|
Nu am venit sa ma credeti, am venit sa va cred
Interviu cu
poetul academician Grigore Vieru
I.A. -
Domnule academician, Grigore Vieru, considerandu-va o prezenta simbolica a
unui neam din Tara Stefana pe pamant american, doresc sa va formulez cateva
intrebari.
Ce sentimente v-au incercat la prima descindere pe pamant american?
G.V. -Flamanda si desculta a fost copilaria si adolescenta mea. Flamand si
descult strabateam pe jos opt km. pana acasa in satul natal, de la scoala din
Lipcani, un orasel de pe malul stang al Prutului unde imi faceam studiile
medii. Maica mea, vaduva de razboi, trudea la cultura tutunului. Munca extrem
de grea si daunatoare sanatatii. Plantatia era nesfarsita si bietele femei
ieseau din cand in cand la marginea ei, la sosea, sa mai ia o gura de aer
curat si pentru a-si sterge cu coltul basmalei lacrimile starnite de iuteala
otravii frunzelor de tabac. Am compus mai tarziu, prin anii '70, un poem
despre asta, care suna astfel: "Pe campul/ cu pomi ciudati de tabac
tacut inaintezi. / Limbi verzi de serpi uriasi/ fiinta ta inconjoara./ Dar tu
inaintezi./ Nu mai vine, mama, nimeni din urma/ afara de painea ta/ invelita
in stergar/ si cerul din spate/ eliberat de frunzele mari./ Doamne,/ cat cer
deasupra unei singure/ paini!"
Maica-mea iesea mai des la sosea, la marginea plantatiei si femeile stiau de
ce: - poate ca vine baiatul ei din Lipcani de la scoala si maicuta lui ii va
intinde o coaja de paine invelita in stergar.
Imi amintesc ca tot pe atunci, pe la inceputul anilor '50, in ochii multor
oameni licarea o calda si alinatoare lumina: "Las' ca vin
americanii". Americanii erau asteptati si in tara de peste Prut, in
Romania de care suntem despartiti si mai suntem si azi in mod criminal.
Americanii au venit totusi in Romania abia in acest an cand a invitat Romania
sa adere la NATO. Ne va fi mai usor, ne va fi mai greu dupa asta, noua,
romanilor basarabeni?! Nu stiu. Deocamdata aceleasi frunze ne mai mananca
sanatatea. Sagetile unei cumplite saracii ne ciuruiesc plamanii. Din cand in
cand, iesim la margine la sosea, stergandu-ne ochii de lacrimi. "Las' ca
vin americanii".
Dealtfel, atunci cand ma pregateam de drum, cineva ma sfatuise sa raman
acasa. Romanii de acolo, ziceau, au uitat pana si de Romania, necum de
Basarabia. Am venit totusi. Si nu regret. Am intalnit pretutindeni oameni
minunati. Am indragit pe parintele protopop, C. Alecse, de la Biserica
Ortodoxa "Sfanta Treime" din Los Angeles, care dealtfel, impreuna
cu Consiliul Mondial Roman, al carui presedinte este, dl. M. Popescu, a
binevoit sa ma invite in America. P. C. Sa este un spirit luminat, mereu in
miscare, mereu in cautarea lucrurilor noi si frumoase, indragostit pana la
lacrimi de Basarabia. Nu am avut frati, am avut numai o sora, care a murit.
Preacucernicul Parinte mi-a devenit ca un frate. La Chisinau am stat fugitiv
de vorba cu N. Popa, stabilit si el de mai multi ani in Los Angeles. Abia
aici am inteles cu cine am vorbit la Chisinau. Mi-am alipit inima de inima
sa, dupa ce am aflat cata umilinta si cata durere a indurat in puscariile
comuniste din Romania. In februarie anul viitor va veni din nou la Chisinau.
Il asteptam cu drag. Ochii distinsului istoric, N. Rusu se umezesc atunci
cand vorbeste despre Basarabia, a carui tragica istorie o cunoaste mai bine
decat noi, basarabenii. Lacrima din ochii sai este pentru mine mai scumpa
decat orice distinctie, decat orice premiu.
M-a asezat in capul mesei la el acasa Dwight Luchian-Patton, un barbat ca un
brad, frumos la chip, la suflet si la cuget, neiertator cu minciuna, director
al revistei "Clipa", pe care numai el si distinsa lui Doamna, Vera
stiu cat de greu scot aceasta minunata publicatie saptamanala. A trebuit sa
strabat oceanul ca sa cunosc aici, la Los Angeles, un mare prozator roman, un
luminos suflet de copil, care este Ioan Dan. I-am sarutat mana pentru
suferintele sale de detinut politic si mi-am retras mana rusinat, cand
distinsul scriitor trecut de 80 de ani, s-a aplecat sa mi-o sarute si el. M-a
facut sa ma simt mai puternic si mai increzator in izbanda binelui, M.
Popescu, pesedintele C.M. Roman, caruia i-a rasarit o minunata idee de a
constitui si la noi la Chisinau o filiala a Consiliului. M-a emotionat
sibianul Voicu Cirghizan care mi-a povestit drama vietii sale. Tanar fiind
sub dictatura comunista, a incercat sa fuga in Iugoslavia. A fost prins si
intemnitat in propria tara. Iesind din puscarie, a incercat din nou sa treaca
Dunarea. De asta data a reusit. Este minunat ca sufletul lui nu s-a inasprit,
nu s-a alterat. Spirit extrem de caritabil, pare un copil cu parul alb. S-ar
putea scrie un roman despre Elena si N. Cociuban, vecinii lui Anatol Razmerita,
doi muncitori din Ardeal, care sub aceeasi dictatura au trecut Dunarea cu
numai o paine alipita de piept. Domnul Iulian Rebiga, programator de
profesie, din Tulcea, si-a facut un Altar in chiar propria casa, unde se
roaga zilnic Lui Dumnezeu pentru familia sa si neamul sau. Destui romani, din
pacate, nu se mai roaga nici in biserica, nici acasa. Poate de aceea se abat
atatea nenorociri asupra tarii noastre. Am indragit si pe V. Bechis, care, la
inceput mi s-a parut un om taciturn, suparat pe toata lumea, dar care, in
fond o iubeste si nu poate trai fara ea. Regret ca nu am reusit sa o ascult
mai mult pe ziarista Petra Vlah din Constanta. Mi s-a parut o fiinta distinsa
care isi sprijina vorba pe cultura. Parca il cunosc de cand ma stiu pe dl.
Ion Anton, a carui viata seamana cu viata mea. Nu s-a dezlipit de mine nici o
clipa si l-am numit cu dragoste K.G.B.-istul meu. Dansul are o parere
exagerata despre valoarea versurilor si cantecelor mele. Il iert. Ma
gazduieste in calda si luminoasa lui casa A. Razmerita, care s-a aflat in
prima linie a inceputurilor luptei noastre pentru dezrobirea nationala, silit
acum 13 ani sa paraseasca Basarabia, un stralucit actor care a jucat
numeroase si importante roluri in diverse piese montate pe scena Teatrului
National "M. Eminescu" din Chisinau, iar in America a realizat
cateva frumoase roluri in filme care s-au bucurat de o larga popularitate. Nu
trebuie sa uitam ca tot el a pus bazele muzicii folk in Basarabia, indraznind
in plin dezmat bolsevic sa cante cu ghitara lui versuri din marea poiezie
clasica romana, unele din ele interzise atunci in Basarabia. A visat sa cante
in cenaclul lui A. Paunescu "Flacara", unde s-au format Stefan
Hrusca, Victor Socaciu, Vasile Seicaru, si altii, care au incantat pe romanii
din America prin recentul lor turneu. Romanii au admirat superbele texte
paunescene, desi unii dintre ei mai sunt suparati inca pe marele poet. Am
intalnit mai multi basarabeni in California. Si-a luat lumea in cap
profesorul de muzica Valeriu Arvat, venit aici sa castige un ban. Castiga
bine, dar il arde dorul de copiii lui si de casa. Doi minunati programatori,
A. Gavriliuc si E. Condur, stabiliti si ei in Los Angeles(pacat ca parasesc
Basarabia cei mai buni) m-au purtat boiereste in luxoasa lor limuzina pana in
San Francisco, un fermecator oras. Noaptea am tras la ospitaliera casa a
Marianei si a lui Dumitru Cioaca, care mi-au oferit pentru odihna cel mai
frumos colt din casa lor. Am petrecut o seara minunata in casa familiei
Cioaca, unde venisera si alti romani din Oltenia, Transilvania, Banat si din
Basarabia, stabiliti in San Francisco. "Aici cine munceste, are",
mi-a spus domnul Dumitru, un om plin de viata, de nadejdi si de poezie. Abia
astept sa-l vad pe basarabeanul Ion Cepoi si pe distinsa doamna, Stela, sotia
sa, despre care am auzit lucruri frumoase, doi romani care au inviorat viata
spirituala a comunitatii romanesti din Los Angeles si Las Vegas. M-am
bucurat, mai ales ca rar se intampla ca un roman sa vorbeasca de bine pe alt
roman. Sper sa intalnesc si la Las Vegas romani frumosi. Revelionul il voi
petrece in casa acelorasi minunati Vera si Dwight Patton, in mijlocul
prietenilor lor, dupa care voi lua calea spre Washington si New York, unde
sper sa fiu intampinat cu aceeasi caldura frateasca, in ciuda incercarii
unora, intr-un mod nu tocmai inteligent, sa ma izoleze de comunitatea
romaneasca. Aflati ca chiar zilele acestea a aparut pe internet calomnia unei
javre, care afirma ca as fi omorat un copil pe strada, cu autoturismul. Nu
puteam sa omor pe nimeni din simplul motiv ca nu am condus niciodata si nu am
avut niciodata o masina. Sa nu stie oare javra ca, de fapt, noi, poetii
basarabeni, suntem copiii pe care ii calca masinile pe trotuar?! Ca exemplu
poate servi poetul Dumitru Matcovschi. Nu s-a sters bine de pe internet
mucegaiul acestei idioate scorneli ca, peste o zi, apare alta stire. Grigore
Vieru este P.R.M.-ist . Dovada este si faptul ca, iata, nu vreau sa ma
justific in fata unui nemernic anonim. Dealtfel, in P.R.M. vom gasi si oameni
inteligenti asa cum vom gasi in orice partid oameni cumsecade, dar si
ticalosi. Interesant, din care partid face oare parte javra care ma
stigmatizeaza? Nu m-asi mira ca maine sa apara alta cretina informatie:
Grigore Vieru- spion al rusilor in America, ori spion al americanilor in
Moldova. Sau: Grigore Vieru-homosexual. Ei bine, afle dobitocul ca daca
"homosexualul" Vieru il prinde va fi vai si amar de dosul lui
..
Pana una alta am sa-i astup gura cu versurile si cantecele mele.
I.A. - Sunt unul dintre cei multi care va citesc cu foame de bastina mesajul
cuvintelor potrivite si al acordurilor care canta pe coardele sufletului
neamului. Plecand de la marii cantareti ai naturii, ai bucuriei de a trai, de
a iubi, Dvs. sunteti si la propriu si la figurat un cantaret al trairii
neamului, al durerii, al deznadejdii si in acelasi timp al nadejdii, al
dragostei nascute din suferinta, a renasterii din cenusa arderii la flacara
sacrificiului suprem. Va intreb: care este izvorul din care va ostoiti setea
de a spune in cuvinte ceea ce ar dori sa spuna, cantand in corul robilor, un
neam intreg?
G.V. - Nu sunt un om curajos. Curajos este Ilie Ilascu, bunaoara. Sau Nicolae
Dabija. Sau Dumitru Matcovschi. Sau marii disparuti Doina si Ion Aldea-
Teodorovici. Sau G. Ghimpu, detinut politic, care a murit in conditii
enigmatice intr-un accident rutier. Nu sunt un om curajos, ci pur si simplu
mi-e rusine sa ocolesc adevarul. Trebuie sa spunem adevarul asa cum ne-am
ruga lui Dumnezeu. Numai atunci lumea te aude, te asculta si te crede. Sunt
fericit ca la sarbatorirea Zilei Nationale a Romaniei, care este 1 decembrie,
organizata la Biserica "Sfanta Treime" de acelasi inimos preot,
Constantin Alecse, lumea ne-a ascultat cu dragoste aproape 3 ore, pe mine si
pe actorul Anatol Razmerita. Trei ore m-au ascultat, tot cu lacrimi in ochi,
romanii din San Francisco, la intalnirea organizata la Casa Romana de catre
P. C. Parinte Dumitru Ionescu. A fost frumos si acolo, desi parintele isi tot
cerea scuze ca nu a avut suficient timp pentru o intalnire mai reusita.
Doritori de a procura noul meu volum de versuri, cantece si aforisme
"Strigat-am catre tine", erau multi. A trebuit sa comand prin
telefon Chisinaului un lot de carti prin posta rapida. M-am simtit bine si la
biserica Greco-Catolica, pastorita de preotul Calin Tamaian, unde m-a insotit
dl. N. Popa. Ne-a omenit frumos parintele Mihai Carpinisan la biserica
"Sfintii Mihail si Gavril" pe care o pastoreste. In chiar incinta
bisericii Anatol Razmerita a interpretat in premiera absoluta noul meu cantec,
"Atata de dulce", pe care l-am compus pe mirificul pamant
californian si dedicat Californiei si romanilor din ea. Am zarit lacrimi in
ochii oamenilor. Si m-am bucurat. Poate ca prin acest cantec voi putea
rasplati, partial, pe cei care m-au invitat in California. O experienta
inedita pentru mine a constituit-o contactul meu cu Biserica Penticostala
grijita de Pastorul Dionisie Goia. Am fost prezent, alaturi de Anatol
Razmerita si domnul Ion Anton, la praznuirea nasterii Domnului nostru Isus
Hristos. Casa de rugaciuni o sala uriasa de vreo 600 de locuri cu un cor
minunat alcatuit mai mult din tineri si copii care au intonat colinde si
cantece de inaltare a Lui Isus, unele in ritmuri pamantesti, folclorice sau
chiar aproape de cadentele muzicii usoare. Am fost placut surprins cand vreo
600 de credinciosi, sobri, constransi intr-o disciplina aproape
militareasca(poate ca este si nimerita o asemenea disciplina pentru romani)
au izbucnit de cateva ori in aplauze pe parcursul interpretarii de catre
Anatol Razmerita a piesei muzicale "Atat de dulce". Nu stiu daca a
ramas multumit de noi Pastorul Dionisie Goia, noi, insa, marturisim, ca ne-a
placut mult corul, oamenii din sala si reactia lor la cantecul nostru. Am
plecat de la Biserica Penticostala si cu un fel de amaraciune in suflet si
anume: ca nu exista o asemenea unitate si intre crestinii Bisericii Ortodoxe,
dar si pentru putinatatea prezentei copiilor si tinerilor in Biserica
noastra. Sa revenim, insa, la poezie pentru ca ea a fost legata de Biserica.
Pot fi oare conceputi Eminescu, Blaga, Goga, Nichifor Crainic, Radu Gyr si
atatia alti mari poeti, pot fi oare ei conceputi in afara credintei
stramosilor nostri? Nu stiu exact de unde vine poezia mea, dar stiu ca am
descoperit frumusetea Limbii Romane in poezie, iar in Limba Romana ne-am
descoperit Tara despre care in copilarie si adolescenta nu stiam aproape
nimic. Graiul Roman nu te lasa niciodata singur. Ne-am ajutat unul pe altul
si intr-o zi am trecut Prutul fara sa ne observe granicerii. Iata, insa, ca
granicerul de pretutindeni, (de care vorbeam mai sus) m-a gasit si-n America.
Iata ca nu ma pot simti liber nici aici. Doamne, tare-i incurcat neamul
nostru!
I.A. Dincolo de intuirea noastra a comunitatilor romanesti in care ati
pasit, am vazut peste tot ca v-au asimilat ca pe unul care ati spus ceea ce
se dorea sa se auda. Cum explicati aceasta reactie?
G.V. Eu nu am dorit sa se auda niste cuvinte care, deseori, sunt prefacute
false, adica lipsite de orice sens, de sensul care iti primejduieste uneori
viata. Am dorit sa se auda caderea Niagarei lacrimii mele care probabil s-a
varsat in inima romanilor de aici. Au fost niste clipe cand lacrima mea nu
s-a certat cu lacrima lor iata de unde vine reactia de care vorbeati.
Marturisesc ca romanul care nu aude caderea lacrimii altui roman nu ma
intereseaza fie el si cel mai bogat om din lume.
I.A. Cu ce mesaj plecati la fratii de acasa, dupa ce ati vazut cum traiesc,
dar mai ales cum simt fratii de dincoace de ocean?
G.V. In America am vazut uriasa diferenta dintre capitalism si comunism:
lumea capitalista trudeste cu capul rezemat mereu de prezent si viitor, lumea
comunista doarme cu capul pe viitor. In America minoritatile nationale sunt
libere sa pronunte incorect sau chiar sa uite unele cuvinte englezesti, dar
toti stiu ca Limba de Stat este Engleza. Libertatea americana il obliga
intr-un fel sa munceasca pe cel care vrea si poate sa munceasca,
rasplatindu-i truda si-l lasa sa piara de foame pe trandav si pe betiv. Nu
ajunge atata cer deasupra Californiei cata ploaie ar trebui sa cada peste
pamantul ei uscat si pietros. Si totusi bunatatile rabufnesc din lut si
piatra. Cum? Numai stropite cu roua trudei omenesti. Aici libertatea te
obliga sa muncesti, iar munca te tine legat prieteneste de o severa democratie.
In America legea este sfanta si o respecta toti. Aici am inteles inca o data
ca cine se lauda cu bogatia pamantului sau nemuncind, se lauda in desert.
America nu ofera prilejuri cetatenilor ei sa o paraseasca si sa-si ia lumea-n
cap. Ma simt bine in America. Cred ca la fel de bine s-a simtit si inalta
fata bisericeasca din Basarabia, Parintele Protopop, Petru Buburuz, pe care
acelasi pamant californian l-a omenit in mijlocul romanilor timp de o luna de
zile. Si totusi mi-e dor de casa, de Basarabia. Multumesc tuturor romanilor
care nu m-au lasat singur si le doresc un Craciun Fericit.
I.A. Va multumesc dle Grigore Vieru si va doresc continuarea periplului
american cu aceeasi intensitate si determinare.
|