* * *
MICU
INOCHENTIE (din botez loan), episcop, militant
pentru drepturile românilor ardeleni.
N.
24 iun. 1700 (după unele izvoare 1692), în Sadu. jud. Sibiu, decedat la 22 sept. 1768, în Roma.
Studiază
la Colegiul academic iezuit din CIuj ( 1718-1722), incIusiv studiiie de
filosofie (1722 - 1725), apoi continuă la Facultatea de Teologie a
Universităţii iezuite din Târnavia (în Slovacia). în anul III de
studii, ales episcop al Bisericii româneşti unite din Transilvaniaş
după noviciatul făcut în
mănăstirea ruteană unită din Muncaci (azi Mukacevo, 1728-
1729), a fost călugărit sub numele lnochentie, hirotonit preot
şi episcop (25 oct. 1730); instalat la Făgăraş numai la 28
sept. 1732. în 1737 a mutat reşedinţa episcopală de la
Făgăraş la Blaj, iar în 1741 a pus piatra fundamentală a
catedralei “Sf.Treime" (terminată parţial în 1747); a trimis
câţva tineri la studii în Colegiul “De Propaganda Fide" din
Roma.
Prin
numeroase memorii adresate Curţii din Viena, Guvernului sau Dietei
Transilvaniţeiţ, după ce înfăţişa starea
tristă în care se găsea clerul şi poporul român, cerea drepturi
politico-sociale pentru ei: admiterea micii nobilimi şi a altor
pături înstărite româneşti printre “”ările"
privilegiate, reprezentarea românilor în guvern, dietă şi
funcţiunile publice, reducerea,,robotei", restituirea
pământurilor ocupate de nobili, înlăturarea iobagiei de pe
,pământul crăiesc" (scaunele săseţti), egalitatea
“plebei" române cu “plebea" celorlalte naţiuni, accesul
românilor la şcoală, meserii şi comerţ, scutirea
preoţilor de impozite şi acordarea de “sesii parohiale" ca
şi preoţilor celorlalte confesiuni şi, mai presus de toate,
recunoaşterea românilor ca a patra “naţiune”, care va deveni apoi un
adevărat program de Iuptă şi de gândire pentru toţi
conducătorii politici ai românilor transilvăneni, în sprijinul
revendicărilor sale, invoca vechimea şi continuitatea românilor,
superioritatea lor – numerică, faţă de celelalte trei
naţiuni la un loc, îndeplinirea atâtor sarcini şi contribuţii
faţă de stat.
Revendicările
sale nu numai că n-au fost satisăcute, ci dimpotrivă, episcopul
a fost chemat la Viena în 1744 şi pus în faţa unei comisii de
anchetă. Refuzând să
răspundă la întrebările
comisiei, pleacă în ascuns la Roma, în speranţa unui sprijin din
partea papeiş numeroasele sale memorii şi proteste din Roma
rămân tot fără rezultat.
Nepermiţându-i-se reîntoarcerea în Transilvania, la 7 mai 1751 este
nevoit sa-şi dea demisia din scaunş moare departe de “Ară, la
Roma, după un “exil" de 24 de
ani. Acolo a întocmit o “culegere" de texte cu conţinut moralizator
şi educativ din literatura clasică latină.
[A] [B] [C] [D] [E] [F] [G] [H] [I] [J] [K] [L] [M] [N] [O] [P] [Q] [R] [S] [T] [U] [V] [W] [X] [Y] [Z]