Proiectul de constructie - Ganduri la inceput de drum nou
Îcepând cu anul 1989,
in România au avut loc schimbări profunde în domeniile: politic, economic,
social, financiar şi spiritual. Biserica lui Hristos a resimtit si ea
aceste schimbări. Datoria ei este să se adapteze situatiei actuale
din România, iar nouă, celor care trăim în afara graniţelor
României, să facem mai mult decât înainte (căci fraţii
de-acasă privesc către noi, şi se şteaptă la ajutor
din partea noastră), astfel ca scopurile nou-testamentale să fie
implinite în
orice timpuri, oricât de grele ar fi; Biserica este chemată
să-şi îndeplinească cele trei funcţii fundamentale:
slujirea lui Hristos prin slujirea credincioşilor (faptele milei
creştine), propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu, şi
administrarea Sfintelor Taine “Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele
Tatălui şi al Fiului, şi al Sfântului Duh...”
(Matei 28:19).
Pentru a le putea
îndeplini este necesar ca toţi credincioşii să contribuie
într-un fel sau altul la întreţinerea Bisericii, şi împlinirea
vocaţiei Sale.
Noi, în Los Angeles - CA, ne-am propus încă
din 1987 să înălţăm un nou Sfânt Locaş, ale cărui
lucrări se vor începe în curând. Acum la început de “drum
nou” considerăm că este
imperativ a cunoaşte care sunt “obligaţiile”
noastre personale, materiale şi financiare – AŞA CUM NE
GRĂIEŞTE SFÂNTA SCRIPTURĂ – în această lucrare de zidire a
Templului lui Dumnezeu. Un articol detaliat despre “necesitatea împlinirii acestei
lucrări“ îl puteţi găsi în această publicaţie sub
titlul: “Construirea
unei noi biserici: binecuvÂntare divinĂ, datorie sfÂntĂ ” (1987).
Dacă privim în
Vechiul Testament la Cortul Adunării (Ieşire, Cap. 26: Numerii, Cap. 4;
Leviticul, Capitolele 4
şi 9), observăm că a fost nevoie mai întâi
de meştesugari pricepuţi care să facă cortul, apoi de
preoţi care să facă slujba în cort şi de ceilalţi care
să sustină material această lucrare, până în ziua de astăzi,
modalitatea rămâne aceeaşi. Pentru ca scopurile lui Dumnezeu să
fie atinse este nevoie de oameni dăruiţi spiritual şi de
credincioşi care să-i sustină material pe cei implicaţi in
anumite lucrări. Oricât ne-am feri de acest lucru, fără el nu
putem inainta eficient. Lucrarea lui Dumnezeu poate fi impiedicată
dacă noi nu suntem conştienti de necesitatea finanţării
anumitor proiecte, mai ales acum când contemplăm cu toţii la
începerea noului PROIECT DE CONSTRUCŢIE AL NOII
BISERICI ŞI CENTRUL CULTURAL ROMÂNESC DIN SUNLAND, CALIFORNIA.
Pentru a putea face aceasta trebuie să fim darnici, să ne placă
să dăm din lucrurile noastre materiale si financiare.
Cu ceea ce
avem putem contribui la :
a) Susţinerea
continuă a bisericii prin donaţii regulate (iclusiv programul
făgăduinţelor);
b) Ridicarea
de fonduri speciale, în următorii 5 ani, pentru împlinirea programului de
construcţie a unei noi biserici, şi centrul cultural românesc;
c) Întărirea
programului de educaţie religioasă în parohie, prin şcoala
duminicală şi slujirea în Capelă;
d) Ajutarea
tuturor celor cu nevoi materiale şi a familiilor sarace, noii-veniţi,
orfelinate şi case de vârstnici în România;
e) Finanţarea
unor tabere pentru tineret, cu scop educativ sau religios, cum sunt Camp-urile
de vară dela Vatra, acţiunile iniţiate de LAROY, etc.;
Pentru aceasta noi
trebuie să ne schimbăm mentalitatea referitor la dărnicie. Unii,
care se feresc de dărnicie, afirmă că cei care sunt in nevoi ar
trebui sa trăiască prin credinta. Această afirmaţie este
doar partial valabilă. Cineva spunea urmatoarele: " pentru ca unii
să trăiască prin credinţă este nevoie ca altii sa
dăruiască prin credintă". Câţi dintre noi dăruim
prin credinţă? Să ne analizăm foarte serios în faţa
acestei intrebări, deoarece atunci când trebuie să dăruim noi o
facem cu zgârcenie.
Ce este
dărnicia?
Potrivit
Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, dărnicia este
"însuşirea de a fi darnic" şi este sinonimă cu
generozitatea şi mărinimia. Din punct de vedere biblic, dărnicia
este un act de închinare, prin faptul că noi il onorăm pe Dumnezeu
atunci când dăruim o parte din bunurile noastre (2 Cor. 9:11-14).
Dărnicia este deci o parte sau o latură a vieţii noastre
spirituale (2 Cor. 8:7).
Dumnezeu este
proprietarul tuturor lucrurilor. "Al Domnului este pământul cu tot ce
este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc" (Ps. 24:1). Noi suntem, prin
harul Său, administratori ai bunurilor pe care Dumnezeu ni le-a
încredinţat temporar. Apostolul Pavel îi spunea lui Timotei că
"noi n-am adus nimic în lume şi nici nu putem să luăm nimic
din ea" (1 Timotei 6:7). Ceea ce se cere de la noi este să fim
găsiţi credincioşi în isprăvnicia încredinţată.
Dumnezeu ne va cere socoteală într-o zi de ceea ce am facut cu banii,
timpul, talentele, darurile spirituale şi toate lucrurile primite de la
El.
Atunci când
dăruim, Dumnezeu este mulţumit şi slăvit (2Cor. 9:11-14).
Când noi îi ajutăm pe fraţi, le oferim o motivaţie
puternică pentru ca ei să aducă mulţumiri lui Dumnezeu. Cât
de mulţumitor a fost Pavel când cei din Filipi i-au trimis un dar prin
Epafrodit? Noi am făcut pe cineva să aducă mulţumiri lui
Dumnezeu? Biblia ne arată că între lucrurile spirituale şi cele
materiale nu există o separare, ci o interdependenţă -
"pentru că acolo unde este comoara voastră, acolo este şi
inima voastră" (Matei 6:21).
Este o întrebare care
dă naştere la o varietate de răspunsuri. Unii spun că
trebuie să dăm zeciuială, alţii spun că trebuie
să dăm mai mult de 10%, iar alţii care dau cel mai puţin,
sau nu dau deloc, spun la modul general că ar trebui să dăm
după cât ne lasă inima. Să nu uităm însă că
şi inima ne poate înşela (Ieremia 17:9). Faptul că în Noul
Testament nu se impune cantitatea sau procentul dărniciei face ca
mulţi credincioşi să nu dea decat extrem de puţin sau
deloc. Totuşi a nu-L onora pe Dumnezeu cu o parte din câştigul nostru
este un păcat (Mal. 3:9). Găsim câteva criterii în Noul Testament
care să ghideze în modul în care trebuie să dăruim:
- Dărnicia
trebuie facută cu generozitate (2 Cor. 9:5-6);
- Dărnicia
trebuie să ne coste (2 Cor. 8:3);
- Dărnicia este
o hotarâre individuală (2 Cor. 9:7).
Am menţionat mai
sus ca atunci când se iveşte prilejul dărniciei, unii
credincioşi nu dau aproape nimic. Acest lucru este datorat unui sentiment
de autocompătimire, sentiment izvorât din egoismul fiinţei lor
şi care îi face să creadă că nu au de unde dărui. Noi
ca români adesea invocăm scuza că suntem mai săraci decât
alţii si nu avem de unde dărui. Dar oare nu sunt alţi oameni în
alte tări care o duc mai greu decât noi? Oare văduva care a
dăruit ultimii ei bănuţi la Templu nu era mai săracă
decat noi?
Bisericile Macedoniei
sunt un exemplu sugestiv de dăruire. Apostolul Pavel scrie despre ei:
"sărăcia lor lucie a dat naştere la un belşug de
dărnicie" (2 Cor. 8:2b).
Să
analizăm cum au dăruit bisericile Macedoniei:
- cu generozitate
deşi erau în sărăcie (2 Cor. 8:2b);
- cu bucurie (2 Cor.
8:2a);
- de bunăvoie (2
Cor. 8:3a);
- cu sacrificiu (2
Cor. 8:3b, 2a);
- fără
zgârcenie (2 Cor. 9:5);
- fără
părere de rău (2 Cor. 9:7);
- fără a fi
obligaţi (2 Cor. 9:7);
Atitudinea
pozitivă a acestor credincioşi faţă de dărnicie s-a
datorat faptului că aveau o legătură puternică cu Domnul
Iisus Hristos, în sensul acesta ei au făcut trei lucruri:
- s-au dăruit pe
ei inşişi Domnului (2 Cor. 8:5);
- au socotit
dărnicia ca fiind o modalitate de testare a dragostei lor faţa de
semeni (2 Cor. 8:8b);
- au fost profund
motivaţi de exemplul Domnului Iisus (2 Cor. 8:9);
Deci
credincioşii din bisericile Macedoniei au arătat prin aceste lucruri
că acceptă domnia lui Hristos în viaţa lor şi că sunt
curaţi, cinstiţi în dragostea lor.
Oare este
dărnicia urmată de binecuvântări?
Tot Sfânta
Scriptură ne dă răspunsul. Acest subiect, al
binecuvântărilor, ne place şi sper să ne lase cu un gust mai
plăcut decât cele expuse anterior.
a) În
primul rând, cei care dăruiesc sunt iubiţi de Domnul: "pe cine
dă cu bucurie îl iubeşte Dumnezeu" (2 Cor. 9:7).
b) Dezvoltarea
unei relaţii strânse cu Domnul aduce binecuvântare (Mal. 3:10).
Belşugul de binecuvântare vine în urma faptului că noi dăm lui
Dumnezeu ceea ce este, de fapt, al Lui.
c) Dărnicia
făcută cu generozitate şi bucurie îi va motiva si pe alţii
s-o facă (2 Cor. 9:1-2). Dacă în calitate de părinte
dovedeşti dărnicie, atunci copilul tău va urma calea ta. Dar nu
numai copiii, ci si alţi credincioşi vor spori în dărnicia lor.
d) Dărnicia
făcută cu generozitate va mişca inima Domnului. El ne va
încredinţa şi mai mult (2 Cor. 9:8-11). De multe ori nu avem
prosperitate pentru ca nu suntem darnici. Dacă suntem egoişti, atunci
Domnul nu ne va deschide "zăgazurile cerurilor". Noi trebuie
să cultivăm şi să dezvoltăm dărnicia pentru ca
astfel Domnul să ne poata da si mai mult în administrare.
e) Dărnicia
aduce sentimente de împlinire, de satisfacţie atunci când o facem pentru
Domnul.
În concluzie,
dacă Duhul Sfânt prin cele scrise ţi-a descoperit păcatul
zgârceniei, te rog să mărturiseşti păcatul tău,
cerându-I iertare înaintea lui Dumnezeu, şi în acelaşi timp putere de
a hotărî să dăruieşti cu generozitate. Acest lucru va face
ca Biserica lui Hristos să
aibă un mai mare impact în societate, ne va ajuta să strângem mai
mult rândurile noastre de români-americani ortodocşi pe aceste
meleaguri, devenind astfel
adevăraţi “Apostoli ai lui Hristos în Lumea Nouă”.
Apreciindu-vă
dărnicia, rămânem cu dragoste ai voştri rugători întru
Hristos Domnul,