Predica la Duminica a III-a a Sfîntului si Marelui Post
( a Sfintei Cruci )
Despre valoarea sufletului

...Ce va folosi omul de va dobîndi lumea toata si îsi va pierde sufletul sau?
Sau ce va da omul, în schimb, pentru sufletul sau? (Marcu 8, 36-37)

Iubiti credinciosi,

În predica Sfintei Evanghelii de astazi vom vorbi, pe cît ne va lumina Preabunul Dumnezeu, despre cinstea omului si despre valoarea sufletului omenesc. Iata ce spune Mîntuitorul: Ce va folosi omul de ar dobîndi toata lumea, dar îsi va pierde sufletul sau? (Marcu 8, 36). Apoi zice: Ce va da omul, în schimb, pentru sufletul sau (Marcu 8, 37). Auziti, fratii mei, cît de mare si nemasurata valoare are sufletul nostru si la cîta cinste si pretuire l-a ridicat Însusi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos? Si daca este asa, cine va putea vreodata a se împotrivi acestui adevar?

Sfînta Scriptura are obicei de multe ori sa numeasca pe om "suflet". Iata ce spune la Facere: Iar sufletele care au intrat cu Iacob în Egipt si care au iesit din coapsele lui, au fost de toate saizeci si sase de suflete, afara de femeile feciorilor sai (Facere 46, 26). Iata ca Sfînta Scriptura îl numeste pe om "suflet". Si de ce îl numeste Sfînta Scriptura pe om "suflet"? Raspunsul este acesta: pentru valoarea cea mare ce o are sufletul fata de trup. Dar poate cineva sa-i spuna sufletului om? Nu, omul se poate numi suflet, dar sufletul nu se poate numi om. Pentru ca sufletul are fire nevazuta, iar trupul are fire vazuta si simtita, si numai cînd acestea se unesc într-un singur ipostas atunci se cheama om. Dar nici sufletul nu se cheama om fara trup, nici trupul nu se zice fara suflet. Caci omul este un ipostas unit din doua firi, suflet si trup.

Ce este omul? Omul este un sîmbure si un centru al întregii lumi pe care a zidit-o Dumnezeu în cer si pe pamînt. Omul este fiinta care tine legatura cu cele patru feluri de lumi pe care le-a facut Dumnezeu în Univers. El comunica cu întreaga creatie însufletita: cu regnul mineral, cu lumea vegetala, cu lumea animalelor si cu lumea nevazuta a îngerilor, adica cu lumea cea gînditoare. Deci omul este un centru al lumii vazute si al celei nevazute, de aceea Sfînta si dumnezeiasca Scriptura îl numeste pe om "mare" (Isus Sirah 3, 18). Si în alt loc zice: Mare este omul si cinstit barbatul milostiv .

Dar de ce îl numeste mare? Pentru ca în om se reunesc toate lumile create de Dumnezeu si pentru ca, peste toate acestea, el este chipul si asemanarea lui Dumnezeu (Facere 1, 26). Pentru ca omul uneste în sine cele patru lumi în mic, omul se numeste "microcosmos", adica lume mica. Dupa Sfîntul Grigorie Teologul si dupa alti Sfinti Parinti ai Bisericii lui Hristos omul se cheama si macrocosmos, fiindca este mai mare decît toate creaturile vazute. Omul este o lume mare în cea mica, deoarece el uneste în sine nu numai lumea cea vazuta si simtita ci si pe cea nevazuta a îngerilor si, pe deasupra tuturor, el este singura creatie facuta dupa chipul si dupa asemanarea lui Dumnezeu (Facere 1, 26-27).

Sa vedem în ce fel omul se împartaseste de însusirile îngeresti. Îngerii se tîlcuiesc slugi ale lui Dumnezeu, dupa cum este scris: Cel ce faci pe îngerii Tai duhuri si pe slugile Tale para de foc (Psalmi 103, 5). Îngerii sînt cei ce ne ajuta în necazuri, în scîrbe si în ispite. Ei se bucura neîncetat de cei ce cresc în virtute si se mîhnesc de cei ce cad în pacate si le ajuta sa se ridice din nou prin pocainta. Îngerii slujesc la mîntuirea sufletelor omenesti si niciodata nu ne parasesc, pîna la iesirea noastra din viata aceasta. Îngerii alcatuiesc ceata cea mai aproape de noi, lor li s-a dat spre paza pamîntul si slujesc mai aproape de noi la mîntuirea sufletelor oamenilor. De aceea Sfîntul Apostol Pavel a zis: Îngerii oare nu sînt toti duhuri slujitoare, trimisi spre slujba, pentru cei ce vor fi mostenitorii mîntuirii? (Evrei 1, 14).

Sufletul omului are si el de la Dumnezeu o lucrare asemana-toare cu a îngerilor. El are credinta si dragoste de Dumnezeu si Îi slujeste cu frica si cutremur. Sufletul omului are si el putere de a sluji, de a ajuta pe fratii sai, de a-i mîngîia în necazuri, de a-i întari cu cuvîntul si de a veni întotdeauna spre ajutorul lor. Pentru aceasta omul este un fel de înger amestecat din doua firi, cum îl numeste Sfîntul Ioan Damaschin (Dogmatica, cap. 12, Bucuresti, 1938).

Sfîntul Grigorie de Nyssa, marele filosof duhovnicesc, spune si el ca "omul este frate cu îngerul dupa puterea sa cuvîntatoare. Ce este mintea omului, aceea este si îngerul cu trup" (Sf. Grigorie de Nyssa, Comentar la viata lui Moise, p. 813). Caci trebuie sa stim ca numai Dumnezeu este cu desavîrsire netrupesc, ca toti îngerii au trupurile lor. Dar trupurile lor sînt preasubtiri, din foc ceresc si sînt numiti în scrierile bisericesti "netrupesti".

Sufletul nostru nu este strain nici de lucrarea arhanghelilor. El are memorie data de Dumnezeu, tine minte toate, iar mintea lui, daca este luminata de Preasfîntul Duh, împartaseste si binevesteste Evanghelia în care este cuvîntul lui Dumnezeu si toate învataturile mîntuitoare de suflet.

Omul, asemenea începatoriilor, stapîneste orase, tari si tinu-turi, da legi si conduce suflete dupa cum a zis Dumnezeu: Cresteti si va înmultiti si umpleti pamîntul si-l stapîniti (Facere 1, 28).

Imitînd ceata îngerilor care stapînesc în vazduh pe diavoli, sufletul omului curat si luminat de darul lui Dumnezeu stapîneste si el pe diavoli, îi arde cu rugaciunea si smerenia. Sufletul curat nu vrea sa faca voia lor si, mai ales, nu se lasa biruit de patimile trupului si ale sufletului pentru ca are în el pe Tatal, si pe Fiul si pe Duhul Sfînt (Matei 10, 8; Marcu 3, 15; Luca 9, 1).

Omul, asemenea stapîniilor, are de la Dumnezeu darul de a face puteri si minuni mari si în loc de a ocîrmui vînturile si schimbarile vremurilor el stapîneste madularele trupului sau, ocîrmuieste virtutile, alunga furtuna gîndurilor si patimile sufletului, punîndu-le pe toate în rînduiala spre slujba si slava lui Dumnezeu.

Si cu ceata domniilor se aseamana foarte mult sufletul omului. Caci prin darul lui Dumnezeu ajunge sa domneasca peste simturi, si peste patimile trupului si ale sufletului sau.

Sufletul omului are înca de la Dumnezeu darul pe care îl au sfintele tronuri, putînd si el într-o masura sa primeasca si sa odihneasca pe Preasfînta Treime în mintea si în inima sa, prin curatirea de patimi, prin iubire si smerenie.

Omul se împartaseste putin si de lucrarea heruvimilor, dupa masura darului lui Dumnezeu, prin care poate fi întelept si veghetor asupra patimilor, cu mintea si inima pline de cunostinta dumnezeiasca, putînd si el sa reverse întelepciune duhovniceasca prin propovaduirea cuvîntului lui Dumnezeu spre mîntuirea a mii de suflete iubitoare de Hristos.

Dar sufletul omenesc, imitînd pe serafimi, cînd ajunge desavîrsit, se umple de caldura si vapaie dumnezeiasca si are atîta dragoste arzatoare fata de Preabunul Dumnezeu încît, pe drept cuvînt, este "un serafim în trup, un serafim pamîntesc".

Omul este mai mic decît îngerii cu cunostinta, iar cu darul, cunoaste mai putine taine dumnezeiesti decît acestia. Asa trebuie sa întelegem cuvintele Mîntuitorului despre Sfîntul Ioan Botezatorul, care zice: Între cei nascuti din femei, nimeni nu s-a ridicat mai mare ca Ioan, dar cel mai mic întru Împaratia Cerurilor este mai mare decît el (Matei 11, 11; Luca 7, 28). Dar pentru ca din toata zidirea, numai omul este facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, omul este mai mare decît îngerii. Sufletul omului întrece pe îngeri prin trei însusiri, dupa Sfîntul Vasile cel Mare si anume: prin minte, prin cuvînt si prin voie de sine stapînitoare, adica libera. Caci prin minte sufletul omului se aseamana mai ales cu Tatal si cu Fiul, iar prin voia sa libera, de sine stapînitoare, care este radacina tuturor bunatatilor, sufletul se aseamana Sfîntului Duh. Astfel omul este icoana Preasfintei Treimi prin aceste trei însusiri.

Iubiti credinciosi,

Vedeti cît de mare este valoarea sufletului omenesc? Vedeti pîna la ce cinste si stralucire se ridica? Si aceastea pentru ca omul este regele creatiei, singura fiinta creata dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu . De aceea zice Mîntuitorul în Sfînta Evanghelie de astazi: Ce va folosi omul de ar dobîndi toata lumea daca îsi va pierde sufletul sau? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul sau? (Marcu 8, 35-37). Tocmai de aceea ne aminteste Biserica cuvintele Mîntuitorului care zice sa avem grija de mîntuirea noastra, mai ales acum în Postul Mare, cînd tot crestinul binecredincios îsi cauta de suflet. De aceea S-a întrupat si a patimit pentru oameni Fiul lui Dumnezeu, ca sa scoata sufletele noastre, atît de pretioase, din robia patimilor si din adîncul iadului, unde erau aruncate de diavolii cei ucigasi.

Iata pentru ce s-a pus aceasta Evanghelie la mijlocul marelui Post, ca sa avem timp pîna la Sfintele Pasti, sa ne pocaim, sa ne spovedim, sa ne împacam cu Dumnezeu si cu oamenii si sa primim cu vrednicie Sfînta Împartasanie care este cel mai mare dar pe care ni-l daruieste Mîntuitorul pe pamînt. Sa luam deci aminte cum traim, cum ne îndreptam viata, ce am facut pîna acum pentru sufletul nostru si ce trebuie sa mai facem pe viitor ca sa dobîndim mîntuirea noastra si sa scapam de osînda.

Sa luam aminte ca tocmai de aceea ne lupta atît de mult diavolul prin slugile lui, ca sa ne rapeasca ce avem mai scump de la Dumnezeu. Nu averea, nu cinstea, nu prietenii, nu trupul, nu viata aceasta pamînteasca, ci sufletul pe care ni l-a dat Dumnezeu, care este mai scump decît toate margaritarele lumii. Pentru el suferim atîtea ispite în trup; pentru el ne luptam o viata cu diavolii, cu slabiciunile firii, cu oamenii rai si cu patimile ucigase de suflet care ne ataca din toate partile.

Dupa ce am vazut ce este sufletul si cît de mare este valoarea lui, sa vedem acum cum trebuie sa ne pastram curat de pacate sufletul nostru; sau daca sîntem stapîniti de patimi, care formeaza cancerul sufletului, cum am putea sa ne izbavim de robia lor si de vesnica osînda.

Sufletul pruncului dupa botez este curat ca un înger. De aceea pruncul care moare îndata dupa botez, fiind fara pacate este sigur mîntuit si numarat în ceata sfintilor. Pentru aceea si Mîntuitorul a luat un prunc în sfintele Sale brate, zicînd: Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti, caci a unora ca acestia este Împaratia lui Dumnezeu (Marcu 10, 14). Copilul botezat este deci, prototipul îngerului, al sufletului, al omului desavîrsit, nestapînit de nici un pacat, de nici un gînd necurat. Iata, pe pamînt, copilul este cea mai potrivita icoana a sfinteniei, a sufletului mîntuit.

Cum ne putem curati sufletul, constiinta, inima si trupul de pacatele ce ne apasa? Cel dintîi lucru ce trebuie sa-l facem în posturi este spovedania cu cainta si lacrimi si Sfînta Împartasanie. Apoi este sfînta rugaciune. Ne trebuie mai multa rugaciune, fratii mei, mai multa evlavie si rabdare la rugaciune, prezenta regulata la biserica. Cititi apoi zilnic psaltirea, o catisma sau doua, ca psalmii si din inima de piatra scot lacrimi, zice Sfîntul Vasile cel Mare. Mai cititi seara sau dimineata un acatist, paraclisul Maicii Domnului, rugaciunile zilnice din cartea de rugaciuni si adaugati metanii si închinaciuni cu rugaciunea lui Hristos, dupa putere.

A treia fapta buna care ajuta mult rugaciunea este postul. Mare este puterea rugaciunii unita cu postul. Amîndoua fac adevarate minuni; înalbesc sufletul înnegrit de pacate si de gînduri rele. Fiecare sa posteasca dupa putere, numai sa posteasca. Adica sa manînce de post, iar miercurea si vinerea sa tina post macar negru pîna la amiaza.

Alta mare fapta buna care ajuta mult la mîntuirea sufletului este milostenia. Miluiti cît puteti, ajutati cu dragoste si inima buna pe orice om care va cere.

Mare putere are milostenia sufleteasca. Îndemnati-va unii pe altii la biserica, la rugaciune, la spovedanie, la pocainta. Cercetati pe cei bolnavi, ajutati pe cei întristati cu cuvinte de mîngîiere, cu carti sfinte de citit si cititi, mai ales, în Noul Testament. Iar cununa bunatatilor este dragostea crestina. Iubiti duhovniceste pe toti, cereti iertare de la toti si bucurati-va în Hristos, ca Dumnezeu este dragoste. Iata cea mai buna cale de curatenie si de mîntuire a sufletelor noastre.

Iubiti credinciosi,

Au trecut trei saptamîni din Sfîntul si Marele Post al Pastelui. În acest timp unii crestini s-au rugat mai mult, au venit la biserica, au postit, s-au împacat cu oameni si cu Dumnezeu, s-au spovedit si împartasit. Acestia s-au îngrijit cum trebuie de sufletele lor. Dar multi înca n-au venit, desi Hristos îi cheama si îi asteapta.

Astazi, în Duminica a treia din Postul Mare, numita "a Sfintei Cruci", dupa cum vedeti, se scoate cu mare evlavie în mijlocul bisericii Sfînta Cruce. De ce se scoate Crucea la jumatatea postului în biserica pentru închinare, unde sta o saptamîna? Se scoate pentru a ne întari si a ne îmbarbata în nevointa postului, ca sa-l putem parcurge cu folos pîna la capat. Caci privind la Sfînta Cruce si cugetînd la patimile Domnului uitam de necazurile vietii si primim putere pe calea mîntuirii.

Fratii mei, este puterea Crucii lui Hristos în lume! Crucea ne-a adus mîntuirea si împacarea cu Dumnezeu. Crucea a sfarîmat prin Înviere portile iadului. Crucea ne-a deschis raiul si a biruit moartea. Crucea zdrobeste pe diavoli si-i alunga dintre noi. Crucea este scara de mîntuire a lumii care ne urca la cer. Sa urcam la Dumnezeu pe scara Crucii. Sa ne împacam si sa ne iubim prin jertfa Sfintei Cruci. Sa ne silim a ne duce fiecare crucea noastra cu smerenie, cu rabdare si cu nadejdea mîntuirii. Sa nu deznadajduim în boli, în suferinte si în multimea necazurilor vietii. Sa ne gîndim ca toti parintii, înaintasii si sfintii nostri au suferit si si-au dus crucea cu rabdare si bucurie pîna la capat.

Deci sa ne întarim si noi, fratii mei, în nevointa postului. Înaintea noastra merge Însusi Hristos Mîntuitorul lumii cu Crucea în spate. Sa-I urmam si noi cu credinta si barbatie, lucrînd ziua si noaptea la mîntuirea sufletelor noastre. Si ajungînd cu bucurie la Sfintele Pasti, sa îngenunchem în fata Crucii si împreuna sa cîntam: "Crucii tale ne închinam, Hristoase, si Sfînta Învierea Ta o laudam si o marim!" Amin.