DICŢIONARUL TEOLOGILOR ROMÂNI

* * *

Ř  nicolae popea

Episcop, om politic, istoric

 

POPEA NICOLAE (din botez Neagoe), episcop, om politic, istoric. 

 

N. 17/29 febr. 1826, în Satulung-Braşov, în familie de preot, decedat la 26 iul/ 8 aug. 1908, în Caransebeş.

Studii gimnaziale la Braşov şi Blaj, Dreptul la Cluj (1843-1846), Teologia la Viena (1846-1848). Participant la revoluţia din 1848, apoi a ocupat diferite funcţii în administraţia de stat.  După 1854 devine cel mai apropiat colaborator al lui Andrei Şaguna: secretar al Eparhiei ortodoxe Române din Sibiu (din 1954), profesor la Institutul teologic pedagogic (1856- 1870), călugărit  în 1856, asesor (consilier) şi apoi vicar al Arhiepiscopiei Sibiului (1870-1889), arhimandrit (1871), deputat în Dieta Transilvaniei (1863-1865), membru în Senatul imperial din Viena, preşedinte al Comitetului naţional român din Transilvania (1878 - 1881). 

La 27 mart./8 apr. 1889 a fost ales episcop al CaransebeşuIui (instalat 2/14 iul. 1889), păstorind până la moarte.  Ca episcop, s-a îngrijit de Instititutul teologic-pedagogic din Caransebeş (1891 s-a ridicat o nouă clădire), de trimitere de tineri la studii, de şcolile confesionale, de ridicarea stării materiale a eparhiei.  A scris o serie de lucrări de istorie bisericească, mai ales privitoare la activitatea lui Andrei Şaguna. In 1877 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 1899 membru activ.

 

Lucrări:

 

v      Vechea Mitropolie ortodoxă română a Transilvaniei, suprimarea şi restaurarea ei, Sibiu 1870, XI V + 354 p.;

v      Arhiepiscopul şi mitropolitul Andrei baron de Şaguna, Sibiu, 1879, 387 p. (cu acelaşi titIu o broşură în 1873 34 p.);

v      Memorialul  arhiepiscopului şi mitropolitului Andrei baron de Şaguna sau Iuptele naţionale politice ale românilor 1846-1873, tomul I, Sibiu, 1889, XIV + 408 p.;

v      Arhiepiscopul şi mitropolitul Andrei baron de Şaguna, Bucureşti, 1900, 42 p. (discurs de recepţie la Academia Română);

 

Studii, articole şi cuvântări în:

 

v      “Telegraful Român"-Sibiu,

v      “Foaia Diecezană“- CaranSebeş

v      “Die Zukunft", "Wanderer" şi ,

v      ”Ost und West" din Viena.

 


Apăsaţi pe litera corespunzătoare, de mai jos, pentru o căutare alfabetică:

 

[A] [B] [C] [D] [E] [F] [G] [H] [I] [J] [K] [L] [M] [N] [O] [P] [Q] [R] [S] [T] [U] [V] [W] [X] [Y] [Z]


HOME