biserica.org:compendium:carti:bisericauniversala: Personalitatea Pilduitoare...

PERSONALITATEA PILDUITOARE A SFANTULUI VASILE CEL MARE (330-379)

 

Intreit este praznicul de 1 ianuarie in Biserica Ortodoxa:

- Aducerea la Templu a Pruncului "Dumnezeu adevarat si om adevarat" , cand I se da numele de Iisus, adica Mantuitor, si este taiat imprejur dupa randuiala Legii iudaice;

- Anul Nou (civil) cu care prilej, dupa terminarea slujbei, preotii si credinciosii se roaga prin slujba numita Te-Deum, multumind lui Dumnezeu pentru binefacerile din anul trecut si cerandu-I ajutorul pentru anul care incepe;

- Citirea rugaciunilor Sfantului Vasile cel Mare, cand preotii, in genunchi, de asemenea si poporul, citesc rugaciunile de blestemare a diavolului si de ajutorare si izbavire a credinciosilor din toate cursele, vrajile si rautatile lui, implorandu-se mila lui Dumnezeu pentru toti cei bolnavi la suflete si la trupuri.

- Dumnezeu a randuit ca acest Sfant sa se savarseasca la inceputul anului civil, cand abia intrase in al cincizecilea an de viata, ca aceasta praznuire sa ne prezinte cea mai completa pilda de traire si de lucrare, infaptuita de Hristos-ul cel din el, a "Carui minte o avea" si-n a carui fire nu mai traia omul din el, ci "Hristos traia" si lucra prin el.

Vede lumina zile, se formeaza, activeaza si da roade in vremuri de mare incrancenare intre paganismul muribund si agresiv si intre crestinismul abia scapat de aproape trei secole de prigoane din partea imperiului roman. In disperare, satana a cautat sa racoleze inalte fete bisericesti, dar lipsite de adevarata credinta si mai ales de smerenie, care au nascocit ca Logosul cel Intrupat nu este Fiul lui Dumnezeu, ci o prima creatura, mai presus de toate creaturile. Sinodul intai ecumenic (325) demoleaza aceasta blasfemie, dar coardele ei intinse in Rasaritul crestin continuau sa vieze, sa imbrace intrucatva forme crestine si sa amageasca masele credinciosilor. Mai mult, fiii imparatului Constantin au imbratisat aceste erezii, iar un nepot al acestuia, imparatul Iulian, zis Apostatul, a prigonit crestinismul, ca sa revigoreze paganismul si sa reinstaureze pe zei, folosind si forme crestine. Ereziile semiariene tindeau acum sa afecteze si dumnezeirea Sfantului Duh, spunand ca si Sfantul Duh este o creatura. Bisericile locale ale Rasaritului erau mereu invrajbite ceea ce face pe Ierarhul Vasile sa scrie Sfantului Atanasie de Alexandria ca sa mijloceasca la Episcopul Romei pentru a le impaca, caci acolo nu erau discutii teologice, inalte ca in lumea orientala, stapanita de dialectica elina. Pe langa aceasta, paganii treceau la crestinism in masa, dar multi din bogati ramaneau cu moravurile lor hraparete, ceea ce ducea la diferente sociale insuportabile. Viata pustniceasca din Egipt venise si in Asia Mica, dar o parte din pustnici au cazut in extrema rigorismului, stricand si familia si obiceiurile crestine, cautand sa-i inregimenteze pe toti in conduita lor extremista. Un Sinod din Gangra insa pune capat acestei erezii, iar Sfantul Vasile procedeaza indata dupa acestea, la reorganizarea monahismului, dandu-i o orientare dupa Sfanta Scriptura a Noului Testament, mergand la o apropiere foarte mare de viata comunitara a crestinilor din lume si a celor din manastiri, punand chinoviile monahale si pe multi din calugari in slujba comunitatilor crestine laice. Pentru toate aceste rodnice activitati practice, Sfantul Vasile a fost considerat "Un roman printre greci" , caci se stie ca romanii apuseni excelau in cele practice pe cand elinii (grecii) in filosofare.

De aceea, cine adanceste istoria si framantarile de atunci de la inceputul dezrobirii crestinismului (secolele IV si parte din V) si le compara cu ceea ce se petrece la noi in tarile Ortodoxe, care am fost siliti sa hibernam religios sub pagansimul si ateismul comunist, acela poate constata multe asemanari, mai ales in curgerea istoriei acestor tari dupa eliberarea de sub intunericul bolsevic si ateu. Or atunci in sec. al IV-lea asistam la un paganism care tot credea in puteri divine si se temea de ele, aducandu-le jertfe, ceea ce a facut pe unii apologeti sa numeasca pe astfel de pagani, "crestini inainte de crestinism". Acum insa noi ortodocsii suntem tinta si oarecum prada conceptiilor apusene ale paturilor de varf care au apostat de la crestinism, au trecut de cateva secole la secularism, iar in prezent se duce o lupta inversunata, uneori tacita, dar in apogeul ei vizibila, impotriva Ortodoxiei in special si a crestinismului, cu puternice radacini in primul mileniu, in general. Se incurajeaza tot ceea ce duce la prabusirea crestinismului vechi si la unirea tuturor intr-o religie noua (New Ages) "era cea noua", care este, in mod cu totul vizibil, anticrestina. Priviti legislatiile apusene, ca sa dau un exemplu elementar: in orice tara europeana sau americana nu pot intra in parlament si sa legifereze, daca nu au un prag de 3 sau 5%. Pe cand in ceea ce priveste fractiunile religioase din Romania, chiar daca au doar cativa membrii, au drepturi depline in a formula pretentii si a li se da ca si celor al caror numar este aproape majoritar, in cazul nostru de 20 milioane de ortodocsi. Este o logica si o aplicare a legilor statului de drept cu totul nedreapta, numai ca sa poata distruge confesiunile majoritare si prin aceasta fiinta neamului si a Bisericii noaste bimilenare.

In aceasta de neinvins dilema, noua crestinilor ortodocsi, care nu suntem aparati de oamenii politici care ne conduc, caci li se intinde momeala: "Toate (bogatiile) acestea ti le voi da tie (tara), daca vei cadea inaintea mea si mi te vei inchina" (Mat. 4, 9). Iar cei mai multi dintre politicienii alesi de marea masa, cad si se inchina "Stapanului acestei lumi" . In acelasi timp insa marea masa se afunda si mai mult in saracie.

In fata acestui dezastru moral si spiritual, noua celor care ne straduim sa fim crestini si sa supravietuim, nu ne ramane decat ca pastorii nostri laici si bisericesti sa-l imite pe Sfantul Vasile si pe alti sfinti in trairea si activitatea lor, turma cea cuvantatoare urmandu-i, ca astfel sa-l facem pe Dumnezeul cel adevarat sa se milostiveasca spre noi, sa imblanzeasca pe cei ce ne asupresc financiar, sa-i aduca la constiinta romanitatii lor si a strabunilor lor, ca asa sa nu ne inghita adancul, si cel propriu si cel figurat.

Bunicii din partea tatalui si a mamei acestui sfant erau de neam nobil; crestini, pribegind prin munti in timpul prigoanelor, sau suferind martiriul. Revenind in viata sociala, erau "pilde de virtute, propovaduitori prin fapte" ai invataturii crestine, profunzi traitori ai crestinismului, desi inca intr-o lume pagana. Pilda si celor culti si celor instariti de astazi, care sunt botezati in numele Sfintei Treimi, ca acestia sa nu se lase prada celor cu conceptii pagane, cu credinte crestine alterate si cu duhul lumesc al secularismului, ci sa-i indemne si mai mult la integrarea in Hristos-ul cel adevarat, in cunoasterea si in practicarea adevaratei vieti crestine. Cinste celor ce au pribegit prin munti si cu dreapta credinta au suferit in timpul invaziei bolsevice si comuniste, impotrivindu-se astfel acestora.

Vasile, tatal viitorului Vasile, avocat si retor, cunoscut de toti ca "profesor obstesc al virtutilor", s-a casatorit cu Emilia, fiica de martir, si au avut noua copii, cinci baieti - toti sfinti - si patru fete, una sfanta monahie. Si intelectualii nostri si ceilalti crestini sa urmeze acestor sfinti, atat taticii si mamele sa aiba copii cat le da Dumnezeu si sa-i creasca spre a fi buni crestini si buni romani, punandu-se astfel stavila avorturilor si modei intelectualilor si bogatilor de a avea numai unul sau doi copii.

In vremea aceea scoala era pagana. De aceea elevi, ca Sfantul Vasile si altii, contemporani cu el, invatau credinta si virtutiile crestine in familie, de la mame si bunici. Dar se documentau si mai mult in credinta si traire, mergand duminica la biserica, unde ascultau slujbele, citirile, predicile, se spovedeau si se impartaseau fiind catehizati special. Sa ia exemplu si parintii de astazi, instruind pe copii si in familie, dar mai ales ducandu-i la biserica duminica, spre a asculta slujbele, a canta si ei, a se impartasi. Iar preotii sa organizeze catehizari la nivelul copiilor, dovedind prin fapte ca si ei traiesc cele predate copiilor.

Tanarul student Vasile cu preietenul sau Grigorie, la Atena cea cu profesori pagani si cu programa structurata de veacuri pe filosofia si religia pagana, au invatat mai bine decat multi altii, daru n-au incetat a merge la biserica pentru sporirea in cunoasterea si trairea crestina. Marturisesc ei ca au cunoscut doar "doua drumuri: unul care ducea la dascali, iar altul la biserici". Mai mult, ei, ca niste albine harnice si intelepte, au adunat din florile conceptiei pagane mierea si polenul vietii celei dupa legea firii si a impreunat-o cu conceptia si trairea crestina, punand temeiuri rationale si filosofice invataturii si trairii in Hristos. La fel trebuie sa faca si elevii de liceu si cu deosebire studentii care invata materii pur laice, fara referire la Dumnezeu, sa adune tot ceea ce este ziditor trairii si cunoasterii crestine, neglijand nici o clipa ducerea la biserica pentru invatatura, savurarea slujbelor, spovedaniei si impartasirii. Este foarte folositor ca unii preoti sa-i instruiasca special, cum a inceput sa se faca la unele biserici. Ce vom spune de elevii si studentii teologi, care vor trebui educati in asa fel, cum sunt formati elevii si studentii din scolile militare, caci acesti teologi vor fi instructorii si intaistatatorii parohiilor, mai ales in razboiul cel nevazut cu fortele Stapanitorului acestei lumi. Iar profesorii (profesoarele) de religie trebuie sa duca duminica elevii la biserica, fiindca aici este laboratorul cel duhovnicesc. Si mai ales sa nu neglijeze a-i duce la spovedit si la imparasit in cele doua posturi mari. Este desigur datoria celor insarcinati din partea Bisericii noastre cu organizarea si supravegherea acestora intru tot necesare activitatii spirituale.

Doctor in stiinta, retorica si medicina, Sfantul Vasile si prietenul sau Grigorie s-au intors in tara lor draga, desi au fost rugati sa ramana la Atena ca profesori si au predat catva timp retorica si avocatura, dovedindu-se adevarati dascali. Tot asemeni sa faca licentiatii si doctorii nostri din orice disciplina iubindu-si tara si poporul lor, sa se intoarca pe plaiurile natale, ridicand confratii si daruindu-li-se lor.

Tinerii Vasile si Grigorie au optat pentru viata monahala, iar Vasile, dupa ce a vizitat marile obsti calugaresti din tot Orientul crestin, a temeluit viata monahala pe cca. 1500 de texte neotestamentare, a dat randuieli si a organizat viata monahala, infuzandu-i durabilitatea pana astazi. El a pus bazele solide ale vietii de obste monahale cu activitate de daruire si catre confratii lor mireni. Tot astfel sa faca si astazi, in primul rand ierarhii locului ca stareti de drept, si apoi staretele si staretii manastirilor, starpind orice nucleu de viata de sine (idioritmice) si de retragere in pustie sub pretextul desavarsirii, dar in fond fugind de disciplina vietii de obste. Tot la fel, precum Vasile, ca monah si apoi ca episcop, care ducea viata de obste ca toti monahii, de asemenea si staretii si staretele manastirilor de astazi, chiar insisi episcopii, ca monahi sa nu se deosebeasca in trai si in viata, de pastoritii lor, ci sa fie egali in toate cu cei din monahism.

In manastirile Sfantului Vasile ca si ale Sfantului Pahomie se primeau si copii pe care parintii sau rudele ii aduceau spre a fi educati. La majorat erau cercetati (unii in fata episcopului), daca vor si daca sunt vrednici sa ramana in manastire, dar cu avizul parintilor. Si asa pe unii ii primeau si-i calugareau, iar ceilalti ii eliberau in lume unde deveneau buni si foarte buni crestini. Tot asa s-a intamplat si la noi pana in 1958, unde in manastirea Bistrita de Valcea erau primite copile orfane, de la gradinita pana la terminarea liceului, bine educate si apoi lasate sa plece in lume, iar cele care voiau deveneau monahii, unele studiind mai departe. Si acum, in noile seminarii - licee - monahale sunt acceptati si tineri sau tinere care sa invete, unele persoane ramanand in manastiri, altele mergand in lume spre a-si desavarsi cultura si a fi de folos Bisericii.

Sfantul Vasile, ca si toti sfintii ierarhi din acea epoca de aur, au luptat cu mult succes impotriva ereziilor (sectantii de astazi), curentelor orientale si neoplatonice, ba chiar si a schismaticilor, care inaintau oarecum paralel cu crestinismul cel adevarat, ca sa ademeneasca poporul. Si acesti sfinti au reusit. Tot la fel sa faca si toti cei sfintiti sau in functii de conducere ai unitatilor bisericesti, de la parohie si manastire pana la eparhie, sa fie bine pregatiti si documentati si sa actioneze impotriva acestor denominatiuni religioase, straine de duhul Ortodoxiei strabune. Lupta sa fie cu arma cuvantului, dar mai ales cu pilduitoare trairi de inalta spiritualitate cu adevarat patristica, caci aceasta este posibila si celor cu studii si marii multimi de credinciosi. Sa faca ceea ce va invata mai tarziu Sfantul Ioan Gura de Aur: "Fii si tu credinciosule de rand, un apostol (cu atat mai mult cei hirotoniti spre a pastori). Daca nu poti sa aduci zece la Hristos, adu unu, iar daca nu poti nici unul, atunci nu scandaliza pe nimeni (prin reaua ta purtare) ca astfel tot ii castigi pe unii".

Si Sfantul Vasile si alti Sfinti Parinti ierarhi, consecventi poruncii "cel ce va face si va invata mai mare se va chema in imparatia cerurilor" (Ioan 15, 10), invata ca orice crestin (mirean, monah) "trebuie sa implineasca integral poruncile. Daca aceasta implinire n-ar fi necesara in scopul mantuirii, nu s-ar fi scris toate poruncile, nici nu s-ar recomanda pazirea tuturor neconditionat". Acest deziderat poruncit trebuie sa-l avem strict in vedere noi, cei care calauzim sufletele noastre si povatuim turmele cele cuvantatoare, ca si noi in acestea sa plinim toate poruncile potrivite cazurilor pe care le rezolvam si sarcinilor in aceste domenii. "Trebuie (asadar), recomanda Sfantul Vasile, o lupta continua ca nici cel mai neinsemnat punct din cate s-au poruncit sa nu se lase la o parte, ci toate sa le facem cum am primit porunca".

O alta grija, obsesiva chiar a acestui "Mare Dascal" era de a pastra unitare comunitatile credinciosilor si cele monahale. Pentru aceasta ia ca temei pe Apostolul Pavel (Rom. 12, 6) si invata: "nefiind unuia cu putinta sa primeasca toate darurile spirituale, ci Duhul dandu-i-se fiecaruia dupa masura credintei sale, in comunitatea vietii darul fiecaruia devine comun celor ce formeaza societatea. In consecinta acela care primeste un dar din acestea nu-l are pentru sine mai mult decat pentru ceilalti. De aceea preotul, in comunitatea pastorita, stareti in manastiri, ierarhii in intinsul eparhiilor, fiecare din aceste categorii la locul de pastorire se impartaseste de darul tuturor si toti de al lui. De aici necesitatea ca aceasta daruire reciproca sa nu fie impovarata de amestecul lui mamona (banilor), caci zice: "In dar ati luat in dar sa dati" (Matei 10, 8). Se constata ca acest amestec al lui mamona strica de cele mai multe ori unitatea sfintelor comunitati, de care raspund in fata lui Dumnezeu insisi pastorii respectivi.

In timpul unei secete cumplite in Capadocia, pe cand Sfantul Vasile era preot, ajutand pe batranul sau ierarh, a fost o seceta cumplita, descrisa de insusi sfantul intr-o omilie speciala. Bogatii isi zavorasera hambarele, desi erau si ei crestini. Inima li se impietrise. Sfantul preot pune la dispozitia comunitatii amenintata avutul sau personal, este in mijlocul cetatenilor predicand, dand, incurajand si ofensand pe cei bogati. Acestia si-au deschis inimile, odata cu ele si hambarele. Asa puterea cuvantului insotita de exemplul personal, a salvat credinciosii de la pieirea prin infometare. Astazi, cand si la noi se moare de foame, cand sunt sleiti de puteri unii dintre batrani si copii etc., chipul si actiunea Sfantului Vasile ar trebui sa se imprime in toti cei care conduc spiritual comunitatile crestine ale tarii, fiecare din treapta lui preoteasca, prin exemplul lor intai, sa descuie inimile celor imbogatiti (indiferent prin ce mijloace au agonisit averea) si sa-i determine a indestula pe cei ce sufera, macar "cu faramiturile ce curg de la imbelsugatele lor mese" . Cred ca multi din cei avuti ar sari in ajutorul celor flamanzi si goi, vazand daruirea pastorilor sufletesti, staruinta si mai ales corectitudinea si sfintenia vietii acestora.

Cu daniile acestor bogati ai Cezareei Capadociei, cu ce mai avea insusi Marele Vasile ca ierarh si din mostenirea parinteasca, administrand el personal, s-a zidit acel mare asezamant de binefacere, Vasiliada , despre care Sfantul Grigorie Teologul, in discursul funebru rostit la sicriul Marelui Sfant Vasile, spunea, aratand cu mana: "Priviti noua cetate alaturata, opera lucrarii Sfantului Vasile si dania celor convinsi de el…" Acolo in Vasiliada erau tot felul de saraci, de toate varstele, care invatau si meserii, ca sa produca, traiau viata de sfintenie, caci toti cei care-i slujeau erau calugari adusi din manastiri. Acolo erau tratati crestini, eretici, evrei si pagani. Dupa modelul acesteia, urmatorii mari Sfinti Parinti au infiintat astfel de asezaminte de binefacere. Si noi, Biserica slujitoare de astazi, de la orase si de la sate, cu toate lipsurile de care suntem apasati, este necesar sa imitam pe Sfantul Vasile, daca nu in amploarea asezamantului sau, macar in masura necesitatilor din localitatile respective, ca astfel sa dovedim ca suferim cu poporul cand acesta sufera si ne bucuram cu el cand el se bucura, cum recomanda Sfantul Grigorie Teologul. Ce mult s-ar bucura Dumnezeu si mai ales saracii lui, daca in localitatile mai mari ar lua fiinta astfel de asezaminte!

Pe langa cele aratate, Sfantul Vasile are si o inrudire cu straromanii nostri, de dupa jumatatea sec. al III-lea. Atunci gotii navalesc in Capadocia si iau ostateci cca. 100.000 de persoane, familii cu copii, avand in frunte si preoti; ocolind de-a lungul Marii Negre, ii aseaza la cotul Carpatilor, unde exista populatie daco-romana (straromani). Capadocienii de pe meleagurile noastre au tinut mereu legatura cu cei din patria lor de obarsie, caci erau din acelasi imperiu. Cand Sfantul Vasile consolideaza monahismul reorganizat de el insusi, trimite misionari si la consangenii lui adusi aici cu mai bine de un secol in urma. Sfantul insusi ne aminteste de acel "Fericit Eutihie", un preot calugar care a propovaduit aici si a infiintat manastiri misionare, cu randuiala vasiliana. Aceste mici oaze, cu toata vitregia vremurilor, au fiintat aici sub forma de mici schituri retrase in munti. Cand in a doua jumatate a sec. al XVIII-lea, doi membri ai unei obsti monahale din Ucraina - viitorul staret Vasile de la Poiana Marului si Paisie de la Neamt - fug din Ucraina, bantuita de uniatii catolici, ei coboara de-a lungul Carpatilor unde erau deja manastiri puternice, se opresc insa la cotul Carpatilor, gasind aici pustnici si monahi, cu adevarat dupa Sfintii Parinti. Erau vechii vasilieni. De la acestia capata ei adevarata traire monahala chinovita. Plecand amandoi si cu alti ucenici la Sfantul Munte intru cautarea a si mai mult, au gasit acolo o criza spirituala, incat Cuv. Paisie s-a retras cu calugarii lui intr-un schit si a randuit viata asa ca la cotul Carpatilor. Cu acest grup vine in Tara Romaneasca pe meleagurile de formare spirituala si apoi se duce la Dragomirna, asezandu-se definitiv la Neamtu si Secu. Aici traduce asceticele Sfantului Vasile cel Mare, unele pastrandu-ni-se numai in manuscris, altele si tiparite. Orice regenerare a monahismului romanesc s-a facut pe parcursul istoriei, de exemplu sub Mihai Viteazul la 1600, sub Miron Barnovschi in (1626), acesta s-a referit tot la pravila Sfantului Vasile. Cea mai mare reducere a monahismului la stilul vasilian a fost cea facuta de Patriarhul Justinian prin Regulamentul monahal din 1952, reluat si in cel dupa care se conduc manastirile romanesti astazi.

N-am fi stiut nimic direct, de aceasta inrudire spirituala (oarecum si de sange) dintre neamul nostru si cel al Sfantului Vasile, daca din a doua jumatate a sec. al IV-lea nu ni s-ar fi pastrat corespondenta privind moastele Sfantului Sava Gotul martirizat prin inecare in apa Buzaului la 327 si ale carui moaste le-a cerut Sfantul Vasile caci, dupa stramosii lui, acest martir-calugar, cantor, era din neamul celor deportati odinioara sau din monahii trimisi ca misionari.

Scitia Mica insasi avea ca guvernator pe Iunius Soranus, "un nepot" de-al Sfantului Vasile. Mai mult, dupa infiintarea Mitropoliei Ungro-Vlahiei, mitropolitului primat al Tarii Romanesti era denumit "Loctiitor al Cezareei - Capadociei".

Asadar, slujitorilor stravechii noastre Biserici Ortodoxe Romane, sa ne fie Sfantul Vasile cel Mare modelul de urmat, al carui chip duhonicesc si arhieresc sa ni se imprime in suflete si sa vadeasca in activitatile noastre mantuitoare.

De asemenea si cinul monahal si credinciosii in general sa nu se lase momiti de cei ce spun ca-i invechita conceptia acestor Sfinti Parinti. Nu este, caci "Hristos si ieri si azi si in veci acelasi" zice inspirat de Dumnezeu Apostolul. Marea obste a credinciosilor ortodocsi romani, in frunte cu pastorii ei sa-si modeleze viata dupa invatatura si trairea atat a Sfantului Vasile cat si altor Sfinti. Ca astfel sa fim faclii in intunecare si cetati de lumina. Ca "sa lumineze celor ce au ajuns in intuneric si in umbra mortii" si "sa vada oamenii faptele noastre cele bune si sa slaveasca pe Dumnezeu" .

Arhim. Dr. Ioasaf Popa,

Sursa: "Glasul Bisericii" nr. 1-2/2000, pag. 76-84.