biserica.org:compendium:cărţi:religiile lumii: Zoroastrismul

ZOROASTRISMUL – religia binelui si raului

 

Religie ce-si are originea undeva din Persia

(noaptea învinge ziua, dar iarasi ziua se iuteste sa învinga noaptea. Raul pune stapânire pe Om, dar într-o zi OMUL VA ÎNVINGE RAUL)

TERMENI ZOROASTRIENI

Ahura-Mazda

În zoroastrism este divinitatea suprema, principiul binelui, creatorul lumii si pazitorul oamenilor (Dumnezeu-Lumina Vesnica)

Amesa-Spenta

Unul din cei sapte arhangheli din Zoroastrism

Aryan

Indo-european

Avesta

Cartile sfinte ale vechii religii zoroastriene – Sfânta Septada si Amesa Spenta

Magi

Casta preoteasca din vechea Persie

Zoroastru sau Zaratustra

Fondatorul zoroastrismului

Zoroastrism

Religia din Persia (Iran) mai înainte ca populatia sa fi fost convertita la islamism. Este o religie dualista; adica, ea învata ca Ahura-Mazda, stapânul luminii si al bunatatii, poarta razboi neîncetat împotriva lui Ahriman si a ostirilor raului

Asa

Cunoasterea Dreptului si a Justitiei

Vohu Manah

Gândul Bun si Mintea Iubitoare

Ksatra

Puterea Duhului

Armaiti

Pietatea si Credinta

Haurvatat

Sanatatea si Desavârsirea

Ameretat

Nemurirea

 

Descrierea cultului

Aflându-te într-un templu zoroastric, este imposibil ca sa nu ramâi cu adevarat fascinat de relatarile insuflate de catre aceste locasuri de cult misterioase. Se spune ca în interiorul zidurilor neospitaliere (doar pentru nezoroastrieni) arde vesnic un foc sacru. Se spune ca o încapere speciala se rezerveaza pentru ceremonii funerare caraghioase si ca, în cele din urma, cadavrul este dus într-un turn unde vulturii devoreaza carnea. În curtea templului, în mod obligatoriu, este tinut un taur pe care zoroastrienii îl adora. Evident, nici un strain nu a patruns vreodata în interior, ca sa verifice daca aceste spuse sunt adevarate.

Zoroastrismul, Iudaismul si Crestinismul

Alte aspecte ale religiei zoroastriene sunt la fel de fascinante. Se spune ca ar fi cea mai veche religie actuala din lume. Si s-ar putea sa fie adevarat, daca ne gândim la religii cu anumiti întemeietori. Taina datelor vietii fondatorului nu s-a putut elucida niciodata. Unii învatati din domeniul acestei religii au fixat data nasterii lui Spitama Zoroastru (Zarathustra) la 6.000 î.d.Hr. Altii spun ca el s-a nascut cu 600 de ani înainte de era crestina. Toti sustin ca iudaismul si crestinismul datoreaza mult profetului persan Zoroastru, fiindca el a predicat multe adevaruri pe care profetii iudaici si însusi Isus le-ar fi repetat.

De exemplu, în Avesta, cum se numeste scriptura sacra a zoroastrienilor, se spune ca lumea a fost creata în sase zile si ca un om, Masia (Mashya) si o femeie Masioi (Mashyoi) , au fost asezati în gradina numita paradis ca mai apoi sa fie alungati din cauza neascultarii de Dumnezeu.

Aceste scrieri vechi, initial asternute pe 12.000 de piei de vitel si legate cu inele de aur, de asemenea învatau ca exista un loc numit cer si un loc numit iad si ca Dumnezeu este Duh caruia oamenii trebuie sa I se închine “în duh si în adevar”.

Asemanarea dintre unele ziceri ale lui Zoroastru si cuvintele lui Isus sunt si mai surprinzatoare. Multe secole înainte ca galileanul Isus sa-si fi început misiunea, Zoroastru proclama deja o regula de aur, regula care spunea ca omul este bun doar când vrea sa nu faca altuia ceea ce nu este bine pentru sine.

Înainte de învatatura lui Isus despre bunatatea Tatalui, Zoroastru îl descria pe Dumnezeu ca “Datatorul tuturor lucrurilor bune si desavârsite”.

Cu sute de ani înainte de Golgota, Zoroastru vorbea despre “învierea din morti”, despre “nemurirea sufletului”, si chiar a mers pâna acolo încât sa spuna ca cei ce vor crede în el (în Zoroastru) “nu vor pieri, ci li se vor da viata vesnica”.

Magii de la Rasarit care au mers dupa stea si au adus darurile lor la Betleem erau magi din Persia, adica zoroastrieni care primisera stire în chip dumnezeiesc ca s-a nascut un Mântuitor. Toate acestea sunt suficiente pentru a recomanda aceasta religie studiului mai amanuntit.

Religia Zoroastriana Astazi

La Bombay traiesc în majoritate cei peste 140.000 de zoroastrieni, care cunosc în mod mai amanuntit taina si sensul (întelesul) religiei lor. Aici, în India, urmasii lui Zoroastru se numesc parsisti, adica persani. Acest nume simplu s-a dat stramosilor lor, care în sec.VIII d.Hr., s-au refugiat din tara lor în fata groaznicei persecutii din partea musulmanilor – stapânii Persiei la vremea aceea.

Primul lucru care impresioneaza este aceea ca, în afara vorbelor despre cinstirea focului, despre tauri în templu si despre ritualuri sinistre, parsistii sunt printre cei mai învatati, cei mai harnici, cei mai civilizati si cei mai caritabili oameni din acel subcontinent. Î-ti dai seama, din nou, cât de adevarat este ca ceea ce aflam noi de la adeptii unei religii este cu mult mai diferit de ceea ce aflam din carti.


Un Profet Inspirat

În ce-i priveste pe parsisti , acestia îl considera pe Zoroastru (sau Zaratustra, cum este cunoscut dupa numele din Avesta) drept un profet cu adevarat inspirat. Nascut în Azerbaidjan, sau prin apropiere, el era fiul unui negustor de camile numit Porusaspa Spitama si al sotiei acestuia, Dukhdav . A crescut în Persia într-o vreme când lumea adora multi zei carora li se zidisera altare si li se aduceau jertfe.

Adolescentul Zoroastru, ca si multi adolescenti asemenea lui de timp de mii de ani si de acum înainte, gândea si visa cu privire la religie. Rareori vedea chipul vreunui zeu sau inspira fumul hipnotic al tamâiei, fara sa încerce sa distinga anume care zeu era cel mai mare, care preot avea dreptate sau care cuvânt sfânt trebuia crezut.

El avea avantajul unei educatii excelente, fiindca studiase ca unul dintre cei mai învatati profesori din Persia. Se spune ca a învatat de la vârsta de 7 ani si pâna la vârsta de 17.

La 20 de ani, Zoroastru s-a retras din lume ca sa urmareasca enigma religiei si sa mearga pe firul cercetarii oriunde l-ar fi dus cercetarea. Prin piete asculta la oameni, iar în pustie asculta la Dumnezeu. Pe atunci se dadeau lupte în Persia, provocate de turanienii invadatori, iar multi oameni erau raniti. Mai era si foamete multa. Priceput la mestesugul vindecarilor, Zoroastru î-si oferea gratis serviciile sale suferinzilor. Adeseori se retragea într-un munte – muntele Sablan – ca sa se roage.

La vârsta de 30 de ani era convins ca adevarul i se descoperise lui. El zicea ca Dumnezeu i se facuse cunoscut prin vedenii si ca ceea ce a vazut, a auzit si a simtit el constituie pentru sine cea mai pretioasa experienta de viata.

Multi parsisti sunt bogati. Ei sunt industriasi bine situati, bancheri si oameni de afaceri în India. Dar î-ti vor spune ca religia lor este cea mai scumpa comoara. Templele si învataturile lor – în multe chipuri asemenea cu învataturile lui Hristos, acestea, spun ei, constituie bogatiile lor cele mai de seama.

Asistând la “Ceremonia Punerii Cingatorii” observi ca se aseamana ca sens cu confirmarea la crestinii catolici sau cu bar mizvah la evrei. În acest caz, cel confirmat era un baiat cu ochii negri si par negru, în vârsta de 8 ani. În cadrul unei cerimonii impresionante, desfasurate în gradina tatalui sau de pe dealul Malabar din Bombay, adolescentul a primit din mâinile unui preot îmbracat în alb, sfânta funie sau cingatoare, legata jur împrejurul mijlocului. Aceasta semnifica ca el era deja gata sa-si ia asupra-si îndatoririle, credintele si binefacerile parsismului. Faptul este traditional printre copiii parsisti –  baieti si fete, deopotriva-si constituie un obicei si un ritual practicat înca de pe când Zoroastru a început sa predice noua sa religie.

Ceea ce i-a spus preotul parsist baiatului pe dealul Malabar în prezenta parintilor, a rudelor si a prietenilor era tocmai ceea ce si Zoroastru a predicat în mijlocul pagânismului si al luptelor acum 2.500 de ani. Zoroastru pretindea ca el a prins o imagine a cerului. A stat în fata tronului celui pe care el îl numea “Împaratul Împaratilor”. Ca si Moise, el a vazut doar o parte din Dumnezeu, însa lui i s-a comunicat un nume pentru Dumnezeu – nume pe care toti parsistii îl cinstesc si îl respecta: Ahura-Mazda, care înseamna “Dumnezeu – Lumina Vesnica” .

Sfânta Septada

Cei mai multi dintre crestini cred în existenta a Trei Persoane în Dumnezeu: Tatal, Fiul si Duhul Sfânt. Acestea constituie Trinitatea. Zoroastrienii însa cred ca sunt sapte persoane în Dumnezeu. Acestea constituie Amesa-Spenta, de asemenea pomenita ca Sfânta Septada, Sfânta Heptada sau Sfintii Nemuritori.

Noi, crestinii, credem ca Treimea îsi are paralela sa metafizica în viata omului. Multi considera ca Dumnezeu simbolizeaza Puterea dumnezeiasca din viata omului. Isus întruchipeaza dragostea, iar Duhul Sfânt reprezinta lucrarea.

Si zoroastrienii poseda credinte asemanatoare cu privire la Amesa-Spenta (Amesha-Spentas). Ei spun ca Sfânta Septada reprezinta aspecte din Dumnezeu comparabile cu trasaturile oamenilor. Energia radianta dispersata prin Ahura-Mazda este asemenea luminii proiectate printr-un spectru, iar Septada Sfânta este aceasta lumina. Sau mai pot fi comparate (cele sapte) cu energiile cu care si prin care Dumnezeu lucreaza si Se arata. Iarasi, ele constituie scara prin care omul urca la adevarul absolut. Ele mai pot fi asemanate cu fragmente care, asamblate, dau un întreg perfect. Sau mai pot fi comparate cu acele persoane deosebite care, unificate, dau asemanarea cu Dumnezeu, unitatea universului si unitatea omului.

Numele si însusirile Sfintei Septade (Amesa-Spenta) sunt bine definite în zoroastrism:

1. Ahura-Mazda – Dumnezeu - Lumina Vesnica
2. Asa – Cunoasterea Dreptului si a Justitiei
3. Vohu Manah – Gândul Bun si Mintea Iubitoare
4. Ksatra – Puterea Duhului
5. Armaiti   – Pietatea si Credinta
6. Haurvatat – Sanatatea si Desavârsirea
7. Ameretat – Nemurirea

Ori de câte ori parsistii pomenesc de Sfânta Septada sau de Sfânta Heptada, ei se gândesc la însusirile lui Dumnezeu. De exemplu, sunt momente din viata când Asa trebuie invocat, momente când este deosebita nevoie de cunoasterea adevarului (a ceea ce este corect, drept) si a dreptatii. Dar sunt si momente când Armaiti sau însusirile pietatii si credintei sunt deosebit de necesare. Si fiecare om, într-un moment sau altul, gândeste sigur la Ameretat sau semnificatia nemuririi.

Locul raului

Zoroastru sustinea ca Ahura-Mazda si Amesa-Spenta nu se bucura de odihna, tot asa cum omul însusi n-ar socoti ca este simplu sau usor sa duci o viata frumoasa. Cu mult înainte ca Apostolul Pavel sa-si fi dat parerea asupra acestei teme Zoroastru recunostea ca atunci când omul doreste sa faptuiasca binele, ceva îl ispiteste sa faca raul. Ce este acest ceva?

Cum sa explicam aceasta enigma, cum sa potrivim existenta suferintei si a raului în lumea în care se afla bunul si milostivul Ahura-Mazda? – iata o întrebare la care Zoroastru s-a angajat sa-i dea raspuns. Traditia spune ca raspunsul i-a venit totusi într-o seara pe când privea apusul soarelui. Pierdut în meditatie, el observa cum lumina rubinie devenea cenusie, apoi cum se facea din ce în ce mai sumbra, pâna ce întunecimea noptii cuprindea pamântul. Chiar si natura, gândi Zoroastru, se lupta…

Noaptea învinge ziua, dar iarasi ziua se iuteste sa învinga noaptea. Raul pune stapânire pe om, dar într-o zi omul va învinge raul.

Desigur, conchise Zoroastru, poate ca marele Ahura-Mazda a rânduit astfel. Din moment ce el i-a dat omului voie libera, nu trebuie sa-i dea omului si contrarii dintre care sa aleaga? Lumina si întunericul, binele si raul, speranta si deznadejdea – omului îi revine sa aleaga. Acesta era, mai mult ca sigur, raspunsul.

“Un Duh este bun, celalalt e rau;
Iar între acestea doua, înteleptii vor alege corect;
Neînteleptii nu aleg astfel – si se vor rataci.”

Asa glasuieste Avesta. Si astfel s-a nascut, mai bine de 2.500 de ani în urma, învatatura despre dualitate – credinta ca universul se afla sub stapânirea a doua principii opuse. Ahura-Mazda a fost recunoscut drept Creatorul, nu numai al binelui dar si al raului. El este Domnul nu numai al spiritului ci si al materiei. El este atât zeul adevarului cât si al minciunii. Dar scopul Sau este sa-l conduca pe om, prin Sfânta Septada, la plinatatea cunostintei de Dumnezeu.

Ahura-Mazda însusi se prezinta ca dualitate – explica Zoroastru. Nu doua divinitati separate, ci doua divinitati într-una singura. Viata dupa Zoroastru si parsisti este, prin urmare, o scoala sau un loc pentru deprindere si hotarâre. Viata este o loterie unde omul poate alege fie divinitatea luminii, fie zeul întunericului. Scopul vietii este dobândirea binelui, dar aceasta dobândire are sens numai daca exista raul.

În curând Zoroastru a început sa spuna ca lumea nevazuta este locuita de Sapte diavoli, care sa faca pereche celor Sapte Sfinti. El sustinea ca fiecare duh bun din Sfânta Septada îsi are oponentul sau, tot asa cum fiecare buna intentie a omului îsi are paralela rea.

Lucrurile stateau cam asa: Oponentul rau al lui Ahura-Mazda este cunoscut ca Angra-Mainyu sau Ahriman, Printul întunericului. Oponentul lui Asa, al cunostintei Dreptului (si Dreptatii), este demonul Druj, care personifica minciuna.

Vohu Manah , Cugetul Bun are ca oponent pe Akem, Cugetul rau.
Ksatra , cunoscut ca Puterea Duhului este contrat de Dusksatra, sau Lasitatea.
Armaiti , Duhul Pietatii si al Credintei, are ca oponent pe Taromaiti sau Prefacatoria.
Haurvatat – Sanatatea si Desavârsirea – este contestata de Avetat sau Mizeria.
Ameretat , sau Nemurirea, îsi are ca oponent un diavol numit Merethyn, însemnând Nimicire.

Parsistii au relatat anume ce trebuie sa fi spus si Zoroastru poporului la vremea sa: “Aceste reprezentari (închipuiri) nu înseamna ca noi ne închinam la multi zei sau ca suntem idolatri. Nu veti gasi idoli în casele sau în templele noastre. Noi suntem monoteisti. Noi îl adoram pe singurul Dumnezeu adevarat, Ahura-Mazda. Însa noi stim ca viata este o lupta între bine si rau, între Septada Sfânta si cei Sapte diavoli (Satana). Ei lupta pentru suprematie peste lume, si se lupta pentru suprematie peste vietile noastre. Ne putem alatura acestor forte, fie de Sfânta Septada fie de cei Sapte Satana. De noi depinde sa alegem”.

Dupa parsisti, conflictul dintre bine si rau constituie lege. Toata creatia se împarte în ceea ce apartine lui Ahura-Mazda si ce apartine lui Angra Mainyu. Dupa Zoroastru, singura cale de a afla viata corecta si, în final, de a rascumpara lumea, este aceea a gândurilor bune, a cuvintelor bune si a faptelor bune. “A sti”, “a iubi”, “a sluji” sunt cele mai înalte adevaruri.

Aceasta a fost învatatura pe care Zoroastru a adus-o lumii – o învatatura nici simpla si nici usor de tradus în viata. Ea cere oamenilor sa-si lepede idolii lor si sa înceapa sa traiasca viata cea buna. Înseamna filosofie practica, mai degraba, decât manevrarea unor formule magice, cum facusera magii mai înainte. Într-adevar, pentru o vreme parea ca nimeni nu ar urma de buna voie o astfel de credinta. Dar dupa zece ani de predica, Zoroastru a convertit un var, iar dupa mai multi ani l-a convins pe regele Vistaspa ca Ahura-Mazda este superior, în întelepciune, în duh si în putere, zeilor adorati de sacerdotii palatului.

Avesta

Curând dupa aceea zoroastrismul a devenit religie nationala, iar din Persia învataturile lui s-au raspândit în toata lumea sub forma Avestei. Acest corp de scrieri s-a alcatuit – se zice – de catre scribul regelui, sub inspiratie si prin dictarea de catre Zoroastru. El este constituit din multe carti, ca si Biblia crestina, si vorbeste foarte frumos si instructiv despre multe faze din viata omului.

Despre Dumnezeu va zice: “El a creat toate fapturile spre bunastare, care si este voia Lui; si este necesar, de obicei, sa se promoveze ceea ce constituie dorinta lui Dumnezeu, pentru ca dorintele noastre sa se împlineasca” .

Despre casatorie declara: “Cine are sotie este mult mai presus decât abstinentul; cine sustine o gospodarie este mult mai presus decât cine nu are nici una; cine are copii este mult mai presus decât cel ce nu are copii” .

Despre vindecare spune: “Cine vindeca prin Cuvântul Sfânt, acela este mai bun vindecator. El alunga cel mai bine boala din trupul credinciosului” .

În ce priveste moartea si faptul de a muri, gasim aceste cuvinte: “Se ridica Vohu-Manah din tronul sau aurit. El va lua de mâna pe cel binecuvântat si îl va face sa se bucure precum se bucura omul ajuns în culmea nobletei si a gloriei” . Cu privire la înviere spune : “Mortii vor învia. Viata se va reîntoarce în trupurile lor (ale mortilor), si vor sufla din nou” .

Iar despre judecata din urma spune ca exista o Carte a vietii, în care însusirile divine ale omului si pacatele omului sunt înscrise cu de-amanuntul. La sfârsitul vietii, Cartea se deschide si fiecare persoana este judecata la o opreliste, “podul cernator”, care duce spre cer. Daca omul are un plus la cumpana, este dus în rai. Daca este gasit dator moraliceste fata de Dumnezeu, merge în iad. Dacii balanta este în echilibru, sufletul merge în purgatoriu, asteptând acolo judecata din urma.

Un parsist a spus unui crestin:

—  Credinta noastra si a voastra au multe în comun .
—  Unii zic ca noi suntem datori lui Zoroastru , a raspuns crestinul.
Fiecare datoreaza celuilalt , a replicat el.
—  Si ce facem cu templul? As putea cumva sa intru înauntru? l-a întrebat crestinul.

Parsistul, om de vaza în Bombay, a spus ca poate “intra”. Era atât de usor? Nu în mod obisnuit, explica el, dar printr-un privilegiu al soartei, un templu era în renovare, iar focul sacru fusese stramutat într-o încapere separata, închisa înauntru.

—  Focul e sfânt , a zis el, si nici un ochi necredincios sa nu ni-l spurce .

În cazul de fata crestinul era necredinciosul. Nu era parsist si, prin urmare, era în afara comunitatii.

—  Va închinati focului? a întrebat crestinul.
—  Cea mai mare greseala este sa ne numeasca cineva adoratori ai focului , zise el. Noi nu ne închinam lui. Este un simbol al focului lui Dumnezeu care arde în inimile noastre. Sa nu se stinga niciodata.

A mai spus ca la Udvada, la nord de Bombay, focul din templu arde neîntrerupt de o mie de ani. Se foloseste numai lemn pretios – lemn de santal – pentru a-i întretine flacarile.

—  Asa trebuie sa se întâmple si cu focul dumnezeiesc din inima omului , a explicat el. Daca focul din templu s-ar stinge vreodata, ar fi necesar sa se reaprinda de la un alt templu, a zis el; sau, în cel mai bun caz, o persoana trebuie sa primeasca foc de la Dumnezeu. Se întelegea prin aceasta ca trebuia gasit foc aprins de fulger. Acela este focul virgin, focul lui Ahura-Mazda pe care Zoroastru l-a adus din templu în templu, deoarece se zideau temple în vremea lui. Acela a fost focul în fata caruia Zoroastru si-a primit moartea, asasinat de un turanian, pe când se ruga.

Astfel am ajuns la templu. Era o cladire de piatra, fara pretentii, care poate sa fi fost un vechi conac sau chiar cladirea unei fabrici din Bombay. Un pasaj modest ducea într-o curte mica, deschisa, iar aici, pe o bancuta mica, la umbra, statea un sacerdot cu barba, care putea sa fie chiar Zoroastru, având în vedere cei 70 de ani ai sai patriarhali.

Înalt si zâmbitor, el se ridica si îmi strânse mâna. Vorbind englezeste, îmi spuse ca i-a facut placere ca am venit. Avea dreptate în privinta unui lucru: mi-a spus ca nu e mult de vazut, si, într-adevar, era asa. Marea încapere unica era simpla si austera. Putea sa fie o umila biserica traditionala, cu mai multe camere alaturate, de felul acelora pe care le folosim pentru scoala duminicala. Peretii suri, îmbatrâniti, coloanele tepene, fara podoaba si o gramada de lemn de santal, taiat în bucati de circa un picior de lungi (cea 30 cm.), era cam tot ce se putea vedea.

Era o încapere închisa din toate partile însa; întrînsa, mi s-a spus, ardea focul. În timpul slujbelor, focul constituie un important obiect al cultului, deoarece el reprezinta soarele, pe care persanii, chiar si înainte de Zoroastru, îl cinsteau în cultul lui Mithra. “Focului – zice rânduiala cultica – i se cuvine deosebita reverenta deoarece lui i se datoreste existenta si subzistenta omului” .

Aici, în templu, adeptii zoroastrismului venereaza duhurile sfintilor, invoca Septada Sfânta, citesc Avesta si, prin rugaciuni si imne, se straduiesc sa fortifice binele împotriva raului.

—  Dar cu taurul din templu ce este? l-am întrebai eu pe prietenul meu parsist.
—  A, da , zise el. Apoi se întoarse spre preot: – Poate sa-l vada, nu-i asa?

Dublura lui Zoroastru din latura mea dadu din cap si zâmbi. Conducându-ne la o balustrada, el ne-a invitat sa privim în jos într-o curte cu iarba înalta, cu o suprafata de 9 metri patrati. Aici, priponit de un stâlp, se afla un mare taur alb.

Prietenul meu îmi anticipa întrebarea:

—  N-ar fi corect sa se spuna ca-l veneram – zise el. E doar un simbol .
—  Al cui?
—  Al puterii creatoare si procreatoare a lui Dumnezeu în univers . Preotul a explicat apoi ca animalul era tinut în mare cinste. N-am observat eu bine ca n-avea nici un fir negru sau sur pe el? A fost necesara o lunga si zeloasa cautare pentru a-l gasi.

Urina taurului este sacra. Binecuvântata de sarecdoti în cadrul unei ceremonii anume, ea sufera într-adevar o transformare chimica – mi s-a spus. Stropii din ea sunt folositi pentru ceremonii religioase anume.


Ceremonii funerare

Nici sacerdotul nici prietenul meu nu vede ceva nepotrivit în modul cum parsistii se descotorosesc de mortii lor. Si de ce ar face-o? Oare nu a prescris Avesta cum si de ce sa se faca aceste lucruri?

Scriptura zice: “Doi oameni, puternici si iuti, schimbându-si hainele, sa ridice trupul de la pamânt sau de pe pietre, sau din morga, si sa-l întinda jos, într-un loc unde stiu ca sunt întotdeauna câini sau pasari care consuma cadavre”.

Pamântul, fiind sfânt, nu trebuie contaminat cu mortii. Focul, fiind sfânt, nu trebuie pângarit cu cadavre. Trupul mort, fiind în chip natural salas pentru diavolii bolii si contaminarii, este mai bine sa fie consumat de fiare sau de pasari.

Mai era si altceva. Anume, o conceptie diferita, privitoare la predarea trupului cuiva, gunoierilor, ca sa-l consume – mi-a explicat calm si apasat, când stateam în picioare cu prietenul meu în umbra Turnului tacerii. Constructia înalta a turnului, asemenea unei campanile parasite, statea drept, scrutatoare si singuratica, la marginea orasului. Pe acoperisul ei trunchiat se aflau dale de piatra unde se puteau întinde mortii, iar deschizaturile dintre lespezi lasau oasele sa cada într-o hruba subterana, dupa devorarea carnii.

Stateam asa, privind tacuti la constructie. Nu erau morti acolo, dar vulturi negri planau înalt deasupra turnului. Atunci abia prietenul meu mi-a explicat acest punct de vedere.

—  Parsistii considera , zise el gânditor, ca dând trupurile noastre fapturilor lui Dumnezeu facem un act de caritate .

Nu voi uita aceasta niciodata. Una este sa te ia un credincios în templul sau de rugaciune, dar este un privilegiu si mai mare sa fii condus în templul inimii lui.

Si de ce n-ar face-o, la urma urmei? Nu scrie în scripturile lui ca Septada Sfânta scruteaza sufletele si mediteaza la gânduri bune, la cuvinte bune si la fapte bune? Si nu gândeste, de asemenea la rai, la care duce binele si a carui poteca prin ceruri straluceste de slava?

Asa spune Avesta si asa spun parsistii, care cinstesc si venereaza pe unul dintre cei mai vechi si mai respectabili profeti – Zoroastru – vazatorul persan.