biserica.org:compendium:carti:bisericauniversala: Ortodoxie si Laicitate

ORTODOXIE SI LAICITATE

Intr-un articol recent din revista “Renasterea” (nr. 6/1998, p. 4), Radu Preda analiza o carte aparuta in Editura Universitatii Libere din Bruxelles: Religion et nationalisme. L'ideologie de l'Eglise Orthodoxe Roumaine sous le regime communiste , 1997, 191 p., si considera ca avem de-a face cu o certa manifestare a prostiei cu tendinta. Pornind de la faptul ca am cunoscut indeaproape geneza cartii si ca sunt de parerea Parintelui Rafael Noica, anume ca “nu trebuie dispretuite prostiile, fiindca toate au locul si folosul lor”, adaug cateva consideratii care ar putea fi utile intelegerii fenomenului dezvaluit de aceasta teza de doctorat.

Cartea lui Oliver Gillet este o teza de doctorat sustinuta la Institutul pentru Studiul Religiilor si al Laicitatii din cadrul Universitatii Libere din Bruxelles, sub conducerea profesorului Herve Hasquin, fost presedinte al Universitatii si in prezent director al Institutului. Trebuie precizat de la inceput ca Universitatea este “libera” pentru motivul ca a fost fondata ca o contrapondere a universitatilor catolice. Unul dintre fondatorii Universitatii, Theodore Verhaegen, a fost membru marcant al masoneriei belgiene si s-a luptat pentru a pune in miscare cercurile masonice si liberale din oras in vederea intemeierii acestei institutii de invatamant care sa nu fie sub influenta Statului si mai ales a Bisericii. Pana astazi, studentii comemoreaza ziua intemeierii Universitatii, 20 noiembrie 1834, printr-o “ceremonie” in fata statuii masonului denumit “sfantul Verhaegen”. Institutul studiaza religia crestina numai din punct de vedere social si politic, practicand un criticism pur profan al Bibliei. Herve Hasquin este, la randul lui, un militant politic liberal, declarat anti-clerical. In Institut pot fi intalniti opozanti ai Bisericii Catolice sau atei declarati, dar nu crestini practicanti: toleranta “liberala” are limitele ei, iar spiritul “liber” stie sa impiedice afirmarea opiniilor contrare laicitatii agresive. Este ceea ce am constatat atunci cand am fost invitat sa fac parte din comisia de doctorat a lui Olivier Gillet.

Tanarul belgian fusese in repetate randuri in Romania, invatase limba romana si lucrase mai mult in Transilvania. Cu o aplecare evidenta spre eruditie, Olivier Gillet epuiza literatura de specialitate si cerceta cu asiduitate bibliotecile. Avea curajul sa atace o tema noua si subiectul era de mare interes. Bibliografia aflata la sfarsitul cartii este o dovada graitoare a muncii depuse de doctorand. Asa cum arata Radu Preda in articolul lui, cartea lui Gillet porneste, mai ales, de la editorialele “revistelor bisericesti din timpul dictaturii comuniste si de la o serie de studii pe teme sociale din aceste publicatii si ajunge la concluzia neasteptata ca avem de a face cu o idelogie, mai precis o doctrina sociala a Bisericii Ortodoxe Romane, care decurge din infeudarea Bisericii la fata Statului national si care a determinat Biserica sa adopte ideile etniciste, aducand un sprijin tacit comunismului national. Mai mult, nationalismul ortodox poate impiedica integrarea Romaniei in structurile europene. Oliver Gillet a participat la colocviile de la Cluj pe teme religioase, a fost publicat in actele colocviilor de la Institutul de Studii Central Europene si devine un “specialist” in problema relatiilor dintre Ortodoxie si politica. Ca atare, opiniile sale merita discutate cu atentie si indreptate la timp potrivit.

La examenul de doctorat, l-am intrebat pe candidat daca nu crede ca textele analizate in teza sa sunt texte impuse de puterea politica si deci nu sunt declaratii “libere” doctrinare, daca nu trebuia sa mentioneze macar teroarea dezlantuita impotriva preotilor ortodocsi de catre regimul comunist, pentru a masura cu exactitate “compromisul” facut de autorii de articole, daca poate fi, intr-adevar, vorba de o “doctrina” in sirul de articole analizate de doctorand. Raspunsurile au fost evazive si nici un membru al comisiei nu a revenit asupra acestor aspecte, in mare parte datorita faptului ca nu se miscau pe un teren familiar. Atunci cand am vorbit despre rezistenta armata din munti si despre opozitia in fata regimului comunist, cineva din comisie a repetat un slogan auzit la noi pe vremea comunismului biruitor: “e vorba de legionari”, adica toti cei care s-au opus comunistilor au fost legionari. Conducatorul tezei a insistat ca doctorandul sau sa obtina titlul si examenul s-a incheiat cu acordarea distinctiei deduse din teza. Dupa examen, am considerat ca este de datoria mea sa scriu conducatorului de doctorat, Herve Hasquin, sa nu aprobe publicarea tezei pana ce nu vor fi facute modificarile cerute de respectarea adevarului istoric; conducatorul tezei nu mi-a raspuns, ci a transmis scrisoarea mea, cu desavirsita lipsa de eleganta, proaspatului doctor care m-a asigurat ca volumul tiparit va tine seama de toate observatiile facute la examen. Teza a aparut fara nici o modificare. Cartea lui Olivier Gillet este intemeiata pe o lectura partizana si plina de prejudecati a textelor romane; dar din analiza se deduc si o serie de aspecte care nu trebuiesc trecute sub tacere. Declaratiile din textele citate de Gillet sunt adeseori penibile, deoarece se dovedesc a fi exercitii retorice pe teme de mare gravitate. Ideologia nationalista imbina discursul din articole si fidelitatea fata de natiune este confundata cu fidelitatea fata de un Stat care nu respecta natiunea si era declarat ateu. Cu alte cuvinte, se afla in textele citate de autorul belgian o serie de afirmatii care sunt surprinzatoare intr-o publicatie a Bisericii si se poate afirma ca unii autori au depasit limitele impuse de demnitate.

Aici se deschide o problema care ar merita sa fie pe larg dezbatuta, anume a relatiei dintre implementarea benefica ortodoxa a realitatii locale si concrete, si adeziunea fara rezerve la ideologia nationalista care a pretins ca da o formulare clara, rationala, constructiei politice intemeiate pe neam. Or, este o distanta enorma intre atasamentul fata de patrie si de neam, si ideologia nationalista, care este o doctrina politica, pusa in slujba Statului intemeiat pe etnie. Orice confuzie facuta intre iubirea de neam si ideologia nationalista vine in sprijinul partidelor extremiste care cred ca rezolva toate problemele sociale si politice, daca fac apel la exclusivism si la forta.

Ortodoxia se afla in fata acestei probleme, accentuata de controlul pe care l-a exercitat Statul national asupra Bisericii, din momentul demararii modernizarii, in secolul trecut. Este o profunda eroare (pe care nu o evita nici Olivier Gillet) de a sustine ca Biserica Ortodoxa a intrat sub incidenta Statului in momentul aparitiei Statului national. Or, nu insistam asupra faptului ca o Biserica Ortodoxa, ancorata in relatiile locale, trebuie sa-i imbratiseze pe toti locuitorii acelui loc, fie ca sunt romani, tigani sau etnii. Ortodoxia se adreseaza tuturor, in numele sacralitatii pe care o raspandeste. Biserica noastra foloseste comuniunea dintre credincios si Taine, dar limba vorbita se adreseaza tuturor si nu numai unei etnii. Biserica Ortodoxa este o Biserica a credinciosilor care se aduna la slujbe: aici se petrec sfintirile, aici se dezleaga pacatele. Asimilarea ideologiei nationaliste i-a despagubit pe ortodocsi de ceilalti in si mai mare masura si aceasta in ciuda faptului ca Ortodoxia este norma intregii Crestinatati. Dar nu intr-un spirit triumfalist, ci intr-un spirit de iubire si pietate.

Cat priveste prejudecatile lui Olivier Gillet, ele sunt numeroase, dar au ca numitor comun spiritul laic. Acest spirit nu a fost supus unei discutii aprofundate, desi el este prezent in viata noastra cotidiana. Pe scurt, am putea afirma ca laicitatea pretinde ca Biserica este institutie ca si celelalte: judecarea ei se face dupa legile economiei de piata. Laicitatea sustine ca Biserica trebuie sa se adapteze la pluralism. Aceasta pozitie am auzit-o nu la Bruxelles, ci la Bucuresti, la o dezbatere pe tema construirii unei capele pe terenul Universitatii din Bucuresti; s-a spus atunci ca respectul fata de pluralism impune ca sa fie construite mai multe locasuri, pentru toate confesiunile declarate in Universitate.

Economia de piata si pluralismul sunt, la ora actuala, principii care pot permite dezvoltarea libera a societatii moderne. Eroarea nu consta in aceste principii, ci in gresita lor aplicare. Asa cum economia de piata se refera la economie, tot astfel pluralismul se refera la viata sociala si politica. Or, viata religioasa nu poate fi confundata cu cea sociala sau politica, decat daca acceptam modul de gandire modern, laic.

Laicitatea s-a afirmat pe urmele dezvoltarii cercetarii rationale a materiei, care a impus o tot mai aprofundata investigare a unor sectoare tot mai reduse de realitate. Ne aflam, fara indoiala, intr-o faza de fragmentare a cunoasterii, de divizare a cunostintelor. Ceea ce a constituit o aplecare fireasca a mintii umane, de a analiza si a diviza in vederea unei mai aprofundate cunoasteri, a devenit norma obligatorie in viata intelectuala contemporana. Sfantul Ioan Scararul asemana mintea cu un “caine iubitor de macelarii si lacom de mancare”, iar Parintele Staniloae comenteaza: “Mintea desface totul in bucati asemenea unui caine care in cautarea carnii cioparteste in bucati tot ce e unitar si vrea sa inghita lucrurile in unitatea lor” ( Filocalia , vol. IX, p. 50). Efortul acesta disperat de a diseca in vederea descoperirii energiei sau a vreunui substrat material accentueaza fragmentarea, si laicitatea nu mai poate iesi din aceasta imagine a lumii reflectata intr-o oglinda sparta: unitatea incearca sa o refaca pe plan politic, adunand cioburile si ajungand la un consens de suprafata. Politica devine stiinta suprema si judeca celelalte manifetari de pe pozitiile sale, inclusiv religia. In cazul Ortodoxiei, care nu s-a implicat niciodata direct in viata politica, verdictele sunt transante si simplificatoare, ca in cartea lui Olivier Gillet.

Cartea cercetatorului belgian ne pune sub priviri un mod de a privi Ortodoxia care nu poate fi expediat in cateva formule. Avem de-a face cu o ofensiva a spiritului laic impotriva crestinismului, ce ne obliga nu la rezistenta, ci la o lupta mult mai subtila decat cea dusa impotriva comunismului si pe care tanarul belgian nu a cunoscut-o si nici nu o vede. Nu o observa pentru ca i se pare ca Biserica este un fel de partid politic aflat in concurenta electorala cu partidul conducatorului sau de doctorat. Biserica reprezentata de Oliver Gillet este o institutie fara viata, pentru ca cercetatorul nu a ajuns sa participe la esenta Ortodoxiei, care este viata in libertatea spiritului. Oliver Gillet vorbeste despre libertate, fara sa observe faptul elementar ca libertatea sociala si politica este o prelungire a libertatii interioare: or, poti sa fii sef de partid, director de supermaket, producator de seriale vazute in toata lumea, daca nu ai armonie interioara esti un biet rob al politicii si al modernitatii.

Laicitatea agresiva nu scapa din vederea celor care traiesc autentic taina cea mare a bunei credinte. Citam, din memorie, culegerea de interviuri a Parintelui Constantin Coman: Ortodoxia sub presiunea istoriei (Editura Bizantina, 1995) si The Orthodox Church in a Changing World , editata de Paschalis Kitromilides si Th. Veremis (Atena, 1998). Dar lectura cartilor nu este suficienta. A venit momentul ca sa discutam tezele laice in scoli de vara, organizate de preferinta la manastiri, unde pacea gandurilor sa se insoteasca cu trairea unei alte dimensiuni decat cea oferita de lupta pentru putere a politicienilor. In aceste scoli de vara, exercitiul retoric ar ceda locul discutiei inteligente si schimbul viu dintre framantarea individuala si intelepciunea surselor crestine. Respingerea atacului laicismului care crede ca a rezolvat problema lumii se face, in asemenea conditii, cu calm, competenta si cu demnitatea de care avem atata nevoie.

Prof. Dr. Alexandru Dutu,

Sursa: “Almanah Bisericesc”, Arhiepiscopia Bucurestilor, 1999, pag. 65-69.