Editura
Limes, Cluj-Napoca, 2002
Desi în majoritatea cazurilor cărtile lui Aurel
Sasu se adresează specialistilor ( istorie, filologie, sociologie) ele sunt
scrise în stilul captivant al condeiului de har miruit, cucerind cititorul din
primele pagini. Talentului de slovă cultivată i se adaugă milităreasca
disciplină de cercetător stiintific. Mă refer la vechile documente românesti
(în cazul de fată cele din America) asupra cărora autorul s`a aplecat cu
reverentă de pelerin. Foi galbene ca frunzele de toamnă. Pe o pagină sunt niste
stropi de lumânare. Oare or fi căzut peste slove ca un sigiliu de Vinere Mare?
Poate că asa a fost să fie. Aurel Sasu nu le ``curătă`` cu unghia, ci le lasă
acolo semn de lacrimă, dar si de făclie. Semn de veac. Cine a fost Policarp
Moruşca?
Opera de cercetător dedicată de Aurel Sasu românilor de peste ocean cuprinde
sapte cărti. În două dintre ele ``Drumul vietii`` (Editura Atos, Bucuresti,
2001) si ``Cazul Policarp Moruşca`` (Editura Limes, Cluj-Napca, 2002) se ocupă
în mod special de primul episcop ortodox român din America. E vorba numai de o
lucrare bio-bibliografică, o monografie a unei episcopii sau de ceva mai mult,
ceva care trebuie citit prin rânduri?
``Textele vorbesc de la sine despre visele unui om si despre tragedia timpului.
Am intentionat, ne mărturiseste autorul, si, în parte, cred că am reusit să
organizez o cronologie de fapte , încercări si năzuinte. Practic, un roman
epistolar. O bătălie, actuală încă, pentru biruinta întelegerii, a binelui si a
iubirii crestinesti.`` De fapt, prin această confesiune Aurel Sasu ne duce cu
gândul la ceea ce este istoria un abecedar al timpurilor care să ne învete, din
experientele trecute, cum să ne gândim viitorul, istoria nefiind numai o
adunare de evenimente si date (domeniul arhivarilor), ci ea este coloana
vertebrală a unei natiuni, cea care oferă omului un sens eshatologic spre bine,
spre un imperativ al luminii si o împăratie a iubirii dintre oameni.
Episcopul Policarp este primul care organizează viata religioasă ortodoxă
pentru românii din America asa cum cereau canoanele Bisericii. O Biserică
Ortodoxă nu poate să crească si să aducă rod chiar dacă este vlăstar din
buciumul care este Hristos. Vita de vie trebuie să aibă un suport pentru a
creste în sus si a nu se târâ pe pământ ca un vrej. Acest suport este
episcopul. La venirea în 1935 în America a Episcopului Policarp situatia
bisericească era ca o grădină fără de gard si fără de drum, o convietuire de
iederă si vită de vie într`un fel de junglă spirituală. Cu răbdare si
întelepciune, Episcopul Policarp începe
să pună în practică îndemnurile din gramata patriarhală de a pune ordine i;n
parohii după ``rânduielile sfintei noastre Biserici si legile în fiintă`` si
``să adune sub aripile sale ocrotitoare cum adună closca cea bună pe toti
puisorii săi pe toate comunitătile bisericesti`` ca astfel toti românii ``să
formeze în jurul părintelui lor sufletesc o cât mai puternică unitate etnică de
credintă strămosească si un centru luminos de cultură si de viată românească``.
Înfiintează revista ``Solia`` În acelasi an pune bazele resedintei episcopale
``Vatra Românească`` din Jackson, Michigan, având ca scop de a fi centru de
educatie national-religioasă pentru copii si adulti, mănăstire, scoală pentru
cântăreti bisericaste, azil pentru bătrâni. În 1936 vizitează toate parohiile
ortodoxe românesti, în unele comunităti observând cu durere ``patimile
pustiitoare``, ``oarba neunire``, ``buruiana neîntelegerilor`` făcând mereu si
mereu apel la dragoste, la înfrătire, la unitate crestină si de neam, la
colaborare armonică si solicitând tuturor ``să punem capăt frământărilor
nefolositoare, care ne dezbină, ne fărămitesc si ne sleiesc puterile. Să ne
îmbrăcăm în omul cel nou si să plecăm genunchii inimilor noastre în rugăciune
fierbinte, jurând să ne înfrătim fortele în armonică colaborare, să ne
canalizăm toate energiile noastre la muncă întelegătoare si pasnică în Hristos,
cu Hristos si pentru Hristos si pentru binele neamului nostru.``
În munca lui misionară avea să se lovească de ostilitatea unor grupuri. În
câteva rânduri Aurel Sasu reuseste să surprindă si să caracterizeze întreaga
retea de polemici si intrigi îndreptate împotriva lui Policarp Moruşca: ``Orgolii,
adevăruri si istorie, toate amestecate în ceea ce ``Gazeta Transilvaniei``
numea, în 1935, ``lupte regretabile între fratii de acelasi neam``. La care se
va fi adăugat, cu sigurantă, relatiile tensionate între grupuri religioase în
interiorul comunitătii românesti (prozelitismul, calendarul, etc.), miza
câstigării tineretului în efortul de consolidare al Bisericii si, evident,
reactia altor denominatiuni etnice la fenomenul de recrudescentă a românismului
pe pământ American.`` ( p.6). În acest context ``ceea ce i s-a întâmplat nu
priveste doar destinul unui om, ci a unei institutii nationale reprezentative a
românilor-americani, iar absurda încheiere a misiunii sale a avut urmări asupra
unei lungi istorii de frământări, polemici si conflicte, abil exploatate pe
toată durata fostului regim totalitar. Popasului documentar de astăzi îi vor
urma, fără îndoială altele care să explice resortul acestei periodice
înstrăinări de noi însine si a simptomului de intolerantă, într-o lume ea
însăsi tot mai aproape de pierderea rădăcinilor spirituale.`` (id.)
În 1939 Episcopul Policarp face a doua vizită în România de unde nu va mai
putea să se întoarcă. Instaurarea regimului comunist în România va spulbera
orice sperantă de a-si mai revedea păstoritii. Consiliul Episcopal îl va
astepta si va face toate încercările pe lângă autorităti pentru a-i facilita
întoarcerea la scaunul său de episcop canonic al românilor din America. În 1950
preotul Andrei Moldovan este ales ``de către un grup de preoti`` si hirotonit
de Patriarhie ca succesor al Episcopului Policarp Moruşca la cârma Episcopiei de Vatra pe care
nereusind să o captureze crează o a doua Episcopie românească având sediul la
Detroit, subordonată Bucurestiului. Congresul Episcopiei de la Vatra din 1952
alege ca episcop auxiliar (vicar) pe Valerian Trifa considerându-l pe Policarp
Moruşca,
în continuare, ca episcop canonic titular. Printre documentele din această
carte ne oprim la scrisoarea din 28 septembrie 1950 adresată de Episcopul
Policarp Mitropolitului Nicolae Bălan din care cităm: ``Înalt Prea Sfintite,
aflu că ar fi fost chemat în tară părintele Andrei Moldovan spre a fi hirotonit
arhiereu. Din scrisorile pe care le-am trimis Înalt Prea Sfintiei Tale, spre
orientare asupra situatiei din America, sper că ai desprins intentiunea de a se
organiza o a doua ŰEpiscopie independentăÜ acolo, cum s-a mai întâmplat si
la alte neamuri ortodoxe din America. Crede Sf. Sinod că este în interesul
românilor nostri această dezbinare? Dacă părintele Moldovan nu este alesul
Episcopiei organizată de mine si nu are acte în bună regulă, trimiterea lui
acolo va întâmpina împotrivire. Si Biserica noastră va fi fărâmitată si umilită
în fata celorlalte neamuri...``
Avertismentului nu i s`a dat nici o importantă de către regimul communist si
astfel au urmat, cum comentează în final Aurel Sasu ``peste cinci decenii de
Şfrământări desarteŁ, învrăjbiri si regretabile conflicte, la capătul
cărora stă, în sfârsit, semnul de lumină al apropierii. Invocarea, în acest
context, a vietii si lucrării misionare a celui dintâi chemat la opera de
zidire sufletească are valoarea de simbol a întoarcerii la noi însine, la pacea
cu noi însine`` (p. 244)
Back to: “Viata Crestina”