TAINA BOTEZULUI

Dupa rascumpararea omului din greseala lui Adam, prin jertfa de pe cruce a Domnului nostru Iisus Hristos, adica dupa mintuirea obiectiva oferita tuturor omenilor, Dumnezeu din marea Sa iubire ne ofera in continuare o serie de mijloace suficiente si depline pentru ca fiecare om, individual si liber, sa poata sa-si insuseasca opera rascumparatoare a Domnului Hristos, sa poata deveni posesorul bunurilor spirituale oferite in mod gratuit de El.

Caci nu-i suficient ca mintuirea sa se fi efectuat si oferit pentru toti oamenii, ea ramine ineficienta daca nu se insuseste de fiecare personal si individual, nu se identifica cu ea si nu o traieste.

Mijloacele vizibile care ne introduc si ne fac adepti ai imparatiei Domnului Hristos - Biserica - sint cele sapte Sfinte Taine.

Dintre ele, prima si cea mai importanta, pentru ca este usa prin care ne introducem si ne incorporam in comunitatea de iubire care era Biserica crestina, e Taina Sfintului Botez.

Cuvintul vine din greceste - - care inseamna scufundare in apa. De aici denumirea sa data de unii Sfinti Parinti de <<baie>>, <<izvor sfint>>, <<baia vietii vesnice>>. Botezul este taina care prin scufundarea in apa de trei ori, in numele Sfintei Treimi, se coboara in mod nevazut harul Duhului Sfint asupra celui caruia I se administreaza taina si I se iarta pacatul stramosesc si toate pacatele personal, facute pina la acea data, se renaste duhovniceste, devenind membru al Bisericii crestine.

Botezul crestin a fost instituit de Domnul Hristos, dupa invierea Sa din morti, cind a spus Apostolilor Sai: <<Drept aceea, mergind, invatati toate neamurile botezindu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh>> (Matei XXVIII, 19). Domnul Hristos n-a savirsit nici un botez. Primul botez a fost savirsit de Sfintii Apostoli in ziua Cincizecimii, dupa Pogorirea Duhului Sfint, cind s-au botezat trei mii de suflete (Fapte II, 41). Sfintii Apostoli s-au botezat, fara apa, in mod extraordinar, supranatural prin Pogorirea Sfintului Duh asupra fiecaruia dintre ei, in chip de limbi de foc (Fapte II, 2-4).

Botezul crestin a fost prefigurat in Vechiul Testament prin circumciziunea iudaica, prin care Dumnezeu a intarit si pecetluit legamintul Sau, cu Avraam si prin el cu poporul evreu (Facere XVIII, 10-11, 27; cf. Coloseni II, 11-12). De asemenea botezul a mai fost prefigurat in Vechiul Testament prin trecerea evreilor prin Marea Rosie si prin conducerea acelorasi de catre un nor in pustie: <<Si toti prin Moise s-au botezat in nor si in mare>> (I Corinteni X, 2). A fost prefigurat si de stinca din care a curs apa in acelasi pustiu spre a-I adapa pe evrei (Iesire XVII, 6). <<Si toti aceiasi bautura duhovniceasca au baut, pentru ca beau din piatra duhovniceasca ce avea sa vina, iar piatra era Hristos>> (I Corinteni X, 4). Aceieasi prefigurare a botezului era si prin apa din timpul potopului, ca si prin corabia lui Noe, care a salvat de apele potopului familia acestuia ... <<Indelunga rabdare a lui Dumnezeu astepta, in zilele lui Noe si se pregatea corabia in care putine suflete, anume opt, s-au mintuit prin apa. Iar aceasta mintuire prin apa inchipuia botezul, care va mintuieste astazi si pe boi...>> (I Petru III, 20-21).

Botezul crestin a fost simbolizat prin botezul Sfintului Ioan Botezatorul, numit si botezul pocaintei. Acesta se savirsea de Sfintul Ioan in pustiul Iordanului asupra evreilor care se caiau de pacatele facut. El se indeplinea prin scufundare in apa, dar nu era asemanator cu botezul crestin, ci era o pregatire pentru Taina Botezului, era inferior lui. El oferea o iertare de pacate (Marcu I, 4), dar o curatire externa in vederea uneia interne; el nu era sacramental, nu exista odata cu savirsirea lui o actiune interna a Duhului Sfint si o renastere duhovniceasca. Asemanator botezului Sfintului Ioan era si botezul savirsit de Apostolii Mintuitorului (Ioan IV, 1-2).

Insusi botezul Mintuitorului Hristos primit de la Sfintul Ioan Botezatorul in riul Iordan nu este botezat crestin. Totusi el este inceputul botezului ca taina, pregatirea lui, caci prin Botezul Domnului s-a botezat intreaga umanitate, atunci incorporata in El, s-a aratat intreaga Sfinta Treime, s-au sfintit apele, s-a introdus energia necurata a harului.

Necesitatea botezului ca taina se impune din faptul ca toti oamenii au pacatuit prin Adam. <<Toti (oamenii) s-au abatut impreuna netrebnici s-au facut. Nu este cine sa faca binele, nici macar unul nu este>> (Romani III, 12). Sau mai precis: <<De aceea, precum printr-un om a intrat pacatul in lume si prin pacat moarte, asa moartea a trecut la toti oamenii, prin acesta in care toti au pacatuit>> (Romani V, 12).

Deci, pentru ca Domnul Hristos ne-a rascumparat prin jertfa Sa de coruptia pacatului trebuie ca fiecare om personal sa se reintegreze in opera restauratoare a lui Iisus prin Taiana Botezului. De altfel si Mintuitorul ii arata necesitatea absoluta: <<De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in imparatia lui Dumnezeu>> (Ioan III, 5). Sau in alt loc: <<Cel care va crede si va fi botezat se va mintui; iar cel ce nu va crede va fi osindit>> (Marcu XVI, 16).

Botezul se efectueaza prin treita scufundare in apa sfintita intru asemanarea mortii si invierii Domnului Hristos. Prin cufundare murim sau omorim pacatul din noi, iar prin scoatere, inviem la o viata noua. <<Au nu stiti ca toti cititi in Hristos Iisus ne-am botezat, intru moartea lui ne-am botezat? Deci, ne-am ingropat cu El, in moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a inviat din morti, prin slava Tatalui, asa sa umblam si noi intru innoirea vietii>> (Romani VI, 3-4).

Deci, prin botez ne curatim de pacatul stramosesc si personal (Fapte II, 38) si ne nastem duhovniceste la o viata noua, ne renastem, dobindim calitatea de fii ai lui Dumnezeu: <<Caci toti sinteti fii ai lui Dumnezeu prin credinta in Hristos Iisus. Caci, citi in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati imbracat>> (Galateni III, 26-27) (cf. I Corinteni XII, 13). Mai mult, devenim mostenitori ai vietii vesnice (Marcu XVI, 16).

Pentru ca pacatul stramosesc a cuprins toata firea omeneasca, si nimeni nu poate dobindi Imparatia cerurilor, viata vesnica infectat de el, botezul e necesar tuturor oamenilor. Din aceste motive botezul se administreaza si copiilor.

De altfel, botezul s-a administrat si copiilor chiar din epoca apostolica. Astfel se presupune ca erau si copii intre cele trei mii de suflete botezate la Ierusalim la Pogorirea Duhului Sfint, in ziua Cincizecimii (Fapte II, 41), ca si in momentul botezului celor din casa Lidiei (Fapte XVI, 15) si a casei temnicerului din Filipi (Fapte XVI, 33), a casei lui Stefana din Corint (I Corinteni I, 16) si a casei lui Crispus, mai marele sinagogii din Corint (Fapte XVIII, 8). Necesitatea botezului copiilor se fundamenteaza si pe faptul ca Domnul Hristos a binecuvintat pe copii adusi la El, spunindu-le celor din jur: <<Lasati copiii si nu-I opriti sa vina la Mine, ca unora ca acestia este imparatia cerului>> (Matei XIX, 14); iar alta data a spus: <<Adevarat zic voua: De nu va veti intoarce si nu veti fi ca pruncii, nu veti intra in imparatia cerurilor>> (Matei XVIII, 3). Deci, daca Domnul Hristos a binecuvintat pe copii s-a preocupat de ei, cu atit mai mult Biserica nu le poate neglija sufletele, oferindu-le Taiana Botezului si crescindu-I intr-o atmosfera crestina, proprie oricarui suflet omenesc. Cu atit mai mult cu cit ei nu sint lipsiti de aceasta pata a pacatului originar. De aceea, biserica dintru inceput a adminsitrat botezul copiilor mici precum afirma unii scriitori si bisericesti ca Policarp al Smirnei, Sfintul Iustin Martirul, si Sfintul Irineu. De asemenea, botezul copiilor mici aflator dintru inceput in biserica crestina il confirma si existenta unor inscriptii de pe pietrele de mormint din unele cimitire ce dateaza din primele secole ale crestinismului, unde se arata epitafe ale copiilor mici decedati, din care reiese ca erau botezati ¹ .

Conditiile indispensabile pentru primirea botezului sint: libertatea, credinta si pocainta. Oricine vine la botez trebuie sa fie liber, sa primeasca invatatura crestina, sa creada in ea si sa se caiasca, sa regrete pacatele facute. Credinta presupune acceptarea libera a unei invataturi, deci presupune deja libertatea acelui care crede. Referitor la credinta Mintuitorul spune: <<Cel care va crede si va fi botezat se va mintui>> (Marcu XVI, 16), iar Sfintul Petru adauga privitor la pocainta : <<Pocaiti-va si sa se boteze fiecare dintre voi in numele lui Iisus Hristos...>> (Fapte II, 38). De altfel si Biserica cind cere celui ce se boteaza sa se lepede de Satan si de toate lucrurile lui si sa se uneasca cu Hristos, intelege prin aceasta ca el sa paraseasca viata pacatoasa dinainte, sa se pocaiasca si sa inceapa o viata noua.

Credinta si pocainta sint absolut indispensabile pentru primitorul adult al botezului, in schimb pentru botezul copiilor, garanti sau chezasi sint nasii lor, care trebuie sa fie buni crestini si care-si iau obligatia de calauzi pe fini in credinta crestina. Botezul se administreaza copiilor pe baza credintei nasilor.

Acest act se indeplineste in asemanarea cu faptul ca Domnul Hristos a vindecat multe boli, a savirsit multe minuni pe baza credintei parintilor, a rudelor si celor apropiati unor bolnavi. Astfel, Domnul Hristos a vindecat pe sluga sutasului din Capernaum (Matei VIII, 5-13) pentru credinta stapinului ei; pe fiica cananeiencei, pentru credinta mamei sale (Matei XV, 22-28); pe fiul lunatic pentru credinta tatalui sau (Matei XVII, 14-18); a inviat pe fiica lui Iair, pentru credinta tatalui sau (Luca VIII, 41-55); a inviat pe fiul vaduvei din Nain, pentru credinta mamei sale (Luca VII, 11-15).

Mai mult, pe timpul Apostolului Pavel, intre crestinii din Corint, era obiceiul de a se boteza unii in locul altora care au murit nebotezati (I Corinteni XV, 29), ceea ce inseamna ca pentru botez are valoare credinta unuia pentru altcineva. Credinta si marturisirea nasului este valabila pentru botezul pruncilor.

Evident, credinta care se cerea la inceput pentru primirea botezului adultilor, cum a fost pentru multimea de trei mii din ziua Cincizecimii (Fapte II, 41), celor botezati de Filip in Samaria (Fapte VIII, 12), famenului reginei din Etiopia (Fapte VIII, 37) si temnicerului din Filipi (XVI, 31), era o credinta simpla, o acceptare cu bucurie a credintei mesianice, dupa care urma o adincire si desavirsire a ei din partea creditenilor insisi, conform spuselor Mintuitorului: <<...Botezindu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh, invatindu-le sa pazeasca toate cite am poruncit voua>> (Matei XXVIII, 19-20). In aceasta privinta Sfintul Pavel spunea despre crestinii din vremea sa ca la inceput erau hraniti cu lapte, ca pruncii (I Corinteni III, 2). Mai tirziu biserica prin institutia catehumenatului instruia mai temeinic pe cei care veneau la botez.

Savirsitorul Tainei Botezului este preotul hirotonit, iar in caz de nevoie, cind pruncul este in pericol de moarte, poate savirsi botezul si orice laic, chiar mama pruncului, afundid pruncul in apa de trei ori si spunind corect formula: <<Se boteaza robul sau roaba lui Dumnezeu (N), in numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh. Amin>>. Nu poate administra botezul pruncului un necrestin, chiar daca ar sti si rosti formula exacta a botezului, caci nu poate introduce in Biserica cineva care nu este membru al Bisericii. Caci, ar insemna sa facem din botez un act magic. Adica, cineva care pronunta o formula externa are puterea sa opereze si intern, numai prin simpla formula.

Daca pruncul traieste dupa botezul administrat de un laic, preotul completeaza ritualul botezului, fara a mai repeta afundarea si cuvintele respectiv. Caci botezul nu se repeta. Sfintul Pavel spune: <<Este un Domn, o credinta, un botez>> (Efeseni IV, 5). Botezul nu se repeta, pentru ca el se savirseste pentru iertarea pacatului stramosesc si odata sters acest pacat isi atinge scopul si nu mai are nici un rost sa se repete. Mai mult, fiind savirsit in asemanarea mortii si invierii lui Hristos, asa precum acestea s-au savirsit odata pentru totdeauna, nici exemplul botezului nu-si mai are rost.

Botezul se savirseste prin afundarea in apa sfintita. Caci, daca apa botezului aduce sfintire celui botezat, atunci si ea trebuie mai intii sa fie sfintita. De altfel toate obiectele din natura, care sint puse in slujba bisericii se sfintesc cu agiasma peste care se pogoara Duhul Sfint, aplicindu-se si in cazul botezului (I Timotei IV, 4-5).

In afara de botezul obisnuit cu apa care se savirseste prin intreita afundare si in caz de boala a copilului prin stropire, mai exista si botezul singelui, adica acei care mor pentru credinta crestina, fara a fi primit botezul, conform cuvintelor Mintuitorului: <<Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu Care este in ceruri>> (Matei X, 32). Sau in alt loc: <<Cine-si va pierde viata pentru Mine, o va cistiga>> (Matei S, 32). Sau in alt loc: <<Cine-si va pierde viata pentru Mine, o va cistiga>> (Matei XVI, 25). Intre acesti martiri si sfinti, morti fara botezul crestin, se inscriu acei prunci omoriti de Irod, care cauta sa-l omoare pe Iisus. Mai exista si un botez al dorintei, intre care se inscriu toti acei drepti care se pregatesc pentru botez si-l doresc cu pasiune, dar mor inainte de a primi efectiv botezul. Acestia ar fi asemanatori cu femeia pacatoasa despre care Mintuitorul a spus: <<Iertate ii sint pacatele ei cele multe, caci mult a iubit>> (Luca VII, 47). De asemenea tot intre acestia se afla si dreptii Vechiului Testament, pe care biserica ii cinsteste ca sfinti.

In legatura cu Taina Sfintului Botez exista deosebiri si abateri de la dreapta credinta, mai ales la crestinii proveniti din protestantism. Acestia au admis botezul dar nu ca taina ci ca pecete, ca semn exterior al celui ce crede, ca simbol.

Cit despre botezul copiilor, in sensul amintit nu sint toti de acord. Unele denominatiuni crestine de astazi, nu admit botezul copiilor. Asadar se afirma ca botezul crestin este un simbol, o dovada a credintei pe care o are cineva, un semn ca a facut pocainta. Deci nu botezul transforma, purifica de pacat, ci credinta, iar botezul confirma acest fapt. Dovada cuvintele Sfintului Apostol Petru adresate sutasului Corneliu ca prin credinta acestuia <<se va mintui el si toata casa lui>> (Fapte XI, 14). Sau din cuvintele Sfintului Pavel spuse temnicerului din Filipi: <<Crede in Domnul Iisus si te vei mintui si tu si casa ta>> (Fapte XVI, 31).

Asadar, credinta simpla ar fi minuitoare, curatitoare de pacat si nu botezul.

Insa credinta nu este scopul, ci mijlocul prin care se ajunge la botez. Sutasul Corneliu ca si temnicerul nu puteau ajunge altfel la botez, decit prin credinta; aceasta premerge botezul, dar Taina Botezului transforma (Ioan III, 5). Botezul precum s-a amintit, are efecte mintuitoare, izvavitoare de pacat, pentru care motive nici nu se repeta, cum invata si acesti crestini.

De altfel, cei care afirma ca botezul crestin este un simbol, confunda botezul Sfintului Ioan Botezatorul, botezul simbol, cu botezul crestin. Insa, s-a amintit, ca botezul Sfintului Ioan era pregatitor, extern si deosebit de botezul crestin. Botezul lui Ioan era un botez numai <<cu apa>> (Ioan I, 26), iar botezul crestin este un botez <<cu Duh Sfint>> (Ioan I, 33). Primul era un simbol al doilea este o taina.

Se mai afirma ca botezul nu trebuie adminstrat copiilor pentru ca acestia nu sint constienti si nu pot indeplini conditiile prealabile ale botezului: credinta si pocainta. Pe acestea le creau si Domnul Hristos si Sfintul Apostol Petru in legatura cu botezul. Astfel Mintuitorul spune Apostolilor Sai cind ii trimite la propovaduire: <<Drept aceea, mergind, invatati toate neamurile, botezindu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh, invatindu-I sa pazeasca toate cite am poruncit voua...>> (Matei XVIII, 19-20); sau, in alt loc: <<Cel ce va crede si va fi botezat se va mintui; iar cel care nu va crede va fi osindit>> (Marcu XVI, 16). Iar Sfintul Petru se adreseaza direct ascultatorilor sai: <<Pocaiti-va si sa se boteze fiecare dintre voi in numele lui Iisus Hristos, spre iertarea pacatelor voastre si veti primi darul Duhului Sfint>> (Fapte II, 38).

Deci, credinta si pocainta sint drept conditii de primire a botezului, din partea primitorului, predica si invatare din partea propoveduitorului, a propunatorului, a celui ce administreaza botezul.

Insa, trebuie sa observam chiar de la inceput ca in toate trei versetele (Matei XXXVIII, 19-20; Marcu XVI, 16; Fapte II, 38) este vorba despre predica Apostolilor in raspindirea crestinismului, predica ce se adresa oamenilor adulti, virstnici, care trebuiau sa ia cunostinta despre invatatura Domnului Hristos, sa creada in El sa regrete pacatele si apoi sa se boteze. Evident, Apostolii nu puteau boteza fara a face inteles acest fapt, fara a pregati terenul. Dupa ce parintii primeau botezul, primeau si copii, lor , avind in vedere rolul botezului, efectele sale si insemnatatea sa pentru viata crestina. Totusi, chiar in acel moment, de multe ori, am amintit, chiar cu ocazia botezului parintilor se botezau si copiii. Intre cele trei mii de <<suflet>> de la Botezul din Ierusalim (Fapte II, 41) erau si copii, ca si in casa Lidiei, a temnicerului din Filipi, in casa lui Stefana si Crispus din Corint.

In textul de la Marcu se spune ca: <<Cel care va crede si va fi botezat se va mintui; iar cel ce nu va crede se va osindi>> (Marcu XVI, 16). Evident si in acest text este vorba despre adulti. Insa adaosul: <<Iar cel ce nu va crede se va osindi>> implica si pe copiii care nu pot crede si spre a nu fi osinditi, trebuie botezati spre a intra in imparatia cerurilor. Ceea ce si faceau crestinii.

Textul al treilea (Fapte II, 38) indreptateste si el botezul copiilor, desi se adresa tot adultilor, prin vers. 39 care spune: <<Caci voua este data fagaduinta si copiilor vostri si tuturor celor de departe pe oriciti ii va chema Domnul Dumnezeul nostru>>. Deci, fagaduinta mintirii prin botez e data nu numai celor in virsta ci si poiilor pentru care aducerea pocaintei inaintea botezului este de prisos, pentru ca lor, ca unora ce nu au pacat, nici nu le trebuie pocainta (Cf. M. A. Calnev, Combaterea sectelor rationaliste - Despre Harul Dumnezeiesc Mintuitor, p. 39).

Mai mult, Domnul Hristos spunind: <<De nu se va naste cineva din apa si din Duh nu va putea sa intre in imparatia lui Dumnezeu>> (Ioan III, 5), prin acel <<cineva>> include si pe adult si pe copil, caci toti au fost implicati in Adam care a pacatuit si prin care s-a transmis pacatrul originar (Romani V, 12) si de care ne izbavim prin botez. Deci copilul trebuie botezat.

De altfel, in Sfinta Scriptura nu se arata nici o virsta in legatura cu botezul si nici nu poate fi. Caci copilul nu-si poate da seama despre insemnatatea botezului, despre rostul lui, nu poate avea o credinta deplina dupa cum nu-si poate da seama, nu e capabil de pocainta la virsta de 16 ani precum o pretind anumiti crestini adversari ai botezului pruncilor.

Cind ducem copiii de la scoala ei nu stiu ce inseamna scoala. Daca am astepta pina sa inteleaga ei rostul scolii ar fi foarte paguibitor pentru ei. Tot astfel se procedeaza si cu botezul copiilor. Insemnatatea lui este mare si s-ar pierde mult pentru mintuirea omului daca s-ar astepta pina la maturitate si intelegerea completa a rostului lui. De altfel, precum s-a amintit, la inceput nici crestinii nu erau complet edificati asupra rostului botezului. Ei erau instruiti despre rostul sau pe parcursul vietii. Sfintii Parinti, Sfintul Vasile cel Mare - mai ales - stiind necesitatea imperioasa a botezului pentru mintuire condamna aminarea botezului pentru virsta maturitatii din motive de intarire a credintei, din cauza evlaviei, aratind ca in acest mod, de multe ori se cade in indiferentism.

Se mai invoca de aceiasi crestini ca Domnul Hristos s-a botezat la virsta adulta de treizeci de ani, iar Sf. Ioan Botezatorul proceda la fel cind boteza pe cei care se pocaiau.

Este adevarat ca Domnul Hristos s-a botezat la virsta de treizeci de ani, virsta care se socotea la evrei matura, pentru a-si incepe activitate. El s-a botezat cu botezul lui Ioan, botezul pocaintei. Dar El nu s-a pocait, nu avea pacat (Ioan VIII, 46), ci s-a botezat pentru a se face cunoscut publicului prin marturia lui Dumnezeu-Tatal si a Duhului Sfint (Matei III, 16-17).

Domnul Hristos s-a botezat spre <<a plini toata dreptatea>> (Matei III, 15), adica a indeplini iconomia mintuirii divine. El si-a asumat intreaga omenire si a primit botezul lui Ioan spre a implini poruncile divine in integralitatea lor, referitoare la om.

De asemenea, Sfintul Ioan boteza pe cei care se pocaiau si deci erau adult. Dar, s-a amintit, botezul lui Ioan era un simbol, o pregatire a botezului crestin, iar botezul Domnului Hristos nu era botezul crestin. Botezul lui Ioan era cu apa, extern, cel crestin este cu Duhul Sfint.

In sfirsit, tot in legatura cu botezul copiilor se mai afirma ca pruncii n-au nevoie de botez, caci sint fara de pacat, sint sfinti si pot astfel intra in imparatia cerurilor fara botez. Se invoca drept sprijin cuvintele Mintuitorului, unde se spune: <<Lasati copiii si nu-I opriti sa vina la Mine ca unora ca acestora este imparatia cerurilor>> (Matei XIX, 14). Sau, in alt loc: <<De nu va veti intoarce si nu veti fi ca pruncii, nu veti intra in imparatia cerurilor>> (Matei XVIII, 3). Deci, copiii sint nepatati si n-au nevoie de botez.

Acelasi lucru il mai afirma Sfintul Pavel, spune el, in alta parte. Astfel, el spune: ,,Iar daca este pirga sfinta si framintura este sfinta; si daca radacina este sfinta si ramurile sint>> (Romani XI, 16). Deci, aceeasi idee: din parinti sfinti, crestini, se nasc copii curati, nepatati, fara pacat. Deci, botezul acestora ar fi fara obiect, inutil.

Insa, in versetele de mai sus nu se afirma puritatea integrala a copiilor, sfintenia lor. Mai intii, acest lucru nici nu este posibil caci <<ce se naste din trup, trup este>> (Ioan III, 6). Copiii se nasc nevinovati, fara pacate personale, dar ei se nasc cu pacatul originar, pe care-l mostenesc de la stramosul nostru Adam (Romani V, 12).

Iar Mintuitorul Hristos, spunind sa lase copiii sa vina la El, ca unora ca acestora este impartatia cerurilor, a vrut sa arate ca acei dintre adulti care sint nevinovati ca pruncii vor mosteni imparatia lui Dumnezeu. Cei virstnici sa ia exemplu de la viata curata a copiilor pentru ca numai astfel vor deveni mostenitori ai imparatiei cerurilor. Cuvintul <<unora>> se refera la crestinii adulti, care trebuie sa se sileasca a deveni curati duhovniceste ca pruncii.

Nu e vorba deci de lipsa de pacatul originar al copiilor si inutilitatea botezului pentru ei. Caci daca pruncul poate intra in imparatia cerurilor, este membru al ei, cind este mic, ce pacate mari savirseste el pina la virsta de 15-16 ani - cind se pretinde ca poate primi botezul - spre a fi necesar sa se boteze, spre a se mentine membru al imparatiei ceresti? (Cf. Prot. Dr. D. Deheleanu, Sectologia, p. 330 s.u.).

Deci, nu e vorba de purtiatea integrala a copiilor, ci de lipsa de pacate personale, care pot fi exemple pentru acei care vor sa devina adevarati crestini. Mai mult, cind Domnul Hristos I-a chemat la Sine, I-a binecuvintat, <<punindu-si miinile peste ei>> (Matei XIX, 15), pentru nevinovatia lor personala, e un motiv in plus ca trebuie sa avem grija de ei, sa-I botezam, ca nu cumva din cauza pacatului originar cu care se nasc sa fie lipsiti de mintuire.

Acelasi fapt il arata si al doilea verset rostit de Mintuitorul cind spune referitor la copii: <<De nu va veti intoarce si nu veti fi ca pruncii, nu veti intra in imparatia cerurilor>> (Matei XVIII, 3). El vrea sa dea drept exemplu de urmat pentru crestini nevinovatia pruncilor. Aceasta interpretare se intareste daca observam si contextul textului unde citim: <<Deci, cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acesta este cel mai mare in imparatia cerurilor>> (Matei XVIII, 15).

In legatura cu citatul de la I Corinteni VII, 14 unde se spune: <<Caci barbatul necredincios se sfinteste prin femeia credincioasa si femeia necredincioasa se sfinteste prin barbatul credincios. Alminterea copiii vostri ar fi necurati, dar acum ei sint sfinti>>, de unde vrea sa se deduca parerea ca pruncii nascuti cel putin dintr-un parinte crestin sint sfinti, curati, n-au nevoie de botez, este complet falsa.

Aici nu este vorba despre o sfintenie integrala a copilului nascut dintr-un parinte crestin - din familiile mixte, formate dintr-un sot crestin - despre o curatie interna, chiar fara pacatul originar. Caci, in acest caz, ar trebui ca pruncii nascuti din parinti crestini sa nu se mai boteze de loc, ci ar trebui botezati numai copiii paginilor. Mai mult, ar trebui ca nici sotii necrestini din aceste familii, despre care vorbeste Sfintul Pavel sa nu se mai boteze, deoarece ei sint infulentati de sotii crestini.

Insa, in citatul amintit Sfintul Pavel vrea sa arate ca intr-o astfel de familie mixta, unde unul dintre soti este crestin, exista o atmosfera mai proprie pentru botezul unui copil, decit intr-o familie pagina. Sotul sau sotia crestina - botezat, sfint - sfinteste, adica influenteaza favorabil crestineste si pe celalalt sot, dupa cum creeaza un climat crestin in casa, propriu pentru botezul copiilor lor.

In sfirsit, interpretarea citatului Sfintului Pavel de la Romani prin care se spune: <<Iar daca este pirga sfinta si framintatura este sfinta si daca radacina este sfinta si ramurile sint>> (Romani XI, 16), prin care vrea sa se dovedeasca tot sfintenia copiilor proveniti din parinti crestini si aici explicatie este de-a dreptul eronata.

Caci, aici, nu se intelege ca pruncii proveniti din parinti crestini sint sfinti, puri, si n-au nevoie de botez. Aici se vorbeste despre poporul evreiesc, ca in intreg capitolul XI. Se spune despre <<Pitga>> si <<radacina>> acestui neam care a fost patriarhii sai (Moise, Avraam, Isac, Iacov) care au fost drepti, sfinti si cu care evereii se mindreau, spunind ca si ei, urmasii acelora, <<tamurile>>, sint drepti. Insa, Apostolul la aminteste - in context - ca unele din aceste ramuri - dintre evrei - totusi au fost taiate si aruncate pentru ca n-au crezut in Domnul Hristos. Din aceasta cauza - continua el in context, vers. 17-18 - paginii care au venit la crestinism, in locul acestor ramuri, sa nu se mindreasca, caci nu au radacina sfinta si mai degraba pot fi respinsi de Dumnezeu.

Deci nu poate fi vorba de parinti crestini si de urmasii lor, care ar putea beneficia de sfintenia acestora.

Nu poate duce la aceeasi concluzie nici citatul ades invocat de adversarii botezului copiilor, in care se spune: <<Nu poate pomul bun sa faca roade rele, nici pomul rau sa faca roade bune>> (Matei VII, 18).

Nu se poate nici acest citat sa se aplice la copiii crestinilor, in sensul ca crestinii n-ar avea decit copii buni. Realitatea dezminte acest fapt, pentru ca din multi parinti rai pot sa se nasca copii buni si invers. Deci, copiii crestinilor nu pot fi izbaviti de pacatul stramosesc, pentru ca au fost purificati prin botez de parintii lor si in acest caz ei n-ar mai avea nevoie de botez. Atunci, dupa cum s-a mai amintit, copiii crestinilor n-ar mai trebui botezati.

Or, realitatea este alta: cu cit omul este mai profund crestin, cu atit se grabeste a-si boteza copilul, stiind necesitatea si importanta botezului pentru sufletul crestinului, pentru nevoia de a trai de mic intr-o atmosfera si climat crestin.

In legatura cu botezul copiilor nici, nu trebuie sa se uite faptul ca botezul crestin este prototipul unor fapte din Vechiul Testament, anume: circumciziunea, trecerea evreilor prin Marea Rosie, adaparea din stinca, conducerea lor de un nor luminos, in aceeasi pustie. Toate s-au aplicat, de toate au beneficiat si parintii si copiii in momentul cind s-au produs.

Mai ales circumciziunea care este mai apropiata de botez. Ea s-a facut si lui Avraam, in virsta de nouzeci si noua de ani, si lui Ismail, in virsta de treisprezece ani, ca si la toti ceilalti tineri si copii din casa lui Avraam. Apoi, ea a ramas ca un semn al legamintului dintre Dumnezeu si poporul evreu, care trebuia aplicata numai copiilor mici la opt zile dupa nastere (Facere XVIII).

Tot astfel, s-a intimplat si cu botezul. El s-a efectuat la inceput si la maturi si la copii - la Pogorirea Duhului Sfint, in casa Lidiei, temnicerului din Filipi, casei lui Stefana si Crispus din Corint si altor multe familii din timpul predicii apostolice. Apoi, vazindu-se si intelegindu-se insemnatatea lui s-a administrat numai copiilor.

Astfel a procedat Biserica Crestina chiar de la inceput, iar prin vocea multor Sfinti Parinti si scriitori bisericesti pledind pentru necesitatea botezului pruncilor. Mai mult, prin hotaririle unor sinoade locale - 416 Mileve si 418 Cartagina a condamnat pe cei care negau necesitatea botezului pruncilor (cf. Nicolae, Mitropolitul Banatului, Pedobaptismul (botezul copiilor) de-a lungul vremii, <<B.O.T>>, nr. 1-2/1975, p. 136 si urm.). astazi, crestinii de buna credinta, in marea lor majoritate sint de acord ca practica botezului copiilor mici este oportuna si absolut necesara pentru mintuirea crestinilor.

In legatura cu Taina Botezului se mai invoca de unii crestini, adversari ai Bisericii constituie, ca afundarea de trei ori in apa a celui ce se boteaza ca si savirsirea botezului cu apa sfintita in anumita baptisterii nu este amintita in Sfinta Scriptura.

Este adevarat ca afundarea de trei ori in apa a celui ce se boteaza nu este amintita, dar nu ni se spune in Sfinta Scriptura ca ea trrebuie facuta numai o data, cum pretind acestia. Ea se sprijina pe Sfinta Traditie si se bazeaza pe faptul ca botezul se face in numele Sfintei Treimi <<intru pomenirea si autoritatea fiecarei persoane a Sfintei Treimi si in amintirea ingroparii de trei zile a Domnului Hristos>>. Fiind o practica foarte veche a bisericii ea poate fi considerata de origine apostolica.

Ea face parte din ritualul sfintelor taine pe care-l invata Sfinta Traditie, ca si apa sfintita cu care se savirseste botezul - amintita in rindurile anterioare. Ele nu stirbesc intru nimic fundamentarea teologica a botezului.

Taina Botezului, fundamentala in crestinism pentru dobindirea mintuirii este comuna aproape tuturor crestinilor. Cu unele deosebiri care ar trebui reconsiderate astazi ea ar putea deveni punctul de convergenta dintre crestini si nu de disensiune, pentru unele chestiuni mici.

BOTEZUL

Cit timp omul nu poarta numele de fiu al lui Dumnezeu este mort; dar primind pecetea el se dezbraca de moarte pentru a se imbraca cu viata. Pecetea este apa botezului. Coboara mort in apa si se ridica viu.

Hermas, Similit, IX, 16, 3-4 ("Pastorul", lucrare crestina compusa la mijlocul sec. II si atribuita lui Hermas, contemporan episcopului Clement al Romei, sau unui succesor imediat al sau).

Pr. Prof. I. Constantinescu,

"Indrumator pastoral - Din tezaurul credintei noastre", pag. 97-106.

NOTE BIBLIOGRAFICE

1. Biserica s-a preocupat si de sufletele copiilor mici morti nebotezati, daca acestia vor suferi in iad sau se vor bucura de fericirea raiului pentru nevinovatia lor.

O hotarire sinodala in acest sens nu exista. Insa Sfintul Grigore de Nazianz spune referitor la acesta chestiune: <<Aceia care nu se pot impartasi de botez din cauza copilariei sau a mortii premature nu se pot impartasi de marire, dar nici nu pot fi chinuiti de dreptul judecator, ca unii ce sint nepecetluiti, dar fara rautate, ca unii ce au suferit paguba fara s-o cauzeze prin actiunea lor>> (Cf. Hristu Adrutsos, Dogmatica Bisericii Ortodoxe Rasaritene, trad. de Pr. Dr. D. Staniloae, Sibiu, 1930, p. 350, nota).

HOME