DE
PASTI
Pentru
crestinii in sufletele carora nu s-au ofilit credinta, traditiile,
obiceiurile, Sfintele Pasti este o sarbatoare de referinta. Zilele Pastilor pun
in fata credinciosilor o multitudine de obligatii, trairi, actiuni. Desigur ca
toate acestea nu sunt controlate de legi juridice pamantene. Toate sunt podoabe
ale sufletului si trupului nostru cu care ne imbracam fiecare dupa credinta si
puterea de vointa care ne stapaneste. Podoabele sufletului sunt multe si
Biserica prin vocea slujitorilor sai, le pomeneste mereu, dar cu precadere la
poarta Postului Mare, care premerge Pastile. Nu mi-am propus sa dezvolt acest
aspect, ci doar sa pomenesc trei dintre podoabe ca fiind cele mai importante si
care definesc profilul de credinta al crestinului. Este vorba despre post,
rugaciune si despre paza mintii. Cu aceste trei precepte inarmati ne putem
pregati sufletul pentru intalnirea din noaptea Invierii cu Cel care a
patimit, a murit si a inviat, pentru a ne aduce mantuirea. La zilele Pastilor,
cand slobozim din noi bucuria invierii lui Iisus, se ajunge cu
truda luptei cu noi insine, pentru ca atunci cand dam vointa primim putere.
Manifestarea bucuriei este cu atit mai inaltatoare cu cat drumul pe care am
calatorit prin Postul Mare a fost presarat cu florile faptelor bune si a
curatirii trupului si sufletului de povara pacatelor.
Ce
am scris mai sus, sunt trasaturi pe care majoritatea covarsitoare a crestinilor
romani le traiau intens, inainte ca ciuma rosie sa otraveasca florile
credintei si traditiei si si sa inunde sufletele traumatizate cu ciulinii
ateismului sau indiferentei fata de divinitate. Asadar sa va spun celor
tineri si sa va reamintesc mai varstnicilor, ce insemna Pastile pentru oricare
crestin. De la copilul care abia deschidea ochii in perceperea vietii si pina
la batranul pregatit in fiecare clipa sa fie chemat la Dumnezeu, Postul Mare si
zilele Pastilor erau o profunda traire in Hristos si o imensa bucurie. Cum
zilele Pastilor cad de regula primavara, intensitatea trairii intalnirii cu
Iisus era amplificata fericit de reanvierea naturii la viata, dupa hibernare.
Se sincronizau in acest fel actiunile gospodaresti cu trezirea la viata a tot
ceea ce ne inconjoara, cu dragostea si traditia de a-L intimpina cit mai
bine pregatiti duhovniceste pe Cel inviat din morti. Se producea o
curatenie a gospodariei, a trupului si in special a sufletului. Toate
dinlauntru si dinafara trebuiau sa reflecte bucuria Invierii. Dar
ca sa ajungem la Inviere, drumul era anevoios si-l puteam parcurge numai
cu credinta lucratoare. Podoabele credintei lucratoare sunt nenumarate, dar
citeva trebuiesc pomenite: smerenia, infranarea, indelunga rabdare si
dragostea, deopotriva catre toti semenii nostri, indiferent de convingerile lor
religioase. Ca sa poti dobandi aceste podoabe era absolut necesar sa te
descarci de pacate. Aceasta se facea prin Taina Spovedaniei cu pecetea Sfintei
Cuminecaturi. La aceasta despatimire si descarcare a poverii pacatelor,
participau cu mic cu mare fara exceptie. Mare usurare simteam cind reuseam sa
ne infranam de la multe ispite si ne lepadam prin spovedanie de pacatele
totusi savarsite.
Venea
Saptamana Patimilor, cand prin slujbele de denii, scoaterea Sfantului Epitaf
(joi), Prohodul si ingroparea (vineri) ajungeam in fata Invierii, cel mai
mare eveniment crestinesc- Invierea Domnului Iisus. Fara a folosi figuri
de stil gratuite, amintesc ca toata suflarea si natura inconjuratoare erau
pline de Taina Invierii. Cu crestineasca bucurie a credintei ce-o purtam prin
flacara Duhului Sfint in templul pamantesc, care este trupul nostru, trebuie sa
pomenesc ca noaptea Invierii, pe locul unde a fost ingropat Iisus, lumina
Invierii coboara cu adevarat din Cer, minune care se petrece in fiecare an si numai
in Biserica Ortodoxa construita pe mormintul Mantuitorului. Minunea a
creat controverse din partea necredinciosilor, fiind sever controlata si
speculata ateist ca sarlatanie, dar n-a putut fi oprita sa se manifeste in
final fiind recunoscuta ca atare. La inceputul slujbei Invierii, in urma
rugaciunilor inaltate catre Dumnezeu de soborul Patriarhilor cu o sfintenie
sporita, care slujesc, coboara o flacara imateriala care aprinde lumanarile
acestora fiind impartita apoi miilor credinciosi participanti prin chemarea
divina ,,Veniti de luati lumina. Lumina lui Hristos, lumineaza
tuturor.'' Dupa Inviere incepeau derularea traditiilor si obiceiurilor pascale,
care nu erau putine. Credinta populara se interferaza cu credinta crestina,
sarbatoarea Pastilor fiind plina de alegorii. Intr-adevar glasul ultimei dintre
fericirile liturgice parca rasuna in toate cele trei zile ale Pastilor:,,
Bucurati-va si va vesiliti ca plata voastra multa este in ceruri.'' Desigur ca
sensul chemarii era de a ne veseli si bucura cu sufletul si cu constiinta
noastra duhovniceasca, ca Iisus a inviat din morti. La sarbatorile de Pasti
farmecul naturii amplifica bucuria sarbatorii. Nu lipseau jocurile distractive,
balurile, serbarile, traditionalele leagane (scranciobele) in care se roteau
copiii, tineri si batrini, fiecare avind cate o credinta izvorita din legende
inghitite de vreme. Dupa Sfintele Pasti, crestinul pasea in viata ce urma,
intarit, usurat de povara pacatelor, cu sentimentul despatimirii. Chiar
biologic postirea are un imens rol de eliberare a corpului de multe toxine,
prevenind sau vindecind multe din slabiciunile trupului. Am folosit in
descrierea mea timpul trecut, draga cititorule, deoarece la timpul prezent
despre aceste bucurii ale trairii in Hristos, nu se mai poate vorbi decit
izolat prin mijlocirea comunitatilor sau din carti. Si este o mare tragedie
pentru lumea crestina deoarece lumea sau poporul care-si pierd limba, credinta,
traditiile, cultura isi pierde identitatea si vine de niciunde si se indreapta
spre nicaieri. De aceea este necesar sa ne intoarcem la Hristot Cel Inviat si
sa intampinam Invierea cu bucuria de a o vesti prin, HRISTOS A INVIAT!
HRISTOS A INVIAT
As
vrea sa sorb din apa vie,
Din
mare sa devin iar mic
Si-n zile de copilarie,
Sa
retraiesc de Pasti, un pic.
Dar nu oriunde vreau sa fiu,
Ci
doar acolo-n satul meu.
Unde romanul, plin de sacru,
Era
vecin cu Dumnezeu.
Ochii inchid si filmul se ruleaza:
Cu
sapte saptamani-nainte,
Pe
cruce de-a muri Iisus,
De la copil pan-la
parinte,
Cu
toti se pregatesc nespus.
Romanul le grijeste toate,
Casa
si trup, si sufleteste,
Cuminecand el se sfinteste.
Chemat din Cer, neamul satesc
La
sfint lacas se-ndeamna dus,
Unde Scripturile vorbesc
De
patimile lui Iisus.
Invataturile-i hranesc,
O
pace harica-i cuprinde
Vor
fi mai buni, se pocaiesc,
Noian de rugaciuni ii prinde.
Si
iata noaptea de Inviere.
Cu mic, cu mare, toti s-au dus,
Sfarsind calvarul de durere
Sa
se inalneasca cu Iisus
Lumina Sfanta lin coboara
In
timp ce preotii se-nchina
Si
sacrosant pe obste cheama:
,,Veniti ca sa luati Lumina''
Astfel, femei, barbati, bunici, nepoti,
De
fericire- acum exulta.
Cu
vestea sunt pe buze toti
Evlaviosi
cand se saluta,
HRISTOS A INVIAT
DIN MORTI!
ION ANTON, LOS
ANGELES, CALIFORNIA
Back
to: Viata Crestina