biserica.org:compendium:cărţi:religiile lumii: Hinduismul

HINDUISMUL – religia zeitatii multiple

 

India - tara de aparitie a cultului

(religia a 320.000.000 de oameni care cred nu numai ca vor trai din nou dupa moarte, dar sunt convinsi ca au trait deja alte vieti)

  TERMENI HINDUISTI

Agni

Zeitatea vedica a focului de pe altar si mijlocitorul dintre zei si oameni

Atman

Principiul vietii, Sufletul, Sinele, Eul

Bhagavad-Gita

Dialogul filozofic dintre Arjuna si Krisna, scris probabil în jurul sec.II sau III dupa Hr. Sau mai devreme

Brahman

Sufletul suprem sau Esenta suprema a universului nematerial, necreat, necircunscribil, atemporal. Brahman este conceput ca fiind trinitatea: Brahma, Visnu si Siva

Dharma

Legea religioasa sau doctrina hinduista; de asemenea religia sau obligatia religioasa

Ganesa

Zeul indian al întelepciunii si al prudentei. Este reprezentat ca un om mic de statura, rosu sau galben, cu cap de elefant

Hanuman

Zeul-maimuta indian

Hinduism

Sistem religios si social autohton al Indiei

Indra

Marele zeu national al indo-arienilor. Persoanele care îl cinstesc cred ca produce tunetul si ploaia, ca îsi copleseste dusmanii si ca îi rasplateste pe închinatori cu prada dobândita ca rezultat al victoriilor sale

Karma

În hinduism, termenul se refera la toate consecintele morale ale faptelor unei persoane. Aceste consecinte sunt considerate ca determinant al soartei cuiva în existenta sa viitoare

Krisna

Cea de-a opta întrupare a lui Visnu si una dintre cele mai adorate dintre zeitatile hinduiste

Laksmi

Zeita hinduista a frumusetii si bogatiei. Ea este consoarta lui Visnu

Maya

Magie; puterea prin care lumea fizica este creata sau facuta cunoscuta

Parvati

Zeita indiana considerata fiica Himalaiei

Risi

Poet sau întelept hinduist inspirat

Sarasvati

Consoarta lui Brahma si zeita învataturii, a muncii si a oratoriei

Soma

Personificarea bauturii din planta soma, o vita est-indiana fara frunze, care produce un vin laptos. În hinduism, personificarea acesteia este cinstita ca divinitate.

Upanisade

Tratate speculative ce se ocupa de natura omului si a universului. Aceste scrieri formeaza o parte târzie din literatura vedica. Cele mai timpurii upanisade dateaza, probabil, din sec. VIII î.deHr.

Varuna

Zeitate cosmica suprema a hinduismului. Este considerat creatorul, conducatorul si în deosebi pazitorul lumii cosmice

Veda

Cea mai veche literatura sacra a hinduistilor. Termenul se poate referi în chip deosebit la una sau la toate cele patru colectii canonice de imne, rugaciuni si formule liturgice servind drept baza pentru întreaga literatura si religie vedica

Visnu

A doua zeitate (al doilea zeu) din trinitatea hinduista, numit si “Pastratorul”

Yogi(n)

Persoana care practica yoga, adica disciplina mentala a concentrarii propriei atentii, în întregime, asupra unui anumit obiect – abstract sau concret – în ideea de a realiza identificarea constiintei cu acel obiect

 

 

 

Descrierea cultului

…Într-o zi am vazut un hindus stând pe malul Gangelui, în fata unei statui a zeului Krisna. Câta vreme va fi stat, pâna atunci, privind tinta la aceasta închipuire de lemn, tacuta? Ore, zile, sau poate saptamâni. Era într-o stare de cvasi transa. Trupul lui parea modelat din argila, iar el însusi se înfatisa ca un idol. Mi se paru ca întreprindere-si oprise si respiratia. M-a fulgerat gândul sa ma întorc spre însotitorul meu hinduist, un tânar bine îmbracat, educat, si sa-l întreb: “De ce face asa? Cum explici o astfel de idolatrie?” .

Ca si când mi-ar fi citit gândurile, însotitorul meu întreprindere-mi zise: “Cine poate sti ce este în inima unui om, marginându-se la înfatisarea lui exterioara?” .

N-am uitat niciodata aceste cuvinte cât am calatorit de-a lungul subcontinentului, în India. Mi le-am reamintit când i-am vazut pe satenii saraci cumparând o floare, ceva fructe sau pâine în afara zidurilor templului si depunând respectuos ofranda lor lânga o statuie sau înauntrul vreunui sanctuar. Mi-am adus aminte de aceste cuvinte când calugarii din ordinul Ramakrisna se îngrijeau de bolnavi si slujeau celor lipsiti, când ucenicii din multe manastiri (asram) îsi intonau rugaciunile, când yoghinii îsi derulau exercitiile lor spirituale fantastice, când închinatorii la temple îsi rosteau prin cântec rugaciunile lor si când cel mai vestit filozof din India, Ramakrisna, Paramahansa, mi-a vorbit prin aforismele sale despre religia poporului sau.

India – tara filosofilor

Pretutindeni, unde n-ai merge în India, poti simti pulsatia rascolitoare a unui popor. De la maretia ametitoare a locasului Taj Mahal si pâna la dezordonatul bordei al celui mai de jos cersetor, religia face parte din viata. Incita la vorba un hinduist si vei afla un filozof în el. Asculta-l si-l vei auzi vorbind despre caile si lucrarile minunate ale zeitatilor. Ia seama si vei afla câte un sanctuar în fiecare casa. Asa este hinduismul, religia a cca. 320.000.000 de oameni care cred nu numai ca vor trai din nou dupa moarte, dar sunt convinsi ca au trait deja alte vieti .

Aceasta învatatura despre roata vietii este una dintre principalele caracteristici distincte ale hinduismului. În timp ce crestinii cred ca viata omului se consuma într-o piesa cu trei acte: nasterea, moartea si nemurirea, hinduistii o concep ca o drama nesfârsita: nastere, moarte si renastere; moarte si renastere; moarte si renastere; moarte si renastere… Ei sustin ca sufletul a existat întotdeauna si va continua sa existe pâna se va unu cu Dumnezeu, Sufletul sufletelor.


Idei Fundamentale

Hinduistul crede ca totul poate fi redus la simplu, daca se tine minte trei adevaruri fundamentale.

Primul adevar este legea identitatii , putând fi exprimata prin vechea si adeseori repetata expresie sanscrita: “Tat tvam asi” ceea ce ar însemna: “Asa esti Tu” , sau “Dumnezeu si cu mine una suntem” , sau “Cel ce este dincolo, dincolo de persoana, acela sunt Eu” .

În hinduism, sufletul este vesnic într-un sens greu de sesizat de mintea crestina. Faptul ca el supravietuieste trupului nu este o taina si nici minune, caci el a existat deja mai înainte ca trupul sa fi luat fiinta. “N-am lipsit de a fi nicicând” (Never have I not been), zice zeul Krisna catre un ucenic.

“Niciodata n-ai lipsit de a fi si nu va veni nicicând o vreme când nu vei fi”

Sufletul, potrivit hinduismului, este atman sau unicul adevarat. Restul nu este decât iluzie sau maya. Doar sufletul este real. Un mistic crestin apusean, Mister Eckhart, profund impresionat de hinduism, explica legea identitatii, spunând ca ochiul cu care noi îl vedem pe Dumnezeu este acelasi ochi cu care ne vede El pe noi.

Orice practica religioasa a adevaratului hinduist se îndreapta spre întelegerea propriei unicitati cu Dumnezeu. A te cunoaste pe tine însuti înseamna sa-L cunosti pe Dumnezeu. A trai ca si cum adevaratul “eu” este etern  si indestructibil înseamna sa traiesti în Dumnezeu. A descoperi ca totul în afara acestei realitati este maya înseamna sa-L descoperi pe Dumnezeu.

A surprinde sensul deplin al unicitatii înseamna a întelege esenta hinduismului.

Aceasta supozitie a hinduistului trece dincolo de obisnuita credinta crestina ca vietile noastre constituie o reflectare a vietii lui Dumnezeu, sau ca noi suntem fiii si fiicele lui Dumnezeu si ca Dumnezeu traieste în noi.

Dupa hinduist, adevaratul sine din fiecare dintre noi este atman . El este Tat tvam asi ; iar când hinduistul rosteste aceste cuvinte în vidul vesnic, el pretinde ca primeste un raspuns care zice: “Acesta si numai acesta este adevarul” .

Karma

Dar exista si un al doilea adevar, numit karma . În Occident , karma , în mod liber, este tradus ca destin sau soarta . Spunem ca în karma avem de a face cu “frâne bune” sau “frâne rele”, ori cu lucruri care doar par ca se întâmpla. Dupa hinduist însa, karma este lege. Omul este ceea ce este, în ce priveste norocul si locul sau în viata, datorita karmei sale.

Karma determina consecintele faptelor fiecaruia. Ea nu poate fi stapânita, schimbata sau distrusa. Strict vorbind, karma nu este nici buna nici rea. Ea exista; si atât. Hinduistii cred despre karma ca este miezul principiului din Biblia crestina, care zice: “ Nu va înselati, Dumnezeu nu se lasa batjocorit, caci orice va semana omul aceea va si culege” (Galateni 6:7). Cu cinci milenii înainte de a se scrie aceste cuvinte, scripturile sacre hinduiste deja spusesera ca omul devine bun prin faptele lui bune si devine rau prin faptele lui rele.

Un hinduist caruia îi place credinta crestina si care totdeauna încerca sa gaseasca paralelisme între religia lui si religia crestina, a spus precum ca { karma este un alt fel de a zice: “ Cautati mai întâi împaratia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate celelalte vi se vor adauga voua” . Crestinii cred implicit în aceste cuvinte. Karma tine de o lege spirituala, indiferent ce nume îi dam}.

M. Bach îsi aminteste povestind: - odata, când calatoream într-un taxi împreuna cu un hinduist, am vazut un om murind pe marginea soselei. Ne-am oprit sa vedem ce am putea face, dar omul era imposibil de a mai fi salvat. “Karma”, zise prietenul meu. Si am gândit în sinea mea – asa îsi explica hinduistii totul în lume – suferinta, binecuvântarea, necazul, bucuria, casta de jos, casta superioara, saracul si sacerdotul, lipsitul, bogatul. Karma acopera totul în viata si asigura insul ca ceea ce este el în orice moment nu-i altceva decât urmarea a ceea ce a facut în vreun moment anterior. Este actiunea legii cauzei si efectului. Faptul asigura si previne omul ca nimic din ceea ce face el nu se pierde niciodata, nimic nu ramâne neluat în seama, nimic nu se uita, nu se înlatura, nimic nu este lipsit de importanta. Karma este o roata în vesnica miscare si, asemenea morilor zeilor, macina destinele oamenilor… si le macina “marunt de tot”.


Reîncarnarea

Totusi, dupa întelesul hinduistului, karma nu se poate aplica exclusiv vietii prezente si vietii viitoare dupa cum ar crede crestinii. Karma , în hinduism, are o încredere doctrinara inseparabila numita reîncarnare.

Reîncarnarea este al treilea mare adevar la hinduisti. Înseamna “repetare a vietii”. Ea înseamna ca sufletul omului - atman sau esenta vietii - se manifesta într-un cerc de vesnice nasteri si renasteri. Daca un om moare, va trai el din nou? Hinduistul raspunde: “ Da, cu siguranta! El va trai din nou pe acest pamânt, ca sa-si împlineasca destinul, scopul si sa culeaga rasplata faptelor sale de mai înainte” .

Reîncarnarea da raspuns multor întrebari ale hinduistului. Ea explica diversitatea persoanelor pe care le aflam în lume, prapastia izbitoare dintre cei întelepti si cei neîntelepti. Ea explica toate aceste inegalitati aparente, ofera o solutie pentru enigma inexplicabila a faptului ca un om moare de tânar, ca altul moare batrân. Ea explica fenomenul geniului.

Ba si mai mult, doctrina despre reîncarnare pregateste hinduistul pentru o unire finala cu Dumnezeu, într-o stare de fericire nepieritoare. Caci aceasta unire este scopul si tinta vietii, însa prin treceri succesive sufletul omului are sansa, în cele din urma, sa se uneasca cu sufletul lui Dumnezeu.

Credinta în Dumnezeu

Ce crede hinduistul despre Dumnezeu si cum se compara credinta lui cu aceea marturisita de crestini?

Oricine calatoreste prin India va fi socat de multitudinea zeitatilor hinduiste. Literalmente, sunt mii de zeitati. Exista zeitati si zeitati, familii de zeitati, si sotii, si copii de zei. Iata-l pe Krisna, întruparea sau încarnarea lui Visnu. Si iata-l pe Indra , zeul tariei cerului, pe Varuna , zeul atotvazator, pe Agni – divinitatea focului, pe Soma , personificarea sucului plantei soma. Hinduismul îl cinsteste pe Ganesa , zeul elefant, si pe, Hanuman , zeul maimuta. O iubeste si o respecta pe Sarasvati - zeita învataturii si pe Laksmi , zeita bogatiei si pe Parvati , sotia zeului Siva . Hinduismul are nenumarati zei si zeite.

Dar când privim hinduismul din punctul de vedere al hinduistului, toti zeii sunt doar reprezentari ale unicului Dumnezeu adevarat. Hinduismul insista ca Dumnezeu este unul; desi în multitudine. El este unul în acelasi mod în care umanitatea este una.

Cine este acest singur Dumnezeu? Hinduismul zice ca este Brahman . Iar daca ceri unui hinduist sa-l descrie pe Brahman, ti se va spune: “Brahman este Sufletul lumii. El este Constiinta cosmica. El este Nemuritorul Atman, Suflarea de viata, Absolutul, Principiul Iubirii si al Legii” .

Si noua, crestinilor, ne vine greu sa-L descriem pe Dumnezeu. De asemenea, noi îi atribuim multe nume si identitati, îl numim Yahve, Domnul, Tatal atottiitorul (atotstiutorul), Dumnezeul Dumnezeilor, împaratul împaratilor, etc.

Ce ai raspunde daca cineva ti-ar zice: “Descrie-mi-L pe Dumnezeu”?

Ai putea zice: “Dumnezeu este Isus Hristos” , sau “Isus Hristos este Dumnezeu” , sau “Dumnezeu este Duh” .

Poate zici: “Dumnezeu este iubire” ; sau: “El este Parintele meu” ; sau: “El este Dreptate, Milostivire, Putere, îndurare” .

Hinduismul ti-ar spune ca toate aceste atribute sunt doar putine din multele atribute ale lui Dumnezeu.

Crestinii protestanti (autorul cartii este protestant, n.t.) nu cred în statui; dar daca ar fi crezut, este de conceput ca ar personifica aceste atribute ale Lui Dumnezeu si ar face – s-o spunem – un chip sau o statuie a Dragostei, alta a Dreptatii, alta a Puterii. Aceea – pretind hinduistii – este ceea ce au facut ei. Ei au creat reprezentari ale atributelor lui Brahman, le-au personificat si le-au dat nume. Dar Brahman ramâne Supremul – esenta universului, atemporala si aspatiala. Desigur, sunt numerosi hinduisti care cinstesc însusirile moralitatii, ale iubirii, întelepciunii si ale putintei de mai mult, decât pe Dumnezeu.

Hinduistul gaseste propria reprezentare a lui Dumnezeu pe masura întelegerii sale. Conceptul sau de Dumnezeu sau zei este dictat de puterea lui de perceptie spirituala. Religia întotdeauna este pentru el o experienta de viata. Este ceva foarte practic, nu teoretic. E mai mult (ceva) subiectiv decât obiectiv.

Poti crede într-un zeu sau în zece mii de zei si sa fii (ramâi) hinduist. Poti fi agnostic si sa fii hinduist; si, într-un cuvânt, poti fi ateu si sa fii hinduist, deoarece hinduismul este tot atât de mult cultura si filosofie pe cât este religie. Dar nu poti fi hinduist fara a reflecta continuu asupra vesnicelor întrebari: Cine sunt eu? De ce sunt aici? Încotro ma îndrept? Si nu poti fi hinduist adevarat fara sa-ti reamintesti: “Tat tvam asi” “Dincolo de persoana, eu sunt El” .

Întreaba-l pe un hinduist unde si când a început religia lui, pe care el o numeste dharma , si îti va spune: “exista dintotdeauna” .

Scrierile sacre

Nu încape deloc îndoiala ca hinduismul este cea mai mare dintre vechile religii ale lumii, iar unitatea ei fundamentala se afla în cartile ei sacre. Cartile sale, mai degraba decât orice fondatori omenesti, constituie factorul inspirator pentru propria credinta. Iar daca-l întrebi pe un hinduist: “Cine a scris aceste carti?” sau: “Cine au fost persoanele (mijlocitorii) care au înregistrat aceste adevaruri spirituale?” îti va spune simplu: “Au fost scrise de risi – de sfintii desemnati de Unicul Dumnezeu multiplu” .

Într-o zi, în Bombay, un hinduist barbos, cu ochelari, a venit la mine la hotel. De sub salul sau alb, pe care îl purta aruncat peste vesmântul sau indian alb, scoase o carte mare, frumos legata.

— Primiti-o ca pe un dar – a zis el – si în amintirea vizitei dumneavoastra în aceasta tara. Ea va avea mare pret pentru dumneavoastra, deoarece este una dintre primele exemplare ilustrate ale scumpei noastre Bhagavad-Gita .

Omul era Parmanand Mehra, artist si tipograf. Doar publicase atunci aceasta importanta editie a acelei carti sfinte pe care o îndragesc milioane de oameni.

Pentru hinduisti ea este un fel de Biblie de familie, bogata în alegorii, parabole si cugetare mistica. Ea este o parte din vestita Mahabharata – Marea Epopee – care, împreuna cu Ramayana, constituie epicul nemuritor al hinduismului.

Tema din Bhagavad-Gita este expusa chiar la început când Arjuna, ucenicul, cere zeului Krisna sa-i spuna cum poate sa-l recunoasca el pe omul care stie adevarul, adica în ce fel poate identifica persoana iluminata.

Krisna raspunde, într-adevar: “Omul neafectat de succes sau de nereusita, liber de sentimente cum ar fi: frica (teama), mânia, mândria, vanitatea, gelozia, ura; omul care si-a disciplinat mintea – acesta este înteleptul; el este iluminatul” . Nu este de mirare ca artistul Parmanand a zis cu emotie: “Orientul si Occidentul se vor întelege mai bine unul pe celalalt prin paginile acestei carti” .

Vedele

La Bhagavad-Gita trebuie adaugate sfintele Vede, cele mai vechi si mai sacre scrieri hinduiste. Exista patru colectii canonice în acest domeniu: Rig-Veda – continând peste o mie de imne; Yajur-Veda – bogata în imne si rugaciuni; Sama-Veda – o carte de revelatie, cântari si slujbe; Atharva-Veda – plina de descântece (incantatii).

“Veda” înseamna întelepciune spirituala, iar Vedele sunt atât de bogate în cunostinte si povete încât istoricii dau timpului când au fost compuse numele de “perioada Vedica” – circa 1500 – 800 î.d.Hr. Frumusetea lor ne aminteste de gloria Vechiului Testament.

Rig-Veda este de cinci ori mai lunga decât cartea Psalmilor, iar unul dintre imne (cânturi) ne dezvaluie maiestatea ei:

El cunoaste calea pasarilor ce zboara în vazduh,
Si ca Stapân al marii,
El stie corabiile ce plutesc pe ea…
***

El cunoaste calea vântului,
Vântul întins, înalt si puternic;
El stie zeii ce locuiesc înaltul.
***

Varuna, devotat legii sfinte,
Sade în mijlocul poporului Sau;
El, înteleptul, sade acolo sa conduca toate.
***

De-acolo privind, El vede toate lucrurile minunate,
Atât cele ce au fost,
Cât Si cele ce se vor face apoi.
***

Upanisadele

“Noul Testament” al hinduismului îl constituie însa Upanisadele. Aceste scrieri mistice consta din 108 poeme ce se ocupa cu cautarea sensului vietii si al universului. Ele sunt profund inspiratoare, filosofice, si, venind la sfârsitul Vedelor – cum se întâmpla – ele sunt amintite adeseori ca Vedanta sau sfârsitul întelepciunii vedice.

Un exemplu despre maretia Upanisadelor poate fi aflat în cuvintele:

Cine se vede pe sine în toate fiintele,
Si vede toate fiintele în sine,
Acela intra în Supremul Brahman;
Prin aceasta si nu prin altceva.

În Upanisade se explica filosofic tocmai principiul reîncarnarii si doctrina despre karma. Aici se reaminteste hinduistului ca adevaratul sine este atman iar Dumnezeu este Atman, ca sinele interior si Sinele Absolut sunt una. Natura si tinta Upanisadelor o constituie unirea insului cu Brahman si unirea tuturor hinduistilor într-o singura familie mistica de credinciosi.

Hinduismul exprimat în multe moduri

Hinduismul înseamna multe. Influenta regretatului Mohandas K. Gandhi – el a renuntat la lucrurile lumesti si, proclamând ca poporul sau nu va putea sluji lui Dumnezeu câta vreme este robit din punct de vedere politic – a dus la aparitia unei miscari care, în cele din urma, a adus Indiei libertatea. Hinduismul este, de asemenea, credinta unui Vinoba Bhave, ucenicul lui Gandhi. Timp de multi ani acesta a cutreierat sat dupa sat, convingându-i pe latifundiarii bogati sa-si împarta fermele saracilor. Bhave mi-a zis: “Lumea are disperata nevoie de vieti primenite, de vieti care sa practice slujirea si sa-L cinsteasca pe Dumnezeu prin partasie” .

Hinduismul este rezultatul diverselor ordine monastice compuse din oameni care au initiat orfelinate si scoli, spitale si centre de reabilitare în toata India si în multe parti ale lumii. Acesti oameni au primit inspiratie de la Ramakrisna si Swami Vivekananda – sfinti ai hinduistilor. Hinduism înseamna eforturile pline de abnegatie ale dr. M. Modi – vestitul specialist oculist al Indiei – care zicea cândva: “Poporul este Dumnezeul meu. Sala de operatie îmi este templu, iar instrumentele chirurgicale rugaciunea mea (pujah)” .

Hinduism înseamna învatatura si interpretarea data de cel mai mare teolog hinduist, Sankaracarya, filosofia lui Sarvepalli Radhakrisnan, a lui Jawaharlal Nehru, poezia lui Rabindranath Tagore, mistica spirituala a lui Swami Siva-nanda, iubirea si nobletea sfântului hinduist T.L.Vaswani.

Hinduism înseamna practica yoghinilor si starea de cvasi transa a sfintilor ce stau pe malurile sfinte ale Gangelui. El înseamna munca învatatilor din multe universitati ale Indiei si credinta milioanelor Indiei care strabat strazile oraselor si ulitele satelor, si forfaie pe dealurile si prin padurile acestei tari de basm. Hinduismul înseamna toate acestea; si mai mult decât toate, el constituie speranta celor care simt în inimile lor, ca mine si dumneata, chemarea lui Dumnezeu.

O boare de hinduism a venit în casa noastra de curând, când un tânar swami din Himalaya a petrecut doua saptamâni la noi. Era tipic hinduist: linistit, gânditor, molatec, pasiv. Nu consuma carne, oua, peste, usturoi sau ceapa. Ziua lui începea la 4 dimineata cu o ora de exercitii yoga si de rugaciune. A venit în America pentru ca sa ne “domoleasca”. Eu cred ca noi l-am iutit! Dar convingerea ca toata viata noastra este viata lui Dumnezeu si ca Dumnezeu este tot atât de adevarat ca aerul pe care îl respiram si ca pamântul pe care-l calcam, a avut un efect bun asupra tuturor celor care l-au întâlnit.

Când, la plecare, a aparut în fata noastra în vesmântul sau galben ca sa ne spuna “la revedere”, si-a lipit mâinile una de alta si s-a rugat asa:

“Tu, Dumnezeule, esti oaspetele drag în orice camin - parinte, frate, fiu, prieten, binefacator, pazitor, toate întruna. Libereaza, puternice Doamne, pe închinatorii tai, curata-ne de întinarea pacatului, iar când vom muri, primeste-ne cu milostivire în acea zi din urma!”

Asa glasuiesc Vedele. Si asa spune hinduistul când se roaga Dumnezeului în care crede si multor zei care ajuta la explicarea celui Unul.