biserica.org:compendium:articole:viata crestina/no1-3-2010/ Ce sunt deniile?


 

VIAŢA CREŞTINĂ

2010 – NO.1-3 (Ianuarie-Martie, 2010 ) – VOL. 53, ISSUE 1-3

Ce sunt Deniile?

Prin caracterul si continutul lor, deniile sunt unicate în cultul divin ortodox. Cuvântul „denie” vine de la slavonescul „vdenie” si înseamna priveghere sau slujba nocturna.

Mai precis, denia este slujba utreniei sau „de dimineata” care se savârseste seara, în ajun. Denia se deosebeste de priveghere, care înseamna tot slujba de seara, prin faptul ca se refera numai la utrenia savârsita seara.

Daca privegherea se savârseste în ajunul sarba­torilor importante, deniile se savârsesc numai în doua saptamâni din timpul unui an bisericesc si anume: în saptamâna a cincea si a saptea (sau a Patimilor) din Postul Pastelui.

Cele doua denii din saptamâna a cincea sunt utreniile zilelor de joi si sâmbata savârsite seara, în ajun. Slujba este o utrenie de post care înglobeaza în ea cele doua piese imnografice foarte importante si frumoase: Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul , imnograf din secolul al VIII-lea (praznuit la data de 4 iulie ) si Acatistul Bunei Vestiri, atribuit patriarhului Serghie al Constantinopolului (sec. VII).

Prima piesa imnografica, cunoscuta si sub numele de Canonul de pocainta este alcatuit din 250 de imnuri sau strofe în care autorul exprima în forma întraripata zdrobirea inimii celui pacatos, constituind un imn statornic spre pocainta.

Cea de a doua compozitie imnografica, Acatistul Bunei Vestiri, este un imn de lauda închinat Maicii Domnului, alcatuit din 24 de strofe. Aceasta piesa imnografica da expresie sub forma poetica, învataturii Bisericii despre Maica Domnului.

Deniile din saptamâna ultima a Postului sau Sap­tamâna Patimilor sunt slujbele la care credinciosii participa, prin traditie, în numar foarte mare. Ele se savârsesc în biserici începând cu seara Floriilor, deci din Duminica a sasea a postului, pâna vineri seara, inclusiv. Ca si cele din saptamâna a cincea si aceste utrenii au elemente specifice care le dau caracter de unicat. Dintre aceste denii, cele mai importante sunt cele de joi si vineri seara, cunoscute si sub denu­mirile de denia mica si denia mare.

Cea de joi seara are ca elemente specifice, citirea celor 12 Evanghelii ale patimilor si scoaterea solemna a Sfintei Cruci în mijlocul bisericii.

Cea de vineri seara se deosebeste de celelalte denii prin Cântarea Prohodului, în trei stari ca si prin ritualul înconjurarii bisericii cu Sfântul Epitaf (cusatura sau pictura de mare frumusete care reprezinta scena punerii în mormânt). (din lucrarea Biserica si cult pe întelesul tuturor , Ed. Europartner) Explicarea deniilor din Saptamana Mare.


Viaţa Creştină - alegeţi versiunea dorită