Aripa Frîntă
Elena Călugăru Baciu
Iubiţi credincioşi, şi
onorată audienţă,
(din cuvantarea parintelui paroh)
Suntem binecuvântaţi astăzi,
duminică 28 Martie 2004, în cadrul festivităţilor de aniversare
a Unirii Basarabiei cu Patria Mamă (înfăptuită la 27 martie
1918), să salutăm prezenţa în mijlocul comunităţii,
din cadrul parohiei Sfânta Treime din Los Angeles, California, pe
bine-cunoscuta scriitoare, poetă Elena Călugăru-Baciu,
autoarea recent-publicatului roman
“Aripa Frîntă“, ce a văzut lumina tiparului în editura „Amurg Sentimental”, din Bucureşti, România, la începutul
primăverii anului 2004.
“Aripa Frîntă“, este ultima ei lucrare, în
rânduială cronologică, însă pivotală în ierarhia
valorică literară, din seria
pentateuhală a cărţilor pe care poeta scriitoare Elena
Călugăru-Baciu le va promova,
şi în afara graniţelor României, în rândul iubitorilor de
literatură română, şi anume: “Jocul Ţipătului” , 2002, “Din Nou
Cain”, 2003, “Grădinile lui
Sebastian”, 2004 (prima ediţie apărută în 1999), “Poezii/Poems”,
volum bi-lingual, 2004, şi –
bineînţeles, lucrarea de referinţă “Aripa Frîntă”).
Menţionez doar în treacăt faptul
că în anul 2000, poetei Elena Călugăru-Baciu i-a apărut, în
aceeaşi editură, încă un volum de poezii, “Glose”, cu o
postfaţă a criticului literar, prof. univ.dr. Valeriu Filimon.
……………
Prezentarea personalităţii, şi a
lucrării literare, a înaltului nostru oaspete, o va face domnul Ion Anton,
distins enoriaş al parohiei Sfânta Treime, şi colaborator neobosit la
revista “românilor de pretutindeni”, CLIPA; smereniei mele revenindu-i
blagoslovita onoare de a face o succintă referinţă la “cartea de
căpătâi” (deocamdată până acum, zic eu), “Aripa
Frîntă“, deşi autoarea, în epilogul lucrării ne
ameninţă categoric:”Nu voi muri niciodată, şi
niciodată cartea aceasta nu se va sfârşi!!!”
Dicţionarul “Personalităţi
Române şi faptele lor 1950-2000”, apărut sub îngrijirea domnului
Constantin Toni Dârţu, Iaşi 2003, pp. 71-78, ne dezvăluie,
după potenţa condeiului, şi a spaţilui limitat alocat,
coordonate principale din viaţa şi activitatea literară a
poetei-scriitoare, Elena Călugaru Baciu, şi succinte aprecieri,
venite din partea unor personalităţi ale culturii
româneşti-universale, surse ale muzei transcendentale şi maestre ale
condeiului, cu vocaţie nemuritoare, la adresa vieţii şi operei
domniei sale. Între acestea
enumerăm pe: Victoria Milescu, Ion Câmpeanu, Theodor Damian, Valeriu
Filimon, Augustin Macarie, Ion Machidon, şi alţii.
Şi, fiindcă am făcut
referinţă la Ion Machidon, iată un paragraph din
post-prezentarea sa la romanul “Din Nou Cain”, Bucureşti 2003: “Elena
Călugăru Baciu este, de fapt, o prozatoare formată, care ştie
cum, şi de unde să-şi aleagă subiectele, pentru ca, în cele
din urmă, să le dezvolte cu interes, folosindu-se de cele mai
ghiduşe expresii, încât să stârnească curiozitatea cititorului…”
……………
Pentru cititorul obişnuit, romanul “Aripa
Frîntă”, poate fi considerat un “Jurnal de călătorie” început în
“Okeamos Potamos” (apa
Dunării), derulându-se adesea pe coline esoterice, înstrăinate
şi neînţelese, alteori reale şi empirice, Atlanticul (p.21),
Marea Egee, Tigrul şi Eufratul, Tamisa, Dunărea şi Prutul,
adesea ţinuturi mai puţin cunoscute muritorului de rând, şi
spiritului strămăşesc
(Turcia, Siria, Irak şi Iran), călătorind, apoi prin
nenumărate alte sfere, culturi şi civilizaţii, întorcându-se, în
fine, pe meleagurile neamurilor “dela Piatra Roşie, şi cele de pe muntele Ursu,
cu turme de oi, cu coadă groasă şi lapte bun”
), p.221.
Degresez de la subiect, menţionând doar
pentru cei neavizaţi, ca fiind îndeobşte cunoscut faptul că
înainte de a cumpăra, sau a citi o carte, cumpărătorul/cititorul
mai întâi o “frunzăreşti”…,
adică trece peste “tabla de materii”, conţinut,
prefaţă, efentual “postfaţă”, viaţa şi opera
autorului/autoarei, apreciind din capul locului dacă se merită
să-şi “investească timpul preţios” într-o astfel de
lucrare.
Oferindu-ne lucrarea, cu dedicaţia: “mulţumim pentru lecţiile de
religie, în asentimentul cărora este scrisă şi cartea mea,
deşi ea se opreşte la limita dintre Zalmoxe şi Iisus, la daci...”,
scriitoarea dovedeşte din plin faptul că este nu numai o mânuitoare dibace a condeiului,
manifestând prin scris, exteriorizarea, dacă se poate vorbi astfel, a “labirintului
interior” a profundelor sale cunoştinţe în multiple şi variate domenii: istorie,
geografie, literatura, filozofie, religie, etc., dar este şi o
adevărată trăitoare a convingerilor şi
simţămintelor sale duhovniceşti, cărora le ofera o
interpretare pragmatică.
Apărută
în editura „Amurg Sentimental”, din Bucuresti, România, la care
scriitoarea-poeta Elena Călugăru Baciu este redactor începând cu anul
1999 (vezi, Dictionarul), “Aripa
Frîntă” – “este doar un moment, ea rămâne etern Aripă”, se confesează prof. univ. dr. Noemi
Bomher, autoarea postfaţei, sugestiv intitulată “Tradiţia
Frântă”, accentuând trei
obsesii ale lucrării: Oglinda, Călătoria, şi Iubirea.
Mărturisesc sincer că “obsesiile lucrării”: Oglinda,
Călătoria, şi Iubirea, subliniate în postfaţa volumului,
m-au frapat, de aceea, doresc sa aflu cele mai adânci
coordonate ale spiritualităţii, româneşti, în concernul
ortodoxiei universale.
Apostolul
neamurilor spune: “Acum văd ca în oglindă, ca şi
în ghicitură, însă atunci voi vedea faţă către
faţă”.
In interpretarea autoarei, “Oglinda
reprezintă ochiul lui Dumnezeu”, sunt sigur că ne referim la “ochiul
proniator”, care, încă din lumea aceasta, îl înţelegem drept o manifestare,
după puterea noastră de înţelegere, a eternităţii
paradigmale, după cum ne vorbeşte şi autorul epistolelor
Pauline, Sfântului Apostol Pavel, ce zice: “acum vedem ca şi în
ghicitură, în oglindă…”, adevărata oglindă, fiind însuşi Domnul
Hristos, dezlegătorul tuturor misterelor, ieri, astăzi şi ÎN
VEAC!.
Ca şi în
romanul “Din Nou Cain”, în “Aripa Frîntă” predomină antiteza:
materia, cu valenţele ei; tainicul (Duhul Sfânt), cu Absolutul Lui, cu starea lui harică;
muritorul, şi
greutatea lui, veşnicul cu aripile lui neînfrînte;
întunericul, cu gheena
lui, şi lumina Creatorului, în care se regăseşte puritatea
pirdută de Adam prin cădere.
Un fir roşu
leagă întreaga lucrare, făcând-o un tot unitar, până ce îl
poartă pe căutătorul cititor, care nu poate lăsa lucrarea
din mână până ce nu o termină de citit, spre o singură
concluzie, spiritul prevalează materia, iar veşnicul
prevalează efemerul.
În “Aripa
Frîntă” se poate identifica
cu uşurinţă, îndreptarul dintr-una din lucrările de
căpătâi a actualului Mitropolit al Moldovei, IPSSa dr. Daniel
Ciobotea: “Timpul şi valoarea lui în Ortodoxie
(mântuire)”, jocul transformării timpului în spaţiu, şi al
spaţilui în timp. Relaţia omului cu Dumnezeu (eternitatea) se
manifestă în chipul dragostei, chiar dacă dragostea nu este motivul
central al romanului.
În timp, energiile
divine se revarsă, curg, lucrează, izvorăsc din sursă
şi se precipită, fără intermediari şi justificări
logice, inundă, ameninţă - fără permisiune şi
pudoare intelectuală – către albia primitorului, cu un singur scop,
vindecare efemeră şi veşnică a eului pământean-divin,
spre o reînviere cosmică, şi o recunoştere a “adevărului sublim”,
şi “viaţă Christică” - (divinitatea trinitară,
mărturisită şi nedespărţită), translatată
într-o creştere “din slavă în slavă”, a chipului uman,
desăvârşit în divinitate, potrivit interpretării pauline.
Verbal, autoarea
accentuează faptul că “Aripa Frîntă”
se doreşte a fi “Cartea Neamului”, aşa după cum (citez): “Dvoastră doriţi să zidiţi o Catedrală
Romanească pe Coasta Pacificului”, tot aşa şi eu, consider,
cartea “Aripa Frîntă”,
este, şi va rămâne o “Carte a Neamului”.
Autoarea
lucrării este urmărită de un profund “patriotism”,
în decursul întregii lucrări, fără a face mare caz de aceasta: “când vorbim despre Ţara noastră,
ni se aminteşte de Nadia Comaneci, Gheorghe Zanfir, Hagi...” (p. 89), vădit şi mai vârtos, în
crezământul său: “La început… referindu-se la
evenimentele legate de invazia ruşilor în Chehoslovacia, 1968, …se părea să vină
soarele şi pe strada noastră” (p.91). Sunt convins că “soarele”, la care se referă aici autoarea, este “Hristos
Domnul, Soarele Dreptăţii”.
Autoarea trădează, adesea involuntar,
creşterea şi
trăirea ei, adânc creştinească (ortodoxă), aşa cum a
moştenit-o din moşi strămoşi, prin afirmaţii de genul “sălaşul
lui Eros (zeul dragostei), este peste tot în fiinţa umană”, care - în
interpretare Ortodoxă înseamnă că - bărbatul şi femeia prin dragoste poate procrea, potrivit
Sfintei Scripturi: ”De aceea va lăsa bărbatul pe tatăl şi
pe mama sa, şi se va lipi de femeia sa, şi vor fi amândoi un trup…”.
Concluzia răspicată a prof. Noemi
Bomher, referitoare la valenţele “rostului dragostei”, în lucrarea de faţă, este,
pe cât de succintă, pe atât de convingătoare: “Rezultatul Dragostei este, tocmai rezultatul
existenţei, - dragostea adevărată înseamnă
înţelepciune interioară”, sau după cum
glăsuieşte psalmistul: “frica de Dumnezeu, este începutul
înţelepciunii”, temei sacru al Tainei Căsătoriei, unirea în
Hristos, în legatura duhovnicească a umanului cu divinul.
Partea finală a lucrării,
urmează a se scrie “ trăirea de’a pururea întru Hristos”. După afirmaţiile autoarei:
“Aripa Frîntă“, “nu voi muri niciodată, şi niciodată cartea
aceasta nu se va sfârşi!!!”
Şi bine face… în eternitate, acolo în
CERURI, vom avea destule de citit.
Să’ncepem însă de
pe-acum.
În încheierea prezentării, poeta a adresat mai îtâi un cuvânt de
suflet participanţilor, a mulţumit tuturor celor ce au invitat-o,
şi i-au sponsorizat vizita în Statele Unite, şi a recitat apoi câteva
poezii din creaţiile personale.
O zi
înălţătoare, şi cu adevărat binecuvântată.
Back to “Viata Crestina”