SFANTUL
APOSTOL ANDREI,
PROPOVADUITORUL
EVANGHELIEI IN SCYTHIA MINOR (DOBROGEA)
Sirul "sfintilor nationali" ar putea incepe cu unul din
apostolii Mantuitorului Isus Hristos, si anume cu Sfantul Andrei. Acesta, desi
era iudeu de neam, a propovaduit intr-o parte a pamantului romanesc, la
stramosii nostri geto-deaci, si anume in teritoriile situate pe tarm apusean al
Marii Negre (Pontul Euxin).
Cine era Sfantul Andrei, "cel intai chemat" la
apostolie? Era frate al lui Simon Petru, care s-a numarat, de asemenea, printre
cei 12 apostoli ai Domnului, fiind amandoi fiii pescarului Iona. Erau originari
din Bersaida, localitate situata pe tarmul Lacului Ghenizaret (Marea Galileii),
din provincia Galileea, in nordul Tarii Sfinte. Amandoi au fost pescari,
alaturi de tatal lor. Amandoi s-au numarat printre "ucenicii"
Sfantului Ioan Botezatorul, ascultand timp indelungat predicile acestuia in
pustiul Iordanului, cu indemnuri la pocainta si proorocia despre venirea lui
Mesia. De la acesta a auzit Andrei cuvintele "Iata Mielul lui Dumnezeu,
Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan 1, 29). A fost si el martor,
alaturi de alti ucenici, la botezul Domnului si la cunoscuta convorbire dintre
Iisus si Ioan, intarindu-se in convingerea ca Acesta era Mesia cel prezis de
prooroci. A doua zi dupa botezul Domnului in Iordan, Ioan Botezatorul statea pe
tarmul acestui rau cu doi dintre ucenicii lui, Andrei si Ioan (viitorul apostol
si evanghelist), carora le spune din nou: "Iata Mielul lui Dumnezeu"
(Ioan 1, 36). Auzind aceasta marturisire, cei doi ucenici au pornit dupa
Iisus, in dorinta de a-L cunoaste. Iisus I-a observat si I-a intrebat: "Ce
cautati?" La care ei au zis: "Invatatorule, unde
locuiesti?" El le-a zis: "Veniti si veti vedea". Au
mers deci si au vazut unde locuia si au ramas la El in ziua aceea (Ioan 1,
37-39). Andrei a anuntat apoi si pe fratele sau Simon Petru ca "a gasit pe
Mesia" (Ioan 1, 41).
Chemarea lui Andrei la apostolie s-a petrecut ceva mai tarziu.
Este relatata de Sfantul Apostol si Evanghelist Matei prin cuvintele: "Pe
cand (Iisus) umbla pe langa Marea Galileii, a vazut doi frati, pe Simon ce se
numeste Petru si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare, caci erau
pescari. Si le-a zis: <<Veniti dupa Mine si va voi face pescari de
oameni>>. Iar ei, indata lasand mrejele, au mers dupa El" (Matei
4, 18-20 si Marcu 1, 16-18).
Sfintele Evanghelii mai pomenesc pe Sfantul Andrei doar de doua
ori: la inmultirea painilor, dincolo de Marea Galileii, cand el a instiintat pe
Mantuitorul ca acolo, in multime, era un baiat care avea cinci paini de orz si
doi pesti (Ioan 6, 8-9), iar a doua oara, dupa invierea lui Lazar cand,
impreuna cu Filip, au instiintat pe Domnul ca niste elini (greci), veniti in
Ierusalim cu prilejul sarbatoririi Pastelui iudaic, voiau sa-L vada (Ioan 12,
20-22).
Alaturi de ceilalti ucenici, a fost trimis si Andrei de catre
Mantuitorul la propovaduire (Matei 10 si urm)>. L-a insotit pe Mantuitorul
pe drumurile Tarii Sfinte, a fost martor la minunile pe care le-a savarsit, a
ascultat cuvintele Sale de invatatura si parabolele pe care le-a rostit in fata
multimilor, a suferit alaturi de ceilalti apostoli, atunci cand Domnul a fost
prins, judecat, chinuit si apoi rastignit pe cruce; s-a bucurat alaturi de ei
cand a aflat de minunea invierii din morti si L-a vazut pe Domnul inviat in
prima zi, si dupa opt zile, apoi la aratarea din Galileea, cand au primit
porunca predicarii Evangheliei la toate neamurile (Matei 28, 19).
In urma poruncii Domnului, de a vesti Evanghelia la toate
neamurile, dupa pogorarea Duhului Sfant si intemeierea Bisericii crestine la
Ierusalim, in ziua cincizecimii din anul 30, Sfintii Apostoli si apoi ucenicii
lor, au inceput sa predice noua invatatura adusa in lume de Mantuitorul Iisus
Hristos. Potrivit traditiei si celor scrise de unii istorici si teologi din
primele veacuri crestine, Sfantul Apostol Andrei a fost primul propovaduitor al
Evangheliei la geto-daci, in teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra -
cunoscut pe atunci sub numele de Scythia (Scitia), dar si in teritoriile de
dincolo de Prut, in nordul Marii Negre. Dar pana a ajunge aici, el a predicat
in Asia Mica, de unde s-a indreptat spre teritoriile amintite de la Dunare si
Marea Neagra. Trebuie sa notam ca in aceste teritorii, locuite de geto-daci,
prin secolele VII-VI i.Hr. s-au asezat colonisti greci, care au intemeiat
cunoscutele cetati de pe tarmul apusean al Marii Negre:Tyras (Cetatea Alba),
Histria (Istria), Tomis (Constanta), Callatis (Mangalia), si altele. Spre
sfarsitul secolului al IV-lea i. Hr. s-au asezat aici triburi de sciti,
populatie nomada de origine iraniana, care au fost asimilati cu timpul de
autohtoni; ei au dat insa teritoriului respectiv numele de "Scitia"
(Scythia). Mai tarziu, teritoriile de pe tarmul apusean al Marii Negre, pana
inspre gurile Bugului, au facut parte din statul geto-dac condus de regele
Burebista (sec. I, i.Hr.), dar in anul 28 cetatile grecesti de aici au acceptat
protectoratul statului roman. In anul 46 d. Hr., intreg teritoriul dintre Dunare
si Marea Neagra a fost cucerit de romani si anexat la provincia Moesia Inferior
(Bulgaria rasariteana de azi), iar in anul 297, in timpul imparatului roman
Diocletian, a devenit provincie aparte, sub numele de Scythia Minor (Scitia
Mica).
Anexarea acestui teritoriu - inclusiv a cetatilor grecesti
pomenite mai sus -, in cultura si formele de viata grecesti si apoi romane, a
oferit conditii prielnice pentru predica Sfantului Apostol Andrei. Asa cum
aratam mai sus, traditia despre predica sa in Scitia apare in cateva lucrari
scrise in primele veacuri crestine. De pilda, in lucrarea Despre apostoli a
lui Hipolit Romanul, mort in timpul persecutiei imparatului Decius (249-251),
iar in secolui IV in Istoria bisericeasca a episcopului Eusebiu din
Cezareea Palestinei († 339/340) care o preluase de la un alt
mare teolog, Origen din Alexandria († 254). Iata ce
scria Eusebiu: "Sfintii Apostoli ai Mantuitorului, precum si ucenicii
lor, s-au imprastiat in toata lumea locuita pe atunci. Dupa traditie, lui Toma
i-au cazut sortii sa mearga in Partia, lui Andrei in Scitia, lui Ioan in
Asia...". De altfel, din epistola Sfantului Apostol Pavel catre
Coloseni (3, 11), reiese ca si "scitii" au putut auzi cuvantul lui
Dumnezeu. Traditia ca Sfantul Apostol Andrei a predicat la sciti a fost reluata
mai tarziu si de alti scriitori bisericesti. De pilda, calugarul Epifanie, in
secolui VIII, in Viata Sfantului Apostol Andrei, scria ca intre
popoarele evanghelizate de el se numarau si scitii. In asa numitul Sinaxar
al Bisericii constantinopolitane se preciza ca acest apostol "a
predicat in Pont, Tracia si Scita". In acelasi Sinaxar se afla o alta
stire, potrivit careia, Sfantul Andrei ar fi hirotonit ca episcop de Odyssos
sau Odessos (Varna de azi, in Bulgaria), pe un ucenic al sau cu numele Amplias
(Ampliat), pe care Biserica Ortodoxa il praznuieste in fiecare an la
31octombrie. Mult mai tarziu, scriitorul bizantin Nichifor Calist (secolul al
XIV-lea) scria ca Sfantul Apostol Andrei a trecut din provinciile Asiei Mici
(Capadocia, Galatia si Bitinia) "in pustiurile scitice", care puteau
fi situate fie ca in Scitia Mare (sudul fostei Uniuni Sovietice), fie Scitia
Mica sau Dacia Pontica, locuita de greci, romani si geto-daci. De altfel,
istoricii bisericesti rusi socotesc ca Sfantul Apostol Andrei a predicat si in
nordul Marii Negre.
Invatatul mitropolit Dosoftei al Moldovei, in cartea sa Viata
si petrecerea sfintilor, scria ca "Apostolului Andrei i-a revenit
(prin sorti) Bitinia si Marea Neagra si partile Propontului, Halcedonul si
Vizantea, unde e acum Tarigradul (Constantinopolul n.n.), Tracia si Macedonia,
Tesalia, si sosind la Dunare, ce-i zic Dobrogea si altele ce sunt pe Dunare, si
acestea toate le-a umblat".
In sprijinul evanghelizarii teritoriilor de pe tarmul apusean al
Marii Negre de catre Sfantul Andrei vin si unele colinde, legende si obiceiuri
din Dobrogea si din stanga Prutului, adica din Basarabia, care amintesc de
trecerea lui prin aceste locuri. Una din aceste colinde pomeneste de
"schitul" sau "manastirea" lui Andrei, la care veneau
Decebal si Traian, cel din urma ascultand si slujba savarsita acolo. Exista
apoi cateva numiri de ape si locuri ca "Paraiasul Sfantului Andrei",
"Apa Sfantului" sau "Pestera Sfantului Andrei", care se
vede si azi in hotarul comunei Ion Corvin, in apropiere de granita
romano-bulgara.
Fara indoiala ca Sfantul Apostol Andrei nu s-a marginit numai la
predicarea Evangheliei si la botezul celor pe care i-a adus la Hristos dintre
grecii si geto-dacii din teritoriile amintite, ci el a hirotonit pe unii dintre
ei ca episcopi si preoti, asa cum facea si Sfantul Apostol Pavel in calatoriile
sale misionare. Numai asa se poate explica faptul ca cea mai veche episcopie
cunoscuta pe teritoriul tarii noastre este cea de la Tomis (Constanta de azi).
Episcopul (sau episcopii) peste care "si-a pus mainile" Sfantul
Apostol Andrei au hirotonit, la randul lor, alti episcopi, preoti sau diaconi
pentru noile comunitati crestine de la Pontul Euxin, ca sa se asigure
"succesiunea" neintrerupta a preotiei, si care au devenit propovaduitori
ai noii credinte, - prin predica si botez - in randul autohtonilor geto-daci,
iar mai tarziu daco-romani.
Avand in vedere caracterul misionar al crestinismului din primele
veacuri, se poate sustine ca unii dintre cei increstinati de Sfantul Apostol
Pavel si ucenicii sai in peninsula Balcanica, dar si dintre cei increstinati de
Sfantul Apostol Andrei in zona apuseana a Marii Negre, au dus "vestea cea
buna" despre Iisus Hristos cel Inviat si in nordul Dunarii, deci in Dacia
propriu-zisa, cunoscute fiind legaturile care existau intre locuitorii de pe
ambele maluri ale Dunarii. Prin episcopii, preotii si misionarii veniti din
sudul Dunarii si din Orientul Apropiat, ca si prin cei din randul localnicilor,
invatatura crestina si-a castigat noi adepti, incat din secolul al IV-lea se
poate vorbi de o generalizare a invataturii crestine, nu numai in provincia
Scitia Mica, ci si in teritoriile nord-dunarene, locuite acum de daco-romani.
In provincia Scitia Mica, vigoarea crestinismului este dovedita de numarul mare
de martiri de la sfarsitul secolui III si inceputul celui urmator, ca si de
organizarea bisericeasca temeinica ce exista aici in secolui IV, cu o episcopie
la Tomis - devenita apoi Arhiepiscopie-, de teologii de prestigiu care au
activat aici, de numarul mare de bazilici care s-au construit in marile cetati
de pe tarmul apusean al Marii Negre in secolele IV-VI, de multele obiecte cu
caracter crestin din aceeasi perioada, descoperite aici.
Scriitorul bisericesc Nichifor Calist, pe care l-am mai pomenit,
pe baza unor stiri istorice mai vechi, scrie ca Sfantul Apostol Andrei a plecat
de la noi spre sud, trecand prin Tracia, a ajuns in Bizant (viitorul
Constantinopol), iar de aici a trecut prin Macedonia si Tesalia, ajungand pana
in orasul Patras din Ahaia, deci in Grecia de azi. Acolo a suferit moarte
martirica, fiind rastignit pe o cruce in forma de X (numita pana azi
"Crucea Sfantului Andrei"). Biserica primara a stabilit, inca de pe
la sfarsitul secolui II, ca data de praznuire a patimirii sale ziua de 30
noiembrie. Nu se cunoaste anul martiriului sau; unii istorici il fixeaza in
timpul persecutiei imparatului Nero, prin anii 64-67, altii mult mai tarziu, pe
la sfarsitul veacului "apostolic", in cursul persecutiei imparatului
Domitian.
Moastele sale au fost mutate din Patras la Constantinopol, noua
capitala a imperiului roman de Rasarit, prin anii 356-357, cu prilejul
sfintirii bisericii "Sfintii Apostoli". Mai tarziu, Sfantul Ambrozie,
episcopul Milanului (c. 339-397), scria ca, in a doua jumatate a secolului al
IV-lea, particele din sfintele sale moaste au fost oferite bisericilor din
Milano, Nola si Brescia din Italia.
La cativa ani dupa Cruciada a patra, din 1204, cand
Constantinopolul a fost cucerit de cavalerii apuseni si s-a creat aici o
"Patriarhie latina" in locul celei ortodoxe, cardinalul Petru din
Capua a dispus ca moastele Sfantului Andrei sa fie duse in Italia si asezate in
catedrala din Amalfi. In aprilie 1462, in timpul papei Pius II, capul sau a
fost asezat intr-o biserica din Roma. De aici, pe baza unei hotarari a
Vaticanului, in semn de fratietate crestina, capul sau a fost restituit
Bisericii Ortodoxe a Greciei, fiind asezat - in cadrul unor festivitati
religioase - in biserica cu hramul Sfantul Andrei din orasul Patras.
Sfantul Apostol Andrei se bucura de o cinstire deosebita in
Bisericile rusa, greaca si romana, datorita faptului ca a predicat in teritorii
care apartin azi Rusiei, Greciei si Romaniei. Patriarhia ecumenica din
Constantinopol il socoteste chiar ca "intemeietor" al acestui
"scaun apostolic". Se cuvine ca Biserica Ortodoxa Romana sa-l
cinsteasca si mai mult si sa-l considere nu numai ca "cel dintai chemat la
apostolie", ci si ca pe cel dintai propovaduitor al Evangheliei la
stramosii nostri, ca pe un "apostol" al neamului nostru, al
Ortodoxiei romanesti! Iar crestinismul romanesc trebuie sa fie considerat ca
fiind de origine apostolica.
Ca atare, socotim ca se impune ca ziua de 30 noiembrie sa fie
trecuta in calendarele bisericesti ortodoxe cu litera rosie, ca o adevarata
sarbatoare a crestinismului romanesc. Ea ar premerge zilei de 1 Decembrie, Ziua
Nationala sau a unitatii romanilor de pretutindeni. S-ar impreuna astfel
sarbatoarea Bisericii cu sarbatoarea neamului, dupa cum Biserica si neamul au
fost una in tot decursul istoriei noastre!
Sfantul Sinod al BOR a hotarat in 1995 ca numele Sfantului
Andrei sa fie inscris in calendarul bisericesc cu cruce rosie, iar in 1997 l-a
proclamat "ocrotitorul Romaniei". Sfantul Sinod a hotarat recent ca
ziua de 30 noiembrie sa fie proclamata sarbatoare bisericeasca nationala.
Back to “Viata Crestina”