biserica.org:compendium:cărţi:religiile lumii: Budismul

BUDDHISMUL – religia caii înoptite

În India, la Sarnath Buddha a rostit prima sa predica acum aproape 2.500 de ani.

(Numele lui Buddha este sfânt în toata Asia. Printre cei 150.000.000 de adepti ai religiei "budhiste" din toata lumea, 8.000 sunt americani)

TERMENI BUDDHISTI

Bodhi

Iluminare

Bodhisattva

Persoana care a pornit pe calea “budhizarii” si care, în general, în decursul unei viitoare întrupari, va deveni Buddha

Buddha

Numele dat întruparii abnegatiei, virtutii si întelepciunii

Buddhism

Religia bazata pe doctrina predicata întâi de Gautama Buddha. Principala sa descoperire consta într-o percepere a cauzelor suferintei si a cailor prin care se poate realiza mântuirea din suferinta

Maya

Mama lui Buddha

Nirvana

Stingerea finala, în inima, a întreitului foc: al patimii, al urii si al înselarii. Acest proces implica o stare spirituala binecuvântata

Pitaka

Una dintre cele trei diviziuni ale scripturilor buddhiste

Stupa

O movila buddhista, care formeaza un sanctuar de pomenire a lui Buddha

Tripitaka

Cele trei diviziuni ale scripturilor buddhiste

 

 

Descrierea cultului

Una este sa înveti despre Buddhism în scolile din Apus si cu totul altceva este sa-l auzi soptit în propria-ti ureche de un asiatic învatat, cu ochelari, în vârsta de 40 de ani, care-si iubeste stapânul sau, pe Domnul Buddha. Aceasta poate sa ti se întâmple daca mergi la Sarnath, în India, unde Buddha a rostit prima sa predica acum aproape 2.500 de ani.

Printul devenit Cersetor

În micul sat de vis numit Sarnath se afla un frumos si rar muzeu. Acolo se afla si ruinele unor vechi manastiri Buddhiste si un templu pentru rugaciune. Dar cel mai fascinant lucru îl constituie picturile murale din cladirea centrala (a oficiilor), reprezentând scene din viata lui Gautama Buddha, printul devenit cersetor pentru Dumnezeu. Lânga aceste picturi murale mi-a confiat observatiile sale însotitorul meu, cu o voce putin aprinsa, în timp ce grupuri de persoane din multe tari stateau jur împrejurul nostru, de asemenea privind spre picturile în marime naturala. Numele lui Buddha este sfânt în toata Asia, si se spune ca printre cei 150.000.000 de adepti ai religiei “buddhiste” din toata lumea, 8.000 sunt americani.

Budistii cred cu adevarat ca stapânul lor, Buddha, a coborât din cer pentru a salva omenirea. Picturile murale reprezinta sufletul lui Buddha ca traind în cer, unde el era una cu Dumnezeu de la începutul timpului. Acolo a asteptat clipa când avea sa se descopere oamenilor. Acea zi, dupa cum cred Budistii, a sosit în anul 583 î.d.Hr. Sufletul lui Buddha, numit Bodhisattva, si-a parasit caminul ceresc pentru a primi chip si fire de om.

Nararea picturala de aici de la Sarnath poate fi vazuta de toata lumea. Ea înfatiseaza nasterea miraculoasa pentru care Dumnezeu a ales-o mai dinainte pe regina Maha Maya , sotia regelui Sudhodanna Gautama din tribul Sakya din valea Gangelui, în Himalaya. Pictura înfatiseaza vestirea nasterii si nasterea copilului în gradinile Lumini si vorbeste despre prezicerea mai marelui vrajitorilor, ca acest întâi nascut fiu, Siddharta Gautama, avea sa-si abandoneze dreptul sau la tron, daca vreodata ar face cunostinta cu suferinta din lume.

Traditia spune ca regele Sudhodanna a poruncit astfel oamenilor sai: “Sa nu îngaduiti niciodata ca ochii fiului meu sa vada tristetea sau moartea” . Si, în împrejurimile palatului, printul Gautama vazu doar parelnica fericire a curtii tatalui sau. În timpul calatoriilor sale spre alte cetati, îl preiau curierii, astfel ca nici un chip de tristete sa nu-i tulbure calea. Timp de 30 de ani, se bucura de un asemenea fel de pace fabuloasa.

Deoarece se savârseau minuni în acea perioada de existenta ocrotita, picturile de la Sarnath le înfatiseaza si pe acestea. Ele arata cu duiosie cum tânarul print a adormit la umbra unui copac si cum, desi umbra celorlalti copaci se muta odata cu soarele, copacul printului statea astfel încât sa-l ocroteasca mereu pe sfântul copil.

La vârsta de 12 ani el si-a uimit învatatorii cu cunostintele sale superioare. La 16 ani s-a distins atât de mult la tragerea cu arcul încât a câstigat dreptul de a se casatori cu verisoara lui, Yasodhara, o fecioara care, se spune, s-a nascut în aceeasi zi cu el.

Se crede ca totusi toate acestea nu sunt legende ci în esenta – adevaruri. Exista sens în spatele miturilor, iar sensul este cunoscut buddhistilor, fie ca ei se roaga în templul Shwe Dagon acoperit cu aur din Birmania (Burma) sau în stepele în stare de descompunere de-a lungul Gangelui. Tenta mitica are o calitate mistica, iar toate acestea conteaza foarte mult pentru credinciosul buddhist.

Suferinta si Tristete

Apoi picturile murale arata cum, la vârsta de 30 de ani, printul Gautama a fost confundat deodata si cu toata forta de realitatile vietii. Cu toate ca drumul fusese pregatit de curieri cu toata grija, în calea printului a aparut un batrân croindu-si, necajit, drum de-a lungul caii. Putin mai departe, metecaia un bolnav, gârbovit de boala. Si, în cele din urma, în mijlocul tipetelor jelitorilor, printul vazu un mort purtat spre rugul funerar.

Aceste trei scene, se spune, ca au fost rânduite de zei pentru a-l familiariza pe printul Gautama cu tragedia vârstei, a suferintei si a jelirii mortii, de care nici un suflet viu nu este scutit.

Drama divino-umana l-a coborât pe Siddharta Gautama în tristete adânca. El nu a mai putut uita niciodata ceea ce vazuse mai înainte, nici nu a mai putut sa-si scoata din minte contrastul pe care l-a observat într-un calugar senin si pasnic ce parcurgea gânditor aceeasi cale a vietii. Desigur, omul pios îsi gasise raspunsul la enigmele vietii. Adica, într-adevar, omul care si-a lipit inima de Dumnezeu, ca sa gaseasca pacea.

Divinul în fiecare Om

Bântuit de astfel de gânduri, Siddharta a ales. Hotarârea sa finala a fost de asa natura încât crestinii ar gasi-o greu de înteles sau de justificat, deoarece printul si-a abandonat copilul, pe Rhula, si pe sotia lui – pe care o iubea foarte mult – si a fugit din casa tatalui sau într-o noapte, în cautarea lui Dumnezeu. Desi crestinii ar putea-o numi parasire, budistii se refera la ea reverentios, numind-o “noaptea marii renuntari”.

Aveam o întrebare de pus: “Era Siddharta Gautama constient de divinitatea sa în decursul acestor ani?” la care raspunsul a fost: “Oare nu este fiecare om constient de ea din când în când?”

Acesta era miezul. Exista divinitate în fiecare om. Fiecare om este un Bodhisattva – unul ce poarta în sine esenta nemuritoare. De aici urmeaza o alta întrebare sau aflam o mare lectie – “Nu este viata lui Buddha legenda fiecarui om?”

Si noi, de asemenea, ne-am nascut într-un palat – palatul lui Dumnezeu, Împaratul nostru. Si noi am venit pe lume purtând în inimile noastre asemanarea cu Dumnezeu. Ocrotiti pentru o vreme de jocul lumii, niciodata nu ne duce gândul la destinul si la sensul vietii pâna ce nu vedem, cum a vazut Gautama, suferinta, batrânetea si moartea. Apoi începem sa ne întrebam despre viata. Ne uitam în jurul nostru si de asemenea vedem pe cel care si-a lipit inima de Dumnezeu si care s-a împacat cu o filozofie spirituala. Omul lui Dumnezeu este foarte senin, foarte asezat, e cel mai bine dotat pentru a stapâni viata. Fericirea lui este fericire interioara; taria lui este tarie interioara.

În spatele legendei se afla adevarul, dupa cum l-a exprimat Buddha într-una din scrierile sacre: “O, discipoli, în casa tatalui meu se afla un lac cu flori de nufar (lotus). Camara mea era mereu înmiresmata…, hainele mele erau facute din cea mai fina tesatura. Ori de câte ori ieseam afara eram adapostit cu o umbrela alba. Aveam casa pentru iarna, casa pentru vara si casa pentru primavara, cât tineau cele patru luni ale sezonului ploilor, femeile întreprindere-mi faceau cântari. O, discipolilor, desi eram astfel fericit si bogat, m-am gândit odata: “Nebuna mediocritate îmbatrâneste, omul nu poate evita îmbatrânirea… Nebuna mediocritate se îmbolnaveste… Nebuna mediocritate moare, iar omul nu poate evita moartea. Si totusi el îi dispretuieste pe morti. Si eu sunt sortit sa mor si nu stiu cum sa evit moartea. Nu este potrivit pentru mine sa nu vreau sa-i vad pe altii cum mor, câta vreme o sa mor si eu într-o buna zi. O, discipoli, când am vazut asa, toata trufia din viata mea m-a parasit”.

Cautarea Cauzei Suferintei

Dupa ce a parasit casa tatalui sau, Buddha a fost ispitit grozav. Zeii, deghizati în demoni, îi ofereau împaratiile pamântului, doar sa li se plece si sa-i slujeasca. A postit si s-a rugat. A postit atât de sârguincios încât adeseori cadea în lesin de moarte. Cinci ucenici ai sai, care îl cunosteau doar ca un cautator ca si ei, erau convinsi ca el este deosebit de sfânt, deoarece îsi mortificase trupul mai mult decât ei. Dar, într-o zi, ratacitorul Siddharta le-a zis: “Înfometându-ma si chinuindu-ma pe mine însumi nu m-am adus mai aproape de raspunsurile la întrebarile mele decât atunci când traiam în belsug si placere în casa tatalui meu!”

Era un strigat uman, spun calugarii budisti. Este strigatul fiecarui om care cerceteaza cauza suferintei, care gaseste ca orice fericire suprema este însotita de suferinta si încearca sa împace suferinta cu un Dumnezeu milostiv. Omul este ispitit sa se întoarca la el acasa asa cum era ispitit si Siddharta. Omul este parasit de prieteni, asa cum era parasit si Gautama. Dar mai sunt si oameni care continua cautarea, asa cum a facut Bodhisattva; iar un astfel de om este în mod inevitabil condus la copacul iluminarii (bodhi).

Copacul iluminarii (bodhi) este si el zugravit în pictura murala ca pomul cunostintei. Acesta apare ca smochin si se înalta în Gaya din Magadha, în nordul Indiei.

Aici, sub acest copac, a sezut Gautama si s-a hotarât sa nu se ridice pâna ce nu va fi dezlegata enigma suferintei si a durerii. Ca Iacob, care luptându-se cu îngerul nu I-a dat drumul lui Dumnezeu pâna ce Dumnezeu nu l-a binecuvântat, si aici, la miezul noptii din saptamâna a saptea, sub copacul sacru ale carui ramuri se afla în cer, iar radacinile cuprind inima pamântului, a primit el iluminarea.

Ce înseamna aceasta? Înseamna ca a descoperit o serie de adevaruri. El “a retrait infinitele cicluri de cauza si efect din univers” . Si a ajuns la concluzia: “Din bine totdeauna vine bine, iar din rau – rau” .

Iluminarea îi venise dintr-o refacere a treptelor înapoi spre cer, de unde venise si unde, de la începutul timpului, fusese împreuna cu Dumnezeu. Acum Gautama a înteles din nou ce-l învatase totdeauna hinduismul: “Adevaratul sine (eu) este Dumnezeu” – raspunsul la problema suferintei, pe care ulterior avea sa o expuna aici, la Sarnath.

Adevarul problemei era acesta: “Un om ajunsese la pomul cunostintei ca pelerin; s-a ridicat însa ca Buddha-Iluminatul” .

Timpul transfigurarii sale este numit de adeptii lui “Noaptea Sfânta”. Ucenicii lui Gautama s-au reîntors la el. Ei au venit sa-l certe, deoarece nu erau în stare sa creada ca omul care renuntase la ascetism, tot asa cum anterior renuntase la fericirea suprema, putea sa mai gaseasca vreodata pacea nesfârsita. Ei au venit aici la Sarnath, în Parcul Cerbului, numit Isipatana. Dupa cum se relateaza, pare ca Gautama le vedea toate, asa de clar în mintea sa cum le poti vedea pictate pe ziduri. Au venit sa-l mustre, dar au ramas sa îngenuncheze la picioarele Celui Binecuvântat.

Cele Patru Mari Adevaruri

Predica rostita de Buddha la Sarnath se numeste “Punerea în miscare a rotii Legii”, iar miezul ei este enigma si solutia suferintei, constând din patru adevaruri :

1. Adevarul despre suferinta;
2. Cauza suferintei;
3. Încetarea suferintei;
4. Calea ce duce la încetarea suferintei.

Buddha zicea astfel: “Ascultati, o discipolilor! Acesta este adevarul nobil despre suferinta: nasterea este suferinta; batrânetea este suferinta; întristarea, plângerea, alungarea si deznadejdea sunt suferinta. Contactul cu lucruri neplacute este suferinta... Iar cauza suferintei este aceasta: pofta nesatioasa ce tinde la renastere, îmbinata cu placerea si desfrâul, gasind placere ici si colo; anume, pofta de patima, pofta de existenta, pofta de desertaciune... Din contra, încetarea suferintei înseamna încetarea atasarii – de ceva (de viata) – încetarea poftei, încetarea de a pofti, încetarea ignorantei…Iar acum, ucenicii mei, adevarul nobil despre calea ce duce la încetarea suferintei este calea cea înoptita, anume: gândirea (cugetarea) dreapta, intentia dreapta, vorbirea dreapta, fapta dreapta, vietuirea dreapta, straduinta dreapta, grija dreapta, concentrarea (atentia) dreapta” .

Atât de mare era chemarea, nu numai a cuvintelor sale ci si a logicii si a vietii, încât multi tineri si tinere au început sa se adune la Sarnath, atrasi de stralucirea Iluminatului. Lumea din jurul orasului Benares se plângea ca Buddha jefuieste orasul de propriul tineret. El raspundea zicând ca venise sa întoarca inimile oamenilor de la speculatia arida spre cunostinta adevarului. Ca venise sa învete despre cauza si remediul suferintei, sa-i înalte pe oameni deasupra minciunii, sa faca deosebire între realitate si iluzie. Calea sa era cu totul lipsita de vorbirea despre Dumnezeu sau despre zei. Nu zicea nimic despre profetie, cu atât mai putin despre adorare, si nici macar atât despre dumnezeirea sa.

Statuile lui Buddha se gasesc astazi în aproape toate partile lumii. Unele, de aur, sunt adevarate opere de arta; iar în fata multora dintre aceste chipuri se prosterneaza credinciosii. Mai sunt si moaste legate de numele lui Buddha si sanctuare care le adapostesc. Chiar si dintele lui Buddha este venerat si socotit sacrosanct. Cronicile declara însa ca Buddha s-ar fi pronuntat asa la Sarnath: “Daca încercati sa ma vedeti prin chipul meu, sau daca vreti sa ma auziti prin glasul meu, niciodata nu veti ajunge la mine” .

Dragostea si disciplina

Cu toate ca regi ca Asoka din Magadha, India, si fiul sau Mahinda din Ceylon au raspândit cu zel religia lui si i-au ridicat temple, manastiri de calugari si calugarite; si cu toate ca au venerat copacul iluminarii, nu aceasta a fost intentia lui Buddha. El a zis: “O singura fapta a dragostei adevarate care salveaza viata este mai mare decât osteneala cuiva în jertfe religioase aduse zeilor” .

Desi s-au ivit secte înauntrul confesiunilor Buddhiste de la un capat al lamaismului din Tibet si pâna la celalalt capat al buddhismului Hinayana (Theravada) din Asia si Ceylon, si al buddhismului Mahayana din China, nu aceasta a fost dorinta lui Buddha. Cu toate ca exista o Scoala mistica a buddhismului, Tendai, o Scoala mistica Singon, renumita Scoala a Tarii Pure (Pure Land), Scoala Zen si multe altele, Buddha a spus simplu: “Asa sa lumineze lumina voastra înaintea lumii încât, dupa ce vor fi îmbratisai viata religioasa potrivit doctrinei si disciplinei bine predate de voi, oamenii sa vada ca a veti îngaduinta si blândete” .

Deoarece a afirmat ca Dumnezeu nu poate fi marginit, deschis, definit sau explicat, multi au zis ca Buddha a fost” ateu. El a zis doar ca Dumnezeu exista si ca divinul este suma si substanta Fiintei Sale. Buddha nu a negat existenta lui Dumnezeu; el sustinea ca existenta lui Dumnezeu este mai presus de întelegere, mai presus de orice definitie, si dincolo de orice întelegere a lui Dumnezeu însusi. Dumnezeu nu stie ce este El, deoarece El nu este un ce . El nu stie cine este el, deoarece el nu este un cine (în sens uman, n.t.). El este mai presus de dorinta, de pofta, de vrere, de dorire si mai presus decât astfel de iluzii ca vârsta, suferinta, moartea. Iar când omul a dobândit o astfel de stare si când este mai presus de existenta si inexistenta, se pierde în Dumnezeu. El este nirvana .

Spre deosebire de hinduism, legea lui Buddha trece dincolo de conceptul de caste. La fel cu Crestinismul, Buddhismul nu se uita la fata omului . “Învatatura mea – spune Iluminatul – nu face deosebire între “sus” si “jos” sau între “bogat” si “sarac”. Ea este cum e cerul. Are spatiu pentru toti si ca ploaia îi spala pe toti la fel” .

Vizitatorii veniti la Sarnath au trecut de noi. Un grup de calugarite catolice se opri ca si cum ar asculta la însotitorul meu când vorbea. Stiau ele – ma întrebam eu – ca Ieroram a comparat viata lui Buddha cu aceea a lui Hristos si ca legenda lui Iosafat este povestea lui Bodhisattva?

Mareata era povestea despre felul cum regele Sudno-danna si sotia lui Buddha, cu fiul lui, au aderat la credinta si marete au fost legendele pe care le-a creat numele lui Buddha. Judecând dupa felul cum este înfatisata moartea lui de pictura murala descrisa de traducatorul meu, când stateam în picioare în acele sali de la Sarnath, chiar si aceasta parte din viata lui Buddha trebuie sa fi fost mareata.

într-un crâng cu copaci, Buddha, în vârsta de 75 de ani, si-a chemat ucenicul sau iubit, pe Ananda si i-a spus sa nu plânga, fiindca ceea ce se naste poarta în sine samânta destramarii. Iar tuturor discipolilor sai le-a zis: “Trecatoare sunt lucrurile compuse. Lucrati-va mântuirea cu tot dinadinsul” .

Pitaka

Adeptii lui Buddha au adunat afirmatiile sale, învataturile sale ca si filosofia lui, în carti sacre numite Pitaka. Vocabula sanscrita “pitaka” înseamna “cosuri”. Denumirea se da îndeosebi recipientelor în care arheologii pastreaza reverentios descoperirile lor de-a lungul anilor de cercetare si de cernut dupa tainele vietii omului pe pamânt. Canonul sacru al buddhismului contine trei “cosuri” numite Tipitaka sau Tripitaka. Acestea i-au îndemnat pe adeptii lui Buddha sa faca binele si le-a oferit o regula de aur, care zice: “Nu rani pe altii cu ceea ce te doare pe tine” . De asemenea, ele vorbesc de zece porunci, în care se spune:

1. Sa nu ucizi !
2. Sa nu furi !
3. Sa nu comiti adulter !
4. Sa nu înseli !
5. Sa nu blestemi !
6. Sa nu minti !
7. Sa nu vorbesti vorbe desarte !
8. Sa nu râvnesti !
9. Sa nu insulti nici sa nu lingusesti !
10. Sa fii liber de mânie si razbunare !

Învatatura contine o provocare semanând strâns cu marea noastra porunca misionara de la Matei 28:19-20, în care <Buddha> spune: “Acum mergeti, o calugarilor, si cutreierati prin lume pentru binele celor multi, pentru bunastarea lumii, din milostivire pentru lume. Propovaduiti învatatura! Daca nu este propovaduita, oamenii nu pot obtine mântuirea. Vestiti-le o viata de sfintenie” .

Iar când Binecuvântatul punea în miscare Roata Legii – zic scripturile buddhiste – zeii ce locuiesc pamântul au strigat: “Cu adevarat Binecuvântatul a pus în miscare, în Parcul Cerbului, Isipatana, Roata Legii si nu poate fi oprita de nici o fiinta din lume” . Astfel, în acel moment, în acea clipita, în acea secunda, strigatul a ajuns în lumea lui Brahma; iar întregul sistem al celor zece mii de lumi s-a cutremurat, s-a clatinat si a tremurat; o lumina infinita, puternica, s-a vazut în toata lumea.

Prin aceste locuri, trecând pe lânga imensul gong al templului, afara, dincolo de grupurile de oameni, pot fi vazute ruinele sacre. Poate ca pe acolo a mers Buddha sau aici statea Buddha când vorbea celor dornici sa-l asculte. Poate ca a stat jos aici, pe acest deal, sau a meditat în aceasta vale. Cine ar putea sa spuna?

În acele zile de aur la Sarnath, când conducea prin exemplu si rostea adevarul, ucenicii lui îl întrebau: “ Spune-ne Iluminatorule, din ce consta religia?”

El le-a raspuns: “ Religia consta din a face cât mai putin rau posibil, din a face binele din abundenta, din a practica dragostea, mila, adevarul si curatia pe toate drumurile vietii” .

Iar ei i-au raspuns: “ Tu ai gasit-o umblând pe calea înoptita: gândire corecta, vietuire corecta, efort corect, atentie corecta, concentrare corecta” .

Asa vorbeste buddhismul astazi. Ideile lui Buddha sunt corecte deoarece sunt rezonabile si sunt rezonabile fiindca sunt corecte .