SUNTEM PENTRU REFACEREA unităţii românilor ortodocşi în America
De ce diviziune numai la noi românii ?
Cu respect şi cuvenită
consideraţie încerc a aşterne aceste rânduri, din fuga condeiului, nu
numai pentru cititorii revistei Viaţa Creştină, no. 7-9, 2002,
cititorilor publicaţiilor Româneşti din diaspora (cu toate că
adesea s-a reproşat folosirii unei asemenea terminologii, –
scuzaţi-mi nepoliteţea, însă nu ne comportăm în exil diferit decât de
condiţiilor cerute de o “diasporă românească”), cât şi vizitatorilor
parohiei “virtuale” http://biserica.org
Acum apropate 15
ani in urmă, odată cu căderea dictaturii comuniste din Estul
Europei, multe dintre Bisericile Ortodoxe “etnice” din America, despărţite de
vitregia vremurilor comuniste, cum ar fi: Biserica Bulgară,
Sarbească, Rusă, Ucrainiană, etc., sau reunit unii cu
alţii, au devenit iarăşi fraţi între ei, s-au reîntâlnit,
sau “pupat” şi îmbrăţişat unii cu alţii, devenind astfel o forţă “religioasă şi politică” în societatea
americană unde îşi duc existenţa, însă NU, NOI, NU NOI
ROMÂNII..., NOI SUNTEM MAI CU MOŢ...!!!
Îmi amintesc cum în
1993-1994, un grup de 13 preoţi dela Episcopia dela “Vatra
Rom\neasc[“, am îndrăznit
să semnăm o scrisoane prin care solicitam unirea celor 2 dioceze:
cea dela Vatra Românescă, cu cea “Misionară“ din Riopple, Detroit
Michigan. Subsemnatul a fost unul
dintre semnatari.
Mulţi din această episcopie ne
compătimeu, şi nici nu îndrăzneau să gândească la
faptul că potenţial “vom fi caterisiţi” pentru îndrăzneala de a cuteza
să “ne rupem de OCA”, iar fraţii de dincolo, asemenea spuselor
Scripturii, aşteptau să vadă sfârşitul…
În timp ce mulţI fraţI dela Vatra ne
acuzau că suntem “trădătorii”
OCA, şi aşteptau vacantarea parohiilor noastre prin “caterisire”, datorită neasculatării, nesupuneriii, şi
“actelor noastre recalcitrante”, fraţii “de la Episcopia Cealaltă” … a;teptau verductului.
Atunci, ca şi
acum, şi eu, ca şi mulţi colegi “de
branşă“ astăzi dezamăgiţi, m-am aşteptat ca
să se refacă în câţiva ani, după căderea comunismului
din România în 1989, “unitatea” românilor ortodocşi din America şi Canada, unitate distrusă
aproape irecuperabil de condiţiile
comportamentului dictaturii comuniste dela Bucureşti din perioada anilor
1940-1945, prin desprinderea Episcopiei
Românilor din America de “Biserica-Mamă“, în 1948, în urma
instaurării dictaturii comuniste în România.
Sper să nu ofensez pe nimeni, însă în
comisia “dialogului bilateral”, atât din partea “Episcopiei dela Vatra”
(cu un Arhiepiscop, şi în prezent un episcop-ales în persoana arhimandritului Irineu), cu
peste 80 de parohii şi misiuni, cât şi emfatica “Arhiepiscopie
Misionară”, cu sediul la Riopple-Michigan (cu peste 40-50 de
parohii şi
misiuni, şi – de ce să nu o recunoaştem, cele mai multe cu
statut de “misiune”, având fiecare sub 200 de credincioşi – şi dacă îndrăzneşte cineva,
n-are decât să mă contrazică, chiar şi public),
fac parte numai “membri necalificaţi a dialoga”
– Recunosc că am călcat pe câţiva dintre ei pe răni, şi poate că-i doare “de
acum pănă’n vecie”, însă şi pe noi, cei “lăsaţi pe din-afară”
ne doare, pentru că iubim Biserica Stăbună, Mireasa lui Hristos,
Episcopia dela Vatra.
Doamne, Tu ştii cât de mult aş dori
să nu intru în polemică!!!
Însă, unul din colegii mei “curajoşi”, căci şi la Vatra
oricât de “Vatră”
este ea, îţi tebuie sa ai “curaj’, ca să fii etichetat “curajos”, puse o
întrebare directa unui coleg, “membru al comisiei de dialog”, despre progresul dialogului. După
vreo 15-20 de minute de “bolborosire”, interlocutorul întrebă:
“părinte, unde ne aflăm cu dialogul?” – Răspunsul: ”tot unde ne-am aflat şi acum c\’iva
ani!”
Mulţumesc, părinte, stai jos!!! Mi-ai răspuns într-adevăr
la întrebare, un răspuns sincer, şi la subiect.
Ca să complice însă lucrurile, un
membru al “comisiei bi-laterale” a intervenit să explice cât de “complicat” este
procesul dialogului comisiei bi-laterale de “reunificare a românilor din America.
Am citit apoi un
articol publicat de reprezentantul celeilaltei Episcopii, protopopul Nicolas
Apostola, intitulat “Unitatea
pe care noi o căutăm”, ca şi când – vezi Doamne? – fiecare cu ale lui, fără sa ia în
consideraţie istoria „veridiă” a acestei episcopii, o întreaga
poliloghie/filozofie, pe care nici în
englezeşte, şi nici în româneşte nu am înţeles-o, cu toate
că pretind să înţeleg cel puţin una dintre cele două
limbi în care s-a scris.
L-am contactactat
personal pe autorul articolului, ca să am un răspuns la nedumeririle
mele, însă mi-a răspuns pe cel mai “politicos”
ton:
“Nu discut cu Dumneata, te rog să vorbeşti cu unul din
reprezentanţii comisiei bileaterale de dialog”. Mi-am zis: Asta da, colegialitate, el protopop, eu
protopop... nu putem nici măcar să comunicăm ca şi
fiinţe umane... ne trewbuiesc “terţi”.
L-am întrebat pe
Arhiepiscopul meu ce anume a înţeles Sfinţia Sa din acel Articol
menţionat mai sus, şi mi-a raspuns că:
şi Sfinţia Sa, ca şi mine a înţeles, aproape NIMIC DIN TOT
ARTICOLUL. Şi totuşi Parintele Apostola, şi acoliţii
Episcopiei noastre încă se întâlnesc, să dialogheze “nimica’’ din tot
dialogul lor.
Mi-am zis atunci:
dacă românii, în România, la ei acasă nu pot fi uniţi, atunci
cum putem noi românii din America să ne re-unim??? - Ce păcat!!! Ne merităm soarta,
fraţilor!!!
Citeam într-unul din ziarele diasporei “Meridianul Românesc”, un articol semnat de colergul meu din New
York, poetul Doru Damian, (Pr. Theodor Damian, intitulat “Început
de Drum În Vremuri Mari – Cel de al 71-lea Congres al Arhiepiscopiei Ortodoxe
Româe
din America şi Canada”). Am
apreciat articolul. Clasă, condei, intuiţie subiectivă,
însă “obiectivitate’, prea puţină, sau deloc. Într-adevăr,
dragă coleg, ai condei. De fapt îţi mulţumesc că-mi
trimiţi cu regularitate revista “Lumina Lina”. O citesc însetoşat, şi te admir pentru
culmile într-aripate ale spiritului filozofico-teologic la care ai ajuns. Tu
însă îţi conoşti destul de bine „ale tale”. Lasă-i pe
alţii mai calificaţi să comenteze despre “ale
Bisericii, administratie, si canonicitate….” Ştii… tu, şi familia
ta…, canoanele, etc…” … Eu aparţin la „Vastra”, însă nu mă tem să spun
adevărul “dezvăluit” dacă trebuie să-l spun. Aşa
că, te sfătuiesc ca să-i laşi pe alţiii să
facă apologia “Bisericii Mame” în America, alţii, fără ură şi
părtinire…
Nu am apreciat de loc expresia: “PFSa a accentuat faptul că Arhiepiscopia noastră este cea
canonică...”, stiind prea bine că frăţia Ta, la început
ai apelat să fii acceptat întru Episcopia dela Vatra. Dacă ştiai
că este “necanonică”, de ce ai dorit să intri într-o episcopie fără status
canonic???
Cât despre
articolul “Sfinţirea Arhiepiscopului Nicolae”,
capsula insertă în articolul
cu pricina, pot spune ca a fost plin de “venin”, mai ales că a fost semnat de “Carol
Olteanu, Preşedintele
Consiliului Parohial al Catedralei Ortodoxe Române Sf. Andrei din Chicago”. Vă întreb: “Care Catedrală?”, unde estre
locată, de cine este păstorită, cui aparţine????-----
Vă rog să
nu mă mai purtaţi înapoi vre-o 40-50 de ani în urmă cu un ‘fantomatic
Episcop Moldovan…”, etc.
Vreau să mărturisesc faptul că
nu am apreciat de loc limbajul autorului articolului, mai sus menţionat,
care se referă la Mitropolitul Teodosie, drept “Mitropolitul rus”,
aşijderea şi celălalt episcop “Serafim, episcop
rus de Ottawa”, şi IPS Nathaniel, arhiepiscop român dela Vatra (OCA),
accentuînd-se absurditatea că: “Se ştie că Mitropolitul rus Teodosie
(OCA) nu este canonic, şi nu este recunoscut de nici un Patriarh din lumea
ortodoxă, cu excepţia lui
Alexei al II-lea al Rusiei...” Dacă ar fi aşa, dece Patriarhul României a slujit cu un “necanonic”??? – Să se afurisească deci
Patriarhul României care a acceptat să slujească cu un “necanonic”.
Se ştie faptul că Arhiepiscopul
Nathaniel face parte din Sinodul OCA, al cărei Mitropolit este/a fost
Teodosie. Este iarăşi cunoscut faptul că, imediat după
căderea comunismului în România, decembrie 1989, Episcopul Nathaniel,
şi Congresul Episcopiei dela Vatra, a adunat, şi a trimis în România,
peste 60 de milioane de dolari americani în ajutoare, de toate nuantele: bani, spitale, cărţi universitare,
seminte agricole, echipament medical şi industrial,
îmbrăcăminte, etc.
Dacă
Arhiepiscopul Nathaniel, şi superiorii săi sunt “necanonici”, atunci
intregul Sin od al Sfintei Patriarhii să fie caterisit ca a “colaborat”
şi a acceptat ajutoare
din partea unei “episcopii necanonice”. C\t despre… COLABORARE…
hai, să o lăsăm
moartă...
Nu cred că “Episcopia
dela Vatra’ are nevoie de “recunoasterea canonic[ a lui Doru, care emfatic
affirmă: “E frumoas[ unirea dar depinde de ceeace va dori sa fac[ cealalt[
episcopie cu ea. Totuşi, întrucât ea este
recunoscută de Biserica Rusă, o recunoaştem şi noi...
Stimate
părinte Doru, Cucernicia Ta ştii prea bine că Episcopia dela
Vatra are o existenţă de cca 100 de ani, cu mult înaintea
naşterii Cucerniciei Tale, a Arhiepiscopului Nathaniel şi Nicolae
Condrea, şi chiar a Patriarhului României, Prea Fericitul Patriarh
Teoctist, şi nu are nevoie de recunoaşterea Fraţiei Tale, a Mea,
sau a Patriarhiei, este o realitate în sine î
Nsăşi,
şi nu are nevoie de “afirma’iile noastre ]ng\mfate” DE
recunoa;tere, a;a c[ este bine s[ Ţo lăsăm baltăŢ .. cu ...,.,
Vom afişa acest articol, şi altele viitoare, pe
Internet, şi vor dăinui în veac şi în veac, amin. Să spunem
deci, numai adevărul….
Spre elucidare, iată, pe scurt, cum au
decurs evenimentele, cu adevărat istorice, şi nu plăsmuite,
ale Episcopiei Ortodoxe a Românilor
dela Vatra, după sosirea Episcopului Policarp Moruşca în America,
La 23 februarie 1936, apare primul numar al ziarului
diocesan “Solia”, in Youngstown, Ohio.
Intre 5-7 septembrie 1936, Congresul Episcopiei
adopta Constitutia si Regulamentele propuse de Episcopul Policarp.
La 1 septembrie 1937, se cumpara proprietatea
indeobste cunoscuta astazi drept “Vatra Romaneasca” din Grass Lake,
Jackson/Detroit, Michigan.
In iulie 1939, Episcopul Policarp pleaca in Romania. Incepand cel de al II-lea Razboi
Mondial, si instaurarea comunistilor la putere, la finele razboiului,
Episcopului Policarp nu I se mai permite sa se mai intoarca in America. Cum
stim cu totii, comunismul a fost introdus cu sila in Romania si noua
administratie nu a sovait sa folosesca Biserica pentru propiile ei interese si
scopuri.
La 28 martie 1947, Congresul Special al
Episcopiei, convocat la Detroit, a
refuzat sa accepte pe nou-numitul episcop al autoritatilor dela Bucuresti, in
persoana lui Antim Nica, ce facusera studiile la Moscova, si a hotarat
intoarcerea la Constituria si Regulamentele adoptate la 30 octombrie-1
noiembrie 1932, de catre Congresul annual dela Cleveland, votand astfel pentru
autonomie administrativa totala fata de Patriarhia Romana.
La Congresul din 4-5 iulie 1948, dela Vatra
Romaneasca, sub presedentia Parintelui protopop John Trutza, s-a ratificat
hotararea Congresului anterior de revenire la Constitutua si Regulamentele din
1932.
Confruntari personale, mandrie si egoism au
adunat la loc opt indivizi care in mai 1950 au complotat sa stabilesca un nou
Episcopat sud jurisdictia Patriarhiei Romane.
In iunie 1950 acest nou "episcopat" a
fost inregistrat in Michigan cu numele de : "Episcopatul Roman Ortodox
Autonom pentru America de Nord si de Sud".
Pentru acest grup de opt, preotul Andrei
Moldovan, s-a dus pe ascus la Bucuresti, a fost sfintit in Sibiu, la 12
noiembrie 1950, fara stirea si aprobarea Episcopiei dela Vatra.
Reintors in America cu directiva Patriarhala de
a pretinde Episcopia pentru el, si grupul lui, Episcopul Moldovan inregistreaza
la 19 decembrie 1950 la Curtea Federala a Districtului Northern Ohio, o petitie ca sa I se dea lui
Episcopia, si toate aseturile sale.
In decursul deceniului ce a urmat, Moldovan si
Patriarhia Romana au incercat prin sistemul legal al Tribunalelor Americane sa
obtina proprietate asupra Vetrei si control asupra parohiilor si bunurilor lor.
In aceste procese purate in fata Tribunalelor de District si la Curtea Suprema
drepturile Episcopatului initial si legal, cu Regulamentul si
auto-administrarea au biruit.
Intre 3-5 iulie 1951, Congresul Episcopiei,
intrunit in Chicago, IL, a decis ruperea legaturilor cu autoritatile
bisericesti din Romania, si alegerea teologului Viorel (Valerian) Trifa, drept
Episcop-Vicar, care dupa moartea Episcopului Policarp, in 1958, devine
succesorul Episcopului Policarp.
Iata textul ad-literam prin care se reafirma
independenta Bisericii Ortodoxe Romane din America: “Episcopia Ortodoxa
Romana din America este complect autonoma nu numai in ce priveste administratia
dar in cele duhovnicesti, neprimind nici un fel de dispozitiuni sau hotariri
din partea Bisericii Romane controlate de comunisti. Respinge toate si fiecare
dintre pretentiile "Episcopatului Roman Autonom din America" si ale
lui Andrei Moldovan. Reafirma ca mai departe recunoste ca Episcop pe Policarp
Morusca si ca in absenta lui si pentru binele Bisericii a ales un Episcop Vicar
in persoana teologului Viorel (Valerian) D. Trifa”.
La 27 aprilie 1952, nou-alesul Episcop-Vicar Viorel D. Trifa este hirotonit in
treapta Arhieriei, in Philadelphia, de catre un Sobor Arhieresc al Episcopilor
Ucrainieni, luind numele monahal de +Valerian.
La 8 iulie 1952, Curtea Federala din Cleveland,
Ohio, respinge petitia Episcopului Andrei Moldovan de a avea dreptul la Vatra,
si aseturile sale, si-I interzice dreptul la titlul-uzurpat de a se numi
“Episcop al Episcopiei Ortodoxe Romane din America”.
Alegerea lui Viorel Trifa in demitatea de
Episcop al Romanilor din America a stirnit din partea Bucurestiului o campanie
muribunda impotriva Bisericii Romane din America cu scopul de a controla
Episcopia, cea mai larga organizatie romaneasca din afara hotarelor Romaniei.
Prin tactica “dezbina si stapaneste”,
pentru urmatorii 40 de ani, pana la caderea comunismului in 1989, telul ramanand
neschimbat, “distrugerea pastorului si risipirea turmei”.
Tanarul Episcop-Vicar, +Valerian Trifa, stia
prea bine ca oricare Episcop, ce nu face parte dintr-un Sinod al Episcopilor,
este ne-canonic, de aceea una dintre preocuparile sale majore era rezolvarea
“canonicitatii” sale, si a Episcopiei pe care o conducea.
O rezolvare a problemei “canonicitatii” a venit
in sfirsit in martie 1960 cand cererea Episcopiei de a fi primita sub
jurisdictia duhovniceasca a Mitropoliei Ortodoxe Ruse a fost aprobata de Sf.
Sinod al Episcopilor din New York.
Devenise limpede si evident ca o impacare cu
Biserica Mama din Romania nu mai era cu putinta; ca actiunile din trecut ale
Patriarhului Romaniei care a cautat sa foloseasca Tribunalele din S.U.A. pentru
propiile scopuri, si ca odata cu infintarea de parohii, si chiar a unei
Episcopii-sorogat "in paralel" cu cele care existau in jurisdictia
Episcopiei, nu mai era nadejde de o impacaciune. Generatiile mai tinere de
Romani Americani si Canadieni erau scirbite de incercarile administratiei si
Bisericii din Romania de a lua ceeace era apreciat ca o administratie
"straina" chiar dace venea din partea unora de acelasi neam.
Intr-o vizita in Statele Unite, Mitropolitul
(mai apoi Patriarhul) Justin Moisescu a vorbit cu Episcopul Valerian si i-a
propus ca daca Episcopia se va reintoarce la Biserica Mama, el Valerian, va fi
rasplatit cu titluri si onoruri. Amintindi-si de actiunile din trecut ale
Patriarhiei, +Valerian nu a fost convins de "bunele intentii" ale
Bisericii Mame, el a invitat Patriarhia sa acorde totala autonomie propiilor ei
parohii din America de Nord.
Arhiepiscopul Valerian Trifa a stat neclintit
pe pozitia sa pentru o Biserica unita in America si a promovat idealul unei
Bisericii cu jurisdictie teritoriala deplina si autocefala. In acelasi timp el
a pastrat indentitatea etnica a Episcopie Romanaesti continuand pe aceasta cale
sa slujeasca lipsurile noilor veniti, ale generatiei mai vechi si ale celor
nascuti cetateni Americani si Canadieni.
Tomosul de Autocefalie a Mitropoliei Ortodoxe
Ruse din America a fost semnat de catre Patriarhul Sinodului Rusiei, la 18 mai
1970, asa cum a fost el prezentat de catre delegatia Bisericii Ortodoxe
Americane condusa de catre Episcopul Teodosius de Alaska, fostul Mitropolit al
OCA.
Detinand “Tomosul Autocefaliei”, fosta
Mitropolie Ortodoxa Rusa, in present “Biserica Ortodoxa Americana”, este
singura Biserica Ortodoxa din America de sine-statatoare, care-si diriguieste
singura destinele sale in Lumea Noua. Iar “gurile-rele” care inca mai acuza,
din rea-vointa, ca Episcopia dela Vatra Romaneasca este “sub rusi”, sau “cu
rusii”, nu fac nimic altceva decat un deserviciu Ortodoxiei Romanesti din
America.
Intre 28-29 aprilie 1979, cu ocazia Congresului
Episcopiei dela Detroit, MI, la care s-au sarbatorit 50 de ani de existenta a
Episcopiei, +Arhiepiscopul Valerian a rugat Congresul sa-I caute un
“inlocuitor”, sa-I aleaga un “Episcop-Vicar”, care sa poarte mai departe jugul
greu al acestei de Dumnezeu pazite Episcopii.
In 1980, Congresul Episcopiei a un
episcop-vicar, in persoana IPS Sale Nathaniel Popp, care – dopa retragerea la
pensie a Arhiepiscopului Valerian, in 1984, a fost ales Episcop Diocezan.
Arhiepiscopul Valerian paraseste voluntar
Statele Unite ale Americii, in 1984, se stabileste in Portugalia
(auto-exilandu-se in urma atacurilor violente din parte regimului communist,
“si mana lunga a proletariatului roman, din Romania pana in America), unde-si
da obstescul sfarsit in 1987, osemintele fiindu-I aduse, si inmormantate in
cimitirul dela “Vatra Romaneasca” pe care a slujit-o aproape 35 de ani.
Dupa o slujire de peste 20 de ani ca Episcop
titular al Episcopiei, IPS Sa +Nathaniel (ridicat la rangul de Arhiepiscop inca
din 1996), a cerut Congresului sa-i gaseasca un ajutor, iar la 28 iunie 2002,
Congresul Episcopiei a ales pe arhimandritul Irineu Duvlea drept Episcop-Vicar
al Episcopiei dela Vatra Romaneasca.
Varianta
“oficiala” a Patriarhiei Romane
(Perioada
anilor 1939-2002, dela plecarea Episcopului Policarp in Romania, pana astazi)
In anul izbucnirii celui de-al doilea razboi
mondial (1939), Episcopul Policarp a revenit in Romania, lasandu-l ca loctiitor
pe preotul Simion Mihaltan. Din mai multe pricini legate de evenimente politice
si militare, aceasta situatie a durat pana in 1947.
Anii care au urmat s-au caracterizat prin
conflicte interne si neintelegeri legate mai ales de alegerea noului ierarh. In
vederea rezolvarii acestei prelungite situatii de criza, Congresul bisericesc,
intrunit la 17 mai 1950 la Detroit, l-a ales pe protopopul Andrei Moldoveanu de
la Akron, Ohio, ca Episcop titular. La 12 noiembrie 1950, arhim. Andrei
Moldoveanu a fost hirotonit episcop la Sibiu, iar la 19 noiembrie a fost
instalat in scaun prin Gramata Patriarhala. Episcopul Policarp, retras din
motive de sanatate, i-a indemnat in scris pe preotii si credinciosii romani din
America sa-l primeasca pe parintele Moldoveanu ca succesor al sau si
,"unic episcop canonic" (aici uita reprezentantii Sfintei
Patriarhii sa mentioneze faptul ca, sunt atatea dovezi scrise care atesta ca
Episcopul Policarp ERA FORTAT IN ROMANIA SA FACA ASTFEL DE DECLARATII,
explicand clar “sa nu credeti nimic din cele scrise, fiindca am fost fortat sa
scriu asa, insa voi sa ramaneti uniti, caci multe avem de implinit cand ma voi
intoarce la voi”, n.n.).
In aprilie 1966, dupa moartea Episcopului Andrei, a fost ales, in
scaunul episcopal arhim. Victorin Ursache. Acesta, intre 1956-1966 a fost
Superiorul Misiunii Ierusalim din Statele Unite, precum si profesor la
Seminarul Teologic din South Canaan, Pennsylvania. In aprilie 1966 a fost ales
ca succesor al defunctului episcop Andrei al Episcopiei Misionare Ortodoxe
Romane din America. La 7 august 1966 a fost hirotonit episcop. La 11 iunie 1973
a fost ridicat la rangul de arhiepiscop. Arhiepiscopul Victorin s-a retras din
activitatea pastorala in februarie 2001, iar la 16 iulie 2001 a fost chemat la
Domnul, dupa 35 de ani de slujire in cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane in
America si Canada.
Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane in
sedinta sa din 12 iulie 1950 a aprobat autonomia Eparhiei noastre din America,
primind titulatura ,"Episcopia autonoma a romanilor din America de Nord si
de Sud".
Avand in vedere situatia Eparhiei la inceputul
anilor `70, s-a luat hotararea ridicarii acesteia la rangul de Arhiepiscopie.
Astfel, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat in sedinta sa din 12
decembrie 1974, ridicarea Episcopiei autonome a romanilor din America de Nord
si de Sud la rangul de Arhiepiscopie, cu titulatura "Arhiepiscopia
Ortodoxa Romana in America si Canada", acordandu-i-se totodata si statutul
de autonomie.
Dupa retragerea din scaun a Arhiepiscopului
Victorin, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a incredintat I.P.S.
Mitropolit Teofan al Olteniei mandatul de Arhiepiscop Loctiitor al
Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane in America si Canada, incepand cu 22 februarie
2001. Date fiind unele evolutii legate de noile responsabilitati ca mitropolit
al Olteniei, la solicitarea I.P.S. Mitropolit Teofan, Sf. Sinod, in sedinta sa
din 4-5 iulie 2001, a hotarat sa se incredinteze mandatul de Arhiepiscop
Loctiitor al Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane in America si Canada, I.P.S.
Arhiepiscop Iosif al Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane pentru Europa Occidentala
si Meridionala, incepand cu 5 iulie 2001.
Congresul Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane din
America si Canada intrunit la 1 iulie 2000, sub co-presedintia Arhiepiscopului
Victorin si a I.P.S. Mitropolit Teofan, pe atunci Episcop Vicar Patriarhal, a
decis constituirea unei Comisii Speciale care sa analizeze situatia din cadrul
Eparhiei, avand mandat de a studia posibilitatea asigurarii succesiunii la
scaunul arhiepiscopal.
Mai tarziu, la 27 septembrie 2001, la
propunerea Comisiei Speciale, Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe
Romane in America si Canada, intrunit la Biserica Ortodoxa Romana
,"Pogorarea Duhului Sfant" din Windsor, Ontario, a hotarat sa
nominalizeze ca posibili candidati pentru ocuparea scaunului arhiepiscopal, pe
P.C. Pr. Nicolae Corin Condrea si pe Fr. Casian (Livius Ionel) Tunaru.
Congresul Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane in
America si Canada, intrunit la 9 martie 2002 la Biserica Ortodoxa Romana
"Sf. Treime" din Troy, Michigan, a ales pe P.C.Pr. Nicolae (Corin)
Condrea ca arhiepiscop al acestei Eparhii.
Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in
sedinta sa din 13 martie 2002, a confirmat canonicitatea alegerii facute de
catre Congres in functia de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane in
America si Canada, ridicand, in acelasi timp, pe P.Cuv. Nicolae Condrea la
rangul de arhimandrit.
O delegatie a Bisericii Ortodoxe Romane, condusa de catre Fericitul
Parinte Patriarh Teoctist, reprezentanti ai celorlalte Biserici Ortodoxe surori
din America, precum si inalte personalitati din viata bisericeasca si din viata
publica romana si Americana, au participat la ceremonialul de sfintire, si
instalare a noului arhiepiscop, dr. Nicolae Condrea, pentru Arhiepiscopia
Ortodoxa Romana in America si Canada. Apasati aici pentru detalii.
___________________________________________________________________
Nota editorului:
Poate ca nu am fi scris
randurile de mai sus (mai ales acum dupa ce Episcopia dela Vatra si-a ales un
nou-episcop Vicar, si Arhiepiscopia Ortodoxa Romana in America si Canada si-a
ales, un nou arhiepiscop, consacrat si instalat la week-endul dela 13-14 iulie
2002), daca nu am fi citit pe Internet articolul “Alegerea noului arhiepiscop pentru Arhiepiscopia Ortodoxa
Romana in America si Canada“ - 12 iulie 2002, semnat de Pr. Mircea
Alexa Uta, Consilier Patriarhal - care,
suntem convinsi ca, nu din rautate sau ignoranta, ci din lipsa de spatiu,
necreionand multe din evenimentele istoriei de aproape 100 de ani de existenta
a comunitatii ortodoxe a Romanilor din America si Canada, nu portretizeaza o
imagine prea clara, spre a fi inteleasa dupa cuviiunta de “cititorul
neinformat”, insa dornic a cunoaste istoria acestei Episcopii, asa cum a fost
ea.
Daca acest articol
lezeaza pe cineva, sau interesele vre-unei grupari, cerem iertare, insa
adevarul istoric trebuie marturisit, fara ura si partinire, mai ales cand
vorbim de istori aproape seculara a
Episcopiei dela Vatra Romaneasca.