biserica.org:viataduhovniceasca:ghidpastoral : Postul sub ascultare - Dezlegări în post

 

VIAŢA DUHOVNICEASCĂ TRĂITĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ

2. RUGACIUNEA ÎN BISERICA - RUGACIUNEA DE OBSTE

d. Postul sub ascultare

7. Dezlegari de posturi pentru bolnavi si suferinzi

Bolnavii si suferinzii, pentru a via lui Dumnezeu, dupa cuvântul Dumnezeiestii Scripturi, dobândesc dezlegare de la cei în drept. Aceasta dezlegare se da însa cu multa atentie, spre a folosi, iar nu spre a pagubi.

Astfel, bolnavii si suferinzii, numai dupa consultarea unui medic iscusit, drept credincios crestin, temator de Dumnezeu, care este lamurit ca pacientul sau are trebuinta de supraalimentatie pentru reînsanatosire si întarire, pot capata dezlegare în posturi de la Arhiereul ori Duhovnicul lor, spre a mânca anumite feluri de bucate de dulce (frupt), care sunt oprite cu desavârsire a se mânca de cei sanatosi, în posturile anului (Can. 69 Apost.). Aceasta se recomanda atât bolnavilor care sunt internati în spitale, cât si celor ce sunt acasa.

Sf. Apostol Pavel zice: “Cel ce manânca sa nu dispretuiasca pe cel ce nu manânca, iar cel ce nu manânca sa nu judece pe cel ce manânca, fiindca Domnul l-a primit... Cel ce manânca, pentru Domnul manânca, caci multumeste lui Dumnezeu; si cel ce nu manânca, pentru Domnul nu manânca si multumeste lui Dumnezeu. Caci nimeni dintre noi (drept-credinciosii, tematorii si iubitorii de Dumnezeu crestini) nu traieste pentru sine si nimeni nu moare pentru sine. Ca daca traim, pentru Domnul traim, si daca murim, pentru Domnul murim. Deci si daca traim si daca murim, ai Domnului suntem...” (Rom. 14, 3, 6-8; Mt. 15, 11; Mc. 7, 15; F. Ap. 10, 15; Rom. 14, 20; I Tim. 4, 4; Tit. 1, 15)

Postul este o potrivire a vietii omului, ca apa din oala pe care o pui la foc. Daca oala pusa la foc este goala, mai pui apa în ea, ca sa nu se sparga de taria focului; iar daca e plina ochi, mai deserti din ea, ca nu cumva fierbând, sa curga în foc si sa-l stinga.

La întretinerea vietii omenesti trebuie alimentatie cu chibzuiala, sanatoasa si înteleapta. Ce e prea mult vatama si ce e prea putin pagubeste. Sf. Vasile cel Mare zice asa: “Înfrânarea (de bucate) se masoara fiecaruia dupa puterea sa trupeasca”.


Postul Crestin: Temeiul scripturistic al postului * Temeiul patristic si canonic al postului * Cum sa postim * Treptele postului * Felurile postului * Durata postului * Dezlegari de posturi pentru bolnavi si suferinzi * Foloasele postului * Virtutile medicale ale postulu i * Aspectele terapeutice si profilactice ale postului în tratamentul afectiunilor tumorale * Terapia prin plante (fitoterapia) * Radioul si televizorul în timpul postului