biserica.org:compendium:articole:viata crestina , no 1-3/2006


 

VIAŢA CREŞTINĂ

2006– NO.1-3 (Ianuarie-Martie, 2006 ) – VOL. 49, ISSUE 1-3

IN MEMORIA lui Nicolae Grasu

English

Dupa o îndelungata suferinta de mai mult de 6 luni, de spitalizare, devotatul credincios al bisericii noastre, PAPU NICOLAE GRASU a trecut la cele vesnice, in spitalul din Reseda, fiind pregatit prin spovedanie si Cuminecatura, la data de 19 decembrie 2005 , în preajma Sfintelor Sarbatori ale Nasterii Domnului 2005.

Funeraliile defunctului s-au oficiat in capela cimitirului Forest Lawn-Valhalla, de catre duhovnicul sau, parintele Constantin Alecse, dela parohia Sfânta Treime, din Los Angeles, California, dupa urmatorul program :

SLUJBA SARACUSTEI – Vineri seara 23 decembrie 2005.

SLUJBA ÎNMORMÂNTARII – SÂMBÂTA 24 decembrie 2005.

Întreaga comunitate “arom âna ” – peste 200 de personae – din Sudul Californiei, cu mic cu mare, 3 generatii, rudenii, prieteni si cunoscuti, au participat la ambele ceremoniale.

Spre finele slujbei înmormântarii, parintele Constantin Alecse a tinut un panegiric în care a evocat  momente din viata pamânteasca a raposatului, amintind între altele ca:

Nicolae Grasu s-a nascut la data de 18 Aprilie 1930 in comuna Arabagi, Bulgaria. In anul 1938 s-a mutat cu familia sa in Romania, unde s-a stabilit in comuna Sinoe. Incepind de la virsta de 12 ani, Nicolae a invatat meseria de tricotaje, si a inceput sa lucreze de la o virsta frageda. Nicolae s-a casatorit cu Elena Stavrositu in anul 1946. Ei au fost binecuvintati cu trei fii, Hronciu, Gica si Stelica. Nicolae s-a mutat cu familia lui la Bucuresti in anul 1961, unde a lucrat ca paznic la Spitalul de Urgenta, iar in acelasi timp lucra acasa cu tricotaje. In anul 1971 fiul lor Hronciu a emigrat in State Unite, iar Nicolae si Elena l-au urmat in anul 1982. In Los Angeles si-a ajutat fii lui la pizzerie. Nicoale si-a luat carnet de conducere, si a participat activ la cresterea celor sapte nepoti. Satisfactia lui cea mai mare era sa fie cu nepotii lui. El si-a vazut nepotii lui crescind sub ochii lui, si nepotii lui, care i-si vor aduce de aminte intotdeauna si cu mult drag de bunicul lor care a tinut la ei cu tot sufletul lui. In afara de familia lui, Nicolae a fost tot timpul foarte apropiat de fratele lui, Celea, precum si de nepotiii lui, Nicu si Hronciu, pe care i-a avut ca pe fii lui. Intotdeauna a fost un mare respect reciproc intre ei si familiile lor.

Din pacate, Nicolae avut nefericirea de a se bolnavi, iar incepind din luna August, 2005, sanatatea lui a mers din ce in ce mai jos. Impotriva tuturor eforturilor facute de familia lui, Nicolae a trecut prin patru luni foarte grele. Cu toate acestea, atunci cind copii sau nepotii i-l intrebau ce faci, Tata sau Papu, astazi, esti mai bine? El intotdeauna raspundea, “Mai bine”, cu toate ca sanatatea lui se deteriora, iar el era constient de acest fapt. A suferit de durere, dar de durere nu s-a plins. Chiar si in clipele lui cele mai grele, fata i se lumina si zimbea atunci cind nepotii lui i-l vizitau. Chiar si personalul de la spital tot mereu comentau de cum acest on radia bunatate chiar si atunci cind suferea atit de mult. De altfel, atunci cind oricare dintre voi va ginditi la Nicolae, sint convins ca va aduceti de aminte de un om bun cu zimbetul pe buze. Nicolae a fost un om care intradevar a fost de o bunatate rara, si a fost iubit si respectat atit de mult de familia sa. El a avut si va avea intotdeauna respect adinc de la familie si de la toate rudele si prietenii lui.

În încheierea cuvântului sau,  parintele Constantin, preotul oficiant al înmormântarii, a exprimat în cuvinte emotionante condoleantele comunitatii întregi, române si aromâne, din sudul Californiei, din România, si de oriunde se afla suflare aromâna si româna, pe întreaga fata a pamântului, membrilor familiei raposatului, care-l supravietuiesc, dupa cum urmeaza :  Sotia defunctului, Mama Elena Grasu; Copii: Hronciu, Gica si Stelica; Nurorile: Elena, Rodica si Mariana; Nepotii: Giorgiana, Nicky, Nicholas, Christina, Ellie, Nicola, Hroniss, Andrei; Fratele sii cumnata: Celea si Chirata; Sora si cumnatul: Zoita si Tasu.

Înainte de a invita la microfon pe Georgiana (Grasu), nepoata cea mai mare a raposatului, spre a prezenta o salba de omagii în numele tuturor celorlaltor nepoti ai lui “papu cel iubit, si niciodata uitat…”, parintele slujitor a citit, “mesajul nepotilor”: “In primul rand, vrem sa ii multumim din tot sufletul lu' Dumnezeu pentru ca ne-a dat onoarea de a avea parte de un bunic atat de bun, distins, destept, si iubit. Pe deasupra, suntem recunoscatori pentru ca papu a avut sansa de a trai o viata lunga si frumoasa. El a lasat in urma o armata intreaga de copii si nepoti pe care a iubit extraordinar de mult, si amintirile lui vor ramane in inimile tuturor care au avut privilegiul de a il cunoaste”.

Datorita profunzimii mesajului Georgianei, în numele tuturor nepotilor pentru “papu ce-l prohodim astazi”, consideram avenit ca, în cele ce urmeaza, sa-l oferim bi-lingual, tuturor cititorilor acestui panegiric:

CUVÂNTUL NEPOATEI GEORGIANA, ÎN NUMELE TUTUROR NEPOTILOR

Nu putem exprima in cuvinte amaraciunea din sufletele noastre. Faptele nu pot schimba acest adevar trist. Dar, trebuie sa fim puternici.

Trebuie sa fim puternici pentru ca asa ar vrea Papu sa fim. In acelasi timp, este greu sa ne prefacem ca si cum nimic nu s-a intamplat. Este ca si cum traim un cosmar si nu ne putem trezi din somn. Uitandu-ne la Papu in acest moment, tot asteptam sa deschida ochii, zambind cum facea de obicei, pregatit sa ne spuna povestile care noi nepotii tot le asteptam. 

Papule, simtim ca si cum o sa te trezesti acum din somnurile tale de dupa-amiaza, si esti gata sa te duci la banca in Volvo-ul tau rosu ca sa iti iei pensia. Din pacate, pensia nu a fost luata de luni intregi, si nici Volvo-ul tau rosu nu mai este de vazut. Papule, tu ai fost mai mult decit un bunic, tu ai fost al 2-lea tata al nostru. Am invatat atat de multe lucruri de la tine si in ziua de azi noi apreciam aceste lucruri mai mult ca niciodata.

Toata saptamana a fost ireala, iar noi nu vrem sa acceptam ca papu nu mai este cu noi. Sunt sarbatorile de Craciun, si in fiecare an de sarbatori noi mergeam la Papu ca sa il vedem cum ne asteapta la capul mesei cu bancnotele de 20 de dolari in mana. Si Craciunul nu ar fi complet fara Dadi sa nu tipe la Papu pentru ceva ce a facut, iar el sa o ignore stiind ca pe noi ne-ar bufni rasul. Din pacate, anul asta cand intram pe usa, capul mesei va fi gol si nu ar mai fi rasele ca de obicei. Cine va sta in locul lui maine, sa ne alinieze ca se ne dea cite 20 de dolari? La cine va tipa Dadi ca sa ne faca sa radem? Asta este realitatea trista care trebuie infruntata o data in viata, cit de greu noi tot inceram sa o ocolim; este inevitabila. Tot ce a ramas acum sunt amintirile si prin aceste amintiri, noi il putem tine pe Papu in viata.

Ultimele 5 luni a fost cele mai dureroase pentru noi, mai ales pentru Papu. Chit ca toate sansele au fost contra lui, el si-a luptat batalia pana la sfarsit cu speranta ca va ajunge intr-o zi acasa. Nimeni la spital nu a putut intelege, inclusiv doctorii cum Papu a putut scapa din cele mai grele clipe. Pentru noi, el a fost imbatabil. Toti au ramas impresionati cu dorinta lui de a trai si de puterea ce a avut, de au inceput sa-l cheme SUPERMAN; si chiar asa a fost. Nimic nu il intrista pe Papu. El nu cerea mult; doar vroia sa ajunga la el acasa sa stea in fata televizorului la canalul romanesc cu noi nepotii si sa aiba chef de glume; adica de a savura cele mai simple lucruri de ale vietii. Dar din pacate, el nu a mai ajuns acasa.

 

Trebuie sa fim constienti ca el este intr-un loc mai bun acum, unde a scapat de dureri si de suferinta. El ne priveste pe noi de sus in acest moment si ne admira pe noi pentru respectul care i l-am dovedit. Papu a trait o viata minunata si stim ca el este extrem de mandru de noi, asa cum noi suntem de el. Cand ne-a parasit, a plecat stiind ca toata lumea este la locul ei. A plecat zambind, asa cum a facut intotdeauna.

Au mai ramas o gramada de intrebari la care nu exista raspunsuri. Dar tot ce putem face este sa privim lucrurile adevarat importante din viata si sa uitam de micile probleme care tot ne afecteaza.

Cu acestea in gand, Dumnezeule ne rugam ca vei avea grija de Papu si ca toata lumea ar avea aceasi noroc care l-a avut el: norocul de a trai, de a iubi si de a avea cele mai frumoase lucruri de la viata: familia si prietenii. Iti cerem astazi sa ne dai si noua aceasi oportunitate de a ne vedea copiii si nepotii traind fericiti. Atunci si doar atunci am putea si noi sa zicem ca am TRAIT.

El a avut un suflet pur; a fost un inger adevarat care a trait pe pamant…deghizat in corpul bunicului nostru.

Pe deasupra noi trebuie sa fim curajosi. Nu avem nimic de ce sa fim speriati. Avem de partea noastra cel mai puternic inger pazitor care Dumnezeu il putea darui; iar acest inger pazitor este Papu. El ne va supraveghea pe toti de deasupra si ne va ghida in timpurile grele cand vem avea nevoie de ajutorul lui; el va fi prezent unde vem avea nevoie de el: IN  INIMILE  NOASTRE.

Noi rebuie sa respiram adanc, si ne stergem ochii de lacrimi pentru ca Papu va fi intotdeuna SUPERMAN-ul nostru.

Papule, te iubim extrem de mult. Dumnezeu sa te odihneasca in pace !


Viaţa Creştină - alegeţi versiunea dorită