Sfintul Ierarh Calinic de la Cernica (1787-1868)
(11 aprilie)
(Dupa "Patericul Romanesc", de Arhim. Ioanichie Balan)

Acatistul Sf. Calinic dela Cernica

Sfintul Ierarh Calinic de la Cernica s-a nascut la 7 octombrie, 1787 in Bucuresti, aproape de biserica Sfintul Visarion. Din sfintul botez a primit numele de Constantin.

Parintii sai se numeau Antonie si Floarea si erau foarte evlaviosi. Cel mai mare dintre copiii lor a fost in tinerete preot de mir; apoi, intrind in viata monahala, s-a calugarit sub numele de Acachie. De asemenea si mama Sfintului Calinic, fericita Floarea, dupa ce si-a crescut copiii, s-a retras in Manastirea Pasarea, primind marele si ingerescul chip sub numele de schimonahia Filoteia.

Tinarul Constantin, cel mai mic dintre copii, a primit din pruncie o educatie religioasa aleasa, invatind carte in Bucuresti, la scolile care functionau pe acea vreme pe linga biserici.

In anul 1807 a intrat in nevointa calugareasca la Manastirea Cernica, sub ascultarea cuviosului staret, arhimandritul Timotei. La 12 noiembrie 1808 a fost tuns in schima monahala sub numele de Calinic, iar la 3 decembrie 1808 a fost hirotonit ierodiacon.

Sfintul Ierarh Calinic de la Cernica, fiind vas ales al Duhului Sfint, a iubit de mic rugaciunea, tacerea, cinstea si milostenia. Inca de cind era calugar tinar in Manastirea Cernica, postea foarte mult, isi implinea regulat canonul si pravila cu multa osirdie, se lupta impotriva somnului si nu lipsea niciodata de la slujbele bisericii, dupa marturia batrinului Hariton, iar ziua lucra impreuna cu parintii la ascultarile cele grele ale manastirii.

Dupa plecarea la Sfintul Munte a duhovnicescului sau parinte, ieroschimonahul Pimen, Cuviosul Calinic si-a pus aceasta aspra rinduiala, ca in toata saptamina sa nu manince bucate fierte la foc, fara numai piine cu apa, dupa apusul soarelui, iar simbata si Duminica sa mearga la trapeza impreuna cu parintii si sa se mingiie cu infrinare.

Marturisesc parintii care l-au cunoscut pe Sfintul Calinic ca fata ii era mereu palida de multa postire si ochii adinciti in orbite din pricina multor privegheri si a atitor lacrimi. Caci dobindise de la Dumnezeu darul lacrimilor la sfinta rugaciune.

In anul 1813, murind de ciuma multi preoti calugari din Manastirea Cernica, staretul Timotei staruia mereu sa faca preot pe smeritul ierodiacon Calinic. El insa se lepada de un dar mare ca acesta, socotindu-se pe sine cu totul nevrednic. Insa, fiind foarte ascultator si lasindu-se in voia lui Dumnezeu, a primit taina sfintei preotii, savirsind cele sfinte in toata viata sa cu lacrimi si cu multa evlavie.

Dupa primirea darului preotiei, la 13 februarie, 1813, Sfintul Calinic a inceput si mai mult a se nevoi si a sluji cu osirdie tuturor, fiind plin de dumnezeiasca dragoste catre toti, dupa cuvintul ce zice: "Daca vrei sa te iubeasca toti, iubeste si tu pe toti". De vedea pe cineva scirbit, impreuna cu el se intrista; pe cei bolnavi ii cerceta si dupa ale sale puteri ii mingiia, iar pe saraci mereu ii miluia. Pentru aceasta toti il iubeau ca pe un adevarat tata si parinte duhovnicesc. Apoi era atit de smerit, ca pe cit se inalta cu cinstea si cu darul de catre toti, cu atit mai mult se smerea catre toti, dupa cuvintul Domnului Care zice: Care intre voi va vrea sa fie intii, sa va fie voua sluga (Matei 20, 27).

Cuviosul Calinic a fost hirotesit duhovnic al Manastirii Cernica la 20 septembrie, 1815, de insusi mitropolitul Tarii Romanesti, Nectarie si este rinduit eclesiarh mare. Din aceasta zi aproape toti parintii si fratii din obste se marturiseau la el, pentru ca toti se cucereau de nevointa lui si isi faceau adapost si mingiiere supararilor lor. Si era atit de iscusit duhovnic, incit veneau la spovedanie nu numai monahii, ci si multa lume din afara si chiar mitropolitul.

Acest fericit parinte, ori de cite ori era ocarit de cineva, graia de bine, iar pe cel care il nedreptatea, indata il miluia si il ajuta cu tot ce putea. Insa la dinsul in chilie altceva nu se gasea, fara numai un ulcior cu apa. Mai spuneau parintii ca in chilia sa cuviosul era atit de linistit, incit nici ucenicii lui nu-l auzeau ce face, cind adica se odihnea si cind era la rugaciune. Dupa marturia mai multor duhovnici din vremea sa, Cuviosul Calinic savirsea in timp de 24 de ore doua mii de inchinaciuni si trei sute de metanii mari, precum si pravila cea rinduita fiecarui calugar la chilie. Aceiasi duhovnici ai Manastirii Cernica adevereau ca Sfintul Calinic, inca din anii tineretii, a primit darul neincetatei rugaciuni a lui Iisus, prin care s-a facut casa a Duhului Sfint si vas al alegerii.

In primavara anului 1817, Cuviosul Calinic, impreuna cu Ignatie duhovnicul si cu un alt calugar s-au sfatuit sa posteasca desavirsit tot Postul Mare pina la Sfintele Pasti. Deci, luind binecuvintare de la staretul Manastirii Dorotei, au inceput aceasta aspra si mai presus de putere nevointa; dar din lipsa dreptei socoteli, satana le-a facut la toti o grea ispita. Calugarul n-a putut sa posteasca deloc. Ieroschimonahul Ignatie a postit citeva saptamini, s-a imbolnavit si cu greu s-a vindecat. Iar Cuviosul Calinic a postit desavirsit pina in joia Canonului Mare - adica pina in joia din saptamina a cincea a Postului Mare, cind a mincat o jumatate de prescura. Dar voind sa implineasca cele 40 de zile de post, asemenea Mintuitorului si sfintilor de demult, s-a imbolnavit de o cumplita ameteala de cap si slabire a firii, incit n-a mai stiut nimic de sine pina in Duminica Tomei. Pentru aceasta staretul Dorotei era foarte mihnit, crezind ca nu va mai scapa cu viata.

Insa, cu darul lui Dumnezeu, Cuviosul Calinic si-a venit din nou in simtire, spre bucuria staretului si a tot soborul. Din ceasul acela, parintele Dorotei i-a rinduit sa tina toata viata calea cea imparateasca. Adica, sa se impartaseasca zilnic din masa cea de obste la trapeza. Deci, facind ascultare, Sfintul Calinic minca zilnic cu fratii la masa, fara sa mai aibe nimic de mincare la chilie sau sa guste ceva fara binecuvintare. Cu toate acestea, din postirea cea de 40 de zile, cuviosul a ramas cu o permanenta durere de cap, pe care a simtit-o pina la obstescul sau sfirsit.

In vara aceluiasi an, Sfintul Calinic n-a mincat piine deloc, timp de 40 de zile, nici legume fierte la foc. Numai seara, dupa apusul soarelui, minca cite o felie de pepene si fructe crude, ca sa-si potoleasca slabiciunea firii si sa nu calce porunca saretului.

Ucenicul sau, arhimandritul Anastasie Baldovin, marturisea ca toata viata sa, cuviosul nu dormea intins pe pat, ci atipea citeva ceasuri pe un scaun, imbracat si incins cu o curea lata de piele. Era ca o adevarata santinela, gata oricind de lupta, veghind neincetat asupra nevazutilor vrajmasi care incercau sa-l ispiteasca, fie prin trup, fie prin ginduri.

Acelasi ucenic zicea ca nimeni nu putea sa ascunda ceva sau sa spuna vreo minciuna inaintea Sfintului Calinic, pentru ca era inaintevazator si indata descoperea adevarul si cele ce urmau sa se intimple in viitor. Acelasi ucenic preaiubit al Sfintului Calinic spunea ca dascalul sau era atit de blind si smerit cu inima, incit oricine socotea ca are in fata sa un inger, iar nu om pamintesc. De aceea toti il iubeau, il cinsteau si il aveau ca pe un adevarat sfint, atit calugarii si mirenii, cit si episcopii si dregatorii tarii.

Cu binecuvintarea duhovnicului sau, fericitul Calinic a calatorit la Sfintul Munte Athos in vara anului 1817, minunindu-se de nevointele calugarilor atoniti. Apoi, cu rinduiala lui Dumnezeu, s-a intors inapoi la metanie, luind mult folos sufletesc de la parintii atoniti.

La 14 decembrie, 1818, Cuviosul Calinic a fost ales staret al Manastirii Cernica, cu voia lui Dumnezeu si a Sfintului Ierarh Nicolae, patronul acestui sfint locas, avind doar 30 de ani. Pentru sfintenia vietii lui si buna chivernisire a manastirii, la 9 aprilie, 1820, este hirotesit arhimandrit si pastoreste obstea Cernicai timp de 32 de ani, adunind in jurul sau multi calugari, caci se silea, nu numai cu viata sa, ci si cu alese sfaturi duhovnicesti, sa indrepteze pe cei lenesi si tulburatori din manastire. Astfel, pe multi ii indrepta pe calea cea buna, iar pe cei razvratiti si neascultatori ii scotea afara din obste, dupa porunca Apostolului, ca sa nu vatame pe altii.

Urmind Sfintilor Parinti el socotea ca ascultarea este cea mai mare virtute pentru monahi si temelia vietii calugaresti. Astfel, invata pe fiii sai duhovnicesti ca "viata de obste, in sfinta ascultare, a intemeiat-o insusi Domnul nostru Iisus Hristos, prin pilda vietii sale pamintesti".

Spuneau parintii si acestea: ca marele staret nu ingaduia deloc clevetirea in viata calugareasca, caci o socotea "moartea sufletului". In locul multei vorbiri, ii sfatuia pe ucenici sa practice neincetat tacerea si rugaciunea lui Iisus. Aceiasi parinti spuneau de Cuviosul Calinic ca isi implinea chemarea de staret cu mare rivna si frica de Dumnezeu, stiind ca "lucrul cel mai greu si anevoios este mestesugul calauzirii sufletelor pe calea mintuirii".

Uneori zicea catre ucenici: "Staretul este inima tuturor inimi-lor care il cauta si ii cer sfat si mingiiere. El este calea spre desavirsire a tuturor sufletelor credincioase din jurul sau".

Cuviosul obisnuia adesea sa pescuiasca in lacul din jurul manastirii, iar pestele pe care il prindea il dadea la obste pentru hrana parintilor. Intr-o zi, un calugar tinar, curatind de solzi o caracuda mica, a inceput a cirti si, lovind-o cu cutitul, zicea: "Na, na! De ce n-ai adus pe tatal tau, pe mama-ta, pe mosul tau, pe stramosul tau, care aveau solzi mai mari, ca nu ma mai necajeam atita!" Apoi tot el raspundea: "Am venit si cu tata, si cu mama, si cu mosul, si cu stramosul, dar i-au luat parintii duhovnici cei din comitet si parintele staret".

Aceste cuvinte au ajuns la urechile cuviosului staret Calinic. Atunci el, stind putin pe ginduri, pentru a inlatura orice pricina de sminteala din manastire a zis: "De azi inainte nu voi mai pune peste in gura mea!" Si, intr-adevar, pina la sfirsitul vietii sale, nu a mai mincat niciodata peste, pazind cu sfintenie fagaduinta data. Se hranea numai cu verdeturi, si acelea o data pe zi, cu multa infrinare.

In timpul rascoalei din anul 1821, multi locuitori din Bucuresti s-au adapostit la Manastirea Cernica. Iar bunul staret i-a gazduit pe toti in Insula Sfintul Nicolae, prin chiliile calugarilor, iar pe calugari i-a mutat in Insula Sfintul Gheorghe. In acele zile de grea incercare pentru tara, multa mingiiere au aflat unii din locuitorii Capitalei de la Sfintul Calinic. Ca pe toti ii imbarbata, ii odihnea si ii hranea gratuit din alimentele manastirii.

In primavara aceluiasi an, auzind turcii de multimea mirenilor adapostiti in insula Cernicai si socotind ca ar fi dintre rasculati, au inconjurat manastirea cu tunuri si stateau gata s-o distruga, iar pe cei aflati in ambele insule sa-i ucida cu sabia. Atunci Sfintul Calinic a adunat tot poporul si pe calugari in biserica, le-a tinut cuvint de imbarbatare si au facut impreuna priveghere de toata noaptea. Iar a doua zi a trimis un calugar cu jalba la mai marele turcilor din tabara alaturata. Si astfel, cu rugaciunile Sfintului Calinic, cu lacrimile poporului si cu mijlocirea Sfintului Nicolae, s-au linistit turcii si s-au izbavit cu totii de moarte.

Terminindu-se hrana in Manastirea Cernica, calugarii si mirenii erau amenintati de cumplita foamete. Deci, cazind Sfintul Calinic la rugaciune cu multe lacrimi in fata icoanelor Maicii Domnului si a Sfintului Nicolae si cerindu-le grabnic ajutor, indata a fost ascultat. Cum s-a ridicat marele staret de la rugaciune, au intrat pe poarta manastirii cinci care trase de cite doi boi, pline cu pesmeti de piine, trimise de pasa, mai marele turcilor din tabara apropiata.

Tot in anul 1821, un alt pasa, care isi avea tabara sa in satul Pantelimon, a rapit o calugarita din Manastirea Pasarea, drept ostateca. Dar Sfintul Calinic, nerabdind ca mireasa lui Hristos sa fie in miinile paginilor, a facut jalba la stapinire si a izbavit calugarita din miinile turcului. Deci, suparindu-se cumplit pasa, a hotarit sa porneasca noaptea cu armele asupra manastirii ca s-o prade si sa-l ucida pe staret. Atunci Sfintul Calinic, auzind de razbunarea turcului, a facut priveghere de toata noaptea, cerind ajutorul lui Dumnezeu. Si iarasi, prin minune, a fost izbavit de primejdie, caci chiar in noaptea aceea, pe cind pasa lua cafeaua ca apoi sa navaleasca asupra manastirii, o sluga a sa a incercat sa-l omoare cu arma. Dar glontele oprindu-se in punga cu galbeni, turcul a scapat cu viata. Cutremurat de aceasta minune, a doua zi, pasa a trimis acei galbeni la Manastirea Cernica din care, dupa porunca cuviosului, s-a facut la intrare o fintina cunoscuta pina astazi sub numele de "Fintina Turcului".

Pe linga innoirea vietii duhovnicesti in obstea sa, marele staret al Cernicai s-a ingrijit si de cele necesare vietii pamintesti, dupa exemplul inaintasilor sai. Astfel, a terminat de pictat biserica din insula Sfintului Nicolae, iar cu banii donati de arhiereul Ioanichie Stratonichias din Bucuresti, a zidit o biserica mare cu cetate, in insula Sfintului Gheorghe, pentru ca nu mai incapeau calugarii intr-o singura biserica.

Mai inainte insa de inceperea bisericii, i s-au aratat noaptea in vis Sfintul Ierarh Nicolae, Sfintul Mare Mucenic Gheorghe si fericitul staret Gheorghe. Deci, Sfintul Nicolae a zis Cuviosului Calinic: "Scoala-te si sa zidesti in ostrovul cel mic o biserica in numele Sfintului Mucenic Gheorghe...". Marele Mucenic i-a adaugat, apoi, aceste cuvinte: "Noi iti vom trimite tot ce-ti va trebui". Iar staretul Gheorghe i-a zis: "Sa nu ai nici o indoiala in inima ta!"

Aceasta vedenie aratind-se deodata si cuviosului Pimen duhovnicul, l-a incredintat pe Sfintul Calinic sa inceapa lucrul. In anul 1832 a inceput noua biserica. In anul 1838 s-a darimat de un puternic cutremur, iar dupa patru ani a fost zidita din nou, asa cum se vede pina astazi. A mai zidit, din anul 1846, biserica Manastirii Pasarea si alte citeva biserici parohiale.

Sfintul Calinic a fost, de asemenea, si un bun iconom al Manastirii Cernica si al celorlalte manastiri - Pasarea, Snagov, Caldarusani, Ciorogirla si Poiana Marului -, care erau sub povatuirea sa. Cind a intrat Cuviosul ca staret, Cernica avea doar "o teleguta cu un bou cu care umbla un calugar pe ulitele Bucurestilor si oricine voia din popor arunca cite o piine in acea teleguta si apoi se intorcea la manastire si impartea acea piine pe la calugari. Iar pentru imbracamintea calugarilor se trimitea ajutor de la domnie si de la alti buni crestini...".

Insa venerabilul staret, in putina vreme, a refacut iconomia manastirii, a facut un mare metoc in satul Buesti-Ilfov, a ridicat case si adaposturi pentru oameni si vite, a cultivat pamintul cu tot felul de cereale, a plantat vii si paduri, incit se mirau toti de priceperea lui. Acolo crestea manastirea cirezi de vite si turme de oi pentru hrana si imbracamintea calugarilor din lavra.

Fiind chemat si propus de citeva ori sa fie mitropolit al Tarii Romanesti, Sfintul Calinic, din marea lui smerenie, nu a primit. Dar un om vrajmas din preajma sa, indemnat de zavistnici, i-a dat otrava. Pe cind marele staret zacea pe patul de moarte, s-a rugat lui Dumnezeu, zicind: "Doamne, Dumnezeul mintuirii mele, nu credeam si nu doream sa mor otravit". Atunci, in umbra noptii, un glas de taina i-a raspuns: "Nu vei muri de otrava! Scoala-te si fii sanatos, ca nu dupa mult timp vei fi episcop la Rimnicu-Vilcea, unde vei indrepta Biserica si clerul care este in decadere". In ceasul acela cuviosul s-a sculat sanatos din pat si s-a dus la Utrenie, ca era miezul noptii.

Pentru blindetea si sfintenia vietii sale, atit de multi calugari s-au strins in jurul Sfintului Calinic, incit nu mai incapeau in amindoua insulele. In anul 1850, cind a plecat ca episcop la Rimnicu-Vilcea a lasat in Manastirea Cernica peste 350 de calugari cu viata aleasa.

Pe cind era staret, a venit la Cuviosul Calinic pitarul manastirii si l-a instiintat ca s-a ispravit faina. Iar el a raspuns: "Sa avem nadejde la Maica Domnului si la Sfintul Ierarh Nicolae si nimic nu ne va lipsi". Apoi, intrind in chilie, a cazut la rugaciune inaintea icoanei protectorului sau, zicind: "Sfinte arhiereule al lui Hristos, Nicolae, mingiietorule al saracilor si cald folositorule al celor ce te roaga cu credinta, vino si acum si ajuta smeritei turmei tale si ne scapa de foamete, precum ai mintuit pe cei ce erau sa se inece in mare, ca nu avem alt ajutor dupa Maica Domnului, afara de tine...". Apoi, dupa Vecernie, a pus sa se citeasca in biserica acatistul Sfintului Nicolae.

Sfintul Ierarh Nicolae, ascultind rugaciunea placutului sau, a venit imediat in ajutorul Manastirii Cernica. In ceasul acela a sosit la arhondaricul manastirii un car cu boi incarcat cu faina. Erau doi oameni necunoscuti, trimisi cu aceasta milostenie de stapinul lor, care, dupa ce au descarcat povara, indata au plecat. Drept recunostinta, marele staret a adunat soborul in biserica si, dupa pavecernita, a pus sa se faca piine in noaptea aceea pentru mingiierea parintilor si fratilor.

In alta zi, pe cind vorbea cu parintele Pimen, duhovnicul sau, a venit la Sfintul Calinic un om cerindu-i milostenie. Iar el i-a dat 50 de lei. Dupa un ceas a venit un tinar si i-a spus staretului: "Parinte, tatal meu a murit si a lasat sa aduc la manastire o mie de lei. Iata aici 500 lei si restul ii voi aduce mai pe urma, ca nu ii am acum". Apoi a plecat. Atunci batrinul duhovnic a intrebat pe cuviosul: "Ce cugetai, parinte Calinic, cind ai dat milostenie acelui om?" Iar blindul staret i-a raspuns: "As fi vrut sa-i dau o suta de lei dar n-am avut. I-am dat numai cincizeci si am primit 500".

In anul 1829, luna iulie, in dimineata unei zile de praznic statea Cuviosul Calinic in chilia sa din insula mare, aproape de arhondaric. Deci, privind pe fereastra a vazut multime de musafiri care venisera atunci, iar pe bietii calugari, "ascultatorii din arhondarie", cum alergau in toate partile ca sa slujeasca musafirilor. Deci, cautind la dinsii cu durere de inima, a zis in sine: "Ah, Dumnezeule! Cum are sa se defaime chipul monahicesc prin petrecerea impreuna cu mirenii!" Si, tare oftind, a inceput sa citeasca icoasele Sfintului Ierarh Nicolae!

Spuneau ucenicii Sfintului Calinic ca faptele ii erau intocmai dupa graiul gurii si nu putea nimeni sa-i gaseasca nici un cusur. Ca dupa cum invata, asa si lucra. Ca zice si Mintuitorul: Sa va fie cuvintul asa, asa si nu, nu! (Matei 5, 37)

La 14 septembrie, 1850, cu sfat de obste, Sfintul Calinic a fost ales episcop la Rimnicu-Vilcea, despartindu-se cu multa durere si lacrimi de fiii sai, fiindca "n-a putut strica hatirul iubitului sau fiu duhovnicesc, Barbu Dimitrie Stirbei, domnul Tarii Romanesti si s-a supus la voia obstestii Adunari...".

Iata si cuvintul de invatatura al Sfintului Calinic rostit catre intreaga obste, in ziua plecarii sale la episcopie:


Fratilor si Parintilor,


"Dumnezeu asa binevoieste ca astazi sa ne despartim trupeste unii de altii, dar cu duhul cred ca vom fi impreuna pina la sfirsitul acestei vremelnice vieti, ca eu asa m-am rugat lui Dumnezeu, ca unde mi s-au topit tineretile, acolo sa mi se sfirseasca si aceasta viata, si cred ca se va adeveri. Ca nici un lucru nu este mai dulce decit cresterea in caminul parintesc, dupa cum adesea se intimpla la noi calugarii, iar mai virtos inteleg cuvintul meu cei ce au gustat din acest pahar.

Caci, calugarul, oriunde va merge si oricit bine va gasi, tot nu este ca unde si-a pus metania; fiindca inima lui nu este in pace. Asa si eu, ca un calugar ce sint, am petrecut aici intre aceste ostroave 43 de ani. Ginditi-va cu ce mihnire le las acum si ce jale ma cuprinde, care singuri o vedeti pe fata mea ca, pentru lacrimile ce m-au cuprins, nu pot sa va spun tot ce am in inima, fara numai aceste putine invataturi si va rog sa le paziti, ca de la un duhovnicesc parinte al vostru si ascultati, iubitilor, cu luare-aminte.


Fratilor si Parintilor,


Domnul nostru Iisus Hristos a zis catre iudei: Casa Mea casa de rugaciune se va chema la toate limbile, iar voi ati facut-o pestera de tilhari (Matei 21,12). Ca sa nu patimim si sa auzim si noi una ca aceasta, iubitii mei frati si fii, trebuie dar sa avem mare grija cind intram in Sfinta Biserica sau in Sfintul Altar, ca acolo este Insusi Domnul noastru Iisus Hristos de fata in Sfintele Taine.

Nu este nimeni iertat, fara de mare trebuinta, a intra in Sfintul Altar. Iar cind sintem siliti, sa intram cu mare sfiala si frica, dupa cum zice Proorocul David: Slujiti Domnului cu frica... (Ps.2,9); si sa intram cu invatatura, ca nu din nestiinta sa gresim si sa miniem pe Domnul si sa pierim din calea cea dreapta. De aceea noi cu mare evlavie sa cinstim cele sfinte. Cind este trebuinta sa intram, sa facem trei inchinaciuni inaintea usii si, intrind, sa descoperim capul. Apoi sa facem alte trei inchinaciuni inauntru. Cei hirotoniti saruta Sfinta Masa, iar monahii nu se ating de dinsa. Si cita vreme vom fi in Sfintul Altar sa stam cu mare frica si cu e-vlavie, ca inaintea lui Hristos. Si fiind vremea pomenitului la Proscomidie, tot cu capul descoperit sa pomenim, dupa cum zice Pavel Apostolul: "Barbatul, rugindu-se sau proorocind cu capul acoperit, rusineaza pe Hristos, Capul sau". Iar fiind cineva bolnav sau fiind frig tare, poate a-si acoperi capul, ca Dumnezeu cunoscator de inimi este; stie gindul nostru pentru care ne va si rasplati. Asa sintem datori a urma.

Iar in vremea Sfintei Liturghii nu este slobod nimanui a intra in Sfintul Altar, numai preotii, diaconii si paraclisierii cei slujitori, si acestia cu evlavie si cu liniste sa umble. Iar ceilalti toti sintem datori a sta in Sfinta Biserica cu mare evlavie si frica; nici facind vreo neorinduiala sau vorbind, sau cu ochii uitindu-ne in vreo parte sau in alta; nici sa iesim pina la sfirsitul slujbei, ca sa nu cadem in blestemul Sfintelor Sinoade ale Sfintilor Parinti, care afurisesc pe cei ce fug mai inainte de otpust. Iar avind ascultare sau neputinta, sa mearga la preot, sa-i sarute mina, sa ia anafura si asa sa iasa. Insa sa se cerce fiecare pe sine, ca nu cumva sa fie ispita diavoleasca sau lenevie, sau nebagare de seama, ca sa nu cada in blestemul cel proorocesc, ca zice: Blestemat tot cel ce face lucrul lui Dumnezeu cu lenevire sau cu nebagare de seama.

Asa, fratilor, sa petrecem in Casa lui Dumnezeu, ca este Casa de rugaciune, iar nu cort de comedii. Sa cinstim cele sfinte ca si noi sa fim cinstiti de Dumnezeu; iar nu sa-L miniem ca fiii lui Aaron si sa pierim. Acestea va sfatuiesc si va invat, iubitilor, ca toti sa ne mintuim, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, ca desi vom fi departe cu trupurile, dar cu duhul vom fi nedespartiti, rugindu-ne si ajutindu-ne unii cu altii, dupa cuvintul ce zice: "Frate cu frate ajutorindu-se se vor face ca o cetate nebiruita".

Asa si voi, fiilor, cind va veti face rugaciunile cele rinduite de duhovnic, sa va aduceti aminte si de mine, parintele vostru, care multa grija am purtat pentru fiecare din voi, din ziua in care v-am primit in manastire. Ca v-am iconomisit pe fiecare dupa puterea voastra si am ingrijit de voi pina astazi. Si acum va dau in mina Sfintului Ierarh Nicolae, mingiietorul neputintelor mele, ca sa ingrijeasca de mintuirea voastra. Si dupa dinsul, va incredintez in ingrijirea cuviosului si al meu iubitor, chir Nicandru, pe care din mica copilarie l-am primit in manastire si este sporit si vrednic de a povatui suflete la mintuire.

Apoi, intorcindu-se catre cuviosul staret, parintele Nicandru, a inceput cu dulci si jalnice cuvinte a-i zice asa:


Iubite fiule Nicandru,


Dumnezeu asa binevoind, ca sa te las in locul meu sa pastoresti aceasta turmulita, ce de 32 de ani, prin multe osteneli o am ingrijit; si multe necazuri si trude am tras pentru locusorul acesta, numai si numai sa-l vad impodobit cu adunare de ucenici ai lui Hristos. Si iata, fiule, ti-i incredintez astazi, la numar 354 de calugari, afara de frati, si te rog sa porti grija de mintuirea tuturor, ca sa iei si cuviosia ta plata de pastor adevarat.

Si acum, cu darul lui Dumnezeu sa ne mintuim toti si peste putin iarasi ne vom vedea".

Apoi, asezindu-se in strana cu ochii plini de lacrimi, i-au sarutat mina toti parintii, plingind dupa dinsul, iar cintaretii cintau cintari de despartire. Si dupa otpust au iesit toti din biserica in sunetul clopotelor, care facea pe tot muritorul sa scoata lacrimi, chiar de avea inima de piatra. Si petrecindu-i pina la un loc, si-a luat ziua buna, s-a urcat in caruta si a plecat, luind cu sine vreo citiva din parinti ca sa-i fie de slujba in eparhie.

Dupa un an de zile, Sfintul Calinic, episcopul Rimnicului, trimite iarasi un cuvint de invatatura catre obstea Manastirii Cernica, plin de aceiasi mireasma duhovniceasca, precum urmeaza:


Fratilor si Parintilor,


"Vin cu duhul cercetindu-va, ca m-am departat de voi cu trupul, dar cu duhul sint impreuna cu voi. Pentru ca va doresc sporirea cea sufleteasca si buna petrecere, ca sa sporiti in cele duhovnicesti fapte: in dragoste, unire, ascultare si intru supunerea catre mai marele vostru si catre toti cei in Hristos frati, cum ne-am fagaduit inaintea Sfintului Jertfelnic, la primirea sfintului chip al calugariei, cu umilinta.

In locul lui Hristos, va rog, fratilor, umblati cu buna rinduiala intre cei de afara, ca vazind faptele voastre cele bune sa slaveasca pe Tatal vostru Cel ceresc, iar nu sa se defaime numele lui Dumnezeu prin voi. Iata cum veti putea pazi cinstea lui Dumnezeu si a voastra, prin paza poruncilor si a fagaduintelor calugaresti:

- a pazi mai intii pravila bisericeasca, cu mare luare aminte si umilinta, iar nu cu imprastieri de ginduri si cu vorbe desarte. Ca daca Domnul zice ca pentru tot cuvintul desert vom da seama in ziua judecatii, cu cit mai virtos cei ce vorbesc in vremea sfintei slujbe;

- a pazi masa de obste;

- a va pazi de adunari la mincari, la bauturi, la vorbe desarte, ca acestea duc la mare pierzanie pe calugari;

- a nu iesi din manastire fara binecuvintare;

- a nu merge in Capitala sau prin sate, netrimis de ascultare sau pentru vreo mare nevoie a sa. Calugarul care zaboveste afara de chilie fara a fi de ascultare se strica ca pestele scos din apa;

- a nu avea prietesuguri osebite;

- a nu avea punga osebita, ca Iuda.

Va rog, paziti-va si de cele trei arme ale diavolului, adica acestea: lenevirea, uitarea si necredinta, prin care satana robeste lumea in pierzare.

Asa va rog, fratilor, paziti poruncile lui Dumnezeu ca si El sa va pazeasca pe voi. Va rog, rugati-va lui Dumnezeu si pentru mine ca sa-mi ierte toate pacatele si sa ma pazeasca de vazuti si nevazuti vrajmasi, sa ma intareasca in lupta care mi-a pus-o inainte si ca sa am sfirsit bun, crestinesc.

Iar pentru ca va veti osteni intru rugaciune, atit pentru voi, cit si pentru cei impreuna cu mine, fratii vostri cei duhovnicesti, si ei din osteneala lor vor trimite voua ajutor trupului, ca sa nu slabiti intru rugaciune si sa nu-i aveti despartiti de aceasta sfinta adunare; ca si noi inca nu va uitam in sfintele rugaciuni. Iar daca vreunii din voi nu voiesc a ne pomeni, fie-le lor asemenea. Insa nu cred ca se va afla vreunul necredincios ca sa uite dragostea noastra cu care v-am iubit si va iubim.

De veti petrece intru poruncile lui Iisus Hristos, si El va fi cu voi impreuna. Ca El a zis ca cel ce Ma iubeste pe Mine, poruncile Mele le pazeste, si Eu il voi iubi pe el si Ma voi arata lui (Ioan 14,21).

Asa va rog, iubitii mei frati si fii, paziti rinduielile pe care vi le-am asezat, dupa canoanele Sfintilor Parinti, pe care si eu le-am pazit, dupa cum m-ati vazut, fiind intre voi.

Iar eu sint al cuviosiei voastre catre Dumnezeu smerit rugator si de tot binele voitor. Spuneti tuturor celor ce ne iubesc inchinaciunile, cu mina mea".


CALINIC, Rimnic, 1851, Aprilie 11


Spunea ucenicul sau, Anastasie, ca indata dupa asezarea sa in scaunul episcopiei de la Rimnicu-Vilcea, a si inceput a da porunci la protopopi, ca "unde s-ar afla un om necununat sa-l cunune si sa-l cerceteze pentru ce nu se cununa si sade cu posadnica".

Sfintul Ierarh Calinic avea mare evlavie catre Sfintul Ierarh Nicolae, al carui acatist il citea zilnic. Cu ajutorul lui Dumnezeu si al marelui Ierarh, protectorul sau, a rezidit din temelie catedrala episcopala din Rimnicu-Vilcea, casele episcopale si seminarul, intre anii 1854-1856, care fusesera distruse de incendiul din 1847. Odata cu biserica, blindul episcop a redeschis si vestita tipografie din Rimnic, in care a tiparit tot felul de carti de slujba si de zidire sufleteasca, pe care apoi le trimitea gratuit la preoti si credinciosi.

Spunea iarasi Arhimandritul Anastasie despre dascalul sau, preasfintitul Calinic: "Ma minunam de asa viata supranaturala, pentru ca vedeam ca slujesc un sfint viu. De aceea indrazneam de multe ori si-l intrebam cite ceva despre tainele dumnezeiesti si el imi descoperea ceea ce cunostea ca-mi este de folos si cit putea sa incapa in mintea mea cea slaba si intunecata. Iar daca inaintam cu intrebarile mai departe, imi zicea: "Nu este acum timpul pentru asemenea intrebari"".

Acelasi ucenic spunea: "Avea obicei fericitul, ca dupa rugaciunea de seara ma tinea linga preasfintia sa mai mult timp, povatuindu-ma in credinta si la datoriile mele monahale si multe lucruri de taina imi descoperea". Adeseori imi zicea fericitul: "Fiul meu, multi sint din calugari si mireni numai cu numele crestini, iar cu viata si cu faptele sint departe de adevarul crestinatatii. De aceea, la unii ca acestia nu ai voie sa le arati ce ai vazut la mine. Iar acelora pe care ii vei cunoaste ca sint crestini buni si cred in darul si puterea lui Dumnezeu, ai voie de la mine sa le arati si sa le scrii, numai dupa ce ma voi duce din aceasta lume trecatoare".

In vara anului 1854, mergind Sfintul Calinic spre Tirgu-Jiu, insotit de ucenicul sau si de mai multi slujitori, la rugamintea credinciosilor a poposit peste noapte intr-un sat din cale. Si fiii unui om instarit au marturisit bunului pastor ca tatal lor a murit de mai multi ani, dar trupul lui n-a putrezit in pamint. L-au dezgropat de trei ori, i-au facut parastas cu arhierei si cu preoti, dar trupul sau tot intreg l-au scos din groapa. Deci, l-au rugat pe Sfintul Calinic sa le dea voie sa-l dezgroape a patra oara pe tatal lor. Iar dupa ce fericitul va termina Liturghia arhiereasca, sa citeasca rugaciunile de dezlegarea pacatelor la mormint. Si bunul pastor, milostivindu-se de ei, i-a ascultat.

Dupa terminarea Liturghiei, au mers cu totii la mormint. Trupul raposatului, intreg si nevatamat, era rezemat de zidul bisericii. Si, iata, o minune preaslavita! In timp ce Sfintul Calinic citea rugaciunile de dezlegarea pacatelor, trupul cel neputred a inceput a se preface in tarina, de la picioare spre cap. La sfirsitul rugaciunilor, intreg trupul sau se prefacuse intr-o gramajoara de tarina amestecata cu oase albe. Uimindu-se toti de aceasta, au dat slava lui Dumnezeu.

Parintele Anastasie, ucenicul Sfintului Calinic, spunea ca au poposit impreuna timp de trei zile la schitul Lainici, unde era egumen marele duhovnic si arhimandrit Irodion Ionescu, renumit pentru viata sa in toate hotarele Olteniei si dincolo de Carpati. Apoi, pornind pe poteci de munte spre Rimnicu-Vilcea, a poposit putin intr-o poiana. Si plecind insotitorii sai inainte, Sfintul Calinic statea jos si plingea. "De ce plingi, preasfinte? l-a intrebat ucenicul. Te doare stomacul?" "Nu, fiul meu, a raspuns el. Dar nu credeam sa mai traiesc sa vad alt staret schimbindu-se la Cernica. Nicandru, staretul Cernicai, a murit!..." Ucenicul, insemnind ziua si ceasul acela, a plecat dupa doua saptamini la Manastirea Cernica si s-a incredintat ca arhimandritul Nicandru se mutase la Domnul chiar in ziua si ceasul cind plinsese Sfintul Calinic.

Odata, pe cind Sfintul Calinic slujea Sfinta Liturghie in paraclisul Episcopiei Rimnicului cu mai multi slujitori, a fost adusa la biserica o femeie legata in lanturi, cumplit chinuita de un duh necurat. La sfirsitul slujbei, protoiereul orasului a rugat pe bunul pastor de suflete sa-i citeasca o rugaciune de vindecare. Arhi-mandritul Anastasie i-a pregatit molitfelnicul. Dupa citirea rugaciunii, Sfintul Calinic a binecuvitat pe femeia bolnava de trei ori in numele Preasfintei Treimi si a zis: "In numele Domnului nostru Iisus Hristos, scoala-te!" In clipa aceea bolnava s-a vindecat cu darul lui Dumnezeu. Deci, sculindu-se sanatoasa de jos, saruta cu lacrimi sfintele icoane, multumind binefacatorului ei. Apoi, intrind Sfintul Calinic in chilia sa, a inceput a plinge cu multe lacrimi. "De ce plingi, preasfintite?" l-a intrebat ucenicul. "Nu am nimic, fiul meu, dar vad ca pentru multele mele pacate ma pedepseste Dumnezeu. Spuneti la toti ca nu pentru mine pacatosul a facut Dumnezeu aceasta minune de a tamadui pe femeia bolnava!"

Acelasi ucenic spunea despre Sfintul Calinic: "Era atit de milostiv, incit atunci cind nu avea ce sa dea de milostenie isi dadea hainele de pe el si, plingind, ma ruga pe mine nevrednicul sa caut bani de unde voi sti ca sa aiba sa dea la "fratii lui Hristos", ca asa numea fericitul pe saraci si pe neputinciosi".

Odata, pe cind Sfintul Calinic iesea de la slujba la o biserica din Craiova, epitropul i-a dat sase galbeni. Iar in ograda episcopiei, o femeie, cerindu-i milostenie, a scos acei galbeni si i-a pus in miinile ei. Dupa trei zile, femeia aceea a venit iar la usa Sfintului Calinic sa ceara milostenie. Deci chemind pe parintele Anastasie, ucenicul sau, i-a poruncit, zicind: "Da milostenie femeii de afara!" "Prea sfintite, a raspuns el, aceasta femeie a primit sase galbeni cind ne-am intors de la biserica". Dar blindul pastor i-a zis cu asprime: "Dar cuviosia ta, daca ai mincat ieri, astazi nu mai maninci? O fi fost si ea datoare la cineva si de aceea mai cere. Du-te si da-i milostenie!" Din clipa aceea pina la sfirsitul vietii Sfintului Calinic, n-a mai indraznit ucenicul sa-i faca vreo observatie in privinta milosteniilor.

Spunea iarasi ucenicul despre Sfintul Calinic: cind hirotonea preoti, nu numai ca nu lua nimic pentru osteneala sa, ci oprea si pe altii de a le lua ceva. Iar cind plecau preotii pe la bisericile lor, ii chema inaintea sa si ii povatuia cum sa se poarte in societate si cu enoriasii lor, apoi le dadea bani de cheltuiala pe drum, carti de preotie si alte carti in dar.

In timpul domniei lui Cuza Voda - spunea ucenicul Sfintului Calinic - s-a intimplat o tulburare in seminarul Episcopiei de Rimnic si el, cu darul si cu blindetea sa, a potolit acea tulburare. Aflind de aceasta Mitropolitul Nifon si ministrul de Culte, Scarlat Cretulescu, au trimis de la Bucuresti un functionar in ancheta. "Nu mai este nevoie ca sa faci dumneata cercetare, a zis Sfintul Calinic, pentru ca eu, ca episcop, i-am linistit si multumit pe toti. Sa spui la cei care te-au trimis ca sint in nestiinta de aceasta".

Auzind de cuvintele Sfintului Calinic, ministrul s-a suparat si intrind in audienta la domnitor i-a spus: "Maria Ta, sa iscaliti decretul de suspendare a Episcopului de Rimnic si darea lui in judecata, iar daca nu, sa-mi primiti demisia". "Demisia dumitale pot s-o primesc, iar decretul contra Episcopului de Rimnic niciodata nu-l voi semna!" a zis domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Apoi, cu voce inalta, a strigat: "Mai, Scarlate, acela, Episcopul Rimnicului, Calinic, este adevaratul si sfintul calugar al lui Dumnezeu si ca el altul nu mai este in toata lumea".

Sfintul Calinic, avind darul inainte-vederii, intr-una din zile a spus ucenicului sau, Anastasie: "Sa stii, fiul meu, ca la 1866, Cuza nu va mai fi domn al tarii si au sa se faca mari schimbari. Sa mai stii ca la 1877 are sa vina in tara imparatul Rusiei cu familia si cu ostirile sale si are sa treaca Dunarea sa se bata cu turcii; dar rusii au sa fie invinsi de turci. Dupa aceea, rusii au sa cheme in ajutorul lor ostirea romana si, cu ajutorul lui Dumnezeu, au sa faca romanii mari victorii, incit sa-i laude si sa-i admire toate continentele lumii. Dupa acest razboi singeros are sa fie un razboi cu condeiul, adica cu diplomatia. Si dupa aceasta are sa vina un razboi asa de mare, cum nu a fost de cind pamintul, si ferice de aceia care vor scapa de acest mare razboi".

Adeseori, mergind Sfintul Calinic in vizita canonica prin eparhie, i-a placut locul linistit de la schitul Frasinei. De aceea a voit sa faca aici manastire de chinovie, ca la Cernica. Deci, numaidecit, in anul 1863, a pus de s-a zidit biserica frumoasa, si chilii pentru parinti si a asezat reguli ca in Cernica, unde s-au adunat vreo citiva calugari. Insa, pentru asprimea locului n-au putut sa se adune prea multi parinti.

Dupa zidirea Manastirii Frasinei, a voit Sfintul Calinic ca in acest locas sihastresc sa nu intre niciodata parte femeiasca. De aceea, inainte de retragerea sa din scaun, a fixat la un km mai jos de Frasinei o piatra pe care scrie urmatoarele:

"Calinic, cu mila lui Dumnezeu Episcop al Rimnicului, Noului Severin. Acest sfint lacas s-a cladit din temelie de noi, spre a fi chinovie de parinti monahi. Si fiindca prin partea femeiasca putea sa se aduca vreun scandal monahilor vietuitori acolo, de aceea, sub grea legatura s-au oprit ca de la acest loc sa nu mai treaca inainte, sub nici un chip, parte femeiasca. Iar cele ce vor indrazni a trece sa fie sub blestem si toate nenorocirile sa fie asupra lor, precum saracia, gubavia si tot felul de pedepse. Si iarasi, cele ce vor pazi aceasta hotarire sa aiba binecuvintarea lui Dumnezeu si a smereniei noastre si sa vina asupra lor tot fericitul bine. Amin".

CALINIC. Rm, 1867, ianuarie, 17.

In vara aceluiasi an, dupa innoirea Manastirii Frasinei, o copila din satul Muereasca, care pastea vitele aproape de hotarul manastirii, alergind dupa vite, a trecut din greseala mai sus de piatra cu legamintul pus de Sfintul Calinic. In ceasul acela, copila s-a imbolnavit de epilepsie.

La rugamintea parintilor ei, preotul din sat a spus despre aceasta Sfintului Calinic, rugindu-l s-o ierte si sa-i citeasca rugaciuni de vindecare.

"Ce trista intimplare, a zis blindul episcop. Sa mergem sa ne rugam pentru dinsa!" Deci a venit anume in satul Muereasca si a intrat in casa bolnavei. Copila zacea in pat in grea suferinta. "Ma cunosti?" a intrebat-o Sfintul Calinic. Iar bolnava a facut semn din cap ca il cunoaste. Apoi, mingiind-o i-a zis: "Ai sa te faci sanatoasa; da, da, ai sa te faci sanatoasa! Eu te-am iertat! Sa ne rugam lui Dumnezeu sa te ierte si El". Apoi si-a pus omoforul peste bolnava, i-a citit rugaciunea de iertare, a stropit-o cu aghiasma pe frunte si i-a zis din nou: "Da, ai sa te faci sanatoasa!" si a plecat.

Dupa o zi copila s-a sculat sanatoasa din pat. Vestea acestei minuni s-a raspindit in toate partile, caci toti il cinsteau pe marele episcop Calinic ca pe un adevarat sfint si facator de minuni.

Spunea Arhimandritul Anastasie si despre alta minune. Fiul mesterului Costache, care zidise catedrala episcopala din Rimnicu-Vilcea si Manastirea Frasinei, s-a imbolnavit de epilepsie. Boala il chinuia tot mai cumplit. Batrinul mester a alergat la Sfintul Calinic, cerindu-i, cu lacrimi, rugaciuni de vindecare pentru fiul sau. "Du-te acasa, mestere Costache, i-a zis preasfintitul, si te roaga Maicii Domnului!" Cum a intrat in casa tatal, si-a gasit feciorul sanatos, rugindu-se in fata icoanei Maicii Domnului. "Rugati-va si voi Maicii Domnului, a zis copilul, nu vedeti cum se roaga preasfintitul episcop? De acum inainte nu ma mai imbolnavesc!"

In acelasi ceas a venit si parintele Anastasie, cu moastele Sfintului Mercurie, sa le sarute copilul, dupa porunca preasfin-titului Calinic.

Spunea iarasi ucenicul sau ca din anul 1820 si pina cind s-a mutat din viata aceasta, peste n-a mincat, fara numai verdeturi si acelea fara untdelemn, o data pe zi. Iar unt de vaci, oua, brinza si lapte numai simbata gusta cite putin, ca sa biruiasca mindria.

Acelasi arhimandrit spunea ca din anul 1850, cind a fost ales episcop si pina in anul 1868, cind a trecut la Domnul, nu si-a schimbat intru nimic paza datoriilor sale monahale, ci mai mult se nevoia intru toate faptele cele bune. Chiar si hainele ce le purta ca episcop nu erau mai luxoase ca cele pe care le purta cind era staret in Manastirea Cernica.

Pe cind era episcop de Rimnic, Sfintul Calinic toata ziua sedea cu cartea in mina si citea. Pentru ca sa nu-l prinda somnul, sau sa-si risipeasca mintea de la lucrarea ei, obisnuia sa puna pe carte o greutate metalica rotunda, iar jos, in dreptul cartii un lighean de tabla gol. Indata ce Sfintul Calinic se ingreuia de somn si isi pierdea echilibrul, greutatea metalica cadea in lighean si il destepta din nou la rugaciune si la citit. Astfel, cuviosul era permanent stapin pe vointa si pe trupul sau.

Se mai spunea despre dinsul un fapt vrednic de stiut. Intrucit nu minca niciodata carne, dupa rinduiala vietii monahale, daduse porunca parintilor de la episcopie sa nu manince nici ei carne. Intr-o zi, stind in cerdacul casei episcopale, i-a venit de departe un miros de carne fripta. Atunci a pornit incet dupa miros si a ajuns la chilia unui calugar. Dupa ce a batut la usa, a intrat inauntru. Calugarul tocmai frigea o bucata de carne. Deci miniindu-se prea-sfintul de aceasta, a inceput sa-l mustre cu asprime, zicind: "Hoitarule! Nu te-ai mai saturat de hoit? Nu vezi ca faci mincare viermilor si putoare?" Intr-adevar, Sfintul Calinic tinea ca ucenicii sai sa fie calugari si cu fapta, nu numai cu cuvintul.

Dupa 17 ani de rodnica pastorire a turmei lui Hristos, adica la 24 mai 1867, Sfintul Ierarh Calinic s-a retras din nou la metania sa, Manastirea Cernica, unde dorea sa-si dea obstescul sfirsit. A doua zi, de Inaltarea Domnului, a venit la biserica, a stat la liturghie si la urma a dat anafora parintilor, sarutindu-i toti mina. Pe urma a mers in chilia sa, cea mai dinainte gatita pentru sine, si de aici n-a mai iesit pina la sfirsitul sau, fiindca slabise cu totul de batrinete si de mult post.

Spunea Mitropolitul Nifon catre Anastasie, ucenicul Sfintului Calinic: "Stiu ca voi, fratii Baldovini, ati servit cu frica de Dumnezeu pe episcopul vostru. Te rog, cind vei vedea ca este greu bolnav sa ma vestesti si pe mine ca sa ma marturisesc lui, caci am multe cuvinte care trebuie sa i le arat cit este in aceasta viata si sa-mi cer iertaciune". Dupa aceea Mitropolitul a intrat la Sfintul Calinic si s-a marturisit lui, iesind de la el asa de vesel si luminat la chip, cum nu mai fusese in toata viata lui.

Plecind Mitropolitul Nifon, a zis Sfintul Calinic, care zacea in pat, catre iubitul sau ucenic, Anastasie: "Fiul meu, Nifon, mi-a spus totul si cred ca este speranta de mintuirea lui. Sa stii ca la sapte ani, cind ma vor dezgropa pe mine, va intra Mitropolitul in mormint". Aceasta prevestire s-a implinit intocmai.

In Joia cea Mare, anul 1868, spre sfirsitul lunii martie, Sfintul Calinic a chemat la chilia sa sapte preoti de au slujit Sfintul Maslu. Dupa otpust, le-a zis preasfintitul: "Parintilor, rugati-va lui Dumnezeu pentru mine, ca poate zilele acestea ne vom desparti!"

La rugamintea Sfintului Calinic, in fiecare seara venea in chilia sa ucenicul sau iubit, cuviosul Anastasie, si ii citea toata pravila, caci acum slabise si nu mai putea sa si-o faca singur. Dupa terminarea rugaciunii statea mult de vorba cu parintele Anastasie si ceilalti parinti apropiati, dindu-le tot felul de sfaturi folositoare de suflet.

Spunea parintele Anastasie ca intr-una din aceste seri de rugaciune si priveghere, i-a zis Sfintul Calinic: "Adu-ti aminte ceea ce ti-am spus in anul 1852 la Craiova, si de atunci pina acum, ca voi, fratii Baldovini, Anastasie si Orest, aveti sa-mi inchideti ochii si sa ma duceti la groapa. Asa ca, acum mai am 14 zile si ma duc din aceasta lume. Ai grija, sa ma imbraci la moarte cu vesmintele ce ti-am spus ca sint trimise de calugarita Brincoveanca din Moldova".

Spunea iarasi parintele Anastasie: "Intr-o seara, preasfintia sa intinzind cu mine vorba despre mai multe invataturi si eu, stiind ca darul Sfintului Duh este cu desavirsire in el, i-am zis: "Prea sfintite Stapine, stiu ca mult-putin, cit te-am servit, dar te-am servit cu credinta si dragoste. Pentru aceasta nu cer altceva, decit sa te rogi lui Dumnezeu ca sa-mi ierte pacatele mele pe aceasta lume". Atunci preasfintia sa a inceput sa plinga amarnic, incit m-a facut si pe mine pacatosul sa pling. Dupa ce s-a linistit, a inceput a-mi zice: "Fiul meu, eu v-am primit in Manastirea Cernica, eu v-am calugarit si v-am luat din manastire si ati urmat mie. Stiu ca nu v-ati pazit datoriile si fagaduintele calugariei, insa sa va siliti a le pazi de aici inainte si va fagaduiesc, ca daca voi afla har inaintea lui Dumnezeu, am sa ma rog pentru voi si pentru toti ai mei"".

Dorind Sfintul Calinic sa asculte ultima liturghie pe pamint si sa se bucure de praznicul Invierii lui Hristos, in ziua de Pasti a slujit un preot Sfinta Liturghie in paraclisul chiliei unde sedea, si s-a impartasit pentru ultima data cu Preacuratele Taine. Era ziua de 7 aprilie, 1868.

In joia luminata, adica la 11 aprilie, se implineau cele 14 zile prevazute de Sfintul Calinic. Citeva zile mai inainte, a venit la el staretul manastirii, Arhimandritul Stefan, pe care il iubea foarte mult si i-a dat testamentul pentru inmormintare scris cu citava vreme inainte. Apoi l-a mai invatat si ceva lucruri duhovnicesti, vorbind amindoi multe ceasuri.

In noaptea de 10 spre 11 aprilie a venit parintele Anastasie la Sfintul Calinic si i-a citit Utrenia. Dupa otpust au stat amindoi de vorba, vorbind pentru mintuire si alte lucruri folositoare. Cind se lumina de ziua, parintele Anastasie s-a retras in chilia sa. Iar la orele cinci, dimineata, Sfintul Calinic a chemat pe ucenicul Ghermano, ca sa-l imbrace in camasa si haine de ingropare. Pe toate celelalte le daduse de pomana. Apoi singur s-a sculat, s-a spalat pe fata, s-a pieptanat si a binecuvintat pe toti citi erau in casa. Spunea ucenicilor: "Au venit niste oameni mari in casa si vor sa ma ia cu dinsii".

Cum statea asa in picioare, a cerut o cruce. Apoi, tinind crucea in mina, s-a inchinat ei, a sarutat-o si a zis: "Sfinta Cruce, ajuta-mi!" Iar catre ucenici a zis: "Sa ne vedem in fericirea din cealalta lume!" Si rezemindu-si capul pe pieptul lui Ghermano, a rasuflat adinc si si-a dat duhul in miinile Domnului, fiind numarat in ceata Sfintilor Ierarhi ai Bisericii lui Hristos.

La inmormintarea Sfintului Calinic, care a avut loc simbata, 13 aprilie, a venit Mitropolitul Nifon cu patru episcopi, mai multi egumeni si zeci de mii de credinciosi, incit nu mai incapeau in amindoua ostroavele. Cu totii se sileau sa-i sarute miinile. Trupul sau era imbracat in vesminte arhieresti, asa cum poruncise el, era asezat pe scaun, cu cirja si Evanghelia pe brat.

Slujba prohodului s-a facut in biserica cea mare din ostrovul Sfintului Nicolae. Apoi patru preoti l-au purtat pe brate, impreuna cu zeci de arhierei, preoti si diaconi si l-au inmormintat asezat pe scaun, in partea de nord a pridvorului bisericii Sfintul Gheorghe, ctitorita de el.

Tot atunci s-a citit si testamentul lasat de Sfintul Calinic de la Cernica, pe care il dam in continuare:


DIATA (Testamentul)
PREA SFNTITULUI EPISCOP CALINIC

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh. Amin.


"Eu, smerit arhiereu Calinic, Episcopul Rimnicului Noului Severin, auzind glasul Domnului ce zice in Sfinta Evanghelie: Fiti gata, ca in ceasul care nu ginditi, Fiul Omui va veni, seara sau la miezul noptii, sau la cintatul cocosilor, sau dimineata. Ca nu cumva venind fara de veste, sa va afle dormind (Luca 12,40).

Acest glas al lui Dumnezeu auzind, si temindu-ma, fiind cu totul cuprins de neputinte si batrinete si din zi in zi slabind cu trupul, asteptind in toata vremea acel ceas zis de Domnul, ceasul mortii, dupa putere inainte gasindu-ma spre iesirea dintru aceasta vremelnica viata, am gindit sa scriu aceasta duhovniceasca a mea instiintare si diata, ca sa fac cunoscut fiecaruia ce ar voi, dupa sfirsitul meu, sa cerce averile chiliei mele. Ca adica sa nu se osteneasca in zadar, nici sa cerceteze pe cei ce au slujit mie pentru Dumnezeu, ca sa afle bogatia mea sau comoara pe care din tinerete o am adunat.

Pentru ca de cind am imbracat sfintul si ingeresc cin monahicesc, in Sfinta Monastire Cernica, la anul al nouasprezecea al vietii mele - 1808, noiembrie, 12 - si m-am fagaduit lui Dumnezeu ca sa am vietuirea cea de bunavoie, dintru acea vreme pina la apropierea de mormint, n-am cistigat averi sau miselii, ci numai sfinte carti! N-am adunat aur si argint; n-am voit sa am nici haine de prisos, nici orice fel de lucruri, ci numai cele singure de nevoie trupului.

Ca necistigarea cea calugareasca cu duhul si cu lucrul, dupa putinta m-am sirguit a pazi, neingrijind de sine-mi, si punindu-mi toata nadejdea spre purtarea de grija a lui Dumnezeu, care niciodata nu m-a lasat. Iar darurile cele ce le primeam de la facatorii mei de bine si veniturile cele de la dregatorii, pe acelea le-am cheltuit la ale mele nevoi si ale monastirei trebuinte, cit am fost arhimandrit.

Asemenea si arhiereu fiind, n-am adunat veniturile, ci le-am cheltuit la trebuintele mele si nevoile celor lipsiti frati in Hristos si unde Dumnezeu mi-au poruncit, si la innoirea Episcopiei, fiind cu totul in darapanare.

Drept aceea, nimeni sa nu se osteneasca dupa moartea mea cercind sau iscodind orice fel de adunare a chiliei mele, ca eu nici de ingropare, nici de pomenire nu las ceva. Ci cu saracia cea calugareasca, mai mare la sfirsit, ca sa se arate ca lui Dumnezeu cred. Ca mai primit ii voi fi lui Dumnezeu de nu va raminea dupa moartea mea nici un ban, decit de s-ar imparti cea mai multa strinsoare dupa mine. Si daca n-ar voi nimeni, ca pe mine cel atit de sarac, sa ma dea obisnuitei ingropari, apoi ma rog acelora care isi aduc aminte de moartea lor, sa-mi tirasca pacatosul meu trup la oricare biserica saraca si acolo linga trupuri sa-l ingroape. Iar daca voirea stapinitorilor ar porunci sa ma ingroape dupa obicei, apoi ma rog iubitorilor de Hristos ingropatori, fiind in eparhie, sa ma ingroape in Episcopie, linga biserica cea din nou facuta. Iar fiindu-mi savirsirea afara de eparhie, sa ma ingroape in Sfinta Monastire Cernica, linga biserica cea noua de noi zidita, unde ne-am calugarit si mult ne-am ostenit din tinerete la batrinete.

Deci, daca cel ce va voi ca fara de bani sa-mi pomeneasca pacatosul meu suflet la rugaciunile sale, pentru Dumnezeu, unul ca acela si singur sa fie pomenit intru imparatia cerului. Iar cel ce va avea trebuinta de plata pentru pomenire, ma rog sa nu ma pomeneasca pe mine, cel atita de sarac, cel ce nimic nu mi-am lasat de pomenire. Iar Milostivul Dumnezeu sa fie milostiv tuturor si mie pacatosul, in veci. Amin.

Aceasta este diata si duhovniceasca a mea scrisoare, aceasta este instiintarea de averea mea. Iar necrezind cineva aceasta si ar incepe cu iscodire a cerca aur si argint, macar si mult de s-ar osteni, nimic nu va afla. Iar Milostivul Dumnezeu va judeca. Amin".


Anul 1860, s-a scris de noi smeritul Arhiereu
CALINIC, Episcopul Rimnicului, Noul Severin


Dupa inmormintarea Sfintului Ierarh Calinic, "a venit comisia de la guvern ca sa-l cerceteze pentru stare, adica averea personala. Si a aflat bani, o rila si o jumatate de napoleon si multe adeverinte intarite cu iscalituri de pe la toate locurile pe unde daduse milostenie, atit de aici din Romania, cit si din Orient, Ierusalim, Sfetagora (Sfintul Munte) si alte locuri de prin Turcia, hirtii care s-au luat de minister".

Despre acest mare episcop, Sfintul Calinic de la Cernica, spunea ucenicul sau, Cuviosul Anastasie, aceste cuvinte: "Acest Sfint Episcop si Arhiereu al Bisericii noastre Ortodoxe a savirsit multe fapte mari si folositore pentru aceasta tara si Biserica Romana".

Spunea iarasi despre el ca in timpul cit a trait, a facut sapte biserici mari si trei paraclise si a crescut mii de fii duhovnicesti.

Ultimele cuvinte ale ucenicului sau formeaza o solemna marturisire catre credinciosi: "Declar pe constiinta mea, ca arhimandrit si duhovnic ce sint eu pacatosul, si in numele adevarului adevarat, ca acest Sfint Episcop Calinic, cum a iesit din pintecele maicii sale, tot asa a intrat in pintecele pamintului".

Aceasta a fost nevointa si viata plina de sfintenie, precum si sfirsitul minunat al Sfintului Ierarh Calinic de la Cernica, facatorul de minuni, care s-a mutat la cerestile locasuri, in ceata Sfintilor Parinti purtatori de Dumnezeu, la 11 aprilie, 1868.

Back to: Viata Crestina