ImpĂrtĂŞirea credincioŞilor,

între tradiŢie Şi inovaŢie

Pentru fiecare credincios crestin ortodox, împartasirea cu dumnezeiestile Taine este prilej de negraita bucurie. Prin Sfânta Impartasanie se realizeaza comuniunea plenara cu Hristos. El patrunde întreaga fiinta a celui ce se împartaseste, patrunde adâncurile lui. Cel îmbracat în Hristos prin Sfântul Botez, “înnoit dupa chipul Ziditorului”, poarta acum pe Ziditorul sau, pe Cel ce tine toate. Fiul Omului, Care nu are unde sa-Si plece capul, Isi afla salas în cei ce “cu credinta, cu evlavie si cu frica” Il primesc prin Sfânta Impartasanie.

Primirea unui dar atât de mare cere din partea credinciosului o pregatire deosebita, pregatire ce se realizeaza prin marturisirea pacatelor, post si rugaciune la care se adauga alte osteneli duhovnicesti menite sa instaureze pacea si armonia în inima celui ce vrea sa se împartaseasca. El trebuie sa fie împacat cu Dumnezeu, cu semenii si cu sine. Este semnificativa în acest sens atentionarea pe care o aflam înaintea rugaciunilor pentru Sfânta Impartasanie: “Trupul Stapânului vrând sa-L primesti spre hrana,

Fii cu frica sa nu te arzi, ca foc este;

Sângele Lui vrând sa-L bei spre împartasire,

Mergi si cu cei ce te-au mâhnit te împaca,

Si asa îndrazneste de ia hrana sfânta”.

Nu mai încape îndoiala ca la cei pe care i-ai mâhnit trebuie sa fi alergat demult pentru a te împaca. Pentru cel nevrednic Sfânta Impartasanie este spre osânda, “este foc care arde”, iar pentru cel ce o primeste cu inima înfrânta si smerita este hrana spre viata vesnica.

Când se pot împartasi credinciosii?

In veacul apostolic si în cele imediat urmatoare, în fiecare comunitate toti crestinii participau la Sfânta Liturghie si se împartaseau. Cu timpul, participarea la Sf. Liturghie, si odata cu aceasta primirea Sfintei Impartasanii, a început sa piarda din ritmul de odinioara. In aceasta privinta Biserica a precizat prin hotarâri canonice datoria tuturor crestinilor de a participa la fiecare Sfânta Liturghie. Cel care lipsea trei duminici consecutiv era excomunicat, adica scos din comuniunea celor care se împartaseau.

O data cu fixarea rânduielilor de post, împartasirea credinciosilor s-a restrâns la cele patru perioade de post de peste an, iar pentru unii doar în perioada unui singur post de peste an, anume Postul Pastelui. Distanta dintre starea de lucruri existenta în primele veacuri si cea existenta astazi este mare nu numai datorita secolelor care s-au scurs, ci si modului de a întelege care este locul Liturghiei în viata Bisericii si a credinciosilor ei si direct legat de aceasta care este rodul împartasirii cu dumnezeiestile Taine.

Desi Sf. Impartasanie este administrata credinciosilor mai ales în timpul posturilor, ea nu este legata de post ci de oficierea Sfintei Liturghii. Scopul principal al Sfintei Liturghii este sfintirea darurilor, iar scopul final este împartasirea credinciosilor. Cuvintele “Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati” nu reprezinta doar o simpla formula liturgica, ci o invitatie adresata credinciosilor participanti la Sfânta Liturghie si care cere un raspuns din partea acestora. Si cum Sfânta Liturghie se oficiaza în aproape toate zilele de peste an, deci si în afara perioadelor de post, apropierea de Sfântul Potir se poate face ori de câte ori se adreseaza amintita chemare. Singurul criteriu în primirea Sfintei Impartasanii este cel al vredniciei, dobândita de cei nevrednici prin osteneli duhovnicesti si prin ascultare deplina de duhovnic. Oprirea de la Sfânta Impartasanie apare drept cel mai aspru canon numai în cazul în care participantul la Sfânta Liturghie îsi doreste comuniunea deplina cu Hristos prin Sf. Impartasanie.

Având în vedere cele de mai sus, putem spune ca împartasirea credinciosilor se poate face la fiecare Sfânta Liturghie, frecventa ei pentru fiecare credincios în parte fiind rânduita de preotul duhovnic. De asemenea, credinciosii se pregatesc si primesc Sf. Impartasanie înaintea unor evenimente importante din viata lor (calatorii, casatorie, examene, interventii chirurgicale etc.).

Cât priveste momentul împartasirii, acesta este în partea finala a Sfintei Liturghii, la chemarea preotului slujitor: “Cu frica de Dumnezeu...”. Credinciosii se apropie cu evlavie, în liniste si în ordine desavârsita, purtând faclii aprinse, copiii mai întâi, apoi barbatii, iar dupa ei femeile, având capul acoperit.

Câteva abateri de la rânduiala traditionala, înregistrate în unele zone ale tarii

Am amintit deja faptul ca frecventa împartasirii unora dintre credinciosi este departe de a fi satisfacatoare. Participarea la Sfânta Liturghie este raspunsul la chemarea lui Hristos adresata tuturor celor osteniti si împovarati. Acestora Se ofera Hristos ca hrana si bautura, dupa care tot El, Cel ce i-a chemat, îi trimite în lume hraniti si adapati sufleteste, odihniti si înviorati duhovniceste. Cel ce vine la Sfânta Liturghie “vine în numele Domnului”, este hranit din “ospatul Stapânului” si pleaca din biserica “întru numele Domnului”. A reduce primirea Sfintei Impartasanii doar la o singura data pe an înseamna pe de o parte a ramâne exterior chemarii facute de Mântuitorul, iar pe de alta parte înseamna a petrece într-o stare de înfometare spirituala, neprimind hrana si bautura vietii vesnice.

In al doilea rând semnalam obiceiul, adânc înradacinat în practica unor parohii, de a marturisi si împartasi un numar mare de credinciosi în ultima saptamâna a Postului Mare. Mai mult decât atât, majoritatea cer aceasta, si li se raspunde favorabil, chiar în Vinerea Sfintelor Patimi. Trei aspecte negative surprindem aici: primul vizeaza viata duhovniceasca a credinciosilor. Perioada de post înseamna osteneala si urcus duhovnicesc. Or, acest urcus îl realizeaza credinciosul mai usor eliberat de povara pacatelor, decât purtând-o cu sine. De aceea, marturisirea pacatelor si împartasirea trebuie sa aiba loc în partea de început a posturilor si nu în ultimele zile ale acestora. Al doilea aspect este legat de rânduiala liturgica. Vinerea Sfintelor Patimi este zi aliturgica, zi în care nu se savârseste Sfânta Liturghie. Este un nonsens ca cei mai multi dintre credinciosi sa se împartaseasca într-o zi când în Biserica nu se savârseste Sf. Liturghie! Argumentul credinciosilor “ca asa s-au deprins” sau al preotului ca “asa am gasit de când am venit în parohie” sunt insuficiente pentru a sustine practica aceasta. Al treilea aspect negativ este de ordin practic. Mai întâi preotul este adesea în imposibilitatea de a raspunde unui numar mare de solicitari care vin din partea credinciosilor, motiv pentru care atât marturisirea, cât si pregatirea pentru împartasanie sunt facute superficial. Aglomeratia si nerezolvarea problemelor duhovnicesti declanseaza conflicte ce tulbura si pe preotul slujitor si pe enoriasii sai. In cele din urma, Saptamâna Sfintelor Patimi este o perioada de rugaciune intensa si de meditatie si pentru preot si pentru pastoriti si de aceea toti credinciosii dintr-o parohie trebuie sa intre în aceasta saptamâna împodobiti duhovniceste prin marturisire si împartasire. In al treilea rând consemnam obiceiul de a marturisi si împartasi pe credinciosi duminica sau în zilele de sarbatoare de peste saptamâna în timpul Utreniei sau, si mai grav, în timpul Sfintei Liturghii. Se cuvine sa facem aici câteva precizari: întâi de toate, în zilele de sarbatoare, în timpul sfintelor slujbe ne adunam în Sfânta Biserica numai pentru rugaciune. Cautând sa ne marturisim si sa ne împartasim în acelasi timp, sau altfel spus considerând ca facem ordine în viata noastra, producem dezordine în timpul slujbelor sfinte. In al doilea rând trebuie sa avem în vedere faptul ca între marturisire si momentul împartasirii trebuie sa existe o perioada de timp în care credinciosul se roaga, mediteaza, armonizeaza relatiile sale cu cei din jur, îsi face canonul rânduit de preot etc. In al treilea rând, si acest fapt este deosebit de important, momentul împartasirii credinciosilor în timpul Sfintei Liturghii este o parte dintr-un tot armonios, este o etapa ce se succede în mod necesar altora: prima dintre aceste etape este citirea Sfintei Evanghelii si explicarea ei în cadrul predicii; urmeaza marturisirea credintei prin rostirea Crezului, sfintirea Darurilor de pâine si vin si în cele din urma împartasirea. Cel ce voieste sa fie în adevar îl asculta mai întâi din Evanghelie si-l însuseste în timpul predicii, îl marturiseste în Crez, îl vede unificându-se prin sfintirea Darurilor si-l experimenteaza el însusi prin împartasire. Iata de ce împartasirea nu se poate face oricând si oricum.

Exceptie de la aceasta rânduiala o pot face copiii sub 7 ani, care nu pot ajuna pâna la sfârsitul Sfintei Liturghii, si cei suferinzi si dependenti de tratamente. Toti acestia pot fi împartasiti la primele ore în cadrul slujbei de dimineata. Mentionam în cele din urma situatiile în care bolnavii aflati pe patul de moarte si chiar familiile acestora amâna chemarea preotului pentru marturisirea si împartasirea celui bolnav, considerând ca venirea preotului este semnul sfârsitului vietii celui bolnav. In astfel de situatii se poate întâmpla ca bolnavul sa moara nespovedit si neîmpartasit. Este de prisos sa amintim ca toate acestea sunt cladite pe superstitii si pe credinte false, straine de Evanghelie si de experienta Bisericii.

Câteva metode si mijloace de lucru pentru remedierea acestor situatii

Reînviorarea catehezei liturgice. In perioada catehumenatului etapa importanta în cadrul instruirii catehetice o constituie explicarea Sfintelor Taine. Astazi, preotul trebuie sa revina la cateheza cu acest continut si sa explice nu numai Sfintele Taine, ci si celelalte forme de cult. Apropierea credinciosilor cât mai des de Sfântul Potir. Exista batrâni evlaviosi si cu frica de Dumnezeu, exista copii si tineri cu viata curata, exista credinciosi de toate vârstele care, pur si simplu, nu stiu ca se pot împartasi si în afara posturilor de peste an. Toti acestia trebuie încurajati sa se apropie de Sfântul Potir. In felul acesta la fiecare Sfânta Liturghie câtiva credinciosi pot raspunde chemarii de a se apropia de Sfânta Impartasanie. In posturile de durata de peste an, preotul poate invita pe credinciosi la marturisire sectorizând parohia si împartasind pe credinciosi pe saptamâni si zile în afara programului de slujba saptamânal. In intervalele dintre posturi, preotul îsi poate rândui o zi în care asteapta pe credinciosi în biserica pentru a-i marturisi si a-i pregati în vederea împartasirii. Acestea evita aglomeratia, stresul si creeaza spatiul optim si timpul necesar pentru a lucra cu fiecare credincios în parte.

Aceste repere, la care pot fi adaugate si altele, pot fi înmanuncheate într-o singura idee: totul în Biserica trebuie savârsit dupa rânduiala. Rânduielile au fost alcatuite de sfinti. Ei le-au respectat si le-au experimentat si s-au sfintit prin ele. Cine iese din rânduiala iese din comuniunea acelora care le-au alcatuit. Responsabilitatea pazirii acestora revine în primul rând slujitorilor sfintiti, dar o împart cu pastoritii lor.

Credem ca savârsirea oricarui act sfânt cu simtul responsabilitatii, cu dragoste, cu evlavie si dupa rânduiala, la care se adauga constientizarea credinciosilor prin învatatura, va umple în veacul acesta Biserica lui Hristos, iar în cel ce va sa fie sânurile lui Avraam.

Lector Pr. Viorel Sava - Candela Moldovei nr.1/1998

HOME