INTERVIUL ACTORULUI ANATOL RAZMERITA
ACORDAT POETULUI ACAD. GRIGORE VIERU
1. Draga Anatol Razmerita, ai
parasit bastina acum 13 ani. Te cunosc bine, stiu ca nu zburdalnicia, nu aroganta
artistica si nu dorinta de a te capatui te-au manat spre Americi. Te-as
ruga sa explici cititorilor, ce te-a facut sa parasesti Basarabia si de ce
ai ales anume America pentru exilul politic?! 1. Draga badita al meu Grigore, stii ca dat ni-i de la Bunul
Dumnezeu Noua Artistilor - ca o mare binecuvantare - ni-i dat, dar si o
grea povara - sa nu putem a ne parasi Tara niciodata. Indifrent daca ne
calauzeste soarta vitrega, ori Steaua Norocului. Daca traim sau murim in
palate somptuoase - lumea zice - traieste ori o murit artistul cutarui
neam. Daca traim, sau murim intr-un sant de la marginea drumului mare,
uitati si parasiti - lumea la fel zice. Nu mi-am parasit niciodata, nici macar pentru o singura
clipa Tara.
Pur si simplu, am luta-o cu mine. Oltul
si Prutul, Nistrul si Muresul, Timisul si Rautul si Bistrita, codrii Orheiului
si Padurea Nebuna, codrii Cosminului si campia Baraganului si Dunarea toata si
Muntii Apuseni si dulcile campii basarabene, si maiestuosii Carpati, Chisinaul
si Iasii, Bucurestii pe care nu i-am vazut niciodata dar si Orheiul si pe
Orheenii mei si Gauzenii si Timisoara, Horinul si Sihisoara, Cernautii si
Cetatea Alba si Putna lui Stefan...
Doamne! Am luat cu mine toata Tara!
Asa de toata, cum nici nu este astazi in realitate. Inca nu este. Tare, as vrea
sa fie. Si nici n-o sa mor, pana ce nu o vad asa, cum o port atata amar de ani
prin lume, departe, la mii de kilometri de bastina mea Basaraba.
Nu, nu am venit aici ca sa ma
procopsesc cu avutii materiale si martor imi esti badita al meu drag, Grigore,
ca nici nu le am, desi, daca le-as avea, pe toate cu neamul meu romanesc le-as
imparti. Este si asta tot o binecuvantare a LUI -Bunul- sa impartim cu neamul
minunatele lui binecuvantari. Este ca o prioritate deosebita daruita noua
artistilor. Neavand avutii materiale, impartim cu neamul toata modesta noastra
avutie spirituala, cu speranta sa fie primita si impartasita.
2. S-au produs multe schimbari pe meleagul nostru. Binele relativ este
cuprins in relativa noastra democratie. Raul tasneste prin toate gaurile unei
groaznice saracii. Sa stii ca unii actori, mai ales cei varstnici, au ajuns sa
traiasca din mila si din pomeni. Teatrul "A.S. Puskin" pe care l-ai
slujit cu multa daruire ani la rand se numeste azi "Mihai Eminescu".
Sa stii ca nu avem nimic impotriva genialului poet Puskin (a fost tradus
minunat in romaneste la Chisinau), dar nu el a pus bazele limbii romane
moderne, iata de ce am ridicat pe frontispiciu Teatrului Nostru National numele
lui Eminescu. Spune-mi te rog, intre atatea roluri pe care le-ai jucat
splendid, la care ai reveni intai? Mai exact, care are fi personajul jucat
pentru care ar putea sa te admire si Eminescu?
2. Binele, saracia, nu pot fi relative. Sincer cred, ca BINE
inseamna BINE - SARACIE inseamna SARACIE. Greu, sau aproape imposibil de a
relata aceste doua categorii la alt bine, ori alta saracie.
Teatrul "A. S. Puskin" a
devenit Teatrul National "M. Eminescu", pe cand eu mai eram acolo.
Tii minte badita Grigore, cat am luptat pentru aceasta schimbare. Cu totii am
luptat.
Adevarat, am jucat multe roluri pe
scena acelui minunat Teatru. Unele reusite, altele mai putin. Adica, nimic, ce
l-ar fi facut pe marele Eminescu sa ma admire. Si totusi nu ce, ori cum am
jucat pe scena teatrului care-i poarta numele, l-ar fi facut pe Eminescu sa-si
opreasca pentru o clipa privirile asupra modestei mele fiinte.
S-a intamplat intr-o sufocanta zi de
vara a lui '72. Ma intorsesem de la armata. Teatrul era prin deplasari. Eram
singur. Acasa. Ma uitam afara prin fereastra deschisa la oamenii de pe
"straduta mea", care paseau alene, a "duminica" parca,
incat nu intelegeam daca se duc undeva, ori, in sfarsit, de undeva se intorc.
Dintr-o data am zarit printre acea multime adormita, ori semisomnambula, doi tineri
care paseau apasat, gospodareste, ca doi oameni care stiau exact unde si de ce
se duc. Il cunosteam pe unul din ei - Petre Teodorovici - tanar compozitor,
extrem de talentat, dar inca necunoscut pe atunci.
Stii badita, cum eram cu totii numiti
in acele timpuri. "Tinere talente cu mare viitor" - pare-mi-se. Spre
marea mea uimire, au sunat la usa mea. Le-am deschis si i-am poftit inauntru.
- Anatol - mi-a zis Petre - acesta-i
varul meu Ion Aldea, dar sa stii ca noi doi, ne avem ca frati - a tinut el sa
precizeze cu un ton sa tin minte asta si sa nu uit vreo data.
- Si uite ca varul si fratele meu Ion,
a venit la Chisinau, ca sa sustina examenele de admitere la conservator si eu,
dragul meu Anatol, l-am adus la tine pentru o consultatie. Chiar ca am amutit.
La mine? Pentru o consultatie? Eu,
care cu greu puteam descifra o simpla partitura? Ghicindu-mi nedumerirea, Petre
s-a grabit sa mi-o imprastie.
- Anatol - mi-a zis - pune te rog mana
pe chitara aceea si canta pentru fratele meu Ion Aldea.
Am luat chitara si am cantat cate ceva
din cantecele mele, "poezia cantata", cum a botezat-o un mare prieten
de-al nostru, badita, pe nume MIRCEA DRUC. Iar ei au ascultat cu acea
concentrare intensa de a asculta, pe care numai oamenii de mare talent o pot
avea. La sfarsit, Petre s-a ridicat, s-a uitat incruntat catre Ion,
incruntatura in spatele careia se ghicea o profunda dragoste pentru varul si
fratele mai mic Ion Aldea si grav l-a intrebat:
- Ai auzit cat de simplu si frumos
canta Anatol Razmerita, Ioane?
- Auzit, badita - a raspuns blajin
Ion.
- Tu asa sa canti Ioane - i-a hotarat
raspicat si cu fermitate varul si fratele mai mare Petre.
In acea zi, Ion Aldea a devenit ION
ALDEA TEODOROVICI.
Cred ca marele Eminescu, daca ar fi
fost prezent la acea minunata intamplare s-ar fi mandrit cu noi.
Peste un timp, Ion Aldea Teodorovici a
inceput sa cante propria-i "poezie cantata". Doamne! Cum o mai canta!
La inceputuri - singur, mai apoi impreuna cu Doinita, draga lui soata. Au
cantat simplu, dar mult mai frumos decat a putut vreodata sa cante Anatol
Razmerita.
3. Stiu ca ai realizat si cateva roluri importante si in cateva filme
canadiene si americane. Cum ai reusit sa vorbesti englezeste in filme intr-un timp
atat de scurt? Este cu totul ciudat ca unii concetateni din R. Moldova nu stiu
nici azi doua cuvinte romanesti desi au trait o viata printre noi. Dupa toate
astea mai pretind, chiar insista, ca limba lor sa devina limba de stat. Exista
si in America asemeni pretentii printre minoritati?! ... Dar vroiam, de fapt sa
te intreb altceva: care este filmul preferat in care ai jucat, sau care este
rolul la care tii cel mai mult?
3. Intr-adevar, am realizat cateva roluri si pe la Hollywood.
Cu engleza, aici cu totul altfel se pune problema, decat o pun rusii in
Basarabia. Nimeni nu te sileste s-o inveti, numai ca n-o sa faci mare branza pe
aici nevorbind-o. Partea frumoasa este ca americanilor le place cum o vorbim
noi "strainii", pastrand accentele specifice fiecarui neam. De aceea,
cand mi s-a oferit sa joc vreun rol, mi-au pretins categoric sa nu-mi pierd
accentul. Deci, cum as putea pretinde eu americanilor sa faca limba romana, ori
eventual, pe cea rusa, o a doua limba de stat pe intregul continent american?
Ar fi o neghiobie.
Cat priveste rolurile jucate la care
tin cel mai mult.... Ar fi unul parca. Cel pe care nu l-am jucat inca.
4. Am observat ca masa ta este mereu incarcata cu toate fructele
pamantului: banane, portocale, mandarine, kiwi, mango... Dar aproape ca nu te
atingi de ele. Daca ar veni mama la tine, ce fructe de-acasa ai vrea sa-ti
aduca? Esti si tu in varsta de-acum ca si intreaga ta generatie care este
minunata. Esti impovarat si aici de griji. Nu stiu tu, dar eu in momentele cele
mai grele ale vietii mele ma retrag cu gandul in copilarie. Intre atatea banane
si portocale mai visezi ciresul copilariei tale?
4. Si eu tot in frumoasa imparatie a copilariei ma intorc cu
gandul in clipele grele. Cu ciresii si ciresele ei si visinele, absolut inexistente
pe aici si nucarii si corcodusii.... Fructele, ca si dragostea. Tii minte toata
viata fructele gustate intaia oara.
Nu stiu anume ce fructe ia-s pune
mamei pe masa. Stiu ca aproape nici nu s-ar atinge de ele. N-ar sti ce sunt.
Dealtfel, nici eu nu stiu. Dupa atatia ani. Niciodata nu m-am dat in vant dupa
fructe. As vrea, ca mama sa le aiba pe toate din belsug pe masa si acolo,
acasa. Sa stie ce sunt si-n caz ca trece sa ma viziteze pe aici, prin
California, sa ma invete si pe mine. Altfel raman un total ignorant in aceasta
privinta.
Greu, daca nu-i mama sa ne invete,
badita.
5. Ne aflam in preajma Craciunului - cea mai fermecatoare Sarbatoare
alaturi de Pasti. Am vazut in casa ta pentru prima oara un internet.
Stralucitul preot si minunatul suflet care este Constantin Alecse care si-a alipit inima de Lacrima
Basarabiei si pe care nu-l voi uita nicicand mi-a demonstrat intr-o zi minunile
pe care le poate face un internet. Este intr-adevar ceva uluitor. Si totusi...
Crezi ca omul, in permanenta sa dezvoltare, poate ajunge mai departe de Craciun
si de Pasti?
5. Craciunul si Pastele sunt doua, cele mai fermecatoare
sarbatori, cum bine ai mentionat badita Grigore, pentru ca ele cuprind
ETERNITATEA.
De Craciun s-a nascut Mantuitorul, a
trait printre noi si cu noi, s-a bucurat si s-a intristat impreuna cu noi si
ne-a invatat pre noi. Apoi s-a jertfit pentru noi pe cruce, a murit si a inviat
pentru noi, ca sa ne mantuiasca, dandu-ne ultimul si magistralul invatamant:
cunoasterea Dumnezeiestii noastre eternitati. Intre aceste doua dumnezeiesti
sarbatori incape intreaga viata de pe minunata noastra planeta. Si aici, intre
cele doua sarbatori "vine" parintele Constantin Alecse cu "internetul" sau, cum ii
zici d-ta badita Grigore, si ne infrumuseteaza considerabil efemera noastra
existenta. Ne-o infrumuseteaza si ne invata a-i da un sens, unic si placut lui
Dumnezeu, imbinand astfel, perfect armonios slujirea lui Dumnezeu ca preot si
slujirea oamenilor, ca mare iubitor de oameni, cu toti copii ai lui Dumnezeu.
Cine nu crede, sa-si deschida computerul la www.biserica.org. Deschideti si
bucurati-va!
Sincer cred, ca nu se poate ajunge mai
departe de Craciun si Pasti. In aceasta viata, cu siguranta ca nu.
6. Am fost impreuna cu tine, cu Mircea Popescu, Nicolae Popa si Ion Anton,
la Biserica "Emanuel" din Anaheim, al carui slujitor daruit cu ales
har, este Pastorul Lazar Gog. O splendida casa de rugaciune de peste 600 de
locuri. Casa arhiplina. O splendida ochestra simfonica. Un cor minunat format,
ca si orchestra, mai mult din tineri. Si niste minunati interpreti. In sala, ca
si pe scena, foarte multi tineri si foarte multi copii. Eu cred ca cine are cei
mai multi copii acela va invinge.
In cele
cateva ore cat a durat serviciul divin, lumea a stat neclintita. O fireasca evlavie
stralucea pe fata tuturor. Ai putea sa-mi explici de ce in Biserica noastra
Ortodoxa, chiar daca este incalzita de sufletul unor preti minunati, oamenii
susotesc in timpul liturghiei, intra si ies din biserica, ori chiar se barfesc
unul pe altul? Si asta seintampla si la Chisinau si la Bucuresti si in Germania
si in America - oriunde.
6. Cine are cei mai multi copii in Biserica, acela va
invinge.!...
Iarasi ai dreptate, badita si sunt o
multime in Biserica Pastorului Lazar Gog. Vreo 200 erau in fata noastra pe
"scena", nemaipunandu-i la socoteala pe cei din sala. Fiecare stia sa
cante la 2-3 instrumente muzicale, iar daca trebuia puneau frumusel
instrumentele la o parte si cantau cu vocile. Si cum cantau!!! Dar si sala de
600 de locuri era plina. Dumnezeule, cum e posibil oare? - Ne intrebam.
Aha, ne-am zis, pastorul Lazar Gog
trebuie sa fie cheia misterului. Intr-adevar, Pastorul Lazar Gog este extrem de
inteligent, dar si preotul Constantin Alecse nu este mai putin inteligent. Ambii sunt predicatori minunati,
numai ca ... la bisericile ortodoxe lipsesc aproape cu desavarsire copiii.
Aha, ne-am zis in sine. Probabil ca
"Penticostalii" o reusesc pe bazele unei discipline riguroase,
militaresti aproape, si acest gand ne-a uns la inima. Multi ajung la aceasta
concluzie, care le unge inimile. Din pacate, aici raman. Si gresesc. Gresesc
enorm de mult. Nu cred ca Pastorul Lazar Gog, alearga de la casa la casa, de la
familie la familie rugandu-i pe parinti si bunici sa-si aduca copiii la
biserica, ori la scoala duminicala, cum o face adeseori Parintele Alecse.
Este o problema de educatie. Asta-i
Cheia!
De Pasti, curtea bisericii
"Sfanta Treime" e plina de lume. Nici nu mai incap. 2-3 mii de
oameni. Adulti batrani, tineret copii, inconjuram de trei ori Biserica cu
lumanarile aprinse in maini, cantam frumos "Hristos a inviat din morti cu
moarte pre moarte calcand", ne luam "pastii" si... Noroc bun! Ne
revedem la anul de Pasti. Si tot asa de ani si ani, an dupa an. La Pastorul
Lazar Gog, copiii de aici sunt adusi la biserica de catre parinti ori bunici,
fara ca acestia sa astepte poftire speciala de la pastor, cu voinicei si
colacei. Isi aduc copiii pur si simplu, pentru ca asa sunt educati , copiii nu
sunt adusi la Biserica doar sa se roage si sa cunoasca Cuvantul. Acolo, la
Biserica, ei invata sa cante la diverse instrumente muzicale, sa cante in cor
cantece minunate de proslavire a lui Hristos. Ei cresc impreuna, invata unul de
la altul lucruri bune. Raman prieteni pe viata la Biserica si in viata de toate
zilele. Un superb proces de educatie. Generatie dupa generatie Familiile de
"ortodocsi" care au copii ar trebui sa invete cate ceva de la fratii
"penticostali" pentru ca, cine are cei mai multi copii si tineri in
biserica, acela va "invinge". Frumoasa biruinta, adusa in dar
Domnului Nostru.
Preluare din “CLIPA”
- ANUL XIII, February 20, 2003, No. 588 - http://www.clipa.com/pagcititor588.htm
(Va Urma)