biserica.org:viata duhovniceasca:ghidpastoral:boala


 

VIAŢA DUHOVNICEASCĂ TRĂITĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ

 

I. ASPECTE PRIVIND SANATATEA, BOALA, VINDECAREA

B. BOALA


Un însotitor inevitabil al vietii noastre este boala. Oricât am vrea s-o evitam, oricât ne-am stradui sa ne pastram sanatatea, totusi, cândva, aceasta se va clatina si va cadea si, astfel ne vom îmbolnavi, adica ne vom gasi în patul durerii: batrâni, tineri si copii, barbati si femei, buni si rai. Toti, fara nici o deosebire, trecem prin aceasta “proba de foc” care este boala.

Dumnezeu îngaduie lipsurile si neajunsurile în viata noastra nu fara un scop anume; întotdeauna scopul lui Dumnezeu este relatia nostra cu El. Durerea trupeasca are drept scop sa ne determine a ne apropia de Hristos. Nu trebuie sa fim dezamagiti daca Hristos ne refuza ceea ce Îi cerem si ne da altceva mult mai important - mântuirea noastra sufleteasca. Sanatatea sufleteasca este infinit mai scumpa decât cea trupeasca.

O nenorocire grava, o boala grea si istovitoare ne nimiceste egoismul, ne face sa întelegem ca nu suntem nimic si totodata ne determina sa ne gândim la Dumnezeul Cel uitat de noi, sa ne pocaim, sa ne plângem pacatele, sa alergam la duhovnic si cu durere în suflet sa cerem dumnezeiasca mila, iar la sfârsit Sfânta Euharistie. Si atunci, dar numai atunci, sufletul nostru se va usura si va reînvia din starea de morbiditate. E mai bine ca în toata viata de aici sa fii bolnav cu trupul, dar cu sufletul sa fii sanatos, decât sa fii sanatos cu trupul, iar cu sufletul sa fii neputincios.

Pentru trup, bolile sunt o bautura amara, iar, pentru suflet, o tamaduire mântuitoare. Asa cum sarea împiedica putreziciunea carnii si pestelui si nu îngaduie sa se zamisleasca într-însele viermii, tot asa orice boala fereste Duhul nostru de putreziciunea si descompunerea duhovniceasca si nu îngaduie patimilor, ca unor viermi sufletesti sa se zamisleasca în noi (Sf. Tihon Zadonschi).

Bolile trupesti curata bolile sufletesti (Schimonahul Macarie). În vremea bolii noi simtim ca viata omeneasca este asemenea unei flori care se usuca aproape imediat dupa ce îsi desface petalele si asemenea unui nor, care se risipeste si nu lasa nici o urma.

Daca te molipsesti de vreo boala, nu te deznadajdui si nu te împutina cu duhul, ci multumeste-i lui Dumnezeu, ca El se îngrijeste ca sa-ti procure prin aceasta boala un bine (Avva Isaia).

Din lectia rostita catre slabanog: “Iata ca te-ai facut sanatos, de acum sa nu mai gresesti, ca sa nu-ti fie ceva mai rau” (Ioan 5, 14), cunoastem ca pricinile bolilor sunt de fapt pacatele noastre si ca, prin urmare, cea dintâi lecuire împotriva lor consta, întotdeauna, nu atât în picaturile prescrise de doctori, cât în picaturile care curg dintr-o inima zdrobita si înfrânta. Boala este urmarea îndepartarii harului lui Dumnezeu de omul cazut în pacat, care este moarte a sufletului si a trupului.

Cele mai grele pacate, care au îmbolnavit aproape în întregime societatea crestina, sunt:

¨ mândria;

¨ neascultarea (iesirea de sub ascultarea preotilor duhovnici, implicit a Bisericii);

¨ ateismul si indiferenta.

“Zis-a cel nebun întru inima sa: «Nu este Dumnezeu!»”. (Ps.52, 1)

În anii de pe urma, spun Sfintii Parinti, trei pacate mari vor stapâni si vor pustii tot pamântul:

- necredinta în Dumnezeu;
- mândria - izvorul sectelor;
- desfrânarea, cu toate fiicele ei.

  Toate trei sunt simbolizate alegoric în Apocalipsa prin cei trei de sase - 666 (cap.13, 18). Aceste zile, prevestite de Sfânta Scriptura si de Sfintii Parinti, cu multi ani în urma, le traim acum.

Moartea sufleteasca, produsa de aceste pacate grele, a dus la aparitia bolilor în care vindecarea este aproape imposibil de realizat. În boala, înainte de a apela la doctori si medicamente, foloseste-te de rugaciuni (Sf. Nil Sinaitul).

În vremea bolii, fiecare trebuie sa se gândeasca si sa spuna: “Cine stie? Poate ca în boala mea mi se deschid portile vesniciei”. Cel ce se însanatoseste dupa boala, îndeosebi dupa una serioasa si primejdioasa, trebuie sa simta si sa spuna: “Mi s-a dat de sus un termen de amânare, ca sa ma pocaiesc si sa-mi îndrept viata potrivit poruncii lui Hristos”.

Pravila Bisericeasca ne marturiseste ca:

- Boala este urmare a pacatului stramosesc si ne serveste ca introducere sau aducerea aminte de ceasul mortii (Fac.3, 17 - 19). “În tot ceea ce faci, adu-ti aminte de cele de pe urma ale tale si în veci nu vei pacatui”. (Sirah 7, 38)

Dumnezeu sloboade bolile sub diferite forme si scopuri, pe care Providenta le urmareste pentru binele oamenilor:

- Prin boala unor oameni se arata lucrurile Providentei si atotputernicia lui Dumnezeu în lume. (Ioan 9, 3, 11, 4)
- Alteori, boala este un rau preventiv, spre a nu aluneca în pacate mai mari. (II Corinteni 12, 7 - 10)
- Iar alteori boala este o rasplata a pacatelor. (Exod. 15, 16 Ioan 5, 14)

Numai pe cei rai si nevrednici boala îi duce la deznadejde si pacat. Pe cei credinciosi - ca pe Iov - ea îi încearca si le sfinteste trupul si sufletul, ca si lui Lazar (Ioan 11, 1 - 44; Luca 16, 20 - 22). Sa nu uitam ca puterea lui Dumnezeu în cei neputinciosi se desavârseste si ca prin multe suferinte ne este dat sa intram în împaratia lui Dumnezeu.

“Fiule, în boala ta, nu fi nebagator de seama, ci te roaga Domnului si El te va tamadui. Departeaza pacatul, tinde-ti mâinile spre faptele cele drepte si-ti curateste inima de toata calcarea de lege”.

“Sa aduci tamâie si jertfa de pomenire din floarea tamâiei, si junghie jertfe grase, pe cât te ajuta puterile. Apoi da rând doctorului, ca si pe el Domnul l-a facut; si sa nu se departeze de lânga tine, fiindca si el este de trebuinta, ca uneori izbânda este în mâinile lui. Ca si el se roaga Domnului ca sa-l ajute în mestesugul lui si tamaduire sa dea spre însanatosirea bolnavului”.

“Cel ce pacatuieste fata de Ziditorul sau sa cada în mâinile doctorului! Domnul scoate leacurile din pamânt si omul întelegator nu le dispretuieste.
Oare nu din lemn s-a îndulcit odinioara apa, pentru ca Dumnezeu sa-si vadeasca puterea Sa? si El însusi a dat oamenilor stiinta, ca sa Se preamareasca întru lucrurile Sale cele minunate. Cu acestea vindeca doctorul si alunga durerea, iar spiterul pregateste din alifiile sale, asa încât lucrurile Domnului sa nu conteneasca; si sanatatea, poruncita de El, sa stapâneasca pe fata pamântului” (Sirah 38 , 4 - 15)

Esential, pentru om în general si pentru cel bolnav în special, este ca el sa obtina trezvia launtrica, pazirea mintii si curatia inimii, singurele mijloace de a ne întoarce la harul desavârsit al Duhului ce ne-a fost dat la început prin botez.

“Pâna la o vreme va suferi cel îndelung-rabdator, dupa aceea-i va rasari veselia”.