Traditii LEGATE DE PRAZNICELE
NAsTERII sI BOTEZULUI DOMNULUI IISUS HRISTOS
Crăciunul este o
sărbătoare creştină celebrată la 25 decembrie în
fiecare an. El comemorează naşterea Mântuitorului Iisus din Nazareth
în oraşul Bethleem, eveniment care, după tradiţie, a avut loc la
25 decembrie 1 î.Hr. (pentru că în anul 1 d.Hr. are loc deja prima sa
aniversare).
În multe
ţări sărbătoarea se prelungeşte în ziua
următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun.
Origini
Solstiţiul de
iarnă a fost celebrat înainte de era creştină, astfel romanii
sărbătoreau Saturnaliile între 17 şi 24 decembrie. Ei
sărbătoreau şi "naşterea soarelui neînvins" (sol
invictus) la solstiţiul de iarnă (către 21 decembrie), când
zilele reîncep să se lungească, un cult preluat de la persani care-l
adorau pe "Mithra", zeul soarelui.
În Occident, în anul
354, Liberiu, papa Romei, fixează sărbătoarea naşterii
Domnului Iisus pe 25 decembrie, fără însa a stabili vreo dată
exactă a naşterii acestuia, şi stabileşte modul
celebrării începutului creştinismului, asimilând
sărbătorile populare şi păgâne deja existente cu ocazia
solstiţiului de iarnă.
În Răsărit
gnosticii nu sărbătoreau Crăciunul, ci Boboteaza, serbată pe
6 ianuarie.
Mai târziu, cele
două evenimente - naşterea şi botezul - se sărbătoresc
în aceeaşi zi de toată creştinătatea: în Occident pe 25
decembie, iar în Orient pe 6 ianuarie. Acestor două, romanii le vor asocia
vizita magilor, iar galicii nunta din Cana Galileii, încât Crăciunul a
ajuns să fie sărbătoare triplă.
Cu timpul, toate
Bisericile creştine, cu excepţia Bisericii armene, au separat aceste
sărbători, încât în zilele noastre, aproape toată
creştinătatea foloseşte obiceiul vechi roman: Crăciunul e
sinonim cu naşterea lui Iisus.
Peste
tot unde există suflare românescă cu simţământ
creştin, Crăciunul este una din cele mai importante
sărbători religioase, este sărbătoarea Naşterii
Domnului, prilej de bucurie, pace şi linişte spirituală. Este o
zi în care dăruim şi primim multă iubire şi
căldură sufletească. Acest lucru se remarcă în entuziasmul
cu care se fac pregătirile pentru Crăciun.
Pentru
lingvişti, cuvântul "Crăciun" este un cuvânt ciudat. Unii
susţin că ar proveni din limba latină, şi anume din "creatio",
care înseamna creaţiune, naştere. Rămâne însa o pură
ipoteză. Alţii susţin că e vorba de un cuvânt mult mai
vechi, tracic, dinainte de romanizarea Daciei. În folclor se spune că
Fecioara Maria, când trebuia să nască pe Fiul lui Dumnezeu, umbla,
însotita de Iosif, din casă în casă, rugându-i pe oameni să-i
ofere adăpost. Ajungând la casa unui anume Crăciun, este dusă de
soţia acestuia în grajd, unde dă naştere lui Iisus. De asemenea,
se spune că în noaptea sfântă a naşterii lui Cristos s-au
deschis cerurile şi Duhul Sfânt a coborât deasupra Fiului lui Dumnezeu,
luminând grajdul în care domnea întunericul. Deci Crăciunul este o
sărbătoare sfântă care aduce lumină în sufletele oamenilor.
Sărbătoarea
Crăciunului este anunţată prin obiceiul copiilor de a merge cu
colindul, pentru a vesti Naşterea Mântuitorului. Colindele de iarnă
sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului şi Anului Nou.
Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului român. Evocând momentul
când, la naşterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit
pe cei trei regi magi la locul naşterii, copiii - câte trei, ca cei trei
magi - merg din casă în casă cântând colindul "Steaua sus
răsare...", purtând cu ei o stea. Ajunul Crăciunului începe
cu colindul "Bună dimineaţa la Moş Ajun!",
casele frumos împodobite îsi primesc colindătorii. Aceştia sunt
răsplătiţi de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri şi chiar
bani. Unele cântece de colindat au fost realizate de compozitori de muzică
cultă, cum ar fi: "Iată vin colindătorii" de
Tiberiu Brediceanu, "O, ce veste minunată" de D.G.
Kiriac, "Domnuleţ şi Domn în cer" de Gheorghe Cucu.
Scriitorul Ion Creangă descrie în "Amintiri din
copilărie" aventurile mersului cu colindele.
Colindele,
precum şi obiceiurile colindelor sunt prezente şi la alte popoare,
şi s-ar putea ca ele să dateze din timpul romanizării. De
pildă, colinda românească "Scoală, gazdă, din
pătuţ" există şi la văleni, unde aceasta e
cea mai răspândită, sub numele de "Dji vén cwerî m'cougnou
d'Noyé".
Timp
de 40 de zile înainte de sărbători creştinii respectă
Postul Crăciunului, care se încheie în seara de Crăciun după
litie. Tăierea porcului în ziua de Ignat (la 20 decembrie) este un moment
important ce anticipă Crăciunul. Pregătirea mâncărurilor capătă
dimensiunile unui ritual străvechi: cârnaţii, chişca, toba,
răciturile, sarmalele, caltaboşul şi nelipsitul cozonac vor
trona pe masa de Crăciun, fiind la loc de cinste alături de vinul
roşu preţuit de toată lumea.
De
dată mai recentă este obiceiul împodobirii bradului de Crăciun pentru
seara de 24 decembrie. În timpul nopţii, Moş Crăciun va aluneca
prin hornul căminului şi va lăsa daruri pentru toată lumea
în cismele puse anume sau sub brad. Un obicei frumos îl constituie şi
trimiterea de cărţi ilustrate cu urări făcute rudelor, prietenilor
şi cunoştinţelor. Chiar dacă sărbătoarea
Crăciunului s-a laicizat într-o oarecare măsură în timpurile
moderne, Crăciunul este aşteptat şi prăznuit în toate
straturile societăţii cu bucurie şi bună dispoziţie.
Crăciun
- Wikipedia
Sfântul Nicolae
Sfântul Nicolae din Mira (cca. 280,
Patara, Licia - † cca. 345, Mira, astăzi Kocademre, în apropiere de Kale,
Turcia), episcop, unul din cei 318 participanţi ai Conciliului de la
Niceea, astăzi İznik, Turcia.
Cunoscut
sub numele de la Nikolaus în Germania, Sinterklaas în Belgia
şi Olanda şi Kleeschen în Luxemburg, este o
sărbătoare legată de personajul istoric Nicolae din Mira. Santa
Claus din lumea anglofonă (Moş Crăciun în România) a
apărut prin deformarea cuvântului olandez Sinterklaas.
Sărbătoarea lui Moş Crăciun a înlocuit-o pe cea a Sfântului
Nicolae în numeroase ţări, devenind o oportunitate de a face cadouri,
iar pentru comercianţi una de a-şi spori vânzările, şi a
apărut chiar şi în ţări care nu au o legătură
culturală directă cu sfântului Nicolae, precum China.
Sfântul
Nicolae este patronul spiritual al Olandei, Rusiei, al provinciei Lorena,
precum şi al mai multor oraşe vest-europene, între care Bari etc.
Sfântul Nicolae este cunoscut ca protector al judecătorilor, criminalilor,
hoţilor, comercianţilor, călătorilor, fetelor
nemăritate, mireselor şi, în special, al copiilor mici.
Legenda
spune că trei surori, fetele unui nobil sărac, nu se puteau
mărita datorită situaţie financiare precare. Se spune ca atunci
când fata cea mare a ajuns la vremea măritişului, Nicolae, ajuns deja
episcop, a lăsat noaptea, la uşa casei nobilului, un
săculeţ cu aur.
Istorioara
s-a repetat întocmai şi când a venit vremea de maritiş pentru cea de
a doua fată. Când i-a venit vremea şi celei de a treia fete, nobilul
a stat de pază pentru a afla cine era cel care le-a făcut bine
fetelor sale. În acea noapte, nobilul a stat de paza şi l-a văzut pe
Ierarhul care lăsa săculeţul cu aur. Se spune că Sfântul
Nicolae s-a urcat pe acoperiş şi a dat drumul săculeţului
prin hornul casei, într-o şoseta pusă la uscat, motiv pentru care a
apărut obiceiul agăţării şosetelor de şemineu.
După
ce tatăl fetelor a văzut cele întâmplate, Nicolae l-a rugat să
păstreze secretul, însa acesta nu a rezistat tentaţiei de a povesti
mai departe. De atunci, oricine primea un cadou neaşteptat îi
mulţumea lui Nicolae pentru el. Cei trei săculeţi cu aur
făcuţi cadou fetelor de nobil au devenit simbolul Sfântului Nicolae
sub forma a trei bile de aur (în iconografia apuseană).
PRAZNICUL BOTEZULUI
DOMNULUI
La
şase (6) Ianuarie, se praznuieste sfânta si dumnezeiasca Aratare a
Domnului Dumnezeu si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în toate sfintele
biserici, facând, de cu seara, slujba Privegherii. Ca însusi Dumnezeu Cuvântul,
îmbracându-Se în Adam cel vechi si plinind toate ale Legii, a venit la marele
Prooroc Ioan, ca sa Se boteze. Si acesta îl oprea, zicând catre Dânsul:
"eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine si Tu vii la mine?".
Daca
a auzit însa pe Domnul zicând: "lasa acum", a cunoscut ca botezul
este plinirea a toata dreptatea si L-a lasat. Si botezându-Se Hristos, toata
firea apelor a sfintit; si cufundând în apele Iordanului toate pacatele
oamenilor, îndata a iesit din apa; înnoind si zidind din nou pe omul, care era
învechit în pacate si dându-i împaratia cerurilor. A Carui slava si putere este
în vecii vecilor. Amin.
SF. IOAN
BOTEZĂTORUL
La
sapte (7) ianuarie sărbătorim soborul Sfântului Prooroc
înaintemergatorului Botezatorului Ioan.
Si
tot în ziua aceasta s-a asezat si aducerea preacinstitei si sfintei sale mâini
în cetatea împarateasca a Constantinopolului.
A
doua zi dupa dumnezeiasca Aratare, am luat dintru început, de la Sfintii
Parinti, sa praznuim Soborul sfintitului Prooroc înaintemergatorului si
Botezatorului Ioan, ca unul care a fost slujitor al tainei dumnezeiescului
Botez al Domnului. Si s-a asezat si acest praznic pe lânga celelalte praznice
ale sale, pentru a nu trece sub tacere nici una din faptele lui minunate.
Back
to “Viata Crestina”