biserica.org:compendium:carti:predici:cleopa:triod: Vamesul şi Fariseul


 

COMPENDIUM DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

DIN PREDICILE PARINTELUI ILIE CLEOPA

Predica la Duminica a XXXIII-a dupa Rusalii
( a Vamesului si a Fariseului )

Despre mîndrie si smerenie

Voi sînteti cei ce va faceti pe voi drepti înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaste inimile voastre; caci ceea ce la oameni este înalt, urîciune este înaintea lui Dumnezeu
(Luca 16, 15)

Iubiti credinciosi,

În multe locuri ale Sfintei Scripturi se arata cît de mare, cît de pagubitoare de suflet si cît de urîta de Dumnezeu este patima mîndriei, dar nu putin se poate cunoaste rautatea acestui pacat si din învatatura Sfintei Evanghelii de astazi. Eu, fiind prea mic si nepriceput a arata prin scris sau prin cuvînt cîte înfatisari are si cît de felurita este aceasta rautate a pacatului mîndriei, voi aduce în mijloc o învatatura preaminunata a Sfîntului Ioan Scararul în aceasta privinta. Prin aceasta se va cunoaste cîte capete are aceasta înfricosata fiara a mîndriei si prin care cei întelepti si iscusiti vor întelege cît de pestrit si primejdios este acest pacat.

Iata ce zice acest sfînt parinte despre mîndrie: "Mîndria este lepadatoare de Dumnezeu, învatatura a diavolilor, defaimare a oamenilor, maica osîndirii, stranepoata laudelor, semn al nerodirii, izgonirea ajutorului lui Dumnezeu, iesirea din minti, înaintemergatoare de caderi, pricina a epilepsiei, izvor al mîniei, usa a fatarniciei, întarire a diavolilor, strajuitoare a pacatelor, pricinuitoare a nemilostivirii, nestiinta de îndurare, amara luatoare de seama a greselilor altora, judecatoare fara de omenie, împotriva luptatoare a lui Dumnezeu" ( Filocalia , IX, Cuvîntul 25, Despre mîndrie, Bucuresti, 1980).

Se cuvine mai întîi sa aratam cît de vechi este acest pacat si prin cine a intrat în lumea de sus si în cea de jos. Vechimea acestui pacat numai singur Dumnezeu o cunoaste, fiindca numai El stie cînd a cazut satana cu îngerii lui din cer. Noua nu ni s-a facut cunoscut cu cîte mii de ani înainte de zidirea lumii vazute a fost caderea îngerilor în acest pacat. Dumnezeiasca Scriptura ne arata ca acest greu pacat a fost pricina caderii din cer a satanei si a îngerilor celor de un gînd cu el. Iata ce zice Dumnezeu prin gura marelui prooroc Isaia în aceasta privinta: "Tu ai zis în cugetul tau: În cer ma voi sui, deasupra stelelor cerului voi pune scaunul meu. Sedea-voi pe muntele cel înalt peste muntii cei înalti care sînt spre miazanoapte. Sui-ma-voi deasupra norilor, fi-voi asemenea Celui Preaînalt (Isaia 14, 13-14).

În aceste cuvinte ale Sfintei Scripturi se arata care a fost gîndul satanei mai înainte de caderea lui. Iar despre caderea lui si a celorlalti îngeri de un gînd cu el, Sfînta Scriptura ne arata, zicînd: Cum a cazut din cer luceafarul cel ce rasare dimineata, zdrobitu-s-a de pamînt cel ce trimitea la toate neamurile ... Si iarasi: Acum în iad te vei pogorî, în temeliile pamîntului (Isaia 14, 15). Si iarasi zice Sfînta Scriptura de caderea satanei: Pogorîtu-s-a în iad marirea ta si multa veselie a ta, sub tine voi asterne putrejune si ramasita ta vor fi viermii (Isaia 14, 11).

Daca ne vom întoarce acum cu mintea la rugaciunea fariseului din Evanghelia ce s-a citit astazi si daca vom cerca cu luare aminte întelesul cuvintelor lui, vom întelege mult din vicleniile pacatului mîndriei care s-a strecurat în cuvintele cele pline de lauda ale fariseului. Dumnezeiescul Parinte Ioan Scararul zice ca mîndria este "amara luatoare de seama si judecatoare fara de omenie a pacatelor altora". Sfînta Evanghelie ne arata ca: Fariseul, stînd în biserica, asa se ruga întru sine: Dumnezeule, multumesc Tie ca nu sînt ca ceilalti oameni: rapitor, nedrept, preadesfrînat. Dar ce fel de multumire aducea el lui Dumnezeu în rugaciunea lui daca, plin de mîndrie, osîndea pe ceilalti oameni ca sînt rapitori, nedrepti, preadesfrînati etc.? Dupa cum se cunoaste, radacina rugaciunii lui era mîndria. Din aceasta blestemata radacina ieseau cuvintele lui pline de îndreptatire de sine înaintea oamenilor. El a uitat cuvîntul Sfintei Scripturi care zice: Cel ce nadajduieste în Dumnezeu cu inima îndrazneata, unul ca acesta este nebun (Pilde 28, 26).

Fariseul multumea lui Dumnezeu cu gura sa, dar cu inima si cu mintea sa se mîndrea foarte mult si din prisosinta inimii sale pline de mîndrie scotea cuvinte de lauda defaimînd pe ceilalti oameni ca sînt rapitori, nedrepti, preadesfrînati si pacatosi.

Dumnezeiasca Scriptura ne arata ca: Necurat este înaintea Domnului cel înalt cu inima (Pilde 16, 6), si ca Înaintea ochilor lui Dumnezeu sînt caile omului si toate urmele lui le cunoaste (Pilde 5, 21). Dupa învatatura Sfintilor Parinti trebuie sa avem convingerea ca nu este clipa în care sa nu gresim înaintea lui Dumnezeu. De aceea, în fiecare clipa sîntem datori sa ne smerim si sa ne pocaim, macar printr-un suspin al inimii noastre. Dar în rugaciunea cea plina de lauda a fariseului în loc de smerenie si cunostinta neputintelor sale, el osîndeste cu mîndrie pe aproapele sau caci din prisosinta inimii sale vorbea gura lui (Matei 12, 34; 15, 18). Însa dumnezeiestii Parinti ne învata, zicînd: "Taci tu, sa vorbeasca faptele tale" ( Filocalia , X, Bucuresti, 1981).

La fariseul mîndru vedem lucrurile cu totul întoarse. El se lauda si trîmbiteaza înaintea oamenilor faptele sale cele bune si defaima, osîndind pe ceilalti oameni. Dar cine a pus pe fariseu sa judece, sa arate pacatele oamenilor si sa scoata la iveala faptele sale cele bune? Oare nu mîndria, iubirea de aratare si lauda cea plina de îngîmfare? Oare nu trebuie ca sa avem înaintea noastra pacatele noastre, dupa marturia Sfintei Scripturi care zice: Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu înaintea mea este pururea (Psalmul 50). Oare nu ne învata si Sfîntul Efrem Sirul, în rugaciunea sa din postul mare, zicînd: "Asa, Doamne, Împarate, daruieste-mi ca sa-mi vad pacatele mele si sa nu osîndesc pe fratele meu...?". Fariseul însa scoate la iveala ispravile lui si osîndeste pacatele altora prin rugaciunea sa plina de mîndrie.

Sa auzim mai departe laudele fariseului care zice: Postesc de doua ori pe saptamîna . Care erau zilele saptamînii în care posteau iudeii? Erau joia si lunea, caci dupa datina batrînilor, nu dupa porunca, socoteau ca Moise s-a suit pe Muntele Sinai joi si dupa patruzeci de zile s-a pogorît luni. Daca fariseul postea aceste doua zile, ce l-a silit sa arate, înaintea oamenilor, fapta lui, daca nu mîndria încuibata adînc în inima lui? Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, în privinta postirii, ne învata dimpotriva: Tu, însa cînd postesti sa nu te arati oamenilor ca postesti (Matei 6, 17-18). Fariseul nu numai ca nu ascunde fapta cea buna a postului, ci si cu mare glas o vestea înaintea oamenilor, zicînd: Postesc de doua ori pe saptamîna (Luca 18, 12).

Sa urmarim si celelalte laude ale fariseului. Caci dupa ce s-a laudat cu postirea, acelasi lucru îl face si cu milostenia: Dau zeciuiala din toate cîte cîstig (Luca 18, 12). Mîntuitorul însa ne învata: Cînd faci milostenie, sa nu stie stînga ta ce face dreapta ta, ca milostenia sa fie întru ascuns si Tatal tau care vede întru ascuns, îti va rasplati tie (Matei 6, 3-4).

Iubiti credinciosi,

Dupa ce am vorbit despre mîndria si lauda cea fara minte a fariseului, sa ne întoarcem privirea mintii noastre si spre asezarea cea smerita si vrednica de lauda a vamesului. Sa aducem în mijloc cuvintele Sfintei Evanghelii de azi: Iar vamesul, departe stînd, nu voia nici ochii sa-si ridice catre cer, ci îsi batea pieptul, zicînd: Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosul (Luca 18, 13). Vedeti, fratii mei, ca vamesul statea departe de jertfelnic si nu îndraznea nici ochii sa-si ridice catre cer; ci îsi batea pieptul si din inima lui smerita si zdrobita, zicea cu cainta: Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosul! O, fericite vamesule, tu cu rugaciunea ta smerita din adîncul inimii tale, foarte mult te-ai asemanat cu tîlharul de pe cruce care a strigat din inima: Pomeneste-ma, Doamne, cînd vei veni întru împaratia Ta! (Luca 23, 42).

Acest fericit tîlhar, socotind ca nu are alt chip a se pocai de pacatele sale, nici vreme sa faca alte fapte bune, deoarece si picioarele si mîinile îi erau rastignite pe cruce, dar fiind întelept, si vazînd ca moare, s-a gîndit sa strige la Dumnezeu din adîncul inimii, cu mare credinta si zdrobire. Pentru aceasta a fost auzit de Mîntuitorul, Care i-a zis: Adevarat graiesc tie, astazi vei fi cu Mine în rai (Luca 23, 43).

Bine a zis Sfîntul Efrem Sirul despre acest tîlhar: "O, tîlharule, si al raiului tîlhar! Multe ai furat în viata ta, iar acum, prin putine cuvinte zise din inima, ai furat cu limba raiul! O, tîlharule preaîntelept care ai stiut sa furi cu limba raiul pentru ca te-ai smerit si ti-ai recunoscut pacatul. O floare timpurie a Crucii lui Hristos!" Vedeti cît de mare este puterea smereniei? Ea singura poate ucide mîndria si izbaveste de osînda sufletele noastre, cînd nu mai putem face alte fapte bune.

Iata, fratii mei, dupa cum vedeti, rugaciunea vamesului din Sfînta Evanghelie de azi se aseamana cu rugaciunea fericitului tîlhar de pe cruce. Ca si acela, ca si vamesul din Sfînta Evanghelie, nu cu multe cuvinte s-a rugat, dar a strigat la Dumnezeu din adîncul inimii sale si cu mare smerenie. De aceea a auzit: Astazi vei fi cu Mine în rai! La fel si fericitul vames, putine cuvinte a zis din inima: Dumnezeule milostiv fii mie, pacatosul! Pentru smerita lui rugaciune auzim raspunsul cel preasfînt din gura Domnului: Zic voua, mai îndreptat s-a pogorît acesta la casa sa, decît fariseul. Ca tot cel ce se înalta pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va înalta (Luca 18, 14).

Iubiti credinciosi,

Nu fara rost s-a rînduit de Biserica Evanghelia Vamesului si Fariseului în Duminica de astazi, cu care se începe Triodul, adica perioada Postului Mare, care este cel mai potrivit timp de pocainta de peste an. Caci precum îngerii au cazut din cer si primii oameni au cazut din rai din cauza mîndriei, tot asa neamul omenesc a fost mîntuit si ridicat la cinstea cea dintîi în Împaratia cerurilor prin smerenia întruparii Fiului lui Dumnezeu si a mortii Lui pe Cruce.

Si daca mîndria a facut pe îngerii neascultatori diavoli si pe primii oameni care erau nemuritori în rai i-a facut muritori pe pamînt, întelegem ca precum caderea si moartea noastra a venit prin mîndrie, tot asa pocainta, mîntuirea si nemurirea noastra începe întîi prin smerenie. De aceea s-au si rînduit de Sfintii Parinti trei Duminici pregatitoare înainte de începerea Sfîntului si marelui Post al Pastilor. Prima Duminica, cea de astazi, care ne pregateste pentru post, este tocmai aceasta numita "a Vamesului si a Fariseului", ca sa ne aminteasca de moartea noastra prin mîndrie si de învierea noastra prin smerenie.

A doua Duminica pregatitoare este numita "a Fiului Risipitor". Aceasta ne îndeamna la pocainta. A treia Duminica pregatitoare pentru Sfîntul si Marele Post este numita "a Înfricosatei judecati", cînd se lasa sec de carne. Aceasta ne aminteste de sfîrsitul lumii si de Judecata de apoi, cînd fiecare va lua plata dupa faptele sale. Ultima Duminica cu care începe Postul Mare se numeste "a izgonirii lui Adam din rai". Ea are scopul de a ne reaminti de pacatul stramosilor nostri, care au fost alungati din rai din cauza mîndriei si lacomiei, pentru a ne îndemna la rugaciune si la post cu toata staruinta si evlavia.

Iata dar ca, începînd din Duminica de astazi, a vamesului si a fariseului, ne pregatim pentru începerea Marelui Post al Sfintelor Pasti. Începutul pocaintei si al postului îl facem prin rugaciunea unita cu smerenie, daca vom urma vamesului. De aceea, fratii mei, stiind ca mîndria a creat iadul si a aruncat pe îngerii cazuti si pe oamenii nepocaiti în adîncul gheenei, sîntem datori sa punem de astazi început bun de pocainta si sa urmam vamesului pocait, iar nu fariseului mîndru.

Mare pacat este mîndria, fratilor. Ea se arata si în vorbire si în îmbracaminte luxoasa, si în mînie, care este fiica mîndriei, si în lenevire la biserica si în amînarea pocaintei si în spovedanie nesincera, ca cel mîndru nu vrea sa-si marturiseasca preotului pacatele mari, nici nu se caieste pentru ele din cauza slavei desarte care îl stapîneste. Mai cumplita este mîndria mintii, cînd omul se crede mai capabil, mai bun decît altii. Cea mai grea este, însa mîndria sufletului, cînd omul se socoteste mai învatat, mai talentat, mai corect si mai placut înaintea lui Dumnezeu decît multi si chiar decît toti oamenii.

Asemenea crestini stapîniti de duhul mîndriei, sînt lasati de Dumnezeu sa cada în desfrînare si în alte pacate grele, ca sa se smereasca. Altii, însa cad în pacate si mai grele. Unii, din mîndrie diabolica, nu mai cred în Dumnezeu. Altii, hulesc si batjocoresc Sfînta Scriptura, Biserica, Crucea, icoanele, sfintele slujbe si pe sfintii slujitori. Iar altii, tot din mîndrie, se rup de Biserica, nu vor sa mai asculte de preoti si se duc la tot felul de secte, caci mîndria este izvorul tuturor sectelor.

Fratii mei, sa fugim de cumplitul pacat al mîndriei, care a aruncat o parte din îngeri în iad si a scos pe primii oameni din rai. Sa fugim de mîndria diabolica care a umplut pamîntul de secte, de oameni necredinciosi, razvratiti si rai, si iadul de suflete condamnate la osînda vesnica. În locul mîndriei sa alegem smerenia lui Hristos, smerenia vamesului, smerenia sfintilor, lepadînd orice cuget de slava desarta, de lauda personala si de îngîmfare.

Smerenia este cel mai bun leac pentru crestinii de astazi, pentru mîntuirea noastra. Vom putea scapa de mîndrie prin mai multa rugaciune, ajutata de post, prin citirea cartilor sfinte si prin deasa spovedanie la duhovnici iscusiti.

Postul Mare este cale buna de nevointa, de smerenie, de pocainta si împacare cu Dumnezeu. Sa ne pregatim pentru a-l strabate cu folos si cu bucurie, si sa-L rugam pe Bunul nostru Mîntuitor sa ne scape de pacatul cel greu al mîndriei si sa ne îmbrace în vesmîntul cel dumnezeiesc al smereniei, al rugaciunii curate si al iubirii, care ne asigura tuturor mîntuirea sufletelor. Amin.