biserica.org:viataduhovniceasca:ghidpastoral:Veacul de acum


 

VIAŢA DUHOVNICEASCĂ TRĂITĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ

 

V. SCOPUL VIETII CRESTINE

C. VIATA DE DUPA MOARTE

1. Veacul de acum

Pentru fiecare om, veacul de acum se împarte si el tot în doua perioade:

a) perioada vietii pamântesti;

b) perioada de la despartirea sufletului de trup pâna la a doua judecata a sufletului (finala).

Omul, în prima perioada a veacului de acum, se pregateste, printr-o conlucrare divino-umana, pentru cea de-a doua perioada a vietii sale din veacul de acum si pentru veacul ce va sa vie (nemurirea).

a) Viata pamânteasca

În perioada vietii pamântesti omul are datoria sa caute Împaratia lui Dumnezeu, nu numai pentru sine, ci si pentru toti oamenii vii sau morti. Aceasta fiind iubirea, scopul si rostul omului pe pamânt.

“Iubiti-va unii pe altii si fiti desavârsiti, precum Tatal vostru este”.

Iata Adevarul, Calea si viata omului.

Viata spirituala a omului pe pamânt se poate derula în viata de familie, celibat sau în viata monastica. Desavârsirea, sotul si sotia o realizeaza unul prin celalalt, iar calugarul sau celibul se straduieste sa o dobândeasca direct (singur).

b) În a doua perioada a vietii de acum, toti mortii, fie drepti sau pacatosi, se gasesc într-o stare de provizorat, pentru primii fiind o fericire incompleta, iar pentru ceilalti un început de suferinta, urmând ca la Judecata Universala situatia sa se definitiveze. Pâna atunci, comunicarea lor cu viii este posibila si este de asemenea posibila influenta unora asupra altora. În esenta, este tot o perioada de pregatire, în care activitatea sufletului este mult usurata si perfectibila în evolutia lui, caci nimic nu-l va mai împiedica si retine în avântul lui. Sufletele, ca si pe pamânt, duc o dubla activitate pentru sine si pentru altii, interioara si exterioara.

Sf. Ap. Pavel ne spune ca, dincolo, simturile omului vor întâlni: “Ceea ce ochiul n-a vazut si la inima omului nu s-a suit”.

Ceea ce constituie viata sufletului dincolo de moarte este constiinta de sine. Aceasta este o facultate a sufletului omenesc care nu-l va parasi niciodata, reprezentând legea si vocea lui Dumnezeu în om. Bine îi va fi sufletului, când aceasta constiinta a functionat corespunzator înca de pe pamânt. Cei ce nu asculta de aceasta voce interioara, ajung la împietrire si fac raul cu usurinta, fara nici o opreliste. Ei vor fi chinuiti, în aceasta stare de provizorat, la nesfârsit de acel repros al constiintei, de care n-au vrut sa asculte. Reprosul nu este destinat acelor suflete ce n-au ce sa-si reproseze constiintei, pe care au ascultat-o în timpul vietii. În activitatea exterioara sau în raport cu altii, sufletele, dupa moarte, ca si pe pamânt, sunt sociabile. Alesii se vor bucura de prezenta lor comuna si de disparitia din mijlocul lor a pacatosilor, iar acestia vor plânge împreuna. Sufletele dreptilor se roaga pentru cei vii, în timp ce sufletele pacatosilor nu doresc decât pierzania viilor, din ura si din invidie. Cei imperfecti spera la ajutorul viilor, la interventia lor pentru ei, iar viata virtuoasa a viilor este “o mare bucurie în cer” si o alinare a imperfectiunilor.

Repauzatul este un calator ce ne paraseste doar pentru o perioada de timp. În acest timp, noi trebuie “sa-i scriem”, sa ne gândim la el, sa-i dorim drum bun, revedere placuta si sa vorbim pe cât posibil la prezent de el.

Veacul de acum este timpul când Domnul nostru Iisus Hristos a venit sa mântuiasca lumea. Pâna atunci, El se jertfeste zilnic pe altarul tuturor bisericilor pentru pacatele noastre, ale viilor si ale mortilor. El continua sa fie o victima înjunghiata pe Cruce pentru întreg Universul. Acest interval de timp al veacului de acum, ce constituie mila lui Dumnezeu pentru noi, este salvator pentru fiecare suflet si trebuie sa profitam de el pâna când mai avem libertate. “Aceasta este ziua când trebuie sa lucram, caci va veni noaptea si nimeni nu va mai putea face fapte bune”.

Cea mai de pret slujba pentru cei repauzati este Sfânta Liturghie, în timpul careia viii si mortii ce s-au pomenit, în momentul turnarii particelelor în sângele sacramental al Domnului nostru Iisus Hristos, se curata de pacatele lor. În acest moment, Domnul nostru Iisus Hristos este jertfa si jertfitor în acelasi timp.

Celor pe care i-am iubit în viata si-i mai iubim înca, trebuie sa avem grija sa le aducem aceasta Jertfa suprema, pentru a le usura suferintele si a-i scoate din iad. Vai de cei pentru care nu se roaga nimeni! Acestia nu mai au scapare de acolo. Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne îndeamna: “Tot ce veti cere Tatalui în numele Meu, vi se va da!” Avem, acum, posibilitatea sa cerem usurarea sufletelor celor adormiti, mai ales în zilele de sâmbata si la alte zile rânduite de Biserica în calendar, când se fac Parastase, iar milostenia facuta pentru cei repauzati aduce si ea la rândul ei usurare. Ieremia proorocul spune: “Blestemati si izgoniti sunt de la fata lui Dumnezeu acei repauzati, pentru mântuirea carora nu se împart milostenii!” Prin milostenie îl îmbracam pe cel mort într-o haina de lumina pentru ziua judecatii, pentru care ne va fi nespus de îndatorat. Toate faptele rele fata de repauzati nu ramân fara urmari. Daca ei sunt lipsiti de ajutor, ca urmare a neglijentei noastre, sau daca noi ascundem averile si nu îndeplinim ultimele dorinte, ei pot ruga pe Dumnezeu sa-i razbune. De aceea, multe suferinte ale celor vii se datoresc acestor neglijente fata de cei morti.

Spre a ne putea ruga pentru altii si a-i milostivi, trebuie înainte de orice sa fim curati, fara pacat, fara vicii, pasiuni si atunci tot ce vom cere, conform cu vointa lui Dumnezeu, cu ajutorul rugaciunii care deschide visteria cerului, vom obtine.