biserica.org:compendium:carti:bisericauniversala: Papa in Romania

EVENIMENT ISTORIC LA SFARSIT DE MILENIU

VIZITA PAPEI IOAN PAUL AL II-LEA IN ROMANIA

Vizita Sanctitatii Sale Papa Ioan Paul al II-lea in Romania constituie un eveniment istoric cu profunde semnificatii. S-a spus adesea ca aceasta ar fi prima vizita pe care un Episcop al Romei o intreprinde intr-o tara ortodoxa, dupa separatia dintre cele doua Biserici, intervenita la jumatatea secolului al XI-lea. In realitate, este prima vizita pe care un Papa al Romei o face intr-o tara ortodoxa in decursul celor doua milenii de istorie crestina. Este adevarat ca Papa Paul al VI-lea s-a intalnit cu Patriarhul Atenagora, fie la Constantinopol, fie la Ierusalim, in timpul pontificatului sau (1962-1978), insa este prima data cind un Papa vine si viziteaza, la invitatia Bisericii noastre, ca si a Statului Roman, o tara majoritar ortodoxa. Iar acest eveniment se petrece la sfarsitul unui mileniu care a inceput cu divizarea dintre Biserica Apuseana si cea Rasariteana, dar se incheie cu intalnirea dintre Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea si Prea Fericitul Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, intr-o tara majoritar ortodoxa, pentru a da expresie dorintei comune de unitate a celor doua Biserici in Hristos. Diferit de secolul al XI-lea, care a contribuit la sfasierea camasii lui Hristos cea fara cusatura, secolul al XXI-lea va ramane in istorie ca secolul ecumenismului crestin.

Chiar din momentul sosirii Papei pe Aeroportul Bucuresti-Baneasa, Prea Fericitul Patriarh Teoctist s-a adresat Sanctitatii Sale Papa Ioan Paul al II-lea cu cuvinte care au pus in evidenta caracterul istoric al vizitei Sale in Romania, ca si bucuria cu care este intampinat de intreaga noastra Biserica: "Cu binecuvintarea lui Dumnezeu, a spus Prea Fericirea Sa, ati pasit pe pamant romanesc, un pamant care a primit samanta cuvantului Evangheliei Mantuitorului Hristos chiar de la unul dintre Apostolii Sai, Sfantul Andrei, frate dupa trup al Sfantului Petru. Astazi, Sanctitatea Voastra, ati sosit in Romania, tara ai carei fii sunt in majoritate ortodocsi, tara sfintita de sangele martirilor, al celor de demult si al celor cazuti pe altarul credintei crestine in vremurile apasatoare ale dictaturii comuniste, la care s-au adaugat numele tinerilor si varstnicilor cazuti in revolutia din 1989. Este un pamant sfintit de lacrimile si rugaciunile mamelor, de nevointele duhovnicesti ale monahilor si ale tuturor crestinilor de aici; este un pamant presarat de la un capat la altul de crucile ce strajuiesc turlele bisericilor si manastirilor, raspantiile drumurilor si mormintele stramosilor, ca un semn al nadejdei noastre in Inviere... Mileniul al doilea al istoriei crestine a inceput cu o dureroasa sfasiere a unitatii Bisericii. El incheie insa sub semnul afirmarii unei dorinte sincere si al unor eforturi de unitate, oglindite in stradaniile Bisericilor crestine de pretutindeni, pentru vindecarea acestei rani din trupul lui Hristos. Biserica Ortodoxa din Romania isi asuma cu responsabilitate lucrarea ce-i revine in contextul eforturilor tuturor Bisericilor, de apropiere si refacere a unitatii de credinta a crestinilor.

Insasi vizita ecumenica a Sanctitatii Voastre in Biserica noastra se inscrie in acest demers. Va primim cu inima deschisa si cu un gand bun in numele ierarhilor, preotilor, monahilor si credinciosilor Bisericii noastre si va imbratisam frateste in Hristos Iisus, cu speranta ca Dumnezeul dragostei si al pacii va fi cu noi" (II Cor. 13, 11).

La randul sau, Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea a multumit Preafericitului Parinte Patriarh Teoctist si Sinodului Bisericii Ortodoxe Romane pentru invitatia care i-a fost adresata de a vizita o tara si un popor majoritar ortodox, care a aparut in istorie ca un popor crestin: "Multumesc in mod special Prea Fericirii Voastre, Parinte Teoctist, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, pentru expresiile fraterne pe care ati binevoit a mi le adresa, precum si pentru amabila invitatie de a face o vizita Bisericii Ortodoxe Romane, Biserica majoritara in tara. Este prima data cand Providenta divina imi ofera posibilitatea sa dedic o calatorie apostolica unei natiuni in majoritate ortodoxe si, desigur, acest lucru nu s-ar fi putut realiza fara condescendenta si disponibilitatea fraterna din partea Sfantului Sinod al venerabilei Biserici Ortodoxe Romane si fara consimtamintul Vostru, Parinte Patriarh cu care voi avea maine si duminica intalniri asteptate". "Vizita mea vrea sa confirme legaturile dintre Romania si Sfantul Scaun, care au avut mare importanta pentru istoria Crestinismului in regiune. Cum este cunoscut, potrivit traditiei, credinta a fost purtata in aceste tinuturi de fratele lui Petru, Apostolul Andrei, care a pecetluit opera sa misionara prin martiriu petrecut la Patras". "Hristos insoteste din totdeauna evenimentele natiunii romane. Cum sa nu amintim ca evanghelizarea si formarea primelor comunitati crestine, au coincis cu insasi formarea stravechiului si noului vostru popor? Cum sa nu relevam cu recunostinta ca Evanghelia a patruns profund, inca de la inceputuri, in viata si obiceiurile sale, devenind izvor de civilizatie si principiu de sinteza intre diversele suflete ale culturii sale... In conditii istorice tragice, trecute si recente, romanii au pazit cu curaj darul credintei crestine, rezistand unor violente persecutii si insidioase propuneri de a-si trai viata fara Dumnezeu. Multumind Domnului pentru multele marturii luminoase, inflorite pe pamant romanesc, formulez urari sa se inradacineze mereu mai mult in inimile voastre credinta in Hristos si sa straluceasca in viata voastra pentru a fi transmisa generatiilor viitoare".

Am mai dori sa amintim, ca Domnul Presedinte al Romaniei, Emil Constantinescu, a elogiat, in discursul sau de la Cotroceni, personalitatea Papei Ioan Paul al II-lea, pentru lupta pe care a dus-o impotriva ateismului si comunismului: "Intronizarea Sanctitatii Voastre in Scaunul Sfantului Petru, a spus Presedintele tarii, a fost un act esential pentru eliberarea tarilor din estul Europei de dictatura atee a comunismului... Am putea oare intelege pana la capat miracolul eliberarii popoarelor din Europa rasariteana, dimpreuna cu toate urmarile lor, ilustru simbolizate azi de Sanctitatea Voastra, ca si astazi suntem aici prin voia lui Dumnezeu, careia vointa de bine a ierarhilor celor doua Biserici si vointa de bine a poporului roman i s-a adaugat, in numele sperantei de mai bine. In numele acestei sperante, doresc sa aduc multumirile mele Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, Prea Fericitului Parinte Teoctist si colaboratorilor Sai, precum si tuturor celor din preajma Sanctitatii Voastre, pentru eforturile pe care nu le-au precupetit, pentru ca aceasta vizita mult asteptata sa devina realitate".

Vizita pe care Papa a facut-o in tara noastra s-a bucurat de un succes care a depasit asteptarile. In primul rand, Sanctitatea Sa a castigat inimile romanilor prin efortul pe care l-a facut de a prezenta cuvantarile tinute cu aceasta ocazie, intr-o limba romaneasca fara de cusur. Sanctitatea Sa a avut astfel posibilitatea sa angajeze cu publicul o comunicare directa, de la inima la inima, inlaturand obstacolul pe care interpretul il reprezinta adesea, in astfel de ocazii, oricat de bun ar fi el. Aici nu este vorba de o metoda psihologica, menita sa castige simpatia ascultatorilor, ci de o convingere profunda pe care Sanctitatea Sa a ilustrat-o in doua chipuri. Pe de o parte, in repetate randuri a tinut sa sublinieze ca "Revelatia se vesteste in mod corespunzator si se face pe deplin inteleasa cand Hristos vorbeste limba diferitelor popoare si cand acestea pot sa citeasca Scriptura si sa intoneze Liturghia in limba si expresia care le este proprie, parca reinnoind minunea Cincizecimii...". De alta parte, Papa Ioan Paul al II-lea a spus despre Bisericile Ortodoxe ca "intr-o vreme in care se recunoaste mereu mai fundamental dreptul fiecarui popor de a se exprima potrivit cu propriul sau patrimoniu cultural si de gandire, experienta Bisericilor Ortodoxe particulare se infatiseaza ca un exemplu plin de autoritate al unei inculturari reusite".

Importanta pe care Papa Ioan Paul al II-lea a acordat-o vizitei Sale in Romania, dar si consideratia sa fata de Biserica Ortodoxa Romana se desprinde atat din atentia particulara manifestata fata de Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane, Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist, pe care l-a intalnit personal in 1989, la Roma, in mod ocazional, cu toata opozitia stapanirii comuniste din acea vreme, dar si din pretuirea pe care o are fata de originile apostolice ale crestinismului romanesc. Impotriva unor teorii care nu voiau sa recunoasca existenta de doua milenii a Bisericii noastre, Sanctitatea Sa a confirmat faptul ca originile crestinismului romanesc urca pana la Sfantul Apostol Andrei, fratele Sfantului Apostol Petru, care a propovaduit cuvantul Evangheliei lui Hristos pe meleagurile dobrogene ale Scitiei Minor. "Am voit sa omagiez poporul roman pentru radacinile sale crestine", a spus dupa intoarcerea Sa la Vatican. Atat vechimea crestinismului romanesc, care a facut ca poporul roman sa apara in istorie ca popor crestin, lupta pe care a dus-o de-a lungul veacurilor pentru apararea credintei strabune, faptul ca Stefan cel Mare a fost considerat de Papa Sixt al IV-lea drept "atlet al crestinatatii", dainuirea crestinismului in perioada ateismului marxist, dar si vitalitatea lui pana astazi, plina de vigoare, intr-o lume secularizata, i-au permis Papei Ioan Paul al II-lea sa compare tara noastra si poporul ei credincios cu "Gradina Maicii Domnului": "Romania, a spus Sanctitatea Sa, pe care traditia o numeste cu frumosul titlu de Gradina Maicii Domnului, vin la tine in numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu si al Prea Sfintei Fecioare Maria. In pragul noului mileniu, intemeiaza-ti viitorul mai departe pe stanca tare a Evangheliei. Cu ajutorul lui Hristos vei fi protagonista unei noi perioade de entuziasm si curaj. Vei fi natiune prospera, pamant roditor de bine, popor solidar si facator de pace".

Dar vizita Papei are importanta si din punct de vedere european, nu numai national. Dupa cum se cunoaste, exista teorii care vor sa imparta Europa viitorului dupa criterii confesionale. De o parte, ar trebui sa avem Catolicismul, in zona vestica a continentului nostru, iar partea lui rasariteana ar trebui lasata pe seama Ortodoxiei. Este vorba de cunoscuta lucrare a lui Hantington, care pledeaza pentru razboiul culturilor. Se pare ca aceasta lucrare, animata de convingeri pamantesti, economice, politice si militare, nu poate depasi orizontul imentist al acestei lumi, si nu tine seama de considerentele crestine de ordin teologic, spiritual si moral, de care lumea are nevoie astazi, mai mult ca niciodata. Din fericire insa, zidul despartirii confesionale a Europei, ridicat de astfel de teorii, a fost infirmat de Papa Ioan Paul al II-lea sub doua aspecte. Mai intii, vizita pe care Episcopul de Roma, Suveran Pontif al Bisericii Catolice, a facut-o in Romania, tara cu majoritate ortodoxa, arata ca diviziunea lumii dupa criterii confesionale, ramane opusa dorintei comune de unitate crestina, dupa voia lui Hristos, care a cerut Tatalui din ceruri ca "toti sa fie una". Prezenta Sanctitatii Sale intr-o tara ortodoxa vrea sa arate ca a venit vremea sa se puna capat diviziunii confesionale si sa se porneasca pe drumul dialogului, reconcilierii si unitatii crestine pe plan european. Apoi, Sanctitatea Sa a aratat foarte bine ca unitatea Europei de maine, daca este dorita ca unitate profunda, nu poate fi numai unitate politica, economica sau militara, ci si spirituala. Diviziunea Europei a inceput cu separatia dintre Biserica Catolica si Biserica Ortodoxa. Unitatea de maine a continentului nostru terbuie sa inceapa cu unitatea spirituala a Europei: "Suntem chemati, spunea Papa, sa aratam, cu cuvintele si gesturile de azi, bogatiile imense pastrate de Bisericile noastre in tezaurul traditiei lor... Avem totul in comun si avem in comun mai ales dorinta sincera de unitate". Unitatea dintre Biserici vine sa sustina unitatea europeana.

Mai mult chiar, Sanctitatea Sa a vorbit despre Romania ca o punte de legatura intre Occident si Orient. Pe de o parte, crestinismul romanesc este crestinism de origine rasariteana si dispune de o spiritualitate care a fost elaborata in epoca de aur a gindirii patristice din Imperiul Bizantin. Pe de alta parte, crestinismul romanesc se exprima prin intermediul limbii de origine latina, care i-a permis, alaturi de credinta stramoseasca, sa-si pastreze unitatea lui spirituala si morala timp de doua milenii. Aceste elemente definitorii ale identitatii noastre nationale ofera poporului roman posibilitatea de a constitui puncte de intalnire intre doua lumi, cea Orientala si cea Occidentala. "Simbioza dintre limba noastra, de origine latina, si credinta ortodoxa, a spus Prea Fericitul Parinte Teoctist, a constituit si constituie un inel foarte pretios de legatura intre Apus si Rasarit. Chemarea, harisma si raspunderea Bisericii Ortodoxe din Romania, impreuna cu cea a Bisericii Ortodoxe Universale au fost de a pastra si marturisi, de-a lungul istoriei <<credinta data sfintilor o data pentru totdeauna>> (Iuda 1,3), asa cum aceasta credinta a fost cristalizata in traditia patristica si marturisirea dogmatica a Sinoadelor Ecumenice, prin consensul Bisericii Universale". La randul sau, Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea a spus ca Romania face parte integranta din Europa. "Pamantul vostru romanesc, intre latinitas si Bizant, poate deveni punct de intalnire si comuniune". "Datorita credintei crestine, aceasta tara, care este legata de memoria lui Traian si de romanitate, dar care evoca chiar prin numele ei Imperiul Roman de Rasarit si civilizatia bizantina, a devenit in decursul secolelor o punte de legatura intre lumea latina si Ortodoxie, ca si intre civilizatia elena si popoarele slave". "Tara voastra are ca si inscrisa in radacinile ei o singura vocatie ecumenica. Prin pozitia geologica si prin lunga ei istorie, prin cultura si traditie, Romania este o casa unde Orientul si Occidentul se regasesc in dialog natural". "Romanie, tara-punte intre Orient si Occident, punct de rascruce intre Europa Centrala si Orientala, Dumnezeu sa te ocroteasca si sa te binecuvinteze mereu".

Papa Ioan Paul al II-lea a voit ca vizita Sa in Romania sa aiba un caracter eminamente ecumenic, fara sa se treaca cu vederea peste caracterul ei pastoral, fiindca Papa a vizitat atat Biserica Ortodoxa Romana cat si Biserica Catolica si pe cea Greco-Catolica din tara, care se afla in comuniune deplina cu Episcopul de Roma, ca urmas al lui Petru. Cu toate acestea, s-a insistat insa asupra dimensiunii ecumenice a vizitei, fiindca Sanctitatea Sa a dorit ca ea sa constituie o "etapa importanta pe calea unitatii crestine". Dorinta unitatii dintre cele doua Biserici si-a gasit expresia ei majora in cuvantarea Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist, precum si a Sanctitatii Sale Papa Ioan Paul al II-lea, cu prilejul Liturghiilor savarsite in centrul Capitalei. "Datorita acestui fapt, a spus Prea Fericirea Sa, am trait, pe de o parte, bucuria intalnirii cu Sanctitatea Voastra, iar pe de alta parte, durerea unei separari inca persistente, neputand sa ne impartasim din acelasi Potir. Cu adevarat noi, crestinii, trebuie sa fim constienti de responsabilitatea pe care o purtam pentru instrainarea din secolele trecute, de contra-marturia pe care aceasta stare o prezinta in fata lumii si sa ne rugam lui Dumnezeu pentru unirea tuturor. Sa facem, de asemenea, tot ce ne sta in putinta pentru redescoperirea noastra, incepand cu respectul izvorat din iubirea fata de traditia fiecaruia. Prezenta Sanctitatii Voastre la Liturghia Ortodoxa precum si a noastra la Missa Catolica arata tocmai acest respect fata de identitatea Bisericilor noastre, care tind spre unitatea deplina intru credinta. Drumul este greu si obstacolele nu putine. Dumnezeu ne va calauzi pasii spre implinirea acestui deziderat". Iar Papa Ioan Paul al II-lea, in cuvinte entuziaste a declarat: "Sa izbucneasca din Biserica Ortodoxa Romana si din cea Catolica o singura cantare de preamarire a Numelui Domnului. Sa formeze o simfonie de glasuri exprimand fratietatea raporturilor reciproce si implorand comuniunea deplina a tuturor credinciosilor. Intemeiate pe succesiunea apostolica, Biserica Ortodoxa Romana si cea Catolica au acelasi Cuvant al Domnului, pastrat in Sfintele Scripturi si aceleasi Taine sau Sacramente. In special, ea conserva aceeasi preotie si celebreaza unicul Sacrificiu al lui Hristos, prin care El face sa creasca Biserica Sa". Sanctitatea Sa a enumerat astfel elementele principale care permit celor doua Biserici sa-si recunoasca sacramentalitatea lor si sa paseasca impreuna pe calea unitatii crestine. Schimbul de Potire intre cei doi ilustri Intaistatatori, care a avut loc in prezenta unui mare numar de credinciosi ortodocsi si catolici, ca niciodata in trecut, a constituit expresia simbolica a dorintei de comuniune deplina intre cele doua Biserici apostolice.

Cu prilejul discursurilor pe care le-au rostit, atat Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist cat si Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea au indicat si caile concrete prin care aceasta dorinta de unitate poate deveni o realitate concreta. Mai intai, este vorba de cunoasterea reciproca a invataturii de credinta, menita sa depaseasca instrainarea dintre cele doua Biserici. "Ne bucuram de deschiderea ecumenica promovata de Conciliul Vatican II, care a redescoperit si afirmat valori de credinta, pastrate cu sfintenie de Biserica Ortodoxa, de sinodalitatea si importanta Bisericii locale. Apreciind patrimoniul spiritual al Bisericii Rasaritene, Sanctitatea Voastra ati subliniat in repetate randuri ca el poate constitui raspunsul crestin la asteptarile omului de astazi. Intr-adevar, omul modern, instrainat de Dumnezeu si de el insusi, tot mai nesigur de viitorul sau, isi poate regasi echilibrul sufletesc printr-o spiritualitate a comuniunii cu Dumnezeu si cu semenii, in rugaciune si asceza, prin viata in Hristos si urmarea lui Hristos". La randul sau, Papa Ioan Paul al II-lea indemna pe fiii Bisericii Catolice sa "cunoasca Liturghia Bisericii Rasaritene, sa aprofundeze cunoasterea traditiilor spirituale ale Parintilor si Doctorilor Rasaritului crestin, sa ia exemplu de la Bisericile Rasaritene in privinta recultivarii mesajului evanghelic, sau sa stimuleze dialogul dintre catolici si ortodocsi". Cunoasterea reciproca a invataturilor de credinta specifica Bisericilor noastre, contribuie la edificarea generala a spiritualitatii si vietii crestine intr-o epoca dominata de tendinte secularizante. Exista anumite cercuri, care cer Bisericii sa se modernizeze. Dar pe linga faptul ca astfel se ignora valorile spiritualitatii rasaritene pretuite chiar de Papa Ioan Paul al II-lea, aceasta modernizare nu inseamna decat eliminarea vesniciei din Biserica, si inlocuirea ei, intr-o vreme in care omul, agitat si stresat de atata schimbare, are nevoie mai mult ca oricand sa respire vesnicia lui Dumnezeu. Biserica trebuie sa ia in considerare semnele vremii, sa tina seama de cultura vremii, dar nu se poate moderniza, fiindca ar insemna sa se secularizeze. Or, Bisericile care se secularizeaza nu mai reprezinta interes pentru credinciosi.

Dar nu este vorba numai de cunoastere, ci si de impreuna lucrare din campul misiunii crestine, in societatea contemporana. "Socotim ca Biserica trebuie sa-si manifeste vocatia sa profetica printr-o cercetare riguroasa - dupa pilda Parintilor Bisericii si, in special, a Parintilor Capadocieni - a spiritului culturii actuale, asimiland ceea ce este ziditor pentru om si lume si inlaturand acele aspecte care indeparteaza pe om de Dumnezeul Cel Adevarat si de calea implinirii sale plenare. Ingrijorata de agravarea pericolelor care ameninta umanitatea - imoralitatea, dezechilibrele economice, conflictele armate, problema ecologica etc. - Biserica atrage luarea aminte ca radacina tuturor relelor se afla in indepartarea omului de Dumnezeu, exacerbarea egocentrismului, pe fondul unei societati umane tot mai secularizate. De aceea, suntem constienti ca energiile Bisericii, eliberate in ultimii ani, trebuie indreptate spre lucrarea misionara si ecumenica comuna. Ortodoxia noastra romaneasca, ca de altfel intreaga zestre spirituala a Romaniei, poate constitui o putere inspiratoare pentru mentinerea si imbogatirea sufletului crestin al Europei". La randul Sau, Papa Ioan Paul al II-lea, adresandu-se membrilor Sfantului Sinod spunea: "Prea Fericirea Voastra, am venit aici ca pelerin pentru a atesta cat de aproape este in simtire intreaga Biserica Catolica de stradania episcopilor, clerului si credinciosilor Bisericii Ortodoxe Romane, acum cand un mileniu se incheie si un altul apare la orizont. Sunt alaturi si partas, cu stima si admiratie, la programul eclesial de reinnoire pe care Sfantul Sinod l-a intreprins in domeniile atat de esentiale ale formarii teologice si catehetice, pentru a face sa reinvie acel suflet crestin care este una cu istoria voastra. Trebuie sa stiti, Prea Fericirea Voastra, ca in aceasta lucrare binecuvantata de Dumnezeu, catolicii sunt alaturi de fratii ortodocsi cu rugaciunile si disponibilitatea pentru orice colaborare utila". Cooperarea da posibilitatea crestinilor sa depaseasca sentimentul instrainarii lor si sa se apropie reciproc, unii de altii.

In discursurile Sale, Papa Ioan Paul al II-lea a acordat o atentie particulara relatiilor dintre Biserica Ortodoxa Romana si Biserica Greco-catolica din tara. "Nadajduim ca vizita Sanctitatii Voastre in Romania, a spus Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist, se va constitui intr-un imbold pozitiv pentru dialogul deja aducator de roade, organizat de Biserica noastra cu Biserica Greco-Catolica din Romania. Speram sa depasim divergentele inca nesolutionate, pentru asigurarea linistii credinciosilor nostri spre pace confesionala definitiva". Cu mult echilibru si intelepciune, Sanctitatea Sa a vorbit, pe de o parte, despre suferintele indurate de Biserica Greco-Catolica din Romania dupa cel de-al doilea razboi mondial, odata cu instaurarea regimului comunist din tara. "Biserica Greco-Catolica din Romania a suferit in decursul deceniilor trecute o represiune violenta. Drepturile ei au fost calcate in picioare si violate. Fiii sai au suferit mult, unii pana la marturia suprema a sangelui". Dar pe de alta parte, Sanctitatea Sa a tinut seama si de suferintele indurate de slujitorii Altarului nostru strabun, care au zacut in temnite sau care au disparut din ele fara urma, in timpul aceluiasi regim comunist. Cei 2000 de slujitori ortodocsi, despre care se vorbeste in "Biserica intemnitata", lucrare oferita de Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist Sanctitatii Sale, in cadru solemn, constituie cea mai elocventa dovada din acest punct de vedere. Tinand seama de aceste realitati, Papa Ioan Paul al II-lea a reamintit faptul, ca suferintele si marturiile nu trebuie sa ne porneasca pe unii impotriva altora, ci sa ne uneasca, fiindca este vorba de suferinta pentru acelasi Hristos. De aceea, Sanctitatea Sa cere ca rezolvarea problemelor in litigiu sa nu se faca prin salile de tribunal, ci pe calea dialogului ecumenic si fratesc. "O rana dureroasa a fost produsa mai ales in raporturile cu fratii si surorile Bisericii Ortodoxe Romane, a spus Sanctitatea Sa cu prilejul Liturghiei celebrata in catedrala Sfantul Iosif din Capitala, dar cu multi dintre ei ati impartasit suferintele marturiei intru Hristos, in timpul prigoanelor. Daca intre ortodocsi si catolici inca nu exista comuniune deplina, in schimb ea este perfecta in ceea ce consideram cu totii a fi culme a vietii crestine marturia pana la moarte, comuniunea cea mai adevarata ce poate exista cu Hristos, care Isi varsa sangele Sau si in acest sacrificiu si ne face sa fim mai apropiati fata de cei care odata erau departe (Efeseni 2,13). Pentru crestini acestea sunt zile de iertare si reconciliere. Fara aceste marturii lumea nu va crede. Cum putem vorbi in mod credibil de Dumnezeu care este Iubirea, daca nu exista nici un ragazz de confruntare? Vindecati ranile trecutului prin iubire. Suferinta comuna sa nu genereze separare, ci sa suscite miracolul reconcilierii. Nu este oare acesta miracolul pe care lumea il asteapta de la cei ce cred? Si voi, iubiti frati si surori, sunteti chemati sa contribuiti, in adevar si dragoste, la dialogul ecumenic, dupa invatatura Conciliului al II-lea de la Vatican si a magisteriului Bisericii". Pe aceasta cale, Papa Ioan Paul al II-lea a venit in sprijinul pacificarii climatului confesional din tara noastra. "Am incredere ca vizita mea va contribui la cicatrizarea ranilor produse in relatiile dintre Bisericile noastre in timpul celor cincizeci de ani care s-au scurs si va deschide un anotimp de colaborare plina de incredere", a spus Sanctitatea Sa.

Dar, pe langa cunoastere si cooperare, ca expresie a dialogului in iubire progresul pe calea unitatii crestine are nevoie si de dialogul teologic, care tinde sa depaseasca instrainarea trecutului si sa reconcilieze doctrina trinitara, eclesiologica si cosmologica a celor doua Biserici, in ceea ce este necesar pentru unitatea crestina. Cuvantarile rostite de Intaistatatorii celor doua Biserici, cu prilejul acestei vizite, s-au referit ocazional la relatia dintre primat si sinodalitate. Vorbind despre acest primat, Papa Ioan Paul al II-lea spunea: "Ma aflu printre voi insufletit numai de dorinta adevaratei unitati si de vointa de a indeplini ministerul petrin pe care Domnul mi l-a incredintat intre fratii si surorile in credinta". La randul sau, Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist a tinut sa precizeze ca "sinodalitatea, de primu inter pares (primul intre egali), este forma de unitate care poarta in ea, in ciuda slabiciunilor omenesti, reflexul Sfintei Treimi". Ca sa intelegem semnificatia acestor doua afirmatii trebuie sa facem doua precizari: pe de o parte, catolicii si ortodocsii sunt de acord ca Biserica are nevoie de un primat care sa fie expresia personala a unitatii ei vazute. Practica si experienta Bisericii din primul mileniu sunt concludente din acest punct de vedere, pe de alta parte, diferentele constau in faptul ca, pentru ortodocsi, primatul este dependent de sinodalitate, in timp ce pentru catolici sinodalitatea este dependenta de primat. Pentru a depasi oscilatia dintre primat si sinodalitate si pentru a pune in evidenta dependenta lor reciproca nu exista decit o solutie: "primatul de comuniune". Iar aceasta, pentru trei motive: mai intai, pentru faptul ca temeiul lui se gaseste in Sfanta Treime, inteleasa ca expresia comuniunii mai presus de fire; apoi, pentru faptul ca tine de experienta primului mileniu al Bisericii nedespartite, cand Episcopul de Roma si-a avut rolul sau bine definit; in fine, pentru a tine seama de ultimele dezvoltari intervenite in campul teologiei catolice, care vorbeste, de la cel de-al doilea Conciliu de la Vatican, despre sinod, colegialitate, comuniune sau popor al lui Dumnezeu. S-au depasit multe dintre asperitatile trecutului. De exemplu: Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist spunea, intr-una din cuvantarile sale, ca "aparatorul credintei este Trupul Bisericii, adica poporul insasi", iar Papa Ioan Paul al II-lea afirma, la randul sau, ca "Biserica Catolica a dobandit o constiinta mai profunda de a fi popor al lui Dumnezeu, spre implinirea Imparatiei Sale". Dar, cu toate progresele inregistrate, raportul dintre primat si sinodalitate raman un obstacol dificil de depasit. Piatra de incercare o va constitui insa problema relatiei dintre universal si local sau dintre unitate si comuniune, care se afla deja pe agenda Comisiei de dialog ortodoxo-catolica. Cu ajutor de Sus, dar si cu dorinta sincera de unitate, credem ca va fi depasit acest obstacol, caci este vointa Domnului, ca "toti sa fie una".

Pentru a se da un impuls stradaniilor pe calea unitatii dintre cele doua Biserici, pentru depasirea obstacolelor amintite, s-a invocat adesea primul mileniu de istorie crestina, ca mileniul unitatii Bisericii nedespartite a lui Hristos. Cu toate deosebirile existente intre cele doua Biserici si in pofida tuturor tensiunilor aparute in aceasta perioada, totusi primul mileniu ramane mileniul unitatii crestine si o chemare permanenta la unitatea Bisericilor. In aceasta perioada au avut loc sapte sinoade ecumenice care au elaborat, in lupta apriga cu ereziile vremii, dogmele fundamentale ale invataturii crestine cu privire la Sfanta Treime si la Persoana Mantuitorului Iisus Hristos. Iar hotararile acestor sinoade, care mai mult ca oricand, sunt si astazi de actualitate cand ereziile vechi isi fac aparitia lor virulenta sub forme noi, au valoare universal-crestina, fiindca sunt hotarari recunoscute atat de Biserica Rasaritului cat si de cea a Apusului. Primele sinoade, spunea Papa Ioan Paul al II-lea, sunt o "marturie elocventa a unitatii in diversitate". Mai mult chiar, sfintii si martirii din primul mileniu, parinti si doctori ai celor doua Biserici din epoca patristica, Papi ai Romei si Patriarhi de Constantinopol din aceasta perioada, care se oglindesc in calendarul acelor vremuri, constituie un patrimoniu comun care ne aminteste neincetat de Biserica nedespartita a lui Hristos. "Cu darul lui Dumnezeu cel inchinat in Treime, Tata, Fiu si Duh Sfant, spunea Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist, traim astazi o negraita bucurie. Bisericile noastre, prezente aici, la Liturghie, ofera celor de fata pregustarea imaginii Bisericii nedespartite. Ce dar dumnezeiesc si ce binecuvantare, ca la sfarsitul unui mileniu de dezbinare crestina, sa traim bucuria acestei clipe!"

Tot o chemare la unitate crestina trebuie sa o constituie insa si venirea noului mileniu care tebuie sa ne gaseasca mai aproape unii de altii. "In timp ce se deschide poarta celui de-al treilea mileniu, spunea Papa Ioan Paul al II-lea, ni se cere sa iesim din limitele noastre obisnuite pentru a face sa se simta cu mai multa vigoare Duhul Rusaliilor in tarile batranului nostru continent si pana la marginile pamantului. Din nefericire insa, vuietul amenintator al armelor asupra glasului convingator al iubirii, si dezlantuirea violentei redeschid ranile pe care cu truda si cu rabdare se incearca sa se vindece. Reinnoiesc urarea sa se ajunga in sfarsit la depunerea armelor pentru a intreprinde noi si eficiente dialoguri de comuniune si pace. Evenimentul spiritual pe care l-am trait este o experienta de pastrat si de transmis in speranta ca noul mileniu sa fie un timp de mai mare comuniune intre Bisericile crestine si de descoperire a fraternitatii dintre popoare. Acesta este visul pe care-l port cu mine in timp ce las acest pamant iubit". Declaratia comuna asupra situatiei din Iugoslavia, semnata atat de Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea cat si de Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist, au gasit ecou in iubirea lui Dumnezeu si a oamenilor, fiindca pacea s-a instaurat din nou in Balcani. Ca invitat al Statului Roman, Sanctitatea Sa s-a gandit si la dificultatile economice si financiare pe care le intampina tara noastra in perioada de tranzitie si a cerut ca "intreaga comunitate internationala sa intensifice ajutoarele in favoarea natiunilor care, iesind de sub jugul comunist, trebuie sa-si reorganizeze viata economica si sociala. Aceste tari vor deveni, astfel, fauritoare de pace si de prosperitate pentru locuitorii lor si parteneri tot mai responsabili in viata internationala". "Prin istoria ei si prin pozitia ei geografica, Romania face parte integranta din Europa" a spus Papa Ioan Paul al II-lea dupa intoarcerea Sa la Vatican.

In concluzie, am dori sa subliniem faptul ca vizita ecumenica, pe care Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea a intreprins-o in tara noastra, ramane importanta sub cateva aspecte. Mai intai, aceasta vizita a avut un caracter eclesial pronuntat, fiindca s-a incununat cu celebrari liturgice la care au participat Intaistatatorii celor doua Biserici, episcopii lor si multime de credinciosi. Ne gasim in fata unui eveniment insolit in toata perioada celui de al doilea mileniu crestin. Apoi, aceasta vizita a avut un caracter profetic, fiindca cel de al doilea mileniu, care a inceput cu separarea dintre cele doua Biserici, in urma evenimentului nedorit care s-a petrecut sub bolta impunatoare a catedralei imperiale Sfanta Sofia din Constantinopol, se incheie cu gestul simbolic al schimbului de Potire, ca expresie a dorintei de reconciliere si refacere a unitatii dintre cele doua Biserici, care se petrece pe locul in care ar trebui sa se edifice Catedrala Neamului de la Bucuresti. Pe langa semnificatia ei nationala, aceasta catedrala ne va aminti totdeauna de vizita Episcopului de Roma in tara noastra. Vizita are si o dimensiune profund spirituala, fiindca s-a facut apel la valorile spirituale, teologice, liturgice sau etice, care constituie un patrimoniu comun pentru misiunea Bisericii intr-o lume secularizata. In fine, aceasta vizita a avut si are un caracter providential, asa cum a subliniat atat Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist cat si Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea, fiindca a fost rezultatul unor schimbari pe scena europeana si pe scena tarii, schimbari ce nu tin doar de voia omului, dar in primul rand de voia lui Dumnezeu. "Domnul a facut posibil, ceea ce pentru oameni parea de nerealizat", a subliniat Sanctitatea Sa.

Dar este important de mentionat faptul ca vizita Sanctitatii Sale Papa Ioan Paul al II-lea in Romania a contribuit si la o mai buna cunoastere a crestinismului romanesc si a tarii noastre, pe plan european si international. Vechimea apostolica a crestinismului romanesc, aparitia poporului roman ca popor crestin in istorie, vitalitatea crestinismului din tara noastra, infatisata ca "Gradina a Maicii Domnului", dar si identitatea Ortodoxiei romanesti, cu componenta ei latina, ca tara europeana, care tinde sa se integreze in structurile euro-atlantice, constituie tot atatea elemente puse in relief de Papa Ioan Paul al II-lea si de Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist cu prilejul acestei vizite. Toate acestea si mai ales latinitatea Ortodoxiei romanesti, reprezinta o punte de legatura, care s-a constituit in elementul principal realizarii acestei vizite. Sanctitatea Sa Papa a tinut sa declare in fata Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist si a membrilor Sfantului Sinod al Bisericii noastre, urmatoarele: "Multumesc pentru ca ati vrut sa fiti prima Biserica Ortodoxa care l-a invitat in propria tara pe Papa de la Roma; Va multumesc pentru darul acestui pelerinaj care mi-a ingaduit sa-mi intaresc credinta alaturi de credinta unor frati in Hristos plini de zel. Lui sa-I fie slava, in vecii vecilor". Sunt numeroase aspectele care pot fi luate in consideratie, dar credem ca afinitatea latina dintre Biserica Ortodoxa Romana si Biserica Catolica a avut un rol important in organizarea acestei vizite.

Datorita faptului ca am fost singura Biserica din lumea ortodoxa care l-a invitat pe Papa sa intreprinda o vizita in Romania, atat in virtutea ecumenismului dar si a latinitatii noastre, Biserica noastra cu Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist si distinsii membrii ai Sfantului Sinod, a facut un pas istoric, decisiv si ireversibil, pe calea reconcilierii si unitatii dintre Biserica Ortodoxa si Biserica Catolica. Atat in presa romaneasca cat si in cea straina aceasta vizita istorica, care a fost incununata de succes, s-a bucurat de o atentie cu totul deosebita.


Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu,

Sursa: "Almanah Bisericesc", Arhiepiscopia Bucurestilor, 2000, pag. 98-114.