Construirea unei noi Biserici, binecuvantare divină, datorie sfântă

BISERICA LOCAŞUL LUI DUMNEZEU

După cartea de învăţătură Creştin Ortodoxă, Biserica este locaşul sfânt, obştesc (public) în care se prea-măreşte Dumnezeu, se săvârşeşte Taina Sfintei Jertfe a Mântuitorului Hristos, şi în care se adună credincioşii spre a se împărtăşii din darurile şi advevărurile mântuirii, prin slujirile rânduite de Domnul Iisus Hristos. ( partea II, # 65 ).

În Sfânta Scriptură citim că biserica , ori din ce material ar fi ea zidită, este casa lui Dumnezeu, locaş sfânt, de rugăciune pe pământ, în care locuieşte Cel ce este mai presus de cer, Dumnezeu : " Din aceasta să-Mi faci locaş sfânt, şi Eu voi locui în mijlocul lor" ( Ieşire 25;8 ), grăieşte Domnul către Moise poruncindu-i sa-i zidească cortul sfânt.

După zidirea cortului, citim că " Domnul se pogoară în chipul unui stâlp de nor, şi se oprea la intratrea cortului, şi Domnul grăia către Moise" ( Ieşirea 33;9 ).

În altă parte a Cărţii Sfinte citim că, după ce Solomon a zidit vestitul templu din Ierusalim, Dumnezeu Însuşi L-a Sfinţit, astfel: " Când preoţii au ieşit din locaşul sfânt, un nor a umplut casa Domnului. Şi nu au putut preoţii să stea la slujbă, din pricina norului, căci slava Domnului umpluse Casa Celui Prea Înalt" ( 3 Regi 8;10-11). Iar după ce s-a isprăvit cu sfinţirea templului, Domnul S-a arătat lui Solomon şi i-a zis : " Am auzit rugăciunea ta şi cererea ta: am sfinţit templu pe care L-ai zidit, ca să petreacă numele Meu acolo în veci, şi vor fi ochii şi inima mea acolo în toate zilele" ( 3 Regi 9;3 ).

Domnul Iisus Hristos a avut respect deosebit faţă de templu din Ierusalim, pe care-L socotea Casa lui Dumnezeu, precum spune cu prilejul izgonirii neguţătorilor din templu: " Nu faceţi Casa Tatălui Meu casă de negoţ" ( Ioan 2;16 ). Acelaşi respect l-a avut şi sfinţii Apostoli faţă de templu. Aici Domnul Iisus Hristos a ţinut cele mai înflăcărate cuvântări, şi aici învăţăceii stăruiau multe ceasuri din zi în rugăciune : "Şi erau pururea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu" ( Luca 24;53 ).

În Noul Testament s-au aşezat rândurile Noului Legământ. În locul templului din Ierusalim s-au ridicat pe toată faţa pământului bisericile creştine, în care se aduce jertfă nesângeroasă a Domnului Iisus Hristos, şi pe altarele cărora stă permanent Fiul lui Dumnezeu, în Taina Sfintei Împărtăşanii. Nu este, aşadar, nici o îndoială că Biserica este cu adevărat locaşul lui Dumnezeu, unde se mantuiesc sufletele credincioşilor.

Biserica este pentru noi adevărată mamă duhovnicească. Ea ne naşte din nou, " din apă şi din Duh"( Ioan 3;5 ), prin Taina Sfântului Botez, şi ne călăuzeşte paşii până'n ultima clipă, purtându-ne de grijă prin Sfintele sale Taine. De aceea ne spune Sfântul Ciprian : " Cine nu are Biserica de Mamă, nu poate avea pe Dumnezeu de Tată", iar în alt loc acelaşi Sfânt Parinte glăsuieşte : " În afara de Biserică nu există mântuire".

Deci , iubiţi credincioşi, când vorbim despre Sfânta Biserică, trebuie să fim conştienţi despre ce vorbim, şi cum vorbim despre ea, cum ne purtăm cu ea, şi cum trăim în ea.

Este pe drept cuvânt vorba despre " viaţă şi moarte ", fiindcă biserica este cu adevărat o frântură de cer pe pământ. Stând într-o biserică zidită după modelul bisericilor ortodoxe, şi învăluită în pictura de sfinţi în tot locul, şi ascultând sfintele slujbe, ni se pare că veţuim în cer, în preajma slavei lui Dumnezeu, precum grăieşte psalmistul: " Una am cerut de la Domnul, pe aceasta o voi căuta: Să locuiesc în Casa Domnului în toate zilele vieţii mele. Ca să văd frumuseţea Domnului, şi să cercetez locaşul lui" ( Ps. 26;7-8).

Este biserica unde s-au întors şi se întorc mii şi milioane de suflete din calea păcatului la viaţa curată.

În acest sens, Biserica Ortodoxă pe aceste meleaguri are un rol misionar . Nu întâmplător, spunea I.P.S. Sa Arhiepiscopul Nathaniel, ne aflăm noi astăzi pe aici, în America: nu pentru că am fi mai buni decât ceilalţi fraţi români, care au rămas în suferinţă în România, sau pentru că am avea mai multe merite personale care ne pun deasupra altora ....ci ne găsim aici din iconomie divină.

Dumnezeu ne vrea să fim misionari ai Biserici Sale dreptmăritoare, să evanghelizăm, prin viaţa, comportamentul şi credinţa noastră pe cei care încă nu l-au primit pe Hristos drept "Domn" şi "Mântuitor" , iar această evanghelizare trebuie să o începem cu noi înşine, cu ai nostrii, aici la noi acasă. Trebuie " să ne facem tuturor toate ca oricum, să mântuim pe unii dintre ei " ( I Cor. 9;22 ).

Dacă nu vom proceda astfel, atunci biserica nu se deosebeşte cu nimic de instituţiile omeneşti, trecătoare, nu va avea viitor.

Însă, în convingerea că Biserica este instituţie divino-umană, care trebuie să dăinuie veşnic, pe care " nici porţile iadului nu o vor birui ", fiindcă are drept cap pe însuşi Întemeietorul ei, Hristos Domnul, noi avem misiunea moral - spirituală să ne jertfim interesele noastre personale pentru ea, şi pentru asigurarea viitorului ei.

În spiritului misionarismului şi evanghelizării Bisericii Ortodoxe Americane, biserica noastră trebuie să slujească tuturor în egală măsură: adulţilor să le punem la dispoziţie o biserică în spirit ortodox românesc, încăpătoare, cu sfinţi pictaţi pe toţi pereţii, cu servicii religioase şi predici înălţătoare, cu un cor bun, în care să se creeze adevărată atmosferă de rugăciune.

Tineretului (teenagers), cuprins între două vârste (13-19 ani) să-i punem la dispozitie un locaş de închinare "care să-l impresioneze", nu prin natura construcţiei, ci prin unicitatea spiritului ortodox în acest ocean "ocean protestant", şi cu care să se mândrească; să-şi poată invita şi colegii de alte cofensiuni la activităţile acestei instituţii, şi eventual, cand vine vremea întemeierii familiilor lor, biserica ortodoxă " să-şi dovedească apelul" către soţul neortodox.

Fără îndoială existenţa unor facilităţi adecvate, într-o locaţie mai bună, pentru activităţile tineretului: sală de cultură (biblioteca), eventual şi un mic muzeu, facilităţi pentru activităţi sportive şi întâlniri sociale , vor contribui imens, de la început, la atragerea tineretului universitar, şi studenţilor din colegii, ca după aceea ei să preia stafeta viitorului bisericii noastre.

Existenţa unor săli adecvate şi suficente, unde să se predea cursuri de religie copiilor între 6-13 ani este o condoţie sine-qua-non. O ştim cu toţii că orice mlădiţă şi orice pomişor se modelează la o vârstă foarte fragedă. Iar noi, dacă dorim să creştem o generaţie tânără în spiritul credinţei drep-maritoare, cu cunoştinţe despre Dumnezeu, şi în frica Sa, după normele morale creştine, atunci trebuie să ne sacrificăm pe noi, aici şi acum, ca să putem culege "mâine" roadele duhovniceşti.

Pentru "piticii" parohiei, de vârstă pre-şcolară, trebuie deasemenea, să existe facilităţi adecvate. De multe ori ne-a fost dat să auzim din partea credincioşilor că nu pot lua parte la slujbele bisericii fiindcă nu au cu cine lăsa copiii mici; sau că sunt "deranjaţi de copiii mici" în timpul slujbelor.

Experenţa altor comunităţi dovedeşte eficacitatea posedării unor astfel de "grădiniţe" de copii, pe lângă biserici. Trebuie să construim aceste facilităţi astăzi ca să avem unde cultiva mâine "pepiniera" viitorului bisericii noastre.

Pe de altă parte, Biserica este pentru noi, românii, şi românii-americani, simbolul existenţei bi-milenare a neamului strămosesc, este istoria suferinţelor poporului din care ne tragem, este paradisul ce ne alină rănile pribegiei noastre, şi ale căutărilor noastre cotidene. Biserica este "vatra" noastră unde păstrăm tradiţiile strămoşilor noştri: religioase, naţionale şi culturale, unde ne manifestăm cu toţii sentimentele noastre de fratietate şi apartenenţă la acelaşi neam şi credinţă.

Pentru noi, în străinătate, Biserica este o adevărată mamă, care ne primeşte pe toţi, ne mângâie pe toţi, şi ne hrăneşte cu hrană necesară fiecăruia dintre noi, potrivit vârstei şi trebuinţei fiecăruia.

Noi toţi, românii, şi românii-americani ce ne-am nascut în această Ţară, sau am imigrat aici mai recent, simţim că Biserica este centrul nostru frăţesc de întâlnire, de alinare a suferinţelor noastre sufleteşti, de încurajare şi de regăsire morală şi spirituală pentru fiecare dintre noi.

Unde în alt loc ne putem noi întâlni cu Creatorul nostru: a lua parte la o retragere spirituală, a primi Sfintele Taine, a ne boteza şi căsători copiii, a ridica rugăciuni în memoria celor dragi ai noştri....?

Unde intr-alt loc ne putem da întâlnire cu toţii, să ne mai spunem păsurile, să ne mai sfătuim unii cu alţii, să prăznuim anumite evenimente comemorative, să mai participăm la un program cultural, să ne veselim la un picnic românesc? Nicăieri altunde, decât numai la Biserica noastră.

Când vom avea un loc mai atractiv, cu facilităţi îmbunătăţite, şi adecvate fiecărei generaţii în parte, cu un parc cca 2 acre spaţiu verde, cu facilităţi suficente de parcare pentru toate maşinile enoriaşilor noştri, pe propietatea bisericii, atunci vom benificia de un număr sporit de membrii la biserica noastră şi o creştere vizibilă a comunităţii: spirituală, socială şi culturală; atunci vom avea garanţia unui viitor asigurat pentru comunitatea romanească din marea Metropolă a Los Angesului.

Existenţa unei instituţii divino-umane, în viziunea pe care v-am etalat-o, este nu numai o necesitate , aşa cum reiese din prezentarea de mai sus, ar fi, în egală măsură, şi o mândrie a noastră de "naţiune română", care din totdeauna am ştiut să dăm cezarului ce-i a cezarului, ŞI LUI DUMNEZEU CE-I AL LUI DUMNEZEU.

De aceea , în încheierea cuvântării mele, Vă rog sufleteşte să fim cu multă luare aminte la prezentările RAPOARTELOR ce vor urma, să adresăm comitetului de construcţie al noii biserici orice întrebare pe care o considerăm avenită la programul nostru, să deliberăm în dreapta credinţă, şi cu nădejde la Cel Prea Înalt, să avem speranţa realizărilor noastre mult dorite.

Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi, căci: Cu noi este Dumnezeu!

HOME