Noul-Ales Arhiereu-Vicar Irineu (Duvlea)

Episcopia Ortodoxă Română dela Vatra Românească din

Statele Unite ale Americii si Canadei

 

Biografie

 

Arhimandritul Irineu Duvlea s-a născut la 19 aprilie 1962 în oraşul Alba-Iulia, judeţul Alba, Transilvania, România, din părinţii Ioan şi Aurelia Duvlea, creştini ortodocşi.

 

Educaţia teologică

 

Cursurile de teologie le-a urmat la Seminarul Teologic din Cluj Napoca (1981-1987), iar studiile universitare le-a făcut la Institutul Teologic ‘’Andrei Şaguna’’ din Sibiu (1987-1991), având ca subiect al  Tezei de Licenţă ‘’Regulile de organizare şi funcţionare a Mânăstirilor din Biserica Ortodoxă Română ‘’.

 

Treptele Ierarhice

 

Arhimandritul Irineu şi-a simţit vocaţia de a intra în viaţa monahală încă de mic copil. În 1980, merge la Mânăstirea Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, trecând prin toate treptele ascultării monahale. Din 1980 până în 1986, pe lângă obligaţiile sale monahale, datorită firii sale blânde, a fost încredinţat cu purtarea de grijă fizică şi spirituală  a Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Nicolae Mladin, care – datorită motivelor de sănătate, se retraseseră la Mânăstirea Sâmbăta. La 24 mai 1983, a fost tuns întru monahism de către Prea Sfinţia Sa Lucian Făgărăşanul.

 

În timpul vieţii sale monahale, Părintele Irineu a fost hirotonit în mai multe trepte clericale. La 3 mai 1983, din încredinţarea IPS Mitropolit Antonie, a fost hirotonit drept irodiacon de către Înalt Prea Sfinţia Sa Ioan de Helsinki, Mitropolitul Finlandei, iar la 17 noiembrie 1984, a fost hirotonit drept Iromonah de către IPS Mitropolitul Antonie (Plămădeală), Mitropolitul Transilvaniei, în Catedrala Ortodoxă Mitropolitana din Sibiu.

 

Considerând meritele sale duhovniceşti şi abnegaţia sa de slujire a Bisericii lui Hristos, la 15 august 1988, Ieromonahul Irineu a fost binecuvântat drept ‘’protosinghel’’ de către IPS Mitropolitul Antonie. La 1 ianuarie 1993 este numit stareţ al Mânăstirii Brâncoveanu, şi Exarh peste 15 Mânăstiri şi 10 Schituri din Mitropolia Transilvaniei.  La 15 august 1993 a fost binecuvântat drept Arhimandrit şi Stareţ a Mânăstirii de către IPS Mitropolitul Antonie, cu ocazia sfinţirii Mânăstirii de către P.F. Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, şi  P.F.Sa Teoctist, Patriarhul României, oferindu-i-se distincţia  ‘’Crucea Patriarhală a Constantinopolului’’. La 24 Septembrie 2000, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române I-a oferit Părintelui Irineu rangul de Arhimandrit – purtător de Mitră.

 

Experinţa administrativă (în România)

(Activităţi adiacente celor de Stareţ la Sâmbăta)

 

În 1993, Părintele Irineu a fost numit de către IPS Sa Mitropolitul Antonie drept ‘’Exharh’’ al Mânăstirilor Mitropoliei Ardealului, având în supravegherea sa un număr de 15 mânăstiri şi 10 schituri. În această calitate, Părintele Irineu a avut obligaţia  să viziteze aceste mânăstiri cel puţin o dată pe lună. În timpul vizitelor, trebuia să examineze buna rânduială şi viaţa spirituală a mânăstirilor. Acolo unde se constata că existau deviaţii dela buna rânduială, Exarhul Irineu, in numele Mitropolitului Ardealului, şi în cooperare cu autorităţile Centrului Mitropolitan, trebuia să lucreze zi şi noapte a soluţiona problemele mânăstirilor de sub oblăduirea sa.

 

În perioada anilor săi de ‘’Exarh’’, Arhimandritul Irineu a tuns în monahism 30 de monahi, şi 15 monahii (măicuţe). A avut ‘’sub mantia sa’’ şi mari personalităţi ale Bisericii Ortodoxe Române, ca de pildă Prea Sfinţia Sa Laurenţiu (Streza), în present Episcop de Caransebeş, şi alţi Stareţi de Mânăstiri din Mitropolia Ardealului. Pica în prerogativul său instalarea tuturor Stareţilor din Eparhia Sibiului, şi – de fapt – din tot Ardealul.

 

În numele Mitropolitului Antonie, prin delegaţie expresă, Arhimandritul Irineu a binecuvântat punerea pietrei de temelie a Schitului ‘’Sfântul Ioan Botezătorul’’ din Braşov, metoc al Mânăstirii Brâncoveanu, pentru care a trebuit să se preocupe a aduna fondurile necesare, şi a supraveghe construcţia. A mai binecuvântat şi Mânăstirile ‘’Acoperământul Maicii Domnului’’, din Dejani, Braşov, ‘’Naşterea Maicii Domnului’’ din Măgura-Jina, Sibiu, precum şi nenumărate troiţe şi monumente, rudicate în memoria eroilor Revoluţiei din 1989. Chiar şi Preşedenţia României  a apreciat eforturilor Arhimandritului Irineu pe tărâm naţional şi bisericesc, invitându-l să participe, la Palatul Presidenţial, la una din sărbătorile naţionale româneşti.

 

Activitatea ecumenică şi de protocol

 

În numele, şi din încredinţarea IPS Mitropolit Antonie, în 1997, Părintele Irineu a vizitat oraşul Offenbach din Germania, spre a onora un mare binefăcător al Mânăstirii Sâmbăta.

Tot din binecuvântarea Mitropolitului Ardealului, Arhimandritul Irineu a făcut 2 pelerinaje la Mânăstirile dela Muntele Athos, iar în 1998, a făcut pelerinaje la mânăstirile din Bulgaria, Grecia, şi la mormântul Sfântului Nicolae din Bari, Italia.

In perioada stăreţiei sale, Părintele Irineu a fost gazda a 5 patriarhi:  Bartolomeu al Constantinopolului (Patriarhul Ecumenic), Parthenius al Alexandriei, Ignatie al Antiohiei, Abuna Paulo al Bisericii Copte, Pavel al Serbiei şi Maxim al Bulgariei.

Între alţi Demnitari bisericeşti, găzduiţi de Arhimandritul Irineu, se numera şi: IPS Nathaniel de Detroit, Antonios Schedrawui de Mexico, John al Finlandei, şi mulţi alţii.

Arhimandritul Irineu a fost gazdă la Mânăstirea Sâmbăta pentru mii de monahi, preoţi şi credincioşi, care au vizitat Sfânta Mânăstire la ocazii felurite, şi în special la hramurile mânăstirii.

Între conducătorii civici, găzduiţi de Părintele Irineu la Sâmbăta, menţionăm pe Majestatea Sa, Regele Mihai al României, preşedinţii României, primii-miniştri, şi alţii.

 

Activitatea Arhimandritului Irineu în America

 

Având rudenii în America, pe care le-a vizitat în mai multe rânduri, începând din anul 1989, Arhimandritul Irineu l-a cunoscut personal pe IPS Arhiepiscopul Nathaniel, iar în 1994, cu ocazia vizitei în România, la invitaţia Prea Fericitului Patriarh Teoctist, Arhiepiscopul dela Vatra a fost întâmpinat de Prea Cuviosul Stareţ Irineu, şi soborul monahal la Mânăstirea Sâmbăta.

 

După fondarea Centrului de Studii Creştine Ortodoxe din Detroit, IPS Arhiepiscopul Nathaniel a dorit stabilirea unei prezenţe monahale la Centrul ‘’Sfântului Andrei’’. Din pronie divină, urmare corespondenţiei din IPS Antonie, Mitropolitul Ardealului, şi IPS Arhiepiscopul Nathaniel, Arhimandritul Irineu, şi un grup de călugări  dela Sâmbăta, au primit Cartea Canonică din partea Mitropolitului Antonie, spre a se stabili în America, sub omoforul IPS Sale Arhiepiscopul Nathaniel. Astfel că, la 23 februarie 2001, Sărbătoarea Sfântului Policarp al Smirnei, monahii pelerini şi-au luat reşedinţă în Detroit. Astfel a luat fiinţă Mânăstirea ‘’Înălţarea Domnului’’ în Detroit, în frunte cu Prea Cuvioşia Sa Arhimandritul Irineu drept Stareţ.

 

Printr-o înţelegere şi cooperare deplină între Centrul de Studii Creştine Ortodoxe şi Sfânta Mânăstire a Înălţării Domnului, interesul de vieţuire monahală, atât în aria Detroit-ului şi împrejurimi, cât şi în alte State, a atins noi culmi. În ultimul an, Părintele Arhimandrit Irineu şi-a continuat munca şi talentul său, oferind ospitalitate şi confort nu numai comunităţii româneşti, ci şi întregii populaţii ortodoxe din Metropola Detroit-ului şi Statele Centrale din SUA, făcând ca mânăstirea ‘’Înălţării Domnului’’ să devină un adevărat centru de spiritualitate ortodoxă.

 

Arhimandritul Irineu este ales Arhiereu

 

Cu 3 ani în urmă (1999), Congresul Episcopiei a recomandat IPS Sale Arhiepiscopul Nathaniel ca să-şi aleagă unul sau mai mulţi Episcopi Vicari, care să se preocupe de Sfânta şi de Dumnezeu păzita Episcopie dela Vatra Românească.

După 2 ani de reflecţie, Întâi Stătătorul Episcopiei a numit, în primăvara anului curent (2002) o comisie de ’’căutare şi interviere’’ de candidaţi calificaţi pentru înalta demnitate a arhieriei.

Dintr-o listă de 14 ’’prospecţi’’ comisia a selectat 3 candidaţi pentru interviere.

În urma unei examinări amănunţite, cu o lista de chestionare din 34 de puncte (fiecare dintre candidaţii intervievaţi întrunind condiţiile cerute de înalta chemare a treptei arhiereşti), comisia a recomandat consiliului episcopesc pe Arhimandritul Irineu drept ’’candidatul preferat’’  la scaunul arhieriei.

Potrivit Constituţiei şi Regulamentelor Episcopiei de la Vatra, consiliul episcopesc a cerut Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Americane să purceadă la examinarea canonică a candidatului. Comisia Examinatoare a Sfântului Sinod, negăsind nici un impediment la alegerea Arhimandritului Irineu în treapta arhieriei, a recomandat congresului Episcopiei a purcede cu procedura de alegere.

La data de 17 mai crt., Arhiepiscopul Nathaniel, şi consiliul episcopesc au convocat, potrivit Constituţiei şi Regulamentelor Diocezane, o sesiune electorală a Congresului Episcopiei pentru ziua de Vineri, 29 iunie, 2002 la orele 2:00 p.m, pentru alegerea Episcopului Vicar.

Cu participarea unui număr de 117 delegaţi, Congresul Electoral întrunind condiţiile cerute de Constituţie (prezenţa a 2/3 din totalul tuturor delegaţilor parohiilor şi celorlaltor auxiliare ale Episcopiei), a purces la votare prin ballot secret. 

Întrunind voturile necesare alegerii, preşedintele Congresului, IPS Sa Arhiepiscopul Nathaniel, a sugerat şi Congresul a acceptat ca să considere alegerea Arhimandritului Irineu drept Arhiereu-Vicar prin aclamaţie. Prezentat membrilor Congresului, nou-alesul Arhiereu-Vicar Irineu, a ţinut un emoţionant cuvânt de accepţiune, în limba română (cu o traducere făcută în limba Engleza de către secretarul Congresului), mulţumind lui Dumnezeu, IPS Sale Arhiepiscopul Nathaniel şi Congresului, pentru binecuvântarea alegerii, şi încrederea acordată, accentuând faptul că se va strădui să fie de un real folos în lucrarea din via Domnului a Arhiepiscopului Nathaniel, urmând întru totul înaintaşilor săi, pentru progresul material şi spiritual  al Episcopiei dela Vatra.

 

Vom anunţa din timp ceremonialul sfinţirii întru Arhiereu a nou+alesului Episcop Irineu (Divlea).

 

Adresa Mânăstirii:

The Holy Ascension of our Lord Orthodox Monastery

23300 Davison Ave W, Detroit, MI 48223

TelL/Fax 001-313-533-3413

Monastery’s web-site - E-mail: Bishop Irineu - The Bishop’s web-page  

Fotografii - SlideShow

_____________________________________________________

 

HOME