biserica.org:compendium:carti:bisericauniversala: Opera Sfintilor Parinti...

OPERA SFINTILOR PARINTI DIN "EPOCA DE AUR" CA IZVOR AL PREDICII*

 

Alaturi de Sfanta Scriptura, Sfanta Traditie, literatura patristica constituie un izvor nesecat pentru predica crestina. In legatura cu aceasta, marele predicator francez Bossuet afirma ca “oricine vrea sa devina un abil teolog si un bun exeget trebuie sa citeasca si sa reciteasca operele Sfintilor Parinti, pentru ca ele produc un rod infinit in cei care le studiaza” 1 .

Literatura patristica a atins cea mai mare dezvoltare in perioada a doua a istoriei sale (circa 313-416), perioada care este ilustrata de personalitati ca: Sfintii Atanasie cel Mare, Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz, Grigorie de Nisa, Ioan Gura de Aur, Ambrozie, Fericitul Ieronim, Fericitul Augustin si alti Sfinti Parinti. Aceasta perioada, socotita pe drept cuvant “epoca de aur” 2 a Bisericii, constituie un izvor important pentru intreaga teologie crestina, deci si pentru predica deoarece “acum s-au fixat definitiv principiile si normele omileticii materiale si s-au pus temeliile principale ale omileticii formale. Marea majoritate a predicilor Sfintilor Parinti din aceasta epoca constituie modele pentru predica din toate timpurile, deoarece predicile acestea cuprind aspectele esentiale ale predicii crestine autentice si ideale” 3 .

Sfanta Scriptura - izvorul principal al predicii din “epoca de aur”

Dupa Sfintii Apostoli si ucenicii acestora, purtatorii Revelatiei divine au fost Parintii Bisericesti. Ei sunt primitorii si pazitorii Revelatiei divine, dar ei au si transmis mai departe, nefalsificata, aceasta Revelatie. La aceasta opera de transmitere a Revelatiei, Sfintii Parinti au adaugat o alta opera de nu mai mica importanta: aceea a exegezei, adica a lamuririi si aprofundarii Revelatiei cuprinse in Sfanta Scriptura, cu scopul de a o face mai accesibila si, in felul acesta, de a-i asigura o circulatie cat mai larga si o eficienta cat mai mare 4 . Intrucat interpretarea cea mai fidela a descoperirii dumnezeiesti s-a infaptuit in epoca patristica 5 , Sfintii Parinti pot fi socotiti adevaratii talcuitori ai Revelatiei divine, caci, pastrand echilibrul firesc intre aspectul divin si uman, au stiut sa faca legatura intre doctrina si viata, punand pe ascultatorii lor in posibilitatea de a se folosi de cuvantul Sfintei Scripturi. Sfintii Parinti au deprins “arta divina de a intrebuinta Sfanta Scriptura, pentru a ne intari prin aceasta credinta in aceasta temelie a mantuirii noastre. In acest sens, Sfintii Parinti ai Bisericii sunt marturisitori ai Revelatiei 6 . Sfintii Parinti din epoca de aur a Bisericii au stiut sa patrunda si sa se integreze atat de deplin in modul de gandire al Sfintei Scripturi, incat talmacirile lor au ramas normative pentru toata crestinatatea.

In general, predica patristica se caracterizeaza prin specificul sau profund biblic: “Sfanta Scriptura este cel dintai si aproape unicul ei izvor de inspiratie si rezervor de material, pentru ca ea ne vorbeste cea dintai despre Dumnezeu si despre mantuirea sufletelor” 7 .

Cercetand cu atentie omiliile si predicile Sfintilor Parinti din aceasta perioada, ne putem da seama ce mare importanta acordau ei Sfintei Scripturi. In predicile lor gasim citate foarte multe texte din Sfanta Scriptura. Argumentele cele mai puternice, precum si exemplele cele mai frumoase, erau extrase tot din Sfanta Scriptura. In predicile lor, Sfanta Scriptura era atat de prezenta, invataturile ei erau atat de plastic tratate, incat ascultatorii vedeau pe Hristos si simteau puterea cuvantului Lui. Facand cunoscute adevarurile Sfintei Scripturi in fata credinciosilor, Sfintii Parinti ii ajutau pe acestia sa se cunoasca ei insisi si sa-si transforme viata dupa adevarurile revelate. De aceea, una din caracteristicile predicii acestei epoci ramane actualizarea textului Sfintei Scripturi 8 .

Sfintii Parinti talcuiau adevarurile de credinta desprinse din Sfanta Scriptura atat in scris, cat si in predica, cu o fireasca familiaritate, ceea ce denota o adanca cunoastere a textului sfant. Analizand cu mare atentie scrierile si predicile lor, ne dam seama ca genul predominant de cuvantare bisericeasca in aceasta epoca este omilia exegetica 9 . Pentru Sfintii Parinti , Sfanta Scriptura a constituit cu adevarat cartea de capetenie si izvorul principal in realizarea propovaduirii Cuvantului lui Dumnezeu. Ea a fost izvorul nesecat de lumina al dogmei crestine, al afirmarii moralei crestine, al combaterii ereziilor, al justificarii cultului 10 .

Pentru maiestria cu care Sfintii Parinti au interpretat textul Sfintei Scripturi au aplicat adevarurile acesteia la viata ascultatorilor lor, ei constituie un exemplu neintrecut pentru predicatorul de azi, cum sa intrebuinteze cu succes Sfanta Scriptura in nobila sa misiune de invatator al credinciosilor. Preotul care vrea sa dea continut si forta predicii sale, este obligat sa stabileasca si sa ramana in permanent contact cu lumea de fapte, adevaruri si sentimente exprimate in Sfanta Scriptura, pentru ca Sfanta Scriptura pune la dispozitia preotului nu numai materia principala a predicii, ci si un bogat si variat vocabular.

Importanta operelor patristice pentru tematica predicii de astazi

In activitatea lor de propavaduitori ai cuvantului lui Dumnezeu, Sfintii Parinti s-au ocupat, in omiliile si predicile lor, cu multe probleme, care, in linii mari, se pot identifica dupa cauzele care le-au determinat si dupa domeniul din care fac parte. De aici tematica si continutul foarte variat al cuvantarilor lor. Trebuie sa spunem ca o impartire exacta in ceea ce priveste tema predicilor Sfintilor Parinti nu se poate face, deoarece, in predicile lor, alterneaza problemele dogmatice, cu cele morale, sociale si de alta natura, chiar in cadrul aceleiasi predici, ceea ce dovedeste marea maiestrie de a vorbi a Sfintilor Parinti.

a) Importanta Sfintilor Parinti pentru continutul dogmatic al predicii. - Sfintii Parinti nu s-au rezumat, in activitatea lor de predicatori, numai la talcuirea Sfintei Scripturi, ci ei au abordat marile probleme doctrinare, ce se cereau rezolvate in fata atacurilor paganismului si ale ereziilor, din acea epoca plina de mari framantari religioase. Ei elaboreaza opere si rostesc predici, in care explica pe intelesulu ascultatorilor doctrina Bisericii. Pe langa instructia catehetica, ei trebuiau sa apere doctrina in fata ereziilor ce se raspandeau in lumea crestina de atunci si in aceasta actiune a lor, erau ajutati si de ascultatorii lor, care doreau sa auda cuvantari clare si temeinice, in care sa fie expuse probleme de teologie si se angrenau ei insisi in discutii teologice 11 . Opere precum: Cuvant contra paganilor (grecilor) si Cuvant despre intruparea Logosului ale Sfantului Atanasie; Contra lui Eunomiu si Marele cuvant catehetic ale Sfantului Grigorie de Nisa; Despre Sfantul Duh si Contra lui Eunomiu ale Sfantului Vasile cel Mare; Despre Sfanta Treime a Fericitului Augustin, ori cuvantari precum: Contra oamenilor, Contra iudeilor, Cuvantari la praznicele imparatesti ale Sfantului Ioan Gura de Aur; Despre credinta, Contra sabelienilor, a lui Arie si a eunomienilor, Ca Dumnezeu nu este autorul raului ale Sfantului Vasile cel Mare, cele trei cuvantari Despre credinta ale Sfantului Efrem Sirul si multe altele constituie tot atatea monumente de doctrina si de arta literara, in care Sfintii Parinti, explica, formuleaza si apara adevarata invatatura a Bisericii.

Sfintii Parinti din aceasta epoca au facut, asadar, un loc considerabil, in predicile lor, problemelor doctrinare ce framantau viata Bisericii. Sfintii Grigorie de Nazianz, Grigorie de Nisa, Atanasie cel Mare, Chiril al Ierusalimului si alti predicatori straluciti din acest timp au fost, prin excelenta, teologi predicatori 12 .

Pentru modul clar si precis in care au formulat doctrina, Sfintii Parinti sunt un izvor indispensabil pentru continutul dogmatic al predicii de azi.

b) Valoarea operelor Sfintilor Parinti pentru continutul moral al predicii . - Desi au fost angrenati in marile discutii si framantari doctrinare ale timpului lor, Sfintii Parinti n-au ramas nepasatori fata de viata morala a pastoritilor lor. Dimpotriva, una din preocuparile fundamentale ale predicii patristice, ramane, fara indoiala, edificarea vietii morale a ascultatorilor lor 13 .

Citind cu mare atentie predicile si omiliile Sfintilor Parinti din perioada de aur a Bisericii, aproape nu intalnim predica sau omilie care sa nu aiba si o parte de aplicare morala in cele mai dese cazuri, aceasta parte aflandu-se spre sfarsit. Acest lucru se observa mai ales in cuvantarile Sfantului Ioan Gura de Aur. Totusi se intalnesc si predici al caror cuprins este in intregime moral.

Ca buni cunoscatori ai slabiciunilor sufletesti si trupesti ale pastoritilor lor, Sfintii Parinti au cautat sa indrepte viata acestora, criticand, in predicile lor, toate pacatele ce bantuiau comunitatile crestine. Astfel, Sfantul Vasile cel Mare a rostit Doua omilii asupra postului 14 , in care combate exagerarile ce aveau loc cu aceste ocazii si arata care este postul adevarat. Intr-o omilie Despre Betie 15 combatea acest urat viciu; in altele Despre invidie 16 si Contra celor care se manie 17 critica pe cei care se lasa stapaniti de aceste patimi si facea apel la iubirea crestina.

In predicile si omiliile lor, Sfintii Parinti criticau aspru viata imorala a ascultatorilor lor, cautand ca prin mijlocirea cuvantului lor sa starpeasc raul moral din radacini. Pacatul desfranarii este foarte aspru infierat de Sfintii Parinti, acestia straduindu-se sa arate ascultatorilor gravele urmari morale si sociale ale acestui pacat. Imoralitatea ce insotea uneori jocurile de circ si care-si facea loc in spectacolele teatrelor il determina pe Sfantul Ioan Gura de Aur sa rosteasca mai multe omilii 18 , in care critica cu tarie abuzurile imorale ce aveau loc cu aceste ocazii.

Dar Sfintii Parinti slavesc in cuvantarile si operele lor si viata curata. Astfel, Sfantul Ioan Gura de Aur rosteste o omilie intitulata Despre feciorie 19 si una intitulata Despre staruinta in vaduvie 20 , iar Sfantul Grigorie de Nisa scrie un tratat Despre feciorie 21 in care fericeste pe cei ce se impodobesc cu aceasta virtute.

Luxul exagerat si mai ales luxul femeilor, lacomia, egoismul, avaritia, mandria si alte vicii si pacate au constituit, de asemenea, teme ale predicilor Sfintilor Parinti.

Casatoria si, in general, viata de familie, de asemenea, s-a bucurat de atentie in Predica Sfintilor Parinti. Sfantul Ioan Gura de Aur, mai ales, a tratat in predicile si omiliile sale aceasta tema. El indeamna pe soti sa se iubeasca intre ei pentru ca armonia din cadrul familiei face sa se mentina armonia intregii societati 22 . El condamna divortul si, mai ales, adulterul ale carui urmari dezastruoase sunt sumbre: destramarea familiilor, incetarea practicarii faptelor bune si chiar practicarea razboaielor 23 . De aceea, Sfantul Ioan Gura de Aur indeamna sa nu se dezmembreze casatoriile pentru a nu se produce tulburari in viata religios-morala a societatii 24 .

Sfintii Parinti si-au dat seama ca multi credinciosi s-au indepartat de adevarata viata morala si religioasa a adevaratului crestin. De aceea, cauta sa atraga atentia acestora asupra necesitatii revenirii la adevarata traire crestina si ii indeamna la pocainta. Sfantul Ioan Gura de Aur rosteste mai multe cuvantari despre pocainta 25 , in care arata mijloacele prin care se poate ajunge la aceasta: credinta puternica, rugaciunea, postul si faptele de milostenie. Tot despre pacat si despre necesitatea pocaintei vorbeste si Sfantul Chiril al Ierusalimului intr-una din catehezele sale 26 .

Constatam ca Sfintii Parinti au facut loc, in cuvantarile lor, si instruirii sub raport moral a credinciosilor. Sfintii Parinti cheamau, in predicile lor, pe crestini sa lupte contra patimilor sufletesti si trupesti ce le bantuiau viata. Descrierea acestor patimi in cele mai sumbre culori si infatisarea virtutilor cu exemple intuitive din viata lor, cu imagini cunoscute fiecaruia dintre ascultatori, in asa fel incat fiecare se vedea pe sine in cuvintele predicatorului, isi recunostea defectele si-si verifica constiinta, fac din predicile acestor luminati cunoscatori ai sufletului omenesc adevarate tratate de psihologie aplicata 27 . Iata de ce si sub aspect moral, opera omiletica a Sfintilor Parinti ofera predicatorului crestin de astazi atatea teme si probleme pe care le poate trata in predica lui, precum si metode prin care sa readuca pe credinciosii lui la adevarata traire religios-morala, ce se cere unui adevarat crestin.

c) Aspectul social al predicii Sfintilor Parinti. - Predica crestina din aceasta epoca nu putea sa ramana indiferenta fata de problemele sociale ale vremii. Nedreptatile sociale, asuprirea si exploatarea, nedreptatea repartitiei bunurilor materiale faceau cea mai mare parte a oamenilor sa duca o viata de mizerie. De aceea, toti Sfintii Parinti au abordat in cuvantarile lor probleme economico-sociale carora le-au dat o rezolvare de pe pozitia invataturii crestine.

Una dintre problemele ce preocupa predica patristica in aceasta perioada este problema bogatiei si saraciei. Sfintii Parinti combat cu toata taria pe cei bogati si iau apararea celor saraci si lipsiti. In privinta bogatiei, susutin ca omul este stapan al averii numai in raport cu ceilalti oameni, insa in fata lui Dumnezeu toti sunt egali 28 . Omul este numai administratorul ei caruia Dumnezeu i-a incredintat-o spre a se folosi in comun cu ceilalti oameni 29 . Sfintii Parinti nu combat, insa, bogatia in sine. Ei spun ca bogatia este buna, insa ea devine rea dupa felul cum este intrebuintata: daca este folosita bine, ea ajuta posesorului la mantuire; cand, insa, cel bogat devine robul ei, atunci bogatia devine o piedica in calea mantuirii 30 . “In urma intrebuintarii rele a bogatiilor, se ivesc in lume toate calamitatile si razboaiele intre oameni, disensiunile, scandalurile, pacatele, nedreptatile si omorurile”, spune Fericitul Augustin 31 .

Sfintii Parinti sunt unanimi in a admite posesiunea bunurilor, dar numai strictul necesar vietii, pentru ca ceea ce este in plus reprezinta dreptul celor saraci si orice bogatie are la origine o nedreptate 32 . Dupa Sfantul Ioan Gura de Aur, bunurile nu trebuie sa fie produsul lacomiei, al rapirii si al violentei, ci bunastarea sa fie castigata prin munca dreapta si cinstita 33 . Combatand prea marea alipire de bogatie si acumularea peste masura a bunurilor materiale, Sfintii Parinti fac apel la ajutorarea celor lipsiti, la milostenia celor bogati pentru imbunatatirea situatiei celor saraci, deoarece saracii sunt cei care transporta bunurile celor bogati in imparatia cerurilor 34 . Sfintii Parinti, predica astfel, practicarea dreptatii si milosteniei, drept activare a dragostei fata de aproapele 35 . Sfantii Parinti combat si mijloacele incorecte prin care se obtin aceste bunuri. Unul dintre aceste mijloace era camata, impotriva careia se ridica vehement Sfantul Vasile cel Mare, ca intr-una din omiliile sale ne-a lasat o descriere amanuntita a lucrarii acesteia si a psihologiei debitorului 36 .

Sclavia , sub toate aspectele ei, a constituit o alta tema a predicii Sfintilor Parinti. Cunoscatori ai doctrinei crestine despre om si menirea acestuia in lume, Sfintii Parinti nu au ramas indiferenti fata de comertul odios cu oameni, care este sclavia si au infierat-o in cuvinte din cele mai aspre. Sfantul Vasile cel Mare critica sclavia atunci cand descrie foarte plastic cazul unui parinte, care, lipsit fiind de cele necesare traiului, este silit sa vanda sclav pe unul din copiii sai 37 . Dar mai ales Sfantul Ioan Gura de Aur este neintrecut in critica pe care o face acestei inumane stari sociale, la originea careia, dupa parerea lui, se afla pacatul 38 .

O alta tema a predicii si a operelor Sfintilor Parinti – actuala si astazi – a fost munca , pe care Sfantul Ioan Gura de Aur o considera un factor ce contribuie la mentinerea si progresul societatii 39 . De aceea, in omiliile sale indeamna pe ascultatori sa nu se fereasca de munca, caci a munci nu este o rusine 40 . De asemenea si Sfantul Vasile cel Mare isi indeamna ascultatoriil la frumoasa datorie de a munci si aceasta datorie o recomanda si monahilor 41 . La fel si Fericitul Ieronim indeamna sa muncim nu numai pentru noi si pentru ajutorarea neputinciosilor, ci si pentru a da un exemplu bun celorlalti 42 . De aceea in tratarea acestei teme, predicatorul din toate timpurile gaseste un bogat izvor de inspiratie in opera Sfintilor Parinti din aceasta perioada.

In conditiile sociale in care au activat Sfintii Parinti au depus o activitate sustinuta si pe taramul asigurarii unui climat de pace intre oameni . In cuvantarile lor, ei n-au uitat nici o clipa ca sunt ucenicii “Domnului Pacii” si de aceea ei descriu urmarile nefaste ale razboiului si subliniaza avantajele incomparabile ale pacii. Dupa Fericitul Augustin, pacea constituie conditia esentiala a vietii 43 , iar Sfantul Ioan Gura de Aur considera pacea drept bunul cel mai de pret la societatii, fiindca ea asigura securitatea activitatii noastre 44 . De aceea, pacea trebuie sprijinita spre a deveni un bun comun al oamenilor de pretutindeni.

Orientarea sociala a predicii patristice constituie si pentru preotul de azi un puternic indemn sa dea un pronuntat accent social cuvantarilor sale. Munca, pacea, buna intelegere intre oameni, intrajutorarea, infierarea razboiului, a nedreptatii, si a exploatarii, care mai exista in unele tari, sunt teme pe care le poate trata cu mult succes si predicatorul de azi si de totdeauna. Contactul cu opera Sfintilor Parinti il ajuta sa se convinga ca el nu trebuie sa se izoleze, in predica sa, de realitatile sociale si ca e obligat sa pregateasca pe ascultatorii sai pentru a participa activ la progresul material si moral al societatii. Studierea si aprofundarea predicii patristice sociale ii va aminti preotului de azi ca drumul catre mantuire trece in mod necesar prin sprijinirea dezinteresata a semenilor, prin munca pentru binele colectiv.

Valoarea operelor Sfintilor Parinti pentru stilul si forma predicii de azi

Sfintii Parinti au fost, in general, personalitati multilateral pregatite. Pe langa faptul ca au fost mistuiti si incalziti de o puternica credinta crestina si oameni de actiune, ei au fost capabili si de o inalta gandire teologica. Dar Sfintii Parinti au stiut sa dea ideilor si sentimentelor lor si o inalta expresie artistica, prin cuvantari si scrieri de o remarcabila tinuta intelectuala si frumusete stilistica. La bogatia de idei si imagini ce trezesc sentimente superioare, pe care le intalnim in predicile si operele lor, se adauga expresii de gust superior, un stil viguros, nuantat si adeseori viu colorat.

Intr-adevar, o cercetare amanuntita si atenta asupra omiliilor si predicilor Sfintilor Parinti, ne ajuta sa ne dam seama de inaltimea artistica la care au putut ajunge acestia, unii dintre ei, cum este Sfantul Grigorie de Nazianz, fiind adevarati poeti ai timpului respectiv.

In ceea ce priveste stilul cuvantarilor bisericesti, fiecare Sfant Parinte constituie o unitate aparte. Sfantul Vasile cel Mare se caracterizeaza prin precizia cuvantului sau, prin puritatea expresiilor sale, ca si printr-un stil inaltator, clas si atragator. Cuvantarile Sfantului Grigore de Nazianz, dimpotriva, au un caracter dialectic, filozofic, mai mult influentat de retorica. Iar stilul Fericitului Augustin este ca si gandirea sa: nobil, inalt, plin de originalitate, de varietate si de viata; este foarte variat: “cand patetic, cand echilibrat, cand calm, simplu si minutios, cand violent si tumultos” 45 . Chrysostomus Baur, unul din cei mai adanci cunoscatori ai operei Sfantului Ioan Gura deAur, in toate privintele, zice ca Marele Capadocian a fost un orator innascut, daca se ia in consideratie continutul predicilor sale, bogatia de idei, originalitatea imaginilor si a comparatiilor, inaltimea si maretia scopului lor moral. El a fost un excelent improvizator; a folosit digresiunile, fara sa se piarda in labirintul acestora si a realizat cea mai populara predica prin simplitatea, claritatea stilului direct, familiar si, mai ales, prin bogata lui ilustratie, totdeauna noua, proaspata, vie, luminoasa si pitoreasca 46 .

In ce priveste forma, “predica patristica izbaveste prin multiplicitatea si varietatea, foarte pronuntata si distincta a genurilor si formelor omilitice pe care le imbraca” 47 si prin unitatea desavarsita a compozitiei. Majoritatea lor, fie omilii, fie panegirice, fie predici propriu-zise, sunt compuse in asa fel, incat se observa respectarea momentelor logico-psihologice dupa care trebuie compusa si rostita o predica. De aceea si in ceea ce priveste forma predicii, predicatorul are multe de castigat din predica patristica si trebuie sa cultive mai mult genurile omilitice ce au constituit gloria Sfantilor Parinti, in locul predicii de azi, foarte greu de definit din punct de vedere al formei 48 .

O caracteristica generala a predicii Sfintilor Parinti este popularitateai ei. In general, toti Sfintii Parinti sunt adevarati predicatori populari, care stiu sa se coboare la puterea de intelegere a ascultatorilor lor, iar atunci cand unii termeni sunt neintelesi, Sfintii Parinti ii explica.

De asemenea, Sfintii Parinti se caracterizeaza prin intimitatea predicii lor. Se spune despre Fericitul Augustin ca in timpul rostirii predicilor sale, cobora uneori, de pe treptele altarului si se aseza in mijlocul ascultatorilor sai, ceea ce contribuia mai mult la succesul predicii sale 49 .

In general, limba predicilor si omiliilor din aceasta perioada este rezultatul eforturilor Sfintilor Parinti de a se face cat mai intelesi, de ascultatorii lor. Ca structura, limba in care au predicat Sfintii Parinti este si rezultatul controverselor si vocabularul si sa-si slefuiasca neincetat limbajul, pentru a descoperi formulele cele mai nimerite, prin care sa demaste eroarea, sa combata raul si imoralitatea, si astfel sa faca pe ascultatorii lor sa inteleaga cat mai bine ceea ce ei le vorbeau. Dar subliniem faptul ca ei niciodata n-au sacrificat fondul, tentati fiind de frumusetea stilului si a bogatiei cuvintelor. Amandoua aceste elemente – continutul si forma – au fost imbinate in chipul cel mai fericit, formand o unitate indisolubila.

Trasaturile acestea ale predicii patristice nu pot sa nu exercite o puternica influenta asupra predicatorului patristice care vrea sa dea o forma aleasa si un continut bogat cuvantarilor lui, sa imbrace cuvantarile intr-un stil frumos si sa le adapteze la situatiile concrete ale credinciosilor.

a) Figuri de stil in predica Sfintilor Parinti din “epoca de aur” . – Remarcabili artisti ai cuvantului vorbit si scris, pentru ilustrarea adevarurilor si pentru a le face mai accesibile puterii de intelegere a ascultatorilor, Sfintii Parinti au folosit, in predicile si omiliile lor, frumoase si plastice figuri de stil, pe care le luau din Sfanta Scriptura ca si din viata ascultatorilor, din natura inconjuratoare, cat si din alte izvoare. Iata de ce si in aceasta privinta opera omilitica a acestora reprezinta un nesecat izvor de inspiratie pentru predicatorul de azi.

O figura de stil foarte des intalnita in predica Sfintilor Parinti este comparatia . Intr-una din predicile sale, spre exemplu, Sfantul Ioan Gura de Aur compara multimea de credinciosi care-l asculta, cu o mare 50 . Asemanarea este alta figura de stil, de care se folosesc Sfintii Parinti pentru ilustrarea predicilor si pentru a face intelese adevarurile de credinta. Astfel, pentru a demonstra ascultatorilor sai, ca ei formeaza o unitate tainica desavarsita, Sfantul Ioan Gura de Aur foloseste o plastica asemanare, zicand: “Ce este painea? Trupul lui Hristos. Ce devin cei care se impartasesc cu El? Trupul lui Hristos. Nu trupuri numeroase, ci un singur trup. Caci dupa cum painea este o unitate alcatuita din mai multe boabe, in asa fel incat acestea sunt nevazute dar exista, desi diferenta nu se vede din cauza unirii lor, tot asa si noi ne unim cu altii si cu Hristos. Tu nu te hranesti dintr-un trup si celalalt din altul, ci toti din acelasi Trup” 51 .

Imagini frumoase si intuitive foloseste si Sfantul Efrem Sirul, in predicile sale. De exemplu, pentru ca ascultatorii sa inteleaga egalitatea Fiului cu Tatal, dar si deosebirea personala a acestora, el foloseste imaginea pomului si a fructului. Ambele sunt una si totusi pomul nu este fruct si fructul nu este pom. Fructul se va desparti de pom, Tatal si Fiul insa sunt nedespartiti 52 .

Tot la Sfantul Efrem intalnim si antiteza , pe care o foloseste pentru a dovedi umanitatea si divinitatea Mantuitorului 53 . Printre alte figuri si imagini poetice, Fericitul Augustin foloseste si gradatia 54 , personificarea, contractul, repetitia, metafora, individualizarea, apostrofa, paranimeza si alte figuri de stil si oratorice.

b) Elocinta Sfintilor Parinti . – In ceea ce priveste puterea de inraurire asupra sufletelor ascultatorilor, pentru a le determina voina la fapta crestina, Sfintii Parinti din epoca de aur impun, intre altele, si prin marea lor maiestrie cu care vorbeau si convingeau pe ascultatori. In aceasta privinta, Sfintii Parinti sunt exemple clasice de elocinta crestina. Desi majoritatea lor au fost elevi ai scolilor pagane de retorica, din studierea predicilor lor, deducem ca ei nu s-au lasat condusi de unele principii ale retoricii pagane, ci au reusit sa creeze o elocinta specific crestina, care isi are, in primul rand izvorul in Dumnezeu Insusi. Sfintii Parinti se simteau atrasi ca de un magnet spre Dumnezeu; din contemplarea Lui, in timpul rugaciunii, ei reuseau tot mai mult sa intrebuinteze cuvintele cele mai potrivite pentru explicarea invataturilor crestine. Sfantul Vasile, socotea ca Dumneazeu trebuie sa fie iubit cel mai mult toata viata: “Eu l-am iubit” 55 . In intreaga sa viata, Sfantul Ioan Gura de Aur a avut ca norma sfanta, ca ideal de atins, ca tinta suprema a vietii pe Mantuitorul, pe care-L aseza totdeauna in centrul predicii sale 56 . Iar Fericitul Augustin a umblat mult timp in cautarea adevarului si L-a gasit in cuvintele Sfantului Ambrozie, cuvantari ce aveau in centrul lor invatatura despre Dumnezeu.

Predica Sfintilor Parinti isi mai tragea puterea tainica si din experienta lor liturgica , in timpul careia ei contemplau pe Dumnezeu, pentru ca inainte de a fi predicatori, Sfintii Parinti au fost slujitori ai altarelor, au fost preoti si in timpul sfintelor slujbe ei traiau aevea pe Hristos. Dar ei s-au simtit obligati sa-si explice cultul divin. De aceea una din preocuparile predicii, mai ales in secolul al IV-lea, cand inca mai existau catehumeni, a fost explicarea cultului divin. Sfantul Chiril al Ierusalimului, in Catehezele mistagogice , Sfantul Ioan Gura de Aur, Teodor de Mopsuestia s.a. au lasat interesante interpretari ale Sfintelor Taine si ale sfintei liturghii 57 , din care predicatorul de azi se poate inspira cu mult succes.

Un alt izvor al puterii tainice a predicii Sfintilor Parinti a fost credinta lor puternica in ceea ce spuneau. Cand vorbeau in fata ascultatorilor despre Dumnezeu, despre Sfanta Treime, despre intruparea Mantuitorului si despre alte invataturi fundamentale ale Bisericii crestine, ei erau convinsi pana in adancul fiintei lor de veracitatea acestor invataturi.

Tainica putere a predicii Sfintilor Parinti isi mai trage seva si din netarmurita lor iubire fata de oameni . Sfintii Parinti au fost mari iubitori de oameni, iubire pe care, uneori, acestia nu se sfiau sa o marturiseasca in predicile lor.

Puterea tainica a predicii lor se afla si in legatura neintrerupta a predicii cu viata credinciosilor. Predica Sfintilor Parinti nu este abstracta, rupta de viata, ci ei tin o neintrerupta legatura cu viata, cu aspiratiile ascultatorilor lor. Ei le vorbesc acestora despre ceea ce-i intereseaza in chip vital si despre aceea ce-i framanta in legatura cu marile probleme ale vietii. Trebuie sa amintim ca predica Sfintilor Parinti era strabatura de acea ungere evanghelica ce da culoare cuvantului, de acea putere ce se degaja din cuvantul predicatorului si care face ca ascultatorii sa fie atrasi tot mai mult spre cel care le vorbeste si sa inteleaga ceea ce li se spune.

Valoarea operelor Sfintilor Parinti pentru intocmirea si rostirea predicii

Sfintii Parinti s-au condus in intocmirea si rostirea predicilor lor dupa anumite principii, de la care nu s-au abatut in activitatea lor predicatoriala. Cei care s-au ocupat, in mod special cu formularea in scris a acestor principii, au fost Sfantul Ioan Gura de Aur – in cartea a V-a a celebrului sau tratat Despre preotie si Fericitul Augustin, in operele sale De doctrina christiana (cartea IV-a) si De catehizaridis rudibus.

Vorbind despre mijloacele cu ajutorul carora preotul isi poate indeplini misiunea sa de invatator al credinciosilor, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: “In afara de pilda prin fapta, preotii n-au decat un singur mijloc, o singura cale de vindecare: invatatura cu cuvantul (predica). Acesta este instrumentul, aceste este hrana, acesta este cel mai bun aer! Acesta tine lor de medicament, acesta tine lor de bisturiu. Daca preotul trebuie sa arda, sa taie, trebuie neaparat sa se foloseasca de cuvant (de predica)… Prin predica ridicam sufletul celor deznadajduiti; prin predica taiem ce este de prisos; prin predica implinim cele de lipsa; prin predica lucram pe toate cate ne ajuta la insanatosirea sufletului” 58 .

Dar, pentru a-si atinge acest maret scop, predica trebuie sa indeplineasca anumite conditii. Mai intai ea trebuie sa fie temeinic elaborata. Acest lucrul il cere Sfantul Ioan Gura de Aur mai ales predicatorilor talentati. Predicatorul talentat trebuie sa-si pregateasca mai temeinic predica decat un predicator mai putin talentat, deoarece ascultatorii sunt mai pretentiosi cu el si nu-i iarta nimic atunci cand rostim o predica sub nivelul posibilitatilor sale. Sfantul Ioan pretindea acest lucru fiindca el stia ca ascultatorii, in timpul sau, judecau predica nu dupa continutul ei, ci dupa faima predicatorului 59 .

In rostirea predicii, predicatorul nu trebuie sa urmareasca etalarea talentului sau. Predicatorul trebuie sa dispretuiasca laudele ascultatorilor si sa fie convingator in predica sa. Predicatorul care cauta prin predica sa numai favoarea sau lauda ascultatorilor este un ucigas de suflete, deoarece ascultatorii pretind sa li se vorbeasca nu despre ceea ce la face placere, ci numai despre ceea ce le poate folosi, intrucat predicatorul trebuie sa urmareasca edificarea sufleteasca a ascultatorilor sai 60 . Scopul pe care trebuie sa-l urmareasca predicatorul este acela ca predica lui sa converteasca, adica sa conduca la Dumnezeu pe cei care il asculta. De aceea, o alta conditie a predicii este ca predicatorul trebuie sa-si alcatuiasca predicile in asa fel incat sa urmareasca numai slava lui Dumnezeu, care trebuie sa-i fie singurul indreptar si singura calauza in intocmirea si rostirea predicii 61 .

Cuvantarile pe care preotul le tine in fata credinciosilor trebuie sa fie rostite cu multa grija . “Nu-i este permis predicatorului, zice Sfantul Ioan Gura de Aur, sa se slujeasca prea des nici de propriile cuvinte.” 62 Predicatorul nu trebuie sa fie indiferent la criticile ce i se aduc. El trebuie sa le stinga indata, daca sunt neintemeiate si pornesc de la oameni nepriceputi; dar daca vede ca, in ciuda sfortarilor lui, cei care il critica raman neinduplecati, atunci sa le dispretuiasca si sa nu fie abatut atunci cand e criticat fara temei 63 .

In ceea ce priveste forma si fondul predicii, Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca, in predica, accentul trebuie pus nu pe forma, ci pe fondul predicii, pe continut. Principala preocupare a predicatorului sa fie expunerea si talcuirea exacta a invataturii nu aceea a invesmantarii si rostirii ei mestesugite. Limba poate fi saraca si inlantuirea cuvintelor sa fie simpla si fara podoaba, numai expunerea invataturii si exctitatea talcuirii sa nu ramana in suferinta, din cauza nepriceperii 64 . Aceasta nu inseamna ca predicatorul trebuie sa neglijeze forma cuvantarilor. Ceea ce pretinde marele cuvantator crestin este sa nu se dea intaietate formei asupra fondului, stilului asupra ideilor, artificiul oratoric in dauna continutului invataturii descoperite. Sfantul Ioan este deci impotriva formei goale, nu impotriva formei menite sa dea expresie si stralucire invataturilor sfinte, ideilor si sentimentelor superioare.

Predicatorul nu trebuie sa se complaca in speculatii fara sens. Trebuie sa se fereasca de expresiile greoaie, abastracte, straine de viata. Predica trebuie sa fie totdeauna practica, realista. Ea trebuie sa se adreseze credinciosilor direct, sa fie legata de viata reala a lor. De aceea spune Sfantul Ioan Gura de Aur ca “daca preotul este lipsit de puterea cuvantului, atunci sufletele credinciosilor sai nu vor avea o soarta mai buna decat a corabiilor vesnic amenintate de furtuni. Pentru aceasta preotul trebuie sa faca totul ca sa dobandeasca aceasta putere, puterea de a predica” 65 .

O conditie esentiala pentru ca predicatorul sa reuseasca a da continut si forma predicii sale, este acela ca el sa fie foarte bine pregatit . Sfantul Ioan Gura de Aur cere ca in ceea ce priveste rostirea predicii, predicatorul sa fie pregatit pentru a nu gasi in situatia penibila, de a se intrerupe in timpul predicii, fara a mai putea continua expunerea ideilor sale 66 .

La randul sau, vorbind despre pregatirea indepartata a predicii, Fericitul Augustin spune ca predicatorul trebuie sa cunoasca dialectica retorica, pentru a putea expune invatatura crestina intr-un mod cat mai accesibil, mai agreabil si mai convingator 67 . Celor care nu pot sa studieze retorica, dar sunt inzestrati cu spirit de intelegere, Fericitul Augustin le recomanda sa citeasca sau sa asculte cuvantarile oratorilor mari. Mai intai, el ii indeamna sa citeasca operele autorilor crestini si mai ales Sfanta Scriptura, pentru ca aceasta sunt un izvor nesecat al predicii, sa citeasca si operele Sfintilor parinti, deoarece lui i se cere sa fie mai mult cunoscator al intelepciunii divine, decat sa fie inzestrat cu o elocinta aleasa. Posibilitatea deprinderii elocintei numai prin cunoasterea temeinica a Sfintei Scripturi o demonstreaza Fericitul Augustin in De doctrina christiana (cartea IV, cap. VI, 9), unde el argumenteaza ca, epistolele Sfantului Apostol Pavel constituie un neintrecut exemplu de elocinta, fara ca ele sa fie compuse dupa normele retoricii. Acest lucru este de mare importanta, pentru ca Fericitul Augustin este primul care demonstreaza ca Sfanta Scriptura este si o opera de arta didactica 68 .

Trecand in insusirile predicii, Fericitul Augustin recomanda ca predica sa se remarce prin stil simplu, clar si sobru 69 . Predicatorul nu trebuie sa alerge dupa formele exterioare retorice, pentru ca acest lucru este in contradictie cu respectul ce trebuie dat adevarului crestin. Fericitul Augustin pretinde acest lucru, deoarece multi dintre ascultatori, departe de a putea fi convinsi intr-un stil subtil, pun chiar la indoiala ceea ce predicatorul le vorbeste, neintelegand multe lucruri din cuvintele lui 70 . Deci predicatorul trebuie sa se ingrijeasca in chip deosebit de stilul predicii si sa evite folosirea termenilor care nu pot fi intelesi de ascultatori. Cu alte cuvinte, Fericitul Augustin recomanda staruitor ca predicatorul sa foloseasca cat mai mult stilul popular 71 .

Dandu-si seama de primejdiile ce-l pandesc pe un predicator care cauta un succes facil al cuvantarii, in concordanta cu Sfantul Ioan Gura de Aur, Fericitul Augustin atrage atentia predicatorului, ca nu trebuie sa caute in mod special sa placa prin forma limbajului, ci adevarul, prin natura sa insusi, este cel ce place si farmeca pe ascultatori 72 .

Pe preotii care nu sunt inzestrati cu darul elocintei si nu pot sa compuna o predica, Fericitul Augustin ii indeamna sa invete pe de rost predica unui predicator ilustru. Acest lucru nu este o micsorare a personalitatii lor, si nimeni nu-i va condamna pentru aceasta, deoarece singurul scop pe care trebuie sa-l urmareasca predicatorul crestin este acela de a asigura binele sufletului credinciosilor si nu de a cauta sa se remarce prin talentul sau 73 .

In legatura cu efectele pe care le produce predica in sufletele ascultatorilor, Fericitul Augustin indeamna pe predicator sa se straduiasca a determina pe ascultatori la actiune. Predicatorul trebuie “sa invete pe ascultatori sa faca binele si sa evite raul… sa spuna celor nestiutori ceea ce au de facut“ 74 .

Predicatorul nu trebuie sa se descurajeze daca nu va reusi totdeauna sa exprime indeajuns ceea ce are de gand, pentru ca nici Fericitul Augustin nu era multumit uneori de predicile lui. Dar precum el s-a silit sa redea cat mai clar si mai pe inteles ceea ce gandea, tot asa sa se straduiasca si predicatorii crestini sa ajunga la expunere mai clara a invataturilor 75 .

Pentru buna reusita a predicii, la fel ca si Sfantul Ioan Gura de Aur, Fericitul Augustin pune accentul pe viata predicatorului . Viata predicatorului trebuie sa fie atat de frumoasa si de curata incat sa se ofere si altora ca o pilda graitoare, si astfel sa contribuie la succesul predicii sale 76 .

Un lucru de care trebuie sa tina seama predicatorul in activitatea sa este acela ca el trebuie sa fie un om de rugaciune. Predicatorul trebuie sa-si pregateasca predica nu numai prin studiu, ci si prin rugaciune; el trebuie sa se roage lui Dumnezeu ca sa-l ajute a vorbi cat mai frumos 77 .

Din cele de mai sus, se poate observa si comenta cat de importante sunt operele Sfintilor Parinti si mai ales operele omilitice; pentru predica de azi, interpretarea corecta a Sfintei Scripturi; inegalabila aplicare a invataturilor ei la viata credinciosilor; bogatia de teme, multe dintre ele actuale si azi; stilul frumos, inalt, viu, variat si colorat; elocinta sublima precum si importantele reguli pentru intocmirea si rostirea predicii; iata ceea ce poate desprinde predicatorul de azi din studiul operelor Sfintilor Parinti.

Se impune deci ca o datorie pentru predicatorul de azi studierea si inspirarea din operele Sfintilor Parinti. Ideal ar fi ca predicatorul de astazi sa studieze viata si operele tuturor Sfintilor Parinti, ceea ce este, desigur dificil; este bine insa ca predicatorul de azi sa-si aleaga un Sfant Parinte pe care sa-l urmareasca in viata si activitatea sa, sa se identifice cu el, asa precum si Sfantul Ioan Gura de Aur a avut ca ideal suprem al vietii si activitatii sale, identificarea cu personalitatea si predica acelui “vas ales”, care a fost Sfantul Apostol Pavel.

Se impune insa o precizare: predicatorul nu trebuie sa-si umpre predicile cu lungi citate din operele Sfintilor Parinti; trebuie numai sa se inspire din cugetarea si predica lor, sa foloseasca marea lor intuitie psihologica, sa-si insuseasca frumusetea stilului lor si puterea inaltei lor elocinte populare.

Observarea calitatilor predicii patristice de catre predicatorul actual “va contribui la reinviorarea si regenerarea predicii de azi in duhul ortodox al Sfintilor Parinti din perioada de stralucire a Bisericii crestine” 78 .

BIBLIOGRAFIE:

* Aceasta lucrare de seminar, sustinuta in cadrul cursurilor de doctorat in teologie, a fost intocmita sub indrumarea P. C. Diac. Prof. N. Balca, care a si dat avizul pentru publicare.
1. Bossuet. Defense de la Tradition et de Saints Peres, I-re partie, livre IV, ch. XVIII, in "Oeuvres de Bossuet", tome premier, Paris, MDCCCLII, p. 553.
2. Pr. Prof. I. Gh. Coman, Patrologie, Manual pentru studenti, Bucuresti, 1956, p. 121.
3. Curs de omiletica (dactilografiat), fasc. III, p. 172.
4. Pr. Prof. Dr. D. Belu Sfintii Parinti, ca izvor omiletic, in "Mitropolia Ardealului", IV (1959), nr. 7-8, p. 549-550.
5. Idem, Unele conditii ale propovaduirii, in "Mitropolia Ardealului", IX (1964), nr. 3-5, p. 306.
6. Bossuet. Notes sur le style et la lecture des ecrivains et des Peres de l'Eglise pour former un orateur chretien, dupa Sertillange, L'orrateur chretien, Paris, 1935, p. 85.
7. Diaconul Ene Braniste, Invataminte din predica patristica pentru predica de azi, in "Biserica Ortodoxa Romana", LXV (1947), nr. 1-3, p. 53.
8. Protos. Justinian Dalea, Predica Sfintilor Parinti din secolul de aur al Bisericii crestine, in "Glasul Bisericii", XVII (1958), nr. 11, p. 1057.
9. Arh. Gr. Babus, Predica Sfintilor Parinti in "Glasul Bisericii", XV (1956), nr. 10, p. 541.
10. Pr. Dr. M. Bulacu, Omilia exegetica-biblica, I, Oradea, 1929, p. 37.
11. A. Puech, Histoire de la litterature grecque chretienne, depuis les origines jusqu'a la fin du IV-e siecle, vol. III (le IV-e siecle), Paris, 1930, p. 20.
12. Curs de omiletica (dactilografiat), fasc. I, p. 20.
13. Diaconul Ene Branisie, art. Cit., p. 54.
14. P. G. XXXI, 164-197.
15. P. G. XXXI, 444-464.
16. P. G., XXXI, 372-385.
17. P. G., XXXI, 354-372.
18. Omilia contra jocurilor de circ si de la teatru, P. G., LXIV, 511-516; Omilia despre circ, P. G., LIX, 567-570; Omilia impotriva spectacolelor si a teatrelor, P. G., LVI, 263-270.
19. P. G., XLVIII, 533-576.
20. P. G., XLVIII, 606-620.
21. P. G., XLVI, 317-415.
22. Omilia ca nu trebuie sa deznadajduim, 6, P. G., LI, 369. Am folosit traducerea in limba franceza a lui J. Bareille, Oeuvres completes de Saint Jean Chrysostome, d'apres toutes les editions faites jusqu'a ce jour, Paris 1866 pe care am confruntat-o cu originalul.
23. Omilia ca femeia este legata prin lege, 3, P.G., LI, 222.
24. Omilia II despre casatorie, 2; in J. Bareille, op. cit., vol. V, col. 330.
25. P. G., XLIX, 277-350.
26. Catehezele I-IV; Vezi Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele, in "Izvoarele Ortodoxiei", vol. 1, trad. de Pr. D. Fecioru, Bucuresti, 1943, p. 57-114.
27. Protos Justinian Dalea, op. cit., p. 1058.
28. Pr. Prof. P. Procopoviciu, Predica Patristica sub aspectul ei social, "Mitropolia Moldovei si Sucevei", XXXIII (1957), NR. 1-2, p. 92.
29. Sfantul Vasile cel Mare, Omilia la cuvintele de la Luca: "Voi strica jitnitele mele", 2, P.G., XXXI, 264, C; Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilia X de la I Corintieni, 3, P. G, LXI, 86.
30. Sfantul Chiril al Ierusalimului, Cateheza VIII-a, 6; trad. cit. p. 204-205; Fericitul Augustin, Ennaratio in Psalmum CXXXI, Sermo ad plebem, 5; PL., XXXVII; 1818-1819, la Pr. Prof. P. Procopoviciu, op. cit., p. 100.
31. Fericitul Augustin, Sermo 355, De vita et moribus clericorum suorum, 1, 2; P. L., XXXIX (1568-1569), dupa Pr. Prof. I. G. Coman, Bogatia, piedica in calea mantuirii, in "Studii Teologice" IV (1952), nr. 9-10, p. 508.
32. Sfantul Ambrozie, Expositio in Luca, lib. 18-21; P. L. XV, 1861, dupa Pr. Prof. P. Procopoviciu, op. cit. p. 96.
33. Omilia XI la I Corinteni, 5; P.G. LXI, 94.
34. Sfantul Vasile cel Mare, Omilia contra bogatilor, 2; P.G., XXXI, 541.
35. Pr. Prof. P. Procopoviciu, op. cit., p. 92.
36. Omilia II la Ps. XIV; P.G. XXIX, 107-108; vezi Sf. Vasile cel Mare, Comentar la Psalmi, trad. de Pr. Ol. N. Caciula, in "Izvoarele Ortodoxiei", nr. 2, Bucuresti, 1939, p. 79-95.
37. Omilia la cuvintele "Voi strica jitnitele…", 4; P.G., XXXI, 268 CD-269 AB.
38. Omilia XXII la Efeseni, 2; P.G., LXII, 157.
39. Omilia XXV la Faptele Apostolilor, 3; P.G., LX, 257-258; Omilia V la I Corinteni, 6; P.G., LXI, 46; Omilia XIX despre statui, 1; P.G., XLIX, 187.
40. Omilia I la Acvila si Priscila, 5; P.G., LI, 193.
41. Regulae fussius tractatae, 37; P.G., XXXI, 1009-1013, dupa Pr. Prof. D. Staniloae, Invatatura crestina despre munca, "Studii Teologice", V (1953), nr. 1-2, p.32.
42. Epistola CXXX "Ad Demetriadem", 15; P. L., XXII, 1119-1120, dupa Pr. Prof. D. Staniloae, op. cit., p. 32.
43. Sermo 357, De laude pacis, I, P.L., XXXIX, 1582 dupa Pr. D. Belu, Pacea ca tema omilitica, in "Mitropolia Ardealului", VIII (1963), nr. 4-6, p. 417.
44. Omilia la Ps. CXXVII, 4; P.G., IV, 370; Omilia III la Coloseni, 3, P.G., LXII, 322.
45. G. Papini, Saint Augustin, trad. din italiana de Michel Paul Henri, Paris, 1930, p. 254.
46. P. Chrysostomus Baur, Der heilige Johannes Crysostomus unde seine Zeit, Munchen, 1929, erster Band, I, p. 170, dupa Pr. Prof. I. Gh. Coman, Actualitatea Sfantului Ioan Gura de Aur, in "Studii Teologice", VII (1955), nr. 7-8, p. 408.
47. Diaconul Ene Braniste, op. cit., p. 53.
48. Ibidem.
49. Vezi I. Foca, Predica Fericitului Augustin, in "Mitropolia Ardealului", VIII(1963), nr. 7-8, p. 578.
50. Predica a V-a, Despre post si despre Iona proorocul; Vezi Sfantul Ioan Gura de Aur, Predici despre pocainta si despre Sf. Vavila, trad. de Sf. Bezdechi, Sibiu, 1938, p. 46.
51. Omilia XXIV la I Corinteni, 2; P.G. XLI, 200.
52. O. Bardenhewer, Des heiliges Epharam des Syrers, Ausgewalte Schriften, "Bibliotek des Kirschenvater", Band I, Munchen, 1919, p. 4, dupa S. Sebu, Contributia Sfantului Efrem Sirul la dezvoltarea predicii crestine, in "Studii Teologice", XIX (1967), nr. 7-8, p. 472.
53. Sfantul Efrem Sirul, Cuvant despre schimbarea la fata, dupa O. Bardenhewer, op. cit., p. 131; Vezi S. Serbu, op. cit., p.479.
54. Fericitul Augustin, Tractatus in Joannem, 10, 3, 2055, dupa M. Comeau, Saint Augustin exagete du quatrieme Evanghelie, Paris, 1930, p. 17.
55. Sfantul Vasile cel Mare, Comentar la psalm, trad. cit., p. 301.
56. Diac. Prof. N. Balca, Cateva trasaturi ale Sfantului Ioan Gura de Aur ca predicator, in "Studii Teologice", XX (1968), nr. 7-8, p. 508.
57. Diaconul Ene Braniste, Explicarea Sfintei Liturghii, dupa Nicolae Cabasila (teza de doctorat), Bucuresti, 1943, p. 7-9.
58. Sfantul Ioan Gura de Aur, Despre preotie, cartea IV-a, cap. 3, trad. de Pr. D. Fecioru, in "Biserica Ortodoxa Romana", LXXV (1957), nr. 10, p. 971.
59. Ibidem, V, 5, p. 980.
60. Ibidem, 6, p. 981.
61. Ibidem, I, p. 978.
62. Ibidem, 4, p. 979.
63. Ibidem, 4, p. 979; V, 6, p. 980-981.
64. Ibidem, IV, 6, p. 975.
65. Ibidem, 5, p. 973.
66. Ibidem, V, 3, p. 979.
67. Fericitul Augustin, De doctrina christiana, cartea IV-a, cap. II, 2; P.L., XXXIV, 89.
68. M. Comeau, La rhetorique de Saint Augustin d'apres le Tractatus in Joannem, Paris, 1930, p. XVIII.
69. Fericitul Augustin, De doctrina christiana, IV, XIV, 31, P.L., XXXIV, 102-103.
70. Idem, Confessiones, 1, V, cap. V, 10, dupa P. Labriolle, Saint Augustin, Confessiones, t, I, Paris, 1933, p. 99.
71. De doctrina christiana, cartea a IV-a, 6, 8, 10, 22, 25; col. 98-100.
72. Ibidem, XII, 28, col. 101.
73. Ibidem, XXIX, 62, col. 119-120.
74. Ibidem, IV, 6, col. 91.
75. Fericitul Augustin, De catehizandis rudibus, II, 3; P. L., XL, 311 si X, 14, 320-321.
76. Idem, De doctrina christiana, IV, XXVII, 59, col. 118.
77. Ibidem, XXX, 63, col. 120.
78. Diaconul Ene Braniste, Invataminte din predica patristica..., p. 60.

Doctorand Ioan D. Popa,

Sursa: "Studii Teologice", nr. 5-6/1970, pag. 431-443.