FUNERALS - ÎNMORMÂNTARI
The Very Rev. Richard Grabowski
WARREN, OH [OCA Communications] -- The Very Reverend Father
Richard Grabowski, Chairman of the Department of Christian Assistance of the
Orthodox Church in America's Romanian Episcopate, died here on Thursday, 6 May
2004, following a brief illness.
Father Grabowski was born on 21 March, 1924 in Ramnicul-Valcea,
Romania. After completing his education in Romania, he and his wife immigrated
to the United States in 1952 and eventually became American citizens. Ordained
to the priesthood in 1962 by His Eminence, Archbishop Valerian [Trifa], he was
assigned as assistant priest at the Falling Asleep of the Ever Virgin Mary
Church, Saint Paul, MN in 1962. The following year he was reassigned pastor of
the Descent of the Holy Spirit Church, Merrillville, IN. In 1971 he was named
pastor of Holy Trinity Church, Los Angeles CA, while in 1982 he was reassigned
pastor of the Falling Asleep of the Ever Virgin Mary Church, Cleveland, OH. He
also served briefly as administrator of Saints Michael and Gabriel Church, Fort
Wayne, IN and Holy Resurrection Church, Oakland CA.
After his retirement from active parish assignment, he served as
the US Coordinator and Chairman of the ROEA's Department of Christian
Assistance and the "Help for Romania" program, for which he
faithfully coordinated and oversaw the distribution of millions of dollars
worth of humanitarian aid to the needy of Romania. Additionally, he was very
active in the life of the Episcopate, having served as a member of the
Episcopate Council and Spiritual Consistory and as Spiritual Advisor of the
American Romanian Orthodox Youth (AROY). He also was an active participant in
the annual camping and educational programs at the Vatra, Grass Lake, MI.
Father Grabowski is survived by his wife, Hildegard, and children
Michael, George, John, Richard, Corina (Phillips), Paul, and Stephen and their
families.
Visitation will be at Holy Resurrection Church, Warren, OH on
Monday, May 10 from 5:00-9:00 p.m. A Memorial will be celebrated at 7:30 p.m.
The hierarchical Divine Liturgy and Funeral services will be held
at the Falling Asleep of the Ever Virgin Mary Cathedral, Cleveland, OH on
Tuesday, May 11, 9:00 a.m. Interment will be at the Saint Mary Cemetery at
Vatra Romaneasca, Grass Lake, MI on Wednesday, May 12 at 1:00 p.m.
May Father Grabowski's memory be eternal.
(7 Aug 1922 – 9 Apr 2004)
Pauline was born
Paulina Lewontiuk on August 7, 1922 in Los Angeles, California to John and Minadora
(Axenty) Lewontiuk. She was the first grandchild of Procop and Paraschiva
Axenty to be born in the United States after the family arrived in Redondo
Beach from Calder, Saskatchewan in 1920. Her name was Americanized to Leonte
when her father obtained his U.S. citizenship in 1931.
During World War
II, she married Patrick Mulvaney on May 20, 1943 in a double-wedding ceremony
when her brother Mike Leonte married Madeline Crittenden. Pauline and Pat had
two daughters, Maureen Patricia and MaryLynn Colleen (Bobbi). Pat suddenly
passed away from Leukemia at the very young age of 33 in 1947. At an early age
of 25, Pauline found herself widowed with two young daughters to care for and
run the family business, Compton Florist.
On November 16,
1947, she married Steve Finch in a small ceremony in Las Vegas, Nevada. They
had two sons together, Steven Richard and James Albert (Bobo). In 1953, Steve
and Pauline purchased White Flower Shop. In 1968, the Finch Family moved to
Brea, CA and purchased Brea Florist. They lived behind the shop until they
moved into a home in Brea-Olinda directly behind their daughter and son-in-law,
Maureen and Jim Henrich. Pauline and Steve enjoyed many years of fun and
happiness together, celebrating their Silver Anniversary in November 1972.
Tragically, Steve would pass away only four months later.
After selling
all three flower shops, Pauline retired to the Palm Desert area of the
Coachella Valley. She always cherished the time she was able to travel back
through Romania, Russia and Ukraine. In 1984, she was also able to visit the
homestead where her grandparents had settled in Calder, Saskatchewan, Canada.
Pauline loved retelling stories of the family's journey from Bucovina to Canada
to California. She loved treasure
hunting in thrift stores and enjoyed good food.
Pauline was preceded in death by her father, John Leonte (1937),
husband Pat Mulvaney (1947), husband Steve Finch (1973), mother Minadora Leonte
(1979), sister Frances Remmington (1986), brother Mike Leonte (1992), and
sister Elana Cocking (1998). She leaves behind a sister, Marlene Robin,
brothers Trifon and Ted Leonte, her four children, Maureen Henrich, Bobbi Ford,
Steve Finch, and Bobo Finch; seven grandchildren, Ken Vawter, Tommy Henrich,
Kristina Perez, Stephanie Tickle, Andrew Waisman, Steven Finch and Jessica
Finch; four great-grandchildren, Alyssa Vawter, Brandon Vawter, Ryan
Descuacido, and Josh Tickle and numerous other nieces, nephews and cousins.
She was laid to rest, next to husband Steve Finch, at Memory
Gardens Memorial Park in Brea, April 17, 2004. She will be greatly missed and
her memory will live in our hearts forever!
Condoleances should be presented to: Tommy Henrich - tommyexcel@excel.com
FLOAREA STOISOR
Îndurerata familie
Nicolae şi Eva Stoişor, doreşte să mulţumească
totoror participanţilor la funeraliile mamei Floarea Stoişor, ce au
avut loc Vineri 23 Aprilie 2004, la cimitirul Forest Lawn din Hollywood Hills.
Floarea Stoişor,
născută Iancu, la 21 mai 1915 în comuna Cheşa, jud. Bihor, la
vârsta de 9 ani a rămas orfană, alături de ceilalţi
fraţi şi surori: Petre , Ilie, Mina şi Marisca.
Orfană fiind, a
fost dată în îngrijirea unei familii din Tinca, proprietarii unui mare
restaurant din localitate. De origine maghiară după mamă,
Floarea vorbea ambele limbi, şi fiind de o hărnicie de excepţie,
după 3 ani de muncă grea în cadrul Hanului, proprietarii o
promovează, la vârsta ei de numai 12 ani, la poziţia de ajutoare de
bucătăreasă, iar peste un an ajunge bucătăreasa
principală a restaurantului.
Gătind preparate
culinare de excepţie, este în curând descoperită de directorul
CFR-ului pe Capitală, şi adusă la Bucureşti spre a face
menaj în casa lui, unde, aproape zilnic se dădeau mese pentru musafirii
dela direcţia CFR pe ţară.
La vârsta de 17 ani
îl cunoaşte pe soţul ei Nicolae Stoişor cu care, în 1932 se
căsătoreşte, şi prin muncă grea reuşesc să
agonisească suficienţi bani spre a-şi cumpăra o casă
în Bucureşti.
La începutul celui de
al II-lea război mondial, Gara de Nord fiind bombardată, soţii
Stoişor se retrag la Turnu Rosu, la casa părintească a lui
Nicolae.
În 1945 se naşte
fiul Nicolae Stoişor, Jr.
În 1976, întreaga
familie Stoişor părăseşte România, şi se
stabileşte în Glendale, California.
Aici, Floarea
Stoişor îsi îngrijeste soţul, care era parţial paralizat,
nepotul Nick, şi se îngrijeste de-ale gospodăriei.
În 1981 rămâne
văduvă, şi trăieşte până la sfârşitul
vieţii alături de familia fiului Nicolae, eva (noră), şi
Nick (nepot).
Şi-a dat
obştescul sfârşit în pace şi linişte, fără prea
multă suferinţă.
Slujba
sărăcustei a avut loc joi-seara 22 aprilie, şi înmormântarea
vineri după amiază, 23 aprilie,
la capela cimitirului Forest Lawn, din Hollywood Hills.
Extindem cele mai
adânci condoleanţe îndoliatei familii.
SERBAN VIOREL PANAITIDI
2/5/1947 – 4/29/2004
Serban s-a nascut la
Iasi, Romania Februarie 5, 1947. A
urmat cursurile Liceului CANTEMIR in Bucuresti, pe care le-a absolvit in
1964. Intre 1964 si 1968 a urmat
cursurile Scolii Superioare de Marina din Constanta, sectia Comerciala. Imediat dupa absolvirea scolii, s-a angajat
la NAVROM, Constanta in functia de Ofiter Electrician. A lucrat in Marina Comerciala Romana timp de
16 ani.
Se stabileşte în
Los Angeles, California, unde, la 29
Aprilie 2004 dupa o scurta dar grea suferinta rapus de o boala necrutatoare,
îsi dă obştescul sfârşit.
Slujba
sărăcustei s-a oficiat
luni-seara, 3 mai, crt., la Angellino Mortuary din Van Nuys, iar prohodirea
a avut loc a doua zi, în capela Oakwood Mortuary, din Chatsworth, California. A
lasat in urma pe sotia Doina, fiul Toma Cosmin si nora Raluca.
Dumnezeu să-l
ierte, şi extindem simţitele condoleanţe îndoliatei familii.
La 26 mai, 2004, ne-a
parăsit buna şi devotata credincioasă a bisericii noastre, Rada
Mateescu.
“Mama Rada”, cum îi
spuneau majoritatea credincioşilor,
se născuse la 15 decembrie 1927, în Bucureşti, din
părinţii Dumitru şi Natalia Cercel.
În 1942 se
căsătoreşte cu Mihai Mateescu, şi din căsătorie
se nasc cei 2 copii: Constanţa Mateescu, căsătorită cu
Vladimir Pogonat, şi Mihai Mateescu.
În 1988, împreuna cu
întreaga familie părăseşte România, şi se stabileşte
în Los Angeles, California.
Prin trecerea ei la
cele veşnice, rămân în urmă a o deplânge, şi a-I împlini
soroacele de pomenire, Constanţa Pogonat (fiică), Mihai Mateescu
(fiu), precum şi nepoţii Alexandra şi Simona Pogonat, şi
Răzvan Mateescu. Defuncta a fost prohodită, miercuri 2 iunie (şi
saracusta în seara precedentă), la cimitirul Forest Lawn din Hollywood
Hills.
Dumnezeu s-o
odihnească în corturile drepţilor, şi în numele parohiei,
extindem cele mai adânci condoleanţe îndoliatelor familii Pogonat şi
Mateescu.
Carmen se
născuse în România, în 1943, fiind al treilea copil la părinţi.
Ii plăcea
pictura, de aceea a şi graduat dela Universitatea din Bucureşti în
domeniul Artei şi Literaturii.
După ce a
terminat Liceul, îl cunoaşte, şi se căsătoreşte cu Dan
Dumitrescu, începându-şi şi cariera ei de profesoară.
Din
căsătorie au rezultat 2 fiice: Nicoleta şi Silviana.
La începutul anilor ’80, soţii Dan şi Carmen Dumitrescu
după ce au trecut prin campurile de refugiaţi din Italia şi
Germania Occidentală, s-au refugiat în Statele Unite, stabilindu-se în Los
Angeles, CA.
Deşi Dan a fost lovit de boala cancerului, Carmen nu numai că l-a
îngrijit timp de 9 ani (până la decesul lui Dan), ci a şi muncit din
greu ca administratoare de clădire, şi şi-a continuat studiile,
dându-şi echivalenţa, şi luându-şi creditele de
profosoară, predând la LAUSD, până la plecarea ei dintre noi.
Funeraliile au avut loc joi 15 iulie 2004, la Capela Mortuară “Valley
Funeral Home”, iar înmormântarea la Cimitirul Forest Lawn, din Hollywood Hills.
Dumnezeu s-o ierte!.
Petre
Obradovici
La înmormântarea lui
Petre Obradovici (luni, 23 august 2004)
Petre
Obradovici s-a născut la data de 5 februarie 1930 în Câmpia Banatului, la Denta, nu departe de Timişoara. Acolo in Banat şi-a
petrecut cea mai mare parte din viaţă: copilaria, tinereţea
şi anii de maturitate. A locuit
şi a lucrat ca electrician foarte mult timp la Timişoara.
Atunci, în copilărie, şi chiar
mai târziu, nu s-au manifestat semne care să-i dezvăluie soarta. Ca
şi când Dumnezeu nu i-ar fi scris de la început întregul destin, ca
şi când s-ar fi răzgândit pe parcurs. A venit un moment în care
destinul lui s-a rupt in două, aruncându-l departe de ţară, în
California. Timp de 18 ani a trăit aici, încheindu-şi
bătrâneţile la Los Angeles.
Astfel,
asemenea multor oameni de astăzi, a trăit şi el două
vieţi: una în Răsărit, cealaltă în Apus. Două
vieţi despărţite de un ocean şi de două continente,
dar legate între ele prin mii de fire: prin firele cu fiica şi cu fiul
lui, de la care are o nepoată pentru care a fost un bunic grijuliu, un
bunic minunat; prin firele cu ginerele
şi cu nora lui, cu oamenii pe care i-a cunoscut aici. Dar cele două
vieţi au fost legate mai ales prin
comuniunea cu soţia lui, Ana. O comuniune care a durat o jumătate de
veac, vreme împlinita pentru o nuntă de aur. Viaţa este însa de multe
ori tragică: în loc de nuntă
s-a produs dispariţia unuia dintre cei doi care s-au însotit, tocmai când
soţia ar fi avut mai mare nevoie să se sprijine pe umărul lui.
Totuşi
puţini oameni mai ating astăzi o asemenea performanţă
conjugală: Din acest punct de vedere, Petre Obradovici rămâne un
individ exemplar pentru ceilalţi muritori. Oficiem astăzi cu pietate
ceremonia lui de înmormântare, dar în adâncul sufletului nostru îi
celebrăm şi nunta de aur,
care încununeaza o viaţă împlinita.
Petre Obradovici a
fost un om dârz şi tenace, cu mare
ardere interioară, însemne
moştenite de la sârbi. A fost un
om aspru, dintr-o bucată, un om
drept şi însetat de dreptate. Poate ca Dumnezeu, creându-i un asemenea
caracter, i-a adăogat în destin o
moarte pe măsură: o moarte bruscă, aspră, dintr-o
singură bucata.
Petre
Obradovici a fost toată viaţa lui un om muncitor, foarte activ, mereu
în mişcare, ca şi când ar fi
căutat şi ar fi aşteptat
ceva în plus de la viaţă. De aceea pare firesc ca Dumnezeu să-l
ia dintre noi nu din pat, nu din timpul
odihnei, ci în momentul acţiunii, în mişcare. Poate că în acest
fel i-a împlinit un destin unitar. Ca orice om, a fost supus şi el
greşelii. Dar greşelile făcute, dacă au fost, au izvorât din năzuinţa lui spre
cinste, adevăr şi dreptate. Şi din prea plinul dragostei lui
pentru a săi. A fost un soţ
şi un tată devotat, care s-a sacrificat pentru familie, cu dăruire şi cu pasiune, el care
de la vârsta de cincisprezece ani rămăsese orfan.
Petre
Obradovici a trebuit să vină în California pentru a-şi încheia
destinul. Poate ca şesurile Banatului
plâng pentru că în ele a rămas un loc gol, având deasupra o
cruce închipuita; plâng pentru ca din
ţărîna lor l-au zămislit, dar trupul lui nu se mai întoarce
niciodată în aceeaşi ţărînă. I-a fost dat ca
pământul Californiei, care în cursul istoriei a primit în el atât de
mulţi oameni veniţi de pe alte meleaguri, să-l primească şi să-l
adăpostească în el pentru totdeauna.
Prof.Dr. Domnita
Dumitrescu
(1922-2004)
Nota redacţiei
Inserăm o succintă biografie a Înaltului Ierarh
+Lucian Tomitanul, drept un pios omagiu
din partea preotului nostru paroh, Constantin Alecse, care a fost hirotonit, la
Londra, Anglia, în sacerdoţiul preoţiei de acest Înalt Prelat, în
1976.
IMO IPS +Lucian TOMITANUL
La 30 august 2004,
s-a mutat la Domnul fostul Arhiepiscop al Tomisului din anii 1990-2001, Î.P.S.
Lucian Florea. Trupul neînsufleţit al arhiereului Lucian a fost depus în
Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa, în al cărei pronaos a
fost înmormântat joi, 2 septembrie, după slujba prohodirii condusă de
P.F. Părinte Patriarh Teoctist Arăpaşu.
*
* *
Născut la 3
aprilie 1922 în comuna Strenţ (judeţul Alba), tuns în monahism în
1950, la mânăstirea Sihastrul (judeţul Vrancea), a fost hirotonit
diacon în acelaşi an şi ieromonah opt ani mai târziu. A urmat
seminarul monahal la mânăstirea Neamţ (1948-1953), Institutul
Teologic Universitar din Bucureşti (1955-1956), Academia
Duhovnicească din Zagorsk – Moscova (1956-1960), cursuri de doctorat la
acelaşi institut din Bucureşti (1960-1963), când a fost şi
profesor la seminarul teologic din Capitala României, şi la Facultatea de
Teologie din Ierusalim. A fost Superior al Aşezămintelor
româneşti din Ierusalim şi Iordan şi reprezentant al Bisericii
Ortodoxe Române la Locurile Sfinte (1963-1974), la începutul acestei perioade
fiind hirotesit arhimandrit la Sfântul Mormânt de către Prea Fericitul
Benedict, Patriarhul Ierusalimului. În Ţara Sfîntă a reprezentat
Biserica Ortodoxă Română în relaţiile cu Patriarhia
Ortodoxă a Ierusalimului; a fost membru activ al Comisiei de Cercetări
Ecumenice, realizând contacte cu diferiţi ierarhi şi conducători
de Biserici. A refăcut biserica română din Ierusalim, distrusă
de războiul din 1947, îngrijindu-se de pictarea şi mobilarea ei.
Locaşul a fost redat cultului în luna mai 1975. De asemenea s-a îngrijit
de refacerea căminului bisericii din Ierusalim şi a schitului
românesc de la Iordan. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales, în
decembrie 1974, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru Europa
Centrală şi Occidentală, cu sediul la Paris. După decesul
titularului Eparhiei Europei Centrale şi Occidentale, Prea Sfinţitul
Lucian Florea a condus această Arhiepiscopie până la întoarcerea sa
în ţară (septembrie l980). Ca Episcop vicar pentru Europa
Centrală şi Occidentală, a înfiintat parohii pentru
comunităţile române din diferite ţări europene, a organizat
Arhiepiscopia, a reeditat seria a doua a revistei "Vestitorul", la
Paris, a luat parte la mai multe întruniri ecumenice, a activat în cadrul
Asociaţiei "Alpi – Carpaţi", fiind preşedinte de
onoare al acesteia etc. Din iulie 1980 până în octombrie 1985 a fost
Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, cu titlul de
"Făgărăşanul".
La solicitarea Înalt
Prea Sfinţitului Arhiepiscop Antim Nica al Tomisului şi Dunării
de Jos, Prea Sfinţitul Lucian Florea a fost ales Episcop vicar la
această eparhie, cu titlul de "Tomitanul", cu
reşedinţa în municipiul Constanţa.
După reînfiinţarea Arhiepiscopiei Tomisului, la 12 februarie 1990, a
fost ales ca Întâistatator al acesteia de către Colegiul Electoral
Bisericesc, în septembrie 1990. A fost înscaunat ca Arhiepiscop la 25 noiembrie
1990 în Catedrala "Sf. Apostoli Petru şi Pavel" din
Constanţa. Sub păstorirea sa a fost reluat învatamântul teologic din
Constanţa şi reînviată viaţa religioasă după
perioada comunistă. Pensionat pe caz de boală în anul 2000, Înalt
Prea Sfinţitul Lucian şi-a petrecut ultimii ani în
reşedinţa arhiepiscopală din strada Sf. Constantin Brâncovenu,
Constanţa, fiind îngrijit îndeaproape de succesorul său în scaunul arhiepiscopal,
Înalt Prea Sfinţitul Teodosie Petrescu, a informat biroul de presă al
Arhiepiscopiei Tomisului.
* * *
Peste două mii
de credincioşi dobrogeni au asistat la slujba oficiată în Catedrala
Arhiepiscopală din Constanţa de un sobor de şapte arhierei
(Î.P.S. Teofan, Mitropolitul Olteniei, Î.P.S. Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul
Tomisului, P.S. Calinic, Episcopul Argeşului, P.S. Casian, Episcopul
Dunării de Jos, P.S. Gherasim Episcopul Râmnicului, P.S. Sebastian
Ilfoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, P.S. Visarion
Răşinăreanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului), în
frunte cu P.F. Părinte Patriarh Teoctist, la care au luat parte şi
aproximativ 200 de preoţi şi 15 diaconi.
Cu această ocazie, Prea Fericitul Părinte Teoctist, Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române, a mărturisit că „dacă nu ar fi
existat comuniunea în BOR, cu siguranţă nu ar fi fost posibilă
continuarea vieţii religioase în perioada ateistă, Î.P.S. Lucian
Florea fiind unul dintre cei care au ştiut să păstreze aprinsă
candela credinţei bimilenare pe pământul dobrogean”.
Elena Stoicof s-a
născut în România, la 12 decembrie 1922.
În 1940, se
căsătoreşte cu Ene Stoicof, trecut la cele veşnice in mai
1983.
Elena Stoicof a fost
membru de seama al comunitatii bucurestene din cartierul Giurgiului Bucuresti,
ctitor al biserii ortodoxe din strada Toporasi alaturi de sotul ei Ene,
contribuabili la pictura bisericii ortodoxe din Soseaua Giurgiului. Si-a
crescut si educat copii in spiritul cinstei, dreptatii si al credintei in
Dumnezeu. Nu a pregetat niciodata sa acorde ajutor medical si sprijin sufletesc
celor in nevoie si in special sarmanilor cartierului.
La 19 mai 1978 a
emigrat in SUA in dorinta de a oferi copiilor sai o poarta de iesire din
lagarul comunist si o viata mai buna.
In anii ce au urmat
si-a pastrat integritatea si felul de a fi si a reusit sa cistige
respectul noilor prieteni si al colegilor de munca.
A stralucit prin
puterea de sacrificiu pentru familie si prin dragostea de munca si de adevar.
Credinta in Bunul
Dumnezeu nu a parasit-o pina in ultima clipa a vietii.
O deplânge familia:
Copiii: Nicolina Markou, Cornelia Ghica, Elvira Ursea, Georgeta Peralta, Petre
Aurel Stoicof; Ginerii: Razvan George Markou, Costel Ghica, Dan Ursea (decedat
in decembrie 2002), Mike Peralta; Nora: Vera Stoicof; Nepoti: Liana Ghica,
Andreea Ursea, Calin Razvan Ursea, Victor Eugen Stoicof si sotia Farnaz
Stoicof, Dominique Peralta, Alexandru Ivanescu, Magdalena Stoicof si
stranepotul: Vlad Stoicescu Ghica
Fiind cunoscută şi în România, familia a dat un
anunţ şi în ziarele româneşti din Bucureşti, inclusiv în “Adevărul”, sâmbătă 4 septembrie 2004, la
coloana “decese”, unde citim: “Buna şi iubita
noastră mamă, bunică şi străbunică STOICOF ELENA
s-a stins din viaţă la 1 septembrie 2004, în Los Angeles. Amintirea
devotaţiunii, întelepciunii şi grijii ei pentru cei dragi va
rămâne pe veci în inimile noastre. Dumneyeu s-o odihnească în pace.
Familia”.
Slujba înmormântării, a avut loc marţi 7 septembrie
(şi saracusta duminică seara 5 septembrie), la cimitirul Forest Lawn
din Hollywood Hills.
Dumnezeu s-o
odihnească în corturile drepţilor!
Sicu Costea s-a
nascut la 9 mai 1914 in Batac, Bulgaria, din parinti Iancu si Maria, fiind al
doilea copil din trei frati si doua surori.
La virsta de 19 ani,
a venit cu familia in Romania, unde s-au stabilit in satul Lunca, jud.
Tulcea. In anii lui de tinerete a
lucrat ca muncitor agricultor.
In anul 1939 s-a
casatorit cu Sultana Grecu.
In aceasta perioada,
a luptat in cel de-al doilea razboi mondial.
Dupa intoarcerea din razboi, el si sotia au fost binecuvintati cu fiica
lor, Maria. La scurt timp dupa nasterea
fiicei, dupa doar doi ani, fiind contra regimului comunist care a ajuns la
putere, in anul 1950 a cazut victima in celulele inchisorilor comuniste Gherla
si Aiud unde este condamnat la 25 de ani de munca silnica. In anul 1964, dupa 14 ani de tortura si chin
in inchisoare, a fost eliberat si s-a reunit cu familia. In 1965 s-a stabilit cu familia in orasul
Medgidia, jud. Constanta, fiind muncitor la fabrica I.M.U.Medgidia. In anul 1974 s-a pensionat dupa care in
1975, impreuna cu sotia, s-au mutat in Constanta la fiica si ginerele lui,
Constantin Arau.
In Constanta, fiind
la pensie, isi ajuta familia lucrind la gradina. In anul 1984, fiica, ginerele, si nepoata emigreaza in Statele
Unite (Los Angeles). Impreuna cu sotia,
au suferit mult dupa plecarea copiilor.
In anul 1989, impreuna cu sotia si-a urmat familia in Statele
Unite. In Los Angeles, a avut o viata de
familie linistita si fericita. In May
2004 s-a dus in vizita in Rominia sa-si vada fratele si sora ramasi in viata,
rudele si fratii de suferinta. Pe 9 Septembrie, 2004, la virsta da 90 de ani,
viata lui pe aceasta lume s-a sfirsit.
Sicu Costea a murit fulgerator doborit de un virus necrutator. (West
Nile Virus). Slujba inmormantarii a
fost oficiata de parintele Constantin Alecse, si inhumarea a avut loc la 18
septembrie 2004 in cimitirul Pierce Brothers-Valhalla, din North Hollywood.
Sicu Costea a fost un
om curajos luptindu-se in razboi de asemenea idealist luptindu-se contra
partidului comunist, si fiind tot timpul un om integru. Sicu Costea
lasa in urma sotia, fiica si ginere, nepoata si sotul ei, care l-au
iubit si ramin cu amintiri placute si mindri de personalitatea sa. (Biografie consemnata de Vickie Grasu)
Mother & Grandmother of Bishop IRINEU Fallen
Asleep in the Lord
11/25/04
Grass Lake MI [ROEA
Chancery] – Mrs Aurelia Nicola and Mrs Amalia
Fleseriu, the mother and grandmother of His Grace, Bishop IRINEU, both suddenly
fell asleep in the Lord in their home village of Oiejdea, Alba County, Romania,
early today.
His Grace has traveled to Romania for the funeral services.
We do extend the
deepest condolences to His Grace, Bishop IRINEU, and the rest of Aurelia’s
surviving family: husband Remus, son Remus and family, and daughter Amalia.
O God of all spirits
and flesh, Who has trodden down death, destroying the power of the devil,
bestowing life on Your world. to the soul of Your servants Aurelia &
Amalia, departed this life, do You Yourself, O Lord, give rest in a place of
light, in a place of green pasture, in a place of refreshment, from where pain
and sorrow and mourning are fled away. Every sin by them, committed in thought,
word, or deed, do You as our good and loving God forgive, seeing that there is
no man that shall live and sin not, for You alone are without sin: Your
righteousness, and Your law is truth.
Back to “Viata Crestina”
_______________________________________________