Predica la Duminica Floriilor
( Intrarea în Ierusalim )
Despre împlinirea proorociilor pentru Hristos
si despre orbirea spirituala

Versiune fara diacritice | Predici la duminici

Si Iisus, gasind un asin tînar, a sezut pe el, precum este scris: Nu te teme, fiica Sionului!
Iata Împaratul tau vine, sezînd pe mînzul asinei (Ioan 12, 14-15)

Iubiti credinciosi,

Daca citim în Sfînta si dumnezeiasca Scriptura a Vechiului si Noului Testament aflam ca toate proorociile care au fost spuse despre Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, Care la plinirea vremii a venit la neamul omenesc, s-au împlinit cu mare uimire la vremea lor. Asa vedem ca sfintii prooroci, prin descoperire de la Sfîntul Duh, au aratat cu mii de ani înainte ca Mîntuitorul nostru Iisus Hristos Se va naste dupa trup din samînta femeii (Facere 3, 15); ca Se va naste din samînta lui Avraam (Facere 22, 17-18); ca va fi din neamul lui David dupa trup (Isaia 9, 6).

La fel si pentru ziua acestui mare si prealuminat praznic al Intrarii Domnului în Ierusalim, vedem împlinindu-se proorocia Sfîntului Prooroc Zaharia, care a zis: Bucura-te foarte, fiica Sionului, veseleste-te fiica Ierusalimului, ca iata Împaratul tau vine la tine, drept si biruitor, smerit si calare pe mînzul asinei (Zaharia 9, 9).

Dar, fratii mei, ce simbolizeaza mînzul asinei despre care a proorocit Zaharia atît de aratat, iar Domnul sezînd pe el a împlinit proorocia? Mînzul asinei, ca orice mînz, este salbatic si anevoie de îmblînzit, iar ca un asin este necurat; pentru aceea nici nu era primit între cele ce se aduceau lui Dumnezeu dupa lege, ci se schimba. Necurate erau toate neamurile pamîntului pentru necredinta lor si salbatice si cu anevoie de îmblînzit, pentru ca erau lipsite de legile lui Dumnezeu.

Sederea lui Iisus Hristos pe mînzul asinei însemna suspinarea neamurilor catre El; si vezi ca Apostolii au adus la Iisus mînzul asinei, precum zice dumnezeiescul Luca, si aruncîndu-si hainele pe el au pus pe Iisus deasupra. Hainele asternute pe jos erau semne si închipuiri aratate cum ca Apostolii, întinzînd propovaduirea Evangheliei la neamuri, le-au adus si le-au supus lui Hristos, Care le-a umplut de darurile Lui cele dumnezeiesti. Apoi zice dumnezeiasca Evanghelie: Acestea nu le-au înteles ucenicii Lui la început, dar cînd S-a preaslavit Iisus, atunci si-au adus aminte ca acestea erau scrise pentru El si ca I le-au facut Lui (Ioan 12, 16).

Poporul care era din Betania împreuna cu cei din Ierusalim, auzind ca Mîntuitorul a facut acea mare si preaslavita minune, a învierii lui Lazar, mort de patru zile, numai prin strigarea: Lazare, vino afara! , a iesit înaintea Domnului cu mare evlavie si mirare si L-a întîmpinat cu stîlpari si cu ramuri. Dar oare tot cu aceasta e-vlavie si credinta l-au primit pe Mîntuitorul arhiereii, fariseii si carturarii? Nu. Acestia erau plini de zavistie si de ura împotriva Mîntuitorului si, auzind despre preaslavita minune cu învierea lui Lazar, nu numai ca nu au crezut, ci s-au si grabit sa ia toate masurile pentru a ucide pe Iisus. Caci adunînd sinedriul, ziceau: Ce facem, pentru ca Omul acesta face multe minuni? Daca-L lasam asa toti vor crede în El si vor veni romanii si ne vor lua si tara si neamul (Ioan 11, 47-48).

Vedeti, fratii mei, cîta orbire si rautate era în mintea si inima carturarilor, arhiereilor si a fariseilor împotriva lui Iisus? Cîta deosebire era între popor si între conducatorii lor sufletesti! Poporul cu atîta evlavie si cinste îl primea pe Mîntuitorul. Înca si multi din iudeii, care venisera la Maria si care vazusera ce a facut Iisus, au crezut în El (Ioan 11, 45). Iar arhiereii si fariseii, orbiti de ura, de rautate si necredinta, nu numai ca nu au crezut în El, ci în graba pregateau si planul de a-L omorî. Cîta dreptate avea Mîntuitorul cînd îi mustra pe acesti carturari si farisei si le zicea: Nebuni si orbi! (Matei 23, 17). Cîta orbire sufleteasca si cîta ura si zavistie era în mintea si în inima acestor conducatori spirituali ai poporului lui Israel! În loc sa creada în preaslavita minune a învierii lui Lazar si sa-L laude pe Iisus Hristos, auzi ce zic: Ce facem pentru ca Omul acesta face multe minuni? (Ioan 11, 47).

Auzi nebunie, auzi orbire din zavistie si ura! Despre aceasta orbire si împietrire a fariseilor, a arhiereilor si carturarilor a proorocit marele prooroc Isaia, zicînd: Ca s-a învîrtosat inima poporului acestuia si cu urechile sale greu a auzit si ochii sai i-a închis, ca nu cumva sa vada cu ochii si cu urechile sa auda, si cu inima sa înteleaga si sa se întoarca si sa-l vindece (Isaia 6, 10).

Iubiti credinciosi,

Cauzele împietririi si orbirii sufletesti a arhiereilor si fariseilor erau ura si zavistia, pe care le aveau împotriva Mîntuitorului. De aceea cautau felurite pricini spre a-L pierde. Astfel am socotit sa vorbim cîte ceva despre blestemata pricina a zavistiei, nu cu cuvintele noastre, ci cu ale Sfintilor Parinti.

Ascultati ce zice Sfîntul Vasile cel Mare despre zavistie: "Bun este Dumnezeu si de bine datator celor vrednici. Rau este numai diavolul si izvoditor a tot felul de rautati si precum la cel bun lipseste zavistia, asa la diavol exista zavistia. Sa ne pazim, fratilor, de patima zavistiei ca sa nu ne facem partasi lucrurilor diavolului si potrivnicului si sa ne aflam osînditi întru aceeasi osînda cu el. Ca daca cel ce se mîndreste, cade în osînda diavolului, cum zavistnicul va scapa de munca cea gatita diavolului? Ca nici o patima mai pierzatoare decît zavistia nu ramîne în inimile oamenilor, care preaputin mîhneste pe cei de afara, dar este cea întîi si mai aproape rautate la cel ce o are.

Caci precum rugina roade în fier, asa zavistia manînca în sufletul celui ce o are. Precum viperele manînca pîntecele celor ce le poarta ca sa se nasca, asa si zavistia are putere a mînca sufletul celui ce o are. Pentru ca zavistia este mîhnire pentru binele aproapelui, de aceea niciodata scîrbele si întristarile nu lipsesc de la omul zavistnic. A rodit tarina aproapelui sau, este îndestulata casa lui cu toate cele necesare vietii. Bucurii de la barbatul acela nu lipsesc. Toate acestea sînt hrana bolii si sporesc suferintele celui zavistnic. Pentru aceasta cu nimic nu se deosebeste de omul gol care de toti se raneste. Este cineva viteaz? Este sanatos? Acestea ranesc pe cel zavistnic. Altul este mai frumos la fata. Alta rana a zavistnicului. Cutare întrece mult darurile sufletesti si pentru întelepciunea si puterea cuvintelor este vazut si rîvnit. Altul este bogat, da multe daruri celor saraci si se lauda de cei ce dobîndesc de la el faceri de bine.

Acestea toate sînt batai si rani care patrund în inima celui zavistnic. Si ce este mai rau la patima aceasta este ca nici a o spune nu poate. Ci cauta cu privirea în jos si este posomorît si se tulbura, cîrteste, si se pagubeste de raul acesta si amintindu-i-se de patima sa, se rusineaza sa-si arate necazul, ca este zavistnic si amarît si se chinuie de bunatatile prietenului si de veselia fratelui si nu poate suferi bunatatile si îndestularea aproapelui. Deci nevoind a-si spune patima, tine boala întru adînc care roade si manînca cele dinlauntru ale lui. Ba nici doctor al bolii acesteia, nici vreo doctorie vindecatoare nu poate afla, macar ca sînt pline Scripturile de leacuri pentru ea..." (Sf. Vasile cel Mare, Hexaimeron, 1988, p. 117).

Sa auzim si pe Sfîntul Ioan Gura de Aur vorbind despre zavistie. "Nu este alt pacat mai rau care desparte pe om de Dumnezeu si de ceilalti oameni ca zavistia, adica pizma. Aceasta boala rea este mai cumplita decît iubirea de argint. Pentru ca iubitorul de argint atunci se bucura cînd dobîndeste banii; iar invidiosul si zavistnicul atunci se bucura cînd altul patimeste si pagubeste si îsi pierde munca lui si socoteste cîstig primejdiile si pagubele altora.

Deci care alta patima este mai rea decît aceasta? Ca rautatile lui nu le cerceteaza, iar de binele altora se topeste pe sine si se lipseste de rai. Nici în lumea aceasta zavistnicul nu are nici un bine. Caci în ce chip cariul manînca lemnul si molia roade lîna, asa si pizma roade cu totul sufletul si oasele omului zavistnic si pizmas, caci aceste patimi sînt mai rele decît fiarele, care pentru hrana, sau din fire se pornesc spre mînie. Iar oamenii zavistnici si pizmasi, cînd le face cineva bine, ca si cînd le-ar face o strîmbatate, asemenea demonilor, sînt nemilostivi si amari vrajmasi. Zavistnicii si pizmasii fug de adunarea si vorbirea cea fireasca si nici mîntuirea lor nu o doresc. Pentru ca pizma nu stie a cinsti ceea ce este de folos. Unii ca acestia pururea se afla plini de tulburari si de mîhnire si sufletele lor merg la iad. Ca nu este alt pacat mai rau decît pizma si zavistia".

Iubiti credinciosi,

Astazi este Duminica Floriilor cînd Mîntuitorul nostru Iisus Hristos intra ca un împarat în Ierusalim, spre a se da de buna voie la chinuri si la moarte pentru noi pacatosii. Ati auzit în Sfînta Evanghelie cu cîta bucurie Îl însotea multimea si cu cîta ura si zavistie Îl priveau carturarii si arhiereii iudeilor.

Astazi se încheie Postul Mare si începe Saptamîna Mare a Sfintelor si mîntuitoarelor patimi. Cei care ati fost mai silitori cred ca pîna acum v-ati spovedit si împartasit cu Trupul si Sîngele Domnului. Care înca nu v-ati curatit de pacate prin spovedanie si Sfînta Împartasanie, mai aveti numai cîteva zile pîna la Sfintele Pasti. Nu mai amînati, ci alergati la preot, ca nu putem sa ne bucuram de Învierea Domnului necuratiti si plini de pacate. Nu va lasati pe ultimele zile ca saptamîna aceasta preotii sînt foarte ocupati.

Fratii mei, din seara aceasta încep deniile, cu patimile lui Hristos. Sînt cele mai frumoase si miscatoare slujbe si cîntari de peste an. Veniti seara de seara cît mai multi la sfînta biserica. Cum putem noi sa dormim sau sa lipsim de la biserica cînd Hristos privegheaza si se roaga pentru toata lumea? Cum putem noi sa rîdem si sa bem cînd Fiul lui Dumnezeu este dat în mîinile hulitorilor si ucigasilor necredinciosi? Cum putem noi sa mîncam acum cînd Domnul vietii, posteste si suspina pentru noi? Cum sa lipsim de la biserica acum, cînd Hristos este tradat de propriul sau ucenic si este vîndut iudeilor ca sa fie judecat si rastignit?

Sa mergem saptamîna aceasta dupa Iisus Hristos, pe drumul Crucii, care pentru noi este drumul vietii, al iertarii si al mîntuirii. Fara acest drum nimeni dintre oameni nu se poate mîntui.

Iata astazi Hristos intra triumfal în Ierusalim însotit de multime de oameni cu ramuri de finic în mîini. Sa-L întîmpinam si noi pe Hristos cu stîlpari de fapte bune. Hristos blesteama smochinul fara roade care se usuca. Sa ne temem si noi, ca sîntem ca niste pomi fara roade pe pamînt, lipsiti de multe bunatati duhovnicesti. Hristos primeste pe femeia pacatoasa sa-I spele picioarele. Sa ne apropiem si noi de Domnul si cu lacrimi de pocainta sa-I udam picioarele si sa I le sarutam.

Hristos este vîndut de Iuda la iudei pe 30 de arginti. Sa ne fereasca Dumnezeu sa-L tradam si noi pe Domnul pentru bani, pentru cinste sau din frica. Hristos spala picioarele ucenicilor la Cina cea de Taina, ca sa ne învete smerenia pe toti. Hristos Mîntuitorul nostru savîrseste prima Sfînta Liturghie la Cina cea de Taina, întemeiaza deci jertfa liturgica si împartaseste pe ucenici, înainte de patima Sa. Sa pretuim toata viata biserica, sa mergem regulat la Sfînta Liturghie si sa ne apropiem cu evlavie si pregatire de Sfînta Împartasanie, mai ales la marile praznice si sarbatori crestine. Numai Iuda, vînzatorul, cînd s-a împartasit "a intrat satana în el", caci a primit cu nevrednicie Trupul si Sîngele Domnului. Asa vor patimi toti cei ce se împartasesc cu necredinta si cu pacate mari pe suflet. Vai de cei ce zac în pacate grele si nici macar în sfintele posturi nu se pocaiesc si nu se împaca cu Mîntuitorul.

Iata, Vinerea Mare! Fiul lui Dumnezeu este rastignit între doi tîlhari, pentru mîntuirea noastra. Sa mergem cu sfintele femei mironosite sa plîngem pe Iisus Hristos si mai ales sa ne plîngem pacatele noastre lînga Crucea Lui. Hristos îsi da duhul si apoi este pus în mormînt. Sa îngenunchem cu mare credinta la Mormîntul Domnului, sa-L tamîiem, sa ne rugam si sa ne cerem iertare, sa ne împacam unii cu altii si în noaptea sfînta a Sfintelor Pasti sa asteptam clipa de taina a Învierii Domnului si a învierii noastre.

De vom face asa, ne vom bucura cu totii de lumina învierii Mîntuitorului si vom putea cînta cîntarea îngereasca de biruinta asupra mortii si a iadului. Amin.