FUNERAL SERVICES - INMORMANTARI

 

 

ELIZA L. BRINZAN

 

La data de 1 ianuarie 2005 a trecut la cele veşnice buna şi credincioasa dna Eliza L. Brisan, mama doamnei Maria Ciobanu şi soacra dlui Florin Ciobanu.

Se născuse la 18 iunie 1913, având la data plecării dintre noi frumoasa vârstă de 91 de ani.

Slujba înmormântării a fost săvârşită de către P.C. Preoţi protopopi Mihai Carpinişanu, parohul Bisericii Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, şi Constantin Alecse, parohul bisericii noastre.

Un mişcător cuvânt funebru a fost rostit, în capela, la sfârşitul Slujbei Înmormântării, de catre dl dr. Marian Ciobanu, din Loma Linda.

Funeraliile au avut loc la cimitirul Forest Lawn, din Hollywood Hills, în ziua Bobotezei, 6 Ianuarie 2005.

Ne alăturăm şi noi tuturor celor care au extins condoleanţe îndoliatei familii a defunctei, dnei Maria Ciobanu, şi ginerelui Florin,  oferind dimpreună cu rugaciunile noastre, cele mai simţite condoleanţe în numele întregii comunităţi depe lânga Parohia Sfânta Treime.

 

Dumnezeu să o ierte, şi să o aşeze în corturile drepţilor, iar îndoliatei familii sincere condoleanţe.

 

Alexandrina Brisan

 

La 15 ianuarie 2005, a fost prohodită sora noastră întru Domnul, dna Alexandrina Brisan, care a trecut la Domnul la vârsta de numai 52 de ani.

Alexandrina, sau Nina, asa cum era tuturor cunoscuta, s-a nascut la 15 septembrie 1952, in Focsani, Romania, unde-si petrece anii de copilarie.

Liceul l-a terminat la Ramnicul Sarat.

In 1974 il aduce pe lume pe fiul ei, Emil

Urmeaza ani petrecuti in Timisoara, intre 1977-1987.

In 1986 se casatoreste cu Mihai Brisan, ca in anul urmator sa aiba loc emigrarea in America. Au urmat alti ani in care problemele inerente inceputului de viata noua au trebuit sa fie rezolvate. Dar tenacitatea ei, dorinta de-a gasi solutii oricarei situatii, au ajutat-o sa-si atinga obiectivul.

Ambitioasa, a terminat “Associate Degree”, in dorinta de-a oferi posibilitati mai bune familiei ei.

Si-a iubit familia pentru care n-a precupetit nimic.

A fost constiincioasa si exigenta cu ea insasi in probleme de servici.

In ceea ce o privea, oricand i se putea cere un sfat sau un ajutor, fara teama de-a fi refuzat. De multe ori, ajutorul oferit intrecea  asteptarea.

A iubit calatoriile, natura, cititul, gatitul pentru care avea chiar pasiune.

Generoasa, intreprinzatoare, fire vesela si deschisa, a iubit viata, prietenii.

Desigur, multi ii vor pastra imaginea chipului ei razand, acel ras molipsitor…

Plecarea ei dintre noi, plecare atat de neasteptata, ne-a socat pe toti…

Acum, pe cel din urma drum, ea isi ia ramas bun:

de la familia ei: sotul Mihai si fiul Emil.

de la mama ei, Maria.

de la cumnati, veri, matusi si unchi, nepoti, toti prietenii si colegii de servici -atat cei de aici cat si cei din Romania-

de la vecini, toti cunoscutii.

Slujba înmormântarii a fost săvârşită de parintele Constantin Alecse în Capela Mortuară din Simi Valley, iar înhumarea a avut loc în Cimitirul Valley Oaks Memorial din Westlake Village.

Condoleanţele îndoliatului soţ Mihai, şi fiului Emil.

 

 

OCTAV THEODORY

 

      La 25 Septembrie 2004, a trecut la Domnul Octav Theodory, la vârsta de 90 ani. Nu a avut pe nimeni în Statele Unite, de aceea, abia dupa aproape 5 luni (la 14 ianuarie 2005), câţiva prieteni au reuşit să facă aranjamente de înmormântare.

     

Slujba a fost săvârşită la mormânt de către părintele paroh, la cimitirul Hollywood Forever, din Hollywood.

      Când scriem aceste rânduri, gândul ne poartă la cei care, Domnul îi ştie, dacă au sau nu rudenii, prieteni şi cunoscuţi, care să se preocute de aranjamentele funeraliilor, şi mai ales împlinirea tuturor soroacelor de pomenire după înmormântare.

 

Să rămânem deci în comunitatea noastră românească ortodoxă fiindca niciodată nu ştim ce ne aduce soarta

 

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în corturile drepţilor.

 

ELIONORA PRICOPIE-NASTUREL

 

După o suferinţă de cca 10 ani, fiind incapacitată la pat în ultimii 3 ani, sora noastră întru Domnul Eleonora Pricopie-Nasturel a fost chemată acasă de către Domnul la data de 2 Februarie 2005. A decedat în patul său, aşa cum I-a fost dorinţa, fiind îngrijita 24/24 de către devotatu’i fiu, Sorin Pricopie.

Născută în în 3 octombrie 1917, la data decesului  avea vârsta de 87 de ani.

Slujba înmormântării a fost oficiată de către părintele paroh, în ziua de 7 februarie 2005, în capela cimitirului Hollywood Forever, din Hollywood, unde s-a făcut şi înhumarea.

Dumnezeu să o odihnească în locaşurile drepţilor.

 

Alexandrina Baclacian

21 Ianuarie 1916 – 17 Martie 2005

 

La 17 martie 2005 a plecat la Domnul sora noastră Alexandrina Baclacian, la vârsta de 89 de ani.

Alexandrina s-a nascut la 21 Ianuarie 1916 in Bucuresti, in familia lui Iancu si Elisabeta Bogos.  Alexandrina, al patrulea copil,  s-a alaturat lui Telu, Magda, si Tanti, si a intregit familia.

Alexandrina a studiat la Academia Comerciala si a lucrat pentru Ministrerul Asigurarilor Sociale.  In timpul anilor grei ai celui de-al doilea Razboi mondial, Alexandrina si familia au trait in refugiu in afara Bucurestiului.  La intoarcerea in Bucuresti, dupa razboi, Alexandrina a intilnit pe Hampic Baclacian si atrasa de dragostea lui pentru muzica si firea lui romantica, s-a casatorit in 1948.  In viata ei de femeie maritata, ea a fost intodeauna cunoscuta ca Nely. Nely si Hampic au adus pe lume pe Tino in 1949.  Dupa o perioada cind a avut grije de copilul ei mic, Nely s-a intors la activitatea ei prodfesionala in departamentul de Finante al uzinei Tehnocin, care producea instrumente si aparate optice. 

            Datorita personalitatii ei puternice si capabilitatilor profesionale, Nely a devenit seful departamentului Finante, o pozitie pe care a pastrat-o durind transformarea uzinei intr-o larga antrepriza cu mii de angajati, si din care s-a pensionat in 1972.

            Urmatoarea etapa in viata lui Nely a inceput in 1974, cind nora ei Adina si fiul ei Tino, casatoriti in 1970, au adus pe lume pe Andra.  Poate ca Nely a vazut in Andra dorinta nerealizaqta de a vea o fetita ea insasi.  Prietenia lor a ainceput de la nasterea Andrei, si va dura intodeuna.

            In 1976, dupa ce Nely a pierdut mai inti pe mama Elisabeta, pe sora Magda, pe tatal Iancu si pe fratele Telu, Nely impreuna cu Hampic au emigrat in Statele Unite, lucru posibil datorita bunavointei si ajutorului familiei lui Hampic, fratele Garbis si sotia Tacui, sora Zabel si sotul  Tacvor, si mama lor Armic.

            Intreprinzatoare ca intodeuna, Nely a primit oferta sotului ei sa beneficieze de oferta de angajare facuta lui Hampic, si sa reinceapa activitatea ei profesionala.  Nelly a fost contabila pentru societatea de cauciucuri Apllo pina in 1987, cind s-a pensionat pentru a doua oara.

            Nely a primit ca o binecuvintare nasterea celui de-al doilea nepot, Michael, in 1982.  Intre cei doi nepoti, Nely a primit ultimul nume, Mamu, care a insoti-to pina in ultimul moment.  Mamu, Andra si Michael au gasit intodeauna timp sa-si impartasesca secrete, se se izoleze de dificultatile vietii, sa se sfatuiasca, si sa planteze flori.

            Hampic, dupa o suferinta de zece ani in urma unei boli incurabile, a murit in 1998.  In pensionare, Mamu s-a dedicat instruirii celor doi nepoti in traditiile Romane, si in intarirea caracterului, pentru a deveni oameni intregi.

            In 1999, cu determinarea caracteristica, Mamu a infrint amenintarea cancerului, dar sanatatea ei a inceput un declin neintrerupt.  Mamu s-a stins in 17 Martie 2005, la 8.20 PM.

            Alexandrina Baclacian este plinsa de fiul ei Tino, nora Adina, nepotii Andra si Michael.  Familia sotului, fratele Garbis si sotia Tacui, sora Zabel, fiul ei Esic si sotia Ani, au fost sprijinul raposatei de-a lungul anilor si o vor lipsi.  Gabriela, vara Adinei, a contribuit cu stiinta si devotamentul ei ca sa indrume tratamentul medical care a prelungit viata Alexandrinei.

In Romania, familia Adinei, Jean, Mariana si matusa Valerica, impreuna cu nepotul Gorun, sotia Stela si cumnata Boby, regreta plecaeea Alexandrinei dintre noi.  In Germania, nepoata Gabi, sotul Raul si fiica Cristina pastreaza amintirea Alexandrinei.  In Canada, nepota Roxana, sotul Eric si fiica Iris regreta lipsa ei.

Slujba înmormântarii a fost oficiată de părintele Constantin Alecse, în capela cimitirului Valley Oaks Memorial din Westlake Village, unde a avut loc ţi înhumarea.

Dorim să exprimăm condoleanţele noastre îndoliatei familii a fiului Adrian Baclacian.

 

Back to: Viata Crestina