Invierea
Mantuitorului
Invierea Mantuitorului,
al carei imn - Troparul Pastilor - este cel mai triumfal pe care l-a cantat si
l-a auzit vreodata neamul omenesc, creeaza in noi, crestinii, o stare
sufleteasca ce nu se poate compara cu nici una din cele prin care trec oamenii.
Ea este efectul unei usurari, unei bucurii, unei increderi si unei nadejdi, pe
care n-o poate produce in om, nici un alt fapt, nici un alt sentiment, nici o
schimbare, nici o emotie din cele ce pot incerca sufletul nostru.
Aceasta bucurie pascala este indeosebi
caracteristica Bisericii Ortodoxe. Nici una din celelalte Biserici nu simte si
nu exprima cu bogatia si harul imnografic semnificatiile, puterea si
binecuvantarea Invierii lui Hristos. Imnul Invierii este un strigat de triumf
si de bucurie care ne ridica pana la cer, este o stare sufleteasca unica si
incomparabila, este privilegiul si fericirea noastra de crestini!
Cand IIisus Mantuitorul traia in
suferinta si umilire in zilele patimilor, El era, privindu-L omeneste, cel mai nefericit,
mai parasit, mai neajutorat, mai napastuit, mai zdrobit dintre toti oamenii.
Niciodata un om n-a fost mai greu lovit pentru binele ce facea, mai dusmaneste
tratat, mai crunt batjocorit, jignit, huiduit, torturat si profanat, ca IIisus
Hristos.
Nu numai cei care-L rastigneau, urlau si
blestemau, nu doar un popor se desfata la privirea durerilor Lui fizice si
morale, ci o lume intreaga, de atunci si pana astazi, a gasit in osanda si in
moartea Lui o placere, o satisfactie, un sentiment ca de dreptate si de putere
a ei impotriva "blasfematorului" si "inselatorului
Aceluia", cum il numeau cu ipocrizie cei care L-au dat spre chinuire si
moarte.
Impotriva lor, a tuturor, a celor care
L-au acuzat si batjocorit de atunci si pana astazi, IIisus Hristos Nazarineanul,
numit in deradere "Regele Iudeilor", rege incoronat cu spini, rege al
carui tron era o Cruce, rege fara garda, parasit de ai Sai, pazit sub grea si
rece lespede de piatra, pentru ca a izbandit cea mai stralucita si neasteptata
biruinta ce s-a vazut vreodata: biruinta asupra mortii si asupra rautatii
omenesti totodata. Aceasta biruinta a putut fi tagaduita, dar nu I-a putut fi
smulsa niciodata.
Dezamagiti si tulburati, inselatorii de
atunci au platit pe strajeri ca sa spuna, impotriva evidentei si a ratiunii
insasi, ca El a fost furat noaptea de ucenicii Lui fricosi din mormantul
intarit cu paza si peceti. Necredinciosii de mai tarziu au nascocit un sir de
ipoteze, presupuse stiintifice, ca sa tagaduiasca Adevarul, faptul dumnezeiesc.
Cels si Profiriu, rationalisti si alti inchipuiti luminati, au gandit Invierea
lui Hristos cu mintea lor materiala scurta, orbita de patima, strambata de
prejudecati anticrestine, si au declarat ca este o amagire.
Impotriva argumentelor stoarse
necredintei si a pretextelor cu pacat, Invierea lui Hristos s-a dovedit si s-a
impus cu puterea faptului implinit si cunoscut, astfel ca imnul ei triumfal
face de atunci, si va face totdeauna, bucuria noastra si a lumii. Impotriva
tuturor ratiunilor omenesti, impotriva "intelepciunii" de jos a celor
care au cazut in robia superstitiilor si a legendelor necrestine, impotriva a
tot ce s-ar putea zice si scrie sta faptul Invierii, transformat in Biserica
permanenta si universala, sta crestinismul intreg, ca dovedire si incredintare neclintita
si nedesmintita a Invierii lui Hristos.
Impotriva a tot ce I-au spus si-I vor mai spune inscusitii intr-u tagada a
miracolului crestin sta dovedit si nezdruncinat, drept si tare ca un munte de
adevar dumnezeiesc si omenesc, cuvantul simplu si drept al Apostolului:
"daca Hristos n-a inviat, zadarnica este atunci propovaduirea noastra,
zadarnica si credinta voastra" (I Corinteni 15,14), iar propovaduirea si
credinta Lui si a noastra n-a fost si nu este zadarnica. Impotriva constructiilor
de ipoteze si de subtilitati omenesti, sta un argument ce nu se poate rasturna,
micscora si contrazice niciodata: cel mai important fapt istoric care s-a
produs vreodata, sta crestinismul cu credinta si cu Biserica sa, zidite pe
adevarul istoric si moral al Invierii lui Hristos, sta o realitate mare cat 20
de secole.
Cu cat a dainuit si a crescut in acest
timp indoiala sau tagada Invierii lui Hristos, cu atata a crescut puterea si
insemnatatea ei de biruinta asupra firii si a raului mortii. Cu cat va dainui
si va creste inca indoiala sau tagada Invierii lui Hristos, cu atat se va vadi
prin contrast adevarul ei triumfator, de fapt, de viata si de credinta; va
creste si se va intari in convingerea noastra, bazata pe existenta adevarului
Bisericii universale, ca: Hristos a Inviat! Cu cat omul si omenirea intreaga
vor cunoaste mai multe biruinte, cu atat va fi mai mare intre toate Biruinta
lui Hristos. Nici cele mai stralucite si mai laudate victorii omenesti: ale lui
Cyrus, Alexandru cel Mare, Hanibal, Cezar, Napoleon sau ale generalilor mai
noi, nu se pot compara cu marea si indoita biruinta a lui Hristos asupra mortii
si a raului. Nici cele mai mari biruinte asupra naturii - diguri, canale,
tunele, viaducte - sau alte succese omenesti, nu se pot compara ca putere, ca efact
si ca importanta cu biruinta lui Hristos asupra mortii, ca rau fizic si ca rau
moral, facut lui de necredinta si de rautatea celor ce L-au tagaduit si osandit
ca blasfemator si inselator.
Biruintele omenesti creaza stari relative, limitate si schimbatoare, dar
Biruinta lui IIisus Hristos a creat o stare absoluta si permanenta, o stare
morala de natura, marimea, puterea si importanta spiritului. Biruinta lui
Hristos a indreptat un rau imens si cutremurator si a intemeiat o realitate
spirituala salvatoare. Fara Inviere lui Hristos, azi nu exista crestinism si
nici Biserica; sau, cum zice Apostolul, nu era propovaduirea si credinta; fara
Invierea lui Hristos, traiam in intuneric si ne taram in viciu, ne inchinam la
idoli. Fara Inviere lui Hristos, omenirea era si azi sufleteste cu 2000 de ani
in urma sau, poate, prin regres, cu mult mai mult, in barbarie si mizerie
morala. Ce ar fi fost omenirea fara Invierea lui Hristos, fara crestinism si
fara Biserica, fara Apostoli, fara Evanghelie, fara Sfinti, fara credinta, fara
sublima iubire crestina, fara multele si marile idei si fapte de bine si de
cultura aduse de crestinism, fara miile de martiri care au cucerit cu suferinte
si cu sange dreptul omului la libertatea de gandire si de credinta, fara
virtutile sublime si fara institutiile de binefacere incomparabile ale
crestinismului, fara capodoperele de gandire, de caritate si de arta cu care
crestinismul a umplut, a innobilat si a ridicat lumea ?
Crestinismul este tot ce a cunoscut mai
sfant, mai binefacator si mai salvator neamul omenesc, crestinismul este opera
Jertfei si a Invierii lui Hristos.
Din moartea si din Invierea Lui credem si
ne mantuim si traim in marile idei morale care au devenit patrimoniul omenirii
intregi. Invatatura si misiunea Lui s-au verificat prin Moartea si Invierea
Lui; Moartea si Invierea lui au dat Crestinismului sens si viata, au dat sens
mortii si invierii noastre. Lumea pagana cunoaste moartea dar nu cunoaste
Invierea; ea traieste pamanteste, marginit, fizic, fara perspectiva vietii viitoare.
Traieste in iluzii si placeri o viata ca de colivie, peste care apasa imens,
inert si greu mormantul.
Invierea lui Hritos a rupt valul care
acoperea omului misterul existentei post-mortem, a deschis vietii omenesti o
privire spre zarea vesniciei, a luat mortii rolul si caracterul de sfarsit
tragic si dureros. Viata nu este o scanteie efemera si enigmatica in haos; este
o existenta de durata cu destin spiritual in eternitatea in care se integreaza
cu pret de suflet si cu rost dumnezeiesc. Fara Invierea lui Hristos,
Crestinismul s-ar fi inabusit in rasul si in batjocura fariseilor si
carturarilor, in insensibilitatea lumii pagane, in teama si neputinta
Apostolilor terorizati de strigatele multimii infuriate: "Rastigneste-L,
rastigneste-L!" Fara moartea lui Hristos, crestinismul nu avea efect
mantuitor, fara Invierea Lui nu avea Viata si putere. Fara Inviere, nu era
credinta, nu era nadejde, nu era bucurie crestina. Suferinta si biruinta,
durerea si bucuria, Crucea si Invierea isi corespund si se completeaza, ca doua
fete paralele si echivalente ale faptului crestin.
Ele sunt polii axei in jurul careia se
invarteste viata crestina; ele sunt stalpii de rezistenta ai crestinismului.
Moartea si Invierea lui Hristos au transformat suferinta in biruinta, au facut
din suferinta si biruinta un singur mod si fapt: modul si faptul crestin,
moartea biruita prin Inviere, suferinta biruita prin bucurie.
Moartea si Invierea lui Hristos ne-au
asigurat pentru totdeauna intelegerea, puterea si triumful crestinismului in
lume. Dreptul, taria si nadejdea noastra de biruinta si de mantuire stau in
Moartea si Invierea lui Hristos, pentru ca Moartea si Invierea lui Hristos sunt
mantuirea si Invierea noastra. Aceasta certitudine ne intareste sufleteste ca o
putere dumnezeiasca. Crestinismul traieste din Moartea si Invierea lui Hristos,
Biruinta lui IIisus Hristos, prin moartea Sa, asupra mortii, este biruinta
crestinismului prin Hristos asupra raului si a lumii. Biruinta Lui este
biruinta noastra de la El, in suferinta noastra pentru El.
Aceasta certitudine materiala si morala,
aceasta bucurie a Invierii Mantuitorului, trebuie facuta temei al gandirii si
al vietii noastre crestine. Credinta si viata noastra se sprijina impreuna cu
Biserica pe ea, izvoraste din ea, se hraneste din ea, exista si rezista prin
ea.
Prin Invierea Sa din morti, IIisus
Hristos a inviat pentru toti oamenii si, pentru totdeauna, suferinta si
moartea, batjocura si necredinta, ipocrizia si oprobiul care au fost aruncate
asupra Numelui si lucrarii Lui in lume, pe care El a vrut s-o mantuie si s-o
lumineze, s-au prabusit.
Dumnezeul duhurilor si a tot
trupul", zice rugaciunea pentru morti, a biruit moartea si a surpat pe
diavol. Aceasta a facut-o Mantuitorul pentru toti credinciosii Sai. Pentru noi,
crestinii, moartea este pentru totdeauna biruita si diavolul surpat. Hristos e
biruitor in veci. Lupta si cauza Lui e castigata pentru totdeuna. Realitatea
mortii Lui a spulberat socotelile nebunesti ale celor care au gandit si au voit
sa-L ascunda lumii. Ipocrizia s-a demascat, infamia s-a vadit, Hristos a
inviat, martorii au marturisit si noi am crezut.
Invierea lui Hristos, dupa o parodie
blasfematoare de judecata, dupa oprobiul Rastignirii, dupa moartea si chinurile
istovitoare, dupa ingroparea in mormantul inchis, pecetluit si pazit bine de
strajeri, dupa bucuria lui Iuda, a lui Caiafa si a lui Varava, dupa explozia de
ura, de minciuna si de rautate, care L-a ucis pe Fiul lui Dumnezeu, dupa
uimirea si groaza Maicii Lui, a ucenicilor si a credinciosilor Lui zdrobiti de
moarte, Invierea lui Hristos impotriva voii, asteptarilor si a masurilor luate
contra Lui cu puterea arhiereului, a sinedriului si a procuratorului imparatesc
- Invierea lui Hristos, impotriva indoielii si a necredintei, a puterii de a
intelege si a nadajdui, este o biruinta care ne asigura, ne linisteste si ne
apara contra tuturor grijilor si durerilor posibile pe pamant, ca oameni si
crestini.
Prin Inviere lui Hristos, grija cea mare
si durerea au trecut. In Invierea lui Hristos avem suprema bucurie, putere si
garantie a nadejdilor noastre: Hristos a Inviat! Adevarul si dreptatea Lui nu
mai pot fi pecetluite in nici un mormant. Moartea si raul s-au biruit, spaima
cea mare a trecut Cele mai grele zile pe care le-a trecut pana acum omenirea au
fost ziua mortii si a sederii lui Hristos in mormant. Nici un razboi, nici o
navalire, nici un asediu, nici o prigoana, nici foamete, nici boala, nici
cutremur, nici un cataclism, nici o nenoricire n-au putut intrista si ameninta
omenirea cum a facut-o Moartea lui Hristos.
In spaima fapturii intregi, ordinea
dumnezeiasca a lumii fusese si parea rasturnata pentru totdeauna, mersul ei
infundat intr-un impas absurd si sfasietor: Hristos rastignit, Varava liberat,
Iuda rasplatit, Apostolii ascunsi, Caiafa satisfacut in izbanda sa usoara,
Pilat cu mainile spalate. Peste viata, peste invatatura, peste faptele
dumnezeiesti ale lui Hristos, a fost pusa pe Cruce o inscriptie batjocoritoare:
"IIisus Nazarineanul, Regele Iudeilor", iar la mormant o piatra mare,
garda romana si pecete!
Hristos a inviat si a biruit, pentru El
si pentru noi. In perspectiva noua a vietii crestine, credem si biruim prin
Moartea si Invierea lui Hristos, murim pentru a invia si inviem pentru a trai
in veci cu Hristos. Prin suferinta si moarte ne bucuram de inviere; prin
Inviere ne bucuram si triumfam in triumful lui Hristos, ca triumf al nostru. El
a murit pentru noi si a triumfat pentru noi. In Moartea Lui sta mantuirea
noastra, in Invierea Lui sta biruinta noastra.
Bucuria
pascala, pe care Biserica Ortodoxa o evoca intens si solemn patruzeci de zile,
este bucuria si nadejdea noastra cea mai mare, nu doar patruzeci de zile, ci de
fiecare zi si ceas al vietii noastre de crestin, de fiecare zi si ceas. Cu
fiecare cantare pascala si cu fiecare salut pascal "Hristos a
Inviat!", adeverim, marturisim si traim marele Lui Cuvant dumnezeiesc:
"In lume necazuri veti avea, dar indrazniti, Eu am biruit lumea"
(Ioan 16,33). In aceasta biruinta credem si izbandim, cantand imnul triumfului
crestin:
HRISTOS
A INVIAT!
Viata Crestină, Aprilie-Iunie
2004
Inapoi la : Publicatii.com