* * *
POPESCU-BREASTA
GRIGORIE, preot, pedagog.
N.
20 iul. 1875, în Breasta, jud. Dolj, în familie de preot, decedat la 10 mart.
1955, în Craiova.
Studii
la Seminarul “Veniamin" din Iaşi şi la Facultatea de Teologie
din Bucureşti (1898-1902), mai târziu la Facultatea de Drept din
Bucureşti (cu licenţa).
Profesor în Râmnicu Vâlcea (1902-1903), funcţionar la
Administraţia Casei Bisericii şi în Ministerul Cultelor şi
Instricţiunii (1903-1907), defensor eclesiastic (1907 - 1909), preot la
bisericile “Sf. llie", apoi la “Madona Dudu" din Craiova (1909
-1940), profesor de Religie şi Română la diferite licee din Craiova
(1909-1938), un timp revizor eparhial în Episcopia Râmnicului, inspector general
al Seminariilor şi al învăţământului religios (1919), unul
dintre fondatorii Institutului de Arte grafice “Ramuri" din Craiova
(1922); întemeietor, director şi profesor al Seminarului teologic “Sf.
Grigorie Decapolitul" din Craiova (1922), în timpul primului război
mondial a fost încredinţat de autorităţile de stat să
transporte capul Iui Mihai Viteazul la Kerson (1917 - 1918); după Unire a
fost senator; sub conducerea lui s-a ridicat actuala biserică “Madona
Dudu" din Craiova. A scris
Iucrări de teologie, manuale şcolare, lucrări literare, articole
în periodicele vremii.
Lucrări:
v
Viaţa şi activitatea Sfântului
Barnaba teză de licenţă, Bucureşti, 1902,63 p.;
v
Explicarea Evangheliilor, manual pentru cl. a
II-a, secundară, Craiova, 1912
v
Către preţimea română, Craiova,
1912, VIl + 112 P.;
v
Predici şi cuvântări ocazionale, ed.
I, Craiova, 1914,1511 p.( ed. a II-a, 1922);
v
Lacrimi de pribegie, Craiova, 1919,76 p.
v
Invăţământul religios din
şcolile din Germania, Craiova, 1912, 86p.,
v
Invăţământul religios (principii
şi observaţiuni metodice), Craiova, 1921.
v
Colaborări la periodicele timpului.
[A] [B] [C] [D] [E] [F] [G] [H] [I] [J] [K] [L] [M] [N] [O] [P] [Q] [R] [S] [T] [U] [V] [W] [X] [Y] [Z]