biserica.org:viataduhovniceasca:ghidpastoral:Nebunia de origine spirituală


 

VIAŢA DUHOVNICEASCĂ TRĂITĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ

 

IV. ASPECTE PRIVIND TERAPEUTICA BOLILOR MINTALE

C. Nebunia de origine spirituala

Dupa învatatura Sfintilor Parinti, cauzele nebuniei de origine spirituala sunt atribuite modului gresit al oamenilor de exercitare a facultatilor psihice umane, pervertirii si degradarii cunoasterii, prin pacat.

“Viata vesnica aceasta este: sa te cunoasca pe Tine singurul Dumnezeu adevarat si pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis”. (Ioan 17, 3)

Aceasta boala consta fundamental în ignorarea lui Dumnezeu. Adam, spune Sf. Maxim, a ajuns bolnav din si prin ignorarea propriei sale cauze, origini. De aici întelegem ca a te separa de cauza ta, a fi taiat de la radacina, înseamna a nu te cunoaste pe tine, a te vesteji si altera ca o planta smulsa din solul ei fertil, lipsindu-te de gândirea lui Dumnezeu. Aici se afla deci radacina întregii suferinte si bolii omenesti.

Sf. Marcu Ascetul ne arata ca: “trei sunt uriasii care ucid sufletul: uitarea, ignoranta si lenea”, deci: uitarea lui Dumnezeu, ignorarea Lui si lenea duhovniceasca de a-L cauta. De aici rezulta boala si suferinta, ignorarea însasi a faptului ca suntem bolnavi.

Daca sanatatea trupeasca o simtim atunci când toate organele noastre (creier, inima, ficat etc.) functioneaza potrivit menirii lor si în unitate, logic ar fi ca si sanatatea sufleteasca, mintala sa o simtim când facultatile fundamentale ale sufletului (inteligenta, afectivitatea, vointa) sunt îndreptate, firesc, spre Dumnezeu si spre lume, când virtutile morale (întelepciunea, dreptatea, barbatia, stapânirea de sine, înfrânarea) îsi împlinesc chemarea lor dupa voia si poruncile lui Dumnezeu, când virtutile teologice (credinta, nadejdea si dragostea) sunt vii în Hristos Iisus, zidindu-ne dupa chipul si asemanarea Lui, sub acoperamântul smereniei. Iata deci parametrii sufletesti ce ne pot reda sentimentul normalitatii, sanatatii vietii si inimii, sanatatea sufletului nostru.

Contrariul, starea de boala, se manifesta înainte de toate în orgoliu, prin hipertrofia eului (supravalorizare), megalomania pâna la psihoza paranoica, nevroza isterica, narcisismul, anxietatea, agresivitatea, astenia pâna la acedie, simptomul depresiv, frica, melancolia.

De exemplu, cea mai mare parte a nevrozelor îsi gasesc, în mod vadit, o corespondenta în patima trufiei, asa cum o descriu Sfintii Parinti.

“Narcisismul” poate sa corespunda în aceeasi masura acestei patimi, dar legându-se înca si mai strâns de patima originala a “filaftiei” (iubirea pasionata de sine), care are ca obiect principal trupul.

Anxietatea si angoasa, prezente în cea mai mare parte a psihozelor si în toate nevrozele, pot fi raportate cu usurinta la suferintele fricii si tristetii, asa cum le concepe ascetica crestina rasariteana.

Agresivitatea, care se gaseste si ea în cele mai multe nevroze si în anumite psihoze, poate fi legata de suferinta “furiei”, în sensul larg pe care îl dau Sfintii Parinti.

Concluzia care se desprinde din aceste exemple este ca dezordinile spirituale se traduc inevitabil în suflet si trup prin tulburari patologice, ce tin de cele mai multe ori de ceea ce se numeste în mod curent “suferinta de a trai”.

În continuare, ne vom limita analiza doar asupra suferintelor de acedie si tristete, ale caror legaturi cu diversele forme de depresie sunt evidente si n-au întârziat, în ultimii ani, sa atraga atentia anumitor psihiatri, care s-au aratat foarte sensibili la finetea, la profunzimea si valoarea analizelor patristice.