DICŢIONARUL TEOLOGILOR ROMÂNI

* * *

Ř  nicolae milescu-spataru

Diplomat, filosof, teolog

 

MILESCU-SPĂTARUL NICOLAE, diplomat, filosof, filolog, geograf, etnograf, memorialist şi teolog. 

 

N. 1636, în Moldova, decedat în 1708, în Rusia.  Studii la “marea şcoaşă" a Patriarhiei ecumenice din Constantinopol (Istambul), trimis, se pare, de Vasile Lupu. în 1655 era grămătic (secretar) al domnului Gheorghe :tefan al Moldovei (1653-1658), spătar al noului domn Gheorghe Ghica (1658-1559), pe care I-a însoţit apoi şi în “Ara Românească (1658-1660), reîntors în Moldova în timpul lui Stefăniţă  Lupu (1660), din nou în “Ara Românească (1661), sub Grigorie Ghica (1660-1664), care l-a numit reprezentant al său (,,capuchehaie") pe lângă Înalta Poartă din Istanbul. 

După 1664 pribegeşte prin Europa, întâi la Berlin, apoi alături de fostul său domn Gheorghe :tefan la Stettin (azi Szczecin, Polonia), cu misiuni din partea acestuia la Stockholm (1666) şi la Paris (1667); din nou în Moldova (1668), apoi la Istanbul (1669).  în 1671, cu o scrisoare de recomandare, din partea patriarhului Dositei al lerusalimului, pleacă la Moscova, fiind angajat la “Departamentul solilor" (Posolski Prikaz, Ministerul de Exteme), ca interpret pentru limbile latină, greacă ,,i română, rămânând în slujba “Arilor ruşi până la moarte.  în anii 1675 – 1677 i s-a încredinţat o misiune diplomatică în China, în urma căreia a scris cunoscutele lucrări: Jurnalul de călătorie în China şi Descrierea Chinei (cele mai bune traduceri şi ediţii critice în româneşte aparţinând lui Comeliu Bărbulescu).

 

Traduceri şi lucrări teologice originale:

 

Prin 1655- 1660 a tradus în româneste lucrarea Mântuirea păcătoşilor a teologului grec Agapie Landos.  în 1661, fiind tot în Moldova, a tradus Cartea cu multe întrebări foarte de folos pentru multe treburi ale credinţei noastre... dupa Sf.  Atanasie cel Mare al Alexandrei, prima lucrare patristică cunoscută la noi care a fost tradusă direct din originalul grecesc.

 

Între 1661 şi 1664, pe când se găsea la Istanbul, a tradus în româneşte Vechiul Testament, după versiunea Septuagintei tipărită de protestanţi la Frankfurt, în 1597, confruntată cu o ediţie slavă de la Ostrog şi cu unele ediţii ale Vulgatei.  Traducerea lui a fost revizuită îndreptată de viitorul mitropolit Dosoftei al Moldovei, pe când era episcop la Roman.  Din Moldova manuscrisul a ajuns la Bucureşti (dus probabil de fostul episcop de Huşi Mitrofan şi prezentat lui Serban Cantacuzino în vederea tipăririi; înainte de a fi dată la tipar, traducerea a fost revăzută şi de fraţii Radu şi Serban Greceanu. Întregul text tradus de Milescu a intrat în Biblia de la Bucureşti din 1688 (reeditată în 1988).  Pe lângă cărţile necanonice ale Vechiului Testament, Biblia din 1688 cuprinde şi lucrarea apocrifă a lui losip la Macavei carte, adecă despre singurul Tiitorul gând sau Despre raţiunea dominantă atribuită Iui Josephus Flaviu, tradusă tot de Nicolae Milescu Spătarul.

 

În 1667, pe când se găsea la Stockholm, la cererea ambasadoruIui Franţei în Suedia, marchizul Arnauld de Pomponne, a scris un scurt tratat dogmatic-apologetic, în care expunea învăţătura ortodoxă despre prefacerea Sfintelor Darurui.  A fost redactat în latineşte şi greceste şi intitulat Enchiridion sive Stella Orientalis Occidentali splendens, id est sensus Ecclesiae Orientalis, scilicet graece de transsubstantione Corporis Domini, aliisque controversial... (Manual sau Steaua Răsăritului strălucind în Apus adică părerea Bisericii răsăritene ortodoxe despre prefacerea Trupului Domnului şi despre alte controverse ... ). Trimisă la Paris, lucrarea a fost publicată în versiune latină  de Antoine Arnaluld şi Pierre Nicole în volumul lor intitulat La perpetuite de la foi de I’EgIise catholique touchant I’Eucharistie (1669, ed. a II-a, 1704), ca răspuns pastorului calvin Jean Claude; era prezentată sub titlul: Ecrit d’un seigneur moldave sur la croyance des grecs.  Era a doua operă românească publicată în Apusul Europei după Mărturisirea Iui Petru Movilă.

 

După ce s-a stabilit în Rusia, a compilat sau a tradus în ruseşte câteva lucrări care tratau şi probleme teologice: Aritmologhia (1672), o Iucrare filosofică, cu precepte morale şi fapte disparate clasate cu ajutorul cifrelor, tradusă după Johann Lauterbach şi Joachim Camerarius; Hrismologhion ( 1673, Iucrare istorico-parenetică), Etica.  Povestirea despre sibile (1673), Povestire despre construirea marei Biserici Sfânta Sofia din Constantinopol (1674), câteva Iucrări istorice, un Dicţionar ruso-greco-latin (pierdut).

 


Apăsaţi pe litera corespunzătoare, de mai jos, pentru o căutare alfabetică:

 

[A] [B] [C] [D] [E] [F] [G] [H] [I] [J] [K] [L] [M] [N] [O] [P] [Q] [R] [S] [T] [U] [V] [W] [X] [Y] [Z]


HOME