* * *
GEORGESCU PIMEN (din botez Petru), mitropolit al
Moldovei.
N. 24 oct. 1853, în Proviţa de Sus, jud. Prahova, decedat la 12 nov. 1934, în Bucureşti. Seminarul “Central" din Bucureşti
(1868-1876). Diacon la biserica ,,Sf.
Vasile" din Ploieşti (1876-1877), apoi la catedrala
mitropolitană din Bucureşti (1877-1880); trimis pentru continuarea
studiilor la Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1880 - 1884, cu
doctorat în 1885). Rămas
văduv, a fost tuns în monahism - cu numele Pimen - şi
numit predicator la catedrala mitropolitană din Bucureşti
(1885); profesor suplinitor (1885), apoi provizoriu (1992) şi
definitiv (1895 - 1902) la catedra de Teologie Dogmatică şi
simbolică a Facultă‘ii de Teologie din Bucureşti. Un timp director la Seminarul “Central"
şi la Internatul teologic din Bucureşti (1898 - 1902). în 1995 ales şi hirotonit arhiereu
locotenent al eparhiei Argeşului, cu titlul “Piteşteanul",
păstrandu-şi catedra. La 11I febr. 1902 ales episcop al
Dunării de Jos (înscăunat 3 mart. 1902), iar la 5 febr. 1909 ales
mitropolit al Moldovei (înscăunat 15 febr. 1909), păstorind până
la moarte.
In timpul primului război mondial s-a dovedit un
însufleţit patriot (a organizat spitale pentru răniţi în
mănăstiri, colecte pentru sprijinirea ostaşilor ş.a.).
A publicat şi câteva broşuri legate de
primul război: Jurământul şi cuvinte ostăşeşeti,
Bucureşti, 1914, 75 p.;
Din vremea marelui război, Bucureşti, 1919,
63 p.;
Amintiri din marele război, Mănăstirea
Neamţ 1923, 82 p. ş.a.
Membru de onoare al Academiei Române (1918).
[A] [B] [C] [D] [E] [F] [G] [H] [I] [J] [K] [L] [M] [N] [O] [P] [Q] [R] [S] [T] [U] [V] [W] [X] [Y] [Z]