Predica la Duminica a V-a a Sfîntului si Marelui Post
( a Sfintei Maria Egipteanca )
Despre slava desarta si mînie

Ce voiti sa va fac? Iar ei I-au zis: Da-ne noua sa sedem unul de-a dreapta Ta si altul de-a stînga Ta,
întru slava Ta (Marcu 10, 36-37)

Iubiti credinciosi,

Daca ati ascultat cu atentie si evlavie citirea Sfintei Evanghelii de azi, pe lînga alte sfinte învataturi care izvorasc din cuvintele Mîntuitorului, ati auzit si de cererea celor doi Apostoli, Iacob si Ioan, fiii lui Zevedeu. Iata ce au cerut: Învatatorule, voim sa ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Iar El le-a zis: Ce voiti sa va fac? Iar ei au zis: Da-ne noua sa sedem unul de-a dreapta Ta, si altul de-a stînga Ta întru slava Ta (Marcu 10, 35-37).

Vedeti, fratii mei, ispita slavei desarte cum a îndraznit a se apropia chiar si de ucenicii Domnului? Nu este de nici o mirare acest lucru, caci diavolul înca în Rai fiind a ispitit pe protoparintii nostri Adam si Eva tot cu ispita mîndriei si a slavei desarte. Ca auziti ce spune sarpele Evei: Nu, nu veti muri! Dar Dumnezeu stie ca în ziua în care veti mînca din el vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu, cunoscînd binele si raul (Facere 3, 4-5).

Diavolul si îngerii lui au fost izgoniti din cer tot pentru pacatul mîndriei si al slavei desarte, caci cugetau sa se faca asemenea cu Ziditorul lor, Care i-a adus din nefiinta întru fiinta. Iata ce zice dumnezeiasca Scriptura despre aceasta: Tu care ziceai în cugetul tau: Ridica-ma-voi în ceruri si mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi pune jiltul meu! În muntele cel sfînt voi pune salasul meu, în fundurile laturei celei de miazanoapte. Sui-ma-voi deasupra norilor si asmenea Celui Prea Înalt voi fi (Isaia 14, 13-14). Vedeti, fratilor ca pacatul mîndriei si al slavei desarte a fost pricina caderii satanei si a îngerilor celor de un gînd cu el?

Cu acest pacat greu si urît de Dumnezeu a înselat diavolul si pe stramosii nostri în rai, iar de atunci si pîna azi nu înceteaza a ispiti pe oameni cu tot felul de încercari, dar mai ales cu ispita mîndriei si a slavei desarte, pe care Preabunul Dumnezeu o uraste atît de mult.

Asa a ispitit si pe ucenicii Mîntuitorului din Evanghelia de azi. Însa ati auzit cu cîta blîndete si întelepciune i-a îndreptat Mîntuitorul; nu i-a certat, nu i-a blestemat, nu i-a pedepsit, ci cu blîndete le-a zis: Nu stiti ce cereti! (Marcu 10, 38). Ca unor copii nestiutori le spune ca nu stiu ce vor. Dupa aceea le-a amintit de paharul sfintelor Sale patimi si le-a zis: Nu stiti ce cereti! Puteti sa beti paharul pe care îl beau Eu sau sa va botezati cu botezul cu care Ma botez Eu? (Marcu 10, 38), iar ei au zis: "Putem", la care Iisus le-a adaugat: Paharul pe care Eu îl beau îl veti bea, si cu botezul cu care Ma botez va veti boteza (Marcu 10, 39). Într-adevar, Iacob a fost ucis de Irod, iar pe Ioan l-a surghiunit în Patmos Domitian, pagînul împarat al Romei.

În acest fel amîndoi apostolii au baut paharul suferintei pentru Domnul si pentru Evanghelia Lui. Dar a sedea de-a dreapta Mea, nu este al meu a da, ci celor pentru care s-a pregatit (Marcu 10, 40). Dar de ce a zis: Nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregatit de catre Tatal Meu (Matei 20, 23). Nimenea sa nu socoteasca aici ca Arie ereticul ca Mîntuitorul este mai mic ca Dumnezeire decît Tatal. Nu, ci acum Mîntuitorul vorbeste ca om. Ca se socotea mai mic dupa omenire nu dupa dumnezeire. Caci dupa dumnezeire era si este în vecii vecilor egal cu Tatal. La fel în alt loc al Sfintei Evanghelii ne învata, zicînd: Iar Eu si Tatal Meu una sîntem (Ioan 10, 30); si iar zice: Toate cîte are Tatal ale Mele sînt; de aceea am zis ca din al Meu iau si va voi vesti voua. Si toate ale Mele sînt ale Tale, si ale Tale sînt ale Mele si M-am preaslavit întru ei (Ioan 16, 15; 17, 10). Iar în alt loc zice: Nu crezi tu ca Eu sînt întru Tatal si ca Tatal este întru Mine? (Ioan 14, 10).

Dar sa mergem mai departe pe drumul cuvîntului spre a auzi ce zice Sfînta Evanghelie: Auzind cei zece, au început a se mînia pe Iacob si pe Ioan (Marcu 10, 41). Vedeti fratilor ca pentru ispita mîndriei celor doi Apostoli, pe ceilalti zece i-a ajuns ispita mîniei. Prea Înduratul nostru Mîntuitor, iarasi, ca pe niste copii care nu stiu ce fac, chemîndu-i la Sine, le-a zis: Stiti ca cei ce se socotesc cîrmuitori ai neamurilor domnesc peste ele si cei mai mari ai lor le stapînesc. Dar între voi nu trebuie sa fie asa, ci care va vrea sa fie mare între voi, sa fie slujitor al vostru. Si care va vrea sa fie întîi între voi, sa fie tuturor sluga (Marcu 10, 42-44). O bunatate si dragoste fara margini a Mîntuitorului nostru, ca si pe cei dintîi, care erau ispititi de patima slavei desarte, si pe ceilalti zece, care se mîniau asupra celor doi, cu mare blîndete si întelepciune îi îndreapta si îi învata, sa nu fie ca stapînitorii lumii, care cu multa trufie si slava desarta conduc popoarele si le domnesc.

De aceea îi învata, zicînd: Si care vrea sa fie întîi între voi, sa fie tuturor sluga (Marcu 10, 44). Prin aceste preasfinte învataturi alunga din mintea lor si slava desarta si mînia, caci aceste patimi sînt amîndoua fiice ale mîndriei. Slava desarta este începutul, iar mîndria este sfîrsitul! Însa si la spalarea picioarelor la Cina cea de Taina, aceeasi învatatura împotriva slavei desarte i-a învatat: Voi Ma numiti pe Mine Învatatorul si Domnul, si bine ziceti, caci sînt. Deci daca Eu, Domnul si învatatorul, v-am spalat voua picioarele, si voi sînteti datori ca sa spalati picioarele unii altora; ca v-am dat voua pilda, ca, precum v-am facut Eu voua, sa faceti si voi (Ioan 13, 13-15).

Ce este slava desarta? Dupa învatatura sfintilor Parinti, slava desarta este începutul mîndriei si "numai atîta deosebire este între ele, cîta deosebire are copilul de barbatul desavîrsit si grîul de pîine" (Filocalia, vol IX, Sf. Ioan Scararul, Cuvîntul 22, Bucuresti, 1980). Pe slava desarta cu "vaiul" o ameninta Domnul zicînd: Vai voua, cînd toti oamenii va vor vorbi de bine (Luca 6, 26). "Gîndul slavei desarte este prea subtire si cu lesnire sta pe ascuns lînga ispravile faptelor bune si nu mica nevointa trebuie spre a se izbavi cineva de slava desarta" (Ibidem). Cum poate cineva a se izbavi de fiara aceasta cu multe capete a slavei desarte? Dupa învatatura Sfîntului Ioan Scararul, slava desarta o izgoneste de la sine, cel ce în tot locul si lucrul se defaima pe sine, cel ce sufera cu vitejie ocarile si defaimarile altora, cel ce trece fara de vatamare pe lînga laude si cel care alearga spra slava cea de sus, iar pe cele de aici le socoteste gunoaie.

Zice acelasi sfînt ca "începutul neslavei desarte este pazirea gurii si iubirea de necinstiri, mijlocul este încetarea tuturor ispitirilor gîndite ale slavei, iar sfîrsitul este ca pe cele ce ajuta la necinstire sa fie primite înaintea oamenilor din inima" (Ibidem). Numai acela are întelepciune smerita, care lucreaza toata fapta buna cu scopul de a placea lui Dumnezeu, dupa cum ne învata si Sfîntul Apostol Pavel, zicînd: Ori de mîncati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate spre slava lui Dumnezeu sa le faceti (I Corinteni 10, 31; Coloseni 3, 18).

La fel si Sfîntul Efrem Sirul ne învata urmatoarele despre slava desarta: "Sîrguieste-te sa fii defaimat si te vei umple de cinstea lui Dumnezeu. Nu cauta sa fii cinstit, plin fiind înauntru de rani. Ocaraste-te pe tine, ca sa fii cinstit si sa n-o doresti ca sa nu te necinstesti". Apoi zice: "Cel ce alearga dupa cinste, ea fuge dinaintea lui, iar cel ce fuge de dînsa, cinstea alearga dupa el si propovaduitor al smereniei lui i se face înaintea tuturor oamenilor. Fugi de slava si vei fi slavit. Teme-te de mîndrie si te vei mari. Daca urasti slava, fugi de cei ce o cauta" (Filocalia X, Sf. Isaac Sirul, 1981, Cuvîntul 5. Pentru lepadarea de lume).

Iubiti credinciosi,

Pîna aici am vorbit despre rautatea slavei desarte, cu care au fost ispititi cei doi Apostoli Iacob si Ioan. În cele ce urmeaza vom vorbi putin despre pacatul mîniei, care nu putin ne vatama în aceasta viata. Mai întîi sa vedem ce este mînia si de cîte feluri este. "Mînia este sutasul ratiunii, razbunatorul poftei. Cînd dorim un lucru si sîntem împiedicati de cineva, ne mîniem asupra lui ca unii ce sîntem nedreptatiti" (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica , Bucuresti 1938, cap. 14). "Mînia este aducerea aminte a urii ascunse, adica a pomenirii de rau. Mînia este dorinta de a face rau celui ce ne-a mîniat" (Filocalia IX, Sf. Ioan Scararul, Cuvîntul 8).

Felurile mîniei sînt patru. Primul fel de mînie se cheama "iritare", al doilea fel de mînie se cheama "pizma"; al treilea fel de mînie se cheama "zavistie", adica cea care zace mult în sufletul omului si cauta razbunare; iar al patrulea fel este mînia cea dreapta a lui Dumnezeu. Dumnezeu ne învata în Sfînta Scriptura sa oprim mînia noastra cea rea: Paraseste mînia si lasa iutimea (Psalm 36, 8). La fel si marele Apostol Pavel, zice: Lepadati si voi toate acestea: Mînia, iutimea, rautatea, hula, cuvîntul de rusine din gura voatra (Coloseni 3, 8). În alt loc aratînd acelasi lucru, zice: Orice amaraciune si suparare si mînie si izbucnire si defaimare sa piara de la voi împreuna cu orice rautate (Efeseni 4, 31).

Sfîntul Ioan Scararul ne arata prin ce fapta buna putem sa gonim de la noi mînia cea rea si patimasa, zicînd: "Precum apa în vapaie cîte putin adaugîndu-se, desavîrsit pe vapaie o stinge, asa si lacrima plînsului celui adevarat pe toata vapaia mîniei si a iutimii face s-o ucida" (Filocalia IX, op. cit., p. 68).

Cît priveste mînia cea dreapta a lui Dumnezeu s-a aratat prin multe feluri de pedepse, dupa cum despre aceasta ne arata dumnezeiasca Scriptura, zicînd: Cu multimea slavei Tale ai surpat pe cei potrivnici. Trimis-ai mînia Ta si i-a mistuit ca pe niste paie. La suflarea narilor Tale s-a despartit apa. Strînsu-s-au la un loc apele ca un perete si s-au închegat apele în inima marii. Vrajmasul zicea: Goni-i-voi si-i voi ajunge; prada voi împarti si-mi voi satura sufletul de razbunare; voi scoate sabia si mînia mea îi va stîrpi. Dar ai trimis Tu duhul Tau si marea i-a înghitit; afundatu-s-au ca plumbul, în apele cele mari (Iesire 15, 7-10).

În alt loc, despre mînia cea dreapta a lui Dumnezeu, auzim asa: Si i-a lepadat Dumnezeu din pamîntul lor cu mînie, cu iutime si cu aprindere mare si i-a aruncat în alt pamînt, cum vedem acum (Deuteronom 29, 28). Iar dumnezeiescul si marele Prooroc Isaia, aratînd despre mînia cea dreapta si sfînta a lui Dumnezeu care va fi la sfîrsitul lumii, zice asa: Pentru aceasta voi prabusi cerurile; si pamîntul se va clatina din locul lui, din pricina furiei Domnului Savaot în ziua iutimii mîniei Lui. Atunci, ca o gazela sperioasa si o turma pe care nimeni nu poate s-o adune, fiecare se va întoarce la poporul sau si fiecare va fugi în pamîntul sau (Isaia 13, 13-14).

Fratii mei, acum sa aratam ce virtuti sînt împotriva mîniei. Cea dintîi fapta buna care stinge si potoleste mînia este blîndetea. Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, voind sa ne învete prin ce putem linisti tulburarea mîniei a zis: Luati jugul Meu asupra voastra si învatati-va de la Mine, ca sînt blînd si smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre (Matei 11, 29). În alt loc dumnezeiasca Scriptura ne învata, zicînd: Fericiti cei blînzi, ca aceia vor mosteni pamîntul (Matei 5, 5). Tot dumnezeiasca Scriptura ne învata, zicînd: Raspunsul blînd domoleste mînia (Pilde 15, 1; 16, 14; 25, 15). Sfîntul Apostol Petru arata ca blîndetea are mare pret înaintea lui Dumnezeu si zice: Sa fie omul cel tainuit al inimii, întru nestricacioasa podoaba a duhului, blînd si linistit, care este de mare pret înaintea lui Dumnezeu (I Petru 3, 4). Înca si Sfîntul Apostol Pavel ne arata ca trebuie sa sfatuim cu blîndete pe cei care vor cadea în oarecare pacat si zice: Fratilor, chiar de va cadea vreun om în vreo greseala, voi cei duhovnicesti îndreptati pe unul ca acela cu duhul blîndetii (Galateni 6, 1).

Am însemnat acestea din dumnezeiasca Scriptura, ca sa va aduc aminte ca cel mai bun leac împotriva mîniei este blîndetea si nepomenirea de rau, caci aceste fapte bune, si pe cei rai îi pot face buni si îi pot aduce la pocainta. În aceasta privinta am sa va reamintesc niste istorioare din Pateric. Au venit odata hotii la chilia unui batrîn si i-au zis: "Am venit sa-ti luam toate cîte ai în chilia ta". Iar el le-a zis: "Cîte va place, fiilor, luati". Si ei au luat toate lucrurile batrînului pe care le avea în casa sa. Însa au uitat un saculet care era atîrnat într-un cui. Deci batrînul luîndu-l, alerga dupa ei, zicînd: "Fratilor, luati cele ce ati uitat în chilia voastra!" Iar aceia, umilindu-se pentru nerautatea batrînului au adus înapoi în chilia lui toate cele luate, si s-au pocait, zicînd întru dînsii: "Cu adevarat, omul lui Dumnezeu este acesta".

Iarasi citim în Pateric ca doi monahi locuiau într-un loc si s-a dus la dînsii un batrîn ca sa încerce viata lor si, luînd un toiag, a început a sfarîma verdeturile unuia. Iar fratele vazînd, s-a ascuns pîna le-a sfarîmat toate. Dupa ce a ramas numai o radacina, a zis fratele catre batrîn: "De voiesti, lasa pe aceasta sa o fierb ca sa gustam din ea împreuna!" Aceasta auzind batrînul, a pus metanie fratelui, zicînd: "Pentru aceasta nerautate a ta se odihneste Duhul Sfînt peste tine, frate!"

A zis dumnezeiescul Iov: Pe cel fara de minte îl ucide mînia (Iov 5, 2). Iar Apostolul Pavel ne învata: Soarele sa nu apuna peste mînia voastra (Efeseni 4, 26). Cu adevarat, pe cel fara de minte îl ucide mînia, daca nu va parasi din inima pomenirea de rau si razbunarea asupra celui ce l-a suparat, altfel avînd ura asupra fratelui, ajunge sa fie ca un ucigas de oameni. Caci, dupa marturia Sfintei Scripturi, oricine uraste pe fratele sau este ucigas de oameni si stiti ca orice ucigas de oameni nu are viata vesnica (I Ioan 3, 15). Iata fratilor, în ce chip, pe cel fara de minte îl ucide mînia. Caci de nu va parasi mînia si tinerea de minte a raului ajunge la ura si prin ura se face ucigas de oameni si asa îsi ucide prin mînie si razbunare sufletul sau.

Iubiti credinciosi,

Astazi este Duminica a cincea a Postului Mare. Fiecare zi în post trebuie sa fie o noua treapta care ne urca spre cer, si ne apropie de Învierea lui Hristos. De aceea sîntem datori, fratii mei, sa ne silim zi cu zi la rugaciune, la înfrînare, la post, la împacare duhovniceasca cu toti oamenii, la milostenie, la parasirea pacatelor prin spovedanie si la unirea cu Hristos prin Sfînta Împartasanie.

Astazi am vorbit de doua pacate foarte raspîndite la noi: slava desarta si mînia. Cel mai potrivit timp de pocainta si despatimire pentru noi toti este Postul Mare. Acum sa ne ostenim. Acum sa ne rugam mai mult. Acum sa parasim mîndria, mînia, ura, îndoiala, desfrînarea, necredinta si tot pacatul. Acum sa ne împacam cu Dumnezeu, pîna mai avem viata si timp de pocainta. Nu vedem cu totii cîta suferinta este în lume si cîti mor fara nici o pregatire crestineasca? Cum vor fi izbaviti de osînda cei ce mor în betie si desfrîu, cei ce mor în ura si procese, cei ce mor în secte si în întunericul necredintei? Cine îi va elibera din chinurile iadului, daca o viata de om pe pamînt nu le-a ajuns sa creada cum trebuie în Dumnezeu si sa faca fapte bune de pocainta? Sa ne fereasca Mîntuitorul de un asemenea sfîrsit înfricosator, fara salvare.

Tot în Duminica de astazi Biserica Ortodoxa face pomenirea Sfintei Maria Egipteanca, pe care ne-o da ca model de pocainta pentru toti. Aceasta cuvioasa a fost în tinerete o mare pacatoasa. Dar ajungînd la Mormîntul Domnului nu putea sa intre în biserica pentru pacatele ei cele cumplite. Atunci, venindu-si în fire a început sa plînga cu amar pentru pacatele sale si dupa ce s-a închinat, s-a facut pustnica în pustiul Iordanului. Acolo s-a nevoit singura 47 de ani, rabdînd grele ispite, foame, gînduri, frig si lupte de la diavoli. La urma, fiind descoperita de cuviosul Zosima, un sihastru sfînt, acesta a spovedit-o, a împartasit-o cu Sfintele Taine si, dupa înca un an, a aflat-o adormita în Domnul si a înmor-mîntat-o acolo. Pomenirea ei se face la 1 aprilie. Vedeti cîti ani s-a pocait ea pentru pacatele facute la tinerete?

Sa urmam si noi pe calea pocaintei, ca fara aceasta degeaba traim; ne cheltuim si viata în zadar, ne pierdem si sufletul. Mai avem o saptamîna pîna la Duminica Floriilor. Este foarte bine ca în aceste zile sa va spovediti, iar la Florii sa primiti Trupul si Sîngele lui Hristos.

Continuati cu postul si cu rugaciunea. Dar cereti numai cele de folos pentru mîntuire. Împacati-va cu Dumnezeu si cu oamenii si aveti mare grija pentru copii. Sa rugam pe Bunul nostru Mîntuitor sa ne scape de tot pacatul si sa ne primeasca, dincolo, de-a dreapta Sa, cu toti sfintii Sai. Amin.