biserica.org:compendium:carti:bisericauniversala: Biserica Ortodoxa si Europa Contemporana

BISERICA ORTODOXA SI EUROPA CONTEMPORANA*

 

Adresam tuturor celor ce fac parte din aceasta distinsa adunare salutul si binecuvantarea Bisericii Mame a Constantinopolului si ne exprimam profunda bucurie si emotie pentru intalnirea cu Domniile Voastre. Va multumim pentru participarea Dumneavoastra aici, in special Prea Fericirii Voastre, Prea Fericite Parinte Patriarh Teoctist, pentru organizarea acestei intalniri, care ofera smereniei noastre prilejul de a face cunostinta cu inalti reprezentanti ai intelectualitatii si culturii din tara Dumneavoastra.

Cu multa bucurie luam cuvantul pe care cu noblete ni-l acordati, pentru a Va face partasi unor ganduri pe marginea unei teme actuale, si anume "Biserica Ortodoxa si Europa contemporana".

Problematizarea noastra pe aceasta tema a fost provocata de unele publicatii ce exprimau anumite puncte de vedere ale unor "prieteni" europeni sau de peste Ocean care poarta intr-adevar semnul originalitatii. Poate ca nu ar fi fost necesar sa se ocupe cineva de ele pentru a intelege concluziile evidente privind valoarea lor stiintifica, insa dezbaterea lor va adanci constientizarea si pretuirea noastra profunda fata de valorile culturale ale traditiei noastre ortodoxe rasaritene, care sunt puse la indoiala nu din motive stiintifice, ci probabil pentru a favoriza formarea unei anumite opinii publice.

Precum se stie, argumentele folosite pentru formarea opiniei publice nu se adreseaza judecatii logice, ci instinctelor firii umane, astfel incat oamenii sa fie atrasi cu usurinta la acceptarea ideilor urmarite; odata ce unii accepta ideile false, ei se fac asemenea unor vietuitoare usor de condus, care executa mecanic dorintele stapanilor lor.

Unul dintre punctele de vedere ce s-au facut auzite, reia conceptii invechite, care au o oarecare explicatie istorica atunci cand se refera la trecut, dar nici o legatura cu realitatea, cand se refera la epoca contemporana.

Este vorba despre axioma potrivit careia Europa se sfarseste acolo unde incepe Ortodoxia - axioma in sensul matematic al cuvantului, de adevar nedemonstrat, care insa este acceptat pentru construirea pe baza lui a unui silogism apodictic. Aceasta propozitie axiomatica constituie un exemplu perfect al lozincii care poate sa atraga masele, dar nu are nici o legatura cu adevarul stiintific. In primul rand, ea pune in legatura doua notiuni diferite: conceptul geografic de Europa si intelesul duhovnicesc al Ortodoxiei, astfel incat stabileste limitele geografice cu ajutorul unei notiuni menite nu sa desemneze spatii geografice, ci convingeri religioase. Concluzia potrivit careia hotarele continentului european ar fi determinate de zona teritoriala in care nu este marturisita Ortodoxia are intr-adevar o mare originalitate. Logic, atrage dupa sine ideea inacceptabila ca Europa va inceta sa existe daca popoarele acesteia ar deveni ortodoxe.

Eventualitatea ca Europa sa inceteze a mai exista provoaca o anumita reactie din partea celui care - in mod instinctiv - se simte european, deoarece ii pune in pericol existenta si, prin urmare, ii provoaca o ostilitate lipsita de discernamant, apartinand subconstientului, fata de Ortodoxie, ca cea care i-ar ameninta pamantul de bastina si, in consecinta, l-ar ameninta pe el insusi. Asa functioneaza caracterul conventional al teoremei comentate si in aceeasi masura devine evident scopul urmarit prin sustinerea ei.

Fara a dori sa abuzam de timpul Dumneavoastra pretios, consideram portivit sa abordam aceasta afirmatie si dintr-o alta perspectiva. Teoria in cauza poate sugera ca mostenirea culturala a Europei este incompatibila cu mostenirea culturala a Bisericii Ortodoxe si poate induce ideea potrivit careia conducerea politica a Europei inceteaza acolo unde incepe preponderenta spirituala a Bisericii Ortodoxe.

In ceea ce priveste incompatibilitatea mostenirii culturale a Europei cu mostenirea culturala a Ortodoxiei, nimeni n-ar avea vreo obiectie daca s-ar include in mostenirea europeana si paginile negre ale civilizatiei europene, cum ar fi: fascismul, nazismul, nietzsce-ismul, holocaustul evreiesc, inchizitia, cruciadele, lepadarea crucii de catre Biserica si luarea spadei razboaielor religioase de 100 de ani si respectiv de 30 de ani, asfixierile cu gaze din Abisinia, suveranitatea - nu lipsita de interes - asupra coloniilor care au constituit candva o parte uriasa din globul pamantesc, indulgentele, cele doua razboie mondiale, rationalizarea si secularizarea credintei, teoria despre moartea lui Dumnezeu si atatea alte abateri, care - in mod sigur - nu reprezinta manifestari ale unei civilizatii superioare, ci atrocitati de care Dumnezeu a pazit Biserica Ortodoxa si - in cea mai mare parte - popoarele ortodoxe.

Daca urmarim, dimpotriva, elementele bune ale civilizatiei europene, vom vedea ca acestea provin in cea mai mare parte din Bizantul Ortodox, care a fost aparatorul traditiei si literaturii vechi grecesti, increstinatorul acestora si transmitatorul tezaurului crestin in Occident, astfel incat, in final, la temeliile civilizatiei europene se afla Bizantul, adica expresia dominanta a Bisericii Ortodoxe Rasaritene. Pentru a da un exemplu relevant, evocam faptul ca celebrul drept roman, cu care se mandreste Europa continentala, nu s-a pastrat in locul lui de nastere, ci in Bizantul in care, sub imparatul Justinian, a fost alcatuit renumitul Corpus Juris Civilis, restructurat si imbunatatit cu ajutorul Novellae-lor, intr-o maniera crestina. Acest Corpus - cu adaugirile facute - a fost tradus in limba greaca si mai tarziu publicat sub forma pretioaselor Basilicale (in mai multe volume) si a altor colectii de legi, si a fost transmis in Europa, prelucrat si aplicat la ortodocsi, chiar si in timpul stapanirii otomane.

In legatura cu cealalta notiune a declaratiei dezbatute, potrivit careia conducerea Europei se sfarseste acolo unde incepe influenta spirituala a Ortodoxiei, aceasta denota amaraciune pentru faptul istoric ca tarile ortodoxe, care alcatuiau Imperiul Roman de Rasarit - ce fusese crestinat si in mare parte elenizat, dar care a ramas multinational si tolerat, s-au opus la subjugarea lor de catre puterea politica din Europa Occidentala. Sub acest inteles, raportat insa la trecut si intrebuintat in chip amagitor pentru prezent, nu poate nimeni sa puna la indoiala istoricitatea teoriei. Intr-adevar, Europa Occidentala n-a reusit sa supuna integral Europa Rasariteana Ortodoxa, cu toate ca a intrebuintat toate mijloacele religioase, ideologice, politice, militare s.a.m.d.

Dar de la acest punct, adica al diferentierii intre Europa Occidentala si cea Rasariteana, si pana la insusirea in exclusivitate a numelui de Europa de catre partea occidentala a acesteia, exista o abatere stiintifica importanta.

Desigur, disputa pe marginea numelui n-ar avea nici o importanta daca sub ea nu s-ar ascunde o criza axiologica si anume mandria ca aceasta denumire - respectiv cuvantul Europa - este simbolul a ceea ce este bun si poate fi utilizat in mod justificat numai de catre asa-zisa parte buna a Europei, cea occidentala.

In trecutul indepartat, cand confruntarea dintre Europa Occidentala si cea Rasariteana era in desfasurare, insusirea termenului de Europa de catre partea ei occidentala era de inteles si chiar simpatizata, ca o incercare de autojustificare. In prezent insa, cand Europa se indreapta spre finalul acestei confruntari, intr-un climat de respect fata de mostenirea culturala a tuturor popoarelor ei, rasaritene si occidentale, repetarea unor astfel de puncte de vedere constituie reinvierea unor devize parasite si vatamatoare, potrivnice principiului egalitatii si al respectului reciproc dintre popoarele Europei, si, totodata, o negare clara a aspiratiei fundamentale de unire a tuturor tarilor europene.

Suntem deja in pericolul de a fi atrasi in judecati si aprecieri politice, pentru care nici nu suntem competenti si cu care nici nu dorim sa ne ocupam. Consemnam doar atat: astfel de puncte de vedere sunt instrumente ale luptei politice care nu au insa o baza stiintifica si logica.

Am ajuns astfel la punctul de vedere discutat pe scara larga in aceasta perioada, potrivit caruia cultura si civilizatia din Europa Occidentala, cu caracteristicile esentiale care le sunt atribuite, se fundamenteaza pe Catolicism si Protestantism si vin in contradictie cu Ortodoxia. Ideea centrala a demersului acestui punct de vedere mult discutat este ca fundamentul principal al civilizatiilor este religios si, in consecinta, contradictiile dintre culturi si religii conduc la conflicte armate sau, altfel spus, conflictele au un suport religios.

Acest punct de vedere exprima cu siguranta in ultima sa parte, pe autor si chiar o parte dintre occidentali, dar nu Biserica Ortodoxa Rasariteana si - dorim sa credem - nici pe reprezentantii intelectualitatii asa-numitelor tari european-rasaritene, nici majoritatea popoarelor Europei Occidentale.

Vointa popoarelor apartinand statelor membre ale Uniunii Europene a fost exprimata in mod oficial prin art. 128 (151 in alta numerotare) din textul comun al tratatului de la Maastricht al Uniunii Europene, care stipuleaza ca aceasta contribuie la dezvoltarea culturilor statelor membre si respecta polimorfismul lor national si teritorial si in acelasi timp scoate in evidenta mostenirea culturala comuna, sprijina si completeaza activitatea statelor membre in vederea pastrarii si ocrotirii mostenirii culturale de insemnatate europeana.

Aceasta formulare privind mostenirea culturala de insemnatate europeana ne duce cu gandul la epoca de dinainte de schisma bisericeasca, cand in intreaga Europa (occidentala si rasariteana) Ortodoxia este prezenta si activa, fiind, din acest motiv, parte foarte importanta a mostenirii culturale, si a Europei Occidentale, independent de situatia bisericeasca ce a urmat dupa aceea. In mod evident, traditia ortodoxa din Europa Occidentala a ultimelor zece secole nu este o mostenire culturala de neglijat.

Lista lunga de omeni sfinti din Europa Occidentala, cinstiti pana astazi si apartinand Bisericii Ortodoxe nedespartite, arata ca nu pot fi ignorate nici Ortodoxia, nici calitatea credintei lor, ca parte si baza a mostenirii culturale si in special a celei religioase din Europa Occidentala, chiar daca urmasii acestora s-au departat de credinta lor in anumite puncte si au creat Romano-Catolicismul si Protestantismul in opozitie cu Ortodoxia.

Este, asadar, invederat faptul ca la radacinile culturii si civilizatiei Europei Occidentale se gaseste Ortodoxia si ca, daca Europa Occidentala vrea sa iasa din anumite impasuri spirituale, este datoare sa se intoarca la radacinile ei autentice, in care se traieste armonia omului cu Dumnezeu si cu lumea, in locul arogantei umane.

Intr-adevar, Europa isi cauta radacinile ca sa se adape si sa adape din acestea noi vite de viata. Iata doua exemple: primul - in luna iunie 1999 a avut loc aici, in Romania, ultima faza a programului special de educatie al Consiliului Europei, sub titlus "Drumurile monahismului", la care a participat personal si Dl. Ministru al Culturii din tara Dvs., in care monahismul ortodox are o prezenta importanta de-a lungul istoriei pana astazi. Secretarul General al Consiliului Europei - fiind intrebat recent cum se explica faptul ca un organism politic ca acest Consiliu se ocupa de monahism la sfarsitul secolului XX, secolul exploziei tehnologice si informaticii - a raspuns, intre altele, ca "Europa Occidentala nu poate supravietui fara izvoare cu adevarat spirituale", si ca "Sfantul Munte ortodox ramane o mostenire comuna si un punct de referinta al intregii Europe".

In al doilea rand: Uniunea Europeana a instituit, iar acum finateaza, dupa cum se stie, printre altele, un program special intitulat "Un suflet pentru Europa". Ce semnifica acest lucru? Nimic altceva decat ca Europa Occidentala isi cauta propriul suflet. Noi afirmam urmatoarele: Europa Occidentala nu este lipsita nici de viata, nici de suflet, in ciuda dorintelor unora. Totusi, ea are nevoie in primul rand de urmatoarele: analiza, aprofundare si constientizare a propriei sale istorii si a mostenirii religios-culturale a Bisericii nedespartite, unde va redescoperi mult din ceea ce a pierdut, adica darurile cele mai pretioase. Fara a ne lauda in mod superficial, putem spune ca Ortodoxia poate sa ajute in mod hotarat la o astfel de introspectie, atat de necesara si de profunda.

In prezent, bineinteles, Uniunea Europeana este alcatuita in special din tarile Europei Occidentale. Se poate spune, la prima vedere, cand se vorbeste de mostenirea culturala europeana, ca diferitele tratate europene (Maastricht, Amsterdam etc.) se refera la mostenirea popoarelor Europei Occidentale. Totusi, dupa cum am aratat mai sus, Ortodoxia a predominat in Europa Occidentala timp de zece secole si constituie o parte esentiala a mostenirii culturale europene. Dincolo de acest fapt, trebuie sa remarcam si faptul ca scopul tarilor membre al Uniunii Europene este de a extinde granitele Uniunii pana la cele mai indepartate hotare ale continentului european. Acest lucru reiese clar din preambulul tratatelor in care se proclama solemn intentiile si scopurile fundamentale, de lunga durata, ale membrilor participanti. In preambul se afirma ca: "suntem hotarati sa inaintam spre un nou stagiu al lucrarilor, spre o dezvoltare europeana deplina care sa inceapa cu crearea comunitatilor europene" si ca "avem in vedere semnificatia istorica a incheierii diviziunii continentului european (subliniem cuvantul continent), precum si necesitatea crearii unor baze stabile pentru viitoarea dezvoltare a Europei" etc., "...drept pentru care am hotarat sa instituim Uniunea Europeana" etc.

Consideram ca este cat se poate de clar acum ca membrii actuali ai Uniunii Europene preconizeaza extinderea Uniunii pana la granitele geografice ale intregului continent, adica la Urali, inclusiv. In consecinta, avandu-se in vedere ceea ce s-a realizat deja in comun (adica obligatia de a aplica si noilor membri prevederile fundamentale prevazute pentru vechii membri, cum ar fi respectul pentru particularitatile culturale) in statutul legal al Uniunii Europene nu exista nici un fel de discriminare in detrimentul Ortodoxiei sau al oricarei alte religii.

Aceasta este pozitia oficiala care reiese cat se poate de clar din Declaratia nr. 11 a Tratatului de la Amsterdam cu privire la statutul Bisericilor si al grupurilor non-confesionale, paragraful 1, in care se afirma: "Uniunea Europeana respecta si nu prejudiciaza ceea ce potrivit legislatiei nationale se defineste ca statut al Bisericilor si grupurilor sau comunitatilor religioase din cadrul Bisericilor membre".

Aceasta pozitie oficiala, institutionalizata, arata clar ca statutul Uniunii Europene nu prevede nici un fel de atitudine potrivnica Ortodoxiei. Dimpotriva, Uniunea Europeana doreste extinderea in tarile traditionale ortodoxe ale Europei Rasaritene pe baza criteriilor economice si politice, si nu a celor religioase. Drept pentru care, opinia futuristilor de dincolo de Atlantic cu privire la rivalitatea si conflictul religios dintre Europa Occidentala si cea Rasariteana nu exprima sentimentele Europei, intrucat opinia respectiva promoveaza dezintegrarea, iar nu unificarea dorita a Europei.

Pentru aceasta, consideram ca nu sta in puterea si nici nu este de competenta noastra sa adunam date si sa ne pronuntam asupra mobilului unor astfel de teorii. Totusi, este de inteles ca opiniile acestora pot conduce psihologic masele la acceptarea ideii unei inclestari intre lumea romano-catolica si protestanta, pe de o parte, si cea Ortodoxa, pe de alta parte, ca o necesitate istorica si stiintifica pretins inevitabila. In ce priveste multimea care nu poate supune aceasta notiune unei analize critice, sustinatorii ei pot genera o toleranta pasiva cu privire la insasi posibilitatea unui asemenea razboi "al urii". In cazul in care s-ar transmite lozinci similare si multimilor, adresandu-le in mod mestesugit receptivitatii impulsurilor instinctive ale maselor, s-ar facilita acceptarea stereotipului fals ca ortodocsii ar fi rivali si dusmani, starnindu-se ostilitatea fata de ei, si chiar acte naziste de violenta.

Noi, in calitatea noastra de Episcopi ai Bisericii Ortodoxe, ii asiguram pe fratii si surorile noastre catolici si protestanti, ca nu avem nici o intentie sa rupem relatiile cu ei.

In principiu, emblema si credinta calauzitoare a crestinilor ortodocsi este Crucea, nu sabia. Crucea este cea care ne ofera mantuirea pe care o cautam. Noi, in calitate de crestini ortodocsi, nu am avut niciodata si nici nu avem inclinatia spre expansiune violenta, in detrimentul altora. Dorinta noastra, pentru care ne rugam si luptam continuu, este sa se realizeze unitatea Bisericii, precum si cea a lumii, iar nu dezintegrarea ei. Cautam unitatea in armonia mintii, a credintei comune, pacii si dragostei, adica in domenii total spirituale, si nu prin reunirea fortata, externa, a lumii in jurul Bisericii Ortodoxe, prin obligatii de natura materiala sau psihologica. In acest duh, proclamam, potrivit spuselor Sfantului Apostol Pavel, pe Hristos Cel Rastignit, Care este sminteala pentru cei cu mentalitate rigorista si nebunie pentru cei imbuibati de spirit rationalist. Consideram ca a trecut timpul cand Dumnezeu era judecat pe baza puterii - pozitie fara sens din perspectiva ortodoxa, dar care a dus la notiunea eronata ca victoria, in orice conflict, dovedeste adevarul Dumnezeului pe care il slujeste.

Dumnezeul adevarat este Dumnezeul dragostei si al pacii, nu al razboiului si al urii. Avem convingerea ca nivelul cultural al conducatorilor spirituali ai societatii contemporane este suficient de elevat pentru a accepta fara obiectie principiul mentionat mai sus. Daca Dumnezeu si-a dovedit adevarul prin rastignirea umilitoare si publica a Logosului Sau Divin, si nu prin coborarea Lui de pe cruce si zdrobirea celor care Il rastigneau, noi, crestinii ortodocsi, nu avem posibilitatea sa dovedim adevarul lui Dumnezeu prin propria noastra putere. In consecinta, nimeni nu risca sa se expuna primejdiei pentru Ortodoxie, numai daca nu se teme ca ceea ce el detine ca adevar se va dovedi neadevarat in comparatie cu adevarul transparent al lui Hristos, Care a fost rastignit din dragoste, ceea ce este, de asemenea, adevarul Bisericii Ortodoxe.

Acesta este mesajul pe care il transmitem in spirit fratesc si irenic, in timp ce intindem mana spre cooperare fratilor si surorilor noastre din Europa Occidentala si din intreaga lume, indiferent de confesiunea sau de religia acestora. Este un mesaj al dragostei, un mesaj al sacrificiului, al descoperirii, si nu un mesaj al dominarii prin putere.

Consideram ca toate popoarele Europei care au cunoscut consecintele dureroase si sangeroase al diferitelor feluri de diviziuni s-au maturizat si doresc acum, in mod sincer, unificarea Europei. Pentru aceasta, ele sunt pregatite sa lase de o parte orice inclinatii spre dezbinare sau pretentii dubioase etice si culturale, adica dorinta de a obtine o parte mai mare decat cea care li se cuvine in urma muncii generale si a eforturilor comune.

Cu aceste cuvinte, ne incheiem discursul si ne exprimam recunostinta pentru rabdarea cu care ne-ati urmarit si va dorim din toata inima ca Dumnezeu sa dea tuturor toate cele bune: europenilor din Uniunea Europeana, prudenta; ganditorilor, luminare; popoarelor, judecata dreapta; iubitorilor de adevar, biruinta spirituala; celor ce lucreaza faradelegea, pocainta si indreptare si, tuturor, mila cea bogata a lui Dumnezeu.

Fie ca harul si dragostea lui Dumnezeu sa fie pururea cu voi. Amin!

† Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului,

Sursa: "Almanah Bisericesc", Arhiepiscopia Bucurestilor, 2000, pag. 76-85.

* Cuvantul Sanctitatii Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului rostit cu prilejul vizitei Sale in Romania in Aula Palatului Patriarhiei din Bucuresti, 27 octombrie 1999.