Internetul,
în slujba lui dumnezeu ?
Very Rev. Fr.
Constantin Alecse
De la începuturile
sale, învaţătura creştină a fost pregătită spre a
fi raspândită în toate colţurile pământului. Un mesaj universal
începea să fie transmis, la început, pe cale orală, prin Apostolii
care au propovăduit, raspândindu-se în lume, şi-a asigurat
continuitatea prin scrierile Apostolilor. Astfel adevărata
învăţătură, s-a adunat în chintesenţa ei în Scrierile
Sfintei Scripturi. În acel timp oamenii scriau
pe papirus, mod care n-a rezistat multe secole. Odată cu apariţia
tiparului, tot mai multă informaţie se putea înmagazina într-o carte.
În zilele noastre,
mai ales in ultimile decenii, cărţile pot fi transmise la mii de
kilometri într-un timp foarte scurt. Reţeaua Internet a cunoscut o
dezvoltare extraordinară, având la ora actuală un numar mare de navigatori, pe tot globul
pamântesc. Este o nouă realitate cu care vrând-nevrând Biserica
Creştină se confruntă, mai ales în ţările dezvoltate,
şi cu precădere în America.
Noul sistem de
propagare a informaţiei, specific secolului XX, poate fi folosit pentru
răspândirea Evangheliei în lume.
În Europa
Apuseană, la iniţiativa Bisericilor protestante, şi a Bisericii
Romano-Catolice, a avut loc în fiecare an,începând cu anul 1996, Conferinţa
Creştină Europeană Internet (ECIC).
În anul 1998, a treia
ediţie s-a desfăşurat în Dreibergen, Olanda, unde au participat
30 de reprezentanţi din 15 ţari, dintre care 6 participanţi din
ţările Europei de Est, inclusiv România. Au avut loc conferinţe,
grupuri de lucru şi discuţii despre consecinţele tehnologiei
informaţionale pentru credintă creştină şi
influenţa reţelei Internet în procesul de răspândire şi
proclamare a mesajului creştin in Estul şi Vestul Europei.
Dintre problemele
discutate sunt noţiuni noi, cum ar fi Biserica Cibernetica (Cyber Church),
care are în componenţă comunităţi (parohii) virtuale, care la rândul lor sunt
compuse din membri, adica navigatori
de pe reţeaua de Internet.
O altă
problemă, la care s-a şi dat un raspuns, cumva,
semi-satisfăcător, a fost întrebarea: Ce se întâmplă cu imaginea lui Dumnezeu şi cu viaţa
creştină în contextul reţelei de Internet?
Oamenii de
astăzi, pot participa la discuţii despre viaţă, slujbe
şi procesiuni liturgice, pot primi îndemnuri religioase, pot participa la
discuţii despre viată şi credinţă prin radio şi
televiziune şi pot de asemenea să consulte un preot prin scrisoare
sau telefon. Peste toate acestea, reţeaua
Internet adaugă acestor facilităţi de comunicare alte
posibilităţi care nu necesită prezenţa în acelasi loc, a
comunicantului, sau primitorului de informaţii. Pot primi informaţii
fără să se întâlnească unii cu alţii, fără
ca, primitorul informaţiei să-l întâlnească pe cel ce
comunică informaţia.
Internetul
modifică graniţele geografice,
şi depăşeşte limitele cadrului convenţional.
Acasa, nimeni nu ştie că tu cauţi informaţii despre o
anumită religie sau serviciile unei Biserici confesionale. Oameni
depărtaţi de religie, sau Biserică, pot intra în contact, în mod
anonim, cu lumea religiei. Acesta poate fi un prim pas spre spiritualizare, ce
ar putea fi urmat de o relaţie personală cu Creatorul.
Prin Internet, mii de
dioceze, parohii, înalţi
prelaţi şi clerici de rând, pot
fi conectaţi prin
reţelele şi resursele confesionale şi inter-confesionale; prin Internet
poţi găsi informaţii utile care pot afecta viaţa
spirituală şi morală a individului: istoria, organizarea
şi doctrina bisericilor,
devoţiune şi sanctitate (sacramente), studiu biblic, anunţuri comunitare, legături
inter-confesionale,etc.
Internetul însă
în zilele noastre este global, universal. Pentru iniţiere, avem nevoie de
un navigator specializat. Avem nevoie
de un şofer calificat. Un navigator care ştie,
ca şi şoferul de taxi, destinaţia (adresantul), pe întregul glob
pământesc, legăturile tuturor
religiilor pe Internet.
Preluat
din articolul cu acelasi titlu, dela Revista “Solia”, ROEA, (Statele Unite ale Americii).
____________________________
Internetul se reveleazĂ ca o cale de comunicare:
FacĂ Domnul sĂ ne aflĂm În
adevĂr, În luminĂ Şi În iubire
Interviu
cu Părintele prof.
Constantin Galeriu
Planeta Internet –
Dialogul nostru are ca punct de pornire evenimentul pe care l-am conceput si
realizat impreuna, in fata a mii de oameni, la sala Palatului din Bucuresti, in
duminica dinaintea Craciunului. Aniversandu-si un an de la aparitie, revista Planeta
Internet a ales manifestarea Fratiei Ortodoxe Romane tocmai pentru stabilirea
unei comuniuni intre credinta si comunicare, utilizand pentru aceasta “noul
intrument” aflat acum la-ndemana noastra, Internetul.
Parintele Galeriu –
Atat cat reusesc eu acum sa interpretez, generalizarea Internetului cred ca are
o insemnatate la fel de mare ca raspandirea tiparului lui Guttenberg, incepand
din 1473. Parca se face un salt in comunicare.
- Un salt care
deschide si alte forme, acum comunicarea se poate face direct, imediat,
on-line, cum spun internautii, cu o diversitate si o arie de raspandire
extraordinara. Iar noi, am ales ca tema, de aceasta data, religia ortodoxa. O
farama de idee, sa zicem, inspre inobilarea unui instrument tehnic care, prin
continutul mesajelor sale, poate sa spiritualizeze uriasa “panza de paianjen”
ce inconjoara globul.
- Vedeti, acum, in
aceasta epoca, mai bine zis, sfarsit de epoca si inceput de epoca, stiinta
insasi vine in intampinarea religiei. Exprimand realul stiinta bate la portile
spiritului si da marturie pentru Creator, exprimandu-L, nu zic definindu-L,
pentru ca Dumnezeu nu poate fi definit… un Dumnezeu definit ar fi un Dumnezeu
finit… dar talcuindu-L, daca vreti, drept constiinta fundamentala a existentei,
a Universului.
Omul acum revine la
interioritatea lui cea mai adanca si de acolo spre interioritatea cea mai adanca a universului, asa cum zicea
psalmistul: “adanc pe adanc se cheama”. Adica, adancul devine cu adancul uman.
Iar in alta parte acelas psalmist spune “ca Dumnezeu a pus in vistierii,
adancurile”, adica adancul din noi se afla in visteria lui Dumnezeu.
- Parinte Galeriu,
credeti ca noul mijloc de comunicare ar putea contribui la apropierea omenirii
spre sfintenie, poate ajuta sa se faca inca un pas spre Dumnezeire?
- Dragul meu, pentru
mine un eveniment cu totul semnificativ l-a reprezentat acel moment in care a
aparut, pe firmamentul stiintei si spiritului uman, informatica. Intr-o noapte
am primit si eu acea cartulie, nu prea mare, a lui Norman Wiener. Am citit-o,
si-am zis: se inoieste lumea. Am facut o asociere inteligibila, as numi-o intre
informatie, semnificatia informatiei in raport cu lumea pe care o exprima si
informatia divina. Altfel spus, revelatia divina concepand universul ca un vas
in care Dumnezeu se deavaluie si isi descopera gandirea si iubirea Lui fata de
lume.
Fac o paranteza. Imi
aduc aminte, de-acum peste 50 de ani trecuti, cand m-am manifestat si eu public
printr-o lucrare despre Dumnezeu. Intrasera de-acum sovieticii si comunismul de
vre-un an se instala, era prin ’45. Preotii, desi eram tanar, mi-au cerut sa
scriu ceva ca orientare si atunci am publicat o copie, despre misiunea noastra.
Inca de atunci il citam pe un astronom englez, care spunea “trebuie vazut
Universul nu ca o masina ci ca o mare gandire”.
In acest Univers care
este expresia gandirii divine, revelatia, descoperirea dumnezeiasca au primit-o
si au exprimat-o sfintii parinti, oamenii duhovnicesti, misticii daca vreti…
Eu, ca ortodox, spun mai degraba duhovnicul din om, mai propriu si mai autentic
decat misticul din om. Misticism e in toate religiile si uneori misticismul
cunoaste multe aluviuni din lumea erorii si forme paralogice, paranationale,
dar sa revin…
Duhovnicescul este
viata in Duhul Sfant al lui Dumnezeu si in el nu poate patrunde nici un fel de
alienare. Da, asa vedem noi ortodocsii.
Si atunci, plecand de
la acel moment de referinta in istoria gandirii si spiritualitatii umane – 1948
– cand s-a impus sau s-a revelat informatica si pana acum, la folosirea Internetului
care este un rod al informaticii, un rod fericit, se ofera, dupa intelegerea
mea, odata mai mult posibilitate oamenilor sa comunice.
Imi revin in minte
vorbele lui Emil Cioran referitoare la “de ce sunt asa de reci ratiunile –
adevarurile pe care le emite ratiunea”. Pentru ca ele nu comunica. Comunicarea
le face vii. De aceea, noi crestinii ortodocsi, nu putem concepe ratiunea decat
impreuna cu Duhul care da viata ratiunii, ii da frumusete, ii da mireasma, ii
da forta. Noi cand zicem Duhul Sfant zicem duhul intelepciunii, duhul
intelegerii, duhul sfatului, duhul tarii, al puterii, duhul bunei credinte,
duhul cunostintei, si duhul temerii de Dumnezeu, adica teama de a gresi, ca sa
nu gresesti, ca sa te afli in adevar. E vorba aici si de teama ucigasului sau a
talharului. Ei bine, asa se reveleaza si Internetul, ca o cale de comunicare:
faca Domnul sa ne aflam in adevar si in iubire, in lumina si in iubire.
De multa vreme a
inceput comunicarea prin aparat, prin tehnica: de la telefon, dupa aceea radio,
apoi televiziunea, si acum Internetul. Dar marea intrebare este: sunt oamenii
mai apropiati unuii de altii, cand se afla la distante unul fata de celalalt?
Dar, cand sunt ei unul cu celalalt? Aici este problema. De aceea transfigurarea
trebuie sa plece tot din spiritul de a crea. Asa si telefonia fara fir sau
telegrafia, si radioul, si televiziunea si de acum si internetul care sunt
realizari importante ale stiintei, ele trebuie sa cunoasca si aceasta
transfigurare.
- Mesajul
dumneavoastra de Craciun s-a raspandit in direct de la aceasta manifestare in
zeci de puncte ale Globului. In acelasi timp, am captat navigand spre alte
situri, pentru spectatori, imagini si texte cu un continut crestin. Dincolo de
tehnica, de stabilirea legaturilor globale este vorba de continut, de ce
transmitem…
- Trebuiesc imbinate
deopotriva mesajul si inima, care este sufletul mesajului. O experienta din
viata sfintilor: martirii erau supusi inca din Imperiul Roman la torturi
inimaginabile, si atunci cand mureau, ii decapitau, erau considerati morti
numai cand lise despartea capul de trunchi. Ori, de aici noi am dedus unitatea
mintii cu inima. Pentru ca rugaciuni facem cu mintea in inima care gandeste cu
mintea. Inima simte pe loc. Cand se desparte mintea de inima, asa cum este
despartit capul de trup, murim, orice
mesaj moare. Legatura intre minte si inima, adica intre lumina, adevar si
iubire.
Deci, lumina,
adevarul si iubirea Lui. Acesta este mesajul care as vrea sa-l transmit
Internetului.
- Imi reamintesc o
expresie celebra a lui Malraux, acum la poarta dintre milenii, referitoare la
secolul viitor daca “va fi mistic sau nu va fi deloc”. Cum subtile nuante dau
calitate intregului, dupa cele spuse de dumneavoastra, imi permit sa sugerez o
parafraza, si va intreb daca “secolul va fi duhovnicesc sau nu va fi deloc”…
- Dumneavoastra ati
pronuntat expresia aidoma lui Malraux, de ce spun lucrul acesta? Andre
Frossard, un alt academician francez caruia I s-a implinit o revelatie in
tineretea lui pentru care a si scris: “Dumnezeu exista, eu l-am intalnit” se
afla in cabinetul lui Malraux, cand Malraux, probabil dialogand cu dansul, a
rostit aceasta sintagma celebra, si intocmai a zis “secolul XXI va fi mistic
sau nu va fi deloc”. Pretutindeni in mass-media s-a notat “va fi religios sau
nu va fi religios”… El a zis mistic. Andre Malraux a fost un mare om de
cultura, un exceptional om care in “Conditia umana” a remarcat faptul ca “numai
omul se bate pentru idei”. Sunt expresii comune desigur dar, vedeti, unii
ganditori le exprima sintetic si apoi ele raman ca atare. El a spus mistic – ca
om de cultura, eu spun duhovnicesc – ca preot ortodox. Insa sintagma lui este
marcata cu aceasta viziune pentru ca a inteles mistic tot la fel, mergand catre
interioritatea cea pura, la locul de talc al omului cu Dumnezeu, in adanc, care
este in duhul omului adanc.
Parintii bisericii
vorbesc de trei miscari: o miscare care este a omului cand apare pe lume spre
in afara, a pruncului, din interior spre in afara, ia cunostiinta de lume, dupa
aceea petrece o buna bucata de vreme in lume si apoi se intoarce inlauntru
unde-I respirare divina.
Este nevoie de
intoarcere inapoi la sursa, in profunzime, deci cuvantul mistic dezvaluie
aceasta stare de profunzime a existentei pe care noi o definim telogic ortodox:
viata in Duhul Sfant, in Duhul lui Hristos, in Duhul lui Dumnezeu. De aceea am
zis s-o denumim duhovniceasca. Mistic inseamna ceva tainic, ascuns, din limba
greaca, deci tainic, ascuns… Dumnezeu a pus in visteriile lui adancul… Deci e
un demers tot catre acolo, cele doua expresii mistic si duhovnicesc sunt in
acord principial. Duhovnicescul este insa autenticul revelatiei divine,
descoperind inrudirea de dialog: Duhul Sfant si Duhul omului sau Spiritul.
- Putem sa ne
proiectam putin in viitor, gandind la dezvoltarea “satului global”, cu
facilitatile lui tehnice care ne fac pe toti egali in ceea ce priveste accesul
la cunoastere, partasi la dimensiunea cunoasterii. Cum ar trebui sa ne
manifestam in secolul urmator?
- Vedeti, oare cum
sesizam noi realul? Tot ca un semn al timpului. Eu vad si demersurile profunde,
tocmai dimensiunea definitorie a omului adica a fiintei spirituale, in istoria
religiilor. Si ma refer indeosebi la Mircea Eliade care a pus aceasta problema
capitala, “omul nu s-ar fi putut constitui ca on decat numai prin sacru, prin
divin”. Se refera la trei notiuni fundamentale: concept de fiinta ca realitate
eterna… nu fluxul haotic, zice el, al lucrurilor, ci ceva care exista de veci,
fiinta divina. Fiinta, sens si adevar. Fiinta, sens al existentei, si adevar,
relatia mea intre intelect si real. Fara aceste trei teluri care sunt hatarate
in sacru omul nu ar putea sa se numeasca om. Sesizarea lui este fundamental
epocala si ma bucur ca un roman este cel care a marturisit-o si care si-a tras seva
din traditia noastra, din spiritualitatea noastra si din cea indiana unde a
studiat el, dar face adresa, spune, de aicea.
O vreme lumea a mers
pe rationalitatea Universului intemeiata tot in biblic, ca zice Evanghlia dupa
Ioan: “la inceput era cuvantul, cuvantul era Dumnezeu si Dumnezeu era
cuvantul”. Iar cuvant in limba greaca e “logos”, deci ratiune, logica, si toate
printr-insul s-au facut, si fara el nimic nu s-a facut, fara logos, fara
ratiune. Deci s-a mers pe rationalitatea Universului si foarte bine s-a mers,
dar la un moment dat omul, el insusi impartasit fiind cu ratiune, s-a
autonomizat intr-un fel ca si cum el ar fi ratiunea lumii. El este constiinta
lumii, dar nu ratiunea lumii. Ajunsi la unele esecuri, bunaoara sa dau un
singur exemplu: cand Darwin a vazut evolutia pentru existenta si selectie
naturala, a trebuit sa faca din selectia naturala o ratiune, vrand a distruge
pe cei mai slabi sau cum spunea Nitzche: “zdrobiti mielul, mila nu-I demna de
om” si asa mai departe… Asta-I ratiune si rationalitate a lumii. Astazi sunt
marturii din ce in ce mai autentice care isi fac loc in gandirea umana ca
rationalismul, dezradacinat din Dumnezeu a dus la esecuri, a adus acest umanism
al Renasterii care pune accentul pe om socotindu-l “masura tuturor lucrurilor”
sau reformulata de Leonardo Da vinci “Omul modelul Universului”. Acest umanism
de la secolul XV pana la secolul XX a condus la cel mai inuman secol din
istoria lumii, secolul XX, cu doua
razboaie mondiale, cu lagare de asasinat in masa, gulaguri, camere de gazare si
celelalte. Deci, ratiune dezradacinata din logosul divin. Ori acum, lumea se
intoarce, isi da seama de aceste esecuri tragice ale individualismului,
egocentrismului, antropocentrismului... lumea se intoarce la Dumnezeu.
Dumneavoastra ati pronuntat mai devreme, ati zis “globalizare”, notiunea creaza
nitel unele confuzii un fel de sincretism…
Lumea trebuie sa se
intoarca la autenticul adevar, la autentica conditie umana a omului, adica omul
creat dupa chipul lui Dumnezeu. Dadeam o talcuire unui cuvant din Evanghelie,
unde-I vorba de parabola celor zece fecioare: cinci intelepte, cinci
neintelepte. Cele neintelepte n-aveau untdelemn adica lumina, lumina divina si
atunci cand ele au intarziat si-au ciocanit in usa: “Doamne deschide-ne noua”
si Mantuitorul le raspunde: “Adevar va spun voua, nu va cunosc pe voi, adevarat
nu va stiu pe voi”. Ele au intrebat: “Cum Doamne, nu ne stii Tu pe noi, ce
cuvant este acesta?”. Si cercetand in originalul grecesc al Noului Testament am
gasit acolo interpretarea: “Nu recunosc chipul meu in voi”, deci chipul nostru
autentic este in Hristos fiul lui Dumnezeu. Atunci intoarcerea la acest model
unic care da unitate lumii originare si care da pentru orice minte autenticul
adevar, ne da adevarul… astfel am putea intelege “globalizarea”.
Omul, sau modelul omului, nu este simplu uman
ci e divin uman. Nu e simplu uman de ce? Cautati in toata istoria lumii un om
absolut, numai in dimensiunea lui antropocentrica si nu-l veti gasi, cu
onestitate, sa fim sinceri. Si nu poate fi in dimensiunea lui numai umana
pentru ca originalul a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu. Asta este definitia
biblica a omului: de a fi creat dupa chipul lui Dumnezeu, in perspectivele unei
infinite asemanari cu Dumnezeu. Si atunci, modelul omului nu e simplu uman ci divin
uman. Nu e simplu “omul” ci Dumnezeu Omul – Hristos.
Imi ingaduiti sa
introduc acum, la sfarsit, o dilema pariziana citata dupa un profesor de la
Institutul Catolic din Paris: “Alternativa occidentului, zice el, Dumnezeu sau
omul?” Am ramas uimit, ce sa alegi atunci? Dumnezeu sau omul?! Si a scanteiat
raspunsul: “Nici numai Dumnezeu, nici numai omul ci Dumnezeu Omul – Iisus
Hristos, asa cum s-a descoperit”. Si asa am praznuit noi astazi nasterea Lui,
ca un etern astazi, model pentru constiinta si conditia umana: Dumnezeu Omul
care ne da raspuns la toata problematica umana, pentru ca Dumnezeu este sursa
si infinitul lor.
Preluat
din articolul cu acelasi titlu, dela Biserica Silvestru (Bucuresti, Romania).
Interviu consemnat de Octavian Greavu