* * *
MIHĂIŢĂ NIFON
(din botez Nicolae), Arhiepiscop la Târgovişte.
N. 5 ian. 1944, în Creţeşti-Vidra,
jud. Giurgiu.
Studii
la Seminarul teologic (1959-1964) şi la lnstitutul Teologic Universitar
din Bucureşti (1964-1969), cursuri de doctorat pentru Vechiul Testament
şi Limba ebraică la acelaşi lnstitut (1969-1971), continuând cu
Studii de specializare la Londra, Oxford şi lerusalim (1971-1974),
obţinând titlul de “master of Theology" la Londraş mai târziu a
studiat la Universitatea din Geneva (1977-1978). Profesor la Seminarul teologic din Bucureşti, documentarist
principal, şef de serviciu, apoi
secretar al sectorului Relaţii exteme bisericeşti din cadrul
Administraţiei Patriarhale (1975 - 1980).
Tuns în monahism la Cernica şi hirotonit ieromonah pentru
mănăstirea ,,Antim" din Bucureşti (1990), tot atunci
hirotesit arhimandrit, trimis într-o misiune bisericească în Canada (1980
- 1982); consilier patriarhal pentru sectorul Relaţii externe
bisericeşti (1981-1985). La 24
nov. 1985 hirotonit episcop-vicar patriarhal, încredinţat cu sectorul
Relaţii externe. La 11 ian. 1994
ales episcop al noii eparhii a Sloboziei şi Călăraşilor
(instalat la 6 febr. 1994).
Participant
la diferite Congrese şi întruniri ecumenice peste hotare: Adunarea
generală a Conferinţei Bisericilor Europene de la
Engelberg-Elveţia (1974), Adunările Generale Europene ale
Federaţiei Mondiale a studenţilor creştini de la Dublin-Irlanda
(1970), Addis Abeba-Ethiopia (1973), Sri-Lanka (1972), Texas (1976) şi la
întrunirile Comitetului executiv al acesteia, în calitate de membruş
membru în Comisia de dialog ortodox-anglican, cu participări la diferite
întruniri ale acesteia.
A
făcut parte din delegaţiile Bisericii Ortodoxe Române care au vizitat
alte Biserici.
A
publicat mai multe Studii de Vechiul Testament, reportaje asupra misiunilor
sale externe în revistele "Biserica Ortodoxă Română",
“Glasul Bisericii", ,,Mitropolia Olteniei", articole în periodicul
“Altarul" al comunităţii ortodoxe române din Londra, cartea
Orthodox Youth and the Ecumenical Movement, Geneva, 1978.
[A] [B] [C] [D] [E] [F] [G] [H] [I] [J] [K] [L] [M] [N] [O] [P] [Q] [R] [S] [T] [U] [V] [W] [X] [Y] [Z]