CRUCEA

(POEZIE CRESTINA)

A fost un om odată

Ce ziulica toată

Muncea din zori în noapte

Şi nu putea răzbate.

Avea şi guri destule,

Nimic pus în pătule,

Şi ce brumă aduna,

Imediat se termina.

Noaptea se ruga mereu

Către Bunul Dumnezeu

Ca să’I schimbe Crucea grea,

Şi că alta să îi dea.

Într-o noapte, obosit,

Doar culcat, s-a şi trezit

Când un înger l-a sculat

Şi l-a pus de s-ambrăcat.

“Vii cu mine ! Chiar acum.

Pregăteşte-te de drum.

Dumnezeu te-a auzit;

Să-ţi schimbi Crucea am venit”.

Omul, auzind aşa

A luat Crucea cea grea

Şi cu îngerul de sus

A plecat unde l-a dus.

S-a oprit pe-un lan de Cruci

Numai bine să le-apuci.

Lasă-ţi Crucea ta pe lan,

Nu te osteni în van,

Cată-ţi Crucea ce-o doreşti

Numai vezi, să te grăbeşti!,

I-a zis îngerul încet …,

Si-a adăugat discret:

Miezul nopţii de-o veni

Fără Cruce de vei fi

Vei rămâne tot cu-a ta

Alta nu vei mai afla”.

Şi-a plecat omul pe lan

Făcându-şi repede’un plan:

Să le ia pe toate’n rând

Sfârşind astfel mai curând.

Luă lanu’nlung şi lat

Nici o Cruce n-a aflat.

Deşi-n ochi păreau uşoare

Erau grele fiecare,

Ori cu muchii mult prea tari.

Cum poţi una să o cari!?

Ori prea lungă, ori prea grea

Cum să pui mâna pe ea?

Nici nu poţi să le ridici

Că te taie colo, ici.

Una’i groasă, în pământ,

Alta, dintre câte sunt

Are muchii. De-aş fi sfânt

N-aş putea s-o mişc din loc.

Şi trecea din loc în loc,

Ca şi timpul ce fugea

Şi el Cruce nu găsea.

“Înc-o clipă şi ne-am dus”,

I-a zis îngerul de sus.

El, atunci, văzând o Cruce

Se întinse s-o apuce

Şi simţind-o că-i uşoară

Bănuind că n-o să-l doară,

Cât din palme dai a bate

A suit-o sus în spate.

“Doamne! Iată Crucea mea!”

A zis fără să mai stea.

Ingerul care-l aduse

Îl privi şi-apoi îi spuse:

“Asta-i Crucea ta dintâi

Care-o ai la căpătâi.

Acum vezi că e uşoară.

Tu din zori şi până-n seară

Tot te vaiţi că e prea grea.

Poart-o dar, că e a ta!”.

Cu suflarea lui cea sfântă,

Pân-ce miezul nopţii cântă,

L-a trimis acas’să doarmă

Şi să nu mai facă larmă.

Dumnezeu ne dă o Cruce -

Orice om s-o poată duce,

Câte-odată pare grea.

Ocărând, nu scapi de ea.

Vezi de munca ta cinstit,

Şi vei fi şi răsplătit.

(Nota autorului: ofer cu toată dragostea şi aprecierea, această poezie scrisă pentru toţi românii, oriunde s-ar afla ei. O dedic Bisericii Ortodoxe Române Sfânta Treime, părintelui protopop Alecse Constantin şi clerului care slujeşte numele Domnului alături de Sfinţia Sa, urând tuturor credincioşilor sănătate, spor la muncă şi unire. Am scris această poezie când am fost în vizită la sora mea Adina Duca din Pasadena).

HOME