Filmul despre Iisus şi evlavia ortodoxă

Ne aflam în Postul Mare si, ca în fiecare an, ne asteptam ca, în preajma Sfintelor Pasti, televiziunea sa ne satisfaca "nevoile religioase" oferindu-ne cu generozitate filme artistice cu subiect biblic si, mai ales, filme care încearca sa reconstituie viata lui Iisus. Tot crestinul va putea astfel, tolanit în fotoliu si cu un minim de efort intelectual, sa admire si sa se înduioseze de întâmplarile prin care trece Iisus, suplinind lipsa frecventarii bisericii si a lecturilor biblice.

Aparute în spatiul catolic sau protestant, aceste filme vin în întâmpinarea dorintei de spectacol si a comoditatii intelectuale a omului modern punându-ne în fata o "Evanghelie filmata". Problema care se ridica este daca un film despre Iisus, chiar realizat în spatiul ortodox, este compatibil cu spiritualitatea ortodoxa. Raspunsul este categoric nu. Nu numai ca nu exista compatibilitate, dar un astfel de film poate denatura grav trairea ortodoxa autentica. Vom încerca în cele ce urmeaza sa argumentam aceasta afirmatie.

Filmul despre Iisus se bazeaza pe o falsitate: Iisus Hristos Dumnezeul Om este "jucat" de un om, adica de un actor, mai mult sau mai putin patimas, care nu îsi va putea depasi conditia de om pacatos. Oricât si-ar da silinta el nu poate exprima decât latura umana a lui Hristos dându-ne o imagine deformata asupra persoanei divino-umane a Mântuitorului. În cel mai bun caz în fata ochilor avem privelistea jalnica a unui om care se straduieste sa para Dumnezeu.

La fel stau lucrurile si în cazul Maicii Domnului. Ne întrebam în ce masura poate o actrita sa o "interpreteze"pe cea despre care, la Pavecernita Mare, marturisim ca este "nepatata, neîntinata, nestricata, fara prihana, curata Fecioara care pe Dumnezeu Cuvântul cu oamenii prin preaslavita nasterea sa l-a unit". Distribuirea în acest rol a unei actrite care în alt film joaca rolul de amanta frizeaza de-a dreptul blasfemia (vezi filmele Iisus din Nazaret si Romeo si Julieta de F. Zefireli în care aceeasi actrita joaca rolul Maicii Domnului respectiv al Julietei). Putem continua cu exemplul Sfintilor si a altor personaje biblice.

Imaginea filmata, desi da iluzia veridicitatii, nu poate niciodata sa redea un eveniment în toata complexitatea sa. Astfel, chiar daca, prin absurd, Iisus ar fi fost filmat în timpul vietii sale pe pamânt, acel documentar ne-ar fi prezentat o imagine deformata a evenimentelor. Cu atât mai mult un film artistic ne aduce în fata ochilor viziunea regizorului care "interpreteaza" Evanghelia deformându-o inevitabil. Dar Evanghelia este cuvântul revelat al lui Dumnezeu si, de aceea, fiecare amanunt este important. Imaginea deformata pe care ne-o propune regizorul în filmul sau are însa un impact foarte puternic asupra privitorului afectând grav legatura lui cu Dumnezeu. Filmul se adreseaza vazului, simtul cel mai sensibil al omului, prin care el ia în primul rând contact cu lumea exterioara. Omul se va raporta la Scriptura prin intermediul filmului. Citind Biblia va avea în minte imaginile din film. La rugaciune va avea în fata chipurile actorilor.

Filmul religios se înscrie în traditia tabloului religios. Lumea apuseana, renuntând la icoana, s-a limitat la înfatisarea "lumii acesteia"si a firii umane a lui Hristos dând frâu liber imaginatiei artistilor. Icoana în schimb ne prezinta Persoana divino-umana a Mântuitorului, sfintii îndumnezeiti, lumea îndumnezeita, respectând niste reguli stricte. Ea este o fereastra spre Împaratia lui Dumnezeu. În icoana crestinul are imaginea autentica a lui Hristos, a Maicii Domnului, a Evangheliei. În icoana Duhul Sfânt este cel ce interpreteaza Evanghelia si tot El este Cel ce ne deschide ochii si mintea pentru a o întelege. Icoana trebuie contemplata în rugaciune si ea însasi este o chemare la rugaciune. De aceea icoana este incomoda si mai greu de primit decât un film.

Filmul transforma Evanghelia în spectacol iar pe privitor într-un observator exterior. A-l vedea pe Dumnezeu din exterior si chiar a plânge din compasiune dar fara pocainta ca fiicele Ierusalimului (Luca 23, 28 ) nu duce decât la un sentimentalism amagitor, steril. În Biserica, în cadrul slujbelor, si, mai ales, la Sfânta Liturghie, evenimentele principale ale istoriei mântuirii sunt actualizate. Duhul Sfânt este Cel Care ne face partasi lor chemându-ne la pocainta spre mântuire. Anul liturgic este o actualizare a istoriei mântuirii si îsi atinge punctul culminant la Pasti, sarbatoarea Învierii Domnului. Postul Mare este o perioada de intensa traire duhovniceasca în care slujbele ne ajuta sa intram în acea atmosfera specifica de "tristete stralucitoare". În Saptamâna Mare Îl urmam pas cu pas pe Hristos, prin slujbe, în Patimile Sale iar la Pasti înviem împreuna cu El.

Din toate cele spuse pâna acum întelegem ca în orice moment al anului si, mai ales, în Postul Mare vizionarea unor filme despre Iisus afecteaza grav evlavia ortodoxa îndepartându-ne de adevarata traire a credintei. Crestinul ortodox are în icoana imaginea autentica a lui Hristos si este chemat sa fie partas evenimentelor evanghelice la slujbele Bisericii transformându-se prin pocainta. Este mult mai greu decât sa privesti un film dar este spre mântuire.

Preluare de pe Forumul “BisericaOrtodoxaSfantaTreime” - http://groups.msn.com/BisericaOrtodoxaSfantaTreime (3/18/2004)

Viata Crestină, Aprilie-Iunie 2004

Inapoi la : Publicatii.com