biserica.org:compendium:cărţi:religiile lumii: Iudaismul

IUDAISMUL – religia unui destin divin

Israel - tara unde a aparut cultul iudaic

"Tineti minte trei lucruri si veti scapa de chinurile nedreptatii: sa stiti de unde veniti, sa stiti încotro mergeti si sa stiti în fata cui va trebui sa dati stricta socoteala despre voi însiva"

  TERMENI IUDAICI  

Diaspora

Evrei care, dupa captivitatea babiloniana, s-au raspândit prin lumea andica

Ghemara

Comentar bazat pe misna

Hanukkah

Sarbatoarea ebraica a “Consacrarii”. Celebreaza victoria Macabeilor asupra grecilor

Iudaism

Doctrina religioasa a evreilor. Se poate referi de asemenea si la sistemul religios al evreilor în general

Midras

Expunerea Scripturilor ebraice sau a unei parti din ele

Misna

Doctrina iudaica traditionala, asa cum s-a dezvoltat ea prin intermediul hotarârilor rabinilor înainte de secolul al III-le d.Hr.

Pasha (Pesah)

Sarbatoare anuala a evreilor amintind iesirea evreilor din Egipt, când au fost omorâti întâii nascuti ai egiptenilor

Pentateuh

Primele cinci carti ale Vechiului Testament

Pentecost (Cincizecime)

Sarbatoare iudaica solemna tinuta în a cincizecea zi, dupa a doua zi de Pasti, la sapte saptamâni

Purim

Sarbatoare iudaica amintind de interventia Esterei în ajutorul Evreilor din Persia

Ros Hasana

Anul Nou evreiesc

Seder

Sarbatoare tinuta în casele evreilor în prima noapte de Pasti. Scopul principal al acesteia este sa comemoreze iesirea din Egipt

Sionism

Printre evreii moderni, termenul se refera la o miscare de colonizare a evreilor în Palestina

Sabuoth

Sarbatoare a evreilor numita si Sarbatoarea Saptamânilor (Cincizecimea)

Sukkoth

Sarbatoarea ebraica zisa a “Corturilor”, sarbatoare a secerisului

Talmud

Legea civila si canonica evreiasca, asa cum s-a papstrat de evrei. Ea consta din misna si Ghemara

Thumim

Urim si Tumim erau niste obiecte mentionate în Vechiul Testament si folosite ca instrumente de a dezvalui voia lui Dumnezeu poporului Sau. În anumite ocazii arhiereii le purtau în pieptarele lor

Tora

Pentateuhul, Legea lui Moise

Urim

Vezi mai sus la “Tumim”

Iahve

Transliterare (corecta, n.t.) a cuvântului Iehova

Yom Kipur

Ziua “Rascumpararii” la evrei

Zohar

Carte cabalistica ebraica scrisa în forma de comentar la Pentateuh

 

 

Descrierea cultului

În Israel poti pasi prin singurul coridor accesibil – Poarta Mandelbaum. Acesta este un pasaj strâmt, lung de cca. 100 de metri, o straduta baricadata, pazita la un capat de militari arabi, iar la celalalt capat de soldati israelieni. Sunt înarmati cu automate scurte. Deseori au loc incidente de frontiera. Ti se poate oferi un permis special pentru traversarea frontierii dincolo.

…Din partea israeliana, un granicer din patrula m-a întrebat ce treburi am. Când l-am informat ca ma ocupam de domeniul religiei, a aratat mult interes.

A-ti venit într-un loc bun – mi-a zis el. Acesta este pamântul Domnului. Poate ca se gândea la teritoriul peste care flutura un steag cu linii albastre si albe, cu steaua lui David pe el, sau poate ca se referea la tinutul de jur împrejurul Portii Mandelbaum.

Republica lui Israel ocupa o mare parte din Palestina, dar toata aceasta tara sfânta pentru evrei, crestini si musulmani. Cele mai vechi traditii apartin evreilor. Cele mai vechi borne sunt evreiesti, tot asa cum sunt si cele mai vechi rânduieli ceremoniale. Sabatul, ziua Rascumpararii, sarbatoarea Pastelui, sarbatoarea Colibelor sau a Corturilor, Cincizecimea – sunt parte din zestrea poporului evreu.

Iudaismul Azi

Întregul “Pamânt al Domnului” (Tara Sfânta) – generos de bogat în traditii si întelepciune religioasa – este legat, implicit, de iudaism, de religia a cca. 12.000.000 de oameni, din care cca. 6.000.000 de oameni locuiesc în Statele Unite, iar aproape 2.000.000 de oameni au acum cetatenie israeliana.

Pe când te îndrepti spre hotelul “Împaratu David” din partea mai noua a Ierusalimului, Vechiul Ierusalim fiind în sectorul arab, vezi evrei patriarhali, cu barba, pretutindeni de-a lungul caii. Sunt aspri si neîngrijiti. Îmbracati în costume negre si poarta palarii cu streasina larga; seamana mult cu populatia Ami din Pensylvania (stat în SUA). Îi vezi în mijlocul traficului si când îi compari cu israelitii moderni îmbracati ca si cum doar atunci ar fi coborât de pe trotuarele New-Yorkului, întelegi iarasi pe cât de variata si fabuloasa este istoria acestei religii, în special când este vazuta prin poporul ei din Tara sfânta a Sionului.

Un Popor Ales

Intrarea iudaismului în suvoiul istoriei sfinte a fost extrem de dramatica. Primele 5 carti ale lui Moise, numite Pentateuh , relateaza istoria si constituie o epopee ce urca pâna la cel putin 3.000 de ani. Crestinii, nu mai putin decât evreii, palpita la maiestatea cuvintelor familiare fiecarui partas al traditiei iudeo-crestine. “ La început Dumnezeu a creat cerul si pamântul… Dumnezeu l-a creat pe om dupa chipul Sau, dupa chipul lui Dumnezeu l-a creat, i-a creat barbat si femeie. Si Dumnezeu i-a binecuvântat… Iar Dumnezeu a vazut tot ceea ce facuse si a vazut ca erau foarte bune” (Facerea/Geneza 1:1,27,28,31).

Alte carti ale Vechiului Testament continua revelatia, profetiile, credintele, suferintele si aspiratiile poporului lui Israel. Îi vedem ca nomazi ratacind prin pustie, ca sclavi slujind lui faraon si ca oameni liberi scosi din robie de marele Dumnezeu Yahve. Din locuri unde fusesera dispersati au ajuns sa formeze o noua natiune, în ciuda unor grozave adversitati. În toate aceste situatii îi vedem angajati într-o drama spectaculoasa.

Minunea ce se petrece în republica Israel este pe linia manifestarilor istorice de care este plin iudaismul: fuga din Egipt, trecerea Marii Rosii, ratacirea în pustie. Fiecare calator din Israel – indiferent de opinia lui asupra implicatiilor politice, daca disputa arabo-israeliana este buna sau rea, sau indiferent de parerile sale cu privire la Sionism – nu poate sa nu fie impresionat de fervoarea spirituala ce uneste si sustine aceasta realizare. Deosebirile politice, sociale si religioase acute dintre oameni sunt subliniate într-o zicere veche de când lumea: “ Israel a ales pe Yahve sa-I fie Dumnezeul sau, iar Dumnezeu a ales pe Israel sa-I fie poporul Sau” .

Este miezul gândirii acestor oameni, însa ca sa tii în minte acest fapt înseamna sa cunosti iudaismul. Acesti oameni sunt convinsi ca Dumnezeu i-a recunoscut, i-a separat si i-a pregatit sa-I fie alesii Lui. Ei cred ca Dumnezeu i-a ales nu pentru privilegii speciale, ci pentru o slujire si o misiune deosebita în lume. Ei cred ca undeva în “ Pamântul lui Dumnezeu”, sensul ascuns al minunilor este aratat pe deplin. Undeva printre deserturi, muntele lui Yahve pastreaza secretul vizând modul si timpul când degetul lui Dumnezeu a scris cele zece porunci. Undeva Avraam a ospatat, pe nestiute, îngeri. Undeva pe muntele Carmelului, Ilie i-a rusinat si învins pe preotii lui Baal. Undeva Saul a fost rege. David I-a cântat psalmii, Solomon I-a zidit Templul. Undeva Isaia a proorocit despre venirea Mântuitorului, a lui Immanuel . Toate acestea formeaza iudaismul si mostenirea lui. Din cea mai timpurie istorie ebraica si pâna la constituirea statului Israel, iudaismul a ramas religia unei sortiri divine.

Tocmai acest simtamânt al sortirii îi uneste pe evrei, desi mai sunt înca un popor dispersat. De la cel mai neînsemnat evreu si pâna la seful republicii Israel, si de la tânarul copil evreu si pâna la cel mai batrân rabin, sentimentul patronajului lui Dumnezeu este o forta conducatoare.

Evreii cred ca nu este o cale usoara aceea pusa înaintea lor de catre Dumnezeu. Vor fi persecutii din pricina dreptatii (sfinteniei – righteousness). La fel, ei simt ca aceasta cale pe care vor merge nu este clar însemnata, deoarece Dumnezeu îsi ascunde scopurile sale tot asa cum S-a ascuns de Moise pe muntele Sinai. Mai departe, calatoria nu este scutita de criza; Yahve îsi are modul Sau de a-si pune copiii la încercare. Dar în privinta sprijinului Sau nu poate fi îndoiala.

Tora

Inerenta destinului iudaismului este Tora , sulurile sacre. Ea ocupa un loc central în fiecare sinagoga, se citeste la fiecare slujba din sâmbete si este scumpa fiecarei inimi de israelit. Tora înseamna “Legea” si este privita ca Biblia ebraica (Biblia evreilor). Ea face parte, de asemenea, din Vechiul Testament, dar este cu mult mai semnificativa pentru un evreu decât pentru strain. În ea se afla pastrata voia revelata a lui Dumnezeu si pe ea îsi fundamenteaza iudaismul codul sau si comportarea morala.

Tora contine misterioasa identificare a lui Yahve prezentata în cuvintele blazonale: “Eu sunt cel ce sunt” (Iesirea 3.14). Si aici se afla declaratia suprema care a facut din iudaism cea dintâi dintre religiile monoteiste din antichitate: “Asculta, Israele: Domnul Dumnezeul Tau este singurul Dumnezeu…” (Deuteronom 6.4). Tora este comoara nadejdii si a sigurantei, linia directa de comunicatie dintre un popor si Dumnezeul sau. La evrei, Tora este Cuvântul, iar Cuvântul este Tora. Ea constituie întregul corp de învatatura si Scriptura de care evreul este legat si prin care este eliberat de superstitie si frica neîntemeiata. Tora este iudaismul si, ca parte din destinul divin, ea îi uneste pe oameni orisiunde straluceste Steaua lui David. În iudaism, în special, Sfintele Scripturi au mare însemnatate.

Talmudul si alte scrieri sacre

Iudaism este si Talmudul . Asa cum Tora este Legea scrisa a poporului ales, tot asa Talmudul a fost cândva legea orala. Codificat acum, el a îmbinat Misna si Ghemara (studiile rabinice) si interpreteaza, ilustreaza si amplifica legea scrisa. Talmudul este Tora orala în care oameni ilustri ai sinagogii si-au adunat ca într-o matca întelepciunea si descoperirile lor. Aici, Simon cel Drept declara: “Lumea se mentine prin trei lucruri: Legea, cultul si generozitatea ”.

În Talmud mai gasim si cuvintele rabinului Hillel: “Mai multa carne – mai multi viermi; mai multa bogatie – mai multa grija; mai multe femei – mai multa vrajitorie; mai multe concubine – mai multa desfrânare; mai multi sclavi – mai multa tâlharie. Dar mai multa Lege înseamna mai multa viata; mai mult studiu înseamna mai multa întelepciune; mai multa sfatuire înseamna mai multa claritate; mai multa sfintenie înseamna mai multa pace” . Tot aici înteleptul învatator Akabya ben Mahalalei sfatuieste: “Tineti minte trei lucruri si veti scapa de chinurile nedreptatii: sa stiti de unde veniti, sa stiti încotro mergeti si sa stiti în fata cui va trebui sa dati stricta socoteala despre voi însiva .

Învatatura si sfatul îsi afla de asemenea loc în Midras , care scruteaza textele biblice astfel încât necesara calauzire a lui Dumnezeu sa apara clara. Mistica si speculatiile se afla în Zohar , carte ce constituie textul cabalistilor în cautarea adevarurilor ascunse. Aceste persoane cerceteaza sfintele lor scripturi pentru a afla raspunsuri la întrebari ca urmatoarele: “Ce este sufletul omului? Cum se poate face deosebire între bine si rau ? în ce consta fiinta lui Dumnezeu ? Exista rai si iad? Ce este lumea îngerilor si a demonilor?” În toata istoria acestui neam ratacitor acestea sunt niste întrebari pe care oameni numiti “cabalisti” le-au cântarit si le-au examinat disecând fiecare linie, cuvânt si litera a Legii spre a sonda adâncurile tainice.

Suferinta si poporul stramutat

Destinul iudaismului se leaga, de asemenea, de suferinta si de aducerea aminte de suferinta. Mi-am dat seama din nou de aceasta în Israel, ori de câte ori cetatenii noului stat puneau întrebarea: “Cum stau lucrurile pe aici?” Ei se refereau la starea vechiului Ierusalim unde multe sanctuare scumpe inimii lor se aflau pecetluite în mâini arabe. Arabii m-au întrebat mai târziu despre ce mai este în Israel. Exista un dor si o tânguire dupa locurile sfinte de ambele parti ale sfâsietoarei Porti Mandelbaum, dar nimanui mai mult decât evreului Ierusalimul înseamna locasul lui Yahve.

Ierusalimul s-a schimbat de o parte si de alta de circa 40 de ori de când David l-a statornicit ca sanctuar pentru arca lui Dumnezeu. Iar acum, ca si atunci când armatele romane stapâneau orasul la putin timp de la începutul erei crestine, evreilor le este interzis sa intre în vechiul Ierusalim si sa plânga acolo unde au plâns stramosii lor sau sa moara acolo unde parintii lor au dorit sa moara 1 .

Necazurile diasporei ar fi putut învinge iudaismul, caci, mai mult decât oricare alt grup religios, evreii sunt un popor risipit si despartit. Este usor sa simtim ca asimilarea i-ar fi putut înghiti, deoarece evreii au fost siliti sa se identifice cu cultura si cu limba natiunilor de pretutindeni. Persecutia i-a amenintat adeseori cu nimicirea. De la ghetou la camerele de gazare, opresiunea si atrocitatile în masa împotriva lor nu au egal. Iudaismul poate parea simbolul suferintei si al aducerii aminte de suferinta, dar noi trebuie sa retinem ca el se întemeiaza de asemenea pe principiul ca în toata suferinta, sortirea divina îsi contureaza cursul ei si îi garanteaza supravietuirea. Orice ar face oamenii pentru a-i umili pe evrei, aceea îi uneste pe ei mai adevarat si cristalizeaza cultura lor în forma ei unica si inexpugnabila.

1 - în momentul scrierii cartii (n.t.)

Zile sacre

Iudaismul înseamna si sarbatori si zile sacre legate atât de bine cât si de rau. Canavaua religiei iudaice s-a tesut în razboiul datinilor religioase. Multi crestini încep sa studieze sensul Sederului iudaic, cina tinuta în legatura cu Pastele. Sederul are o strânsa legatura istorica si mistica cu Cina Domnului pe care o celebreaza crestinii. Fiecare copil evreu iubeste, cinsteste si tine Sederul. El cunoaste sensul Sederului. El nu uita niciodata cum a sezut împreuna cu parintii în jurul mesei de Seder si cum, dupa traditie, a întrebat: “De ce este aceasta noapte deosebita de toate celelalte nopti?” si îsi aminteste cum tatal lui a raspuns: “Noi eram sclavi la Faraon în Egipt, iar Dumnezeul nostru cel Vesnic ne-a scos de acolo cu mâna tare” .

Ros Hasana , Anul nou iudaic si care cade în septembrie sau în octombrie, potrivit cu variatiile calendarului iudaic, este o zi de serioasa cercetare a sufletului.

Yom Kippur , Ziua Rascumpararii, vine la zece zile dupa Ros Hasana, si este o perioada de odihna solemna. Este dedicata marturisirii pacatelor, caintei si împacarii cu Dumnezeu. Yom Kippur este un fel de Sabat al Sabaturilor. Sabatul însusi, care începe la apusul soarelui (în amurg) în fiecare vineri, este tinut cu rigurozitate în Israel – poate mai mult decât oriunde din cauza marelui numar de evrei ortodocsi de aici. Ortodoxia (iudaica n.t.) interzice lucrul sâmbata si calatoriile în zi de sâmbata. Ortodoxia (iudaica) din toata lumea tine sâmbata ca pe o zi speciala de odihna, iar toti evreii care-si respecta religia lor tin sa respecte ziua (sâmbetei) de la un asfintit la celalalt.

Hanukka , sarbatoarea consacrarii, celebreaza victoria Macabeilor asupra grecilor care cautasera sa-i elenizeze pe evrei în secolul II înainte de Hristos. Iuda Macabeul “a curatit templul” pe care grecii si sirienii îl profanasera.

Purim este o alta sarbatoare a eliberarii, bazata pe relatarea din cartea Esterei.

Sabuoth este Sarbatoarea Saptamânilor sau sarbatoarea primelor roade ale secerisului. Ea se mai numeste si Cinci-zecime , ceea ce înseamna “cincizeci de zile” dupa Pasti.

Sukkoth , Sarbatoarea Corturilor sau a colibelor comemoreaza strângerea secerisului.

În profunzimea fiecarei sarbatori se afla un memento insistent, ca iudaismul a suferit mult, ca adeseori a fost eliberat si ca a fost substantial scapat de la absorbtie prin pronia lui Dumnezeu. De timpuriu în istoria sa, zoroastrismul l-a provocat cu conceptul sau de dualism, dar iudaismul a replicat ca Dumnezeu nu putea sa creeze o fiinta rea egala cu Sine. Buddhismul ar fi putut transforma Decalogul iudaic într-o simpla filosofie morala sau etica, daca evreii n-ar fi staruit ca Yahve le-a transmis direct cuvinte vizând un scop divin ce depasea stiinta lor. Credinta hinduista în karma, în reîncarnare si caste ar fi putut schimba conceptiile iudaice privitoare la scopul vietii, de n-ar fi fost convingerea iudaica despre pasiunea si dorinta lui Dumnezeu pentru dreptate sociala.

Desi iudaismul avea legaturi cu aceste religii, el nu a îngaduit sa fie cucerit de ele. În loc, el a asimilat ceea ce parea ca serveste planului lui Dumnezeu privitor la evrei ca fii ai sortirii Sale. Printr-un geniu rar întâlnit, iudaismul a creat o religie fara o anume dogma si o miscare fara un anume fondator, în afara de “Dumnezeul nostru cel vesnic ” , si care, într-un sens foarte real, a fost socotit întemeietorul Statului ebraic al lui Israel, veghetor asupra poporului Sau.

Iudaism si crestinism

Pe când mergeam pe strazile din Israel si colindam la tara în acest tinut semidesertic, dar care devine din ce în ce mai mult o câmpie fertila, ma gândeam la multele expresii din traditia ebraica si care fac parte din comoara de gândire crestina. Mi-au venit în minte expresii ca: “Pamântul fagaduintei”, “Dumnezeul ostirilor”, “copiii lui Dumnezeu”, “binecuvântarea de la Mizpah”, si multe altele. De asemenea, grupuri etnice cum sunt: canaanitii, filistenii si caldeenii, triburi ca Efraim si Mânase, si celelalte zece triburi mi-au atras atentia. Zei ca Moloch, Baal si Beelzebub, toti mentionati pe nume în Scriptura, se interfereaza cu traditia iudeo-crestina, împreuna cu o mare gama de concepte teologice. Adeseori m-am oprit din cursul gândurilor mele, dându-mi seama ca principalul punct de separare dintre noi crestinii si evrei este ca noi credem ca Mesia a venit în persoana lui Hristos, în timp ce ei înca asteapta venirea Celui fagaduit, Immanuel . Si, mai ales, într-aceasta consta deosebirea.

Speranta în venirea Lui uneste poporul evreu. Aceasta asteptare si veghere constituie o parte vitala a iudaismului. Când se zice ca Moise a primit Legea pe Muntele Sinai si a transmis-o lui Iosua, care a dat-o judecatorilor, care au transmis-o profetilor, care au dat-o oamenilor sinagogii, se implica faptul ca s-a transmis si nadejdea unui Izbavitor. El urmeaza sa fie plinirea Legii. Pentru cei mai multi dintre evrei, speranta mesianica ramâne de temelie.

Concepte fundamentale

Majoritatea evreilor, de asemenea, cred ca exista si concepte fundamentale, pe care trebuie sa le creada. Maimonide (rabi Moses ben Maimon), cel mai proeminent talmudist din Evul Mediu, a însiruit treisprezece articole de credinta bazate pe urmatoarele teme:

1. Existenta lui Dumnezeu;
2. Unitatea lui Dumnezeu;
3. Natura spirituala a lui Dumnezeu;
4. Unicitatea lui Dumnezeu prin faptul ca El a existat mereu si continua sa existe întotdeauna;
5. Cinstirea (adorarea) lui Dumnezeu;
6. Profetia;
7. Moise, ca fiind cel mai mare dintre profeti;
8. Originea cereasca a Legii;
9. Firea vesnica a Legii;
10. Cunoasterea de catre Dumnezeu a faptelor oamenilor;
11. Rasplata si pedeapsa;
12. Venirea lui Mesia;
13. Învierea mortilor

Alte surse de autoritate dau alte interpretari. Printre acestea se numara si învatatul Hasdai Crescas, care, în secolul al XV-lea, a expus patrusprezece puncte privind structura spirituala a iudaismului:

1. Dumnezeu cunoaste individual toate lucrurile si toti oamenii.
2. Pronia Lui se exercita asupra fiecarei persoane în parte.
3. El este atotputernic.
4. El S-a revelat în mod special profetilor.
5. El a dat omului libertate de vointa.
6. El a dat omului Tora.
7. El a creat universul la un moment anume.
8. Nemurirea este asigurata celor care asculta (respecta) poruncile Lui.
9. Exista pedeapsa pentru cei rai.
10. Mortii vor învia.
11. Tora este vesnica.
12. Moise este autoritate suprema.
13. Arhiereul poate prevesti evenimentele viitoare prin Urim si Tumim (obiecte mentionate la Iesire 28.30).
14. Mesia va veni în viitor.

Diversificarea iudaismului

Punctele de credinta, dupa cum sustine Maimonide, sau Crescas, sau alti parinti ai credintei de-a lungul secolelor, constituie firea si viata poporului evreu si fac din statul Israel centrul iudaismului si patria fiecarui evreu. Caci aici, în republica israelita, sunt reprezentate cele trei mari tipuri de iudaism – tipuri de asemenea reprezentative în ce priveste comunitatea iudaica americana. Acestea sunt:

iudaismul ortodox;
iudaismul ortodox;
iudaismul reformist.

Iudaismul ortodox reprezinta o încercare de a tine la traditionalismul si la vechea autoritate. Este întrucâtva asemenea fundamentalismului din protestantism. Iar iudaismul conservator – expresia iudaica a caii de mijloc – este asemenea, probabil, cu conservatorismul din confesiunea protestanta. Circa 40% din evreii “practicanti” (ai religiei lor) sunt ortodocsi, 30% sunt reformisti, iar 30% sunt conservatori.

Dar mai importanta decât afilierea la sinagogi este constiinta iudaica, formata de-a lungul secolelor de credinta expresa. Evreii de pretutindeni, orisiunde s-ar afla, si în orice mediu cultural s-ar gasi, cred ca trebuie sa-l adore pe Dumnezeu în templul inimilor lor, deoarece Dumnezeu le-a daruit o mostenire pe care ei nu îndraznesc sa o nege. Ei provin din multe natiuni si totusi sunt deosebiti de ele. Ei sunt remarcati din pricina simtului lor dezvoltat pentru afaceri si totusi se numara printre cei mai filantropici oameni. Sunt rationalisti si totusi mistici. Sunt oameni foarte activi, totusi, pe drept, reclama câtiva dintre cei mai meditativi învatati. Fiind împartiti chiar si în ce priveste sionismul, dar convinsi ca Ierusalimul este casa lor legitima, ei pot fi întelesi mai bine mergând pe strazile de veacuri ale natiunii lor. Aici, în aceasta mica fortareata lunga de 120 de mile si lata de 20 de mile, în mijlocul descoperirilor moderne si cu o conceptie perfect realista despre lume, se aud din nou, în lumina vremurilor noastre, anticele cuvinte: “Israel L-a ales pe Yahve sa-i fie Dumnezeu, iar Yahve l-a ales pe Israel sa-I fie poporul Sau” .