PROIECTUL DE CONSTRUIRE A NOII BISERICI

(5 Decembrie, 2005)

 

Dragi membri ai Comitetului de Construire,

Iubiţi credinciosi ai Bisericii Ortodoxe Romanesti Sfanta Treime,

 

RE: Prezentare detaliata în cel de al doilea semestru 2005 a proiectului de construire a noii biserici

 

In ultimul numar al “Vietii Crestine”, revista trimestriala a Bisericii Ortodoxe Romane Sfanta Treime din Los Angeles, in articolul intitulat “Proprietatea Sunland – Gata de Incepere a Lucrarilor la inceputul lui Mai 2005” ne-am exprimat “convingerea” ca imediat dupa Pastele Ortodox vor incepe “lucrarile fizice” la proprietatea bisericii noi, ceea ce insemna ca la inceputul lui Iunie 2005 am fi inceput “nivelarea terenului”.

 

Avand asa un termen stabilit, Parintele Constantin, inginerul constructor si arhitectii, au muncit cu stradanie pentru obtinerea “autorizatiilor arhitecturale  şi de nivelare a terenului” (PLANURILE FIIND DEJA APROBATE);

 

Atunci cand am depus la primarie  toate cererile necesare, Departamentul de Construire al Primariei ne-a informat ca Biserica trebuie sa obtina aproximativ alte 15 “permise”, dupa cum urmeaza:

 

1.   Sa inainteze o cerere catre Biroul de Construire pentru a corecta vechea adresa data proprietatii, dela “9801 Wentworth St.” in noua adresa desemnata “10945 Wentworth St”, schimbare survenită datorită construirii celor 60 de case din vecinătate;

 

2.   Cumpărarea unei “Grading Bond” conform instructiunilor-conditiilor de developare;

3.   Semnarea, notarizarea, si plata “cererii de autorizare” de catre proprietar, contractor si/sau agent;

4.   Completarea si semnarea “declaratiei de intretinere”;

5.   Trimiterea postala a anuntului de incepere a nivelarii catre vecinatatea din Shadow Hills;

6.   Trimiterea postala catre toti vecinii a notificarilor de începerea “lucrarilor de construire”, cu 30 de zile înaintea începeri lucrărilor;

7.   Obtinerea permisului “CEQA” de la City Planning – Departamentul de Urbanism al Primariei, pentru “Umplerea cu peste 20K cy”, dacă va fi cazul;

8.   Obtinerea permisului OSHA (de catre contractorul care va face teraplanajul);

9.   Obtinerea autorizatiei de la Bureau of Sanitation pentru “zona de nivelare...”;

10.  Obtinerea Certificarii – cum ca vor fi indeplinite “cerintele privind evacuarea apei fluviale”  potrivit planurilor aprobate;

11.  Perfectarea “planurilor retelei stradale”

12.  Aprobarea “studiului de trafic” de catre Departamentul de Transport (conditia #1)

13.  Aprobarea “planurilor retelei stradale”

14.  Solicitarea si platirea (aproximativ $57,000) a Hidrantului de Apa (reteaua principala); lucrari ce vor fi aprobate si realizate numai de catre Departamentul de Apa si Energie (DWP);

15.  Platirea taxelor conform Ord. 176,300 PW/Eng pentru procesarea autorizatiilor solicitate.

 

In timp ce inginerul constructor si biroul parohial lucrau pentru rezolvarea cat mai rapida, pana la inceputul lui Iunie, a permiselor mentionate mai sus, am aflat ca Dl. Jon Perica – Zoning Administrator al Primariei Los Angeles - s-a pensionat in Aprilie, iar Dl. Daniel Green, noul Zoning Administrator, contesta validitatea Autorizatiei de Construire (Conditional Use Permit – CUP) eliberată in 1988, asa ca a decis “sistarea provizorie” a intregul proiect.

 

Intreaga actiune de “sistare provizorie” a fost operata in computerul central din cadrul Building Department Systems (in ambele locatii: Los Angeles si Van Nuys ), astfel incat inginerul de structuri nu a putut inainta in vreun fel documentaţia care sa ducă la rezolvarea cele 15 permise, mai sus mentionate, deoarece nici un birou oficial nu poate accepta documentatii decat in conditiile in care Zoning Administrator va schimba statutul  Autorizatiei de Construire din ‘expirat’ in ‘valid’.

 

Astfel incat, in ultimele 6 luni biserica a avut de purtat şi este şi în present angrenată într-o batalie “contra curentului”.

 

I-au trebuit biroului parohial mai mult de 3 saptamani de lucru si corespondenta pentru a convinge noul Zoning Administrator ca “un panou de identificarea a fost instalat si mentinut in permanenta” pe proprietate, timp de 17 ani, conform cu cerintele Autorizatiei de Construire. În final, Administratorul de Zonare a concluzionat ca Autorizatia de Construire este valida.  Astfel că, la data de 13 Iunie 2005, am primit un e-mail de la Zoning Administrator cu stirea ca “Din extinsa documentatie trimisa, reiese ca panoul indeplineste conditiile Codului si termenul in care puteti folosi autorizarea nu a expirat”.

 

Peste 3 zile, la data de 16 Iunie 2005, Zoning Administrator i-a trimis un e-mail arhitectului, Domnul Garo Minassian, cu urmatoarea cerere: “Pentru a obtine permisul de la Zoning Administrator, va trebui sa ne inaintati spre avizare planurile care corespund celor vazute de Domnul Perica in 1988.  Vom aviza si semna 3 exemplare din care vom retine unul, iar celelalte 2 vi le vom returna spre folosire la verificarea planurilor.  Deasemeni, avem nevoie de sumarul aprobarii planurilor efectuat de catre verificatorul de planuri.  Cand vom aviza planurile, vom adauga o nota indicand ca autorizatia este inca valabila in baza afisarii panoului”.

 

Urmand instructiunile, Arhitectul a prezentat  Biroului de Administrare Zonala cele 3 seturi de planuri arhitecturale cerute, spre revizuire si aprobare.

 

Biroul de Administrare Zonala nu a vrut sa revizuiasca planurile pana ce acestea nu erau insotite de “planurile de amenajare peisagistica” (de sistematizare)  si irigare (conditia #5).

 

Astfel incat, ajutat de arhitect si de inginerul constructor, biroul parohial a angajat firma “Larry Tison Landscaping Co.”, pentru a proiecta planurile de amenajare peisagistica.

 

Chiar si în aceste condiţii, Biroul de Administrare Zonala nu si-a dat aprobarea, invocand conditiile #5 si #15, care stipuleaza: “Planurile de amenajare peisagistica vor fi inaintate Biroului Consiliului Districtual pentru revizuire si Biroului de Adminstrare Zonala” spre aprobare; si “Toate planurile vor fi inaintate mai întîi Biroului Consiliului Districtual pentru revizuire si Biroului de Adminstrare Zonala” spre aprobare; (respectiv).

 

Urmand aceasta procedura, arhitectul Garo Minassian si parintele Constantin Alecse au programat o intalnire pentru 19 Iulie 2005 cu  Doamna Consilier Districtual Wendy Greuel.

 

Spre surprinderea noastra, pe data de 19 Iulie 2005, arhitectul a fost chemat de către biroul doamnei consilier, care ne-a informat că, datorita reorganizarii districtuale de acum 2-3 ani, proprietatea noii biserici din Sunland a fost alocata Districtului #7, Consilier Districtual fiind Dl. Alex Padilla, deci va trebui programata o intalnire la biroul domnului consilier Padilla.

 

Dupa multe incercari, atat ale arhitectului cat si a biroului parohial, de a contacta biroul domnului Alex Padilla pentru programarea unei intalniri  (pentru a face prezentarea arhitecturala ceruta), am reusit in sfarsit sa programam o astfel de intalnire pentru 2 August 2005.   Arhitectul Garo Minassian, si Parintele Constantin, s-au intalnit pe 2 August cu 2 reprezentanti ai biroului districtual: Dl. Dan Rosales Jr (director districtual) si Dl. Khaim Morton (field deputy).

 

Intalnirea a fost fructuoasa (am crezut noi...), si am fost asigurati ca proiectul de construire a bisericii va fi deplin sprijinit de biroul domnului Alex Padilla.

 

Ni s-a spus ca dupa ce chiar domnul consilier va evalua planurile bisericii – arhitecturale si de amenajare peisagistica si irigare - , biroul consilierului va trimite o scrisoare de sprijin catre Biroul de Administrare Zonala a Los Angeles-ului (doar de aceasta scrisoare avem nevoie de la biroul consilierului districtual, nn).

 

Dupa o luna si jumatate de telefoane zilnice, mesaje telefonice si e-mail-uri (trimise celor 2 reprezentanti ai biroului districtual cu care ne-am intalnit), pe 12 Septembrie 2005, Dl. Khaim Morton (field deputy) ne-a contactat, spunandu-ne ca “inca se lucreaza la scrisoare”, şi că trebuie sa contactam presedintele Comitetului Locatarilor din Vecinatatea Shadow Hills (doamna Mary Anne Guye, preşedintă), pentru a programa o intalnire cu Neighborhood Council, cu scopul de a face o prezentare generala a planurilor arhitecturale şi reprezentantilor comunitatii Shadow Hills privind proiectul general al bisericii.

 

Avand experienta neplacuta a celor 5 audieri publice, care au durat mai mult de 1 an (1987-1988), am incercat sa convingem reprezentantii consiliului districtual ca aceasta intalnire a reprezentantilor bisericii cu reprezentantii comunitatii nu este necesara intru-cat Proiectul de Construire a Bisericii a fost aprobat in 1988, odata cu cele 21 de conditii ale Autorizatiei de Construire.

 

În perioada 20 Septembrie - 5 Decembrie 2005, am fost asiguraţi (în 4 rânduri, prin contacte telefonice) de catre Dl. Khaim Morton, field deputy al consilierului Alex Padilla, că vom primi prin poştă scrisoarea solicitată, numai cu conditia ca reprezentantii bisericii sa se intalneasca cu reprezentantii Comitetului Comunitatii din Shadow Hills.  In final, n-am avut alta optiune decat sa fim de acord cu aceasta conditie, cu intelegerea expresă că biroul consilierului ne va elibera mai intai scrisoarea solicitată, pe care o vom înainte la Administraţia de Zonare a Los Angeles-ului, şi apoi vom programa intalnirea ceruta cu Comitetul Comunitatii locale.

 

Pana azi, 5 Decembrie 2005 nu am primit scrisoarea promisa de la biroul consilierului, si nici nu am avut prea mult success în stabilirea unor contacte telefonice, cu cei 2 reprezentanti ai biroului consilierului Alex Padilla, care care să ne ajute sa rezolvăm problemele, legate de scrisoare.

 

Dupa cum stau lucrurile, ACUM, cand ne apropiem de sfarsitul anului 2005, înca ne luptam contra curentului cu reprezentantii Primariei Los Angeles pentru a obtine “autorizarile” de incepere a lucrarilor fizice la biserica noua.  Se pare, pe de o parte, ca suntem “discriminaţi pe motive religioase”, iar - pe de alta parte  -  “factorul economic” joaca un rol major in acest proces (este interpretarea oficiului parohial ca reprezentantii primariei cred ca prin greutatile impuse biserica va deveni descurajata, va renunta la proiect, si probabil, vre-un investitor ţine ochii pe cei 8 acri de proprietate, pe care, dacă i-ar developa pentru afaceri, ar aduce primariei zeci de mii de dolari in taxe anuale, etc).

 

Asiguram comunitatea noastra, si pe reprezentantii primariei ca NOI NU RENUNTAM. Nu conteaza cat va dura, tot vom obtine permisele de construcţie, si Proiectul de Construire a noii Bisericii va trebui să revină  pe drumul firesc al începerii construcţiei noii biserici.

 

Inginerul constructor, Dl. George Boghossian, are pregatite toate documentatiile necesare (inca de acum 6 luni), gata de a fi inaintate spre a rezolva cele “15 permise” adiţionale, menţionate mai sus, pentru momentul cand Administratorul Zonal ne va da aprobarea, când statutul Autorizatiei de Construire va fi schimbat din “expirat” in “valabil” si operat in sistemul computerizat al Departamentului Building and Planning din Los Angeles.

Va vom tine la curent cu viitoarele schimbari privind Proiectul nostru de Construire, de îndata ce vom ieşi din sezonul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului 2005, şi Boboteaza anului 2006.

 

Raport Inaintat cu tot respectul de catre Parintele Constantin Alecse  şi  Constantin Jercan

(în numele Comitetului de Construire al noii biserici, şi al întregii Parohii)

Back toViata Crestina