biserica.org:compendium:carti:predici:cleopa:triod: Izgonirea lui Adam din Rai


 

COMPENDIUM DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

DIN PREDICILE PARINTELUI ILIE CLEOPA

Predica la Duminica lasatului sec de brînza
( a Izgonirii lui Adam din Rai )
Despre lucrarea faptelor bune în ascuns si despre milostenie

Iar tu postind, unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti (Matei 6, 17)

Iubiti credinciosi,

Domnul si Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a venit din Cer ca sa faca ascultare de Parintele Sau si sa slujeasca la mîntuirea neamului omenesc, scotîndu-l din robia diavolului si a mortii. În toata Evanghelia El a învatat neîncetat pe oameni, cum sa faca voia lui Dumnezeu si cum sa lucreze faptele bune spre slava Lui si spre mîntuirea sufletelor lor. În dumnezeiasca Evanghelie de azi, pe lînga alte învataturi, ne arata cum sa postim si unde sa adunam comoara pentru sufletele noastre. Iata ce zice în privinta postului ca sa fie spre slava lui Dumnezeu si spre mîntuirea sufletelor noastre: Tu însa, cînd postesti, unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau care este în ascuns; si Tatal care vede în ascuns îti va rasplati tie (Matei 6, 17-18).

Dar Mîntuitorul ne-a poruncit nu numai postul sa-l facem în ascuns, spre a scapa de slava oamenilor, ci si milostenia, si rugaciunea, si toate faptele bune, ca iata ce zice: Luati aminte ca faptele dreptatii voastre sa nu le faceti înaintea oamenilor, ca sa fiti vazuti de ei; altfel nu veti avea plata de la Tatal vostru Cel din ceruri (Matei 6, 1). Deci, cînd faci milostenie, nu trîmbita înainta ta, cum fac fatarnicii în sinagogi si pe ulite, ca sa fie slaviti de oameni; adevarat graiesc voua ca îsi iau plata lor. Tu însa, cînd faci milostenie, sa nu stie stînga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta sa fie într-ascuns si Tatal tau care vede în ascuns, îti va rasplati tie. Iar cînd va rugati, nu fiti tristi ca fatarnicii carora le place, prin sinagogi si prin colturile ulitelor, stînd în picioare, sa se roage ca sa se arate oamenilor; adevarat graiesc voua ca îsi iau plata lor. Tu însa, cînd te rogi, intra în camara ta si, închizînd usa, roaga-te Tatalui tau care este în ascuns, si Tatal tau, Care vede în ascuns, îti va rasplati tie (Matei 6, 2- 6).

Iata, fratii mei, cum ne-a învatat Mîntuitorul nostru Iisus Hristos sa lucram întru ascuns, spre a ne feri de pacatul cel mare al mîndriei si al slavei desarte care de multe ori ne vine din lauda oamenilor.

Dar oare întotdeauna trebuie sa lucram faptele bune în ascuns? Suntem datori sa lucram faptele bune si în ascuns si la aratare, cînd nu vom putea sa le ascundem. Numai un lucru sa avem în vedere: ca toate faptele noastre sa fie placute lui Dumnezeu si spre slava Lui. Ca zice Mîntuitorul nostru Iisus Hristos: Asa sa lumineze lumina voastra înaintea oamenilor, încît sa vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru cel din ceruri (Matei 5, 16). Deci, ori de facem fapte bune în ascuns, ori întru aratare, sa le facem spre slava si placerea lui Dumnezeu. Acest lucru ne învata si vasul alegerii marele Apostol Pavel, zicînd: De aceea, ori de mîncati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate spre slava lui Dumnezeu sa le faceti . (I Corinteni 10, 31).

Dumnezeiestii Parinti ne arata ca fapta are trup si suflet. Trupul faptelor bune este lucrarea lor, iar sufletul faptelor bune este scopul cu care le lucram. Deci, se cuvine sa fim cu mare luare aminte la scopul cu care lucram faptele cele bune. Fapta buna facuta cu scop rau are temelie de umbra si, pe lînga faptul ca pierdem osteneala savîrsirii ei, ne facem vinovati de osînda. Caci Dumnezeu, care vede cele ascunse ale inimii noastre nu ia aminte la cele ce facem, ci la scopul cu care lucram fapta buna.

Acest adevar ni-l arata si dumnezeiescul parinte Maxim Marturisitorul, care zice: "În toate cele facute de noi, Dumnezeu ia seama la scop" ( Filocalia , vol. II, Sibiu, 1947, p. 86). Caci unul lucreaza fapta buna ca sa fie laudat si cinstit de oameni, altul, ca sa cîstige bani sau avere, iar altul, ca sa traga pe unii la pacate si dezmierdari. Toate aceste scopuri sunt rele si vatamatoare de suflet. Altul însa sufera toata osteneala faptelor bune si cu multa rabdare si smerenie îsi duce crucea vietii avînd în vedere numai scopul sfînt de a face toate spre slava lui Dumnezeu, spre a cîstiga mila si îndurare în ziua mortii si a Judecatii de apoi ca sa-si mîntuiasca sufletul. Fericit si de trei ori fericit este asemenea om care nu doreste altceva în viata decît mîntuirea sufletului sau.

Oare cîti din sfinti, urînd slava de la oameni, au fugit de lume si au slujit lui Dumnezeu prin pustietati si prin stîncile pamîntului! Iar unii, spre a fi urîti si batjocoriti de oameni, s-au facut nebuni pentru Hristos, precum au fost sfintii Andrei si Simon. Altii, avînd în vedere prapastia slavei desarte, se sileau mai mult a ascunde faptele bune decît a le lucra. Asa vedem pe acel batrîn care se departa totdeauna întru adîncul pustiului si acolo îsi petrecea viata lui în tacere, în liniste si rugaciune. Odata l-a întrebat ucenicul lui, zicînd: "Pentru ce, parinte, totdeauna fugi de noi si te departezi în adîncul pustiului? Nu este mai bine sa traiesti aproape de oameni, ca vazînd ei nevointa si viata ta buna, sa se foloseasca si altii, si tu vei avea mai mare plata de la Dumnezeu?"

Raspuns-a batrînul: "Crede-ma, fiule, ca macar de ar fi cineva asemenea cu Sfîntul si Marele Prooroc al lui Dumnezeu Moise si ar trai împreuna cu oamenii, nu poate sa se cheme fiu al lui Dumnezeu dupa dar si sa-si foloseasca sufletul sau nicidecum. Ca eu sunt fiu al lui Adam, si precum Adam parintele meu, vazînd roada frumoasa si buna la gust, n-a rabdat sa nu guste, prin care a murit, asa si eu, cînd vad rodul pacatului, îndata îl poftesc, prin care luînd si gustînd mor. Pentru aceea, Preacu-viosii nostri Parinti, fugeau din lume la pustie, ca sa-si omoare patimile si poftele dulcetilor caci acolo nu aflau mîncare care naste poftele pacatului" ( Pateric , Rm. Vîlcea, 1930. Despre smerenie).

Iubiti credinciosi,

Astazi se lasa sec de brînza, iar de mîine începe Sfîntul si Marele post al Pastelui, care dureaza sapte saptamîni. Primele sase saptamîni formeaza postul propriu-zis, iar ultima saptamîna de la Florii pîna la Învierea Domnului, postim sapte zile în cinstea Sfintelor si mîntuitoarelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos.

De felul cum trebuie sa postim ne învata Însusi Mîntuitorul în Evanghelia de astazi, cum am amintit la început. Adica sa postim dupa puterea fiecaruia, dar în taina si cu bucurie, iar nu cu tristete, caci sunt o parte din crestini care spun: "Eu nu pot posti ca sunt bolnav!" Sau daca totusi postesc o zi, doua se arata tristi, indispusi si chiar agitati. În aceasta privinta, fratii mei, trebuie sa stiti ca "Biserica nu este omorîtoare de oameni ci de patimi". Postul de mîncare de dulce si chiar de vin este rînduit de Biserica pentru toti, dar dupa putere. El este necesar tuturor, mai ales celor tineri, ca sa-i opreasca de la pacate si de la patimile trupesti. Iar daca cineva este bolnav, batrîn sau neputincios sa asculte de duhovnicul lui si sa posteasca dupa cît poate.

Sa stiti si aceasta, ca postul este de doua feluri. Post trupesc, adica înfrînare de la mîncare pe un timp limitat, cu scopul de a ne ruga mai curat lui Dumnezeu si de a ne stapîni firea. Al doilea, este postul sufletesc, adica înfrînarea limbii, a ochilor, a auzului de la cele rele; a mîinilor sa nu lucreze vreun pacat si, mai ales, înfrînarea mintii de la imaginatii si gînduri patimase, a inimii de la pofte si tot felul de rautati "care ies din inima" si a vointei ca sa nu accepte savîrsirea vreunui pacat.

Iata deci, cele doua feluri de posturi. Numai cine posteste cu amîndoua felurile de post, adica si cu trupul si cu sufletul, numai acela tine post întreg si adevarat. Iar daca cineva este bolnav sa se înfrîneze de la mîncare dupa putere, dar sa posteasca de mînie, de tutun, de betie, de cearta, de înjuraturi, de glume, de somn mult, de gînduri si imaginatii necurate, de carti rele, de pacate urîte trupesti si sufletesti, de furt, de minciuna, de judecati prin tribunale, de vrajitorie, de avorturi, de divort, de dezbinari între rude si de tot pacatul. Ca mai mare este postul sufletesc de gînduri si de faptele rele, decît postul trupesc de mîncare. Cine se înfrîneaza de la toate aceste rautati se va putea cu usurinta înfrîna si de la mîncare si bautura.

Poate întreba cineva de vechimea postului, crezînd ca postul a fost rînduit de Biserica mult mai tîrziu. Aici va amintesc cuvintele Sfîntului Vasile cel Mare care spunea ca postul este una din cele mai vechi porunci, fiind rînduit chiar din rai. Caci a poruncit Dumnezeu lui Adam: Din toti pomii din rai poti sa manînci, iar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu manînci, caci, în ziua în care vei mînca din el, vei muri negresit! (Facere 2, 16-17). Vedeti vechimea postului? Iar daca Adam si Eva au calcat porunca postului si ascultarii, vedeti ca au fost izgoniti din rai si au murit? Iata vechimea postului si iata si urmarile celor ce au putut dar n-au voit sa posteasca. Deci si noi sa ne silim a trece curgerea Postului Mare, cu înfrînare dupa puterea trupeasca si sufleteasca. Iar cînd nu putem sau nu stim cum sa postim sa urmam sfatul preotului nostru.

Iubiti credinciosi,

Postul se respecta si în Legea Veche. Iudeii posteau lunea si joia si în anumite zile dupa rînduiala de cult a Vechiului Testament. In Legea Harului, Sfintii Parinti, pornind de la cultul iudaic, au rînduit doua zile de post saptamînal obligatoriu: miercurea, în amintirea vînzarii Domnului de catre Iuda si vinerea, în cinstea rastignirii Lui pe cruce. Mai tîrziu s-a rînduit si lunea zi de post, mai ales pentru calugari, ca sa prisoseasca în toate Biserica crestina fata de cultul iudaic. Apoi s-au rînduit si celelalte patru posturi de peste an, dintre care cel mai important pentru pocainta si cresterea noastra duhovniceasca este Postul Mare. În acest sfînt post crestinii se înfrîneaza de la mîncare de dulce, merg cît mai regulat la biserica, se împaca unii cu altii, sotii tin definitiv curatenie trupeasca. Apoi toti se roaga mai mult, citesc regulat Psaltirea, fac metanii si milostenie dupa putere, se spovedesc si se împartasesc în post de doua ori, sau macar odata pîna la Sfintele Pasti, renunta la judecati, la certuri si distractii care robesc mintea si înseala pe multi.

Pentru a avea folos de post si pentru a-l trece cu usurinta, trebuie sa-l unim cu înca doua fapte bune cu sfînta rugaciune si cu milostenia. Rugaciunea si postul formeaza cele doua aripi cu care crestinul poate zbura pîna la Hristos, iar amîndoua unite cu milostenia ne duc pîna în fata Preasfintei Treimi si formeaza cea mai sigura si scurta scara de mîntuire pentru crestini. O scara numai cu trei trepte care ne poate ridica de jos, unde suntem cazuti împreuna cu Adam, pîna sus, în Împaratia Cerurilor. Sa iubim aceste trei virtuti si sa le lucram toata viata, dar mai ales acum în Postul Sfintelor Pasti. Postul este jertfa trupului, rugaciunea este jertfa sufletului, iar milostenia este jertfa dragostei în Hristos.

Sa postim cu dragoste si sa urcam scara Postului Mare cu bucurie, iar nu suspinînd, "ca pe datatorul de bunavoie îl iubeste Dumnezeu". Adam a cazut calcînd porunca postului. De aceea se si numeste Duminica de astazi "a Izgonirii lui Adam din rai". Noi însa sa ne ridicam din caderea lui Adam, încercînd cu post, cu rugaciune si cu milostenie, scara celor patruzeci de zile ale Marelui Post, crescînd duhovniceste în credinta, în dragoste si în nadejdea mîntuirii, pîna vom ajunge înaintea lui Hristos înviat si în lumina cea neapusa a Preasfintei Treimi.

În seara aceasta se citeste la vecernie o rugaciune de iertare si se iarta, acasa si în biserica, toti credinciosii din fiecare sat, parohie, familie, ca si cei din manastiri. Fara iertare nu putem începe postul, nu ne putem ruga si osteneala ne este fara folos. Iar începînd de mîine, timp de patru zile se citeste, în fiecare biserica, "Canonul Mare" al Sfîntului Andrei Criteanul, o prea frumoasa rugaciune de pocainta. Care puteti, luati parte cu evlavie la slujba Canonului Mare, care se citeste patru zile. Acasa cititi carti de rugaciuni si carti crestinesti, dupa timp si putere faceti metanii si, mai ales, cititi Psaltirea pîna la Sfintele Pasti, ca mare putere au psalmii.

Cu aceste scurte învataturi duhovnicesti, încheiem predica de azi si rugam pe bunul Dumnezeu sa ne binecuvînteze începutul Postului Mare, ca sa-l parcurgem cu folos si sa ajungem cu bucurie sa ne închinam si slavitei Sale Învieri. Amin.