Preot Prof. Dr. ION BRIA A TRECUT LA CELE VESNICE

(TEOLOGIA ROMÂNEASCĂ ÎN DOLIU)

 

 

Dintr’un comunicat de presă al Consiliului Ecumenic al Bisericilor din Geneva, Elveţia, aflăm trista veste că Părintele Profesor Dr. Ion Bria şi-a dat obştescul sfârşit, Marţi 2 Iulie, 2002, trecând la cele eterne, pe neaşteptate, în urma unui atac de cord. Vestea cutremurătoare şi de necrezut, ne-a surprins pe toţi, întrucât Părintele Ion Bria, fiu devotat al Prahovei (născut în comuna Telega, la 19 Iunie, 1929, al doilea într’o familie cu 10 copii), fusese dăruit de sus cu sănătate robustă şi putere de muncă ieşite din comun, reliefate zilnic în zâmbetul lui unic, luminos şi optimist. Eram împreună cu Părintele Theodor Damian, când l-am întâlnit, plin de vigoare ca totdeauna, acum doi ani (2-4 Octombrie, 2000), la Simpozionul Teologic Internaţional “Dumitru Stăniloae”, organizat de Patriarhia Română în Palatul ei din Bucureşti. Nu ştiam că va fi şi pentru ultima oară. De acum înainte ne vom întâlni cu el doar în duh de rugăciune şi în cărţile sale de unde ne va zâmbi de pe fiecare pagină citită,  privindu-ne senin şi împăcat cu sine din eternitate.

Plecarea prea timpurie dintre noi, a Părintelui Ion Bria, lasă un mare gol în Teologia românească.  Ne-a fost colaborator distins şi devotat, la revista “Comuniunea Românească” şi Părintelui Theodor Damian, la revista “Lumina Lină – The Gracious Light”. Ne-a fost de mai multe ori oaspete drag la Departamentul de Publicaţii al Arhiepiscopiei Misionare din Detroit, Michigan şi ne-a onorat cu mesajele sale culturale româneşti şi ecumeniste, adresate comunităţii noastre româno-americane, prin programele româneşti locale din cadrul rediodifuziunii şi televiziunii americane. Moştenirea culturală şi spirituală, creată de el, îi supravieţuieşte impresionantă. Activitatea sa pe multiple planuri creatoare, de afirmare teologică ortodoxă şi ecumenistă, a fost înjugată zi şi noapte cu  slujirea sa preoţească misionară (a fost hirotonit preot în anul 1969), universitară, didactică şi misiologică. 

Îl vor regreta foştii lui elevi dela Seminarul Teologic “Chesarie Episcopul” din Buzău (1957-1962), unde şi-a început strălucitoarea sa carieră didactică şi foştii lui studenţii dela Institututul Teologic Universitar din Bucureşti (1962-1972; 1977-1995), sau dela Facultatea de Teologie “Andrei Şaguna” (1995-1999), din Sibiu. Şi desigur o amintire luminoasă îi vor păstra şi doctoranzii în Teologie dela Sibiu cărora le-a fost îndrumător în ultimii săi ani de viaţă (1999-2002).

De asemenea îl vor regreta studenţii dela diferitele universităţi şi centre ecumenice europene, care i-au audiat cursurile sale periodice, mai ales la Institutele  de Studii Ecumenice din Paris şi Lyon. Între anii 1973 şi 1995, când s’a pensionat, Păr. Prof. Dr. Ion Bria a funcţionat în posturi de mare răspundere în cadrul Consiliului Ecumenic al Bisericilor, mai ales ca secretar pentru studii şi relaţii cu Bisericile Ortodoxe din Comisia “Misiune şi Evanghelizare” sau ca Director al Departamentului “Unitate şi Înnoire” al Consiliului Ecumenic al Bisericilor, organizând consultaţii şi seminarii panortodoxe cu subiecte de misiune, şi iniţiind un curent ecumenist de înnoire misionară şi mărturie creştină în jurul temei “Euharistie şi Misiune”. 

A luat parte la marile adunări ecumenice din ultimele decenii şi a publicat o serie de lucrări capitale în domeniul misiologic, menţionând printre altele: “Martyria-Mission” (1980),  “Jesus Christ – The Life of the World” (1982)“, “Go forth in Peace”(1986), “The Sense of Ecumenical Tradition” (1991) and “Liturgy after the Liturgy. Mission and Witness from an Orthodox Perspective” (1996)”. (Geneva, 1995). Şi tot sub egida Consiliului Ecumenic al Bisericilor a publicat  “Romania. Orthodox Identity at a Crossroads of Europe”(1995).  Deasemenea, trebuie să mai notăm că Părintele Ion Bria este şi autorul  unui dicţionar misiologic deosebit de important, lucrat sub conducerea lui şi care ar merita să fie tradus şi în limba română. Este vorba de: “Dictionnaire Oecuménique de Missiologie. 100 mots pour la mission”. Publiée par l’Association Francophone Oecuménique de Missiologie (Cerf/Labor et Fides).

Şi e bine să nu uităm, că paralel cu obligaţiile sale asumate în cadrul Consiliului Ecumenic, Părintele Ion Bria a mai găsit timp să reprezinte  Teologia românească la Congresul Facultăţilor de  Teologie Ortodoxă dela Atena (1976), sau să ia parte activă, ca reprezentant al Bisericii noastre Mame în comisiile de dialog cu Bisericile Anglicană şi Romano-Catolică. Cele peste 30 de cărţi tipărite şi  300 de studii, articole şi eseuri teologice şi filosofice, apărute în limbile română, engleză, greacă şi franceză, îi vor nemuri numele în Teologia şi cultura  românească. Dar mai ales  în literatura ecumenistă de specialitate.

E de ajuns să cităm, printre altele, tratatul său masiv şi unic în Ţara noastră, de Teologie Dogmatică şi Ecumenică, apărut la Bucureşti, în colecţia “Didascalos” (1999, 320 pagini), ca să nu mai vorbim de “Destinul Ortodoxiei” apărut în anul revoluţiei (1989), în Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (Bucureşti, 372 pag.), sau de “Ortodoxia în Europa. Locul spiritualităţii române” (Iaşi, Trinitas, 1995,  238 pag.).  “Dicţionarul său de Teologie Ortodoxă, dela A la Z (două ediţii: 1981 şi 1994) este deja considerat o operă clasică. “Spaţiul nemuririi sau eternizarea umanului In Dumnezeu, în viziunea teologică şi spirituală a Părintelui Stăniloae” (Iaşi, Trinitas, 1994),  va fi totdeauna considerat ca un strălucit opuscul teologic de interpretare a marelui teolog ortodox român, care a fost Părintele nostru Profesor Dumitru Stăniloae. Această bogată operă teologică va trebui studiată şi sperăm valorificată şi apreciată ca atare, de tinerele generaţii de teologi ortodocşi români. Să mai notăm cu acest prilej îndoliat şi una din cărţile sale de căpătâi, o adevărată mărturisire de credinţă ortodoxă românească, intitulată simplu “Iisus Hristos”, ce a văzut lumina tiparului în colecţia “Orizonturi Spirituale, a editurii enciclopedice din Bucureşti (1992) şi este dedicată ca un testament spiritual fiului său Alexandru.

Evident, Părintele Ion Bria a fost un vizionar şi un apologet ortodox al Teologiei Misionare Interconfesionale. O dovedeşte mai ales  în “Hermeneutica Teologică. Dinamica ei în structurarea Tradiţiei” (Sibiu, 1999, 122 pagini), din care câteva capitole esenţiale au fost publicate şi în revista noastră “Lumină Lină-The Gracious Light”. Desigur, ca să ajungă această culme a gândirii sale şi un nume consacrat de mare teolog şi ecumenist de faimă mondială, cum este caracterizat în cadrul Consiliului Ecumenic al Bisericilor, fiind recunoscut şi apreciat deopotrivă în cercurile ecumenice ortodoxe, anglicane, romano-catolice şi protestante, Părintele Ion Bria a trebuit să urce, de unul singur, treaptă după treaptă, scara înaltă, a studiilor teologice superioare şi interdisciplinare, în Ţară şi străinătate, spre a reconstitui, într’o viziune şi perspectivă spirituală nouă, cununa valorilor spirituale şi culturale ale unei Creştinătăţi dornice de unitate, dar divizată, din nefericire, într’o mulţime de confesiuni şi denominaţiuni, neîmpăcate între ele şi împărţite după sfere politice, implacabile, de influenţe antropocentrice nefaste. În această cunună nemuritoare, graţie Părintelui Ion Bria, sunt făcute vizibile şi razele strălucitoare ale Teologiei şi Ortodoxiei româneşti. Prin Părintele Ion Bria au pătruns în mediile ecumeniste din lumea întreaga valorile spirituale şi ecumenice ale spiritualităţii ortodoxe româneşti, odată cu personalităţile de frunte ale Teologiei româneşti.

Părintele Prof. Dr. Ion Bria s’a impus ca un diplomat subtil al Ortodoxiei Ecumenice şi în special al Ortodoxiei Româneşti,  la Consiliul Mondial al Bisericilor din Geneva, fiind înzestrat de Bunul Dumnezeu cu un deosebit simţ dogmatic al nuanţelor confesionale şi al slujirii lor misionare, pe care le-a valorificat simbolic şi apologetic, în lumina învăţăturii de credinţă creştină ortodoxă a Bisericii noastre strămoşeşti.  A reuşit să se facă respectat, căutat şi apreciat de toată lumea, atât în România cât şi în Elveţia, care pe timpul şederii la Geneva, până în ultimele sale clipe, îi devenise a doua sa  patrie.

Într’o scrisoare de condoleanţe, adresată îndureratei sale soţii, Dna Cati Bria, Georges Lemopoulos, Secretarul General Adjunct al Consiliului Ecumenic al Bisericilor, subliniind tristeţea profundă a Consiliului Ecumenic pentru pierderea soţului ei, îl  numeşte cu intimitate  “colegul, prietenul şi părintele duhovnicesc, Ion Bria!” Oare noi Românii, cum îl vom pomeni, pururea, pe iubitul nostru Părinte Ion Bria: prieten drag, coleg admirabil, ori savant teolog de proporţii ecumeniste? Cu el se deschide o eră nouă în Teologia românească (1972-1989), ctitorind şi primul deceniu teologic de libertate creatoare (1989-1999), după pleiada marilor profesori de Teologie dela sfârşitul  primului război mondial, din prima jumătate şi începutul celei de a doua jumătăţi a Secolului XX.

 Luni 8 Iulie 2002, cimitirul Sfintei Mânăstiri Cernica de lângă Bucureşti (devenit un “Pčre Lachaise” bucureştean al elitelor intelectuale româneşti), şi-a deschis din nou porţile, în dangăt trist de clopot, pentru a primi în sânul lui luminos, după îndătinata pogribanie, pe strălucitul profesor de Teologie Dogmatică şi Ecumenică, Păr. Prof. Dr. Ion Bria. A fost condus pe ultimul său drum, spre viaţa de veci, de scumpa sa familie, în frunte cu iubitoarea şi devotata sa soţie, Cati,  iubitul lor fiu Alexandru cu soţia şi de familia Părintelui Prof. Dr. Vasile Bria,  fratele său  de suflet şi de sânge, întru teologie şi preoţie, precum şi de alte neamuri apropiate.

Marelui cortegiu funerar de Ierarhi, preoţi şi diaconi slujitori, de colegi şi profesori universitari şi de toţi cei ce l-au cunoscut şi apreciat, în frunte cu Mitropolitul Moldovei, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Daniel, ne alăturăm în chip tainic şi noi cei de aici, de peste Ocean, cu aceeaşi  dragoste frăţească, mângâindu-i familia îndurerată şi, odată cu ea, murmurându-i în tăcerea sufletelor noastre cernite de tristeţe, “Veşnica lui pomenire”, rugând pe Bunul Dumnezeu să-l ierte şi să-i facă parte de lumina necreată, cea pururea fiitoare!” (GEORGE ALEXE)

                                                                                                                        

HOME