5.
''CRESTINISM SI YOGA ?'' , de Parintele Ioan Filaret
1. Feţele antihristului
de Arh. Mina Dobzeu
- Parinte Mina, cum vedeti dumneavoastra acum, in 1999, fetele
antihristului ?
- Una din fetele antihristului a cazut prin focul pe care il
pregatea pentru omenire. Uniunea Sovietica, vreme de mai bine de 40 de ani, a
construit armament atomic, rachete, avioane si submarine. Dar acum a venit
mizeria si saracia peste popoarele sovietice, imperiul s-a dezmembrat si ateii
bolsevici, care erau principalii sustinatori ai lui antihrist, au intrat sub
povara focului pe care il pregateau pentru altii. Puterea comunista s-a
spulberat peste noapte, ca si cum nu ar fi fost. Astfel s-a aratat voia lui
Dumnezeu, care ii iubeste pe crestini si nu i-a lasat la nesfarsit sub talpa
ateilor.
- Antihristul are multe masti. Puteti indica o fata mai noua
decat comunismul a spiritului care se manifesta impotriva lui Hristos ?
- Acum a aparut o forma noua de ateism, sub numele de New Age.
Aceasta include mai multe directii: magia, spiritismul, parapsihologia,
paranormalul, satanismul, yoghinismul, bioenergia. Unele au existat in lumea
pagana si sunt reactivate acum pe scara larga. Altele se bizuie pe descoperiri
noi. Ei sustin ideea ca s-a incheiat epoca pestelui si vine aceea a
varsatorului de ape, deci era crestinismului e gata si vine Era Noua, aceea pe
care o propovaduiesc ei sub forma sincretismului rezultat din talmes balmes-ul
enumerat mai sus. Este calea prin care se formeaza o constiinta larga, anuland
deosebirile dintre bine si rau, dintre moral si imoral. Pentru ei exista numai
ratiunea, ratiunea si ratiunea, de trei ori, inchipuind omul drept centru al
universului. Ei insista ca paranormalul sa fie considerat o stiinta, ba chiar e
ridicat la rang de religie. Antihristul din trecut, comunismul, se impunea
fortat, prin constrangere. Aceasta forma noua a antihristului se impune prin
vraja, prin seducerea omului, prin inselaciunea difuzata in numeroase
publicatii si posturi de televiziune. Pe tineri si pe oamenii care se lasa
amagiti de senzationalul cu continut New Age din toata massmedia ii sfatuim sa
fie atenti, sa se intoarca la credinta in care au fost botezati, sa cunoasca
invatatura sfanta, sa se intoarca la Dumnezeu, sa nu se lase inselati. Aceasta
invatatura ateista a paranormalului este de natura diabolica si va cadea prin
sabia cuvantului lui Dumnezeu. Va fi o confruntare intre Evanghelia dreapta si
aceea falsificata de sectari si de acesti magicieni si ei se vor prabusi, asa
cum a cazut si comunismul. Insa deocamdata n-au ajuns la apogeu, ca atunci cand
le va da Dumnezeu o lovitura sa fie definitiva. Acestea sunt lucruri care se
desfasoara in timp; o vreme ii ingaduie Dumnezeu.
- Dar mai intai se va face unitatea statelor si dupa aceea
unitatea religiei ...
- Exista in planul lui Dumnezeu acest lucru, ca sa fie
"pamant nou si cer nou", adica o lume in care sa predomine dreptatea.
Planurile oamenilor sunt multiple, dar Dumnezeu le dejoaca proiectele lor:
"Orice sfat veti sfatui risipi-l-va Domnul; ca iarasi de veti putea,
iarasi veti fi biruiti, caci cu noi este Dumnezeu". De se va afirma
paganismul la putere iar va fi biruit de puterea lui Dumnezeu.
- Ce alte lucrari antihristice ati mai depistat dumneavoastra in
societatea contemporana ?
- O lucrare satanica este masoneria, alta este Martorii lui
Iehova. Aceasta din urma este proiectata tot de iudei, ca sa faca o religie
universala fara Hristos. Practic, multe voieste omul, multe proiecteaza, dar
vor cadea toate la vremea cuvenita, pentru ca Domnul imparateste peste toate.
Mai tineti minte ca, in perioada paganismului comunist, s-a aratat pe cer
semnul Fiului omului. Ce inseamna aceasta ? Ca spiritualitatea crestina a fost
rastignita ? La rasarit soarele s-a intunecat ca si cum ar fi fost acoperit cu
un sac. Luand geografic expresia, rezulta ca soarele Hristos a fost intunecat
in partea de rasarit a pamantului. Luna in sange s-a prefacut, adica generatia
aceasta a pierit insangerata. Stelele din cer au cazut, ceea ce inseamna ca
ierarhii bisericii, in special in Rusia, au fost exterminati, bisericile au
fost inchise, manastirile pustiite, s-a scos invatamantul religios din scoala,
multi preoti si calugari au ajuns la inchisoare, chiar si mirenii au suferit
pentru credinta lor. Asta fiindca au purtat pecetea lui antihrist pe frunte sau
pe mana dreapta.
- Ce era pecetea lui Antihrist parinte ?
- Pecetea lui antihrist vizeaza mintea si lucrarea. Pe frunte
inseamna sa accepti ideologia lor, adica sa fii robit cu mintea si pe mana
inseamna sa lucrezi conform acestei ideologii. Intai cu mintea si apoi cu mana;
comunistii nu au mai facut cruce si au interzis crucea. Au facut, cum se zice
la Scripturi, "icoana fiarei celei dintai", adica au construit un
imperiu asemenea celui roman care a prigonit crestinismul.
- Atunci cum explicati cifra 666, care se pune pe frunte sau pe
mana ? Ca iata am auzit ca in America erau deja anul trecut 7000 de insi care
purtau pe mana un cip, sub piele, cu cifra 666 ...
- Aceia sunt satanisti, nu putem generaliza. Implanturile acestea
tin de progresul stiintei. Cifra 666 se explica astfel: omul are un al saselea
simt, care este ratiunea. Revelatia Vechiului Testament este cifra sapte.
Revelatia Noului Testament este cifra opt, Legea Harului, Noua reprezinta
ierarhia cereasca, cele noua cete. Zece este divinitatea. Cand a venit
comunismul la putere, nu a ramas la cifra opt, adica la Hristos, nici la cifra
sapte, la revelatia Vechiului Testament, ci a coborat la cifra sase care este a
ratiunii omului, adica a paganismului. Nu au coborat nici mai jos, la cele
cinci simturi, nici nu au urcat. Comunistii s-au fixat stabil in sase, adica
ratiune, ratiune, ratiune sau 666. Au repetat, asemanator cu crestinii care
spun de trei ori Amin, Amin, Amin.
- A disadrut comunismul. Inseamna ca a disparut si 666, ratiune,
ratiune, ratiune, promovat de ei ? Nu cumva ateismul se perpetueaza si vine din
alta parte acum ?
- Am spus mai sus ca New Age a preluat stafeta atee, dar nu se
multumeste numai cu ratiunea, ci reinvie formele magice ale paganismului. Este
tot lucrarea satanei, intr-o forma putin diferita.
- Parintele Ioanichie Balan de la Sihastria Neamt ne-a talcuit
intr-un interviu ca primul 6 este indoiala in credinta, al doilea 6 desfraul
generalizat si al treilea 6 violenta. Sunt trei directii de actiune, provenite
din Vest, care prabusesc lumea in pacat si o despart de Dumnezeu.
- Ratiune, ratiune, ratiune nu are nimic de a face cu revelatia
divina. Tine de stiinta pozitiva si e deformata prin promovarea magiei actuale.
Nu trebuie sa ne ingrijoreze emfaza unor mari guru care se cred protectorii
lumii, prin invocarea spiritelor. Acelea sunt spiritele rele. Noi invocam
puterea care guverneaza, care binecuvanteaza si care pedepseste. Stiinta e dar
de la Dumnezeu, dar daca omul o foloseste in scopuri rele, tot omul trage
consecintele.
- Ce parere aveti despre proiectatul control asupra omnlui prin
intermediul calculatoarelor si satelitilor ? Printr-un cip implantat in mana
orice individ va putea fi controlat de la distanta orice ar face ...
- Cand Dumnezeu a zis omului: "Stapaniti pamantul" a
avut in vedere stiinta care este un dar divin. Depinde de om cum o foloseste,
in bine sau in rau. Fiti convins insa ca orice ar inventa omul, daca este
folosit impotriva vointei lui Dumnezeu, impotriva firescului, impotriva
binelui, va fi rasturnat cu puterea celui Preainalt. Nimic nu poti sa
stapanesti fara voia lui Dumnezeu. Nu trebuie sa ne ingrozeasca vraja cu care
vin ei acum spre noi. Comunismul ne persecuta, ne constrangea sa facem ce nu
vrem.
- Aveti dreptate, acum se duc oamemi de bunavoie la noua forma de
ateism ...
- Ii inseala cu usurinta pe cei lipsiti de educatie religioasa,
ca nu s-a facut jumatate de secol asa ceva, ii inseala cu bunuri materiale,
apoi pe naivii care alearga dupa senzational. Oamenii sunt derutati intrucat
Dumnezeu ingaduie multe. Il lasa pe om sa cerceteze multe, sa se ispiteasca, sa
se scufunde in intuneric pentru a avea de unde se intoarce. Dar sa nu uitam ca
Hristos este puterea si ca El hotaraste toate, ca in mana Lui se afla totul.
Ceea ce fac magii de la New Age e praf si pulbere in fata lui Dumnezeu.
·
DE CE MI-AU
FĂCUT MOŞMOANE ?"
În
urmă cu câţiva ani, amatorul român de presă paranormală
avea ocazia să citească lucruri interesante şi instructive în
cele câteva publicaţii cu acest profil. Treptat, însă, impostura
şi-a găsit un locşor călduţ în acest domeniu atât de
controversat. Articolele elogioase despre tot felul de nulităţi,
tendinţele denigratoare faţă de cei care se dovedesc a avea cel
puţin un dram de autenticitate, dar nu scot dolarii din buzunar pentru a
li se face publicitate, au invadat revistele româneşti de paranormal.
Rezultatul ? Unele au dat faliment, altele abia mai respiră
(trăiască sponsorii !), iar cele mai nărăvaşe s-au
reprofilat.
Mai
demult, aflându-mă cu soţul meu în Bucureşti pentru diverse
treburi, am dat curs invitaţiei unei jurnaliste de a-i face o vizită
la redacţie. Tânăra lucra la o revistă de paranormal care, pe vremea
aceea, era în mare vogă, iar acum nu mai face nici doi bani. Fata,
amabilă, ne-a luat un scurt interviu şi două fotografii,
după care ne-a spus că va scrie un articol despre activitatea
noastră de parapsihologi pe care îl va publica săptămâna
următoare. Abia întorşi acasă, în provincie, mi s-a prezentat la
consultaţie un individ din Bucureşti, care pe scurt şi-a spus
păsul : "Mă numesc Prodan, mi se spune Mustaţă, sunt
şmenar vestit, am făcut puşcărie, mi-a murit tatăl, am
o casă cât blocul ăsta, vreau să-mi spuneţi de ce în
puşcărie mi-au făcut moşmoane că am ajuns nebun
şi unde a ascuns tata cocoşeii de aur ?"
Avea
ochii injectaţi de ură şi alcool, părul căzut în
laţe pe umeri şi o faţă pământie de băga omul în
sperieţi. Obişnuită fiind cu tot felul de personaje
şocante, mi-am păstrat calmul şi am contactat telepatic spiritul
tatălui său. Acesta l-a sfătuit părinteşte
să-şi continue tratamentul deoarece încă nu este vindecat
şi i-a spus clar că a ascuns cutia cu bănuţii de aur sub
pământ, la tulpina cireşului din grădină, iar în pod
într-un dulap vechi se mai află ceva bijuterii de familie. La
sfârşitul consultaţiei Mustaţă mi-a replicat că este
de acord cu tatăl lui doar în proporţie de 10 la sută.
Revoltată, i-am dat înapoi hârtia de 10.000 lei pe care mi-o pusese pe
masă. A luat banii spunând satisfăcut : "Mă duc să-i
beau". La plecare, l-a întrebat din uşă pe soţul meu :
"Nu aveţi pe aici, prin oraş, o casă de curve, ca
să-mi dea şi mie o m… ?". Dacă a găsit sau nu ce
căuta, nu mai contează. Săptămâna următoare, în locul
articolului aşteptat de noi, a apărut încă o broderie plină
de elogii adusă unei ţigănci (a treia oară în acel an).
După o lună i-am telefonat jurnalistei pentru a afla ceva noutăţi.
M-a certat de cum mi-a auzit vocea : "Vai, doamna Nina, v-aţi dus în
redacţie la Ziarul zilei şi v-aţi făcut de râs ! Nimic nu
aţi fost în stare să-i ghiciţi lui Mustaţă ! Individul
v-a făcut proces verbal de impostoare ordinară şi ni l-a
arătat tuturor, inclusiv şefei mele, care mi-a interzis publicarea
articolului referitor la dumneavoastră !" I-am explicat fetei că
nici măcar nu ştiam unde se afla redacţia Ziarului zilei,
consultaţia cerută de Mustaţă a avut loc în cabinetul meu
şi, după părerea mea, tipul este schizofrenic.
Necăjită şi profund impresionată de păţania mea,
tânăra mi-a mărturisit că nebunul de Mustaţă este
foarte bun prieten cu colegul ei Romeus Vasile, care mi l-a trimis pe cap cu
scopul de a mă "desfiinţa". Motivul ? Romeus încasase 5
milioane lei de la ţigancă pentru a-i publica un nou interviu.
Iată ce bine stăm cu "paranormalul" în România !
Există
undeva, în România, un "guru", mare specialist în manipularea
oamenilor prin hipnoză. Victimele nu-şi dau seama că sunt supuse
unui atac psihic invizibil, căruia cu greu i se poate rezista. I-a
învăţat şi pe alţii să o folosească. Toţi au
aceleaşi scopuri : să cucerească nenumărate femei, să
racoleze cât mai mulţi discipoli care să le furnizeze bani,
relaţii cu persoane sus-puse, favoruri de tot felul. S-a construit astfel
un imperiu puternic şi greu de spulberat, întins ca o caracatiţă
în toată ţara. Au medici care le tratează bolile. Au
avocaţi care le apără drepturile. Au contabili care le
calculează averea. Au fani şi suporteri pretutindeni. Dar, mai ales, au
femei. Femei multe şi frumoase, care le deschid uşile peste tot. Oare
ce secrete miraculoase au aceşti indivizi ? "Yoga", pe care o
practică cu frenezie ? Nici vorbă.
Se
pricep să mintă frumos prin cuvinte exotice. S-au specializat în
practicarea hipnozei agresive, care strică minţile oamenilor,
aducându-i într-un hal de nedescris. Îi îndepărtează de familiile lor
şi de societate. Îi desprind de realitate, promiţându-le fericirea în
"astral". Îi transformă în manechine vii, care le execută
ordinele fără să crâcnească. Drame de tot felul se
consumă astfel în societatea românească. Oameni buni, hipnoza acestor
"iniţiaţi" este invizibilă, dar victimele ei se
văd bine ca lumina zilei. Oare nimeni din ţara aceasta nu-i poate
ajuta pe cei nenorociţi de ei ? Sau să-i pedepsească pe agresori
?
S-au
cunoscut la un revelion studenţesc. Ea, studentă la Filologie. El, la
Politehnică. Mirabela mai avea un prieten, dar Alex era la prima lui
pasiune. Au vorbit doi ani până la terminarea studiilor. Între timp, fata
s-a lămurit în privinţa primului ei iubit, frumosul şi
trufaşul Mihai. A rămas însărcinată cu Mihai şi,
făcându-şi analizele, a aflat că are dreptul la o singură
naştere. Dorind să păstreze sarcina, s-a umilit şi l-a
cerut în căsătorie. Mihai s-a supărat, a acuzat-o de şantaj
sentimental, iar în finalul discuţiei i-a spus că va pleca definitiv
în Germania, la rudele sale. Disperată Mirabela a încropit o
destăinuire pătimaşă la întâlnirea cu Alex,
anunţându-l că este pe cale de a avea un copil, pe care şi-l
doreşte enorm. Băiatul cu suflet ales a crezut-o şi,
fără nici o umbră de îndoială a cerut-o în
căsătorie. Nunta a fost frumoasă, la fel ca şi mireasa.
Locuind
la părinţii lui Alex, familia s-a mărit odată cu venirea pe
lume a micuţei Dorina, bebeluşul mult aşteptat. Toţi o
adorau în afară de Alex. Se simţea străin în preajma copilului,
parcă nici nu-i venea să-l ia în braţe. În sufletul său se
luptau două simţăminte contradictorii : datoria de tată şi
neputinţa de a iubi copilaşul. Nici relaţiile cu Mirabela nu
stăteau mai bine. Era dornică de mângâierea bărbatului, iar el
îi întorcea spatele. Încolţit ca o sălbăticiune, Alex a început
să-şi pună întrebări : "Nu cumva sunt bolnav ? Chiar
nu-mi trebuie nevastă ? De ce nu pot iubi copilul? Ce au
părinţii cu mine că mă ceartă mereu ?". Crezând
că viaţa sa este neîmplinită şi absurdă, s-a înscris
la cursurile de yoga ale vestitului "guru", sperând că acolo
îşi va găsi calea spre "desăvârşire
spirituală". Aşa a început calvarul : post îndelungat,
alimentaţie sumară, inapetenţă sexuală, obsesia
permanentă că nu face yoga destule ore pe zi. Dintr-o dată, a
avut o "revelaţie". Poate că s-a "purificat" prea
mult, iar Mirabela, deloc. A convins-o să-l urmeze la sala de yoga.
Frumoasei lui soţii i-a plăcut nespus de mult "paradisul"
descoperit acolo: puzderia de admiratori o sorbeau din ochi şi o mângâiau
drăgăstos, libertatea absolută trâmbiţată de toţi
îi pieptăna orgoliul înnăscut, iar "gurul" cel focos o atrăgea
ca un magnet.
Au
început discuţii aprinse cu părinţii lui Alex. Se considerau
captivi în casa lor, iar copilul îi obosea. Pentru a locui separat au
cumpărat un apartament, l-au renovat şi l-au mobilat. Dorina a fost
încredinţată părinţilor Mirabelei. În sfârşit tinerii
yoghini se credeau fericiţi, dar fericirea lor a durat doar câteva luni.
Într-o zi, inima încântătoarei soţii a început să palpite la
apariţia frumosului Iulian, instructor de yoga şi mare cuceritor de
femei. Divorţat de curând, îşi vrăjea admiratoarele spunându-le
că îşi caută iubita ideală. În realitate, fiind venit din
provincie şi locuind în gazdă, îşi aştepta norocul de la
vreo bucureşteancă înstărită. Având o cameră
liberă în apartament, Mirabela şi Alex i-au propus să-l ia la ei
cu domiciliul stabil. Tragicomedia a început la scurtă vreme după stabilirea
lui Iulian în locuinţa lor. Alex a fost izolat în camera cea mai
mică, iar Mirabela şi Iulian şi-au amenajat dormitorul comun.
Camera care îi fusese oferită fiind cam friguroasă, noul locatar a
preferat căldura trupului Mirabelei. S-au "purificat" zi şi
noapte făcând "tantra" până când, într-o bună zi, i-au
spus lui Alex că are "impurităţi în aură",
aşa că ei doi nu-l mai suportă şi ar fi bine să se
mute. Mirabela a cerut divorţul, care s-a pronunţat uşor, ea
şi Alex nemaiavând sentimente comune.
Mirabela
a revendicat copilul invocând dreptul ei de mamă, şi, ca un argument
suprem, i-a spus lui Alex că fetiţa a fost purificată prin
amorul ei cu "guru", o partidă nebună de
"tantra", pe când ea era însărcinată în luna a opta. La
auzul acestei mărturisiri neruşinate "impurul" Alex i-a dat
copilul fără să crâcnească, lepădându-se pentru
totdeauna de obsesia că nu a fost un tată bun şi un soţ
iubitor. Alex s-a lăsat de yoga şi s-a recăsătorit la
scurtă vreme după divorţ cu femeia visurilor sale, pe care o
adoră.
Iulian
i-a îngăduit Mirabelei să facă amor cu "guru" şi
cu alţi bărbaţi, conform "preceptelor" doctrinei
amoroase născocite de şef.
Într-o
zi, Mirabela, ajungând acasă mai devreme ca de obicei, l-a găsit pe
Iulian făcând amor cu o "yoghină" dintre cele care nu fac
mofturi. Revoltată, a dat-o afară, ţipând la Iulian că i-a
înşelat sentimentele. Bărbatul i-a ripostat că o
adevărată "yoghină" nu trebuie să fie
geloasă. Mirabela l-a iertat, iar acum Iulian tot la ea locuieşte. În
sfârşit, are buletin de Bucureşti. Nu s-au căsătorit. Ce-i
mai lipseşte dumnealui ?
Poate,
reputaţia de "guru" !
Mulţi
mincinoşi se laudă pe toate drumurile că văd aura
energetică a fiinţelor şi obiectelor. Unii speră că,
astfel, se vor putea "lipi" de câte un bioterapeut pentru a
"ciupi" ceva bănuţi, alţii o fac doar pe
interesanţii, dar unii, mai parşivi, încearcă să-i
păcălească pe specialiştii în practica
parapsihologică.
L-am
cunoscut întâmplător pe Iulian, un tânăr plin de talente, transpuse
aiurea în practică; pe româneşte s-ar numi "brânză
bună, în burduf de câine". Proaspăt atestat ca "radiant de
gradul doi", îşi încearcă norocul pe unde apucă, sperând
să-l recunoască cineva drept un mare "terapeut cu mâinile".
Spre ghinionul lui, mâinile îi funcţionează "perfect" numai
atunci când dă peste câte o pacientă nurlie. Uitând să o mai
trateze, trecând rapid la practica pipăitului, o invită cu ardoare la
plimbări şi "remedii naturale" în pădure. Poftele
carnale i-au adus multe necazuri. Ajuns în gura lumii, alungat din cabinetul
unei terapeute care îl luase ca practicant, s-a gândit în final să-şi
încerce norocul şi la un parapsiholog. Astfel, a ajuns în cabinetul meu,
pe care l-a măsurat rapid cu ochii, evaluând în mintea sa fiecare obiect.
După ce mi-a sărutat mâna cu tandreţea unui şarpe,
privindu-mă galeş până în fundul retinei, m-a anunţat pe un
ton afectat că este "paranormal". Suspicioasă din fire,
i-am cerut dovezi. Timp de o oră a bârfit-o pe reputata bioterapeută
care îl dăduse afară "din invidie pentru talentele lui".
Într-un cuvânt, cum spunem noi românii, "a umplut-o de sânge" :
că este practicantă a magiei negre din moşi-strămoşi,
că are aura neagră, că nenoroceşte pacienţii şi,
culmea ghinionului, are o gaură energetică în mijlocul cabinetului,
prin care dracii din ea comunică "într-o veselie" cu duhurile
necurate ale pământului. A pictat o foaie de hârtie cu un scris de jos în
sus şi de la dreapta spre stânga, text care semăna oarecum cu ceva
într-o limbă arabă. M-a rugat să aflu de unde i se trage
talentul cu pricina şi cine ar putea să-i traducă ce scrie el în
felul acesta. Investigându-i trecutul karmic, am aflat că într-o
viaţă anterioară a fost arab, iar acum îşi aminteşte
câte ceva din ceeea ce scria odinioară. Mi-a dat o mulţime de
sfaturi, unul mai "practic" decât altul : să-mi spăl
cristalele cu benzină deoarece au aura verde şi vor plesni în curând
de atâtea impurităţi, să mă protejez psihic la fel ca el,
cu cilindri şi piramiduţe "din lumină", ca nu cumva
să-mi apară şi mie vreo pată neagră, îmbâcsită cu
draci, drept în mjlocul camerei de lucru etc. Spunând că munceşte ca
bodyguard la o mare întreprindere, mi-a dat numărul de telefon de la
serviciu pentru "a-i trimite pacienţi". De bună-credinţă,
obişnuită să ajut oamenii în fel şi chip, l-am recomandat
unor persoane grav bolnave. Şi, surpriză mare ! Căutându-l la
întreprinderea cu pricina, au aflat că acolo nu lucrează nici un
bodyguard numit Iulian, mare vindecător radiant. După câtva timp,
m-am întâlnit cu bioterapeuta mai sus amintită, care mi-a relatat
intrigată ce i-a spus Iulian despre mine : că am cabinetul gol,
cristalele verzi de murdărie şi o gaură neagră, mare, drept
în mijlocul odăii, pe unde îmi vin duhurile pământului în vizită
! Povestindu-i femeii ce mi-a spus Iulian despre ea, a exclamat amuzată :
"Dar, Iulian nu vede aura şi nici un alt fel de energie subtilă,
iar pereţii cabinetului meu sunt plini de icoane !".
3. Marturia unui tanar care a practicat yoga si tehnici de
bioenergie
La îndemnul duhovnicului meu am pornit la scrierea acestor
rânduri cu gândul de a împărtăsi si altora tulburătoarea
experientă trăită de mine prin practicarea de: yoga,
tantra-yoga, dianetică, qi-qong, vindecare bioenergetică, vorbire cu
supraeul, meditatie pozitivă, regimuri alimentare-bionaturiste. Aceste
rânduri le scriu atât pentru cei ce practică acestea, cât si pentru cei
care nu le practică, în dorinta de a le arăta unde si cum se poate
gresi, si mai ales, unde se poate ajunge.
Mai întâi voi prezenta cauzele care m-au condus spre aceste practici: în primul
rând a fost vorba de educatia primită în familie. Trăind în plin
comunsm, părintii mi-au orientat formarea mea intelectuală spre
normele si perceptele materialismului stiintific.
In al doilea rând a fost vorba de caracteristicile mele sufletesti. Eu am fost
un băiat timid, tăcut, rusinos, relativ calm, cam fricos, destul de
slăbut din punct de vedere fizic, cu o fizionomie obisnuită si având
o inteligentă medie. Eram iertător, inclinat spre a face binele, eram
putin idealist, însă eram orgolios, îmi plăcea să-i judec pe
altii, să mă înalt, să domin si îmi plăcea să visez,
să las gandurile să-mi zboare.
Alti factori care au usurat foarte mult receptivitatea fată de practicile
orientale au fost: lecturarea din abundentă a - literaturii
stiintifico-fantastice si a filmelor pe această temă, a literaturii
în care sunt descrise mistere ale civilizatiei omenesti, cărti despre
OZN-uri, muzica electronică contemporană, filmele cu arte martiale în
care se putea vedea superioritatea spirituală a orientalilor fată de
europeni sau americani.
Toti factorii enumerati mai sus stimulează imaginatia tânărului, îl
duc să viseze si să creadă că în afară de realitatea
pe care o stie, mai există si altele nestiute, pline de mister, exotism si
supranatural. în aceste conditii eu am primit de la un coleg de serviciu o
revistă de propagandă a practicilor, exercitiilor si universului
yoghin. La scurt timp am avut posibilitatea să citesc si cel de-al doilea
număr al revistei. .
Când am citit aceste reviste am rămas uimit. Nici măcar în cea mai
bună carte stiintifico-fantastică nu găsisem un univers, o lume
si o realitate mai uluitoare si mai fascinantă decât cea pe care o
propuneau aceste două reviste. Pentru mine a fost extraordinar să
descopăr că în afara lumii obisnuite în care trăim există o
alta, că ce este stiut de mine si de lume în general este doar o
intimă si mutilată parte a realitătii si că această
realitate este una spirituală.
Dar evenimentul cel mai adânc, cel mai important care s-a petrecut pentru mine,
pentru sufletul si pentru mintea mea, atunci când am citit aceste reviste a
fost acela al mtâlnirii cu Dumnezeu. Atunci am aflat si simtit cu tot sufletul
că există Dumnezeu, că el ne-a creat si ne iubeste; că
adevărata ratiune a vietii este aceea de progres spiritual, de
neîncetată slefuire spirituală pentru a ajunge sau a ne apropia de eliberare,
adică a fi buni si nu răi, de a fi asemănători cu Dumnezeu
si nu doar niste creaturi de carne si oase care se zbuciumă fără
nici o ratiune si scop între momentul nasterii si cel al mortii.
O viată întreagă refuzasem să cred că există Dumnezeu pentru
că nimeni nu stiuse să-mi explice existenta Lui într-un mod logic si
stiintific, într-un mod care să mă scoată din realitatea
inconjurătoare care îl nega pe Dumnezeu si să mă ducă
într-una în care existenta Divinitătii să se descopere de la sine,
să fie demonstrată logic, faptic, să se impună intuitiv si
prin dovezi.
Nimeni nu-mi vorbise până atunci că există un univers sufletesc,
că trupurile noastre nu sunt decât un suport material pentru suflet,
că adevăratul om sunt eu cel sufletesc, sunt eu cel care animă
acest trup cu viată si îl foloseste ca un suport în această lume
materială. Dumnezeu există, El a creat lumea cea văzută si
cea nevăzută, El a creat tot ce vietuieste, El a creat omul. Omul
este alcătuit din trup si suflet. După moartea pământească
sufletul nu moare. Oamenii trebuie să se lupte cu ei însisi pentru a
deveni mai buni, mai plini de iubire, mai frumosi sufleteste. Dumnezeu ne
iubeste si are grijă de fiecare dintre noi în orice clipă.
Când după o viată trăită după fel de fel de modele
false, artificiale, pline de rău care te duc pană la disperata
situatie de a te întreba ''dar oare ce rost are viata aceasta a mea, pentru ce
trăiesc?''' îti sunt prezentate aceste adevăruri, atunci sufletul,
strigând de bucurie că a găsit sau regăsit adevăratul sens
al vietii si adevărul despre Dumnezeu si realitatea în care trăieste,
fuge si îmbrătisează pe cel ce i-a deschis ochii asupra acestora,
adică, în cazul meu, asupra sistemului de practici si credinte orientale
yoghine.
Insă alături de aceste adevăruri de care sufletul meu fusese
despărtit atâta amar de vreme si de care era atât de însetat,
adevăruri pe care orice crestin ortodox le învată la cel mai
elementar nivel, erau multe alte cunostinte si lucruri care erau adevărate
doar pentru cei care practicau sau învătau pe altii să practice yoga,
adică: credinta în reîncarnare, în existenta corpurilor omenesti
invizibile pentru privirea oamenilor obisnuiti, credinta într-un univers fizic,
astral, cauzal, credinta că scopul vietii este acela de a te elibera de
orice dorintă lumească si în final să te unesti cu divinitatea,
ca fiind o parte din ea.
Deci, pe langă adevărurile si sensurile de viată pe care
sufletul meu le căuta de mult, eu am îmbrătisat si acceptat de bune
si restul de credinte si practici care alcătuiesc sistemul
filozofico-religios yoghin. Multe din credintele si practicile yoghine erau
stranii, contradictorii, greu de înteles si crezut. Multe erau dovedite ca
fiind adevărate prin dovezi ce nu puteau fi verificate, sau chiar
păreau dubioase. Insă eu mi-am zis că n-am încă nivelul
spiritual ca să realizez si să înteleg adâncimea adevărurilor si
întelepciunii yoghine.
Pentru că citisem în revistele yoga că universurile invizibile si cel
vizibil sunt brăzdate de o multime de energii insesizabile pentru oamenii
obisnuiti si care nu erau detectabile de către aparatele construite
până in prezent, mi-am zis că acestea trebuie să fie energiile
cu care lucrează pentru însănătosire bioenergetienii. Si într-adevăr,
când am fost să audiez o sedintă tinută de doamna Ana Pricop în
cadrul cercului de ''Holoterapie'', am crezut că nu gresisem.
La Casa Tineretului, unde am asistat prima dată la o sedintă de
dezengramare hibridă, după o oră si jumătate de privit la
cei ce se dezengramau, am crezut că am nimerit într-un salon de la
spitalul de nebuni. Care mai de care se tăvălea cuprins de spasme,
atunci când retrăia engramele, unii urlau de durere, unii suceau mâinile
la altii, în timp ce altii le suceau picioarele pentru a-i face să
retrăiască mai din plin engramele, altii răgeau ca niste animale
înjunghiate, altii, mai linistiti, vorbeau de ti se înfioarau urechile, altii
râdeau ca nebunii sau ca istericii, altii plângeau în cea mai mare disperare.
La sfârsit, toti s-au linistit, au făcut meditatie, păreau foarte
destinsi si relaxati.
I-am povestit doamnei Ana despre toate experientele avute de mine de când
începusem să practic qi-qong si dezengramare dianetică si despre cei
trei maestri ai mei, despre faptul că luasem legătura cu supraeul.
Mi-a răspuns că este foarte bine, că e posibil, că si ea si
altii au maestri în astral si cauzal, că toti marii maestri yoghini,
tibetani si de qi-qong au maestri în celelalte universuri, care îi
ghidează si îi îndrumă, si deci, să merg înainte până voi
deveni propriul meu maestru. Numai să fiu cu băgare de seamă
că există si entităti si spirite negative care imită foarte
bine supraeul sau pe maestri si pot să-ti trimită niste mesaje care
să te ducă să faci prostii. De aceea, înainte de a trece la o
actiune, trebuie să analizăm foarte bine orice mesaj sau comunicare
si să vedem dacă vine de unde trebuie. Cu privire la rezultatele la
care am ajuns mi-a zis că e foarte bine si că pot să-i dau
bătaie inainte. (Deci se acceptă prezenta fortelor malefice,
satanice, a dracilor, dar măsurile care se iau sunt minime si oricând poti
fi înselat n.n.).
Am ajuns până acolo încât puteam să misc obiecte, să ajut pe cei
bolnavi. Astfel, o colegă de serviciu mi-a povestit despre fratele ei care
era grav bolnav si m-a rugat să o ajut dacă pot.
Ajuns acasă, supraeul a intrat în legătură cu mine si mi-a zis
că trebuie să mă duc să-1 vindec pe acel om, cu precizarea
că de acum încolo tot ceea ce fac, fac în numele lui Dumnezeu, aceasta
fiind o misiune incredintată de Dumnezeu si că voi primi forta si
mijloacele necesare împlinirii ei. Am lucrat în ziua aceea aproape 6 ore de
exercitii de tip qi-qong si dezengramări, ajungând la un potential
energetic deosebit de mare (stiam acum să-1 si măsor).
A doua zi am mers la acel bolnav care era atât de topit de boală încât
picioarele sale nu erau mai groase decât mâinile mele. I-am dat foarte
multă bioenergie si a putut să-si miste mâna si piciorul care erau
paralizate.
Incurajat de astfel de rezultate am repetat sedintele de trei ori în decurs de
cinci zile cu aceleasi efecte. Supraeul mă punea să lucrez cât mai
mult qi-qong si dezengramări pentru a-mi mări potentialul
bioenergetic. De asemenea el mi-a indicat în această perioadă alti
oameni cu care trebuie să lucrez si să-i vindec. Aveam mare încredere
în supraeul meu pentru că datorită lui realizasem tot ce era bun de
când mă apucasem de practicile energetice.
Tot el îmi permise accesul la cunoasterea pură si la puteri paranormale.
In acest fel mi s-au relevat alte chakrasuri în configuratia corpurilor
energetice care erau stiute în secret numai de marii maestri bioenergeticieni
(sapte centri principali despre care află orice începător plus
încă patru centri principali si mai multi centri secundari). Apoi am
învătat să anihilez entitătile negative.
In acele zile a urmat o avalansă de revelatii în domeniul cunoasterii
universului bioenergetic, o avalansă de dezengramări cu
pătrunderi în vietile anterioare, chiar si în prima viată
trăită de mine pe pământ acum 136786 de ani pe continentul
antedilurian Mti.
Intr-o zi de joi supraeul mă avertizase că Dumnezeu îngâduise ca
să-mi fie deschisă vederea spirituală a lumilor invizibile si pe
măsură ce voi lucra pentru curătirea impuritătilor fizice
si spirituale voi vedea din ce în ce mai clar realitătile din lumea
astrală, univers energetic invizibil pentru oamenii obisnuiti.
Aceste metode mi le perfectionasem sub asistenta supraeului în sedintele de
vindecare ale bolnavului afectat de paralizie, iar rezultatele le văzusem
cu ochii mei si eu si cei ce asistau; bolnavul restabilindu-se oarecum,
începând să-si miste mâna si piciorul paralizat, desi cu greutate si
dureri mari. Ii revenise pofta de mâncare, se mai întărise putin.
Tot atunci supraeul m-a învătat să operez pe corpurile energetice,
asa-zisa chirurgie energetică, făcând bolnavului câteva transplanturi
energetice. Vă dati seama ce mândru eram de mine că Dumnezeu mă
învrednicise cu o asemenea misiune si că îmi dăduse asemenea puteri
si cunostinte în domeniul bioenergetic. Tot atunci mi s-a dat un alt nume si
era suficient să-l pronunt ca un noian de energie să se reverse
asupra mea.
Din când în când mă fulgera un gând de frică cum că ceea ce fac
eu nu e bine, că este o nebunie, dar imediat înlăturam acel gând
stiind că eu sunt trimisul lui Dumnezeu si că am de îndeplinit
misiunea pe care mi-o încredintase, fiind si multe intâmplări care
confirmau acest lucru. Ceea ce m-a convins pe deplin că ce fac eu e bine a
fost faptul că am reusit să vindec instantaneu o migrenă foarte
putemică unei colege de birou. Alt lucru care m-a fâcut să cred
că tot ce fac e bine a fost diagnosticarea făcută tot atunci
unui coleg care fusese la medic cu o zi înainte si-i spusese acelasi lucru pe
care i 1-am spus eu (avea un rinichi căzut si o coastă fisurată).
El a recunoscut înmărmurit că asa este.
Până la urmă colegii si-au dat seama că am luat-o razna si au
anuntat salvarea pentru a merge la spitalul de psihiatrie. Eu am acceptat
aceasta ca pe o misiune de anihilare a entitătilor negative care bântuiau
spitalul. Pe drum, supraeul mi-a sugerat să-i pun mâna la ochi soferului
ca să le arât celor de fată că nu se întâmplă nimic, pentru
că noi suntem acum în lumea astrală unde nu se poate întâmpla nimic
rău. Si am fâcut-o. Bine că soferul a oprit repede si nu s-a
întâmplat nimic grav. Toti cei din masină s-au uitat stupefiati la mine,
dar si-au dat seama că nu e nimic neobisnuit pentru un om care era dus la
spitalul de psihiatrie.
Am fost intemat, iar după două zile mama s-a dus la doamna Ana
să o roage să mă scoată din starea în care eram. Ea a
venit, mi-a ars o palmă si m-a dezengramat o jumătate de oră
spunându-mi la sfârsit să nu mai vorbesc cu supraeul si să nu mai
primesc nici o revelatie, căci entitătile negative care puteau imita
foarte bine vocea supraeului si în genere a oricui, m-au păcălit si
m-au adus în starea în care eram. M-a sfâtuit să stau linistit si să
mă mai odihnesc, să nu mă mai gândesc absolut de loc la nimic
legat de bioenergie si că totul va fi bine. Mi-a zâmbit încurajator si a
plecat ( Lipsa aceasta de responsabilitate se manifestă la toti
îndrumătorii pseudo-spirituali: G. Bivolaru si D. Bozaru la Yoga, precum
si la cei de la Sahadja-Yoga si Elta Universitate n.n.).
Doctorii de la spital, si de altfel din toată lumea, spuneau că nu
eram nici primul, nici ultimul care angajându-se în acest fel de practici
ajungea la ei la spital. Eu însă nu i-am crezut pe ei, ci pe doamna Ana
convins fiind că nu practicile în sine duc spre asa ceva, ci aplicarea lor
gresită. Dealtfel convenisem cu doamna Ana ca după o perioadă de
relaxare să mă apuc din nou de aceste practici, dar de acum încolo cu
experienta si cu lectia căpătată, voi sti să mă feresc
de astfel de greseli. Si tot amândoi am tras concluzia că Dumnezeu a vrut
să mă încerce în acest fel, ca să-mi arate orgoliile negative
care mă stăpâneau.
Când am fost din nou la doamna Ana acasă, rugând-o să mă testeze
din punct de vedere bioenergetic, să vadă dacă m-am refăcut
si dacă pot să mă apuc iarăsi de qi-qong, mi-a răspuns
că pot să încep să lucrez, dar foarte putin, ca să vedem
mai întâi reactiile organismului. Am mai întrebat cum voi putea să
recunosc dacă este supraeul meu sau nu si ea mi-a răspuns că
atunci când supraeul mă va contacta în gând voi sti si voi simti pur si
simplu că el este si nu altul. Acestea fiind zise a lucrat asupra mea cu
bioenergie cam un sfert de oră după care a cazut într-o transă
profundă. Ca să nu o deranjez am rămas alâturi de ea
lăsându-mi gândurile la voia întâmplării. Si mi-a venit în minte
imaginea mea când eram mic copil, iar la un moment dat, eu, cel de la vârsta de
patru ani, s-a întors spre mine, m-a privit si m-a întrebat spunându-mi pe
nume: ''Ce mai faci? Sunt eu, supraeul tău! Adevăratul tău
supraeu! în sfârsit am reusit să fim fată în fată''. Uimit de cele
ce auzisem si vedeam, am exclamat: ''Bine, dar din cauza ta am ajuns la
spital!''. ''Nu din cauza mea, mi-a răspuns el, căci de mine nu ai
mai ascultat încă de când au început cursurile de vindecare
bioenergetică de la clubul CFR''. ''Si de ce nu m-ai tras de urechi, de ce
nu m-ai avertizat că ascult de cei râi?''. ''Datorită orgoliilor în
care erai blocat nu am mai avut acces la tine si nu ai vrut să mă mai
auzi. De acum însă ai să mă recunosti si nu ai să mă
mai respingi. Te voi contacta mai târziu. Să stii că mi-a fost dor de
tine!''. Zicând acestea, copilul din mintea mea a dispărut si s-a astemut
peste mine o liniste cum nu mai fusese în capul meu niciodată!
Nu după mult timp si doamna Ana a iesit din transă si i-am povestit
ce s-a întâmplat, la care ea m-a întrebat: ''Si tu ce ai simtit, el e sau
nu?''. I-am răspuns că da, e el. ''Atunci el e! a zis ea,
întărindu-mi convingerea! Numai să ai grijă ca totdeauna tot
ce-ti spune să treci prin filtrul ratiunii, căci oricând spiritele
rele pot să se substituie supraeului încercând să ne transmită
mesaje si comenzi cu care vor să ne facă rău, sau să ne
pună să facem rău. Deci fii foarte atent!''.
Am plecat de la ea bucuros că pot din nou să lucrez si că în
sfârsit, de acum înainte, voi sti să vorbesc cu adevăratul meu
supraeu. De acum înainte eu urmam să primesc mesajele supraeului sub forma
propriilor mele gânduri sau prin imagini ce îmi apăreau în minte; am
învătat să recunosc gândurile si imaginile care îmi erau trimise de supraeul
meu.
Doanrna Ana recomandă tuturor participantilor la curs să lucreze
foarte mult qi-qong si dezengramare pentru a ajunge cu nivelul de vibratie în
spectrul indigo. Abia după aceea vor avea siguranta că sunt în stare
să lucreze asupra altora pentru vindecare sau să vorbească cu
supraeul fără a fi bruiati.
Am discutat personal cu ea despre identificarea mea cu supraeul si despre
etapele pe care le-am parcurs în comunicare cu el, iar ea m-a încurajat să
merg înainte pentru că acum, spunea ea, procedam corect.
Intr-o zi maestrul din astral Sri Yukeshwar mi-a cerut să fac
împreună cu doamna Ana o excursie pe Muntele Ceahlău. Era într-o zi
de miercuri. Joi am fost la doamna Ana acasă si i-am raportat ce îmi
spusese maestrul si supraeul meu, rugându-o să se consulte cu supraeul ei
si să vadă dacă mergem sau nu. Răspunsul a fost afirmativ.
I-am spus ce-mi ceruse maestrul să facem: să plecăm în lunea
următoare pe Ceahlau, să lucrăm impreună exercitii de
dezengramare si energizare, după care să ne reîntoarcem miercuri.
Alte amănunte ni le va comunica maestrul atunci când vom ajunge pe
Ceahlău. A ramas stabilit să plecăm luni.
Cu o săptămână inainte supraeul mi-a făcut cunoscut că
de fapt engramele pe care le scoteam noi prin dezengramare erau niste fiinte
vii, având fel de fel de forme si că ele parazitau corpurile noastre
energetice hrănindu-se cu energia noastră si influentându-ne negativ.
Am fost învătat să le simt si să le anihilez. Metoda era foarte
putenică si rezultatele spectaculoase; chiar doamna Ana aprobând-o si
mirându-se de eficacitatea ei.
Incepând din această perioadă a început să învete doamna Ana de
la mine. Era de fapt uimită si ea la ce nivel de cunoastere aveam eu acces
si ce cunostinte îmi fuseseră relevate de supraeu. Intr-una din
dezengramări îl văzusem cu ochii mintii chiar pe Satana,
stăpânul dracilor, dându-mi târcoale, insă maestrii si supraeul îmi
puseseră la îndemână arme de lumină spirituală foarte
puternice cu care puteam să-1 alung.
Sâmbâtă, cu două zile înainte de plecare, în cursul unei meditatii mi
s-a arătat în chip de om Dumnezeu Tatăl Ceresc si a vorbit cu mine
numindu-mă fiul Lui si felicitându-mă pentru marele progres spiritual
pe care-1 făcusem, spunându-mi că voi fi cel mai mare vânător de
diavoli pe care 1-a cunoscut vreodată omenirea. Am căzut la
pământ si nu-mi venea să cred ce văzusem si auzisem.
Duminică dimineata, în cadrul altei meditatii, 1-am vâzut pe Iisus Hristos
răstignit pe cruce si atunci supraeul meu si întregul meu suflet mi-au
spus că eu sunt cel ce am fost atunci pironit pe cruce. De data aceasta am
realizat că asa este, ba chiar am simtit în palme durerea provocată
de cuiele cu care mă pironiseră atunci.
In tot timpul excursiei de pe Ceahlău eu am fost conducătorul iar
doamna Ana m-a urmat pas cu pas.
Smgurul om care a mai stiut de adevărata mea personalitate în această
perioadă a fost viitoarea mea sotie căreia i-am povestit toată
excursia si tot ce a decurs din ea. Cred că atunci ar fi fost singurul om
în stare să înteleagă si să accepte cât de cât că asa ceva
ar fi fost posibil. Ea îsi dădea seama de nefirescul si nebunia acestor
lucruri, insă realiza si faptul că dacă m-ar fi contrazis nu
a-si fi acceptat nici un argument de-al ei si poate ar fi trebuit să ne
despărtim. Faptul că doanma Ana acceptase si aprobase tot ce eu îi
povestisem despre mine si despre practicile mele bioenergetice au făcut-o
pe de altă parte să accepte că, desi ea nu putea să
creadă si să facă asa ceva, altii erau în măsură
să facă si să simtă acele lucruri.
Era o nebunie plăcută, plină de romantism, de escapade misionare
în numele lui Dumnezeu care de fapt toate erau menite să ne facă
să ne cunoastem mai bine si să ne iubim mai mult. Sotia mea a intuit
că odată si odată mă voi trezi din această nebunie si
că atunci vom rămâne împreună doi oameni simpli si obisnuiti.
Avalansa de revelatii si de trăiri care ne asaltau de mai bine de o
lună ne epuizaseră. Erau deja câteva nopti în care dormisem foarte
putin sau deloc. In aceste conditii, mergând în vizită la mama mea mi s-a
revelat că ea ar vrea să-mi facă mult rău. M-am
supărat si am plecat. Pe drum, sotia mi-a atras atentia că nu m-am
purtat frumos cu mama. Atunci a apărut primul semn de întrebare. Pentru
prima dată mi-am dat seama de nebunia comportamentului meu, fiindcă
dacă exista vreun lucru pe lumea asta de care să fiu absolut
sigur,era acela că mama mea mă iubeste si îmi doreste doar binele.
Dându-mi seama de nebunia acestei revelatii am reusit în decursul unei ore
să realizez toată nebunia trăită până atunci. Si
dintr-o dată tot esafodajul pe care eu îl construisem de atâta amar de
timp s-a prăbusit iar eu efectiv nu mai stiam cine sunt; dacă nu eram
de fapt Dumnezeu si nici Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, atunci cine eram?
Umblam asa prin casă vorbind de unul singur.
Atunci sotia si-a zis că trebuie să am un diavol în mine si a vrut
să-1 descopere si să-1 alunge din mine, si într-adevăr, prin
gura mea, din mine, a început să vorbească un diavol. A început
să înjure, să tipe că el nu pleacă, că el stă de
mult timp în mine si că eu 1-am chemat; a început să ne ameninte,
ne-a spus că el este supraeul care m-a condus pe mine atâta timp. O
ameninta pe sotie că o să o omoare si voia să sară la ea,
dar n-avea putere să-mi folosească cum voia trupul, iar eu mă
opuneam. Tot timpul căuta să o scuipe si o înjura groaznic, spunând
că o urăste si sa-l lase în pace, să nu-1 mai chinuie.
La un moment dat mi-am recăpătat stăpânirea de sine si din clipa
aceea am înteles că tot ce făcusem până atunci era foarte
rău.
Cu câteva ore înainte de asta, în timp ce eram acasă la mama, si
făceam o repriză de exercitii qi-qong, corpul fiindu-mi miscat de
supraeu, deodată am început să execut un dans cu adevărat
satanic. Sotia s-a uitat îngrozită la mine, la figurile pe care le
făceam, la sunetele pe care le scoteam, la respiratia pe care o aveam
atunci, la privirile absolut demonice pe care le aruncam în toate părtile.
Mi-a spus că îi e frică de mine si că ar fi bine să mă
uit în oglindă să mă văd cum arăt, iar când m-am
uitat, m-am speriat si eu de privirea mea.
Ne-am gândit amândoi ce să facem si cum să iesim din această
stare. Amândoi eram epuizati de tot ce făcusem timp de o lună si nu
stiam unde gresisem. Credeam că este vorba de o greseală a
noastră. Diavolul încerca iarăsi să vorbească prin mine si
să-mi folosească trupul dar reuseam totusi să nu-1 las să
facă nimic. Revelatiile îmi asaltau mintea si nu puteam să mă
mai concentrez la nimic. Până la urmă, am decis să nu mai facem
absolut nimic din domeniul bioenergetic, să încetăm orice relatie
intimă pentru o perioadă de timp, să dormim cât mai mult si
să mâncăm multă carne si mâncăruri greu digerabile ca
să ne îngreuiem mintea si s-o oprim din avalansa nebună în care se
pornise.
Abia a doua zi am reusit să adorm putin, să-mi adun si eu oarecum
mintea, căci o simteam ca pe o masină dereglată care nu mai
putea fi oprită din mers. După ce m-am trezit, m-am rugat lui
Dumnezeu să mă ajute să scap din situatia în care intrasem. L-am
rugat să mă ierte pentru ce făcusem, pentru că eu crezusem
că slujesc binelui. L-am rugat să mă aducă pe calea cea
bună si să-mi arate cum trebuie cu adevărat să slujesc
binelui. Cand mă rugam mă simteam ca. un copil neascultător,
care fugind de acasă se rătăcise într-un pustiu foarte mare, de
unde nu mai stia cum să iasă.
De atunci am putut dormi din ce în ce mai bine si mai mult iar mintea mea
încetul cu încetul, a început să se oprească din necontenita gândire
si reflectie si si-a domolit ritmul. Sotia mea, care nu se implicase atât de
mult si-a revenit mult mai repede, singura problemă pentru ea fiind marea
oboseală pe care o acumulase. Abia după două săptămâni
de zile am revenit la un comportament cât de cât normal.
La o lună de zile după aceste evenimente, niste prieteni care si ei
practicaseră yoga mai demult, ne-au dat să citim niste cărti
ortodoxe: ''Sfântul Serafim de Sarov'' si ''Pelerinul roman'', apoi,
împreună cu ei am fost la un preot si am abordat câteva subiecte pe
această temă. După discutia cu preotul si citirea celor
două cărti am realizat că religia ortodoxă este mult mai
complexă si mai frumoasă decât orice altă cale de eliberare
spirituală. Incetul cu încetul am înteles că este singura cale
adevărată.
Ne-am dus la o mânăstire si ne-am spovedit din copilărie, duhovnicul
de acolo interzicandu-ne să mai practicam exercitii bioenergetice sub
orice formă ar fi fost ele. Ne-a spus că nu suntem singurii care au
pătit asa ceva si că multi din cei ce apucă pe aceste căi
ajung la spitalul de psihiatrie. Am găsit apoi în Iasi un duhovnic, acesta
fiind chiar preotul cu care vorbisem prima dată, dusi de prietenii nostri.
I-am povestit si lui ce pătisem, iar el ne-a recomandat să
împărtăsim si altora din experientele noastre.
Acum, la aproape un an de la încetarea oricărei activităti pe
tărâmul bioenergetic cred că putem formula câteva interpretări,
concluzii si recomandari în legătură cu ele:
In primul rând am dori să atragem atentia tuturor celor ce vor să
urmeze calea acestor practici, fie pentru dobândirea unor puteri paranormale,
fie pentru dobândirea sănătătii trupesti sau sufletesti, fie
câstigarea întelepciunii si a eliberării spirituale, că absolut toate
provin din sânul unor credinte filosofico-religioase păgâne. Este
binecunoscut că popoarele păgâne se închină la idoli si că
dumnezeul sau zeii care îi venerează nu sunt altceva decât niste
închipuiri cu care satana i-a înselat.
Incă de la crearea lumii de către Dumnezeu, diavolul i-a înselat pe
primii oameni, iar acestia, crezând în cele spuse de el si nu în cele spuse de
Dumnezeu, au fost izgoniti din Rai. De atunci si până la venirea pe pamânt
a Fiului lui Dumnezeu, a Domnului nostru Iisus Hristos, care prin jertfa Sa a
spălat tot păcatul omenirii si a întemeiat singura credintă
adevărată, credinta crestină ortodoxă, oamenii au fost
înselati de către diavol să se închine la fel de fel de dumnezei care
de fapt nu existau. Fie că acestia se chemau marele spirit universal, sau
principiul cosmic universal, sau divinul, sau Baal sau Ra sau fel de fel de
zei, de spirite si de forte supranaturale, toti nu au fost altceva decât
înselări aduse în mintea omenească de către demoni care au fost
apoi adeverite si fundamentate prin intermediul minunilor si faptelor
supranaturale făcute cu puterea Satanei.
De la înăltarea la ceruri a Domnului nostru Iisus Hristos si până în
ziua de astăzi nenumărate fapte si minuni făcute în numele
Său si cu puterea Sa, au dovedit fără putintă de
tăgadă că singurul dumnezeu adevărat este
Dumnezeul crestinilor care tin dreapta credintă apostolică
ortodoxă.
De aceasta s-au convins multi păgâni, asupra cărora puterea
adevăratului Dumnezeu a făcut minuni si a căror idoli au fost
sfărâmati de această putere. Niciodată puterea idolilor nu a
putut întrece puterea adevăratului Dumnezeu, după cum niciodată
puterea Satanei n-a putut depăsi puterea lui Dumnezeu Care 1-a creat. Cu
toate acestea diavolii nu au încetat o clipă să încerce înselarea
oamenilor prin credinte idolatre sau prin devierea ori ruperea de la dreapta
credintă.
Dar se pune întrebarea: De ce se străduie diavolul atât de mult să însele
oamenii în această privintă? Răspunsul e simplu: Răsplata
celor care cred în idoli si a ereticilor sunt muncile iadului, iar Satana
tocmai acest lucru 1-a dorit tuturor oamenilor. Toti oamenii care au trăit
înainte de Hristos, după moarte, au fost trimisi în iad. prin jertfa Sa,
Fiul lui Dumnezeu, a venit ca să-i scoată de acolo. Unul dintre
păcatele care a trimis cei mai multi oameni în iad a fost tocmai
această închinare la idoli, iar diavolul se străduie din răsputeri,
si în zilele noastre, să cufunde toată omenirea în credintele
idolatre.
Toti cei care încearcă să popularizeze la noi în tară si în
întreaga lume practicile bioenergetice de provenientă orientală sau
cele de magie africană, asiatice, arabe, sud-americane, încearcă
să le prezinte desprinse din contextul filosofico-religios din care
provin. Ei încearcă să le înfătiseze la început ca pe niste
tehnici bioenergetice de vindecare si autovindecare, după care, celor ce
se angrenează în practicarea lor, le sunt prezentate ca niste practici al
căror scop final este însănătosirea sufletească,
căpătarea de puteri paranormale si apoi eliberarea spirituală,
subliniindu-se caracterul secret al acestor stiinte oculte. Abia după
câtiva ani de practicare adeptului îi este înfătisată adevărata
fată a acestor prăctici: puternicul substrat religios si ocult pe
care se sprijina, si, că rezultatele apar doar la cei ce încep să se
închine la zei.
Ei sunt initiati apoi prin niste ritualuri oculte de către maestrii lor
pentru a putea ajunge la realizări deosebite. In această fază
totul devine ultrasecret, orice divulgare fiind considerată ca un
sacrilegiu si pedepsită ca atare. Ei formează vârful de lance al
sistemului filosofico-religios din care provin.
Cei ce vor să se elibereze spiritual, să se mântuiască, pe
aceste căi, urmează în realitate niste căi idolatre, iar unirea
finală este unirea cu diavolul. Pe tot parcursul acestor practici are loc
o îndrăcire treptată a individului până când, ajungând la etapa
finală, omul este complet posedat de diavol, ajungând la niste puteri
paranormale-supranaturale care impresionează si coplesesc pe oamenii
simpli. Pentru ca înselarea să fie completă diavolul îti insuflă
o întelepciune si o falsă curătenie sufletească care pot induce
în eroare pe orice om neavizat.
Adevărata fată a acestor oameni o cunosc foarte putini, iar
câteodată nici ei însisi nu realizează ce se întâmplă în mod
real cu ei, însă, după cum spunea Mântuitorul, după roadele lor
îi veti cunoaste. Uitati-vă bine la ei, la roadele pe care le aduc, dar nu
numai la cele cu care ei se afisează, ci si la cele pe care le ascund.
Cu două săptămâni înainte de a scrie aceste rânduri am fost
acasă la doamna Ana si i-am povestit tot ceea ce pătisem, întrebând-o
unde crede ea că este greseala. Mai intai i-am cerut să-mi explice
unde gresisem când am ajuns prima dată la spital. Ea mi-a spus că
atunci m-am grăbit putin si a apărut un dezechilibru între corpurile
mele energetice si cel fizic iar personalitătile mele negative din alte vieti
au imitat vocea supraeului meu si eu în loc să ascult de vocea lui, am
ascultat de o astfel de personalitate, care vrea cu orice pret să stopeze
progresul spiritual al individului. Una din metodele pe care le utilizează
aceste personalităti este aceea de a te pune să faci niste lucruri
care să te dezechilibreze psihic si să ajungi la spital, sau te
îndeamnă să faci cine stie ce lucruri rele.
''Dar cu maestrii din astral si cauzal, cum a fost?'', am intrebat-o. ''Pai,
toti maestrii în practicile acestea au un maestru în universurile superioare,
care îi conduc si îi indrumă, asa că nu e nimic anormal în toate
acestea''!
''Dar a doua oară când era să o luăm razna amândoi ce s-a
întâmplat?''. ''Păi ce să se întâmple? Iarăsi v-a inselat o
asemenea personalitate care s-a substituit supraeului si era să vă
ducă să o luati razna. Bine ati făcut ca ati incetat orice
activitate pe acest plan. Asa trebuie facut când esti păcălit astfel,
iar după ce revii la normal tragi concluziile unde ai gresit si o iei din
nou de la capăt''.
''Bine dar de data aceasta am respectat tot ce m-ati invătat
dumneavoastră! Eram cu nivelul de vibratii în indigo, m-am identificat cu
supraeul, am analizat tot ce-mi spunea si admiteam doar ce mi se părea
bun! De altfel, totdeauna am venit la dumneavoastră să mă verificati,
iar în excursia făcută pe Ceahlău ati aprobat tot ce vă
spusesem si toate erau venite de la supraeul meu. Ori stiti bine că si
atunci mă credeam Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, că vorbeam cu
Dumnezeu Tatăl!'' .
''Da, dar eu atunci tocmai de asta am mers cu tine, pentru că am vrut
să-ti arăt că nu erai cine te credeai! Atunci s-a întâmplat cu
tine acelasi lucru care se întâmplă cu toti atunci când se aprinde în noi
lumina cristică, moment in care simtim că în noi este un sâmbure de
dumnezeire. Mai tii minte când te-a piscat un tântar si eu ti-am spus că
pe sfinti tântarii nu-i piscă? Dar când ai spus că ai ancorat
vortexul de forte care va declansa apocalipsa, nu ti-am spus eu că un
maestru nu are nevoie să se teamă că ceva creat de el va fugi sau
se va pierde? ti-am dat să întelegi, deci, de două ori că nu
erai cine te credeai, dar tu nu ai prins mesajul, si după aceea nu ai mai
trecut pe la mine si am crezut că ti-ai dat seama de greseala ta!''.
Eu si sotia mea mea ne-am uitat uimiti unul la altul când am auzit această
explicatie, căci amândoi stiam că abia cu o zi înainte de plecarea pe
Ceahlău căpătasem certitudinea că sunt Iisus Hristos, abia
în acea zi am avut revelatia răstignirii pe cruce si tot atunci
arătându-mi-se Dumnezeu Tatăl vorbind cu mine. Doamnei Ana, toate
aceste lucruri i le spusesem doar în timpul excursiei, deci ea plecase în
excursie cu mine fără să stie aceste lucruri!
''Doamnă Ana, dar spuneti-mi cum putem fi siguri că vorbim cu
supraeul nostru cel adevărat, căci iată, eu mi-am luat toate
măsurile de protectie si totusi m-a înselat!''
''Când vorbesti cu supraeul, niciodată nu poti fi sigur că vorbesti
cu el sau cu altcineva. Totdeauna trebuie să treci prin filtrul ratiunii
tot ceea ce îti comunică si să iei numai ce consideri că este
bun. Vorbirea cu supraeul e ca mersul pe sârmă, în orice clipă poti
să cazi. De altfel si eu, cu câtiva ani în urmă, căpătasem
o mare încredere în supraeul meu si mă lăsam condusă de el, iar
într-o zi acesta mi-a spus că trebuie să mă sinucid pentru ca
monada mea din astral să poată progresa spiritual, căci eu prin
ceea ce făceam atunci o tineam în loc. L-am ascultat si am fost la un pas
de sinucidere, pregătind si punând în ordine tot ce era necesar pentru a
pleca din lumea aceasta. Dar în ultima clipă, mi-a trecut prin cap să
trec si pe la o biserică. Numai trecerea acestui gând prin mintea mea a
fost suficient pentru a amâna punerea în practică a hotărârii de a
mă sinucide. M-am dus acolo si am vorbit cu un popă, un mosulică
dulce, care mi-a zis că nu stie ce să-mi spună în
legătură cu ceea ce practicam eu, dar că Sfânta Treime este
iubire, este credintă si este sperantă si nu cumva să-mi pun
capăt zilelor. Mi-a mai zis el ceva, nu mai tin minte ce, mi-a făcut
si o rugăciune si am plecat. Si cum mergeam spre casă, brusc mi-a
venit în cap ce-mi spusese mosulică: că Dumnezeu este sperantă
si atunci deodată am realizat că Dumnezeu nu a creat nimic pentru a
distruge, deci nici pe mine. Din clipa aceea am renuntat la gândul sinuciderii.
A doua zi a venit mama la mine si mi-a spus că în noaptea ce trecuse i se
arătase un înger care-i spusese să nu mai fac nimic din ce
făcusem până atunci, arătându-i tot ce făcusem rău si
spunându-i să înlătur din casă si din activitătile mele tot
ce rezultase din acele practici''.
''I s-a arătat mamei dumneavoastră un inger în vis? am întrebat-o noi
uimiti!''
''Nu în vis, ci chiar fizic, real! A trezit-o spunându-i ce avea de spus si a
dispărut, după care mama a stat trează până dimineata, ca
să nu uite nimic din ce-i spusese si a venit imediat la mine. Atunci eu am
înteles că nu făcusem cum trebuie lucrurile, iar de acum încolo
trebuia să le fac altfel. Ei, si de atunci am început să vorbesc cu
supraeul trecând prin filtrul ratiunii tot ce-mi spunea!''.
Si eu si sotia am rămas uimiti de felul în care interpretase ea cele spuse
de înger. ''Dar teoria aceasta a supraeului, de unde ati luat-o, am insistat
noi''?
''Toată lumea vorbeste cu supraeul, unii vorbesc telepatic, altii prin
scriere automată (procedeu spiritist de comunicare cu spiritele--în cazul
de fată cu supraeul), si eu la început luam legătura cu el prin
scriere automată, dar după mesajul pe care 1-am primit de la înger am
înteles că trebuie să vorbesc cu el în alt mod, si anume, pe cale
telepatică''.
Am insistat să aflăm sursa sau teoria care fundamentează
practicarea acestei convorbiri cu supraeul dar ea nu a vrut să ne-o
dezvăluie.
Si totusi, am insistat eu, dacă în orice clipă poti fi înselat în
această convorbire cu supraeul si el te pune să te sinucizi, te duce
la nebunie, poti să ajungi la comiterea de crime si multe alte acte
iresponsabile, n-ar fi mai bine să renuntăm la orice comunicare cu
el? A, nu! mi-a răspuns ea, fiecare trebuie să-si trăiască
experienta lui de viată din care trebuie să învete ceva. Dacă
unul se sinucide, este treaba lui, este experienta lui din această
viată, chiar dacă ea e negativă; dacă unul dă în cap
la altul, e la fel; dacă voi era să o luati razna, a fost o experientă
pe care trebuia să o trăiti. Acum v-ati dat seama de tot răul si
orgoliul care era în voi! Vedeti ce lectie v-a oferit Bunul Dumnezeu? Si-apoi
fiecare mai are înainte alte vieti de trăit, asa că nu trebuie
să ne facem probleme!
''Deci, dumneavoastră admiteti că se poate întâmpla orice când vorbim
cu supraeul!''. ''De ce nu? Experientele de viată sunt nenumărate''!
Sotia a mai încercat să o convingă pe doamna Ana că totusi este
periculos să lasi o multime de oameni nesupravegheati, să
vorbească cu supraeul, dar ea a argumentat că nu este asa.
Am plecat în acea seară acasă înmărmuriti de cinismul si nebunia
de care dădea dovadă cea pe care o crezusem un om care vrea binele
semenilor săi: o vindecătoare prin bioenergie.
Peste câteva zile am revenit la doamna Ana, încercând imposibilul, să-i
prezint si ei calea credintei crestine ortodoxe ca pe o altenativă, astfel
încât, îmi ziceam eu dacă va adera la ea, îsi va da seama mai târziu de
nocivitatea practicilor în care se angajase. Erau de fată si doi ucenici
de-ai ei. Abia atunci am văzut adevărata ei fată Reactia la ceea
ce-i spuneam eu a fost violentă. Nu a acceptat sub nici o formă
că ortodoxia ar fi bună de ceva, din contră i-a făcut în
toate felurile pe slujitorii Bisericii; pe mine nici nu mai spun, a încercat
să mă lovească în piept, să-mi dea palme, a tipat si s-a
enervat cumplit, si asta mai ales când le-am povestit ucenicilor ei întâmplarea
cu ''mosulică'' (preotul care a ajutat-o să nu se sinucidă) si
ingerul. Cumplită tulburare i-am produs prin acea încercare de a-i prezenta
calea credintei ortodoxe.
Dându-si seama că nu se comportă prea civilizat, a simulat apoi,
că în principiu ar fi si aceasta o cale pe care oamenii pot merge.
Am plecat si de această dată înmărmurit de adevărul care se
ascunde în spatele cuvintelor ei frumoase, care spunea că toate căile
spre mântuire sunt bune. Intr-adevăr, pentru doamna Ana erau bune toate în
afară de una singură: credinta crestină ortodoxă si chiar
dacă ea sustine cu tarie că este crestină, adevărul este cu
totul altul. Ea îsi închipuie că e crestină de un nivel spiritual
foarte înalt care depăseste manifestările crestine obisnuite. Din
aceste motive ea nu are nevoie de duhovnic si interpretează cum vrea
Sfintele Scripturi, scrierile si învătăturile Sfintilor Părinti,
ajungând la o totală rupere de Sfânta Biserică, la niste erezii ce
depăsesc orice închipuire sfidând orice bun simt. Toate acestea sunt
argumentate si sustinute de către ea logic, cu lux de amănunte, cu
deplină încredere în justetea celor gândite si afirmate.
Aceasta este de fapt adevărata doamnă Ana si dacă ati sti
adevărul si despre alti instructori si vindecători prin practici
yoghine, qi-qong etc. cred că v-ati cutremura.
Din experienta trăită de mine în universul acesta al practicilor
bioenergetice, am văzut că ele duc la o indrăcire treptată
a celui ce le practică si că oricând pot apare tulburări mintale
si comportamentale, care se finalizează în cele mai sinistre forme de
nebunie. Dar cel mai periculos fapt este că această nebunie este
logic argumentată si acceptată, ea venind cu acordul si prin vointa
noastră, si desi stii că ceilalti te consideră nebun, pentru
ceea ce crezi si faci, tu îti argumentezi si demonstrezi că de fapt tu
esti cel sănătos, iar ei sunt nebuni, căci nu cunosc si nu înteleg
adevărata realitate.
După părerea noastră puterea de a vindeca prin bioenergie sau
sănătatea obtinută prin practici de provenientă
orientală sunt de natură satanică si de aceea nu vom apela
niciodată la ele, oricât de bolnavi am fi si chiar dacă nu am
găsi vindecare prin tehnicile medicale clasice. ''Pentru păcatele
mele mi se imbolnăveste trupul si slăbeste sufletul meu''. Vindecare
prin puterile diavolului noi nu mai vrem! (Gheorghe V.).
4. Despre YOGA - de
parintele Arsenie Papacioc
CRESTINISM SI YOGA?
Cuvant
inainte [ crestinism si yoga ]
Capitolul I
Capitolul II
Capitolul III
Capitolul IV
5. Extrase din
''CRESTINISM SI YOGA ?''
de Parintele Ioan Filaret
JURNALUL
CONVERTIRII - De la zeita mortii la Imparatul Vietii [ de la YOGA la ortodoxie ]
6. ORTODOXIA SI RELIGIA VIITORULUI
Ortodoxia si Religia
Viitorului - de Ieromonah SERAFIM ROSE
Cuvant inainte
Prefata editorului la editia a
patra
Prefata autorului
Introducere
1. "Dialogul cu religiile
necrestine"
2. Ecumenismul "crestin" si cel necrestin
3. "Noua era a Duhului Sfant"
4. Cartea de fata
I
Religiile "Monoteiste". Avem acelasi Dumnezeu ca si necrestinii?
II Puterea zeilor pagani:
Asaltul hinduismului asupra crestinismului
1. Atractia Hinduismului
2. Razboiul dogmelor
3. Locuri si practici hinduiste
4. "Evanghelizarea" Vestului
5. Scopul Hinduismului - "Religia Universala"
III.
"Minunea" unui fachir si rugaciunea lui Iisus
IV.
Meditatia orientala invadeaza crestinismul
1.
"Yoga crestina"
2. "Zen-ul crestin"
3. Meditatia transcendentala
V. "Noua constiinta
religioasa". Cultele orientale din America anilor '70
1. Hare Krishna la San
Francisco
2. Guru Maharaj-ji pe Astrodomul din Houston
3. Tantra Yoga in muntii din New Mexico
4. Meditatie Zen in nordul Californiei
5. "Noua Spiritualitate" fata in fata cu Crestinismul
VI. "Semne din Cer"
- Perspectiva Crestin-Ortodoxa asupra OZN-urilor
1. Atmosfera science-fiction
2. Aparitii ale OZN-urilor si investigarea lor stiintifica
3. Cele sase tipuri de intalniri extraterestre
4. Explicarea fenomenelor OZN
5. Semnificatia fenomenelor OZN
VII. "Renasterea
harismatica" - un semn al vremilor
1. Miscarea penticostala in
secolul XX
2. Spiritul "ecumenist" al "Renasterii Harismatice"
3. "Vorbirea in limbi"
4. Mediumismul "crestin"
5. Înselaciunea diavoleasca
A. Atitudinea fata de experientele "spirituale"
B. Reactii fizice care insotesc experienta harismatica
C. "Darurile Spirituale" care insotesc experienta
"harismatica"
D. Noua "revarsare" a Duhului Sfant
VIII. Concluzie - Spiritul
Vremilor de pe urma
1. "Renasterea
harismatica" ca semn al timpurilor
A. O "Cincizecime" fara Hristos
B. Noul Crestinism
C. "Isus vine curand"
D. Trebuie Ortodoxia sa se alature apostaziei?
E. "Copii, este ceasul de pe urma"
2. Religia Viitorului
(Hristos: Ieri, Astăzi
şi în veci), de Dan CIACHIR
Vreo doua-trei partide politice de dimensiuni modeste nu pregeta
sa vorbeasca de atasamentele lor "crestine", nadajduind ca oamenii
care frecventeaza Biserica - si ma refer la Biserica Ortodoxa, majoritara - le
vor lua in seama din acest motiv. Este o eroare la care s-ar putea sa adere si
oamenii politici care se grabesc sa se afilieze la familia Partidului Popular,
mostenitor ideologic al Democratiei Crestine, indeosebi al celei italiene,
demolate in urma cu peste un deceniu de "togile rosii" reprezentate
public de judecatorul Antonio Di Pietro... O experienta a esecului in acest
sens a trait-o in Romania fostul Partid National-Taranesc, devenit dupa
prabusirea comunismului "crestin si democrat". Acest partid a facut
si greseala sa se amestece intr-un conflict confesional, luand partea
greco-catolicilor. Uzase si el, chiar excesiv, de retorica si terminologie
crestina.
Trei lucruri sunt aproape incompatibile cu tarile in care
Biserica Ortodoxa este majoritara: raspandirea psihanalizei (deoarece exista
Taina Spovedaniei), feminismul (intrucat femeilor din aceste tari nu le
lipseste feminitatea) si corelarea dintre politic si religios. Cu alte cuvinte,
intr-o tara ortodoxa nu se rezolva probleme politice cu mijloace religioase,
iar cele doua domenii nu se intrepatrund. In tara noastra votul nu a fost
niciodata confesionalizat. Au existat in epoca interbelica doua mici partide
care si-au adaugat epitetul crestin in titulatura. N-au avut nici un spor
electoral. Incercarea de a rezolva, cum spuneam, probleme politice cu argumente
bisericesti - soldata cu un catastrofal esec - poate fi ilustrata prin cazul
Rasputin, in Rusia, respectiv Petrache Lupu, la noi. Nici Grecia contemporana,
tara in care statul este contopit cu Biserica Ortodoxa, nu are decat o
democratie-crestina simbolica. Si trebuie adaugat ca este singura natiune
ortodoxa care nu a trecut prin experienta totalitarismului comunist, bucurandu-se
de o viata politica libera (mai putin paranteza dictaturii militare dintre anii
1967 si 1974).
In Italia postbelica - partial si in Germania - Democratia
Crestina a fost partidul oamenilor care frecventau Biserica Romano-Catolica,
biserica in cadrele careia rezolvarea problemelor politice cu metode si
ideologie crestina era un lucru firesc. De altfel, inca de la mijlocul anilor
'40, Partidul Democrat-Crestin, condus pana in 1954 de un catolic fervent,
ucenic al clericului Sturzo si premier in vremuri grele, Alcide De Gasperi, a
constituit principalul baraj politic al comunismului si alternativa. Legaturile
dintre De Gasperi si Pius al XII-lea au fost la fel de stranse pe cat aveau sa
fie cele dintre Paul al VI-lea si Aldo Moro. In Romania moderna nu au existat
asemenea conexiuni si nici in celelalte tari ortodoxe decat cele atribuite de
legende pioase intalnirilor dintre Daniil Sihastrul si Stefan cel Mare. In
Bizant, raporturile dintre Biserica si Tron erau de "simfonie", de
buna conlucrare, insa Biserica isi amintea mereu de avertismentul Mantuitorului
potrivit caruia "Imparatia Mea nu este din lumea aceasta". Totodata,
tarile ortodoxe nu au cunoscut experienta Luminismului (si nu a
"iluminismului", cum eronat i se spune adesea), care a netezit calea
ideologiilor si a ideologizarii. Asa se face ca un om pios, imbisericit, poate
sa isi dea votul unui partid de stanga, iar un politician de stanga poate
contribui la construirea unei manastiri sau la ferecarea unei icoane.
Departajarea intre politic si spiritual fiind cat se poate de
neta, alegatorul credincios doreste mai degraba un administrator sau un
dregator priceput decat un om de stat batator de matanii.
Crestinul-ortodox nu cauta sa obtina doua servicii in pretul
aceluiasi bilet. In calitate de credincios, el stie ca in plan duhovnicesc
partidul sau e Biserica. In plan politic, are alte optiuni si exigente, cat se
poate de realiste. La noi, Parlamentul nu se suprapune cu strana si nici urna
cu epitrahilul. Oamenii politici care isi afiseaza credinciosia pot cel mult sa
nu contrarieze, insa nu au cum sa obtina mai mult zanganind electoral
"principii crestine". Potrivit aceluiasi principiu si preotul care
face politica de partid e detestat. Poate ca situatia este ceva mai nuantata in
Transilvania, insa explicarea ei ar necesita un alt articol.
http://www.ziua.net/display.php?id=14287&data=2005-06-07
__________________________________________________________________________________________
8. Paranormalul … Anormal
REGĂSIRE PESTE VEACURI
Uneori,
fotografiile unor fiinţe dispărute din viaţa
pământeană pot stimula apariţia unor sentimente puternice în
sufletele oamenilor. Odată instalată iubirea în suflet, oricând poate
profita de ea un spirit de calitate îndoielnică, dornic de aventuri cu fiinţe
umane.
În
luna noiembrie a anului 1996 am primit la cabinetul meu parapsihologic o
tânără firavă, timidă, cu un aer romantic. Discuţia a
început greu, tânăra arătându-mi fotografia unui adolescent de o
frumuseţe rară, spunând sfioasă că este prietenul ei,
căruia îi duce dorul deoarece este plecat de mai mulţi ani. Am
întrebat-o unde a plecat şi ce vârstă are . A izbucnit în plâns
şi, vizibil jenată, mi-a mărturisit că Dănuţ,
băiatul din fotografie, a murit înecat în urmă cu un deceniu, la
vârsta de numai 19 ani.
Dănuţ
stătea liniştit pe marginea bazinului de înot al ştrandului
când, pe neaşteptate, unul dintre prietenii săi l-a împins în
apă. Băiatul a căzut şi s-a scufundat, rămânând în
adâncul apei. După câteva minute prietenii care au observat scena s-au
aruncat în apă şi l-au scos pe mal. Dănuţ murise.
Cinci
ani mai târziu, o tânără absolventă de liceu ducea flori la
mormântul bunicii sale. Mergând prin cimitir a observat pe o cruce fotografia
unui tânăr deosebit de frumos care păstra pe faţă un zâmbet
feciorelnic. Eliza nu i-a putut uita chipul. Îl visa mereu noaptea, iar
băiatul dorea de fiecare dată să-i spună ceva. Pentru Eliza
a început coşmarul unei iubiri fără speranţă de
împlinire. Pentru a-şi uita durerea nemărturisită şi-a
căutat refugiul în pregătirea pentru facultate. A ajuns
studentă, a terminat cu bine facultatea şi s-a reîntors în
oraşul natal, angajându-se la o societate comercială.
Iubirea
pentru Dănuţ s-a accentuat, apărând manifestări energetice
în jurul fetei, în special seara, când se pregătea de culcare. Simţea
mii de mângâieri pe trupul său în atmosfera tensionată a
camerei.
A
hotărât să se prezinte familiei defunctului. Părinţii
băiatului, îndureraţi de moartea lui, au rămas neconsolaţi
de-a lungul anilor. Au primit-o pe Eliza cu amabilitate, s-au străduit
să o înţeleagă, au acceptat-o ca prietenă de familie. I-au
arătat caietele cu poezii scrise de el, i-au dat două fotografii ale
băiatului dispărut dintre cei vii şi au lăsat-o să-i
însoţească la pomenirile pe care încă i le mai făceau la
mormânt.
Într-una
din zile, Relu, fratele lui Dănuţ, i-a arătat Elizei un tablou
pe care îl pictase la cîteva luni după moartea băiatului. Tabloul
înfăţişa o tânără care semăna uimitor cu Eliza !
Din acea zi Relu nu şi-a mai găsit liniştea. Avea doi copii
şi o soţie iubitoare, iar cu sănătatea o ducea destul de
bine. Ce-i lipsea ? Fratele mult iubit, mezinul familiei, a cărui moarte
absurdă le-a îndoliat sufletele pentru totdeauna ? Sau neîmplinirea
proaspetei iubiri pentru Eliza, care îi ardea inima ca o flacără ? A
găsit în iubirea Elizei pentru Dănuţ un aliat la suferinţa
care îi întuneca viaţa. S-a îmbolnăvit de nervi, şi-a
căutat refugiul în alcool, ajungând o epavă umană. Oare ce-l
chinuia mai mult acum, după zece ani de la moartea celui drag : dorul de
fratele său sau iubirea pentru Eliza, fiinţa care îi adora fratele
dispărut, dar pe care nu-l cunoscuse ca fiinţă umană ?
Neputinţa de a găsi un răspuns la aceste întrebări l-a
transformat într-o victimă a propriului destin.
La
dorinţa Elizei am contactat telepatic spiritul lui Dănuţ.
Cuvintele lui au venit ca nişte lovituri de cuţit în creierele
noastre încinse. Iată ce ne-a relatat la prima noastră convorbire :
"Nu
am nici o vină în ceea ce i se întâmplă acestei fete. Eu sunt un
spirit cu bun simţ, nu agresez femeile. Cel care îi dă Elizei iluzia
iubirii este rivalul meu dintotdeauna, un spirit de o calitate
îndoielnică, egoist şi rău, care m-a chinuit adeseori,
încarnându-se în fiinţele duşmanilor mei. Ne-am înfruntat în mai
multe vieţi, iar acum profită de iubirea sinceră a acestei fete,
substituindu-se duhului meu."
La
întrebarea Elizei : "Cum am putea fi alături ca fiinţe umane ?
", i-a răspuns : "Am fost alături de mai multe ori ca frate
şi soră, soţ şi soţie, amant şi amantă.
Căsătoreşte-te, şi primul tău copil voi fi eu."
Deşi
decepţia noastră a fost imensă, Eliza a revenit aproape
lună de lună timp de doi ani, însuşindu-şi
conştiincioasă lecţiile de spiritism. Am învăţat-o
să îl contacteze telepatic prin intermediul fotografiei, a primit de la
soţul meu iniţierea Reiki pentru supraenergizare mentală şi
încet, încet, a început să audă glasul spiritului mult dorit.
După
o vreme a încetat să mă mai caute, retrăgându-se în fericirea
şi nefericirea ei, discretă ca întotdeauna.
Mulţi
amatori se străduiesc să trateze oamenii cu mâinile, imitându-l cu
frenezie pe Isus. Neavând harul şi energia divină a Mântuitorului,
ajung să se îmbolnăvească mai rău decât pacienţii lor.
Unii dintre ei nu mai pot fi salvaţi.
Ionică
este un băiat năstruşnic. Tot aşa era şi la 15 ani
când, din pură curiozitate, s-a înscris într-o "universitate"
ezoterică, plină cu amatori de senzaţional. Nu prea îl interesa
ce discutau între ei, dar l-a fascinat îndeletnicirea numită
"hipnoză," pe care o practica în timpul liber unul dintre colegi.
Dornic să cunoască "hipnoza", a făcut pe cobaiul,
aşteptând cu nerăbdare urmările procedurilor la care a fost
supus. Nu după multă vreme, într-o dimineaţă,
privindu-şi tatăl, i-a văzut stomacul în nuanţe de albastru
mişcându-se leneş în cuşca sa de deasupra buricului. A
leşinat de groază.
În
zilele următoare i-a văzut inima verzuie, pulsându-i de zor în piept.
Când a zărit creierul violet al mamei, a făcut o criză
vecină cu epilepsia. Cineva l-a sfătuit să pună mâna pe o
carte de anatomie cu fotografii color pentru a-şi da seama ce vede, cum
vede şi ce se află cu adevărat în trupul omenesc. Anii au
trecut. Ionică a fost dat la ziar, devenind vedeta oraşului. Colegii
de la"universitate" l-au învăţat să facă pase
pentru a trata oamenii bolnavi. Părinţii i-au spus cu fermitate :
"Dacă vezi în corpul omenesc, înseamnă că poţi trata
orice boală, aşa că apucă-te de treabă !".
Ascultător şi curios, Ionică a început să pună mâinile
pe oricine îi cerea ajutorul, considerându-se un "fenomen"
căruia nu-i mai sunt necesare studiile de bioenergoterapie. După
fiecare tratament se simţea rău. A devenit nervos şi,
privindu-şi mereu organele interne, a observat că se
îmbolnăveşte încet, dar sigur. A refuzat să mai trateze nenumăratele
cunoştinţe ale părinţilor săi, oameni care sufereau de
boli incurabile. Drept pedeapsă, tatăl său, un prosper om de
afaceri, i-a tras o bătaie zdravănă. L-a dus cu forţa în
alt oraş la familia unei persoane sus-puse pentru a-i trata copilul de o
tumoare cerebrală în ultima fază. După reîntoarcerea acasă,
Ionică a început să aibă migrene insuportabile, un comportament
nevrotic, iar la şcoală, o situaţie dezastruoasă. A devenit
un libertin, nu-şi mai ascultă părinţii, capriciile se ţin
lanţ, catalogul este plin cu note de 2 şi 3. Se întreabă adeseori
: "Pentru ce să termin liceul, că tot voi muri de tânăr
?". Le spune tuturor că şi-a distrus creierul şi pancreasul
tratând tot felul de bolnavi. Părinţii nu-l cred şi îi
furnizează mereu pacienţi. Pentru ce ? Nu pentru bani, că au
destui.
Pentru
gloria fiului lor, fenomenalul Ionică !
http://www.spiritus.go.ro/paranormalul_anormal.htm
9. Despre credinta în reîncarnare
"Cea mai mare contributie a Indiei adusă lumii este să îi
ofere o viziune spirituală a omului. Iar lumea face bine dacă se
deschide de bunăvoie acestei străvechi întelepciuni ca să
dobândească prin ea o îmbogătire pentru viata omenească"
[36;139].
- Papa Ioan Paul al II-lea -
Părintele Cleopa Ilie mărturisea că "cea mai mare nebunie,
păgânătate si rătăcire de la adevăr este de a crede
cineva că după moarte sufletul omului intră în alte trupuri de
oameni, dobitoace..." [40;325]. Această afirmatie poate părea
cam aspră, dar este cât se poate de adevărată, este exprimarea
concisă a modului în care Biserica lui Hristos priveste teoria
reîncarnării.
Stim că unul dintre elementele cele mai importante ale credintei crestine
este lămurirea învătăturii despre viata de după moarte,
despre Judecata sufletelor si despre Învierea mortilor. Strâns legată de
această învătătură este combaterea rătăcirilor
teoriei reîncarnării, una dintre cele mai periculoase conceptii
păgâne care încearcă si reuseste să se strecoare astăzi în
mintile credinciosilor.
Cu greu găsim rătăciri care să fie primite de către
credinciosi atât de usor cum este primită credinta în reîncarnare.
Dintr-un anumit punct de vedere, acest lucru este usor de înteles. Că
Maica Domnului a rămas fecioară si după nastere cred toti
crestinii ortodocsi care vin duminica la slujba Sfintei Liturghii; de ce cred
astfel? Pentru că asa învată Biserica. Putini dintre ei se
întreabă ce implicatii directe are asupra vietii lor acceptarea acestui
adevăr.
Atunci când este vorba de ceea ce se întâmplă cu sufletul după moarte,
siguranta cu care oamenii îsi recunosc conceptiile în punctul de vedere
bisericesc este mult diminuată. Starea de fapt este următoarea: desi
o persoană care crede în reîncarnare se consideră crestină (si
procentul unor astfel de persoane este foarte mare), după
învătătura Bisericii ea este ruptă de trupul lui Hristos si
stă sub condamnarea anatemei.
Vom încerca să arătăm câteva dintre motivele pentru care
Biserica osândeste cu vehementă teoria reîncarnării si pe cei care o
acceptă. Nici în cazul acestei controverse argumentele aduse de către
Biserică nu vor fi în măsură să îi convingă pe cei
înselati să se lepede de rătăcire. Dar aceste argumente sunt
suficiente pentru crestinul care crede în adevărul propovăduit de
Hristos. Unul dintre semnalele de alarmă care arată înselarea
specifică vremurilor pe care le trăim este tocmai faptul că,
desi vor să ducă o viată curată si să meargă pe
calea mântuirii, un număr mare de credinciosi s-au lăsat înselati de
această credintă orientală. Dar credinciosii care cred în
reîncarnare sunt rupti de Hristos. Sunt, fără să îsi dea seama,
fii ai Noii Ere de apostazie, desi putini dintre ei au acceptat
rătăcirea constientizând gravitatea unei asemenea optiuni.
Cinci dintre motivele cel mai des întâlnite pentru care un crestin crede în
reîncarnare sunt următoarele:
1. faptul că se îndoieste că Biserica detine adevărul de
credintă si că învătătura Bisericii este în întregime
fără greseală;
2. faptul că nu este constient de păcatul ereziei căreia i se
face părtas;
3. faptul că i se pare că a găsit în Sfânta Scriptură
dovezi privitoare la reîncarnare;
4. faptul că nu găseste o explicatie mai potrivită pentru
suferintele unui număr foarte mare de oameni decât aceea că acestia
suportă consecintele propriilor greseli din vietile anterioare;
5. faptul că o credintă conform căreia oamenii au sansa de a-si
îndrepta greselile într-o viată viitoare i se pare mai potrivită cu
învătătura Dumnezeului care îi iubeste pe oameni decât credinta
într-un Dumnezeu pedepsitor care îi osândeste pe oameni la chinuri vesnice.
Este evident că multi dintre cei care se află în diferite
rătăciri nu sunt constienti că au o credintă diferită
de cea pe care a propovăduit-o Hristos, sau nu consideră că
îndoiala pe care o au fată de unele puncte din învătătura
Bisericii are consecinte grave.
Nimeni nu poate nega că dacă ar avea de ales între un Dumnezeu care
îi mântuieste pe toti oamenii si un Dumnezeu care primeste în frumusetile
raiului numai o mică parte dintre oameni, iar pe ceilalti îi trimite în
iad, l-ar alege pe primul. Nimic nu este mai clar în Noul Testament decât
imaginea Fiului lui Dumnezeu care a primit moartea jertfelnică din
dragoste pentru oameni. Ar putea fi Hristos atât de aspru încât să nu Îsi
reverse mila Sa iubitoare si asupra celor din iad?
La o astfel de întrebare nu este bine să se dea un răspuns pripit.
Dacă omul poate da răspunsuri exacte despre lucrurile pe care le-a
făcut el însusi, în ceea ce priveste problema sufletului după moarte
lucrurile îl depăsesc. Omul nu este Dumnezeu ca să stie cum este mai
bine, si de aceea nu îi rămâne decât să primească lucrurile asa
cum le-a lăsat Dumnezeu. Este de netăgăduit faptul că
dacă Dumnezeu ar fi putut să îi mântuiască pe toti oamenii,
atunci ar fi făcut-o si iadul s-ar fi golit pe loc.
Dumnezeu i-a creat pe oameni astfel încât să ajungă cu toti în rai,
dar omul a ales păcatul. Si dacă Dumnezeu i-a lăsat această
libertate, înseamnă că nu putea fi altfel. Dumnezeul Bisericii nu
este un Dumnezeu capricios care se joacă cu destinele oamenilor, care
alege să îi bucure sau să îi chinuiască în vesnicie. Dacă
Dumnezeu l-a creat pe om în asa fel încât să aibă libertatea de a
alege păcatul si de a suporta consecintele sale, înseamnă că asa
este mai bine (chiar dacă nu ne este dat nouă a întelege de ce este
asa).
Faptul că Dumnezeu ne-a făcut liberi arată că avem putinta
de a nu Îl asculta, că avem putinta de a ne îndepărta de El. Este
greu de înteles pentru mintea omenească de ce Dumnezeu nu este mai putin
aspru în încercarea de a-l convinge pe om să I se supună, de ce nu
găseste mijloace pentru a-i mântui pe toti oamenii.
Dumnezeu, Cel care cunoaste toate tainele vietii omenesti, nu a vrut ca omul
să îi fie rob. Dumnezeu nu l-a creat pe om pentru că ar fi avut
nevoie de ceva, pentru că ar fi vrut să fie slujit. Atotputernicul
Dumnezeu l-a creat pe om din dragoste, pentru ca omul să se poată
bucura în vesnicie de comuniunea cu El. Ori bucuria, ca si dragostea, nu se pot
manifesta decât într-un suflet liber. Nimeni nu poate descoperi vreun medicament
care să bucure sufletul, si nici vreun drog care să nască în
suflet sentimente de dragoste adevărată.
Dacă sufletul nu vrea să se deschidă fată de Dumnezeu, el
trebuie să îsi asume consecintele acestei alegeri. Dumnezeu nu are cum
să mântuiască pe nimeni cu forta. Dar în acelasi timp El
încearcă toate mijloacele pentru a ne mântui. Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
a murit pe cruce pentru păcatele noastre, vădind dragostea Sa pentru
neamul omenesc. Este rândul oamenilor să răspundă dragostei
arătate de Dumnezeu. Si în functie de acest răspuns îi asteaptă
fericirea sau osânda vesnică.
Cei care vor să creadă în mântuirea tuturor, atât a celor cu
viată curată cât si a celor care au murit nepocăiti (conceptie
denumită apocatastază), se află în contradictie cu
învătătura Sfintei Scripturi.
Această teorie condamnată de Biserică s-a răspândit totusi
în secolul XX peste tot unde iubirea patimilor a fost mai puternică decât
iubirea virtutii. Un observator al mediului protestant, Richard J. Buckham,
constata că "până în secolul al XIX-lea aproape toti teologii
crestini au sustinut realitatea chinului etern în iad... (pentru ei era) o
parte la fel de indispensabilă a credintei crestine universale ca si
doctrina despre Treime si Întrupare. Începând cu 1800, situatia s-a schimbat în
întregime, si nici o învătătură traditională nu a fost
abandonată pe scară atât de largă ca cea despre pedeapsa
eternă. Sustinătorii ei printre teologii de astăzi sunt mai
putini ca niciodată înainte... Printre cei mai putin conservatori,
salvarea universală, fie ca sperantă, fie ca dogmă, este acum
atât de larg acceptată încât multi teologi o presupun fără
să mai caute dovezi" [10;44].
Iată un fragment din descrierea unei slujbe a charismaticilor:
"Într-o seară am predicat despre iad. Peste tot oamenii au izbucnit
în râs. Cu cât le vorbeam mai mult despre iad, cu atât râdeau mai mult."
[49;41]; (chiar dacă râsul patologic este specific charismaticilor,
ironizarea învătăturii despre iad este prezentă în multe dintre
grupările "crestine").
Observând în lumea occidentală o largă răspândire a conceptiei
mântuirii colective (iadul nefiind considerat vesnic), putem vedea în ea o
primă treaptă pentru acceptarea teoriei reîncarnării. Iată
de ce gândirea new-age-istă se foloseste atât de insistent de generoasa
idee a mântuirii tuturor, mult mai aproape de inimile celor care văd în ea
izbăvirea de suferinta vesnică.
Biserica Ortodoxă nu a preferat si nu preferă nimic adevărului.
Chiar dacă uneori adevărul este asemenea unei doctorii amare, el este
singurul care duce la mântuire. Învătătura despre apocatastază a
fost condamnată de mai multe ori de-a lungul istoriei: "Dacă
cineva învată sau cugetă că pedeapsa demonilor si a oamenilor
păcătosi nu va fi vesnică, ci va avea un sfârsit, si că
atunci va avea să urmeze o restabilire a tuturor în fericire, să fie
anatema" [61;162]. Sinodul ce a avut loc la Constantinopol în 543 a
hotărât: "Dacă cineva crede în fabuloasa preexistentă a
sufletelor si în acea condamnabilă restaurare (apocatastază),
adică restabilirea tuturor lucrurilor cum erau la început, să fie
anatema" [61;162].
Conceptia despre reîncarnare este strâns legată de cea despre preexistenta
sufletelor. Biserica învată că sufletele omenesti nu au fost create
de la începutul lumii sau că ar fi "scântei divine",
părticele de dumnezeire. Sufletul fiind creat de Dumnezeu nu poate să
fie o parte desprinsă de Creator. Asa cred numai cei care confundă
creatia cu Creatorul si sustin vechile idei panteiste.
Dumnezeu a rânduit ca sufletul să existe din aceeasi clipă în care
apare si embrionul uman în care se va sălăslui. Astfel, fătul
creat este rod al dragostei părintesti, nefiind posibilă existenta
unui suflet care are libertatea de a se întrupa (si nici măcar de a exista)
independent de părinti.
Atât în teoria reîncarnării cât si în cea a preexistentei sufletului se
poate observa foarte usor o implicatie directă: dacă sufletul
există independent de părinti, si de-a lungul mai multor vieti
fiecare suflet a avut mai multe perechi de "părinti", unicitatea
relatiei părinte-copil dispare. Odată cu ea dispare fundamentul
dragostei dintre părinti si copii, dragoste care stă la baza
familiei. Dacă în societatea hindusă anumite traditii foarte
puternice mentineau strânsă legătura dintre părinti si copii,
chiar dacă acestia credeau în reîncarnare, în societatea
contemporană, refractară fată de orice formă de
traditionalism, credinta în reîncarnare generează puternice conflicte
între generatii, tinerii căutând cu orice pret să îsi manifeste
independenta fată de cei pe care nu îi mai recunosc drept părinti în
adevăratul sens al cuvântului.
Bineînteles că nu implicatiile sociale ale acestei credinte orientale sunt
cele mai grave, ci cele duhovnicesti. Cel ce crede în reîncarnare nu recunoaste
învătătura Bisericii despre Judecata sufletelor si despre Învierea
mortilor. Pentru că totusi foarte multi oameni cred că au găsit
în Sfânta Scriptură dovezi despre reîncarnare, si implicit neagă
că s-ar afla în rătăcire, să ne oprim putin asupra textelor
de Dumnezeu inspirate.
"Vine ceasul în care toti cei din morminte vor auzi glasul Lui, si vor
iesi cei ce au făcut cele bune, spre învierea vietii, iar cei ce au
făcut cele rele, spre învierea osândirii" (Ioan 5, 28-29).
"Iar dacă se propovăduieste că Hristos a înviat din morti,
cum zic unii dintre voi că nu este înviere a mortilor? Dacă nu este
înviere a mortilor, nici Hristos n-a înviat. Si dacă Hristos n-a înviat,
zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică si
credinta voastră. (...) Dar acum Hristos a înviat din morti, fiind
începătură (a învierii) celor adormiti. Că de vreme ce printr-un
om a venit moartea, tot printr-un om si învierea mortilor. Căci precum în
Adam toti mor, asa si în Hristos toti vor învia." (I Cor. 15, 12-22).
"Dar va zice cineva: Cum înviază mortii? Si cu ce trup au să
vină? Nebun ce esti! Tu ce semeni nu dă viată, dacă nu va
fi murit. Si ceea ce semeni nu este trupul ce va să fie, ci grăunte
gol, poate de grâu, sau de altceva din celelalte (...). Asa este si învierea
mortilor: se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază
întru nestricăciune" (I Cor. 15, 36-42).
"Mortii Tăi vor trăi si trupurile lor vor învia" (Isaia 26,
19). "Eu stiu că Răscumpărătorul meu este viu si
că El, în ziua cea de pe urmă, va ridica iar această piele a mea
ce se destramă" (Iov 19, 25).
Considerăm potrivită pentru încheierea acestui mănunchi de
citate scripturistice reproducerea unei afirmări clare a învierii, care
poate fi găsită de oricine vrea să înteleagă
învătătura biblică despre acest subiect: "Fost a mâna
Domnului peste mine si m-a dus Domnul cu Duhul si m-a asezat în mijlocul unui
câmp de oase omenesti, si m-a purtat împrejurul lor; dar iată oasele
acestea erau foarte multe pe fata pământului si uscate de tot. Si mi-a zis
Domnul: "Fiul omului, vor învia oasele acestea?" Iar eu am zis:
"Dumnezeule, numai Tu stii aceasta". Domnul însă mi-a zis:
"Prooroceste asupra oaselor acestora: Iată Eu voi face să intre
în voi duh si veti învia. Voi pune vine pe voi si carne va creste pe voi;
vă voi acoperi cu piele, voi face să intre în voi duh si veti învia
si veti sti că Eu sunt Domnul". Proorocit-am deci precum mi se
poruncise. Si când am proorocit, iată s-a făcut un vuiet si o miscare
si oasele au început să se apropie, fiecare os la încheietura sa. Si am
privit si eu si iată erau pe ele vine si crescuse carne si pielea le
acoperea pe deasupra, iar duh nu era în ele. Atunci mi-a zis Domnul: "Fiul
omului, prooroceste duhului, prooroceste si spune duhului: Asa grăieste
Domnul Dumnezeu: Duhule, vino din cele patru vânturi si suflă peste mortii
acestia si vor învia!" Deci am proorocit precum mi se poruncise si a
intrat în ei duhul si au înviat si multime multă de oameni s-au ridicat pe
picioarele lor." (Iez. 37, 1-10)
Citatele de mai sus sunt foarte explicite si sunt suficiente pentru cei care
vor să afle învătătura biblică despre viata de după
moarte si să găsească dovezi împotriva teoriei
reîncarnării.
Nimic nu este mai potrivnică acestei rătăciri decât Învierea lui
Hristos. Totusi, dusmanii adevărului nu s-au sfiit să denatureze
textul biblic pentru a-si apăra ideile. Cele mai cunoscute pasaje pe care
le invocă ei sunt cele privitoare la Sfântul Ioan Botezătorul - pe
care îl consideră reîncarnarea Sfântului Prooroc Ilie, si la omul orb din nastere,
despre care ucenicii L-au întrebat pe Hristos: "Învătătorule,
cine a păcătuit: acesta sau părintii lui, de s-a născut
orb? (răspunsul la o asemenea întrebare poate să clarifice problema
reîncarnării - n.n.) Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit,
nici părintii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui
Dumnezeu." (Ioan 9, 2-3)
Din acest pasaj, ereticii trag concluzia că omul s-a născut orb din
cauza unor păcate săvârsite într-o viată anterioară. Dar
dacă aceasta ar fi fost situatia, atunci Hristos ar fi răspuns
simplu: "Omul acesta suferă din cauza păcatelor din viata pe
care a trăit-o mai înainte." Fiul lui Dumnezeu nu a mintit
niciodată, nu avea de ce să tăgăduiască adevărul;
El S-a întrupat tocmai pentru a le împărtăsi oamenilor tainele
mântuirii.
Ne oprim acum asupra celui mai controversat pasaj referitor la această
problemă, permanent invocat de fanii teoriei reîncarnării; cel
privitor la Înainte Mergătorul Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul:
"Adevărat zic vouă. Nu s-a ridicat între cei născuti din
femeie unul mai mare decât Ioan Botezătorul. (...) Si dacă voiti
să întelegeti, el este Ilie, cel ce va să vină..." (Matei
11, 11-14).
Textul este scurt si precis. "Cine poate contesta că Sfântul Ilie s-a
reîncarnat în Ioan Botezătorul? Cum răstălmăceste Sfânta
Traditie, care neagă reîncarnarea, aceste cuvinte ale lui Hristos?" -
se întreabă credinciosii murdăriti de noroiul rătăcirii.
Dacă într-un singur fragment din Noul Testament s-ar găsi referiri
favorabile teoriei reîncarnării, atunci ar fi clar că
învătătura Bisericii este potrivnică adevărului. Dar
înainte de a ne pripi să afirmăm asa ceva, să vedem dacă
poate fi sustinută teoria reîncarnării prin citatul anterior. În
primul rând, înainte ca Sfântul Ilie să se poată reîncarna, el
trebuia să moară. Nu găsim nici o referire în Sfânta
Scriptură privitoare la moartea Sfântului Ilie. Găsim în schimb
descrierea ridicării sale la cer, într-un car tras de cai de foc (în IV
Regi 2, 11). Presupunând totusi că Sfântul Ilie s-ar fi reîncarnat în
Sfântul Ioan Botezătorul, înseamnă că pe Muntele Tabor, când în
fata celor trei ucenici ai Săi Hristos S-a schimbat la Fată, trebuia
ca alături de Sfântul Prooroc Moise să îl vadă pe Sfântul Ioan
Botezătorul, si nu pe Sfântul Ilie. Doar Sfântul Ioan, fiind mai mare
decât toti cei născuti din femeie, era mai mare si decât Sfântul Ilie, si
nu avea de ce să îsi ascundă identitatea. Doar el Îl botezase pe
Hristos. Si dacă în ultima reîncarnare fusese Sfântul Ioan, nu avea cum
să se arate ca Ilie.
Sfânta Traditie explică pasajul scripturistic de mai sus prin faptul
că Mântuitorul a spus despre Sfântul Ioan Botezătorul că este
Ilie, arătând astfel harisma profetiei si puterea propovăduirii
adevărului cu care a fost înzestrat, vrând să îi convingă pe
ucenici de importanta mesajului Înainte-Mergătorului.
Cei care cred că au găsit în pasajul despre Sfântul Ioan dovada
reîncarnării nu mai au cum să nege faptul că s-au înselat. Asa
se înseală toti cei care, fără a citi cu atentie cuvintele
Evangheliei, se grăbesc să interpreteze anumite fragmente după
propriile cugete, sau mai bine zis după cum îi insuflă diavolul.
Acestia însă nu vor să cunoască învătătura Sfintei
Scripturi, ci numai să găsească în ea argumente pentru propriile
rătăciri. Căci dacă ar vrea să se
împărtăsească de adevărul Evangheliei, atunci ar întelege
că fiecare om are de trăit pe pământ o singură viată,
si că toti mortii vor învia.
Cu mult mai gravă este rătăcirea celor care cred în reîncarnare
atunci când sunt preoti, si când încearcă să găsească
anumite puncte de legătură între această erezie si
învătătura Bisericii. Este foarte mic numărul clericilor
ortodocsi (sau mai bine-zis ex-ortodocsi) molipsiti de acest virus. Dar în ceea
ce priveste clericii catolici, situatia este mai gravă. Deschiderea are
loc la mai multe nivele, de la cel al cochetării cu această idee
până la cel al justificării teologice. Din clipa în care se
acceptă posibilitatea reîncarnării, chiar numai ca o ipoteză
demnă de luat în seamă, ne aflăm departe de predaniile Sfintilor
Părinti; si ne aflăm aproape de cel care seamănă îndoiala,
de diavol...
"Problema pe care Biserica o are în privinta reîncarnării este
că, potrivit cu această doctrină, unicitatea persoanei pare
eliminată, deoarece la fiecare nouă nastere eul devine un alt individ
care nu-si mai aminteste nimic despre cel precedent, afirma părintele
Andreas Resch de la Academia Alfonsiană din Roma. Rămâne atunci
să ne întrebăm care este nucleul autentic al personalitătii:
trupul sau sufletul care trăieste în el? Mai este apoi încă o
problemă: reîncarnarea prevede la sfârsit un fel de reînviere, pentru
că parcurgând drumul renasterilor eu mă eliberez de necesitatea de a
mă mai reîncarna si intru în absolut. În felul acesta se
înlătură, într-un anumit sens, mediatiunea lui Hristos, întrucât omul
se mântuieste prin reîncarnare, adică prin sine însusi, nemaiavând nevoie
de nimeni.
Acestea sunt problemele; ne-am putea întreba însă dacă reîncarnarea
nu poate fi pusă în armonie cu Biserica catolică interpretând-o ca pe
un fel de desăvârsire, în întelesul pe care noi, catolicii, îl dăm
Purgatoriului, care printre altele înseamnă tocmai desăvârsire. (...)
Personal sunt interesat de problema reîncarnării, întrucât foarte multi
oameni din lume cred în ea: e vorba de milioane de persoane, si noi trebuie
să ne aflăm în dialog cu ele, pentru a încerca să ne
recuperăm credintele comune, care sunt mai numeroase decât credem"
[29;108].
Si încă o pozitie asemănătoare, apartinând purtătorului de
cuvânt al Arhiepiscopului anglican din Canterbury: "Acesta nu este un
subiect asupra căruia există păreri crestine oficiale. Asa cum
probabil stiti, cu mult timp în urmă Biserica a respins orice idee despre
reîncarnare. De atunci, nu au apărut dovezi care să impună
reconsiderarea acestui subiect. Sunt sigur că, dacă vor apărea
astfel de dovezi, acestea vor fi luate în discutie; dar, pentru moment, cele
care există trebuie puse cel putin, în categoria
"nedovedit"" [32;155].
Iată două idei interesante, specifice lumii occidentale: chiar
dacă Biserica s-a pronuntat cu timp în urmă împotriva unor erezii,
astăzi nu mai există "păreri oficiale" privitoare la
acestea; si dacă vor apărea dovezi care să contrazică
învătătura Bisericii, aceasta ar putea fi ajustată.
O astfel de abordare a problemei este caracteristică celor care s-au
îndepărtat de Sfânta Traditie. În numele găsirii unei punti
către milioanele de oameni aflati în rătăcire, în numele
găsirii unor îndoielnice "credinte comune", se deschid usile
rătăcirii. Iar acestor milioane de oameni diavolul le-a furnizat o
grămadă de dovezi favorabile reîncarnării, dovezi care celor
slabi în credintă le arată că învătătura Bisericii
este gresită.
Iată un exemplu: o fetită indiancă sustinea că îsi aducea
aminte ce i s-a întâmplat în viata anterioară, în care a trăit sub
numele de Sudha: ""La 5 octombrie 1978, pe când fetita mea avea un
an, sotul meu si cu infirmiera m-au ucis. M-au strangulat.... ". Glasul
micutei Meenu e plin de groază în timp ce evocă din nou scena, ochii
i se umplu de lacrimi. Dar amintirile nu se opresc aici: pentru a face să
dispară cadavrul, cei doi amanti l-au pus într-o ladă, pe care apoi
au încărcat-o într-un tren cu intentia de a o arunca în Gange, atunci când
trenul avea să treacă peste fluviu. Dar diavolul si-a vârât coada:
căzând din tren, lada nu s-a oprit în fluviu, ci pe pod, unde a fost
văzută si deschisă. Astfel cadavrul a fost descoperit si
doctorul a fost condamnat pentru omucidere la închisoare pe viată. Dincolo
de întâmplarea povestită în toate amănuntele ei, Meenu a dat multe
detalii în legătură cu viata ei precedentă: de pildă,
numele tatălui ei si a altor membri ai familiei. Povestea s-a
răspândit si a ajuns astfel si la urechile tatălui lui Sudha, care
s-a dus imediat în satul Bethar pentru a o cunoaste pe fetita în care
nefericita lui fiică se reîncarnase. Meenu l-a recunoscut pe dată,
l-a îmbrătisat si de atunci s-a atasat de el spunându-i tată.
Ulterior micuta a fost dusă la Kampur si, pe când străbăteau
podul peste Gange, ea a indicat cu precizie locul în care căzuse lada care
continuse cadavrul "său". La Kampur a găsit singură
strada si casa unde a recunoscut pe mama, pe frati, pe cumnată, pe
diferite rude si prieteni, precum si obiectele sale personale, hainele si
chitara la care în cealaltă viată îi plăcuse să cânte"
[29;94].
Cazul de mai sus este un caz demn de luat în serios. Multi dintre cei care
sustineau că si-au adus aminte anumite lucruri din vietile anterioare, în
stare normală sau de hipnoză, nu erau capabili să spună
amănunte precise privitoare la locurile în care sustineau că au
trăit.
Referitor la "amintirile" împrospătate prin hipnoză
există anumite suspiciuni serioase: "informatiile furnizate de
către personalitătile evocate din "vieti anterioare" sunt
dependente de cunostintele existente la momentul respectiv (data regresiei
hipnotice) în cultura mondială. În multe cazuri, desi informatiile
survenite pe această cale concordă cu realitatea, prin descoperiri
ulterioare sunt infirmate, aruncând o umbră de îndoială asupra
veridicitătii "vietilor anterioare". În lucrarea lui Ian Wilson
-Reincarnation - sunt aduse în discutie câteva asemenea cazuri. Unul dintre ele
se referă la o "personalitate" ce a trăit în timpul domniei
faraonului Ramses al III-lea. În loc de a da numele folosit pe atunci pentru
resedinta faraonului - conform descoperirilor recente acest nume fiind No -
"egipteanul" folosea numele Teba, dat de greci mult mai târziu.
Totodată, se stie că în Egiptul antic numele faraonilor nu era
însotit de numeralele ordinale. Ramses al III-lea este un nume dat de egiptologi
abia în secolul trecut, pentru claritate istorică. (...) Un alt caz a
desemnat o personalitate ce a trăit în America de Nord în secolul al
XI-lea, fiind martor al invaziei vikingilor. În descrierea dată acestora,
ei purtau coifuri cu coarne. Desi aceasta este o cunostintă comună
pentru multi, mai recent s-a descoperit că vikingii nu foloseau asemenea
coifuri în luptă, decât în ritualurile religioase. În luptă foloseau
coifuri conice. În mod straniu, cunostintele avute de persoana supusă
regresiei hipnotice au conditionat mesajul personalitătii evocate din
urmă cu nouă secole. Aceste fapte ne demonstrează că
"personalitătile anterioare" depind în mare măsură de
cea actuală, stârnind serioase îndoieli asupra veridicitătii
metodei" [64;189].
Pe cât de multă reclamă i se face hipnozei, a cărei
obiectivitate e considerată de necontestat de către sustinătorii
ei, pe atât de putin sunt cunoscute criticile legate de acest subiect. Dr.
Larry Garrett, un hipnotist american care a avut mai mult de 500 de pacienti cărora
le-a aplicat tehnica de hipnoză regresivă, constata că
amintirile subiectilor erau inexacte chiar si în ceea ce privea evenimente
normale din viata cotidiană. Cei hipnotizati combinau amintirile cu
elemente imaginare: "De multe ori s-a întâmplat ca oamenii să
născocească tot felul de lucruri din dorinte, fantezii, vise, lucruri
de genul acesta... Oricine se ocupă de hipnoză si realizează
acest tip de regresie va descoperi că de multe ori oamenii au o imaginatie
atât de vie, încât vor inventa te miri ce, doar ca să fie pe placul
hipnotistului" [60;132-133].
Sustinând acelasi punct de vedere, Allenn Spraggett, un alt cercetător al
experientelor de regresie hipnotică, observa că "această
metodă este plină de riscuri, cel mai mare dintre toate provenind din
tendinta inconstientă a mintii omenesti spre fantezia dramatică. Ceea
ce apare prin hipnoză poate fi la fel de bine un vis despre o
existentă anterioară, pe care subiectul si-ar fi dorit să o
trăiască sau chiar crede, adevărat sau fals, că a
trăit-o� Un psiholog a dispus unui grup de subiecti în stare de
hipnoză să-si amintească de o existentă anterioară;
ceea ce s-a si întâmplat, fără absolut nici o exceptie. Câteva dintre
relatările astfel obtinute includeau numeroase detalii chiar pline de
culoare, deosebit de convingătoare� Cu toate acestea, la o
nouă sedintă, rehipnotizati fiind, fiecare membru al grupului a
reusit să lege toate detaliile atribuite initial unei existente anterioare
de surse normale: o persoană cunoscută în copilărie, scene dintr-un
roman citit sau dintr-un film văzut cu ani înainte, etc" [60, 133].
Desi unii consideră că în marea majoritate "amintirile" din
vietile anterioare sunt doar rod al imaginatiei, altii consideră că
precizia relatărilor infirmă această supozitie; M. Albrecht
aprecia la 90% rata de precizie a veridicitătii relatărilor
respective.
Jean Prieur, un cercetător al cazurilor de asa-zisă amintire a
vietilor anterioare observa că "reîncarnarea măguleste eul
persoanelor care se simt dezamăgite de o viată prozaică. Au
trăit mereu la Roma, în Grecia, în Egipt, în India, în Tibet (tări
binecunoscute si despre care stim oricând câte ceva), dar niciodată în
Choresmia, în Atropaten, în Arachozia, tinuturi adevărate, dar cunoscute
doar de eruditi. Au fost mereu florentini, dar niciodată masageti, au fost
aragonezi, dar niciodată cherusci. Dar masagetii si cheruscii au existat
cu adevărat. De ce nu s-ar reîncarna?" [18;294].
Ne-am îndepărtat putin de cazul micutei Meenu: aici nu ne aflăm în
fata unei sarlatanii. Cum putea această fetită să cunoască
atâtea amănunte despre viata Sudhei, dacă nu era ea însăsi
reîncarnarea acesteia?
Răspunsul corect poate fi dat de către cei care cunosc temeinic atât
învătătura Bisericii cât si cazuistica manifestărilor
diavolesti, asa cum apare ea în Vietile Sfintilor. Aici vedem că, posedati
de diavol, unii oameni au vorbit în limbi pe care nu le-au învătat
niciodată; că spuneau o sumedenie de lucruri din vietile celor de
lângă ei, pe care numai dacă ar fi fost de fată le-ar fi putut afla.
Dar tot aici vedem cum, după repetate slujbe de exorcizare, acestia s au
tămăduit; si au uitat limbile în care diavolul vorbea prin gura lor,
si si-au pierdut iscusinta de a spune amănunte din trecutul celorlalti.
După cum arată bogata experientă a luptei împotriva duhurilor
întunericului pe care o are Biserica, si după cum mărturisesc într-un
glas Părintii care trăiesc în vremurile noastre, în toate cazurile de
"amintire a vietilor anterioare" nu avem de-a face decât cu cazuri de
posesie demonică. Chiar dacă acest verdict pare prea simplist celor
dornici de explicatii paranormale, acesta este adevărul.
Să amintim aici rezerva pe care o au chiar "maestrii" indieni
(care fiind înselati de diavol cred în reîncarnare, chiar dacă din alte
"motive") fată de cazuistica căreia i se face atâta publicitate.
Sri Somasundara Desika Paramachariya îi scria lui Ian Stevenson: "Toate
cele trei sute de cazuri pe care le-ati studiat nu sunt argumente pentru
reîncarnare... Toate sunt posesiuni spirituale, ignorate de învătatii din
Sudul Indiei" [64;195]. Desi ei nu îsi dau seama că duhurile care
intră în alte trupuri sunt ale dracilor, ci cred că sunt ale celor
morti, iată că până si unii maestri orientali sunt capabili
să observe că în aceste cazuri nu este vorba decât de posesie.
Vom argumenta această afirmatie cu două cazuri interesante,
asemănătoare cu cel al micutei Meenu: "Cazul Lurancy Vennum
sugerează o posesie si mai clară. Timp de câteva luni, si rareori
după aceea, personalitatea lui Mary Roff (care a murit când Lurancy avea
un an) a înlocuit total personalitatea fetitei, posedându-i trupul. După
trecerea acelui timp Mary Roff s-a retras si copilul a revenit la normalitate.
Câtă vreme ocupa trupul fetitei, Mary Roff pretindea că a ocupat în
mod temporar trupul disponibil al fetitei Lurancy Vennum" [64;195].
"În primăvara anului 1954 un băiat indian pe nume Jasbir, în
vârstă de trei ani si jumătate, s-a îmbolnăvit de variolă
si a intrat în comă, părintii săi crezând că a murit.
Câteva ore mai târziu s-a trezit si apoi si-a revenit. După câteva
săptămâni, fiind sănătos, avea un comportament total
diferit. Pretindea că este un brahman pe nume Sobha Ram care a murit la
vârsta de 22 de ani, în 22 mai 1954 (când s-a îmbolnăvit Jasbir n.n.).
Vocea lui vorbea prin Jasbir. El spunea că după ce a murit un sadhu
(un sfânt n.n.) l-a sfătuit să intre în trupul lui Jasbir"
[64;194]. Jasbir nu putea fi reîncarnarea lui Sobha Ram, pentru simplul motiv
că cel din urmă murise abia la trei ani după nasterea celui
dintâi. Jasbir a fost posedat de diavolul care se dădea drept Sobha Ram
exact asa cum micuta Meenu a fost posedată de cel care se dădea drept
Sudha.
Ca o concluzie la această cazuistică, putem afirma că
există trei situatii:
- când avem de-a face cu o simplă sarlatanie, "amintirile" fiind
rodul imaginatiei (mai ales cele împrospătate prin hipnoză);
- când "amintirile" insuflate de diavol contrazic realitatea
istorică sau cea geografică;
- când "amintirile" sunt corecte din punct de vedere istoric si
geografic, fiind semn al unei posesiuni demonice partiale sau, mai rar, chiar
totale.
Dacă primele două situatii nu pot justifica existenta vietilor
anterioare, cel de-al treilea caz - si singurul demn de atentie - este o
piatră de încercare pentru cei a căror credintă este slabă.
Dar atunci când cineva este slab în credintă ar face mai bine să
rămână aproape de credinta Bisericii si a sfintilor, chiar dacă
ar avea oarecare îndoieli, decât - având aceleasi îndoieli - să
îmbrătiseze erezia (si acest sfat este valabil nu numai în cazul credintei
în reîncarnare, ci si în toate situatiile în care credinta se clatină).
Unul dintre elementele care nu trebuie trecute cu vederea atunci când ne
referim la reîncarnare este diferentierea dintre modul în care este
înteleasă aceasta de către orientali si de către autorii new-age-isti.
Un ex-părinte catolic, apostatul Francois Brune, observa: "de fapt,
curentele ezoterice occidentale moderne sunt în totală opozitie cu aceste
conceptii budhiste si foarte departe si de traditia hindusă. (...)
Occidentul nu a urmat orbeste conceptiile orientale. Diferentele culturale
erau, fără îndoială, prea profunde. (...) În acest sistem (al
lui Rudolf Steiner - n.n.) nu suntem deloc în contextul unei purificări
treptate de tip indian; sau, mai precis, purificarea duce la o
adevărată îmbogătire a personalitătilor noastre. Accentul
nu se pune pe o despuiere, ci pe un progres. (...) Sinteza lui Rudolf Steiner,
ca si aceea a lui Allan Kardec, este net hristică. Hristos îsi asumă
si rezolvă în el consecintele cosmice ale tuturor greselilor noastre. În
afară de aceasta, el dă fiecăruia forta necesară pentru a
înfrânge povara karmei sale" [17;84].
Sub o aparentă recunoastere a importantei lui Hristos, autorii
new-age-isti răspândesc învătături potrivnice credintei
crestine. Si pentru că reîncarnarea datorată legii karmice, asa cum o
înteleg orientalii, era o credintă prea rece si prea dură pentru a
putea fi acceptată în spatiul crestin, s-a trecut la această
alternativă mult mai atrăgătoare: reîncarnarea ca urcus spre o
nouă treaptă spirituală, ca îmbogătire în cunoasterea
adevărurilor eterne (trăirea unei alte vieti pe pământ nu mai
este considerată o ispăsire a greselilor, ci o sansă de progres
liber asumată).
La autorii new-age-isti apare si ideea trecerii de la un regn inferior
către un regn superior, de la regnul mineral la cel vegetal, apoi la cel
animal, la regnul uman si în cele din urmă la cel supra-uman. Aici
reîncarnarea apare ca o etapă necesară pentru ca oamenii să îsi
înteleagă esenta divină, să ajungă la stadiul de
supra-oameni.
În conceptia neopăgână reîncarnarea viitoare nu are de ce să
apară ca ceva rău, câtă vreme este o poartă spre noi culmi
spirituale. Si în fata clericilor care combat varianta clasic-orientală a
reîncarnării (în care sufletul se tot reîncarnează până îsi
nimiceste orice tentativă de a se manifesta, orice rămăsită
a personalitătii), new-age-istii se apără afirmând că
reîncarnarea de care vorbesc ei este o învătătură care se
încadrează foarte firesc în doctrina crestină.
Dar este foarte nepotrivit ca cineva să afirme că este crestin si
că în acelasi timp crede în reîncarnare. Cele două credinte se exclud
reciproc. A fi crestin este un lucru esential si înseamnă a rămâne
ancorat în învătătura Bisericii. A crede în reîncarnare înseamnă
a nu mai putea spune nici măcar "Crezul", înseamnă a nu mai
astepta Învierea Mortilor. Înseamnă a fi ca acela despre care psalmistul
spune că "omul, în cinste fiind, n-a priceput. Alăturatu-s-a
dobitoacelor celor fără de minte si s-a asemănat lor" (Ps.
48, 12).
Reproducând un fragment din relatarea unei initieri în explorarea mistică
a timpului, vom vedea până unde poate merge prostia umană, sau mai
bine-zis cum îsi bate joc diavolul de cei care se consideră prea întelepti
pentru a mai lua în serios învătăturile Evangheliei:
""Aminteste-ti de felul cum trăiai ca peste", a sugerat
Jean Houston la Sacramento.
Aproape o mie de persoane... s-au aruncat pe jos si au început să dea din
"aripioarele" lor de pesti, ca si cum s-ar fi deplasat prin apă.
"Notează ce simti când te deplasezi ca un peste. Cu ce
seamănă lumea ta, cum sună, cum miroase, ce gust are? Acum, te
deplasezi pe pământ", a reluat Houston, făcându-ne să
trecem prin stadiul de amfibie...
Apoi Houston a sugerat: "aminteste-ti complet ce trăiai când erai
reptilă... unii dintre voi au început pe urmă să zboare, altii
să se catere în copaci"... Sala s-a transformat într-o
adevărată grădină zoologică, cu tot felul de zgomote
si de miscări făcute de mamifere primitive, maimute si primate.
Houston ne-a cerut apoi să ne amintim de vremea când eram "oameni
primitivi" care tocmai sunt pe cale să-si piardă blana
protectoare si să evolueze în oameni moderni.
Acest exercitiu deja intens care ne luase mai mult de o oră s-a terminat
prin următoarea experientă culminantă: "acum vreau să
mergeti mai departe, până la următorul stadiu al evolutiei voastre
personale". Ne-am transformat într-o grămadă de oameni care
săreau de bucurie, uneori singuri, altădată în grupuri, care în
final si-au unit cu totii mâinile si vocile. Impactul era electric...
Deveniserăm o mare zvâcnitoare de trupuri, aproape o mie de gospodine,
terapeuti, artisti, lucrători sociali, clerici, educatori, medici si
surori medicale... (care) umblau în patru labe, de-a valma unii peste altii,
bucurându-ne si învătând din nou ceea ce era ascuns profund în amintirile
noastre" [37;87-88].
Lăsând la o parte caracterul delirant al acestui "show"
new-age-ist, este interesant de observat faptul că, pe cât de usor unii
oameni reprosează Bisericii că are o învătătură
"numai bună pentru adormit copiii", pe atât de usor aceiasi
oameni acceptă învătături lipsite de ratiune mai ales pentru
că vin în contradictie cu învătătura crestină. De aici
însă nu se poate trage concluzia că reîncarnarea este acceptată
numai de către gospodine si surori medicale, sau chiar medici si educatori
cu un nivel intelectual redus. Dacă unora manifestările gen
"Sacramento" li se par dubioase, simpliste sau chiar demonice,
îngerul întunericului le pune înainte o altă editie a credintei în reîncarnare,
garnisită cu explicatii atât de savante încât preferă să se
multumească cu faptul că sunt părtasi ai unor înalte
învătături (chiar dacă nu le înteleg).
Celor care preferă să creadă în reîncarnare desi vor să se
numească pe sine crestini, prin gura Sfintilor Părinti care au
propovăduit Învierea mortilor Hristos le spune: "Sfântul Sinod
Ecumenic a hotărât că nimănui nu îi este îngăduit să
înfătiseze, să scrie sau să alcătuiască, nici (el
însusi) să gândească, nici să învete pe altul o altă
mărturisire de credintă. Cât despre cei care îndrăznesc să
alcătuiască o altă (mărturisire de) credintă, să
o înfătiseze altora spre învătătură, sau să
răspândească un alt Crez celor care vor să se întoarcă la
cunostinta adevărului de la rătăcirile elinesti sau iudaicesti
sau de la oricare altă erezie, acestia, dacă sunt episcopi sau
clerici, să fie îndepărtati (episcopii de episcopie si clericii de
cler), iar dacă sunt monahi sau laici, să se dea anatemei"
[2;28].
Încheiem articolul privitor la teoria reîncarnării cu un cuvânt al
Părintelui Simeon Adrian: "Cei care cred în reîncarnare nu mai pot
să creadă si în Înviere, în Hristos; sunt păgâni, eretici sau
atei si nu pot avea nici o împărtăsire cu Hristos, cu Biserica,
făcându-se de bunăvoie mostenitori ai iadului" [8;54
Bibliografie selectiva
1. Biblia sau Sfânta
Scriptura, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucuresti, (E.I.B.M.B.O.R), 1994
2. Hotarârile
Sfintelor Sinoade Ecumenice, Editura Sfântul Nectarie, 2003
3. Arhieraticon -
adica rânduiala slujbelor savârsite cu arhiereu, E.I.B.M.B.O.R, Bucuresti, 1993
4. Molitfelnic -
cuprinzând slujbe, rânduieli si rugaciuni savârsite de preot la diferite
trebuinte ale crestinilor, E.I.B.M.B.O.R, Bucuresti, 1998
5. Învatatura de
credinta crestin ortodoxa - Catehism, Cluj, 1993
6. Patericul,
Episcopia Ortodoxa Româna, Alba-Iulia, 1993
7. Achimescu,
Nicolae, Noile Miscari religioase, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2002
8. Adrian, Pr.
Simeon, Biserica, sectele si fratii mincinosi, Editura Pelerinul, Iasi, 1998
9. Ankerberg, John
& John Weldon, Realitatea despre O.Z.N. si despre alte fenomene
supranaturale,
Editura Agape,
Fagaras, 1997
10. Ankerberg, John
& John Weldon, Realitatea despre viata dupa moarte, Editura Agape, Fagaras,
1997
11. Ankerberg, John
& John Weldon, Realitatea despre astrologie, Editura Agape, Fagaras, 1997
12. Atanasie cel
Mare, Sfântul, Scrieri ( partea I), E.I.B.M.B.O.R, Bucuresti, 1987
13. Bastovoi,
Savatie, În cautarea aproapelui pierdut, Editura Marineasa, Timisoara, 2002
14. Badulescu, pr.
Dan, Împaratia raului: New Age, Editura Christiana, Bucuresti, 2001
15. Blond, Georges,
Furiosii Domnului, Editura Politica, Bucuresti, 1976
16. Briancianinov,
Sfântul Ignatie, Despre vedenii, duhuri si minuni, Editura Sophia, Bucuresti,
2002
17. Brune, Francois,
Hristos si karma, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1997
18. Brune, Francois,
Mortii ne vorbesc, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1994
19. Chiril al
Alexandriei, Sfântul, Anatematismele, Tipografia cartilor bisericesti, Bucuresti,
1937
20. Costian, Dan,
Adevarul despre Yoga, Editura Valmi
21. Crainic,
Nichifor, Dumitru Staniloae, Razvan Codrescu, Radu Preda, Pentru o teologie a
neamului, Editura Christiana, Bucuresti, 2003
22. Damaschin,
Sfântul Ioan, Dogmatica, Editura Scripta, Bucuresti, 1993
23. Dionisie
Areopagitul, Sfântul, Epistole, Editura ALL, Bucuresti, 1994
24. David P.I.,
diac., Invazia sectelor, Editura Christ, Bucuresti, 1997
25. Efrem Athonitul,
Despre credinta si mântuire, Editura Bunavestire, Galati, 2003
26. Efrem
Vatopedinul, arhim., Cuvânt din Sfântul Munte, Editura Reîntregirea,
Alba-Iulia, 2001
27. Filaret, pr.
Ioan, Crestinism si yoga?
28. Floca, Ioan N.,
arhidiac. prof. dr., Canoanele Bisericii Ortodoxe, Sibiu, 1993
29. Giovetti, Paola,
Straniu si inexplicabil, Editura Agni, Bucuresti, 1995
30. Good, Timothy, Ei
sunt aici, Editura Valdo & Savvas Press, 1993
31. Groothuis,
Douglas, Portrete istorice atribuite lui Isus din Nazaret, Editura Ariel,
Timisoara, 1995
32. Harrison, Peter
& Mary, Viata înainte de nastere, Editura Europolis, Constanta, 1993
33. Henri, Claude,
conte de Saint-Simon, Noul crestinism, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001
34. Hrisostom de
Etna, Arhiepiscopul & Episcopul Auxentie de Foticeea, Scriptura si
Traditie, Editura Bunavestire, Galati , 2003
35. Hristodul
Aghioritul, ierom., La apusul libertatii, Editura Sophia, Bucuresti, 1999
36. Hunt, Dave, Pacea
globala si aparitia lui Anticrist, Editura Agape, Fagaras, 1997
37. Hunt, Dave &
T. A. Mc Mahon, Seducerea crestinatatii, Editura Agape, Fagaras, 1996
38. Ioan Gura de Aur,
Sfântul, Scrieri (partea a III-a), E.I.B.M.B.O.R, Bucuresti, 1994
39. Ioan de
Kronstadt, Sfântul, Spicul viu, Editura Sophia, Bucuresti, 2002
40. Ilie Cleopa,
arhim., Calauza în credinta ortodoxa, Editura Sfintei Manastiri Sihastria, 2001
41. Ilie Cleopa,
arhim., Despre vise si vedenii, Editura Bunavestire, Bacau, 1994
42. Irineu al
Lyonului, Sfântul, Demonstratia propovaduirii apostolice, E.I.B.M.B.O.R.,
Bucuresti, 2001
43. Kernbach, Victor,
Dictionar de mitologie generala, Editura Stiintifica si Enciclopedica,
Bucuresti, 1989
44. Kernbach, Victor,
Enigmele miturilor astrale, Editura Albatros, Bucuresti
45. Marler, John
& Andrew Wermuth, Tinerii vremurilor de pe urma, Editura Sophia, Bucuresti,
2002
46. Movila, Sfântul
Petru, Împacarea Bisericii Ortodoxe, Iasi, 2002
47. Negureanu,
Cristian, Civilizatiile extraterestre si a III-a conflagratie mondiala, Editura
Datina
48. Nietzsche,
Friedrich, Antihristul, Biblioteca Apostrof, 1996
49. Novak, Adolf,
Miscarea carismatica, Editura Lumina Lumii, Korntal, 1995
50. Paisie
Aghioritul, Cuviosul, Cu durere si dragoste pentru omul contemporan, Schitul
Lacu, 2000
51. Paraskevaidis,
mitrop. Hristodoulus, Razboiul împotriva satanei, Editura Anastasia, Bucuresti,
1998
52. Paulus, Stefan,
Nostradamus - 1999, Editura Antet, 1998
53. Patrut, Adrian,
De la normal la paranormal, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991
54. Petroaia, diac.
Lucian, Nu este sfârsitul lumii în anul 2000, Editura Episcopiei Dunarii de
Jos, Galati, 1998
55. Pop, P.S. Irineu
Bistriteanul, Sfântul Irineu de Lyon - polemist si teolog, Editura Cartimpex,
Cluj, 1998
56. Popovici, arhim.
Iustin, Biserica Ortodoxa si ecumenismul, Manastirea Sfintii Arhangheli, 2002
57. Popovici, arhim.
Iustin, Biserica si statul, Schitul Sfântul Serafim de Sarov, 1999
58. Rodion, pr.,
Oameni si demoni, Manastirea Slatioara, 1996
59. Rose, ierom.
Serafim, Ortodoxia si religia viitorului, Cartea Moldovei, Chisinau, 1995
60. Rose, ierom.
Serafim, Sufletul dupa moarte, Editura Anastasia, Bucuresti, 1996
61. Sachelarie,
ierom. Nicodim, Pravila bisericeasca, Parohia Valea Plopului, Prahova, 1999
62. Savin, Ioan Gh.,
Iconoclasti si apostati contemporani, Editura Anastasia, Bucuresti, 1995
63. Teofan Zavorâtul,
Sfântul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptura pentru fiecare zi din an, Editura
Sophia, Bucuresti, 1999
64. Valea, Ernest,
Crestinismul si spiritualitatea indiana, Editura Ariel, Timisoara, 1996
65. Vasile, Danion,
Darâmarea idolilor, Editura Bunavestire, Galati, 2002
66. Vasile, Danion,
Jurnalul convertirii, Editura Bunavestire, Galati, 2002
67. Velimirovici,
P.S. Nicolae, Raspunsuri la întrebari ale lumii de astazi, Editura Sophia, 2002
68. Vlachos, mitrop.
Hierotheos, Cugetul Bisericii Ortodoxe, Editura Sophia, Bucuresti, 2000
69. Weiss, Brian, O
marturie a reîncarnarii, Editura Lotus, Bucuresti, 1992
70. Wurtz, Bruno, New
Age, Editura de Vest, Timisoara, 1994
71. *** Crâmpeie de
viata - Din viata si învataturile Parintelui Epifanie, Schitul Lacu, 2000
72. *** ELTA - Revista
de metafizica, nr. 5/1993
73. *** Evanghelii
apocrife, Editura Humanitas, Bucuresti, 1996
74. *** Evanghelia
dupa Toma, Editura Arca, Bucuresti, 1993
75. *** Fenomenul
sectelor sau al noilor miscari religioase, document oficial al Vaticanului,
tiparit în limba româna de Misionarii Verbiti, com. Sabaoani
76. *** Pelerinul
rus, Editura Sophia, Bucuresti, 1998
77. *** Sfânta Lumina
pascala de la Ierusalim, Schitul Sfântul Serafim de Sarov
78. *** Viata si
învataturile Cuviosului Parinte Filothei Zervakos, Editura Orthodox Kypseli,
Tesalonic, 1994
79. *** Ce sa credem
despre New Age, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Bucuresti, 2002
80 . Balan, arhim.
Ioanichie, Viata Parintelui Cleopa, Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei,
Iasi, 1999
81. Irineu de
Lugdunum, Sfântul, Demonstratia propovaduirii apostolice, E.I.B.M.B.O.R,
Bucuresti, 2001
( Extras din : DESPRE
REÎNCARNARE SI INVAZIA EXTRATERESTRA -- de Danion Vasile )
Inapoi la “VIATA CRESTINA”