DICŢIONARUL TEOLOGILOR ROMÂNI

* * *

Ř  episcopul iosif

Episcop

 

IOSIF, episcop. 

 

N. c. 1750, în Malaia, jud. Vâlcea, decedat la 17, oct. 1920, în Bucureşti. 

Probabil a fost călugărit la schitul Turnu, apoi a învătat la mănăstirea Cozia ierodiacon, ieromonah şi protosinghel la Episcopia Râmnicului, egumen al mănăstirii “Sf.  Dumitru" din Craiova, episcop titular pentru scaunul de Sevastia (1792), apoi episcop al noii eparhii a Argeşului (ales la 18 oct. 1793), unde a păstorit până la moarte. 

 

S-a remarcat prin preocupările sale cărturăreşti, tipărind în majoritatea centrelor tipografice de atunci:

cele 12 Mineie de la Buda (1804-1805), în colaborare cu medicul oculist loan Piuariu, Molnar, după ediţia de la Râmnic din 1776-1780 (inclusiv prefeţele),

 

v      Alegere din toată Psaltirea, tradusă după Neofit Peloponezianul (Sibiu. 1796),

v      Slujba Sf.  Nifon (Sibiu, 1806), Octoihul ( 1811, la Buda şi Râmnic),

v      Arătare sau adunare pe scurt a dumnezeieştilor dogme ale credinţei... a Iui Atanasie de la Paroş (Neamţ, 1816);

v      alte cărţi au fost traduse “prin îndemnarea" şi chiar  “osârdia" sa (Apologia, Bucureşti, 1819),

v      Sase cuvinte pentru preoţie de Sf. loan Gură de Aur, Bucureşti, 1820 ş.a.).

 

In 1797 a înfiinţat o şcoală pentru pregătirea preoţilor la mănăstirea “Antim" din Bucureşti (a funcţionat până în 1847). 

 

A refăcut biserica mănăstirii Argeş, ctitoria lui Neagoe Basarab şi a ridicat noi clădiri, biserica “Bătuşari”, tot în Curtea de Argeş şi schitul Corbii de Piatră a ctitorit bisericile din Valea Danului (din piatră, monument de artă), Galeş şi Sălişte (jud. Argeş), Brezoi şi Malaia (jud.  Vâlcea).

 


Apăsaţi pe litera corespunzătoare, de mai jos, pentru o căutare alfabetică:

 

[A] [B] [C] [D] [E] [F] [G] [H] [I] [J] [K] [L] [M] [N] [O] [P] [Q] [R] [S] [T] [U] [V] [W] [X] [Y] [Z]


HOME